ETNOGENEZA Romanilor Poporului Roman ROMANEASCA

ETNOGENEZA ROMANEASCA

In zorii evului mediu, izvoarele scrise ii atesta pe teritoriul vechii Dacii pe romani. Aceasta demonstreaza ca poporul roman s-a format intr-o perioada anterioara redactarii izvoarelor respective.

Etnogeneza romaneasca (etnie= popor; genesa= facere), adica formarea poporului roman reprezinta o problema fundamentala a istoriei noastre. Poporul si limba romana s-au format pe intreg teritoriul tarii in mai multe imprejurari istorice.

Etnogeneza incepe odata cu atestarea geto-dacilor, creatorii unei mari civilizatii a antichitatii.prima informatie scrisa despre geto-daci dateaza din anul 514 i.Hr.,cand Herodot, "parintele istoriei" ii numeste "cei mai viteji si mai drepti dintre traci".punctul maxim al dezvoltarii geto-dacilor a fost sec. I i.Hr.- sec I d.Hr.

In general, dacii au avut relatii conflictuale cu romanii, deoarece acestia din urma, doreau cucerirea Daciei. Astfel, intre anii 101-102 d.Hr izbucneste primul razboi daco-roman care se incheie cu pacea din 102 in conditii foarte grele pentru daci. Decebal, conducatorul Daciei in aceasta perioada, incalca conditiile de pace, fapt care il determina pe Traian, imparatul Romei, sa porneasca la un nou atac impotriva dacilor. In aceste conditii, izbucneste un al doilea razboi daco-roman intre anii 105-106 care se incheie de aceasta data cu supunurea Daciei si moartea lui Decebal.

Dupa cucerirea Daciei, dacii au continuat sa traiasca in spatiul carpato-danubiano-pontic, alaturi de colonistii romani adusi pe acest teritoriu. Datorita acestui fapt, numele de ape (hidronimele) Alutus = Olt; Samus = Somes; Maris = Mures s-au transmis romanilor prin intermediul dacilor. Semnificativ este si faptul ca imparatul Traian, dupa cucerire a numit capitala noii provincii Ulpia Traiana Sarmizegetusa, asemanator cu denumirea capitalei vechiului stat dac (Sarmizegetusa). O alta dovada a continuitatii dacice sub stapanire romana este si rascoala dacilor din 117. Graitoare este apoi descoperirea, in circa 100 de puncte de pe teritoriul Daciei romane, a urmelor de cultura materiala dacica datand din sec II-III. Astfel, continuitatea dacica a fost demonstrata pe baza unor numeroase documente arheologice, epigrafice, numismatice, si lingvistice.

In urma cuceririi Daciei, procesul de romanizare a autohtonilor se intensifica. Prin romanizare se intelege insusirea de catre daci a obiceiurilor, credintelor, culturii romane si limbii latine. Principalii factori ai romanizarii au fost: armata romana (veteranii) administratia romana si colonistii adusi de Traian din toate colturile imperiului, cultura romana si in mod deosebit, limba latina, limba oficiala in imperiu.

Pocesul de roma nizare a fost un proces ireversibil; prin contopirea celor doua civilizatii (dacica si romana) s-a format populatia daco-romana, care sta la baza formarii poporului roman si a limbii romane.

Criza generala in imperiul Roman isi face simtite efectele si in Dacia. Pe vremea imparatului Gallienus (253-268) se constata o inrautatire a situatiei economoce, ilustrata, printre altele, de reducerea circulatiei monetare. In acest timp, atacurile dacilor liberi si ale populatilor migratoare se inmultesc. Totusi, armata Daciei isi facea datoria si atacurile din afara afecteaza numai intr-o masura redusa provincia. Aceste atacuri supun linia Dunarii la presiune mereu crescanda si imparatul Aurelian (270-275) se vede pus in fata unei grele dileme: fie sa retraga trupele din Dacia, pe linia Dunarii, unde erau mai necesare, fie sa pastreze provincia cu riscul de a vedea devastate tinuturile ude-dunarene. Aurelian opteaza pt prima solutie, sacrificand Dacia intereselor superioare ale imperiului. Astfel, Aurelian da ordin de retragere din Dacia a armatei, administratiei si persoanelor legate de interesele imperiului, lasand in Dacia o numeroasa populatie daco-romana, puternic romanizata.

Retragerea aureliana a intervenit intr-un moment in care Dacia putea fi considerata o provincie puternic romanizata. Interpretarea logica, rationala a informatiilor izvoarelor antice duce la concluzia ca Aurelian a retras din Dacia doar armata si administratia. Bineinteles a trecut la sud de Dunare si acea parte a populatiei ale carei interese erau legate de imperiu, insa restul locuitorilor au ramas in Dacia. Aceasta interpretare este pe deplin confirmata de descoperirile arheologice, paleocrestine, care demonstreaza continuitatea daco-romanilor in spatiul carpato-danubiano-pontic.

Dintre cele mai importante descoperiri sunt: donariul crestin (o parte dintr-un candelabru de bronz) cu inscriptia in latina "Ego Zenovius votum posui" ceea ce inseamna "Eu Zenovius am pus acest dar" si cu monograma lui Hristos, descoperit la Biertan; fragmentul ceramic descoperit la Porolissum cu inscriptia in latina "Ego ulus votum posui" ceea ce inseamna "Eu ulus am pus acest dar"; caramida cu inscriptie de la Gornea; basilicile de la Tomis, Histria si Callatis; opaitele cu monograma lui Hristos, toate elemente crestine.

Deci, argumente de ordin arheologic, numismatic, epigrafic si lingvistic deovedesc continuitatea daco-romanilor in spatiul fostei provincii traiane

In teritoriile autohtonilor daco-romani patrund, in jurul sec al IV-lea, primele populatii migratoare. Acestea erau populatii care se deplasau dintr-un loc in altul in cautare de terenuri fertile si pasuni. Aceste valuri sunt insa trecatoare pe teritoriul Daciei si influenta lor asupra populatiei autohtone a fost redusa. Prezenta gotilor, impartiti in cele doua ramuri- ostrogotii si vizigotii-a fost atestata in sec III-IV in Moldova si C. Munteana, iar din sec IV in Transilvania. Venirea hunilor i-a alungat peste Dunare unde au intrat in conflict cu autoritatiile rimane. Hunii condusi de Attila se stabilesc in Pannoni de unde tin sub ascultare Dacia. Dupa moartea lui Attila, atatul se destrama, dominatia asupra Daciei fiind preluata de gepizi. Avarii, originari din Mongolia preiau dominatia in Europa Centrala pana la sfarsitul sec VII.

Slavii patrund in populatia romanizata prin mijlocul sec VI. Majoritatea lor s-au stabilit la sud de Dunare, rupandu-se, astfel, legaturile dintre populatiile romanizate de pe cele doua maluri ale fluviului.

Desi atacati in permanenta de populatiile migratoare, daco-romanii au rezistat pe aceleasi locuri stramosesti, pastrandu-si fiinta etnica, limba latina si elementele esentiale ale culturii sale.

Coexistenta dintre autohtoni si migratori a determinat o asimilare a acestora din urma datorita culturii net superioare a daco-romanilor.

Romanii sunt numiti vlahi in cele mai multe izvoare medievale. Acest termen apare in limba slavilor de sud sub forma vlah, iar in limba slavilor de rasarit sub forma voloh. Faptul ca slavii rasariteni numesc populatia romanica, de la nord de Dunare, volohi dovedeste ca ei au cunoscut-o "dintru inceput di direct", nu prin mijlocirea slavilor sudici. Daca romanii ar fi migrat din sud, slavii rasariteni ar fi desemnat acest popor-nou pt ei- cu temenul slav, cu care era desemnat in sudul Dunarii, deci cu denumirea de vlah.

Toate acestea arata cat de neadevarata este asa-numita teorie teorie imigrationista sau roesleriana (dupa autorul ei, Robert Roesler), care sustine ca poporul roman nu s-a format in tara de azi, ci a venit de undeva de la sud de Dunare.

Poprul roman are la baza: elementul bastinas-dacii, cel colonizator-romanii si elementul secundar-slavii. La venirea slavilor, fondul principal de cuvinte si structura latina a limbii era deja formata. Ei au lasat cuvinte in limba, dar n-au putut schimba caracterul romanic al limbii si poporului roman.

Poporul roman a trait in permanenta in spatiul carpato-danubiano-pontic din cele mai indepartate timpuri, organizandu-se sub forma unor obsti satesti (dupa retragere) si mai apoi in cnezate si voievodate.

Clasa a VIII-a A