|
500 de ani de la trecerea in lumea celor drepti |
|
Cel mai glorios Domnitor al poporului nostru, a fost Domn al Moldovei in perioada 1457-1504. Cind s-a urcat pe tron, Stefan a gasit tara pustiita si saracita, in special de invaziile a numeroase osti straine, dar si ravasita de haos si incertitudine, animozitati interne, crime si tradari. In 47 de ani de domnie a reusit cu tact, insa uneori si cu cruzime, sa instaureze in tara ordinea si statornicia. A fost un foarte bun gospodar, un iscusit diplomat, talentat conducator de osti si un desavirsit strateg, impunind Moldova ca o forta insemnata in spatiul Europei centrale si de sud-est. Cetatile, palatele si curtile domnesti, bisericile si manastirile, cronicile, scrierile bisericesti, numeroase obiecte de arta ramase din acea epoca fac dovada ca Moldova lui Stefan cel Mare a avut si un valoros aport la tezaurul culturii europene si chiar mondiale. Exista zeci de portrete-caracterizari ale lui Stefan cel Mare, atit in scrieri strict istorice, cit si in creatii artistice cu caracter istoric. Cronicarul Grigore Ureche (1590-1647) ne-a lasat se pare primul, in limba romana, un portret pe potriva al Domnitorului: "Fost-au acest Stefan Voda om nu mare de stat, minios, si degraba varsa singe nevinovat, de multe ori la ospete omoria fara judet. Dealtminterea era intreg la minte, nelenevos, si lucrul sau stia sa-l acopere; si unde nu gindeai, el acolo il aflai. La lucruri de razboaie mester; unde era nevoie insusi se viria, ca vazindu-l ai sai, sa nu indarapteze. Si pentru aceea rar razboiu de nu biruia. Iar unde-l biruiau altii, nu perdea nadejdea; ca stiindu-se cazut jos se ridica deasupra biruitorilor." O caracterizare pe cit de plastica, pe atit de obiectiva, i-a facut marelui domnitor ilustrul istoric si carturar Nicolae Iorga (1871-1940): "Poporul romanesc gasise in Stefan cel Mare cea mai curata si mai deplina icoana a sufletului sau: cinstit si harnic, rabdator fara sa uite si viteaz fara cruzime, strasnic la minie si senin in iertare, raspicat si cu masura in grai, gospodar si iubitor al lucrurilor frumoase, fara nici o trufie in faptele sale". Conform traditiei populare, s-ar fi nascut in anul 1437 (alte date - 1433, 1435, 1439 si chiar 1441/42), in satul Borzesti de pe riul Trotus, unde si-a petrecut si copilaria, aflindu-se in grija afectuoasa a mamei, Oltea Doamna, cunoscuta si ca Maria-Oltea, fiica de mari boieri munteni. Era fiul lui Bogdan al II-lea si nepot al lui Alexandru cel Bun, din familia domneasca a Musatinilor (sau Musatestilor), intemeiata de Margareta-Musata, mama lui Petru I (1374-1392). Musatinii erau inruditi cu neamul Basarabilor, care a dat un sir de domni Munteniei: Mircea cel Batrin, Vlad Dracul, Vlad Tepes. Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare ramin cei mai remarcabili reprezentanti ai dinastiei Musatinilor, din care au iesit mai multi domnitori si alte figuri importante pentru politica si cultura noastra. Primejduit de fratii sai, tatal, Bogdan al II-lea se refugiaza in Tara Romaneasca. Este ajutat de Iancu de Hunedoara (1449-1451), cel mai insemnat voievod roman al Transilvaniei, sa ocupe tronul Moldovei. La doua lupte pentru tron ale parintelui participa si Stefan, astea fiindu-i si primele lectii de arta militara. Dupa ce tatal ii este omorit miseleste (octombrie 1451), tinarul Stefan ia drumul pribegiei ca sa ajunga si el la curtea lui Iancu de Hunedoara. Impreuna cu varul sau Vlad (Tepes) se maturizeaza sub obladuirea lui Iancu si ambii, Stefan si Vlad, se pregatesc sa ia domnia principatelor de origine - Moldova, respectiv Muntenia. In primavara lui 1457 il aflam pe Stefan la curtea lui Vlad Tepes, care era deja de un an domn al Tarii Romanesti. Vlad ii pune la dispozitie un corp de armata, cu care Stefan se indreapta spre Moldova. I se alatura oameni din tara si la Dolhesti, pe Siret, invinge oastea lui Petru Aron, care ii iesise in cale pentru a-i opri inaintarea spre cetatea de scaun, Suceava.. In aprilie 1457 este uns ca domn al Tarii Moldovei, de catre mitropolitul Teoctist, linga Suceava, pe o cimpie numita in popor "Direptate". Instalat pe tron, Stefan consimte sa plateasca tribut Portii Otomane, astfel aminind lupta cu turcii pentru 18 ani (1457-1475), rastimp in care consolideaza Moldova, iar in plan extern incheie o serie de aliante favorabile Moldovei, care demonstreaza si o foarte buna orientare in situatia politica a timpului, si nu numai in zona balcanica, ci si intr-o buna parte din Europa si din Asia. Astfel, a incheiat aliante cu doi puternici suverani ai acelei epoci: Matei Corvin al Ungariei si Cazimir al IV-lea al Poloniei. Stabileste raporturi cu Papa de la Roma, dogele Venetiei, ducele Lituaniei, printul Moraviei, tarul Rusiei, sahul Persiei s. a. Unele relatii erau intarite prin acte de inrudire: bunaoara prin cuscrul sau, tarul rus Ivan al III-lea, a incheiat o alianta greu de realizat pe atunci pentru suveranii europeni - cu Mengli Ghirei, hanul Crimeii. A facut tot posibilul ca sa aiba domni prieteni in Tara Romaneasca si conducatori loiali in Transilvania anexata Ungariei, pentru care a purtat si razboaie cu unii domni munteni si s-a dedat unor incursiuni pe paminturile ardelene. In 1473 Stefan a rupt dependenta Moldovei de Poarta Otomana, scotind, totodata, si Tara Romaneasca de sub dominatia turceasca si indreptind-o in lupta comuna impotriva invadatorilor din Orient. In ciuda multiplelor dovezi ale promovarii unei politici pasnice, Stefan cel Mare a avut parte, totusi, de numeroase razboaie: conform traditiei populare si chiar aprecierii unor cronicari - "citi ani a domnit, atitea razboaie a dus" (deci, 47). Potrivit estimarilor facute de istoricii moderni, Stefan cel Mare a fost antrenat in circa 40 de razboaie/conflicte armate, din majoritatea iesind victorios. Dintre cele mai mari razboaie, in care domnul moldovean si-a aratat iscusinta de comandant si strateg, amintim: recucerirea Chiliei de la unguri si munteni (1465), batalia cu Matei Corvin al ungurilor, la Baia (1467), respingerea invaziei tatarilor la Lipnic, pe Nistru (1470), batalia cu uriasa armata a sultanului turc Soliman, la Podul Inalt, linga Vaslui (10 ianuarie 1475), alt razboi victorios cu turcii, la Scheia (1486), batalia din Codrul Cosminului impotriva polonezilor condusi de regele Ioan Albert (26 octombrie 1497) s. a. Credinta populara conform careia "cite razboaie a avut Stefan, tot atitea biruinte a avut" nu este chiar lipsita de temei. Uneori, aflat pe cimpul de lupta in fata unui inamic mai numeros si mai bine inarmat, marele domn "a putut transforma infringerea in victorie". Este si cazul bataliei de la Razboieni (Valea Alba), din vara anului 1476. Turcii au trecut Dunarea cu o armata de peste 100.000 de ostasi, carora li se adaugau flota otomana, regimente tataresti, unguresti si morave. Asezata intr-o fortificatie facuta in graba din trunchiuri de copac, oastea moldoveana a luptat, dupa observatia cronicarului polon Jan Dlugosz, "in cel mai vitejesc chip", dar disproportia de forte si-a spus cuvintul - Stefan cel Mare avea numai vreo 10.000 de luptatori. "Si au cazut acolo vitejii cei mai buni", afirma un cronicar moldovean, insa domnul, cu o parte din curtenii sai, au scapat vii si nevatamati. Prin retragerea ostenilor lui Stefan in cetati si apararea cu indirjire a acestora, planurile lui Mahomed al II-lea au fost zadarnicite. Turcii au incendiat Suceava, au ars si pustiit multe alte asezari, dar nu le-au putut cuceri si Stefan a ramas in continuare domnitor, iar tara sa - independenta. Talentul de strateg militar al lui Stefan cel Mare a fost observat si prezentat amanuntit de cronicari si diplomati din epoca, fiind surprins cu deosebit har scriitoricesc, cu mindrie si afectiune de catre Ion Neculce (1672-1745), in culegerea de legende istorice O sama de cuvinte. Insusi domnul recunostea ca pe o infringere, pierderea, in 1484, a cetatilor Chilia si Cetatea Alba, ambele de o mare importanta strategica si economica, considerate de Stefan cel Mare ca "fiind Moldova toata" si ca prin ele Moldova era "un zid" la care se opreau invadatorii asiatici ce jinduiau Europa. Acest adevar a fost calcat brutal in picioare peste secole, cind Rusia sovietica a daruit Ucrainei, in august 1940, sudul Basarabiei cu Chilia si Cetatea Alba, ca si o parte din nordul Moldovei, lui Stefan, cu cetatea Hotin, cu Cernautii, Codrii Cosminului Fiind un aprig si viteaz aparator al Moldovei Stefan cel Mare a intreprins unele incursiuni peste hotarele ei. E vorba de expeditiile sale pe alte paminturi romanesti pe care Stefan cel Mare le considera, neindoios, "aceleasi, ca si Moldova" - o dovada in plus ca pe atunci nu se punea la indoiala identitatea romaneasca de la Nistru pina la Tisa, de la Marea Neagra si pina la hotarele cu bulgarii si sirbii. Cronicile timpului au inregistrat incursiuni ale lui Stefan in Transilvania (1468, 1469 s. a.) si in Muntenia (1470, 1473 etc.) - cu scopul de a pune pe tronul valah domni fideli Moldovei in lupta impotriva turcilor. In ultimii ani de domnie, Stefan cel Mare a facut incursiuni in Podolia si Pocutia (1492, dupa 1497), instalind in aceste provincii polone (ce-i drept, cu populatie amestecata, formata din slavi si din romani) posturi vamale moldovenesti. Abia in 1492 Stefan, izolat total in plan extern, in schimbul neamestecului in treburile interne ale Moldovei, a acceptat sa plateasca tribut Imperiului Otoman, consolidat mult prin venirea la putere a sultanului Baiazid al II-lea. In ragazul nu prea mare dintre razboaie, Stefan cel Mare a facut mult pentru consolidarea tarii in plan militar, pentru refacerea economiei si asezarea societatii. Contribuie la dezvoltarea comertului in tara: controleaza marile drumuri comerciale si orasele ce s-au dezvoltat de-a lungul lor, organizeaza sistemul vamal, acorda privilegii negustorilor autohtoni, dar si celor din doua mari centre comerciale din vecinatate - Brasov (Transilvania) si Lvov (Polonia). Consolideaza autoritatea centrala, a domnului, impotriva boierimii, prin limitarea posibilitatilor de acaparare a paminturilor de catre boierime. Doneaza mosii micilor boieri, taranilor liberi (razesilor), tirgovetilor, ostasilor care s-au evidentiat in lupte. E de mentionat ca pe cit de bun a fost cu ostasii credinciosi si viteji, pe atit de necrutator a fost Stefan cel Mare cu lasii si tradatorii. De ex., dupa batalia de la Baia, impotriva regelui Matei Corvin al Ungariei, care ar fi fost o victorie deplina a lui Stefan cel Mare de nu era tradarea unui grup de boieri, domnitorul "puse sa-i decapiteze pe 24 de mari boieri, printre care si pe marele vornic Crasnes, in timp ce vreo 40 de boieri mai mici fura trasi in teapa". Favorizind categoriile sociale fidele domnului, consolideaza armata. Astfel, cetele formate de marii boieri sint inlocuite prin unitati de cavalerie ale micii boierimi si ale razesilor; a dotat armata in spiritul exigentelor contemporane (de ex., a utilizat cu maiestrie artileria). A acordat o atentie sporita cetatilor in apararea tarii, reparindu-le, intarindu-le sau zidindu-le pe loc gol. De numele lui Stefan cel Mare sint legate perioade de glorie ale cetatilor Suceava, Neamt, Roman, Hotin, Soroca, Chilia, Cetatea Alba, Orhei s. a. Este extrem de valoroasa contributia lui Stefan cel Mare la propasirea spirituala a Moldovei. Fiind sincer si infinit atasat credintei crestine, a luptat impotriva invadatorilor turci si tatari sub semnul Crucii lui Cristos, Moldova fiind considerata atunci, pe buna dreptate, Poarta Crestinatatii. Nu intimplator Papa de la Roma Sixt al IV-lea, elogiindu-l pentru victoria repurtata impotriva otomanilor in batalia de la Podul Inalt (1475), l-a calificat pe Stefan cel Mare drept "Athletus Christi" - "Atlet al lui Cristos". Conform traditiei populare, dar si potrivit marturiilor lasate de cronicari si diplomati din acea epoca, dupa fiecare batalie Stefan cel Mare zidea cite o biserica sau o manastire. Marelui domnitor crestin i se atribuie ctitorirea a 44 de lacasuri sfinte, cu certitudine insa, este legata de numele lui Stefan, aparitia pe harta Moldovei a 32 de biserici si manastiri. Dintre acestea, cele mai valoroase (ca opera de arta si ca prestigiu in rindul credinciosilor) sint: Putna, Voronet, cu exceptionale fresce, Bistrita, Tazlau, Horodnicul etc.; a ridicat lacasuri noi la Iasi, Suceava, Vaslui, Piatra Neamt, Baia, Chilia, in localitatile rurale Raboieni, Reuseni, Cotnari, in satul copilariei sale Borzesti si, dupa toate probabilitatile - la Capriana din inima Basarabiei. In semnul unirii dintre romani, pentru care a militat continuu, Stefan a ctitorit o biserica la Rimnicu Sarat, in Muntenia, precum si bisericile de la Vad si Feleac, devenite ulterior centre ale ortodoxiei in Transilvania. Este intemeietorul Episcopiei de Radauti in Moldova si al celei a Vadului, din Transilvania. A facut insemnate danii centrului monastic de la Muntele Athos din Grecia, contribuind la refacerea manastirii Zografu de acolo. Ca o marturie a stralucitei domnii a lui Stefan cel Mare au ramas curtile si palatele domnesti de la Suceava, Iasi, Husi, Vaslui, Hirlau, Piatra Neamt s. a. In timpul domniei sale s-a impus "stilul moldovenesc" in arhitectura, au cunoscut o deosebita inflorire genuri de arta precum fresca, miniatura si caligrafia. In aceasta epoca s-au scris primele letopisete autohtone - Analele de la Putna, initiate in 1473, sub indrumarea mitropolitului Teoctist. In aceste cronici ale domniei adeseori se relata istoria neamului de la aparitia primelor formatiuni statale pe paminturile romanesti, uneori autorii facind incursiuni pina la stramosii nostri daci si romani. Cancelaria lui Stefan cel Mare a emis circa 450 de documente, atit in limba slavona, cit si in greaca, latina, polona. Multe din aceste acte domnesti, de o deosebita valoare istorica si culturala, au fost dictate de insusi Stefan cel Mare, astfel ca pot fi considerate scrieri ale sale. Familia lui Stefan cel Mare a fost deosebit de numeroasa. Prima sotie, Eudochia de Kiev (cu care s-a casatorit la 5 iulie 1463) i-a nascut doi feciori, Alexandru si Petru, si o fiica, Elena, fiul cel mai mare, Alexandru, fiind favoritul domnitorului. Casatorit cu Maria din neamul Paleologilor bizantini si al Asanestilor bulgaro-romani, Alexandru, devenit voievod de Bacau, s-a implicat energic in politica interna si externa promovata de tatal sau. Stefan l-a vrut urmas al sau pe tron, dar moartea prematura a lui Alexandru a impiedicat implinirea acestei dorinte. Fiul Petru a murit de mic, iar Elena, casatorindu-se cu tareviciul rus Ivan, a avut la Moscova un destin tragic, cazind victima a intrigilor de la curtea rusa. A doua sotie, Maria de Mangop, cu care s-a casatorit in 1472, era din neamul stapinitorilor cetatii Mangop din Crimeea. I-a nascut doi baieti: Ilie si Bogdan. Dupa moartea Mariei, in 1478, Stefan ia in casatorie pe Maria Voichita, fiica domnitorului muntean Radu cel Frumos, care era fratele lui Vlad Tepes si fiu al lui Vlad Dracul. Maria-Voichita l-a nascut pe Bogdan, ajuns domn al Moldovei dupa moartea lui Stefan cel Mare - s-a aflat pe tronul tarii din 1504 pina in 1517. Bogdan a avut doua surori: Ana, moarta de timpuriu, si Maria, casatorita cu un print polon, din faimosul neam Wisniowecki. Fiu natural al lui Stefan a fost si Petru, copilul Mariei Rares din Hirlau. Petru Rares a domnit in doua rinduri: 1527-1538 si 1541-1546. La inceputul sec. XVI starea sanatatii lui Stefan cel Mare s-a agravat mult, inclusiv din cauza unei rani la picior, ranit fiind in timpul bataliei nereusite pentru cetatea Chilia, in 1462. S-a stins din viata la 2 iulie 1504, intr-o zi de marti, la ora patru dupa amiaza. A fost inmormintat cu mult fast, intregul popor tinind un sincer si indelung doliu. Locul de vesnica odihna a fost ales in ctitoria sa, manastirea Putna, devenita de-a lungul secolelor loc de pelerinaj al tuturor romanilor si de pioasa inchinare a lor memoriei marelui domnitor. Cu limba de moarte, Stefan cel Mare a dispus ca Moldova, secatuita si pustiita de razboaie, cu o populatie obosita si hartuita de invadatori, sa fie "inchinata" unei mari puteri straine, dind de inteles ca ar fi preferabila supusenia otomana, deoarece turcii pareau a fi mai putin hrapareti decit unii vecini crestini. Lui Stefan cel Mare ii sint atribuite aceste spuse testamentare: "Moldova n-a fost a stramosilor mei, n-a fost a mea si nu e a voastra, ci a urmasilor vostri s-a urmasilor urmasilor vostri in veacul vecilor" (dupa Barbu Stefanescu Delavrancea, drama Apus de soare). Inca in timpul vietii, Stefan era numit in popor "cel Mare". Dupa cum observa celebrul istoric A. D. Xenopol: "Unul singur din bogatul, preabogatul sirag de domni ai tarilor romane, poarta numele de Mare si acesta este Stefan, caci intotdeauna bunul-simt al popoarelor le-a ferit de a darui acest titlu inaltator, fara rost si fara cadere, si ele le-au pastrat numai pentru adevaratele marimi pe care simtul cel sanatos al popoarelor le-a recunoscut, cind le-a vazut rasarind in cimpul istoriei". Concomitent, lui Stefan cel Mare, aparator al crestinatatii si generos ctitor de lacasuri sfinte, i s-a mai atribuit calificativul "cel Sfint". La 2 iulie 1992 Biserica Ortodoxa Romana l-a canonizat la Putna, trecindu-l pe Stefan cel Mare si Sfint in lista sfintilor neamului romanesc. Fiind de buna seama cel mai iubit fiu al neamului, poporul a compus despre Stefan cel Mare un numar impresionant de legende, balade, cintece. Marii cronicari Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, precum si Dimitrie Cantemir, alti ilustri carturari moldoveni, munteni, ardeleni si straini i-au dedicat pagini memorabile, emotionante. Figura mareata a slavitului domn ocupa un loc insemnat in creatia artistica a multor scriitori romani de seama (V. Alecsandri, D. Bolintineanu, C. Negruzzi, B. Stefanescu Delavrancea, B. P. Hasdeu, M. Eminescu, M. Sadoveanu, Lidia Istrati, Ion Druta s. a.). Chipul, caracterul, viata, faptele si epoca lui Stefan cel Mare si Sfint au constituit obiectul cercetarii celor mai importanti istorici si culturologi romani, genialul Nicolae Iorga oferindu-ne un model de investigatie minutioasa, profunda si, totodata, plina de afectiune pentru acest stralucit erou al istoriei nationale. |
