ORGANIZAREA POLITICA A TARILOR ROMANE

PANA LA MIJLOCUL SECOLULUI AL XVI-LEA

Institutiile politice, in deceniile care au urmau dupa constituirea statelor romanesti independente au fost create si desavarsite institutiile statale interne: structurile politice, administrative, juridice si religioase proprii. Ele reglementau relatiile sociale, contribuiau la dezvoltarea vietii economice, politice si spirituale, caracteristice societatii medievale. La baza procesului de constituire a institutiilor poli­tice romanesti se afla o sinteza originala a traditiilor organizarii obstei agrare autohtone conform 'obiceiului pamantului' si a influentelor bizantine, sud-slave, central- si vest-europene, care in consecinta s-au cristalizat intr-o creatie politica autentica romaneasca.

Forma de organizare statala a romanilor in epoca medievala a fost voievodatul cu institutiile sale politice: domnul (sau voievodul), Sfatul domnesc, Adunarile tarii si Adunarile generale (Congregatiile - in Transilvania).

Domnia. Institutia centrala - domnia - era reprezentata in Moldova si Tara Romaneasca de domn ('dominus'), care se intitula si voievod sau mare voievod. Ultimul titlu sublinia calitatea lui de conducator militar. Domnul reprezenta autoritatea absoluta suprema din tara si era ales pe viata, pe baza principiului electiv-eriditar de catre boieri si clerul inalt, din reprezentanti ai familiei domnitoare (fii legitimi sau nelegitimi ai domnitorului, alte rude pe linie barbateasca): in Moldova - din familia Bogdanestilor (Musatinilor), iar in Tara Romaneasca - a Basarabilor.

in calitate de stapanitor al pamanturilor si al locuitorilor unui stat independent si suveran domnul indeplinea urmatoarele functii:

- aproba orice schimbare de proprietate funciara prin emiterea de carti dom­nesti (hrisoave) de catre cancelaria domneasca, adopta acte legislative, obligatorii pentru toti locuitorii;

- conducea administratia tarii, numea dregatori;

- era instanta judecatoreasca suprema;

- batea moneda si introducea impozite, constituia vami si stabilea taxe vamale;

- conducea politica externa a statului si semna tratate;

- confirma episcopii si mitropolitul;

- era conducatorul ostilor in timp de razboi.

Transilvania, aflata sub stapanirea regilor maghiari, era condusa de un voievod, numit de rege. Voievodul numea in functiile principale un vicevoievod, comitii, notarii. Voievodul isi exercita autoritatea doar asupra a sapte comitate din -Transilvania (Solnocul Interior, Dabaca, Cluj, Turda, Tarnava, Alba si Hunedoara). Zonele locuite de secui si sasi (numite 'scaune secuiesti' sau 'scaune sasesti') si unele orase se aflau in supunerea directa a regelui. Din 1541, cand Transilvania a devenit dependenta de Imperiul otoman, in fruntea tarii se afla un principe.

Sfatul domnesc si dregatorii. Domnii Tarilor Romane isi exercitau functiile enumerate impreuna cu Sfatul domnesc, care initial era alcatuit numai din boieri cu slujbe (de la mijlocul secolului al XV-lea). Dregatorii erau numiti dintre rudele sau persoanele de incredere ale domnului (20-30 persoane in Moldova si 10-15 persoane in Tara Romaneasca). Ei indeplineau importante functii de stat, dar si la curtea domneasca: Vornicul - mai marele Curtii domnesti, avea atributii judecatoresti si conducea cu oastea domneasca in timp de razboi (in Moldova erau doi vornici: al Tarii de Sus si al Tarii de Jos); Logofatul era seful cancelariei domnesti; Vistierul administra veniturile si cheltuielile statului (vistieria); Spatarul purta spada domnului la cere­monii, avea atributii militare de comandant de ostire; Stolnicul si Paharnicul raspun­deau de aprovizionarea Curtii domnesti cu alimente si bauturi; Comisul ingrijea de grajdurile domnesti. O persoana de incredere a domnului era Postelnicul, care se ocupa cu amenjarea camerelor domnesti si primirea solilor. Alaturi de acesti dregatori in Tara Romaneasca mai exista Banul Olteniei cu mari atributii administrative, judiciare si militare, iar in Moldova - Portarul Sucevei, care din vremea domniei lui Stefan cel Mare comanda ostirile in numele domnului.

In Transilvania voievodul era ajutat in exercitarea functiilor sale de catre notari, protonotari, comiti. Dupa 1541, cand in fruntea tarii s-a situat principele, el era ajutat de un consiliu, format din 12 persoane.

In linii mari dregatoriile din Tarile Romane erau asemanatoare cu cele din alte tari europene si exprimau o evolutie unitara a societati] romanesti.

Adunarea tarii si congregatiile generale, in Moldova si Tara Romaneasca in scopul rezolvarii problemelor majore ale tarii: alegerea sau confirmarea domnilor, declararea razboiului, incheierea pacii, aprobarea unor tratate cu tari straine, a unor legislatii fiscale sau administrative - se aduna periodic, cu caracter consultativ, Marea adunare a tarii. Ea intrunea boieri, oraseni, slujitori, tarani liberi, clerul.

In Transilvania se adunau Adunarile obstesti alcatuite din nobili, proprietari funciari, cnezi romani, iar din 1437 (dupa rascoala de la Bobalna) se constituiesc Congregatiile generale ale nobilimii maghiare, fruntasilor secuilor si patriciatului (orasenimea instarita) al sasilor. Intrarea in congregatii era conditionata de exercita­rea ritului catolic, ceea ce ii elimina pe romanii ortodocsi din acest organ reprezen­tativ. Din anul 1541, odata cu instaurarea suzeranitatii otomane, in locul congrega­tiilor a fost introdusa Dieta, care alegea principele.

Organizarea administrativ-teritoriala, judecatoreasca, fiscala, mili­tara si bisericeasca. Organizarea administrativ teritoriala. Teritoriul Tarilor Romane era divizat in unitati teritoriale, care isi au originea in uniunile de obsti din perioada prestatala. Ca si uniunile de obsti, aceste unitati teritoriale (numite in Moldova - tinuturi, in Tara Romaneasca - judete, iar in Transilvania - comitate, districte, scaune) cuprindeau, de regula, vaile raurilor, regiuni naturale, zone din preajma cetatilor. Judetele erau administrate de jude, tinuturile cu cetati - de parcalab, iar cele fara cetati - de vatav sau staroste, in Tara Romaneasca erau 16 judete, iar in Moldova 24 tinuturi, in Transilvania comitatele erau conduse de un comite, in secolele XIII-XIV se formeaza scaunele secuiesti si sasesti (ultimele au evoluat in secolul al XVI-lea in Universitatea sasilor - adunare teritoriala si politica cui atributii judecatoresti, fiscale si administrative).

Orasele din Transilvania aveau drepturi largi de autoconducere, acordate de; rege. Ele erau conduse de burgomistri, ajutati de un sfat compus din 12 membri (numiti^si jurati), in frunte cu un jude.

In Moldova si Tara Romaneasca, unde orasele apartineau domniei, ele aveau; in frunte un sfat, care anual era format din 12 membri (numiti si pargari), condusi de un jude (in Tara Romaneasca), un soltuz sau un voit (in Moldova).

Satele libere in Moldova si Tara Romaneasca^ continuau sa fie conduse de cnezi si juzi, ajutati de 'oameni buni si batrani', in satele aflate in stapanirea domnului, boierilor sau manastirilor in fruntea administratiei satesti erau desemnati parcalabi '(in Tara Romaneasca) si vatamani (in Moldova).

Organizarea judecatoreasca. La baza organizarii judecatoresti in perioada constituirii statelor medievale romanesti s-a aflat 'obiceiul pamantului' sau 'dreptul romanesc', conform caruia problemele judiciare erau rezolvate de 'oameni buni si batrani', in secolul al XV-lea uneori se apela si la legi scrise de origine bizantina (Zaconiconul, Syntagma lui Matei Vlastares, copiata in Moldova la 1472). in Tran­silvania apare la 1517 Colectia de legi a lui Stefan Worboczy, numita Tripartitul (in trei parti), care reglementa obligatiile fiscale ale populatiei contribuabile fata de stat si nobili.

Organizarea politico-administrativa a Tarilor Romane nu era divizata de organizarea judecatoreasca si aceleasi persoane puteau sa administreze si sa judece. Instantele judiciare erau: judecata 'oamenilor buni si batrani' pentru satele libere si judecata senioriala (nobiliara) pentru locuitorii satelor aservite. Urmatoarea instanta era cea judeteana (sau de tinut, comitat), unde se adresau cei nemultamiti de hotararea primei instante. Instanta suprema era judecata domnului si a sfatului domnesc (in Moldova si Tara Romaneasca) sau a voievodului (in Transilvania).

Organizarea fiscala, in Tarile Romane sistemul de impunere la dari in mare masura a fost mostenit din perioada cand populatia romaneasca era nevoita sa plateasca tribut reprezentantilor administratiei migratorilor (cumanilor, apoi mongo­lilor), in Tara Romaneasca si Moldova in fruntea organizatiei fiscale se afla marele vistier, iar in Transilvania - trezorierul. Ei aveau multi subalterni, care adunau diferite dari in bani sau produse, supravegheau indeplinirea obligatiilor in munca, mai ales cu caracter militar (transporturi, construirea cetatilor etc.).

Organizarea militara. Perioada secolelor XIV-XVI este cea a marilor confruntari dintre Tarile Romane si Imperiul otoman. De aceea domnia acorda orga­nizarii militare o deosebita atentie.

in Moldova si Tara Romaneasca un rol de seama a jucat 'oastea mica' a domnului, formata din curteni, mici boieri si steagurile ridicate la porunca dregatorilor teritoriali domnesti, care luptau de obicei calari. Acestora se alaturau steagurile boieresti. Orasele erau obligate sa alcatuiasca steaguri proprii si sa-si asigure apa­rarea, in Transilvania armata permanenta ('oastea mica') era alcatuita din steagurile marilor nobili si ale episcopului.

In vremurile de mare primejdie se aduna asa-numita 'Oaste mare', la care lua parte cate un ostean de la fiecare gospodarie taraneasca, inclusiv taranii dependenti ce locuiau pe pamanturile .boieresti si manastiresti, intreaga ostire se afla sub comanda domnului, iar in lipsa lui - a vornicului, spatarului sau hatmanului. In Tran­silvania in fruntea oastei era voievodul, socotit ca reprezentant al regelui. Unele informatii ne permit sa evaluam numarul general al armatei: Vlad Tepes a adunat m Muntenia 30.000 de oameni, Stefan cel Mare in Moldova - 40.000 de oameni, o asemenea oaste ridicase si lancu de Hunedoara in Transilvania. Astfel, puterea militara a celor trei tari romanesti era de peste 100.000 de ostasi.

Oastea se compunea din calareti, echipati cu armuri si inarmati cu sabii, lanci, scuturi si din nedestrasi inarmati cu arcuri si sageti, arbalete, sabii, sulite. Taranii mai utilizau topoare de lupta, furci, maciuci etc. Ostasii romani au atins o inalta maiestrie: ei manuiau bine arcul cu sageti, recurgeau deseori la Srataaeme ambuscade, oprelesti din trunchiuri de copaci, utilizau tactica 'pamantului parjolit m calea 'inaintarii inamicului etc. De la mijlocul secolului al XV-lea incepe folosirea armelor de foc (a bombarderelor din sau arama).

In razboaiele de aparare un rol important il jucau cetatile (Suceava, Neamt, Hotin Cetatea Alba, Chilia, Soroca - in Moldova; Turnu, Giurgiu, Braila, Poenari - in Tara Romaneasca; Bran, Deva, Ciceu, Bistrita, Cetatea de Balta, Unguras - in Transilvania).                                                                 

Organizarea bisericeasca. In Evul Mediu biserica a avut un loc insemnat in viata sociala, juridica si culturala, in apararea fiintei spirituale a romanilor, inca in perioada de pana la constituirea statelor medievale romanesti in Transilvania au functionat mai multe episcopii ortodoxe, in secolul al XlV-lea sunt mentionati documentar mitropoliti cu resedinta la Ramet (judetul Alba), Hunedoara si Feleac (langa Cluj). Ungurii, sasii si secuii au practicat pana in secolul al XVI-lea catolicismul, apoi in mediul lor s-a extins Reforma.

Dupa intemeierea Tarii Romanesti a fost constituita si organizarea ei bisericeasca in 1359, in timpul domniei lui Nicolae Alexandru, a fost intemeiata Mitropolia de Arges, apoi, la 1370, se constituie cea de Severin (in timpul lui Vladislav Vlaicu). Domnul Radu cel Mare (1495-1508) a reorganizat biserica Tarii Romanesti cu ajutorul patriarhului Nifon. in timpul acestei domnii a fost creata o episcopie la Buzau, iar alta la Ramnicul Valcea.

Pana in anii 80 ai secolului al XlV-lea in Tara Moldovei Patriarhul din Constantinopol trimitea clerici din tarile vecine, care nu se supuneau domnului. In 1387 domnul Petru Musat a numit el insusi pe losif mitropolit in fruntea Bisericii moldovenesti (mitropoliei Sucevei). Faptul a provocat un conflict cu Patriarhia Constantinopolului, care l-a trimis in Moldova pe Eremia. Acesta a fost alungat din tara si patriarhul a pedepsit pe domn si boieri cu anatema (blestem). Numai la 1401 domnul Alexandru cel Bun a reusit sa aplaneze conflictul; domnul numea mitropolitul, iar patriarhul il confirma. Mitropolitul devine al doilea demnitar in stat si intaiul sfetnic al domnului.

In secolele XIV-XVI se organizeaza si se dezvolta viata monahala. Au fost intemeiate numeroase manastiri: Bistrita, Neamt, Moldovita, Probata, Putna (in Moldova), Vodita, Tismana, Cozia, Cotmeana (in Tara Romaneasca), Peri, Cuhea, Giulesti (in Maramures), Prislop (jud. Hunedoara), Geoagiu (jud. Alba) s.a. In manastiri se intemeiau scoli, unde se pregateau slujitori ai cultului, dieci pentru cancelaria domneasca.

Domnitorii Moldovei si Tarii Romanesti erau ctitori ai multor lacase sfinte, pe care le inzestrau cu proprietati funciare. Traditia spune ca Stefan cel Mare dupa fiecare batalie inalta sau refacea din temelie o biserica sau manastire. Ctitoriile marelui voievod sunt si renumite opere de arhitectura, se remarca prin valoroase picturi murale (manastirile Putna, Voronet, Neamt, Borzesti, Razboieni etc.)

Organizarea politico-administrativa in Moldova si Tara Romaneasca era similara in mare masura si se datora aceluiasi statut politic, dar se deosebea de cea a Transilvaniei, deoarece voievodatul era incorporat in Regatul maghiar. Totodata, traditiile seculare de organizare politica a populatiei romanesti si multiplele relatii interromanesti au determinat numeroasele trasaturi comune in organizarea politica interna a celor trei tari romanesti.