Renasterea economica In Europa Centrala si Orientala
Productia industriala
Principalele activitati economice non-agricole, "preindustriale", au fost, de-a lungul secolelor XV si XVI, activitatile textila, extractiva si metalurgica. La acestea se adaugau cea a constructiilor navale, cea tipografica, si in special cea edilitara - determinata de cresterea populatiei oraselor, inclusiv a marelui numar de functionari ai statului.
Incepand din secolul al XVI-lea, carbunele mineral va fi extras pe scara larga - mai ales in Tarile de Jos si in estul Angliei; fierul - in unele regiuni din Franta, Germania, Saxonia (dar si in Castilia); sarea - in regiunea de coasta din Italia Meridionala si Spania (iar sarea gema, cu precadere in Polonia). Alunul, indispensabil la vopsitul tesaturilor - si care acum nu mai putea fi importat din Orient, caile comerciale mediteraniene fiind controlate de turci, - este descoperit in 1461 intr-o localitate (Tolfa) din zona colinara a Romei; si intr-o cantitate suficienta pentru a aproviziona intreaga productie textila europeana.
In Europa Centrala au fost deschise sau exploatate mult mai intens numeroase mine. Intr-o perioada de numai 70 de ani (intre 1460 - 1530) productia de argint a crescut de cinci ori, ajungand la 90 de tone anual; iar cea de cupru - la cateva sute de tone. Insasi structura modului de exploatare s-a modificat. Capitalul era pus la dispozitie de actionari; un antreprenor recruta mana de lucru, controland-o si platind-o. Numarul lucratorilor era mic - intre 16 si 32 pentru cate o mina. Acestia, deveniti salariati cu drepturi si beneficii mai reduse decat cele ale predecesorilor lor, se asociau si nu arareori declarau greva. Beneficiile cele mai mari le reveneau detinatorilor de drept ai minelor - suveranilor habsburgi sau regelui Matei Corvinul al Ungariei. Dar si membrii unor adevarate dinastii de mari negustori stiau sa profite din plin, facand uz de abile manevre bancare. (De pilda - celebra familie Fugger din Augsburg, care, imprumutand mari sume de bani imparatului Maximilian sau arhiducelui Sigismund al Tirolului, obtinuse in schimb concesiunea - pana la rambursarea creditului - unor mari mine).
Tehnica mineritului a obtinut in acest timp rezultate cu totul remarcabile. De re metallica, opera saxonului Georg Bauer (cu numele latinizat - Agricola), aparuta in Elvetia in 1556, descrie probleme tehnice legate de puturile de mare adancime, probleme de ventilatie, de drenaj, de coborare si urcare a oamenilor si materialelor. Cum puturile ajungeau acum pana la o adancime de 85 de metri, pentru remedierea inundatiilor si exploziilor de gaze s-au inventat felurite masinarii din lemn (cu cateva elemente indispensabile din fier), actionate de oameni, animale sau forte naturale; pompe aspiratoare cu piston, foale gigantice din piele, ventilatoare - care, utilizand forta unei mori de vant, evacua aerul toxic din put si galerii printr-un tub de aerisire; scripeti uriasi pentru scoaterea la suprafata a minereului, actionati de cai; mori de macinat minereul, cu maiuri enorme puse in miscare de forta morilor de apa, etc.
In procesul de prelucrare a fierului se introduce o inovatie de cea mai mare importanta: "cuptorul inalt" - in care minereul de fier este asezat pe un pat de carbune de lemn; arderea este intretinuta cu ajutorul unor foale enorme, de 7 metri, actionate de forta hidraulica. Aparute mai intai in Germania in prima jumatate a secolului al XVI-lea, cuptoarele inalte s-au raspandit repede in sudul Angliei, Tarile de Jos, nordul Frantei (iar intre 1620-1632-in Polonia si Rusia). Avand baza de 7-8 m2 si inaltimea de circa 10 metri, un cuptor inalt putea produce intre 100-500 de tone de fonta anual.
In sectorul productiei textile - activ in intreaga Europa Centrala si Occidentala - nu apar inovatii tehnice deosebite. In schimb, demne de relevat sunt formele diferite de organizare a productiei, pe care istoricii germani o numesc Verlagssystem.
Pe langa forma primara, a atelierului mestesugaresc personal, spre sfarsitul Evului Mediu se organizasera adevarate "fabrici" - cu muncitori lucrand ca salariati ai proprietarului care le punea la dispozitie localul, materia prima si masinile sau uneltele de lucru. Pe antreprenor (proprietar) nu-l interesa atat sa-si perfectioneze uneltele de productie sau sa gaseasca mana de lucru ieftina - acum cand cresterea populatiei ii asigura la discretie o forta de munca, - cat sa gaseasca si capitalul necesar si piete de desfacere asigurate.
Dificultatile cele mai mari veneau din partea breslelor, rigid si foarte bine organizate, perfect capabile sa se apere contra concurentei antreprenorului capitalist. Acesta gaseste solutia: munca la domiciliu - Verlagssystem. O solutie care in secolul XVI isi gaseste o larga raspandire - mai ales in Anglia, Flandra si Brabant in Germania si Elvetia; si, partial, in Franta, Lombardia si Toscana.
