Prodigioasa calatorie a lui
Marco Polo si a rudelor sale in China nu a fost contestata
tinmp de vreme indelungata, chiar daca nu putine au fost nedumeririle
comentatorilor care s-au ocupat de cartea lui Marco. Acesta
a descris locurile si intamplarile vazute de el, folosind,
desigur, si informatiile primite de la tatal si unchiul sau.
Pentru a scrie despre tinuturile si orasele in care nu a ajuns,
cele situate in Asia de Nord, sau despre Japonia, Marco Polo
s-a folosit de informatiile primite de la alti calatori pe
care i-a intalnit in drumurile sale. Cunoscuta sub mai multe titluri – “Diversitatea Lumii”, “Cartea Minunilor” sau “Milionul”, lucrarea venetianului Marco Polo (1254-1324) este una dintre marile scrieri de calatorie din Evul Mediu si prima care dezvaluie Occidentului European lumea imensa si fabuloasa a Chinei si a Asiei. Plecand in 1271, la numai 17 ani, impreuna cu parintele sau, Niccolo, si fratele acestuia, Matteo, spre Asia, Marco Polo a ajuns in 1275 la curtea mongola a lui Kubilai-Han. Functionar, apoi ambassador al dinastiei mongole Yuan, Marco Polo revine in Europa la 1295, dupa 24 de ani de sedere in Asia. Luat prizonier de genovezi, rivalii Venetiei, in 1298, Marco Polo dicteaza in inchisoare istoria calatoriei sale, care se va bucura curand de un imens succes. Recent, o serie de autori germani si englezi au pus sub semnul indoielii calatoria lui Marco Polo in China. Calatoriile prin Asia ale negustorilor venetieni din familia Polo Au ajuns pana la noi prea putine date despre fratii Niccolo si Matteo Polo, tatal si unchiul lui Marco, dar stim ca ei au strabatut Asia de trei ori, de doua ori de la apus spre rasarit si odata invers. Marco avea numai 17 ani cand s-a alaturat acestora pentru cea de-a doua calatorie, care a inceput in 1271. Cei trei au traversat podisul Anatoliei si Armenia, apoi, Kurdistanul, coborand in valea raului Tigru, urmand firul apei, prin Mosul si Bagdad, pana la Basra. De aici s-au indreptat spre Tabriz, strabatand Iranul pana la Ormuz, in Golful Persic. Renuntand la calatoria pe mare, venetienii au revenit spre nord, si dupa Iran si desertul Dash-i-Lut, de-a lungul coastelor sudice ale muntilor Hindukus, au ajuns pana la poalele Pamirului, de unde au coborat spre oaza Kasgar, ocolind apoi pe la sud desertul Takla-Makan si ajungand in nord-vestul Tibetului. De aici, pe valea raului Sulehe, sosesc in portul Ganzu sau Giazu (disparut azi). Dupa un popas lung de un an, venetienii trec prin tinuturile tangutilor (populatii tibetane din nord-estul podisului) si patrund in la Kai-Ping Fu, reseinta de vara a marelui han Kubilai (1214-1294), nepotul de fiu al lui Gensis-Han si in temeietorul dinastiei Yuan (1280-1368). Aceasta resedinta se afla la nord de Hanbalak (Beijing). Cei trei italieni au intrat in slujba lui Kubilai-Han si au ramas in China din 1275 pana in 1290. Se intorc la Venetia pe mare, urmand ruta maritima care ocolea Asia pe la sud, cu popasuri in insula Sumatra (cinci luni), apoi Insulele Nicobare si Andamane, Ceylon si tarmurile sudice ale iranului, pana la Ormuz. Geneza cartii “ La devisement du monde” (Diversitatea Lumii) Dupa fabuloasa calatorie asiatica, Marco Polo s-a intors la Venetia in 1295, iar in 1298 se afla intr-o inchisoare din Genova, rivala Venetiei. Cauzele intemnitarii sale nu ne mai sunt cunoscute astazi, dupa mai bine de sapte secole. Poate a participat la batalia navala din 7 septembrie 1298, cand, langa coasta Dalmatiei, flota genoveza a zdrobit-o pe cea venetiana, luand numerosi prizonieri. Insa in ultima fraza a prologului cartii se mentioneaza ca ea a fost finalizata in 1298. Ar trebui sa admitem, in acest caz, ca manuscrisul a fost terminat in mai putin de trei luni, in spatiul unei celule, fara documente sau insemnari. Pare mult mai probabil ca Marco sa fi ajuns in temnita genoveza curand dupa intoarcerea din calatorie, in 1296 sau 1297, chiar daca nu mai este posibil sa precizam motivele. Ele raman, de altfel, secundare, atata vreme cat stim ca si-a dictat intamplarile din cursul calatoriei asiatice colegului sau de celula, Rusticello din Pisa. Este posibil sa fi cerut si sa fi primit din Venetia unele documente, desi intre cele doua puteri maritime exista o rivalitate acerba. Marco Polo vorbea dialectul venetian al limbii italiene, iar pisanul Rusticello pe cel toscan, italiana cea mai pura si cea mai melodioasa; era insa un om cult si a pus pe hartie istoriile lui Marco Polo intr-o franceza daca nu perfecta, macar acceptabila. Deci manuscrisul original al “Descrierii lumii” este in franceza veche si s-a pastrat la Biblioteca Nationala din Paris, fiind publicat abia in 1824. Dar, alaturi de versiunea lui Rusticello, exista si alte manuscrise, mai noi, din secolele urmatoare, al XIV-lea si al XV-lea, in italiana. Marco Polo a fost eliberat din inchisoare in 1299 si a trait pana in 1324, stingandu-se la varsta de 70 de ani. Cetatean instarit si de seama al cetatii Dogilor, Marco Polo si-a repetat, probabil, de mai multe ori povestirile, care au fost asternute pe hartie si traduse in numeroase limbi. Se cunosc astazi cam 80 de manuscrise, textele lor fiind diferite in ceea ce priveste amanuntele. Cartea lui Marco Polo a cunoscut un enorm success, a fost tradusa in toate limbile europene si in multe altele, fiind un indrumar de baza pentru geografii, calatorii si negustorii din perioada Renasterii. Cristofor Columb a avut si el un exemplar, din 1485, in versiunea latina, pe care l-a adnotat. Savanti si mari eruditi s-au aplecat asupra textului dictat de Marco Polo, publicand editii insotite de comentarii si note, incercand sa stabileasca itinerarul destul de neclar al calatoriei, concordantele dintre denumirile date de venetian, si transcrise dupa ureche, si cele reale sau actuale. Contestari recente ale veridicitatii calatoriei In 1966 un specialist german din Műchen, Herbet Franke, a publicat un articol in care avansa idea ca voiajul lui Marco Polo nu ar fi avut loc in realitate. Dupa opinia lui Franke, datele despre imperiul celest furnizate de venetian, erau imprumutate dintr-o enciclopedie araba, al carei text s-a pierdut. Studiul sau a fost republicat in Anglia, in 1994, iar un an mai tarziu, in 1995, la Londra a aparut cartea “Did Marco Polo go to China?”. Autoarea, Frances Wood, este o englezoaica erudita care conduce Departamentul Chinez al celebrei British Library. Ea crede ca cei trei membrii ai familiei Polo au stat la Constantinopol, de unde au plecat doar in jurul Marii Negre. In sfarsit, ultima lucrare pe care o amintim este o masiva enciclopedie aparuta la Graz, in Austria, in perioada 1997-1999 ( Enzyklopädie der ientdeckar und Erfarscher der Erde, Enciclopedia descoperirilor si explorarilor Pamantului). Pe spatiul a nu mai putin de 225 de pagini, Dietmar Henze se straduieste sa demonstreze lipsa de veridicicitate a marturiilor lui Marco Polo si ajunge la concluzia ca avem de-a face cu o gigantica escrocherie. Ce i se reproseaza lui Marco Polo? Principalele argumente aduse de cercetatorii mentionati se pot grupa in mai multe categorii, ce se refera la : absenta oricarei mentiuni a familiei Polo din Analele chineze, Herbert Franke subliniind ca acestea nu au inregistrat nici prima vizita a fratilor Polo la Kubilai-Han, din mijlocul anilor ’60 ai scolului al XIII-lea, nici prezenta celor trei italieni in perioada 1275-1292. omisiuni ciudate in textul dictat de Marco Polo, Frances Wood consacrand patru capitole ale cartii sale pentru a enumera aceste lacune. Iata cateva dintre ele: lipsa oricei semnalari privind ceremonialul ceaiului, nimic despre picioarele bandajate ale chinezoaicelor si, mai ales, strania absenta a Marelui Zid, desi Marco Polo a stat cativa ani buni la Hanbalak, situat destul de aproape de colosala constructie. afirmatii false, de pilda participarea alaturi de armata mongola la asediul orasului Xiangyang (Saianzu la Marco Polo), ca fabricant de catapulte. Asediul a luat sfarsit in 1273, deci inainte de sosirea venetienilor in China. In capitolul 143 al cartii, Marco Polo spune ca a fost timp de trei ani guvernator al orasului Yangzhu, dar faptul nu se afla mentionat in nici un document chinez. incertitudini privind itinerarul, care nu este nici clar, nici coerent. probleme de onmastica, majoritatea numelor de personae si de localitati nu apar in cartea lui Polo sub forma chineza, ci persana, intr-o grafie foarte apropiata de cea utilizata de marele istoric persan Rashid al-Din, in a sa Istorie Universala. locuri nevizitate si totusi descrise sau evocate, precum Samarkandul, Birmania, Bengalul, Japonia (Gypangu). legende prezentate drept fapte reale – oameni cu cap de caine, pasarea Ruk, care putea ridica in ghiare un elefant, carpaciul care deplasa muntele. In apararea venetianului Fara indoiala, se pot gasi explicatii pentru lacunele si neclaritatile din cartea lui Marco Polo si acest lucru a fost deja facut de catre marii eruditi care au editat textul de la sfarsitul scolului al XIII-lea, colonelul englez Henry Yule, orientalistul francez Henri Cordier, italianul Leonardo Olschki, iar foarte recent australianul Igor de Rachewiltz si italianul Ugo Tucci, professor la Universitatea din Padova si eminent cunoscator atat al Extremului Orient, cat si al istoriei al “falnicei Venetii”. Concluziile acestora scot clar in evidenta caracterul exceptional si unic al marturiilor lui Marco Polo; cartea sa nu este, ca altele, un simplu itinerarium sau un manual de comert, ci mult mai mult. Ea evoca locuri, obiceiuri, practici religioase, fapte etnografice, ciudatenii, intr-un mod cuceritor si fermecator in acelasi timp. O capodopera care a dezvaluit europenilor o lume necunoscuta, exotica, cu bizareriile si minunile ei, cea a vechiului si misteriosului spatiu asiatic, intr-o vreme cand putini calatori reusisera sa-i depaseasca granitele.
