OLIVER CROMWELL
LORD-PROTECTOR
'Protectorul si-a inceput domnia intr-o liniste aparenta' - scria Henry Fletcher, vorbind despre ceea ce numea el apogeul puterii lui Cromwell - 'astfel ca multi se asteptau la zile fericite si tihnite.' Intr-adevar, inaltarea la puterea suprema a lui Oliver Cromwell fusese primita indeobste de poporul englez cu calm si cu o anumita doza de spranta in mai bine.Universitatea Oxford i-a prezentat felicitari slugarnice, aratand ca noul Protector - care era bineinteles ,si rectorul ei - luase sub obladuirea lui 'impotmolita lume a literelor' si facand aluzii tot atat de smerite la gloria militara a Angliei, care inflorise acum sub patronajul sau.
Existau ,fireste, si oameni inclinati spre contrazicere, carora aceasta inaltare nu le era pe plac.Titlul de Protector i-a suparat indeosebi pe anumiti baptisti, care socoteau ca putea fi atribuit numai lui Dumnezeu, in timp ce adeptii 'celei de-a cincea imparatii ' scoteau, cu obisnuita lor patima, strigate de manie, fiindca, dupa parerea lor, singura fiinta calificata sa stea in fruntea unei ocarmuiri era Iisus Hristos.Cu toate ca, atunci cand ,la Temple Bar ,a fost citita in ziua de 22 decembrie, proclamarea lui Cromwell ca Protector ,unul din cei de fata i-a strigat cu indrazneala crainicului ca Oliver nu proteja 'decat haimanale ca el', asemenea incidente nu faceau decat sa increteasca, fara sa agite prea adanc, suprafata vlaguitei paci ce se asternuse deasupra tarii.
Aproape imediat dupa investire au inceput pregatirile pentru a-i conferi noului Protector cel putin semnele distinctive ale regalitatii, daca titlul de rege ii era refuzat cu atata staruinta.Marele sigiliu al Angliei ,gravat si turnat de turnat de admirabilul Thomas Simon, cu siguranta o impresie regeasca.Pe o parte , sigiliul il infatisa pe Oliver descoperit si urcat pe cal, cu bastonul de Protector intr-o mana si cu fraul in cealalta, mergand maret printr-o zona a Londrei din care se vedea Tamisa si podul.Pe cealalta parte, sigiliul cuprindea un leu in doua labe, precum si blazonul pe linie paterna al familiei Cromwell, incadrat intr-un decorativ reprezentand Crucea Sfantului Gheorghe, Harpa Irlandei si Crucea Sfantului Andrei, ceea ce inseamna ca scotienii, care se plangeau ca stema tarii lor nu fusese cuprinsa dupa unire in stema Republicii, avusesera castig de cauza.Desavarsita medalie batuta cu ocazia instalarii in functia de Protector avea un caracter si mai personal: bustul lui Oliver era inconjurat de inscriptia latina OLIVERUS, DEI GRA. REIPB. ANGLIAE. SCO. ET HIB. (Oliver, prin gratia lui Dumnezeu, Protector al Republicii Angliei, Irlandei), iar pe cealalta parte deviza lui personala Pax Quaeritur Bello (Pacea se castiga prin razboi), inconjurata de asemenea de blazon.
Era in luna aprilie 1654 cand Oliver si familia lui s-au mutat pentru prima data in Whitehall, din care o parte fusese decorata din nou 'potrivit indicatiilor Inaltimii sale, lady Cromwell' .Cam odata cu mutarea la Whitehall,Oliver si familia sa au intrat in stapanirea si a unui alt palat care apartinea fostului rege, adica a aceluia de la Hampton Court, aflat pe malul Tamisei la aproape 12 mile de Londra.Acest palat ii fusese oferit la inceput de Parlamentul Barebones ,insa el il refuzase pentru ca acum sa-l primeasca cu multumire.
Este evident ca un Protector care traia pe picior atat de mare avea nevoie si de o Curte de acelasi fel, daca nu chiar si de aceeasi marime, ca aceea de care se bucurase mai inainte regele.Siguranta personala a Lordului+Protector a fost privita cu toata seriozitatea: era pazit de o garda calare, precum si de una de pedestrasi.
Scopul onitial al intregului fast desfasurat in jurul Protectorului, si pentru care se depunea atata grija, era acela de a oferi o imagine a autoritatii si nu a maretiei.Din acest punct de vedere, Cromwell si Consiliul de stat mergeau, fireste, pe urmele conceptiilor dinastiei Stuart, care isi desavarsise atat de remarcabil pozitia regala cu ajutorul a numeroase simboluri exterioare, precum si al amanuntelor mai neinsemnate ale Curtii.Cu toate ca Oliver nu nici de felul lui, nici prin educatie, un om infumurat, pe masura ce-i crestea puterea, tindea sa creasca in mod firesc si fastul.
Ajuns la putere, 'neostenitul Cromwell'- cum ii numea Marvell - a inceput sa infaptuiasca in tara acele stari noi pe care el cel putin le dorea de atata vreme, lucru pe care l-a facut numai cu ajutorul tovarasilor sai din Consiliul de stat, fiindca, pana la convocarea unui nou Parlament, atat functiile legislative, cat si cele executive urmau sa fie indeplinite de catre Protector si de Consiliu, fara nici o opreliste din partea altcuiva.Astfel, in intervalul dintre luna decembrie, cand fusese instituit Protectoratul, si luna septembrie a anului urmator, cand s-a intrunit noul Parlament, au fost emise 82 de decrete printre care si cele privind indelung asteptata reforma a legislatiei si reorganizarea bisericii de stat.Desi documenele oficiale arata ca Oliver Cromwell nu prea avea obiceiul sa ia parte la sedintele Consiliului de stat, lucru dovedit prin aceea ca nu anul 1654 nu participase decat la 28 de sedinte din totalul de 164, imboldul spre aceste reforma el l-a dat.
Reforma legislatiei era de o importanta deosebita, findca in jurul ei se iscasera de multa vreme fel de fel de critici.Puritanismul aplicat in practica era, din multe puncte de vedere, mult mai avansat in ceea ce priveste omenia decat vremea lui.Pedeapsa cu moartea, de pilda, urma sa fie abrogata, cu exceptia cazurilor de omucidere si de tradare, pe motivul cat se poate de rezonabil ca 'a spanzura pe cineva pentru un fleac si a achita un ucigas inseamna a aplica o lege prost intocmita.' In luna august, o ordonanta a Consiliului de stat reglementa procedura controversatei Curti a lordului-cancelar : reclamantii trebuiau sa depuna cautiuni pentru acoperirea cheltuielor de judecata cu scopul stavilirii proceselor de sicana, iar in viitor procesele urmau sa fie judecate in ordinea inregistrarii lor.
Prima incercare mai bine pregatita de a rasturna guvernul a fost planuita pentru luna mai 1654 si era condusa de John Gerard, un colonel care tinea cu regele, fara sa fi fost insa de fapt membru al Uniunii secrete.Ea viza, fireste, punctul in care noul guvern era cel mai vulnerabil, adica viata Protectorului.La drept vorbind, ar trebui sa socotim ca Oliver a fost expus in tot decursul Protectoratului acestei amenintari necontenite, insa, asa cum s-a intamplat si cu alti capi de stat, inclusiv cu unii tirani si dictatori contestati, fapt surprinzator este ca amenintarea n-a reusit niciodata a fi pusa in practica.
Insa aceea care simtea nevoia sa-si croiasca un nou viitor nu era numai Anglia, ci si Irlanda.Problema prezenta doua laturi.Prima era aceea a uniunii.Se proiecta o uniune deplina intre cele doua tari. Parlamentul irlandez urma sa fie desfiintat, pentru ca apoi - asa cum se intamplase si cu adunarea lui Barebones - deputatii irlandezi sa participe la sedintele Parlamentului englez, care avea sa fie transformat in primul Parlament al Protectoratului.Bariile vamale dintre cele doua tari aveau sa fie desfiintate, masura care putea aduce mari foloase comerciale Irlandei.Din pacate, cea de a doua latura reprezentata de dezbinarea si de izolarea dintre cele doua popoare, precum si uriasul transfer de proprietate al pamanturilor irlandeze, in decursul caruia doua treimi din tinut au trecut pentru totdeauna in mana englezilor.Ceea ce a caracterizat ocarmuirea Protectoratului in Irlanda a fost, fireste, aceasta a doua operatie, cunoscuta sub numele de 'colonizarea lui Cromwell ' .In luna septembrie 1653 a fost adoptata o noua lege de colonizare potrivit careia guvernul englez urma sa-si rezerve pentru el orasele Dublin si Cork, precum si fertilele pamanturi ale tinuturilor Kildare si Cork, prin care sa-si plateasca propriile datorii si sa satisfaca pretentiile notabilitatilor din Parlamentul englez.
Se urmarea in felul acesta ca Irlanda sa fie alcatuita in viitor din tei categorii de regiuni: partea de rasarit a tinuturilor Wicklow, Wexford, Kildare si Cork urma sa fie in totalitate engleza prin transferarea intregii populatii irlandeze, incepand cu barbatii, femeile si muncitorii, si mergand pana la cei mai micuti copii irlandezi.De asemenea, irlandezilor nu li se ingaduia sa locuiasca in orase.Se infiinta apoi o zona mixta, engleza si irlandeza, in care puteau ramane irlandezii in stare sa-si dovedeasca dreptul de a locui acolo.
E limpede ca o asemenea operatie, implica, practic, stramutarea a aproape intregii populatii.De fapt, o asemenea operatie de transferare in masa fusese luata deja in considerare de o lege din august 1652, potrivit careia toti irlandezii, ba chiar si toti englezii din nastere vietuind in Irlanda, care nu puteau dovedi ca avusesera fata de armata parlamentara o atitudine numita prin lege 'atasament statornic', urmau sa piarda o treime din mosiile lor, iar restul de doua treimi sa le capete in zonele de stramutare recent stabilite, si aceasta fara a mai pune la socoteala pedepsele si mai grele, printre care era si confiscarea a doua treimi din averile acelora care luptasera efectiv impotriva Parlamentului.
Groaznicele suferinte pricinuite de stramutarea in masa a unui numar mare de oameni, care atragea dupa ea un drum lung si anevoios prin locuri necunoscute, erau marite prin termenul impus de lege prevazand ca cei in cauza trebuiau sa se stramute, sub pedeapsa cu moartea, cel tarziu pana la 1 mai 1654.
In pofida acestor stari de lucruri dureroase, dar secundare, colonizarea isi continua, desi oarecum incet, mersul.Metoda folosita era ca, odata tras la sorti, lotul de pamant sa fie dat osteanului in schimbul creantei emise de stat, pe care el o restituia, primind un certificat de lichidare a datoriei.Si totusi Oliver Cromwell nu merita ocara ce i s-a adus mai tarziu.La radacina stramutarilor se afla fara doar si poate intreaga atitudine a englezilor fata de irlandezi si nu ideea unui singur om.Ceva mai mult, Cromwell n-a avut in cazul acesta decat prea putin de-a face cu aplicarea unei politici pe care el nu o pusese la cale, ci era impusa cu tarie de ratiunile financiare ale Anglei.In afara de aceasta, conditiile de amanunt ale stramutarii fusesera stabilite inainte ca el sa fi ajuns Protector.In decursul Protectoratului, a continuat sa considere Irlanda ca un fel de taram slavit, menit unei viitoare colonizari protestante,speranta pe care o nutrise inca din anii 40, cand se zvonise ca se gandea si el la imigrare.
Chiar daca interesul lui Cromwell fata de Irlanda se manifesta pe linia mistica a colonizarii protestante, interventiile lui practice erau la limita indurarii.In curand, Oliver a inceput sa fie facut personal raspunzator pentru fiecare familie izgonita, iar legarea noii asezari de numele lui n-a facut decat sa desavarseasca acel proces prin care mitul capata, printr-o uzanta indelungata, o misterioasa realitate proprie.Inca de prin 1659, o carte intitulata Threnodia Hiberno - Catholica, scrisa de calugarul Morison si tiparita la Innsbruck, socotea ca suferintele la care erau supusi catolicii irlandezi de 'calvinistii englezi' erau mai mari decat cele la care fusesera supusi israelitii din partea faraonului sau pruncii nevinovati din partea lui Irod iar culpabil de toate aceastea - declara el - era 'arhitiranul' Cromwell.Insa adevarul adevarat era cuprins in alta fraza a cartii: englezii se dovedeau a fi velut lupi rapaces, adica hrapareti ca lupii.
Primul Parlament al Protectoratului a fost ales pe la mijlocul lunii iulie 1654, dar nu s-a intrunit de fapt decat la inceputul lui septembrie, saptamanile scurse intre timp fiind ocupate cu diferite pregatiri.Din pacate, asa cum vin de obicei in mod nepotrivit aniversarile, ziua de 3 septembrie cadea in anul acela intr-o duminica , asa ca cei cu frica de Dumnezeu au facut de indata taraboi ca ziua lor de sarbatoare era astfel folosita.Din aceasta cauza, ziua de 3 n-a fost decat martora unei scurte intruniri si a unei cuvantari concise, urmata de o predica la Westminster Abbey, care au precedat ceremoniilor principale de luni.
Si astfel, ziua de 4 septembrie a fost aceea in care Oliver si-a dat pe fata, printr-o cuvantare memorabila, de o lungime nemaipomenita si aparent oarecum confuza, idealurile sale ca Lord-Protector, care isi exercita puterea impreuna cu Parlamentul.
La 11 septembrie a fost prezentata Camerei o motiune care prevedea ca 'guvernul trebuia sa fie alcatuit din Parlament si dintr-o singura persoana, ale carei puteri sa fie limitate si infranate asa cum va socoti potrivit Parlamentul', asa ca a doua zi, Cromwell s-a vazut silit sa intervina cu o alta expunere ampla si amanuntita.A fost redactata o noua 'Declaratie de recunostinta' care modifica de fapt 'Instrumentul de guvernare' si care a fost semnata in decursul unei saptamani de aproape 200 de deputati.S-a purtat o lunga discutie privind dreptul de veto al Protectorului asupra legilor votate de Parlament,discutie ce a rezumat cele doua pozitii de neimpacat intre ele.Protectorul 'avea' acest drept sau 'urma sa-l aiba'? Prima alternativa , dorita de 'partidul Curtii' ,lasa sa se subinteleaga ca Protectorul avea acest drept, in mod firesc, ex officio, in timp ce cealalta presupunea ca dreptul ii fusese acordat ulterior de Parlament.Votarea unei legi prin care i se acorda lui Cromwell functia de Protector pe viata n-a fost decat o victorie iluzorie pentru partidul sau, fiindca bucuria triumfului s-a risipit, iar el insusi si-a exprimat dezamagirea, atunci cand sfortarile lui de a face ca acesta functie sa fie ereditara au fost dejucate de rivalii sai.Dimpotriva, functia urma sa ramana electiva, iar daca, la moartea Protectorului, Parlamentul s-ar fi aflat in sesiune, atunci alegerea urmasului trebuia facuta de acest organ si nu de Consiliul de stat.
Atata vreme cat influenta individualitatilor asupra cursului istoriei va fi socotita demna de a fi luata in consideratie, persoana lui Oliver Cromwell - exemplu suprem al omului care si-a faurit el insusi destinul, influentand astfel, in bine sau in rau, si soarta tarii sale - va trebui sa ocupe un loc de frunte.Poate ca o epoca mai lipsita de avant ii va tagadui lui Cromwell epitetul de erou, fara sa-i poata tagadui insa maretia, calitate pe care nimeni din cei ce l-au cunoscut, fie ca era vorba de prieteni sau de vrajmasi, n-a incercat sa i-o smulga.Cel care a rostit epitaful definitiv al Protectorului a fost propriul sau slujitor, John Maidstone, care, de pe pozitia lui, lipsita, prin datina, de eroism, si fara sa tina seama de defectele, pasiunile si intentiile stapanului sau, a spus: 'Arareori a salasluit intr-o casa de lut un suflet mai mare.'
Bibliografie:Cromwell-Antonia Fraser
