TRAIAN
Cariera lui Traian-fiul a debutat, ca in cele mai multe cazuri, in cursul onorurilor (latineste cursus honorum) din societatea romana, in armata. A fost mai intai, dupa o evolutie obligatorie pentru cetatenii romani, tribun militar, adica ofiter numit de imparat - in cazul sau de catre Vespasian (69-79) - in Syria, pe cand tatal lui era numit acolo guvernator (75-76). O cariera militara initiala de vreo zece ani, probabil parcursa intre anii 71-81, i-a adus, prin meritele castigate, dupa Syria, in Germania, functiile de cvestor si pretor, prin anii 84-85, adica in timpul lui Domitian (81-96) din aceeasi dinastie a Flaviilor. Tot atunci, prin anul 88, s-a remarcat cu prilejul rascoalei lui Lucius Antonius Saturninus de la Rin, impotriva careia a adus rapid si cu succes legiunea pe care o comanda in Hispania. Acest succes l-a determinat pe Domitian sa-l sprijine pentru functia de consul ordinarius, obtinuta de Traian in anul 91. A fost guvernator, pe rand, al provinciilor Hispania si Germania Superior. Avea aceasta din urma functie cand, in anul 97, era adoptat de imparatul Nerva (96-98), care s-a stins la 27 ianuarie 98. Traian, fiul sau adoptiv, a fost proclamat atunci imparat. A mai ramas insa un timp pe Rin si la Dunare si a sosit la Roma abia in vara anului 99. Era ca si cum de la bun inceput ar fi evitat sederea la Roma, ca o prevestire pentru abia inceputa domnie. Intr-adevar, Traian (98-117) a ramas in capitala Imperiului roman doar pentru cateva etape scurte, intre 99-101, apoi 102-105 si, in fine, intre 107 si 113.
Din mai multe puncte de vedere si incepand cu acela militar, domeniu care a determinat cariera anterioara stralucita a lui Traian, noul imparat, inca tanar la preluarea puterii, a dus o politica precumpanitor ofensiva. Asa s-a facut ca, in ultimul an al domniei, Traian lasa urmasilor un imperiu cu intinderea cea mai mare din istoria Romei.
Printre evenimentele foarte importante ale epocii lui Traian - asa cum profesorul Eugen Cizek a denumit intr-o carte de referinta din 1980 rastimpul dintre 98 si 117 al domniei imparatului - s-au aflat cele doua razboaie ale romanilor cu dacii si aliatii lor, purtate in anii 101-102 si 105-106. Aceste razboaie au modificat radical controlul roman la Carpati si la Dunarea de Mij-loc si de Jos, inclusiv prin aparitia unui mediu provincial roman nou, Dacia. Fusese depasita in favoarea Imperiului chiar ofensiva mai veche a lui Domitian, ale carei urme sunt destul de bine cunoscute pe calea surselor scrise si arheologice.
Pentru Marte Razbunatorul
Trebuie amintita aici importanta cel putin la fel de mare a campaniilor orientale ale lui Traian. O consecinta directa a acestora a fost extinderea catre rasarit a legaturilor Imperiului roman la distante greu de imaginat, ca in cazul Imperiului indo-scit al kusanilor. Tot asa, crearea in anul 105 a provinciei romane Arabia dintr-o parte a fostului regat clientelar al nabateilor, a caror capitala se afla de mai multa vreme la Petra, a adus romanilor controlul navigatiei prin Marea Rosie. Acest pas foarte important s-a facut prin golful Akkaba. Drumul prin Marea Rosie spre India era astfel deschis pentru comertul roman si, fireste, pentru cunoastere si schimb. Descoperirile arheologice de pe coastele peninsulei indiene certifica o asemenea prezenta de pe la inceputul secolului II. Ele nu se opresc aici, pentru ca, relativ recent (incepand cam din anii a80 ai secolului XX), exista clar atestarea mai departe catre est a unor prezente romane relativ contemporane cu stapanirea lui Traian, continuand cam pana in vremea Severilor. Este cazul mai putin cunoscut al Thailandei, unde exista chiar ateliere de fabricat ceramica dupa modele romane, dar si importuri artizanale contemporane secolelor II-III. Chiar fara a dispune de date suficiente, se poate considera ca prezenta romana a fost chiar de atunci si mai indepartata si variata spre rasarit. Se explica astfel mai usor descoperirile romane mai tarzii, datand din secolul VI, remarcate in Ceylon (azi Sri Lanka), dar si in China, ca urmari ale unor traditii stabilite anterior, cel putin gratie politicii lui Traian.
In anii care au urmat razboaielor dacice, se inalta in sudul Dobrogei, langa fosta asezare getica intrata intr-o evolutie urbana tipic romana, pe platoul cel mai inalt din regiune, monumentul triumfal Tropaeum Traiani de langa satul actual Adamclisi. El era dedicat zeului 'Marte Razbunatorul' (Mars Vltor) de catre insusi imparatul Traian intru evocarea luptelor sangeroase din regiune. A fost inaugurat in anul 109. In acea vreme incepuse deja constructia Forum-ului nou al lui Traian de la Roma. Avea, in capat de perspectiva, inca in lucru, pentru privitorul venind pe strada forurilor imperiale dinspre Colosseum, celebra de acum Columna a lui Traian, inaugurata in anul 113, la 12 mai. Soclul ei avea sa adaposteasca urna funerara din aur pastrand cenusa imparatului.
Revolutia lui Nerva
Conflictul declansat in acelasi an 113 de catre parti a dus, in anul urmator, la ocuparea Armeniei si transformarea ei in provincie romana. A urmat infrangerea rascoalei iudeilor din Egipt, Cirenaica si Cipru, dupa care Traian a creat in 115, drept consecinta a cuceririlor de la rasarit de Eufrat, provincia Mesopotamia. In anul urmator s-a adaugat provincia Asiria, prin cucerirea a trei dintre cele mai importante orase ale regatului persilor si, foarte important, controlul Golfului Persic.
Acest sir lung de campanii s-a intrerupt la 8 august 117, cand, in drum spre Roma, Traian, bolnav, murea la Selinus, in Asia Mica. Abia atunci l-a adoptat si desemnat ca succesor pe cel mai apropiat si iubit dintre comandantii care-l urmasera si slujisera din Dacia pana in Partia, Publius Aelius Hadrianus, aflat atunci la varsta de 41 ani.
Inca sursele literare antice contemporane lui Traian, apoi cele redactate mai tarziu si, in fine, istoriografia moderna si contemporana au remarcat schimbarea ca si revolutionara pentru Imperiu, datorata lui Nerva. Intr-adevar, era pentru prima data ca seria de imparati de origine exclusiv italica era intrerupta. Ea era inlocuita, prin adoptia lui Traian, cu una de origine provinciala. Decizia lui Nerva era determinata de imprejurarile politice ale vremii.
Aparea asadar o dinastie noua, cea numita Antonina, de origine provinciala. Provinciala si nu tocmai, pentru ca Traian, de pilda, primul din seria lunga neitalica de imparati ai Romei, nu descindea din provinciali propriu-zisi. Se tragea in realitate dintr-o familie de origine italica stabilita in acel mediu. La fel, pe cat se stie, si cei care i-au succedat in aceasta serie dinastica. In acest fel erau perceputi de catre aristocratia senatoriala care i-a sprijinit incepand cu Traian, 'colonisti si nu colonizati'. O foarte buna motivatie pentru ca mediul acesta atat de traditionalist sa accepte si sa sustina schimbarea initiata de Nerva.
La moartea lui Nerva, majoritatea senatorilor il sprijinea pe Traian pentru succesiunea la Imperiu. Asteptarile acestora nu au fost inselate: noul imparat a aratat mereu un respect aparte pentru traditiile republicane, limpede vazut si inteles de contemporani, tocmai gratie mesajului difuzat in acest sens de la varful puterii. Tocmai din aceasta relatie foarte onorabila a lui Traian cu Senatul a rezultat formularea adresata de atunci incolo imparatilor in momentul inscaunarii: felicior Augusto, melior Traiano, adica 'mai fericit decat Augustus, mai bun decat Traian'. Expresie a bunelor relatii ale acestuia cu Senatul a fost si acordarea imparatului a titlului de optimus princeps in august 114, intr-un moment in care, de fapt, Traian detinea intreaga putere in stat.
Cladiri si carti
Traian a fost mereu foarte atent la functionarea corecta a administratiei provinciale si a incurajat si supravegheat cu grija ceea ce la romani se numea alimenta, adica un fel de binefacere prin acordarea gratuita de hrana. Aceasta institutie mai veche a fost pusa la punct de Nerva si perfectionata de Traian. Consta in utilizarea a 5% din profitul unor terenuri oferite micilor proprietari pentru intretinerea unor segmente defavorizate ale societatii.
Dincolo de ameliorarea legislatiei si de progresul economic al Imperiului, istoriografia a remarcat opera constructiva a epocii lui Traian. Mari arhitecti, dintre care cel mai cunoscut este Apollodor din Damasc, au fost incurajati si au contribuit la proiectarea si construirea de porturi noi ca Ostia, un exemplu pana azi de gandire arhitectonica si economica in perspectiva de lunga durata. Fara a intra in detalii, un repertoriu intreg de drumuri, poduri de felul celui de la Drobeta, apeducte, bai publice s.a. este cunoscut ca apartinand domniei lui Traian. Sa le adaugam trei intemeieri urbane de la Dunarea Inferioara: Tropaeum Traiani, aproape de monumentul al carui nume il poarta, Marcianopolis, purtand numele surorii imparatului, si Nicopolis ad Istrum, adica 'Orasul Victoriei de langa Dunare'. Totodata, Traian a terminat restaurarea Forului lui Caesar, inainte de a-l incheia pe al sau. De adaugat ca imaginea acestuia din urma s-a recompus de o maniera exceptionala si mult mai aproape de realitate in urma cercetarilor arheologice din anii 1998-2000.
In fine, la data inscaunarii fiului sau adoptiv, Traian lasa urmasilor un imperiu de 3,3 milioane km2, avand aproape 60 de milioane de locuitori si peste 10 000 km de granite aparate bine, de la Dunare pana la Nil. Si mai lasa aceasta epoca si altceva, o mostenire nepretuita ajunsa pana azi: scrieri literare si istorice ale unor autori celebri. Cativa dintre ei se numesc Plinius cel Tanar, Plutarh, Iuvenal, Tacit. Operele lor au fost posibile gratie emulatiei si liberalismului acelei epoci care le-au stimulat formatia superioara si talentul.
