Ovidiu la asediul cetatii Aegyssus?
In
scrisorile pe care, de pe meleagurile Scitiei Minor, le-a adresat prietenilor
sai din Roma, Ovidiu citeaza, in afara Tomisului inca doua cetati, si anume
Aegyssus si Troesmis. Aegyssus apare in doua din scrisorile sale: prima adresata lui Severus,
prieten din Roma, pe care Ovidiu il numeste 'jumatatea sufletului',
si a doua lui Vestalis, fiu de rege din Alpii Cortici, tributar al Romei, care
slujea in armata comandata de Vitellius, ce actiona in nordul Scotiei. Cetatea
Troesmis este amintita de Ovidiu intr-o alta scrisoare, adresata lui
Graecinius, un alt prieten influent din Roma.
(Statuia lui Ovidiu din Constanta)
In scopul confruntarii afirmatiilor sale din scrisori cu realitatiile geografice existente, vom cita versurile poetului ce se refera la cetatea Aegyssus. El scrie lui Severus: 'Cetate veche este la Dunare sau Istru / Cu ziduri tari: intr-insa nu-i lesne de patruns / Aegyssus a cladit-o si-i zice tot Aegyssus'.
In lupta care s-a dat in anul 12 e.n. pentru stapanirea cetatii, intre geti, de o parte, si romani, de alta, cei din urma au fost victoriosi datorita interventiei prompte a legiunii comandate de Vitellius. Ovidiu, insa, desemneaza ca erou al bataliei pe prietenul sau Vestalis, a carui vitejie o preamareste: 'Virtutii tale o cinste mai mare se cadea / O spune chiar si Istrul, a caruia talazuri / Le-a inrosit cu sange get chiar mana ta'.
Batalia a fost apriga. Rezultatul final: cetatea a cazut in mainile romanilor. Si toate acestea datorita lui Vestalis: 'Aegyssus-ul o spune: tu ai luat cetatea'.
Mai departe, Ovidiu se refera la pozitia ei greu accesibila: 'Si ea vazu ca locul nu-i fu de ajutor / In van pe-un varf de munte, cu fruntea pana-n nouri / Fusese ea-ngradita cu zid aparator'.
Analizand aceasta afirmatie a lui Ovidiu, trebuie spus ca in imprejurimile imediate ale Tulcei nu se afla un munte atat de inalt 'cu fruntea pana in nouri', cum afirma el. E adevarat, sunt multe coline, dintre care cea mai inalta este Hora-tepe sau Colina Horelor, a carei inaltime nu depaseste 100 m. Este deci evident ca, sub aspectul altitudinii, Ovidiu exagereaza, insa nu si sub acela al impresiei pe care o face aceasta colina, care, fiind in imediata apropiere a Dunarii, atrage si astazi toate privirile.
Vom cita si o alta afirmatie a lui Ovidiu, care ne da impresia ca poetul a vazut scena bataliei: 'dar iata ca Vitellius, venind in jos pe Istru / Descaleca din vase si da navala in geti '. Aceasta descriere pare desprinsa dintr-un reportaj Cine cunoaste topogrfia locului isi poate imagina cum a avut loc intreaga actiune. Vitellius (comandantul trupelor romane) a adus, cu ajutorul flotei, trupe proaspete, pe care le-a debarcat pe malul Dunarii si a pornit cu ele asaltul cetatii. Ostasii, printre care si Vestalis, au prins curaj si s-au aruncat naprasnic in lupta; Vestalis, ca un Ulise dezlantuit, a luptat eroic: 'In arme sclipitoare te vede lumea toata / Caci vitejia in umbra tu nu vrei sa ti-o lasi'.
S-ar parea, deci, ca lupta pentru cucerirea inaltimii pe care o numim azi Colina Horelor a avut loc pe versantul dinspre Dunare, mai abrupt, unde intalnim stanci colturoase, la care se refera probabil Ovidiu: 'Prin armele dusmane, prin grindina de pietre / Tu urci pe stanci fatise cu pas de urias'.
In general trebuie remarcat ca Ovidiu informeaza corect pe cititorii sai asupra detliilor geografice. Astfel, referindu-se la Dunare, el afirma ca este 'plina de trestii', pe care probabil le-a zarit in zona de la poalele cetatii (actualul lac Zaghen) sau ca e 'intortocheata', ceea ce este, de asemenea, o realitate, mai ales in zona bratului Sf. Gheorghe, unul din bratele cele mai vechi ale Deltei Dunarii si destul de sinuos.
Pentru a da un contur mai real raspunsului pe care il cautam, trebuie sa tinem seama si de scopurile pe care le urmarea poetul prin scrisorile sale. Pentru a pleca din exil, trebuiau depuse toate eforturile si folosite toate posibilitatile. Poetul stia prea bine ca, la Roma, terbuia creat, in jurul numelui sau, un curent de opinie favorabila; de aceea, pastra contactul cu Capitala si in mod deosebit cu acele persoane care se aflau in preajma curtii imperiale. De aici intentia poetului de a scrie prietenilor ce aveau acces la imparat si folosirea argumentelor hotaratoare care, in final, trebuiau sa-i aduca clementa lui August.
Nu trebuie sa uitam ca, inainte de toate, poetul era un cetatean roman si dorea sa demonstreze ca, fie si in conditiile nenorocirii sale, nu-i erau indiferente scopurile politice ale imperiului. De aceea, se referea la evenimentele politice sau militare, comentandu-le in spiritul directivelor oficiale. In acelasi timp, voia sa se stie ca el, poet exilat, nu statea cu mainile in san atunci cand erau in joc interesele romane. Cand garnizoanele romane porneau in actiuni ofensive sau defensive, nu se arata pasiv. De aceea, scria despre tot ce se intampla in acest colt al imperiului, stiind prea bine ca in special evenimentele militare ajungeau la urechile imparatului. Situandu-se in centrul acestor actiuni, Ovidiu spera ca se va vorbi si despre el si pana la urma va fi reabilitat si iertat.
Cand, referindu-se la Aegyssus, el scrie: 'Citind a mele versuri, sa fii cu ingaduinta / Eu sunt incins cu arma atuncea cand le fac', stia ca, pe aripile acestor versuri ce vor zbura la Roma, va calatori si apriga lui speranta de a revedea Cetatea Eterna.
Toate acestea ne fac sa credem ca, intr-adevar, Publius Ovidius Naso, poet si cetatean roman, a participat la lupta pentru recucerirea cetatii Aegyssus.
Bibliografie: Eugen Panighiant, Magazin istoric, aprilie 1974
