Metalurgia Timpurie
1.2. Economia in perioada metalelor.
! Dupa neolitic urmeaza o scurta perioada de tranzitie spre epoca bronzului (1700 - 850 i.H) denumita astfel datorita utilizarii acestui aliaj.
Populatia practica agricultura, olaritul, torsul, tesutul, prelucrarea lemnului, a pietrei si a osului, extragerea sarii. De asemenea, se ocupa cu pastoritul iar pendularea pastorilor cu turmele
la mari departari a facilitat difuzarea elementelor de cultura materiala
si spirituala, crearea unor legaturi de schimb cu teritorii indepartate, cum ar fi Micene, Marea Baltica, ori Germania si Danemarca actuala.Metalurgia bronzului dobandeste o pondere insemnata,
productia pieselor de bronz facandu-se fie ambulant, fie, mai ales,
stabil, dupa cum dovedesc depozitele de obiecte de bronz de la Uioara de Sus (circa 5810 obiecte in greutate de 1100 Kg) ori Gusternita.In epoca bronzului se produce prima diviziune sociala a
muncii, intre triburile de agricultori si pastori, ceea ce va impulsiona
schimbul de produse.
Apare, alaturi de stravechea proprietate colectiva si proprietatea privata, de familie, apoi o diferentiere de avere in interiorul triburilor si se desprinde o patura bogata, influenta,
aristocratia tribala.
Epoca fierului se imparte in doua varste:
. Hallstatt (850 - 400 i.H)
. Latène (intinsa din punct de vedere arheologic pana la 106 d.H, dar sub aspect social - economic si politic - ca epoca a comunei primitive - se sfarseste odata cu constituirea
statului geto - dac, circa 80 i.H). Se prelucra si aurul,marturie in acest sens fiind tezaurele
aflate la Persinari si Hinova.
Epoca fierului este foarte bogata in progrese datorita utilizarii acestui metal, mai performant decat bronzul.Se practica toate mestesugurile si ocupatiile din epoca bronzului, si in plus, metalurgia focului, dar definitoriu este ca asistam la cea de a doua mare diviziune a muncii, la desprinderea
mestesugurilor de agricultura, respectiv de cresterea vitelor. Schimbul de produse devine mai intens si se poate vorbi, deja, de o productie (inca redusa) destinata schimbului. In acest context incepe utilizarea in partile noastre a monedei (pe la mijlocul epocii). In cursul primei varste a fierului se petrece un fenomen de larg rasunet si cu urmari fecunde pentru stramosii nostri, mai precis marea
colonizare greaca, cand sunt fondate coloniile Histria, Calatis si Tomis. Aceste colonii grecesti si-au adus aportul la dezvoltarea fortelor de productie ale bastinasilor, la intensificarea vietii
economice, a comertului, grabind prin aceasta procesul de destramare a comunei primitive in societatea geto - daca.
Mestesugurile. In viata economica dacica metalurgia fierului (dar si a bronzului) si mineritul, bazate pe zacamintele subsolului si in corelatie cu necesitatile mereu crescande de societati au cunoscut o
veritabila inflorire, vestigiile arheologice de la Doboseni, Madaras,Balan, Sarmizecetusa, Costesti, Tilisca, Racatau fiind extrem de graitoare in acest sens. Alte mestesuguri practicate cu pricepere de geto - daci: dulgheria, tamplaria, olaritul (cu roata), cojocaritul, tesutul, s.a.Impunatoarele constructii civile, militare si religioase (vezi, de pilda, complexul din Muntii Orastie) vadesc puterea de creatie si originalitate in domeniul arhitecturii. Comertul si circulatia monetara. Dezvoltarea economica a
determinat cresterea volumului produselor destinate schimbului, inclusiv a comertului cu zonele vecine. In aceste schimburi incepe sa se foloseasca, pe langa moneda macedoneana emisa de Filip al II - lea si Alexandru cel Mare, moneda locala. Inceputurile monetariei dacice
se plaseaza in secolul al III-lea i.H. si in prima jumatate a veacului urmator; se bat si imitatii dupa tertadrahme si se emite o moneda divizionara de tipul drahmei. Dintre monedele straine se utilizau in
mod curent denarii republicani romani. De altfel, acestia au devenit din vremea lui Burebista, cand inceteaza emisiunile monetare dacice traditionale, monede copiate perfect de emisiunile monetare ale statului dac, fapt reliefat de stantele descoperite la Brasov ori Tilisca. In cadrul schimburilor comerciale externe primatul l-a detinut relatiile dacilor cu lumea elenistica si mai apoi cu cea romana, economia acestor parteneri fiind oarecum complementara. Ceea ce dorim sa subliniem este ca din aceste schimburi intense au beneficiat toti partenerii, castigul fiind avantajos in egala masura.
Structura economiei Daciei se baza pe existenta comunitatilor satesti. Acestea datorau monarhului, stapanitor al intregului pamant,plata unui tribut global, fixat pentru intreaga obste, nu defalcat pe
familii componente. Tributul era strans de imputernicitii speciali ai puterii centrale.
Populatia rurala era organizata in obsti satesti, care erau -inainte de toate - unitati economice, ce aveau insa din punct de vedere
Printre numeroasele mestesuguri se inscrie
si cel al prelucrarii aurului si in special a argintului, care
va cunoaste si el o deosebita dezvoltare in perioada statului.
Din argint se lucrau cu multa maiestrie mai ales podoabe
(torques-uri, lanturi ornamentale, coliere, fibule,
bratari, margele etc), piese de harnasament, vase
si alte obiecte. Dovada limpede in acest sens ne-o ofera numeroasele
tezaure de argint geto-dacice descoperite pana acum in peste 60 de
localitati de pe cuprinsul intregii Dacii. Pe langa tezaure s-au
descoperit si urmele unor ateliere in care se prelucra argintul cu unelte
specifice si a putut fi chiar urmarit procesul de fabricare a unora
dintre podoabe. Asemenea ateliere s-au dezvelit la Pecica, Tasnad, Poiana si in
alte localitati, dovedind in chip neindoielnic ca podoabele de
argint sunt produse locale, in prelucrarea argintului s-au folosit toate
tehnologiile cunoscute in antichitate, inclusiv cea a placarii si
suflarii cu aur sau cea a filigranarii.
In sec. 4-3 i.e.n. se dateaza numeroase tezaure alcatuite din piese
de aur sau de argint cum sunt de ex. cele de la Baiceni, Agighiol sau
Peretu, cu o bogata motivistica antropo si zoomorfa a
carei studiere amanuntita a dus la concluzia
existentei unor ateliere geto-dacice In secolele urmatoare
motivistica decade insa elementele de baza cu simbolistica
religioasa se vor mentine si vor fi prezente pe obiecte de
argint ce se dateaza in sec. I i.e.n. ca de ex. in cazul tezaurului de la
Lupu. Orfevrarii geto-daci din perioada statului vor lucra, pe langa
argint si aurul. Piesele de aur cunoscute pana acum sunt insa in
neta minoritate numerica fata de cele lucrate din argint,
desi din epoca bronzului si din prima varsta a fierului se
cunosc numeroase tezaure ce contineau obiecte de aur.
Cu toate deosebirile zonale si multiplele influente receptate,
descoperirile geto-dacice de argint formeaza o unitate bine conturata
tipologic si etnic, cu trasaturi proprii si in acelasi
timp, definitorii, dovedind inaltul grad de dezvoltare la care au ajuns
geto-dacii. Tezaurele geto-dacice aduc o importanta contributie la
definirea civilizatiei si prin incadrarea lor in ansamblul
civilizatiei de tip La Tene tarziu poate fi sesizata importanta
lor pe plan european.
Dintre mestesuguri se mai cuvin amintite cel al extragerii si
prelucrarii sarii din numeroasele zacaminte existente in
tara noastra, si cel al prelucrarii sticlei. La Valea
Florilor, in apropiere de Cluj-Napoca, s-a descoperit un put pentru
extragerea sarii si numeroase unelte de lemn foarte bine
pastrate ce se dateaza in epoca La Tene. Urmele unor ateliere de
sticlarie s-au descoperit la Gradistea de Munte si la
Copacel (jud. Brasov).
Primele monede cunoscute in tara noastra sunt cele emise de orase grecesti .
in sec. 5-lea i.e.n. Spre
sfarsitul sec. 4 i.e.n. cantitatea de moneda straina nu mai
este suficienta si se simte necesitatea emiterii unei monede proprii
a geto-dacilor. Ei vor imita, pe la sfarsitul sec. 4 i.e.n. si
pana catre mijlocul sec. 3 i.e.n., monedele greco-macedonene.
Monetaria geto-dacica, pe linga etapa de inceput, s-a dezvoltat
pe parcursul a trei faze principale cu centre de emitere raspandite pe
aproape intreg teritoriul locuit de geto-daci.
Geto-dacii au imprumutat, pe linga tehnica monetara, si sistemul
ponderal si anume monede mari de argint de tipul tetradrahmelor,
cantarind intre 12 si 15 g. Titlul de argint este foarte ridicat la
primele serii pentru ca de pe la mijlocul sec. 2 i.e.n. sa inceapa
sa scada adaugandu-se arama care pe la inceputul sec. 1
i.e.n. sa intreaca pe cea a argintului.
Numeroasele studii elaborate au dovedit ca monetaria geto-dacica
se caracterizeaza printr-o mare diversitate de tipuri, fiecare
reprezentand emisiuni ale unor triburi sau, mai probabil, a unor uniuni de
triburi cu arii de circulatie bine delimitate. Tipurile monetare mai vechi
sunt stilistic mai ingrijit lucrate si mai apropiate de model, pe cand
cele ulterioare sunt din ce in ce mai schematizate, ajungandu-se pana la
combinatii de linii, puncte si ovale in care prototipul este mai greu
de recunoscut.
In cea de-a doua faza a monetariei geto-daci ce (150-70 i.e.n.) pe
langa o accentuata stilizare si reducere a titlului argintului,
se constata o reducere foarte importanta a numarului tipurilor
monetare si o crestere considerabila a numarului de monede
reflectand intarirea uniunilor de triburi.
O data cu domnia lui Burebista si constituirea statului se trece la
cea de-a treia faza, cand moneda de tip greco-macedonean este
inlocuita cu denarul republican de argint. Se cunosc si ateliere in
care se bateau denari romani cum este de ex. cel de la Tilisca.
Numarul denarilor romani descoperiti pe teritoriul fostei Dacii
creste de la an la an, ajungand sa depaseasca la ora
actuala 20 000.
Geto-dacii au emis si moneda de aur cu legenda Coson, numele unuia
dintre regii care i-au urmat lui Burebista, luand ca model monede romane. Se
pare ca centrul de emitere a acestora se gasea in cetatile
din muntii Sebesului. Marea cantitate de monede precum si
numeroasele produse de import descoperite in asezarile geto-dacice
cercetate dovedeste ca cel putin incepand cu sec. I i.e.n. a
existat o categorie specializata de negustori care se ocupau cu schimbul
de marfuri. Comertul daco-getilor orientat la inceput spre
Grecia si coloniile grecesti, incepand cu sec. 2 i.e.n. se va
indrepta (din ce in ce mai insistent) spre Italia si coastele Marii
Adriatice.
Monetaria geto-dacica evidentiaza in mod pregnant
dimensiunile civilizatiei geto-dacice care se situeaza pe un plan
superior fata de civilizatia altor neamuri ramase in afara
granitelor statului roman cum ar fi scitii, ilirii, bastarnii etc.
care nu au avut moneda proprie.
Bibliografie :Istoria romanilor cls XII-a
Istoria Dacilor,Editura Didactica si Pedagocica