Mihai Viteazul deschide in istoria poporului roman o noua epoca, care se va desfasura sub semnul marii lui infaptuiri politice: Unirea Tarilor Romane. Puternica personalitate a marelui domn si faptele sale, de rasunet european, au dat un nou curs politic istoriei Tarilor Romane.
Ridicandu-se impotriva regimului dominatiei otomane si biruind in raporturile cu Poarta, el a dovedit resursele puterii pe care Tara Romaneasca le avea. Sporind prestigiul acesteia prin Unirea Tarilor Romane, Mihai Viteazul a pus sub semnul intrebarii, deopotriva, stapanirea otomana si tendintele de dominatie ale Imperiului Habsburgic si Poloniei. Dar domnia lui Mihai Viteazul, si mai cu seama stapanirea lui in Transilvania, a fost pentru nobilimea de aici un prim semn al prabusirii dominatiei ei in viitor. Unirea din timpul lui Mihai Viteazul a devenit un simbol in epoca emanciparii nationale pentru unirea intr-o singura tara.
Ca urmare a razboaielor purtate in Asia, cu persii si, in Europa, cu puterile crestine, cerintele Imperiului Otoman fata de Tarile Romane au sporit. Amestecul in treburile interne, abuzurile de tot felul si stirbirea autonomiei interne vadeau intentia de a le transforma in pasalacuri. Tributul Tarii Romanesti ajunsese la suma de 155 000 galbeni. Singura solutie de a iesi din acest impas era o angajare de puterile crestine in lupta antiotomana.
In aceste imprejurari politice, o parte a boierimii pregatea inscaunarea lui Mihai Viteazul (1593-1601) pe tronul Tarii Romanesti. Inainte de a fi domn, a castigat o vasta experienta strabatand lumea Rasaritului. A parcurs toate treptele dregatoriilor, ajungand ban al Craiovei. Cu asentimentul sultanului, sprijinit de boieri, de puternica familie a Buzestilor, de Cantacuzinii de la Constantinipol, in 1593 ocupa tronul. El a avut si sprijinul principelui Transilvaniei, Sigismund Báthory.
Confruntat de la inceputul domniei cu opresiunea si exploatarea otomana, Mihai adera, din proprie initiativa, la Liga crestina. Anterior, din indemnul lui Rudolf al II-lea, imparatul Austriei, Sigismund Báthory, urmat de Aron Voda s-au alaturat si ei Ligii. In aceste imprejurari, declansarea rascoalei antiotomane are loc la 13 noiembrie 1594. Mihai a adunat pe creditorii levantini la vistierie si I-a ucis, lichidand si o unitate otomana, cantonata in Capitala. In continuare, ataca cetatile de la Dunare: Giurgiu, Braila, Nicopole etc. Intre timp, la Putinei si Stanesti (Ilfov), Mihai invinge o oaste tatareasca ce venea din Ungaria, iar la Serpatesti (Ilfov), o armata otomana. Cu exceptia Giurgiului, unde otomanii rezistasera, toate celelalte cetati din stanga Dunarii sunt cucerite de ostile muntene si moldovene.
Incurajate de victoriile lui Mihai, popoarele asuprite din sudul Dunarii amenintau cu o rascoala generala. Pentru a o preintampina si, mai cu seama, pentru a reduce Tarile Romane sub ascultare, otomanii pregatesc o ofensiva impotriva Tarii Romanesti. In aceasta grava situatie, Mihai trimite o solie la Sigismund Báthory pentru strangerea aliantei. Depasind instructiunile domnului, delegatia de boieri si clerici a incheiat, la Alba-Iulia, la 20 mai 1595, un tratat cu conditii nefavorabile, recunoscandu-l pe Sigismund drept suzeran.
Domnul Tarii Romanesti, conform tratatului, era socotit loctiitor a principelui. Conducerea tarii era incredintata unui numar de 12 boieri munteni, care urmau sa faca parte din Dieta Transilvaniei. Pus in fata acestei situatii si datorita apropiatei confruntari cu otomanii, Mihai Viteazul a fost nevoit sa accepte conditiile impuse de Sigismund marii boierimi, dornica si ea sa limiteze si ea puterea domneasca si sa si-o largeasca pe a ei. S-au prevazut cu acest prilej, si restabilirea vechilor hotare ale tarii si ajutor militar impotriva otomanilor, precum si subordonarea bisericilor ortodoxe din Transilvania Mitropoliei din Tara Romaneasca.
Sigismund, intervenind apoi in Moldova, l-a inlocuit pe Aron Voda cu Stefan Razvan. La 3 iunie, la Alba-Iulia, el a incheiat si cu acesta un tratat, asemanator celui din 20 mai. Astfel, principele Transilvaniei a devenit suzeranul celor doua tari Romanesti.
Sprijinit de unii boieri munteni in frunte cu Buzesti, Mihai si-a organizat o armata proprie, de mercenari, formata din poloni, secui, cazaci, sarbi etc. Alaturi de acesta, el si-a format unitati de calarasi, "rosii", unitati de "darabanti" si voluntari din sudul Dunarii.
Pentru cucerirea liniei Dunarii, intrata sub stapanirea lui Mihai din primele luni ale anului 1595, oastea otomana se pregatea de lupta. Dusmanul a incercat sa treaca fluviul. Primele tentative au esuat. Mai multe unitati de munteni, moldoveni si cazaci au facut incursiuni pe malul Dunarii, pustiind Nicopole si Bagdadul. Insuccesele l-au determinat pe sultan sa incredinteze comanda trupelor batranului vizir Sinan-Pasa, care, intre 14 si 17 august 1595, a trecut Dunarea la Giurgiu. Pregatind lovitura decisiva, Mihai, cu 15 000 de oameni, ajutat si de o oaste din Transilvania, condusa de Albert Kiraly, a ales locul favorabil de lupta la Calugareni, pe apa Neajlovului. Folosind cu pricepere terenul (raul, mlastina, zona paduroasa), la 23 august 1595 Mihai a repurtat, si datorita exemplului personal, o mare victorie.
Armata otomana retrasa spre Giurgiu se reorganizeaza. Domnul, pentru a evita o noua lupta, se indreapta spre munti, asteptand ajutor de la Sigismund Báthory. Intre timp, Sinan-Pasa a ocupat orasul la Bucuresti, incepand organizarea tarii in pasalac. Incercarea de organizare a pasalacului a provocat o categorica opozitie a tuturor fortelor sociale si mai cu seama a maselor taranesti.
In luna septembrie, 20 000 de ostasi trimisi de Sigismund, impreuna cu un contingent de artileristi toscani, se unesc cu oastea refacuta a lui Mihai. Ei elibereaza Targovistea si-I urmaresc pe otomani. Contraofensiva le-a fost usurata de loviturile date de masele populare cotropitorilor otomani. Ajunsa la Giurgiu, o mare parte din oastea otomana si-a gasit moartea in Dunare. Aici, trupele unite ale Tarii Romanesti, Transilvaniei si Moldovei au zdrobit trupele otomane, care incercau sa treaca Dunarea pe un pod de vase, au ocupat, Giurgiu obtinand o stralucita victorie. Aceasta izbanda a insemnat asigurarea independentei Tarii Romanesti. Victoria a dovedit ca unirea eforturilor Tarilor Romane este cheia succesului militar si temeiul pastrarii neatarnarii.
In perioada care urmeaza, in relatiile cu Poarta, Mihai alterneaza negocierile cu politica de confruntare armata. Actiunile lui sunt tot mai indraznete si incununate de succes. In acesti ani reapare insa si opozitia boiereasca, nemultumita de domnia lui autoritara. Uneltirile de la Istanbul pentru a aduce un nou domn, comploturile boieresti, navalirile tatarilor, intentiile polonilor de a pune in scaun pe Simion Movila, fratele domnului moldovean, precum si confruntarile dintre imperiali si otomani in Ungaria il fac pe Mihai sa-si dea seama ca singura solutie posibila este pacea cu otomanii, in conditiile recunoasterii domniei si independentei tarii. Mihai incheie pacea cu otomanii in 1597, nu inainte de a fi intarit alianta cu Transilvania. Pacea cu Imperiul Otoman a fost determinata de politica nedecisa a Imperiului Habsburgic, de inscaunarea lui Ieremia Movila in moldova de catre Polonia si de renuntarea lui Sigismund la tron in favoarea austriecilor. In aceste imprejurari, pentru Tara Romaneasca se prefigura o situatie dificila.
Convins ca pacea cu Imperiul Otoman insemna de fapt un armistitiu, duce tratative cu Imperiul Habsburgic si semneaza un tratat, in 1598. Aceasta a anulat pretentiile de suzeranitate ale principelui Transilvaniei asupra Tarii Romanesti. Mihai s-a dovedit cu acest prilej un mare si iscusit diplomat, stiind sa deschida noi posibilitati de afirmare a tarii si planurilor sale de viitor. Introducerea in tratatul cu imperialii a clauzei domniei ereditare in familia domnului si a independentei tarii marturiseste gandurile politice ale marelui voievod.
Mihai a desfiintat, in conditii externe nu intotdeauna favorabile si sub presiunea boierimii, dreptul de libera stramutare a taranilor, legandu-I de glie (1595-1596). Documentele afirma ca taranul "care pe undeva va fi acolo sa fie ruman vesnic, unde se va afla". Au fost transformati in serbi si unii tarani liberi si oraseni, retrasi in fata pericolului otoman in timpul razboiului si asezati pe pamanturile boieresti. Prin acest act, Mihai a servit interesele boierimii. A urmarit in acelasi timp, intarirea puterii centrale, asigurarea de venituri boierimii si domniei in vederea sustinerii politicii de independenta.
Situatia politica a tarii parea pentru un moment partial consolidata. Nu dupa mult timp insa, politica oscilanta si nehotarata a lui Sigismund, revenit la tron pentru scurta vreme, aduce pe tronul Transilvaniei pe cardinalul Andrei Báthory, sprijinitor al politicii poloneze. Aceasta a insemnat renuntarea la politica de independenta fata de otomani. In aceeasi vreme, apropierea de Polonia deschidea calea lui Simion Movila spre tronul Tarii Romanesti. Momentul impunea o solutie imediata, hotarata, fiindca dominatia poloneza in Tarile Romane ar fi dus la anularea rezultatelor politice obtinute de Mihai Viteazul. Era amenintata independenta Tarii Romanesti si, de asemenea, sistemul politic intemeiat pe alianta Tarilor Romane. Cu atat mai mult, cu cat Andrei Báthory a adoptat o politica hotarat dusmanoasa fata de Mihai, cerandu-i recunoasterea suzeranitatii, apoi parasirea tarii.
Constient de destramarea coalitiei antiotomane, Mihai si-a dat seama ca, in aceste imprejurari politice primejdioase, numai unirea Tarilor Romane sub o singura carmuire mai putea salva independenta obtinuta cu atatea sacrificii.
|
Campania din Transilvania |
Mihai, ca si imparatul Rudolf, dorea inlaturarea lui Andrei Báthory si scoaterea Transilvaniei din sistemul politic polon favorabil aliantei otomane. Pentru aceasta trebuiau intreprinse masuri energice. Mihai Viteazul are meritul de a fi luat singur hotararea inlaturarii lui Andrei Báthory si de eliberarea Transilvaniei in vederea infaptuirii unirii Tarilor Romane. In fruntea unei armate Mihai trece din pasul Buzaului (14 octombrie 1599), patrunzand in Brasov. A doua coloana, adusa din Oltenia de catre boierii Buzesti si de banul Udrea, a patruns in Transilvania prin pasul Turnu rosu. Cele doua armate au facut jonctiunea la Talmaciu, langa Sibiu. Mihai dispunea acum de peste 20 000 de ostasi.
Batalia cu ostirea lui Andrei Báthory s-a dat la Selimbar, langa Sibiu (28 octombrie 1599). In sprijinul lui Mihai au venit si vreo 2000 de secui, condusi de Moise Székely. Lupta s-a sfarsit cu o stralucita victorie a lui Mihai. Acest succes a insemnat readucerea Transilvaniei la aliante antiotomane si unirea sa cu Tara Romaneasca. Victoria lui Mihai Viteazul a contribuit la declansarea unor puternice miscari taranesti indreptate impotriva nobililor. Iobagii - spun izvoarele - incepura sa se miste, "intemeindu-se pe increderea ce le-o da un principe de natia lor". La 1 noiembrie , primit cu mult alai, domnul a intrat in Alba-Iulia, capitala Transilvaniei.
Dupa ce Dieta l-a recunoscut ca principe, Mihai a luat masuri menite sa consolideze unirea celor doua tari. Desi a mentinut Dieta, el a subordonat-o politicii domnesti. A introdus boieri munteni in Consiliul principatului; Teodosie Rudeanu a fost numit logofat pentru ambele tari; a numit in cetatile Transilvaniei capitani dintre oamenii lui de incredere; a dat porunci in limba romana; a facut danii pe seama nobilimii romane. In aceeasi vreme, a obligat dieta sa acorde drept de pasunat satelor romanesti si scutire de robota preotilor romani. Se cristalizeaza ideea considerarii religiei ortodoxe ca religie recepta si a asezat Mitropolia Ortodoxa a Transilvaniei la Alba-iulia. A intarit secuilor vechile libertati, ca unora "ce au ostit pentru binele obstimii crestinesti", adica impotriva otomanilor. Mihai Viteazul incearca sa creeze o baza sociala, mai cu seama romaneasca, domniei. Toate aceste masuri au aratat tendinta de unificare politica a celor doua tari romane. Incercarea de a introduce administratia romana si, in general, politica lui Mihai Viteazul au nemultumit nobilimea si au inrautatit raporturile cu imparatul.
Pentru crearea frontului comun antiotoman al celor trei tari romanesti, trebuia inlaturat Ieremia Movila, supus polonilor, tributar otomanilor si dusman al lui Mihai. In primavara anului 1600, o armata condusa de Mihai a trecut prin pasul Oituz inaintand pe Trotus, iar alta prin pasul Rodna, sub conducerea lui Baba Novac. Din sud, din Tara Romaneasca, inainta oastea condusa de Nicolae Patrascu, fiul lui Mihai.
Ostile moldovene au trecut de partea gloriosului domn, usurandu-I biruinta. Dupa trei saptamani, toata Moldova se afla sub stapanirea lui Mihai. Pentru prima data in istorie, cele trei Tari Romane erau unite sub aceeasi carmuire. De acum inainte, Mihai se va intitula "domn al Tarii romanesti, al Ardealului si a toata Tara Moldovei".
Infaptuirea unirii politice a Tarilor Romane de catre Mihai Viteazul, in conditiile politice ale epocii, a raspuns unei necesitati istorice. Ea venea ca o incoronare a unei indelungate evolutii istorice, la care au colaborat o seama de factori. In primul rand, faptul ca Tarile Romane, pe deasupra separatismului politic, reprezentau o singura civilizatie, creatie a poporului roman, unitar prin originea lui etnica, prin limba, cultura si religie. Ideea o exprimau boierii munteni, intr-om scrisoare prin care cereau a fi la un loc cu Tara Romaneasca, fiindca "suntem toti de o limba si o lege". Ideea solidaritatii intre romani s-a vazut si in atitudinea taranilor de origine romana din Transilvania care, la vestea victoriei de la Selimbar, s-au ridicat impotriva nobilimii maghiare.
Din ceste dovezi si din altele se vede ca in societatea romana, in secolul al XVI-lea exista o activa constiinta de neam. Aceasta s-a exprimat si prin scrisul in limba nationala. Unirea Tarilor Romane s-a intemeiat si pe legaturile economice dintre Tarile Romane in evul mediu, care au creat premisele unificarii politice.
Intre factorii care au stat la baza Unirii a fost si solidarizarea Tarilor Romane in lupta antiotomana de-a lungul istoriei medievale, de la Mircea la Iancu de Hunedoara si Stefan cel Mare. Stransele legaturi politice si coalitiile antiotomane au contribuit la apropierea Tarilor Romane si la cristalizarea ideii unirii. Daca la aceasta adaugam evenimentele recente, victoria de la Calugareni prin forta armata a celor trei Tari Romanesti, avem prezente temeiurile hotararii lui Mihai Viteazul si ale marii infaptuiri.
Infaptuirea politica a lui Mihai a starnit nemultumirea dusmanilor externi si interni. Formarea unui stat puternic nu era pe lacul habsburgilor, polonilor si otomanilor, fiecare urmarind sa stapaneasca Tarile Romane. Nobilimea transilvaneana submina realizarea lui Mihai Viteazul, vazandu-si amenintate pivilegiile sociale si politice.
In lipsa lui Mihai din Transilvania, nobilimea s-a razvratit si a trecut de partea generalului imperial Gheorghe Basta, depunand juramant imparatului, la Turda. In fata acestei situatii, Mihai infrunta oastea nobilimii si a lui Basta la Miraslau, langa Aiud (18 septembrie 1600). Infrant, se retrage spre Fagaras. In Moldova, polonezii il readusera pe Ieremia Movila, continuandu-si apoi inaintarea in Tara romaneasca, pentru instalarea lui Simion Movila.
Cu oastea sa, pentru a preintampina actiunea polonezilor, Mihai a trecut muntii, dar a fost infrant. In aceste conditii, domnul se indreapta spre Curtea imperiala, pentru a-I solicita ajutor imparatului. Mihai ajunge foarte curand la intelegere cu imparatul, deoarece nobilimea se rasculase impotriva reprezentantilor imparatesti, proclamandu-l, din nou, principe pe Sigismund Báthory.
Astfel, oastea lui Mihai si oastea lui Basta pornesc la inlaturarea lui Sigismund. Intre timp, boierii Buzesti au alungat din tara pe Simion Movila si oastea polona. Lupta cu Sigismund Báthory s-a dat la Guruslau, langa Zalau (la 3 august 1601), Sigismund fiind infrant. Mihai era din nou domn al Tarii Romanesti si pe cale de a se instapani in Transilvania. El putea de acum sa continue opera de refacere a Unirii. Basta, dominat de ambitii proprii, fiind convins de adeziunea curtii imperiale care dorea Transilvania pentru imperiu, a pus la cale asasinarea lui Mihai, savarsita la 19 august 1601, in tabara de langa Turda.
Concluzii:
Mihai Viteazul a fost una dintre marile personalitati ale istoriei noastre din toate timpurile. Militar inzestrat cu calitati exceptionale, a fost si un diplomat care a stiut sa aprecieze momentele istorice grave pe care le traversa tara. Solutiile sale dovedesc un atasament pentru ideea de aparare a civilizatiei europene, pe care o si exprima, continuand o traditie a istoriei romanesti. In acest sens, nu numai ca s-a integrat Ligii Crestine, dar a asociat telurilor acesteia elementul eliberarii popoarelor din Balcani de sub dominatia otomana, cu gandul la independenta acestora. A recastigat independenta Tarilor Romane si a fost infaptuitorul primei uniri politice din istoria poporului roman. El a incercat s-o consolideze, intemeind-o pe existenta poporului roman din cele trei tari. Unirea a fost un fapt obiectiv, necesar, asa cum vor fi si implinirile de mai tarziu. Ea s-a infaptuit dinspre Tara Romaneasca care, prin numele ei, intruchipa un sens unificator.
Rememorarea numelui si a faptelor lui Mihai Viteazul in perioada realizarii Marii Uniri
In
istoria romanilor doua nume stralucesc, fara posibilitatea de a fi vreodata
egalate: Mihai Viteazul si Alba Iulia. Si fiindca amandoua simbolizeaza
realizarea telului celui mai scump al poporului roman, urmarit cu perseverenta
si necontenit de-a lungul secolelor, cel al unitatii de neam si, mai apoi,
nationale si al constituirii statului nationar unitar, in constiinta noastra
ele au ajuns la un fel de simbioza, pomenirea unuia fiind suficienta pentru a
ni-l reaminti di a nu-l reprezenta si pe celalalt.
Astazi, este limpede pentru toata lumea
iubitoare de adevar ca prin toate actiunile sale politice, militare si
diplomatice, Mihai Viteazul a urmarit, in mod constient, realizare unui stat
romanesc unificat, suficient de puternic pentru a se opune tendintelor de
cucerire si de subjugare ale Imperiului otoman, dar si ale Imperiului
Habsburgic, in curs de formare. Actiunea avea importanta si pentru celelalte
state din zona, precum si pentru coalitia crestina de pe continentul european.
Fara a intra in amanunte, sa reamintim
ca, inaintea actiunilor militare si politice din Transilvania, domnitorul a
incercat si a reusit, in oarecare masura, sa realizeze punti de legaturi
sufletesti si culturale cu romanii de aici (Alba Iulia), mai intai prin
subordonarea Mitropoliei ortodoxe aedelene celei similare de la Targoviste si mai apoi, prin ridicarea
ei la respectul cuvenit (1596). Noua biserica mitropolitana construita de el in
afara cetatii Balgradului
a fost dotata cu tiparnita, iar in incinta fundtiona si o scoala romaneasca. Nu
intamplator ctitorul a ales ca hram al noii biserici 'Sfanta Treime', simbolizand,
desigur, cele trei tari romanesti. Aceasta afirmatie se bazeaza pe faptul ca
sigiulul sau din anul ,
al statului unificat, este foarte asemanator cu cel al Mitropoliei Balgradului,
cu deosebirea ca in locul personajelor sfinte apar: Domnul in campul stang,
Doamna Stanca in cel drept, despartiti fiind de coloana, pe verticala, a
stemelor celor trei tari romanesti, cea a Transilvaniei formand baza, iar cea a
Tarii Romanesti corolarul.
Dupa cum se stie, Mihai Viteazul si-a
stabilit capitala statului unificat la Alba Iulia. Din acel moment, pentru
romanii din generatiile care i-au urmat 'vechea capitala a
Ardealului' va insemna capitala marii infaptuiri politice a Domnului cu
nume, infatisare si fapte de arhanghel. Temerara lui infaptuire avea sa-l duca
insa la pierzanie, rascolind ura, pisma si gelozia numerosilor sai dusmani.
Scurta si nefericita lui domnie, in care
el nu a cunoscut bucuriile, nici macar pe cele ale vietii de familie, ci doar
privatiunile si framantarile misiunilor sale politice si militare, a fost
intrerupta, in mod brutal, prin miseleasca sa ucidere de pe Campia Turzii, la 19 august 1601. Langa capul sau,
despartit de trup si asezat pe starvul unui cal, ucigasii si cei care i-au
platit au agatat un epitaf in care era numit 'dac fioros si adevarat Nerone'.
Lasand la o parte impietatea, comstatam ca autorii lui, in furia lor oarba,
fara sa-si dea seama, recunosteau originea daco-romana si continuitatea
poporului roman pe vechea lui vatra etnica. Se stie ca, pana la urma, capul
domnului a fost dus in Tara Romaneasca si depus la manastirea Dealu, ctitoria
familiei sale. In cea ce priveste corpul, se stie ca a fost ingropat pe Campia
Turzii si ca, mai apoi, a fost dezgropat, transportat si reinmormantat,
probabil, la Mitropolia din Balgrad. Operatiunea trebuie sa se fi facut in mare
taina pentru a nu se cunoaste locul mormantului si a se evita astfel o
eventuala panganire. Din lipsa de probe arheologice si documentare chestiunea
ramane ipotetica, dar ar fi o minune dumnezeiasca, ca trupul trudit al
viteazului Domn sa se odihneasca chiar in cetatea maretiei sale infaptuiri.
Opera politica de la s-a spulberat in conditiile
vitrege ale disparitiei autorului ei. Ea a ramas insa ca un far calauzitor al
generatiilor care au urmat, in lupta pentru refacerea ei.
Dupa o vreme destul de lunga de stare
latenta, in care se parea ca totul a fost dar uitarii, importanta operei
politice a lui Mihai Viteazul a iesit la iveala, in toata splendoarea ei, in
perioada de formare a constiintei nationale a poporului nostru. Mai intai
reprezentantii Scolii Ardelene, in frunte cu Gheorghe Sincai, si mai apoi cei
ai generatiei pasoptiste, in frunte cu Nicolae Balcescu, au scos in evidenta
puternica personalitate a lui Mihai Viteazul si importanta operei sale
politice, ca mostenire lasata urmasilor. Se poate spune ca dupa revolutia de la
, cand
natiunea romana a ajuns la constiinta de sine, nu au mai fost momente
importante ale luptei poporului roman pentru independenta si drepturi nationale
in care numele lui Mihai Viteazul si, implicit, a faptelor sale sa nu fie
pomenite.
Cu atat mai mult s-au rememorat persoana
si faptele lui in perioada de realizare a Marii Uniri, cand s-a dus la bun sfarsit opera
inceputa inainte cu 319 ani. Cu cativa ani inainte de declansarea primului
razboi mondial, la 20 septembrie 1909, cu ocazia manifestarilor prilejului de
adunare generala a 'Societatii
pentru fond de teatru roman' si Alba Iulia, istoricul
blajan Augustin Bunea, pe atunci, probabil, inca presedinte al Clubului politic
central al romanilor din comitatul Alba Inferioara, cu sediul la Blaj, avea sa
tina un discurs in care exprima nadesjdea in infaptuirea visului lui Mihai
Viteazul. Am
venit, spunea el, sa dam tributul nostru artei romanesti in acest oras care
trebuie sa fie pentru fiecare roman un loc sfant caci aici a fost leaganul
neamului romanesc de astazi Aici a fost resedinta gloriosului Voievod Mihai
Viteazul: de aici a stapanit el toata intinderea Ardealului Azi situatia
noastra in acest loc e zdrobita. Dar pe ruinele acestea noi vom cladi odata
iarasi templul daramat, vom ridica templul lubertatii noastre politice
nationale
Apoi, cu putin inaintea izbucnirii
razboiului, la 31 mai 1914,
din initiativa a peste 100 fruntasi din comitatul Alba Inferioara s-a convocat
la Alba Iulia o mare adunare politica a romanilor. In apelul intitulat 'La Alba Iulia' lansat se ziarul
'Libertatea' din
Orastie se cerea: Sa
caurga pe zi noi rauri cat mai vii de popor spre cetatea lui Mihai Viteazul,
spre Alba Iulia si sa spuna acolo lumii si tarii ca romanii ardeleni, ca si
fratii lor banateni, sunt mai mult ca ori-si-cand stiutori de insemnatatea lor
pe acest pamant, pe care il locuiesc de 2000 de ani .
Inca in timpul razboiului mondial, la
Congresul din 15 martie 1915 al romanilor aflati in 'tara', in
Romania, circula ideea ca proclamarea deplinei unitati nationale sa se faca in
orasul gloriei de la 1599-1600,'caci inima romanilor palpita in Alba
Iulia'.
In aceeasi periaoda, intr-un discurs
tinut la una dintre adunarile Ligii pentru unitatea politica a tuturor
romanilor, tinute in Bucuresti, Nicolae Filipescu cerea regelui Ferdinand sa
fie implinitorul visului intregului neam, de a se impodobi cu titlul lui Mihai
Viteazul: 'domn al Tarii
Romanesti si al Moldovei'.
Asemenea idei si manifestari vor aparea
si la romanii ardeleni aflati prizioneri in Rusia. Astfel, printr-un apel pe
care il adreseaza motilor prizioneri, in vare anului 1917, Filaret Bobes, si el
fiu al Muntilor Apuseni, ii indeamna pe acestia sa se inroleze, ca voluntari,
in armata romana si sa lupte pentru unirea cu 'Romania libera', asa 'cum
au dorit-o voievozii Stefan si Mihai si cum au visat-o mosii si parintii
nostri'. Se pare ca apelul a dat rezultatele scontate, intrucat la Iasi
vor sosi curand primele esaloane de voluntari roamani ardeleni, care-si vor lua
denumirile simbolice de 'Alba Iulia', 'Avram Iiancu' si
'Turda'.
Ideea ca unirea Transilvaniei cu Romania
sa fie proclamata la Alba Iulia este exprimata si in telegrama din 29 octombrie
1918 a Comitetului National Roman al voluntarilor din Celiabinsc (Rusia)
adresata regelui Ferdinand, in care se arata ca ei asteapta sa incoroneze pe
'Majestatea Voastra car mai curand la
Alba Iulia'.
La 10 noiembrie 1918, odata cu
mobilizarea armatei romane pentru alungarea armatelor germane din tara, se
produce si trecerea peste Dunare a armatelor franceze comandate de generalul
Henri Berthlot. Cu acest prilej, generalul emite o proclamatie adresata
poporului roman, pe care il cheama la arme, pentru a-si face datoria, asa cum
cereau 'umbra lui Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si Mircea cel Batran'.
Inca in timpul tratativelor de la Arad
din 13-14 noiembrie 1918 dintre C.N.R. Centrul si delegatia guvernamentala
maghiara condusa de ministrul notionalitatilor Jaszi Oszkar, mai precis in 14
noiembrie, din Sibiu a fost trimisa in misiune la Iasi o delegatie alcatuita
din prof. Nicolae Balan si capitanul Victor Precup, pentru a lua contact cu
cercurile conducatoare din Romania, in scopul cunoasterii atitidunii acestora
fata de tendintele de unificare ale romanilor transilvaneni. Dupa indeplinirea
misiunii, printre altele, prof. Nicolae Balan va tine un discurs in sedinta
Ligii Culturale locale, in care va afirma: Am venit sa sol al Ardealului ca sa talmacesc
vointa nestramutata a intregului nostru popor de a reintregi mostenirea
nationala a marelui erou. Pe cetatea din Alba Iulia falfaie astazi mandru
nostru tricolor si asteapta intrarea triumfala a demnului urmas al lui Mihai
Viteazul. Eterna recunostinta viteazului capitan al ostirii, M.S. Regele
Ferdinand I, care, intr-un chip atat de desavarsit, s-a indentificat cu idealul
lui Mihai si al neamului romanesc de pretutindeni. Dupa esuarea
tratativelor de la Arad, inca din 15 noiembrie C.N.R. Central va discuta cu
aprindere unde sa tina Adunarea Nationala. Luind in considerare argumentele
istorice dar si pe cele de siguranta el a hotarat ca aceasta sa aiba loc la
Alba Iulia. Este un merit de necontestat al generatiei de fruntasi romani din
1918 ca au oferit prilejul orasului primei unitati statale romanesti de la
1599-1600 sa o desavarseasca.
Argumentatia politica si istorica a
acestei hotarari va fi subliniata foarte clar de catre Vasile Goldis, in
aceeasi zi, in 15 noiembrie, in fata grupului de tineri aradeni veniti sa
indemne C.N.R. Central sa proclame Unirea Transilvaniei cu Romania.
Se pare ca in acele momente de tensiune
a existat intentia Comandei Militare Centrale de la Arad de a se muta mai spre
interiorul tarii, la Alba Iulia, intrucat intr-un ordin al garzii nationale
romane din comuna Berghin adresat garzilor similare subordonate din satele
vecine, se cerea mobilizare a cat mai multi feciori care sa jute la mutare
'comandei superioare in vechea
capitala ca sa putem proclama independenta poporului nostru'.
La 17 noiembrie C.N.R. Central trimite
la Alba Iulia pe Iuliu Maniu pentru a consulta Consiliul National Roman local
daca orasul poate oferi conditiile necesare unei actiuni de o asemenea
amploare, cum era Adunarea Nationala. Sosind in oras, el a informat pe
conducatorii locali despre intentia C.N.R. Central de a convoca Adunarea
Nationala aici, in 'vechea capitala a Aedealului' si a stabilit cu
acestia masurile ce trebuiau luate. Printre altele, Iuliu Maniu, a sfatuit pe
locotenentul Ovidiu Gritta sa-si formeze o companie de onoare pentru
ceremoniile ce urmau sa aiba loc. De asemenea, el a cerut organizatorilor sa
convoace car mai mult popor, in haine de sarbatoare.
In ziua urmatoare, la 18 noiembrie,
Maniu se deplaseaza la Blaj unde isi avea locuinta, ca avocat al Mitropoliei
greco-catolice locale. Aici el tine un discurs in fata protipendadei in
legatura cu convocarea Adunarii Nationale. Referindu-se la locul de convocare
el pronunta cuvintele:'Ghiciti, de sigur, de acolo! Lucrati din rasputeri
ca adunarea aceasta sa fie vrednica de neamul romanesc.'
Dupa luarea tuturor acestor masuri,
C.N.R. Central a lansat, la 20 noiembrie, circulara de convocare a Adunarii
Nationale la Alba Iulia, pe ziua de 1 decembrie 1918, in text orasul fiind
numit:'Cetatea istorica a neamului
nostru', reamintindu-se opera politica a lui Mihai Viteazul.
Doua zile mai tarziu, la 22 noiembrie,
va fi elaborat si dat publicitatii programul Adunarii. Facand aceleasi referiri
la trecut, acesta de incheia cu un apel adresat 'Fratilor romani', in care se aratta:
'Locul cel mai istoric al neamului
va asteapta cu bratele deschise. Veniti deci, sa-l atingeti cu pasul vostru, ca
sa simtiti fiorul ce l-a miscat odata pe marele voievod cu nume de arhanghel'
La 24 noiembrie, in calitatea sa de
organ comitatens, C.N.R. din Blaj va lansa si el vhemare, sub forma de
manifest: 'Veniti la Alba Iulia',
prin care cerea tuturor romanilor sa participe la Adunarea Nationala din 1
Decembrie ce va avea loc 'in Balgradul lui MIhai Viteazul'.
La sosirea in Alba Iulia a C.N.R.
Central, eveniment ce avut loc in dupa-masa zilei de 29 noiembrie, la cuvantul
de bun venit al localnicilor, presedintele Stefan Cicio Pop a raspuns:
'am venit pe aceste locuri de bogate amintiri nationale. Aici a fost
Golgota, aici trebuie sa vina si mantuirea. Cu drag am venit la marea adunarea
nationala, cea mai mare si mai frumoasa sarbatoare nationala pe care eu avut-o
Romanii de la descalecatul lui Traian incoace si doresc se ne apropiem de locul
adunarii cu smerenie si cu demnitate.'
In ziua urmatoare, la 30 noiembrie, in
localitate va apare primul numar al ziarului 'Alba Iulia, organ al
proclamarii unitatii nationale', care adresa participantilor la Adunare un
vibrant 'Bine ati venit in sfanta cetate de durere si slava a neamului
romanesc'.
Referiri la trecutul istoric al orasului
Alba Iulia si la opera lui Mihai Viteazul vor face si vorbitorii din cadrul
Marii Adunarii Nationale din 1 Decembrie. Astfel, Stefan Cicio Pop va considera
Alba Iulia ca pe o 'Meca a neamului
romanesc', Vasile Godis va aprecia ca 's-a putut face
pentru o clipa unirea lui in cetatea aceasta prin bratul puternic al geniului
scanteetor al Viteazului Mihai', iar episcopul Miron Costea, amintind
'stravechea Alba Iulie, de care ne
leaga amintirea celor mai crude chinuri si suferinte, dara si cea mai sfanta
nadejde', sublinia ca Unirea s-a realizat aici 'In atmosfera traditilor lui Mihai Voda Voteazul'.
In ziua de 2 decembrie, in prima sedinta
de constituire si de lucru a Marelui Sfat National Roman, ales in ziua
precedenta in cadrul Marii Adunari Nationale, la propunerea lui Silviu Dragomir
s-a apobat textul unei telegrame adresate regelui Ferdinand, in care Alba Iulia
era caracterizata ca 'glorioasa cetate
a lui Mihai Viteazul'.
In telegrama de raspuns a regelui
Ferdinand se aprecia realizarea unirii in 'vechea cetate a lui Mihai
Viteazul', iar in cea a reginei Maria se amintea tragedia tinerilor cazuti
pe campul de lupta pentru infaptuirea idealului national 'cu bratele
intinse spre Alba Iulia, cetatea implinirii visului nostru'.
In acelasi timp regina Maria a adresat o
telegrama de multumire femeilor romane din teritoriile de peste Carpati care
de-a lungul veacurilor au purtat o lupta horarata si plina de jertfe 'a carei biruinta a fost vazuta Duminica la Alba Iulia'.
Cele doua nume infratite prin
semnificatia lor istorica: Mihai Viteazul si Alba Iulia, vor fi mai mult
pomenite in perioada de realizare faptica a unirii, ce a urmat imediat dupa
proclamarea ei. Astfel, in ziua de 19 decembrie 1918, cand in Alba Iulia va
sosi primul batalion al armatei romane, aprtinand Regimentului 5 Vanatori, s-a
aflat ca acesta purta numele de Mihai Viteazul si ca s-a remarcat, in mod
deosebit, in luptele de la Marasesti. Prin urmare, Comandamentul trupelor
romane nu intamplator a trimis aceasta unitate in orasul simbol al unitatii
nationale. Batalionul a fost primit de catre oficialitati in piata orasului, in
fata hotelului 'Hungaria', unde era amplasat arcul de triumf. Din acel
moment piata a luat numele de 'Mihai Viteazul', iar hotelul de
'Dacia'.
De asemenea, la 3 februarie 1919, din
initiativa unui grup de profesori si invatatori locali, s-a inaugurat luceul
'Mihai Viteazul', primul liceu romanesc de stat infiintat in
teritoriul de dincoace de Carpati dupa istoricul eveniment din 1 Decembrie
1918.
In luna martie 1999, la Alba Iulia va fi
instalata garnizoana unui regiment de infanterie permanent care va purta numele
orasului, dar care in nomenclatura militara figura sub Nr. 91.
Si, in sfarsit ultimul eveniment pe care
il mai imintim, este cel al incoronarii, la 15 noiembrie 1922, a regelui
Ferdinand I si a reginei Maria, ca suverani ai Romaniei Mari, in catedrala
construita special la Alba Iulia intre anii 1921-1922. In pronaustul
catedralei, in partea stanga, strajuiesc figura impozanta a lui Mihai Viteazul
si sigiulul statului roman unit vremelnic. Catedrala a primit hramul
'Sfintei Treimi' si are ca ocrotitori pe arhanghelii Mihai si Gavril.
Dintr-un text mai recent, amplasat in interiorul Catedralei Incoronarii,
deasupra intrarii, aflam ca ea a fost ridicata in memoria Catedralei lui Mihai
Viteazul, primul unificator al Romanilor, pentru a ramane peste veacuri ca
simbol al unitatii nationale si spirituale romanesti.
Astazi, cand Romania nu mai este cea
Mare si cand, totusi, se mai gasesc unii care isi permit sa umble cu creionul
pe harta ei urmarind sa o faca si mai mica, este necesar sa reflectam cu mai
multa atentie asupra trecutului nostu istoric pentru a dobandii intelepciunea
necesara recladirii edificiului national.
'De la Mircea pana la
Vladimirescu
nu este un singur nume ilustru care
sa nu fie scris cu sange pe pamantul
Targovistei.Acolo este leaganul luptelor
si al sacrificiilor politice.Toate
gloriile noastre militare au trecut
pe acest pamant si au lasat urme
sangeroase intr-acest oras.'
Ion Ghica
Teritoriul pe care se gaseste astazi municipiul Targoviste a fost o zona favorabila pentru popularea timpurie a zonei.Exista dovezi conform carora au existat in imprejurimi asezari inca din perioada neoliticului.In a doua varsta a fierului teritoriul orasului era cuprins in aria triburilor piefigilor din zona centrala a Munteniei.Activitatea monetara este semnalata inca de la sfarsitul secolului al IV-lea i.e.n.
Din a doua jumatate a secolului al X-lea e.n. dateaza doua monezi descoperite pe teritoriul orasului care marcheaza reluarea negotului comunitatilor romanesti cu sudul Dunarii dupa revenirea puterii bizantine pe linia Dunarii.Este chiar perioada de afirmare etnica si politica a romanilor, in care se constata existenta in jurul Targovistei a unei mari densitati de asezari rurale deschise.
Premisa economica a aparitiei unei asezari urbane o constituie existenta unei grupari relativ dense de sate insirate pe vaile mijlocii ale Ialomitei si Dambovitei, care converg spre acest punct la iesirea dintre dealuri, unde raurile se apropie pana la 8 km.
Asezarea ocupa un punct-cheie ce strajuia coridorul natural reprezentat de interfluviul Ialomita-Dambovita.Aceasta pozitie i-a asigurat, inca din sec. al XIII-lea, functia de targ cu fortificatii militare.Favorizat si de prezenta cailor de acces catre interiorul arcului Carpatin care treceau pe aici cat si de rolul sau economic, de la sfarsitul sec. al XIV-lea orasul devine resedinta domneasca, mai intai a lui Mircea cel Batran, apoi a voievozilor care l-au urmat.Dintre citadelele mai vechi ce-i puteau asigura adapost sigur, Mircea a ales-o pe cea de la Targoviste care controla drumul Brasovului, si al Brailei - principala sursa de venituri din taxele vamale si legatura lesnicioasa cu aliatii sai de peste munti.
Locul unde se tinea targul se afla pe terasa inalta de pe malul drept al Ialomitei, in zona din vecinatatea de nord a curtii domnesti.Targovistea s-a bucurat de o notorietate internationala la acea vreme fiind mentionata in numeroase relatii ale calatorilor straini din evul mediu si marcata in cateva harti ale Europei ca 'sedes vaivodae', 'metropolis valachorum et sedes peculiaris principum'.
Asezarea care s-a infiripat aici ocupa pana in sec. al XV-lea o fasie ingusta de-a lungul drumului Brailei.Cercetarile arheologice au scos la iveala locuinte de suprafata construite din lemn si chirpici, cu un bogat inventar de produse mestesugaresti, ceea ce ilustreaza nivelul atins la jumatatea sec. al XIV-lea de productia atelierelor locale si intensitatea schimbului de marfuri pe piata orasului.
Tendinta de crestere demografica a orasului a avut in aceasta perioada oscilatii cauzate de calamitati naturale si sociale: distrugerile provocate de bataliile sau incursiunile armatelor straine; cutremurele din 1411, 1517, 1628 si 1636; epidemiile din 1456, 1567, 1659-1661, 1705; foamete in 1598 si apoi in 1605, precum si incendiile.Aceste evenimente, ca si incercarile repetate ale Portii Otomane de a controla mai energic politica domnilor romani au dus la parasirile temporare ale Targovistei de catre domnii aserviti Portii in favoarea Bucurestilor.
Un alt domnitor important a fost Vlad Tepes.Adept al unei domnii autoritare, el s-a preocupat de intarirea armatei, dezvoltarea comertului si centralizarea puterii politice.Un episod elocvent al actiunii de consolidare a autoritatii domnesti prin limitarea puterii marii boierimi se va consuma la Targoviste in 1457, cand 'Vlad voda Tepesau facut cetatea de la Poienari cu orasenii den Targoviste pentru o vina mare ce au facut unui prate al Vladului voda(pentru caci dovedise ca boierii targovisteni i-au ingropat pa un frate al lui da viu) Iar cati au fost impodobiti in ziua Pastilor, pre toti i-au dus la Poienari de au lucrat la cetate, pana s-au spart toate hainele dupe ei'.
Radu cel Mare a incercat sa dea o mai mare stralucire Targovistei ctitorind una din cele mai mari si mai frumoase biserici, manastirea Dealu, si deschizand noi orizonturi culturii romanesti prin introducerea tiparului.
Ocuparea Brailei, in 1540, transformata in raia, si crearea pasalacului de la Buda au diminuat substantial importanta drumului de negot international ce lega Europa Centrala de porturile Dunarii de Jos, ceea ce a avut urmari negative si pentru viata economica si rolul politic jucat de Targoviste in istoria Tarii Romanesti.
In 1532, Francesco della Valle il considera un oras 'nu prea mare'; pe la jumatatea aceluiasi secol, umanistul Anton Verancsics remarca faptul ca 'In Tara Romaneasca, Targoviste este singurul oras mai insemnat, destul de intins si capitala tarii'.Peste cateva decenii, in 1581, misionarul Jeronim Arsegno gasea la Targoviste peste 1022 de case, pentru ca in 1583, Franco Siviori sa observe aici - spre deosebire de Bucuresti - ' locuinte mult mai bune si mai mandresi o asezare bine si bogat populata'.In februarie 1584 - aflam de la acelasi calator - 'aici s-au stramutat, de asemenea, toti negustorii si mestesugarii din Bucuresti, astfel ca au ajuns atat de multi, impreuna cu cei localnici, ca se gaseau orisice fel de marfuri; toti boierii cei mari s-au apucat apoi, urmand pilda principelui [Petru Cercel], sa ridice o cladire', astfel ca 'iute, iute s-a marit mult orasul'.
Sfarsitul secolului este dominat de epopeea romaneasca de sub conducerea lui Mihai Viteazul (1593-1601).Dupa cumplita-i moarte pe Campia Turzii, capul viteazului intregitor de neam si tara a fost cules si adapostit de paharnicul Turturea, ca relicva sfanta a neamului romanesc, in gropnita domneasca de la manastirea Dealu.
La sfarsitul veacului al XVI-lea, in 1595, Filippo Pigafetta aprecia ca 'acest oras este foarte mare, deschis, mai degraba in chip de sat'.Petru Pellerdi il vedea, tot atunci, 'mare si cu multe case frumoase de piatra si manastiri', iar Balthasar Walter il considera, in 1597, 'cetate mare, dar fara intarituri'.
Targovistea a cunoscut o noua perioada de inflorire in timpul domniei lui Radu Mihnea.Tabloului Targovistei lui Petru Cercel, cu constructii de piatra si caramida, cu sisteme de aductiune a apei, cu ateliere domnesti, trebuie sa-i adaugam si existenta la 1614 a unei bai publice mai sus de gradina domneasca.In 1613, Toma Boros confirma faptul ca Targovistea era un oras deschis, foarte mare, avand foarte multe case in care locuiesc multi negustori bogati.Miron Costin considera aceste realizari 'imparatiei, nu domniei semanatoare'.
Lui Matei Basarab (1632-1654) ii datoreaza orasul cea mai fecunda perioada de constructii si de dotari urbanistice.Pentru prima oara Targovistea, pe care interdictia otomana o impiedicase sa se asemene cu marile cetati ale Europei, este inconjurata de un val de pamant.Se dezvolta reteaua de alimentare cu apa a orasului prin conducte de olane.Aceasta retea de alimentare cu apa a Targovistei medievale, numita 'Drumul izvoarelor', a folosit orasului pana in secolul trecut.
Epoca lui Matei Basarab s-a impus prin numeroase ctitorii boieresti, care transforma localitatea intr-o capitala bine populata, admirata de calatori.Baksic aprecia la 1640 ca in Targoviste sant 'peste 4000 de casecea ce inseamna peste 20000 de suflete', dintre care foarte multi negustori.In 1641 Bartolomeo Locadello socotea marimea orasului la 7000 de case cu 40000 de suflete.La putin timp dupa aceasta, in 1653, Paul de Alep confirma ca 'Targovistea este un oras mare, cam cat Alepul sau Damascul'.
Sfarsitul domniei lui Matei Basarab marcheaza si inceputul unei perioade framantate de miscari populare si de jafuri otomane.Gheorghe Ghica (1659-1660), fiind supus Portii muta resedinta domneasca la Bucuresti.
Evlia Celebi, in 1659, considera marele centru comercial al Tarii Romanesti un oras mare, comparabil cu Belgradul si Adrianopolul.Dupa marile distrugeri provocate anterior, orasul mai avea 500 de case, 9 manastiri, vreo 50 de dughene si doua hanuri.
In cele trei decenii care s-au scurs pana la revenirea sezoniera a curtii lui Brancoveanu la Targoviste, evenimentele memorabile din viata orasului au fost rare: mutarea scaunului mitropolitan la Bucuresti, ocuparea orasului de catre trupele hapsburgice, in 1689 de oastea generalului Heissler, iar in 1690 de oastea principelui Emeric Tököly, 'multe rautati si acolo si pe unde au ajunsu, hotii lui au facut. Si asa, multe zile acolo sezand, multa prada si stricaciune tari au facut..pricini gasind ca sa nu iasa din tara'.
Revenirea domniei la Targoviste, incepand din 1694, a determinat repopularea orasului, fapt relatat de Edmund Chishull, calator prin Tara Romaneasca in 1702. Dar decaderea orasului nu a mai putut fi oprita, caci el nu mai ajunsese la intinderea din trecut 'judecand dupa urmele zidurilor' pe care le vedea, in 1711, la Mottraye.
Iata ce nota secretarul florentin Antonio Maria del Chiaro:'Targovistea a fost in vechime resedinta domnitorilor, intr-o vreme cand acestia nu se prea temeau de turci.Totusi principele Brancoveanu locuia la tara cel putin 6 - 7 luni pe an, ceea ce nu convenea boierilor, nici negustorilor, caci trebuiau sa urmeze curtea cu mare cheltuiala.Turcii priveau si ei cu ochi rai aceasta preferinta a voievodului, caci Targovistea era mai aproape de munti decat de malurile Dunarii'.Del Chiaro explica hotararea voievodului de a recladi curtea din Targoviste prin legenda descoperita aici a unei inscriptii, avand urmatorul text:'Faca voievodul Matei sa cada blestemul ceresc asupra oricarui print ce va gasi aceasta piatra, daca nu va recladi Targovistea si repopula ca odinioara'.
Parasirea definitiva a resedintei domnesti din Targoviste marcheaza inceputul decaderii lente, in sec. al XVIII-lea, a localitatii, fapt relevat printr-o sensibila scadere a populatiei.In 1781, Frantz Joseph Sulzer vedea la Targoviste alaturi de case puternice din piatra, multe altele ruinate, asemanand orasul cu un 'sat pacatos', ramas, in anii 1790-1791 cu numai 578 de case.Nici in prima jumatate a sec. al XIX-lea, situatia nu se ameliorase.La 1810 se inregistrau 634 case, cu aproape 2300 locuitori.
In secolul al XIX-lea orasul a participat la toate evenimentele ce au framantat tara: framantari taranesti, revolutia de la 1848, Unirea Principatelor.
Modernizarea societatii romanesti, realizata prin reformele domnitorului Unirii, este ilustrata la Targoviste de un avant economic fara precedent, se introduce iluminatul cu lampi de petrol(1863), se inaugureaza cursa regulata de diligenta Bucuresti - Targoviste (1865), se infiinteaza prima intreprindere industriale, Arsenalul Armatei.Din 1883, orasul este racordat la reteaua de cai ferate a tarii.
In secolul XX, orasul va participa cu insufletire la toate marile momente ale istoriei nationale, desi importanta sa nu va mai fi aceeasi ca in veacurile apuse.
MIHAI VITEAZUL
(1593-1601)
Mare Ban al Craiovei
'domn al Tarii Romanesti si al Ardealului si a toata tara
Moldovei'
realizatorul primei uniri a celor trei tari romane (1600-1601)
'se zice ca Romanul (Mihai
Viteazul - n.n.) este foarte tare si ca planurile lui cresc potrivit cu
izbanzile'
Henric al IV-lea, rege al Frantei (1593-1616)
' un barbat vestit si ales prin nastere, cat si prin statura lui
mandra. De asemenea era vrednic de lauda cea mai mare prin virtutile cele mai
alese, prin marea sa evlavie catre Dumnezeu, prin iubirea de tara, prin
bunavointa fata de cei deopotriva cu el, in sfarsit fata de toti, prin
dreptate, adevar, statornicie, marinimie si deprinderea altor virtuti de acest
fel. Pe langa acestea, era drag tuturor celor buni pentru darurile inalte ale
sufletului lui nobil cu adevarat, pornit chiar prin fire sa savarseasca ispravi
grele, ca si prin cuvantul sau, care, de cate ori era nevoie si chiar fara
pregatire dinainte, ii iesea din gura bland si intelept.'
Baltazar Walter Silezianul, 'Scurta si adevarata
descriere a faptelor savarsite de Io Mihai, Domnul Tarii Romanesti',
aparuta la Gorlitz, 1599
'Este un lucru demn de cea mai mare consideratie si de glorie eterna,
intrucat ceea ce nu au putut realiza atat de multi imparati, regi si principi a
izbutit un Mihai, cel mai neinsemnat si mai sarac dintre duci, anume sa invinga
ostile marelui Sultan.'
Edward Barton, agent englez la Istanbul, 7 noiembrie 1595
'Nu pot sa nu va comunic ca din zi in zi creste teama atat in pieptul
cat si in sufletul fiecaruia din cauza marii valori pe care o demonstreaza in
aceste parti ale Europei acest nou Alexandru (cel Mare), caruia ii spune Mihai
Voievodu.'
Misionarul franciscan la Constantinopol Eustachio
Fantena, 17 octombrie 1958.
1558
S-a nascut Mihai Viteazul, fiu al lui Patrascu cel Bun (domnitor al Tarii
Romanesti intre anii 1554-1557).
Dupa unii istorici, s-a nascut in 1557.
1588
Ocupa in ierarhia administrativ-politica a tarii dregatoria de Ban Mic sau
Banisor de Mehedinti.
1588 (sfarsitul anului)
Ocupa dregatoria de Mare Stolnic in domnia lui Mihnea Turcitul
1591
Mare Postelnic in domnia lui Stefan Surdul
1591
Zideste manastirea 'Mihai Voda' din Bucuresti
1592
Ocupa dregatoria de Mare Aga, si chiar Ispravnic, in locul unchiului sau Iane,
care locuia la Istambul
1593
Mare Ban al Craiovei in timpul domniei lui Alexandru cel Rau
1593 (septembrie)
Este numit Domn al Tarii Romanesti de catre Poarta Otomana. Intrarea in
Bucuresti si ocuparea tronului au avut loc pe 11 octombrie.
1594
Mihai Viteazul adera la 'Liga Sfanta', ce reprezenta alianta
puterilor crestine impotriva turcilor. A incheiat si un tratat de alianta cu
Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, si cu Aron Voda (Tiranul), domnul
Moldovei.
1594 (toamna) - 1595 (primavara)
Campania militara impotriva turcilor.
1594 (3 noiembrie)
Incepe actiunea de lichidare a creditorilor straini si a detasamentelor
turcesti care-l supravegheau pe domn.
Concomitent a inceput aceeasi actiune la Iasi, condusa de Aron Voda.
1594 (noiembrie - decembrie)
Restabilirea hotarului Tarii Romanesti pe Dunare. Ostile Tarii Romanesti au
atacat Giurgiu, au distrus Cetatea de Floci, Harsova si Silistra.
1595 (ianuarie)
1 ianuarie - Au fost eliberate cetatile Harsova si Braila.
8 ianuarie - Au fost atacate localitatile de la sud de Dunare: Silistra,
Macin, Sistov, Nicopole, Rahova.
10 ianuarie - Au fost infrante ostile otomane care asediasera Cetatea de
Floci.
14-16 ianuarie - Luptele cu tatarii, care sunt infranti la Putinei si
Stanesti. La Serpatesti sunt infrante ostile unite otomane si tataresti. Mihai Viteazul
a trecut Dunarea, infrangand la Rusciuk ostirea pasalelor Hasan si Mustafa,
care primisera ordin sa-l inscauneze pe tronul Tarii Romanesti pe Bogdan, fiul
lui Iancu Voda.
1595 (ianuarie - martie)
Ostile Tarii Romanesti au atacat Silistra, Harsova, infrangand si garnizoana
otomana condusa de Cara Caves din Cetatea Brailei. Au fost atacate cetatile
Cervena, Turtucaia si Nicopole pentru a-i impiedica pe turci sa-l alunge pe
Aron Tiranul de pe tronul Moldovei.
1595 (10/20 mai, Alba Iulia)
Reprezentantii lui Mihai Viteazul (boieri si prelati) si cei ai lui Sigismund
Bathory incheie un tratat de alianta prin care Tara Romaneasca devine vasala
Transilvaniei, iar Mihai Viteazul o va conduce in calitate de Locotenent
Domnesc. Inclusiv principele Transilvaniei fagaduieste ajutor militar impotriva
turcilor.
1595 (13/23 august)
Batalia de la Calugareni pe apa Neajlovului unde ostirea otomana, condusa de
Sinan Pasa, a fost infranta si zdrobita de ostirea Romana.
1595 (6 octombrie)
Mihai Viteazul, cu ajutorul primit din partea lui Sigismund Bathory, al
arhiducelui Maximilian, al domnului Moldovei, Stefan Razvan, si al marelui duce
de Toscana, a silit ostirea otomana sa se retraga, eliberand Targovistea. La 12
octombrie a fost eliberat Bucurestiul, iar la 20 octombrie a fost eliberat
Giurgiu. Hotarul Tarii Romanesti se stabileste pe Dunare, fiind eliberata si
Braila.
1595
Polonii impun ca domn al Moldovei pe Ieremia Movila.
1596
Actiuni de lupta si armistitiu cu Imperiul Otoman. Oastea Tarii Romanesti a
intreprins o serie de incursiuni in sudul Dunarii, ducand lupte cu turcii la
Vidin, Plevna si Nicopole, la Turnu si la Babadag. A fost nimicita garnizoana
turceasca din Cetatea Cladovei si recucerita Braila. Au fost infrante ostile
tataresti ce au atacat Buzaul, Gheorghita si Bucurestiul.
1596 (9/19 decembrie)
Mihai Viteazul se intalneste cu Sigismund Bathory la Alba Iulia, propunandu-i
acestuia o intelegere hotarata impotriva turcilor. Sigismund Bathory oscileaza
intre sprijinul acordat Tarii Romanesti si incheierea pacii cu turcii.
1595 - 1597
Mihai Viteazul a ridicat la Alba-Iulia, in afara zidurilor cetatii, o noua
catedrala si resedinta mitropolitana.
1597 (ianuarie)
Sultanul otoman a trimis steag de domnie lui Mihai Viteazul, recunoscand
independenta Tarii Romanesti.
1597 (12 februarie)
Solii lui Mihai Viteazul solicita imparatului Rudolf al II-lea sa ia sub
protectia sa Tara Romaneasca si sa li se asigure mijloace materiale pentru
intretinerea unei armate.
1598 (30 mai / 9 iunie)
Tratatul de la Targoviste (Manastirea Dealu). Imparatul Rudolf al II-lea se
angajeaza sa-i asigure lui Mihai Viteazul, lunar, plata a 5000 de soldati si la
nevoie 'tunuri, praf de pusca si alte instrumente de razboi, iar Mihai
Viteazul sa se straduiasca sa indeparteze ostile otomane de Transilvania, Tara
Romaneasca si din partile Ungariei. Imperiul recunoaste domnia lui Mihai si a
urmasilor sai asupra intregii tari.
1598 (2/12 iunie, Targoviste)
Incheierea Tratatului de Pace cu Gazi Ghirai, hanul tatarilor.
1598 (septembrie)
Reluarea ostilitatilor cu Imperiul Otoman. Oastea Tarii Romanesti, organizata
si condusa de Mihai Viteazul, a purtat o serie de lupte cu turcii in sudul
Dunarii la Nicopole, Vidin, Rahova, Plevna. La 6 octombrie au continuat
ostilitatile cu Imperiul Otoman, dupa infrangerea ostilor turcesti de la
Oblucita (Isaccea).
1598 (16 octombrie)
Poarta otomana este nevoita sa incheie din nou pacea cu Mihai Viteazul,
recunoscandu-l ca domn al Tarii Romanesti si pe fiul sau Nicolae Patrascu
mostenitor al tronului.
1598
Cu ocazia atacului turco-tatar asupra Oradei, Mihai Viteazu, fidel aliantelor,
trimite un ajutor de 1500 de osteni comandati de aga Lecca.
1599 (29 martie)
Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, renunta la tron in favoarea
varului sau, cardinalul Andrei Bathory. Noul principe era protejatul polonilor,
care erau in relatii bune cu Poarta otomana.
1599 (16/26 iunie)
Mihai Viteazul incheie la Targoviste un tratat cu trimisii lui Andrei Bathory,
acceptand sa fie inclus in pacea cu otomanii, pentru a castiga timpul necesar
in vederea finalizarii pregatirilor pentru a neutraliza ostilitatile Portii.
1599 (august)
Mihai Viteazul primeste 'Steagul de la Istanbul', semn al confirmarii
domniei.
1599 (toamna)
Ieremia Movila, domnul Moldovei, ii cere lui Mihai Viteazul, printr-un trimis
special, sa paraseasca Tara Romaneasca, al carei tron urma sa fie ocupat de
Simion Movila, fratele acestuia, sustinut de Polonia si de boierii fugiti din
Tara Romaneasca in Moldova. Andrei Bathory trimite si el soli la Mihai
Viteazul, cerandu-i sa inceteze lupta impotriva turcilor si sa-i cedeze lui
Tara Romaneasca.
1599 (18/28 octombrie)
Are loc batalia de la Selimbar. Mihai Viteazul obtine o victorie decisiva
asupra cardinalului Andrei Bathory.
1599 (1 noiembrie)
Mihai Viteazul intra triumfal, cu un alai impresionant, in Alba Iulia, primind
cheile cetatii aduse de episcopul Napragy.
1599
Dupa unirea Transilvaniei cu Tara Romaneasca, Mihai il numeste pe Ioan de
Prislop mitropolit al romanilor din Transilvania, instalandu-l in manastirea
ridicata in 1595-1597.
1599 (noiembrie)
Recunoasterea unirii de catre Poarta. Sultanul ii trimite lui Mihai Viteazul
steag de domnie ca stapan al Transilvaniei si lui Nicolae Patrascu pentru Tara
Romaneasca.
1600 (1/11 februarie, Pilsen)
Tratat de inchinare si credinta incheiat de Mihai Viteazul cu Rudolf al II-lea,
imparat al Germaniei si rege al Poloniei si Ungariei. In schimbul recunoasterii
suveranitatii sale, in calitate de rege al Ungariei, Rudolf al II-lea
fagaduieste lui Mihai Viteazul ajutor si ocrotire, domnie ereditara in linie
barbateasca.
1600 (8-9 mai)
Ostirea romana, condusa de voievod, infrange ostile lui Ieremia Movila si cele
poloneze la Bacau.
1600 (27 mai)
Mihai Viteazul emite un hrisov din Iasi in care se intitula 'Io Mihai
Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domn al Tarii Romanesti si al Ardealului si al
Moldovei'.
1600 (10 septembrie)
Batalia de la Miraslau. Mihai Viteazul a fost infrant de catre ostile lui Gh.
Basta, unite cu cele unguresti.
1600 (octombrie)
Mihai Viteazul zdrobeste ostirea otomana care trecuse Dunarea in Oltenia.
1600 (octombrie)
In urma negocierilor cu Poarta, Mihai Viteazul obtine neutralitatea acesteia.
1600 (19-20 octombrie)
Mihai Viteazul pierde batalia de la Bucov (langa Ploiesti) cu ostile poloneze,
conduse de Jan Zamoiski.
1601 (1 si 5 martie)
Mihai Viteazul s-a intalnit cu Rudolf al II-lea la Praga. Stabilesc o actiune
conjugata impotriva lui Sigismund Bathory, care ocupa Transilvania.
1601 (3 august)
Batalia de la Guraslau. Ostirea lu Mihai Viteazu si cea a lui Gh. Basta il
infrang pe Sigismund Bathory.
1601 (9/19 august) Mihai Viteazul a fost ucis pe Campia Turzii
din ordinul lui Gh. Basta.
