REVOLUTIILE BURGHEZE: FACTORI DE PROGRES IN EPOCA MODERNA Premisele, obiectivele, fortele sociale si consecintele revolutiilor moderne. Istoria moderna, care cuprinde epoca istorica situata intre evul mediu si perioada contemporana, se caracterizeaza prin aparitia, dezvoltarea si stabilirea relatiilor capitaliste. Transformarile innoitoare se datoreaza atat reformelor, cat si revolutiilor burgheze, care s-au desfasurat in multe tari ale lumii de-a lungul intregii epoci moderne. Revolutiile burgheze, numite de istorici si revolutii moderne, se deosebesc sub raportul premiselor, obiectivelor, fortelor motrice, metodelor si consecintelor lor. Scopul acestora a fost asigurarea dezvoltarii libere a societatii in baza principiilor politice moderne, respectarii drepturilor naturale ale cetatenilor, suveranitatii poporului. Primele revolutii moderne (burgheze) - engleza, americana, franceza - au pus capat randuielilor medievale si au pregatit terenul pentru afirmarea relatiilor capitaliste. Ele au stimulat constiinta popoarelor, incurajand lupta lor pentru inlocuirea relatiilor vechi cu altele noi, moderne, in tarile coloniale apare conflictul intre tendintele de dezvoltare de sine statatoare a economiei, vietii politice si spirituale nationale si dominatia straina. 28522obp34elq3p Obiectivele, care trebuie sa le solutioneze revolutiile, decurg din cauzele ce le-au generat. Sarcina principala a majoritatii revolutiilor moderne a fost solutionarea problemei agrare (de exemplu, Marea revolutie franceza, revolutiile ruse din 1905 si 1917). Unele revolutii isi pun drept scop cucerirea independentei (de exemplu, revolutiile olandeza si americana), unificarea tarii (din Germania si Italia din anii 1948-1949), eliberarea de sub jugul colonial (revolutiile din America Latina, Asia din sec. XIX-XX). Revolutiile moderne au in fata si sarcini politice - lichidarea monarhiei absolute, stabilirea republicii si a oranduirii social-politice democratice. Pentru maturizarea premiselor obiective ale revolutiei, o insemnatate primordiala are factorul subiectiv - prezenta fortelor social-politice, capabile sa rezolve sarcinile revolutiei. Revolutiile moderne au continuat luni si chiar ani, trecand prin mai multe etape. Rezultatele lor au depins, in mod hotarator, de raportul de forte din so-cietate de situatia internationala. in primele revolutii moderne (pana la mijlocul sec. al XIX-lea) forte motrice ale lor erau burghezia, taranimea, mestesugarii, plebea oraseneasca. Burghezia, ca principala categorie sociala, s-a manifestat mai timpuriu in Europa Apuseana, cu timpul ea devenind forta politica conducatoare. S-a impus la inceput in orasele-cetati italiene (sec. XIV-XV), apoi in Olanda (sec. XVI), unde, datorita ei, tara si-a obtinut independenta. bl522o8234ellq in sec. XVI-XVIII forta economica a burgheziei, treptat, a sporit, ea intrand in conflict direct cu societatea, care apara interesele nobililor. Deoarece societatea medievala nu favoriza spiritul de initiativa economica, concurenta, caracteristice activitatii burgheziei, ea a cautat sa se afirme prin lupta pentru puterea politica, fie singura, fie in colaborare cu alte paturi sociale. Burgheziei i se opunea nobilimea, care ocrotea formele medievale de organizare a societatii, in principalele tari occidentale contradictia intre fortele sociale sustinatoare a vechiului regim si cele cointeresate in dezvoltarea societatii a fost solutionata prin revolutia moderna. in unele cazuri, aliati ai burgheziei erau si anumite categorii ale nobilimii, cointeresate in dezvoltarea relatiilor capitaliste (Anglia). Lupta revolutionara a burgheziei a fost sustinuta de taranime, care s-a ridicat impotriva oranduirii feudale. Taranii optau pentru o libera afirmare a lor in viata economica si social-politica. Plebea oraseneasca, care vedea in regimul absolutist cauza principala a saraciei sale, a ocupat o pozitie radicala in lupta revolutionara, fiind sustinuta, in primul rand, de mica burghezie. Muncitorii industriali, pe masura cresterii numarului lor si a nivelului de organizare, au inceput sa se manifeste ca o forta politica de sine statatoare, inaintand revendicari social-economice si politice proprii, indreptate impotriva burgheziei (la Paris, Berlin, Viena, in revolutia din 1848). Cauza principala a revolutiei moderne a fost necesitatea concordarii organizarii productiei, a institutiilor si legislatiei statului cu interesele noilor forte sociale, care s-au afirmat in sfera de productie si comert in secolele XVI-XVIII. Scopul revolutiilor moderne era crearea unei organizari a societatii, adecvate dezvoltarii initiativei economice si libertatii activitatii omului. Istoricii marxisti vedeau esenta revolutiilor burgheze in schimbarea violenta a unei oranduiri social-economice (feudale) cu alta oranduire (capitalista), in istoriografia contemporana (nemarxista) esenta revolutiilor moderne este considerata drept un fenomen complex, victoria luptei pentru asigurarea dezvoltarii social-economice pe cale capitalista fiind conditionata de schimbarea unei forme de gandire (mentalitate) cu alta, a unui sistem de valori spirituale cu altele, a modului de viata traditional agrar cu cel urban industrial. Prezenta acestor factori determina caracterul ireversibil al noii societati, chiar si acolo, unde era efectuata restaurarea temporara a fostelor dinastii regale (in revolutia engleza din sec. al XVII-lea si in cea franceza de dupa 1815). Metodele si formele de lupta, folosite in timpul revolutiilor burgheze, sunt foarte variate. Astfel, burghezia liberala, de obicei, apeleaza la formele de lupta ideologice si parlamentare, ofiterii organizeaza comploturi militare, taranii participa la rascoale antifeudale. Pentru muncitori sunt specifice grevele, demonstratiile, luptele de baricada, rascoalele armate, in cazul impotrivirii inversunate a adeptilor vechiului regim si sprijinului lor de catre contrarevolutia externa (revolutiile engleza, franceza s.a.), poate izbucni razboiul civil, fortele conservatoare incercand sa-si recapete pozitiile pierdute. in actiunile de transformare a societatii, burghezia avea nevoie de o noua ideologie. Unii monarhi si ministri ai lor au preluat anumite idei ale ideologiei burgheze, dar nu pe cele mai avansate, si s-au straduit sa duca o politica de echilibru intre nobilime si burghezie - politica despotismului luminat, aplicata in multe state europene, de exemplu, de catre Frederic al Il-lea, regele Prusiei (1740-1786), Maria Tereza (1740-1780) si losif II (1780-1790) in Imperiul Habsburgic s.a. Burghezia, in cautarea unei ideologii proprii, a apelat initial la ideologia religioasa protestanta (revolutiile olandeza, engleza). Pe masura afirmarii sale ea a recurs la ideologia rationalista, laica, cum era iluminismul, care propaga puterea nelimitata a ratiunii umane si "luminarea" omului prin invatamant si cultura. Iluministii optau pentru libertate si egalitate, ca drepturi naturale ale omului, pentru organizarea societatii in conformitate cu suveranitatea poporului. Iluminismul clasic a luat amploare in Franta. Un critic consecvent al vechiului regim si al bisericii a fost Voltaire (1694-1778), care insa credea in "despotismul luminat". Montesquieu (1689-1755) a fondat conceptia separarii puterilor de stat (legislativa, executiva, juridica) in scopul prevenirii despotismului (Despre spiritul legilor). JJ.Rousseau (1712-1778) a exprimat aspiratiile micii burghezii (Discurs asupra inegalitatii intre oameni, Contractul social). Originea nedreptatilor el o vedea in proprietatea privata, care trebuie limitata, iar oamenii perfectionati prin educatie, intrucat societatea a aparut ca un "contract social" al oamenilor liberi, ea trebuie sa fie organizata astfel, ca sa asigure suveranitatea poporului, care trebuie sa participe la viata politica. Miscarea socialista moderna a aparut o data cu includerea in miscarea revolutionara a muncitorilor (incepand cu anul revolutionar 1848). Cele mai mari revolutii moderne din istoria omenirii sunt revolutiile engleza din sec. al XVII-lea, americana, dar, mai ales, cea franceza din sec. al XVIII-lea, care se considera revolutie moderna clasica. Importante au fost si revolutiile din iulie 1830 din Franta, din 1848-1849 dintr-o serie de tari europene (inclusiv Tarile Romane), de eliberare nationala din prima patrime a sec. al XIX-lea din America Latina, din anii 1905-1907 si 1917 din Rusia, din 1911-1912 din China, din Germania si Austro-Ungaria din 1918-1919 s.a. Revolutiile burgheze in epoca moderna si-au indeplinit rolul de factor de progres, prin instaurarea structurilor moderne, care permiteau dezvoltarea libera a economiei, organizarea politica, ce garanta drepturile naturale ale omului, suveranitatea poporului, exercitata prin reprezentantii sai alesi la guvernare. Au fost puse bazele natiunilor moderne, ale unei civilizatii si culturi inaintate. Primele revolutii burgheze au stimulat dezvoltarea relatiilor noi capitaliste in alte tari ale lumii, au trezit constiinta popoarelor, care au luptat pentru inlocuirea relatiilor vechi cu altele noi, moderne. Ca urmare, omenirea a trecut definitiv la un stadiu superior de dezvoltare. Revolutia engleza. La mijlocul sec. al XVII-lea industria si comertul in Anglia au atins un nivel de dezvoltare mai inalt. Baza progresului economic o constituiau manufacturile, insa politica guvernu-lui regal impiedica dezvoltarea economica. Principiul concurentei libere si cel al antreprizei libere au devenit principala revendicare a burgheziei in revolutie. Nobilimea engleza s-a scindat in doua parti. Una, "noua nobilime", adaptandu-se la noile conditii ale productiei capitaliste, a aderat la burghezie. Ca urmare, burghezia a participat la revolutie in alianta cu "noua nobilime" contra monarhiei absolutiste, nobilimii conservatoare si Bisericii anglicane dominante. Revolutia a marcat inceputul prabusirii societatii medievale in Europa si triumfului societatii moderne. Specificul revolutiei engleze a fost determinat de caracterul dezvoltarii politice a Angliei. Specifica pentru revolutia engleza este si forma in care au fost exprimate cerintele ei. Ea este ultima miscare revolutionara din Europa, care s-a desfasurat sub lozinci religioase. Lupta cu vechiul regim a fost indreptata impotriva ideologiei lui, care era exprimata de Biserica anglicana. Revolutionarii s-au pronuntat ca reformatori ai bisericii - puritani. Existau doua curente ale puritanismului: presviteranii (moderat) si independentii (radical). In 1640, o data cu inceputul revolutiei, puterea reala in tara a trecut, de fapt, la parlament. Pentru a-si restabili pozitiile, regele Carol I, sustinut de nobilimea feudala, a dezlantuit doua razboaie civile (1642-1646 si 1648). Armata revolutionara, condusa de O.Cromvyell si sustinuta de masele populare, a distrus fortele regelui si a obtinut executarea lui (30 ianuarie 1649). in acelasi an Anglia a devenit republica, puterea suprema, a trecut in mainile parlamentului cu o singura camera, dar paiata lorzilor a fost desfiintata. Prin vanzarea la un pret de nimic a pamanturilor confiscate de la rege, episcopi si "cavaleri", republica a imbogatit burghezia si noua nobilime. "Actele de navigatie" instituiau monopolul negustorilor englezi asupra comertului extern. Miscarile radicale ale leverilor (G.Lilburne) si digherilor (G.Winstanley) au fost anihilate. In scopul instaurarii unei guvernari autoritare, republica capata, in curand (1653), forma protectoratului (dictatura militara a lui Cromwell, care si-a luat titlul de Lord Protector). Anglia a cucerit Irlanda (1649-1651) si a fortat alipirea Scotiei (1652). Cromwell a inabusit miscarile taranimii, nemultumite de noua nobilime, care nu proclamase proprietatea deplina asupra pamantului, si a micii burghezii, nemultumite de lipsa votului universal. Dupa moartea lui O.Cromwell, in 1658, ca urmare a ingustarii bazei sociale a guvernarii, marea burghezie si noua nobilime a recurs la restabilirea, in 1660, a monarhiei, instalandu-l pe tron pe Carol II Stuart. Perioada domniei dinastiei restabilite a capatat denumirea de Restauratie si s-a manifestat prin reactia aristocratiei. Tendinta de a restabili absolutismul si catolicismul a dus la revolta si in 1688 lacob II este detronat, rege fiind proclamat ginerele lui, ducele olandez Wilhelm de Orania, care a fost incoronat in 1689 sub numele de Wilhelm III. Evenimentele din anii 1688-1689 au fost numite in istoriografia britanica "glorioasa revolutie", ele constituind un epilog al revolutiei engleze, realizat prin compromisul intre burghezie, care a avut din acel moment acces la puterea politica, si noua nobilime. Deoarece evenimentele au decurs fara varsare de sange, aceasta denumire a fost acceptata de multi istorici occidentali. Ca urmare, incepe perioada triumfului parlamentarismului englez. Marea Britanie devine un model al monarhiei constitutionale. Prin "Declaratia drepturilor" (1689) este stabilit principiul de baza al guvernarii ("regele domneste, dar nu guverneaza", separarea puterilor etc.). Revolutia a asigurat burgheziei libertatea completa, a curatat calea revolutiei industriale din sec. al XVIII-lea. in domeniul politic a asigurat trecerea de la monarhia absoluta medievala la cea burgheza din epoca moderna. De asemenea, a deschis calea cuceririlor coloniale. Principiile revolutiei engleze au exercitat o influenta puternica asupra luptei pentru modernizare in alte tari europene. Razboiul pentru independenta si crearea S.U.A. Acest razboi, initiat de 13 colonii din America de Nord (1775-1783) contra dominatiei coloniale engleze, a fost considerat prima revolutie burgheza de pe continentul american. Dezvoltarea capitalismului in colonii si procesul formarii natiunii americane au intrat in contradictie cu politica metropolei, care le privea ca pe niste izvoare de materie prima si piete de desfacere a productiei. Guvernul englez promova in colonii o politica de interzicere a productiei industriale locale si a comertului extern independent. A fost oprita colonizarea pamanturilor la vest de Muntii Alegani (1763), introduse noi impozite si taxe, ce lezau interesele tututor colonistilor. Specificul revolutiei a constat in aceea ca ea era, concomitent, o miscare de eliberare-nationala, de unificare nationala, antifeudala. Rolul principal l-au jucat masele populare, iar conducerea politica a realizat-o burghezia in alianta cu plantatorii. Revolutia americana a dus la rasturnarea regimului colonial, triumful definitiv al capitalismului si crearea statului national independent- S.U.A. in iarna anilor 1774-1775 au aparut primele detasamente armate ale colonistilor, care, in 1775, au creat o armata regulata si au obtinut primele victorii asupra englezilor. Comandant-sef al armatei americane a devenit George Washington. La 10 mai 1775 la Philadelphia si-a desfasurat lucrarile al II-lea Congres Continental, care, la 4 iulie 1776, a adoptat Declaratia despre independenta, autor al careia era TJefferson. Declaratia a anuntat despre desprinderea celor 13 colonii de metropola si crearea statului independent- S.U.A. Ea a fost primul in istorie document juridic de stat, care a proclamat suveranitatea poporului, dreptul lui de a rasturna tirania, libertatile si drepturile sale democratice. A urmat confiscarea pamanturilor loialistilor (partasilor pastrarii dominatiei engleze), ale coroanei engleze si Bisericii anglicane. Operatiile militare au durat pana in 1781. Conform Tratatului de pace de la Versailles din 1783, Marea Britanie a recunoscut independenta S.U.A. Razboiul pentru independenta a inlaturat multe bariere in calea dezvoltarii libere a capitalismului: a lichidat latifundiile funciare ale aristocratiei engleze, ramasitele obligatiilor feudale (renta, majoratul s.a.), robia in statele de nord, a anulat interdictia de a coloniza pamanturile din Vest, a permis antrepriza libera in industrie, comert si agricultura, insa s-a pastrat un inalt cenz de avere electoral si robia la Sud. Constitutia din 1787 a proclamat S.U.A republica federativa, constituita din 13 state, fiecare cu legi si institutii proprii, care nu puteau fi incalcate de puterea centrala. Primul presedinte al S.U.A. a devenit G.Washington. in 1791 au intrat in vigoare 10 amendamente la Constitutie - "Bula despre drepturi" -, care au proclamat principalele libertati democratice. Aceasta a fost prima in istorie revolutie ce s-a desfasurat sub lozinci laice. Razboiul pentru independenta a influentat si miscarea revolutionara si de eliberare-nationala din Europa si America Latina. Marea Revolutie Franceza. Marea Revolutie Franceza din anii 1789-1794 a fost o revolutie burgheza clasica. Ea a dat o lovitura distrugatoare oranduirii feudale absolutiste si a deschis calea spre dezvoltarea societatii moderne. Cauza ei principala a constituit-o conflictul intre fortele vechi medievale si cele noi, moderne, care au luat nastere in interiorul sistemului feudal. Expresie a acestui conflict au fost contradictiile intre starea a treia (burghezia, taranimea, saracimea oraseneasca), care alcatuia 95% din populatie, si doua stari privilegiate (nobilimea si clerul). Viata oamenilor de rand a devenit insuportabila: mizeria era si mai mare, iar abuzurile si faradelegile autoritatilor si seniorilor - o realitate permanenta, in fruntea luptei antifeudale s-a situat burghezia, in anii 1788-1789 in tara s-a creat o situatie critica. Monarhia, nefiind in stare sa-si mentina pozitiile, a fost nevoita sa faca cedari; dupa o intrerupere de 175 ani, la 5 mai 1789, au fost convocate Statele Generale. La 17 iunie 1789 deputatii din partea starii a treiaau proclamat Adunarea Nationala, iar la 9 iulie - Adunarea Constituanta, incercarea guvernului de a o dizolva prin forta a servit drept imbold pentru declansarea rascoalei populare de la 14 iulie 1789. Prima etapa a revolutiei (14 iulie 1789- 10 august 1792) a inceput cu asaltul Bastiliei - simbol al absolutismului francez. Luarea Bastiliei a fost prima victorie a poporului rasculat si a initiat Marea Revolutie Franceza. Lozinca ei principala a devenit "Libertate, egalitate, fraternitate!", in curand ea s-a raspandit in intreaga tara si absolutismul a fost lichidat. Este adoptata Declaratia drepturilor omului si cetateanului (26 august 1789), care a proclamat egalitatea tuturor oamenilor in fata legii, libertatile cetatenesti. Pentru prima data s-a declarat ca poporul este purtatorul puterii supreme, iar proprietatea privata este intangibila si sfanta. Adunarea Constituanta a infaptuit o serie de reforme progresiste: a fost lichidata impartirea in stari sociale, confiscata averea bisericii, tara este divizata in 83 de departamente, sunt lichidate breslele, inlaturate multe obstacole in calea dezvoltarii comertului si industriei. La 14 septembrie 1791 Adunarea Constituanta a adoptat Constitutia. Puterea regelui a fost limitata si pusa sub controlul Constituantei, Franta este proclamata monarhie constituanta, sub controlul Constituantei. Dar a ramas nerezolvata problema agrara, s-au pastrat principalele drepturi ale nobilimii, pamantul, ca si mai inainte, era in mainile seniorilor. Toate acestea acutizau situatia si impingeau revolutia mai departe pe cale ascendenta. Marea burghezie cauta sa ajunga la un compromis cu nobilimea si regele. Aceasta a starnit nemultumirea taranimii, saracimii orasenesti, burgheziei mici si mijlocii. Au aparut cluburi revolutionare (iacobin, cordelier s.a.), care deveneau centre de dirijare si organizare a miscarii revolutionare. in ajutorul vechiului regim in 1792 a venit toata Europa feudala, incepe razboiul de aparare al Frantei revolutionare contra Europei monarhice. Chiar la inceputul operatiilor militare actiunile contrarevolutiei interne si celei externe s-au contopit, insa a luat nastere o puternica miscare populara patriotica pentru apararea Patriei si este creata armata revolutionara. Miscarea impotriva monarhiei s-a transformat intr-o puternica rascoala populara, care la 10 august a rasturnat-o. A doua etapa a revolutiei (10 august 1792 - 2 iunie 1793) a fost determinata de lupta intre iacobini si jirondini. Acestia din urma reprezentau burghezia comerciala, industriala si agrara. Iacobinii infatisau interesele burgheziei mici si mijlocii, ale taranimii si plebei orasenesti, adica ale acelor paturi sociale, revendicarile carora n-au fost satisfacute si care tindeau spre continuarea revolutiei. Ales in baza dreptului universal (al barbatilor), Conventul a proclamat, la 21 septembrie 1792, Franta republica Monarhia a fost inlaturata, iar Ludovic al XVI-lea si regina Maria Antuaneta suita executati. Dusmanii externi, de asemenea, au suferit infrangere la Valmy (20 septembrie 1792). Situatia maselor populare se inrautatea si iarasi izbucnesc rascoale taranesti si apar miscari ale saracimii orasenesti, in urma unei insurectii (31 mai - 2 iunie 1793), jirondinii sunt inlaturati din Convent si puterea trece la iacobini. A treia etapa a revolutiei (2 iunie 1793 - 27 iulie 1794) se caracterizeaza prin venirea la putere, intr-un moment critic pentru republica, a iacobinilor. Circa 2/3 din teritoriul Frantei era in mainile dusmanilor revolutiei. Prin legislatia sa agrara Conventul iacobin le-a transmis taranilor pamanturile obstesti si ale emigrantilor si a desfiintat toate drepturile si privilegiile feudale. Aceasta a determinat trecerea de partea iacobinilor a taranimii. Prin Constitutia din 1793, iacobinii au lansat ideea ca "scopul societatii este fericirea generala". Se preconiza o larga participare a maselor la viata politica prin intermediul votului universal si plebiscitului. Dar in.lupta cu contrarevolutia interna si cea externa guvernul revolutionar se conducea de metode extraordinare, dictatoriale. Au fost constituite organe revolutionare: Comitetul Salvarii Publice (puterea executiva), Comitetul Sigurantei Generale (ordinea), Tribunalul Revolutionar (judecata), numiti "reprezentanti cu misiune", care supravegheau activitatea revolutionara in provincii si pe front. Dictatura se efectua prin teroare in masa. Conventul a adoptat decretul despre mobilizarea intregii natiuni franceze la lupta cu dusmanii Patriei . Armata a fost reorganizata: voluntarii erau inclusi in unitati impreuna cu militarii de profesie. Din randurile maselor sunt numiti noi comandanti de osti. Au fost, de asemenea, adoptate decrete despre stabilirea preturilor maxime la produsele alimentare, despartirea bisericii de stat si introducerea calendarului republican, in care lunile erau numite dupa fenomene ale naturii. Guvernul revolutionar iacobin, mobilizand poporul la lupta cu contrarevolutia interna si cea externa, deja in octombrie 1793 a obtinut succese hotaratoare in operatiunile militare. Interventionistii au fost invinsi pe toate fronturile, insa in randurile iacobinilor existau contradictii adanci. Atat timp cat nu era clar care vor fi rezultatele luptei cu contrarevolutia si se pastra posibilitatea restaurarii monarhiei, aceste contradictii ramaneau temporar inabusite. Dar deja la inceputul anului 1794 in interiorul blocului iacobin s-a desfasurat o lupta apriga. Gruparea lui Robespierre, care conducea cu guvernul revolutionar, in martie-aprilie, consecutiv, a lichidat iacobinii de stanga (Chaumette, Hebert), care tindeau spre adancirea revolutiei, si dantonistii, ce reprezentau burghezia noua, care imbogatise in anii revolutiei si tindea spre slabirea dictaturii revolutionare. Pentru consolidarea puterii, iacobinii au folosit teroarea, indreptata atat contra dusmanilor interni si externi, cat si impotriva opozitiei lui Robespierre din sanul partidului propriu si a multor mii de oameni nevinovati (omorarea fara judecata in inchisori, inecarea in Luara, distrugerea orasului Lion s.a.)- intre 10 iunie si 26 iulie 1794 au fost executati 23-26 mii oameni (85% din randurile populatiei ce facea parte din starea a treia, 8,25% nobili si 6,5% preoti). Aceasta masacrare a marcat sfarsitul dictaturii iacobine. De la dictatura iacobina au inceput, treptat, sa se indeparteze elementele plebeice orasenesti si saracimea de la sat, din cauza nesatisfacerii unor revendicari sociale, in acelasi timp, cea mai mare parte a burgheziei, nefiind de acord cu restrictiile regimului iacobin si metodele teroriste plebeice ale dictaturii iacobine, trece in opozitie, atragand dupa sine taranimea avuta si mijlocasa, nemultumita de politica rechizitiilor si de stabilirea preturilor maxime la produsele alimentare. in vara anului 1794 este organizat un complot contra guvernului lui Robespierre, care a dus la lovitura de stat de la 9 termidor (27 iulie 1794). Revolutia franceza este readusa in albia burgheza, pe care o depasea in anii dictaturii iacobine. La putere vine marea burghezie, care s-a imbogatit in anii revolutiei, infrangerea dictaturii iacobine a fost cauzata de adancirea contradictiilor ei interne, dar, in principal, de refuzul majoritatii burgheziei si taranimii de a sustine guvernul iacobin. in tara se instaureaza regimul "noilor imbogatiti", care instaureaza Directoratul (1795-1799) si sustin dezvoltarea evolutionista a noii societati moderne. Dupa lovitura de stat din 18 brumar (9 noiembrie 1799), puterea este preluata de Consulat (in frunte cu Napoleon Bonaparte), care reprezenta dictatura marii burghezii si a armatei. Perioada Imperiului (1804-1815) a insemnat indepartarea burgheziei franceze de la idealurile revolutionare, ceea ce a avut urmari nefaste pentru regimul imparatului Napoleon I. Marea Revolutie Franceza a avut o insemnatate istorica exceptionala. Fiind dupa caracterul ei populara, democratica, ea a pus capat vechiului regim si prin aceasta a contribuit la stabilirea si dezvoltarea de mai departe a societatii moderne. Ea a influentat asupra Europei aproape pe parcursul jntregului sec. al XIX-lea. Revolutia din 1848-1849 din Europa, in anii 1848-1949 a avut loc o mare explozie revolutionara, care a cuprins Franta, Germania, Imperiul Austriac, Italia, Principatele Romane s.a. Ea a fost cauzata de criza economica si necesitatea de a inlatura ultimele piedici ce stateau in calea dezvoltarii capitalismului in tarile vest-europene. Dar in fiecare tara revolutia a avut specificul sau national. Astfel, in Franta, tara deja clasica capitalista, ea avea drept scop lichidarea monarhiei, introducerea reformelor politice si economice (votul universal, dreptul la munca). Victoria revolutiei a dus la proclamarea, in Franta, a republicii democratice. Urmatoarea faza a revolutiei o constituie rascoala muncitorilor din Paris, de la 23-26 iunie 1848 (aspru reprimata de armata). in Germania si Italia revolutia avea drept obiectiv primordial unificarea tarii si crearea statului national unitar. Revolutia italiana urmarea si realizarea eliberarii tarii de sub dominatia austriaca straina, in Imperiul Habsburgic - inchisoare a popoarelor - revolutia din provinciile negermane a avut un vadit caracter de eliberare nationala (Ungaria, Cehia) si, totodata, antimonarhic. Revolutia din Austria avea o orientare evident democratica si antiabsolutista. Aproape pretutindeni revolutiile au fost infrante, din cauza multor greseli comise de revolutionari, sovaielii lor, dar determinant a fost factorul extern. In primul rand, a avut loc interventia armatei tariste in Ungaria si aceasta este cauza principala a infrangerii revolutiei ungare, a salvarii monarhiei habsburgice si a Imperiului ca atare, inabusirea revolutiei italiene se datoreaza, in primul rand, interventiei austriace si, partial, celei franceze, iar a celei germane -interventiei prusace, in spatele acestor doua interventii se afla tarismul, care le asigura temeinicia pozitiilor. La revolutii au participat activ masele populare, fortele democratice, care au inaintat revendicari proprii. Revolutiile din 1848-1849, numite "primavara popoarelor", au avut un caracter burghezo-democratic. Ele au fost infrante, insa au impus carmuitorii acestor tari sa infaptuiasca o serie de reforme, ce au facilitat dezvoltarea in continuare a societatii moderne.
