P |
Imperiul roman a fost unul dintre cele mai puternice si mai mari state ale lumii antice. Cea mai veche perioada din istoria Romei este cunoscuta in istorie sub denumirea de ,,perioada regalitatii", care ar fi durat, potrivit traditiei, aproximativ doua secole si jumatate (753-509 I.C.). Organizarea sociala a Romei in aceasta perioada era democratia militara; locuitorii Romei (populus romanus) erau impartiti in trei triburi a cate zece curii, fiecare curie avand cate zece ginti. Principalele institutii ale statului roman incipient erau adunarea batranilor (senatus), adunarea poporului pe curii (comitia curiata), care alegea pe toti magistratii si regele (rex), ales de adunarea poporului. In cursul evolutiei sale din aceasta perioada populatia Romei s-a impartit in patricieni (aristocratia gentilica) si plebei (reprezentanti ai triburilor aservite), amandoua categoriile fiind formate din oameni liberi, sclavia, incipienta, avand un caracter patriarhal. In secolul al VI-lea I.C. Roma a cunoscut o perioada de dominatie politica etrusca, care a influentat traditia, institutiile politice si arhitectura secolelor urmatoare.
La sfarsitul secolului al VI-lea I.C. (potrivit traditiei romane in anul 509 I.C.), la Roma s-a instituit republica, autoritatea regala fiind inlocuita prin aceea a doi magistrati, numiti la inceput praetori, iar apoi consuli, alesi dintre patricieni, de catre adunarea poporului. Senatul, alcatuit din patricieni, a devenit organul suprem al puterii in republica romana, dand acesteia un caracter net aristocratic. In cursul unui indelungat proces istoric (sec VI-III I.C.) s-au efectuat importante reforme sociale, care au pus bazele organizarii statului roman in forma cunoscuta de istorie. Principalul continut al istoriei interne a statului roman in perioada republicana timpurie il constituie lupta plebeilor cu patricienii pentru pamant si pentru egalitate in drepturi politice. Lupta dintre patricieni si plebei incheiata in 287 I.C. a dus la importante modificari in structura sociala a statului roman; populatia libera a Romei s-a impartit in caste (ordines), in fruntea carora era noua aristocratie (nobilitas), alcatuita din varfurile patriciene si plebeiene.
In a doua jumatate a secolului al V-lea I.C., Roma dispunand de o excelenta organizare militara, a initiat o politica expansionista in Latium, apoi in Italia. In urma razboiului cu coalitia oraselor latine (340-338 I.C.), care i-a adus hegemonia in Latium si a razboaielor cu samnitii (343-341, 327-304 si 298-290 I.C.), Roma a cucerit intreaga Italie centrala de pe ambii versanti ai Apeninilor. Dupa cucerirea Italiei centrale Roma a ajuns in conflict cu orasele grecesti din sudul Italiei. In urma razboiului cu regele Etirului, Pyrrhos (280-275 I.C.), si a asediului Tarentului (272 I.C.), Roma a ocupat toata Italia de sud.
Dupa ocuparea Italiei si organizarea ei din punct de vedere politic, social-economic si administrativ, interesele Romei s-au ciocnit de cele ale Cartaginei. Lupta pentru suprematie in bazinul mediteranean a dus la cele trei razboaie denumite, razboaie punice. In urma primului razboi punic, Roma a obtinut Sicilia, dar forta economica, politica si militara a Cartaginei ramanea aproape intacta. In cursul celui de-al doilea razboi punic armata cartagineza, condusa de Hanibal, a invadat Italia, pricinuind armatei romane infrangeri zdrobitoare la Lacul Trasimene si mai ales la Cannae. Dar tactica temporizatoare elaborata de Fabius Cunctator, precum si campaniile din Spania si Africa conduse Publius Cornelius Scipio, au hotarat soarta razboiului; Cartagina a suferit o grea infrangere la Zama si a pierdut in favoarea Romei toate posesiunile de peste mari. In urma celui de-al doilea razboi punic Roma a obtinut hegemonia in bazinul apusean al Marii Mediterane si si-a indreptat atentia spre rasarit (unde ocupase Iliria). In urma a trei razboaie Macedonia a fost infranta si supusa. Dupa infrangerea unei mari rascoale antiromane (148-149 I.C.) Macedonia a fost transformata in provincie romana, iar in 146 I.C., dupa infrangerea rascoalei Ligii Aheene orasele grecesti au fost subordonate provinciei romane Macedonia. In acest timp, Cartagina s-a refacut din punct de vedere economic; un nou razboi, al treilea razboi punic (149-146 I.C.), provocat de romani, a avut drept rezultat zdrobirea Cartaginei (care a fost daramata si includerea teritoriilor acesteia in provincia romana Africa.
Dupa consolidarea stapanirilor in provincia Balcanica si dupa zdrobirea Cartaginei, romanii au inceput ofensiva pentru cucerirea teritoriilor asiatice. In 129 I.C., regatul Pergamului si posesiunile sale au fost transformate in provincie romana; aceeasi soarta a impartasit-o Bithynia in 75 I.C.. In Asia Mica ramanea liber regatul Pontului, care sub conducerea lui Mitridate al VI-lea Eupator a inchegat in jurul lui o vasta uniune politica indreptata impotriva Romei. In urma a trei razboaie Roma a infrant pe Mitridate, ocupand toate teritoriile stapanite sau controlate de acesta. Profitand de puternica criza politica a statelor elenistice, romanii au infrant si au transformat in provincii romane statul Seleucizilor (Siria) (64-63 I.C.) si statul Ptolemeilor (Egiptul) (30 I.C.), Roma impunandu-si astfel hegemonia si in bazinul rasaritean al Marii Mediteraneene.
In secolele II-I I.C., ca urma a transformarii Romei intr-un mare stat maritim, s-au dezvoltat comertul, capitalul financiar si camataresc si a crescut rolul cavalerilor in viata politica si sociala a statului. Spre sfarsitul secolului I I.C. Roma devenise unul dintre cele mai mari si mai puternice state ale lumii antice. Cresterea imensa a numarului de sclavi in urma razboaielor de cucerire si introducerea pe scara larga a muncii acestora in productie au marcat generalizarea modului de productie sclavagist la Roma. Consecintele principale ale acestui fapt, eliminarea treptata a producatorilor liberi, concentrarea pamantului si formarea latifundiilor, precum si ascutirea contradictiilor sociale au provocat o larga miscare sociala pentru infaptuirea unei reforme agrare, condusa de fratii Caius si Tiberius Gracchus. In secolele II-I I.C. au avut loc puternicele rascoale ale sclavilor din Sicilia si rascoala condusa de Spartacus. In acelasi timp s-au rasculat si aliatii italici ai Romei care, desi infranti au obtinut cetatenia romana. Miscarea sociala a gracchilor, rascoalele sclavilor, razboiul aliatilor, complotul lui Catilina au fost semne ale crizei politice si sociale. Incercand sa rezolve criza, conducatorii armatei, ai cavaleriei si ai plebei, Pompei, Crassus si Cezar s-au unit formand primul triumvirat (59 I.C.). Lupta pentru putere a luat forme ascutite. Dupa ce in 52 I.C. Pompei a fost ales consul fara coleg, instituind in fapt dictatura, Cezar a trecut Rubiconul (49 I.C.) in fruntea armatei cu care cucerise Galia, a ocupat intreaga Italie, l-a infrant pe Pompei si pe partizanii acestuia devenind conducator unic al statului roman. Senatul l-a numit pe Cezar dictator pe termen nelimitat, tribun pe viata si cenzor. Reformele infaptuite de Cezar au netezit calea instaurarii imperiului. Lupta pentru putere, care a continuat si cu mai multa violenta dupa asasinarea lui Cezar (44 I.C.) s-a sfarsit dupa un lung razboi civil cu instituirea principatului de catre Octavian August (27 I.C.).
In timpul principatului s-a intarit proprietatea funciara mijlocie si s-au dezvoltat viata oraseneasca, mestesugurile si comertul. In secolul I I.C. si I D.C. si mai ales in perioada lui August (numita si epoca de aur a artei si literaturii romane), cultura romana a atins apogeul. Cele mai remarcabile personalitati ale epocii au fost oratorul Cicero, poetii Virgiliu, Horatiu, Ovidiu, istoricii Salustiu, Cezar, Trogus, Pompeius, Titus Livius, Tacit, Suetoniu, naturalistul Pliniu cel Batran.
O caracteristica importanta a perioadei I-II D.C. a fost intarirea procesului de romanizare a provinciilor unde locul vechilor randuieli a fost luat de cultura si civilizatia superioara a Romei si cresterea rolului provincialilor in viata imperiului. Traian (98-117), primul provincial devenit imparat, i-a infrant pe daci in doua campanii sangeroase (101-102 si 105-106), transformand cea mai mare parte a Daciei in provincie romana.
In secolul al III-lea Imperiul roman a intrat in criza; pe plan politic aceasta s-a manifestat in desele schimbari de imparati, in urma razboaielor civile dintre pretendenti, in slabirea rolului aristocratiei senatoriale, in cresterea rolului politic al armatei, in tendintele unor provincii de a se rupe de imperiu (Galia, Hispania, Britania si regatul Palmyrei) si in rascoale ale coloniilor si populatiilor supuse. In sec. al III-lea sunt remarcabile domniile imparatiilor Septimius Sever, Aurelian si Diocletian. In timpul lui Aurelian administratia romana a parasit Dacia, sub presiunea gotilor si a dacilor liberi.
Constantin cel Mare (306-337) a continuat reformele sociale si politice ale lui Diocletian; el a impartit imperiul in patru prefecturi (Galia, Italia, Iliria si Orientul), a mutat capitala la Constantinopol, oras cladit de el. In anul 313 a dat edictul de toleranta in favoarea crestinismului. Dar, sfasiat de luptele interne pentru putere, de cresterea luptei de clasa, de atacurile poparelor din afara, Imperiul roman nu mai putea sa revina la vechea lui stralucire. La sfarsitul sec. al IV-lea, Theodosius (379-395) a realizat ultima reunire a imperiului sub o singura autoritate. Dupa moartea sa, imperiul s-a impartit definitiv in formatiunile politice cunoscute sub numele de Imperiul roman de apus si Imperiul roman de rasarit.
In anul 410 Roma a fost ocupata si jefuita de vizigoti, condusi de Alaric si in 455 de vandal,i condusi de Genseric. In anul 476 ultimul imparat roma, Romulus Augustus, a fost detronat de Odoacru, comandantul mercenarilor germani si pe teritoriul Italiei s-a constituit primul regat barbar. Imperiul roman de rasarit, adaptandu-se, datorita unor conditii speciale, dezvoltarii istorice, s-a transformat, in urma unor procese complexe, intr-un stat feudal cunoscut sub numele de Imperiul Bizantin, care a continuat sa existe pana in secolul al XV-lea.
Colosseum (70-80) este cunoscut sub aceasta denumire datorita unei statui gigantice a Imparatului Nero care se afla in apropierea sa, dar adevaratul sau nume este Amfiteatrul lui Flavian. In el se desfasurau luptele dintre lei si crestini, precum si alte spectacole fiind una din cele mai cunoscute piese de arhitectura din lume.
Bibilografie
Enciclopedia Encarta 2000 - Microsoft
Dictionar enciclopedic roman, Ed. Politica - Bucuresti 1966
