Imparatul Anastasios I Dikoros
In timpul imparatului Anastasios I (491-518) doi ierarhi au ocupat tronul patriarhal: Macedonie II si Timotei I.
Situatia in care se afla imperiul la data cand Anastasios I a ajuns la carma lui era destul de dificila. Henoticonul imparatului Zenon (474-491) divizase cele doua parti importante ale lumii crestine - Rasaritul si Apusul, declansand schisma acachiana (484-519). Cand Zenon a murit (491) cetatenii capitalei au cerut imparatesei Ariadna, sotia defunctului, ca pe tron sa fie asezat un imparat ortodox
Anastasios , noul imparat, a declarat ca "socoate drept temei al credintei hotararile sinodului de la Calcedon, desi el insusi nu-si ascundea simpatia fasa de monofizism" . Aceata orientare a imparatului a generat o serie de proteste, mai ales ca patriarhul Macedonie nu impartasea vederile eretice ale acestuia.
Lucrurile s-au precipitat atunci cand Anastasios cerand patriarhului Macedonie II sa combata hotararile Sinodului de la Calcedon acesta a refuzat.
In anul 508 a avut loc o revolta a adeptilor patriarhului constantinopolitan, in Alexandria.
Relatiile dintre patriarh si imparat s-au tensionat si, dupa trei ani, in 511, crestinii ortodocsi adunati in Hipodrom au scandat unanim, nemultumiti de politica religioasa a acestuia din urma: "Alt imparat romeilor!". Pierzandu-si rabdarea, Anastasios a dispus ca revolta sa fie reprimata. Pe cei mai zelosi sustinatori ai ierarhului i-a intemnitat ori i-a expulzat. Patriarhul a fost destituit si exilat la 11 august 511. In locul lui, a fost numit - pe 11 octombrie - Timotei I, patriarh fidel convingerilor religioase ale basileului.
Politica imperiala urmarea, fara indoiala destituirea tuturor partizanilor ortodoxiei din imperiu pentru a favoriza desfasurarea, fara oprelisti, a credintei monofizite. La aceasta concluzie ne conduc actiunile basileului care a inlocuit in anul 512 pe patriarhul Antiohiei cu calugarul Sever din Sozopolis, unul dintre cei mai de seama reprezentanti ai monofizismului. In 513 este destituit si patriarhul Ilie al Ierusalimului
Aceasta politica a basileului nu a fost impartasita insa, de majoritatea demnitarilor de stat. Vitalian, comandantul trupelor imperiale, s-a declarat aparator al ortodoxiei si a pornit impotriva imparatului in fruntea unei armate de 60 000 de soldati . Ajuns sub zidurile Constantinopolului (514) Vitalian a conditionat incheierea armistitiului de repunerea pe tron a patriarhului Macedonie II si de organizarea unui nou sinod. Dupa ce a taraganat luarea unei decizii si a mituit pe generalii lui Vitalian, Anastasios a acceptat conditiile generalului, pe care insa nu le-a respectat niciodata
Reamintim ca patriarhul Timotei a aderat la politica imparatului Anastasios de impacare a ortodocsilor cu monofizitii.
Moartea basileului survenita pe 8 sau 9 iulie 518 in timpul unei furtuni a pus capat, pentru o vreme, tendintelor de promovare a monofizismului in imperiu, urmasul sau avand o alta orientare. De asemenea patriarhului Timotei care a murit in aprilie 518 i-a urmat in scaun, incepand cu 17 aprilie a aceluiasi an, Ioan II de Capadocia, ierarh de orientare ortodoxa.
Imparatul Iustin I
Politica promonofizita nu a fost continuata, asadar, de succesorul imparatului Anastasios I, Iustin I. De alftel, imparatul s-a comportat fata de Vitalian - "aparatorul credintei" - cu afabilitate, conferindu-i titlul de magister militum
Iustin I provenea dintr-o familie de tarani iliri saraci. Si-a inceput serviciul militar inainte de a deveni imparat Anastasios, in timpul caruia a exercitat functii de conducere in razboiul isaurian si in cel cu Vitalian
La moartea lui Anastasios, Iustin ocupa functia de comite al excubitilor . Era analfabet si a urcat pe tron folosindu-se de banii pe care eunucul Amantios i-a dat pentru a mitui pe excubiti ca sa proclame imparat pe Theocritos, protejatul sau. Iustin nu a pomenit nimic de misiunea incredintata de Amantius si a impartit banii celor comandati de el in numele sau. Sprijinit si de unele persoane influente de la curte a fost incoronat imparat la 10 iulie 518.
Iustin I "a dat politicii imperiale o orientare ortodoxa ferma" . A persecutat pe reprezentantii tuturor curentelor eretice ale crestinismului si a rechemat din exil pe toti pedepsiti, deci si pe ierarhii care au suferit de pe urma politicii monofizite a predecesorului sau. De asemenea, s-a indreptat spre cu o impacare cu papalitatea. In timpul lui a luat sfarsit schisma acachiana .
In chiar anul incoronarii lui Iustin I poporul a cerut patriarhului Ioan II (518-520) depunerea lui Sever (512-518) - patriarhul monofizit al Antiohiei - lucru care s-a si realizat si restabilirea invataturii calcedoniene. Patriarhul a convocat un sinod la Constantinopol in anul 519 care a recunoscut valabile hotararile Sinodului IV ecumenic si a instiintat pe papa Hormisdas (514-523) de hotararile luate. Vreo 50 de episcopi monofiziti care isi aveau scaunele in eparhiile din Siria au fost siliti sa plece in pribegie
Politica antieretica a lui Iustin l-a situat pe acesta pe o pozitie potrivnica lui Theodoric. Theodoric devenise rege al gotilor in anul 474 . La 5 martie 493 ocupa Ravenna, cetatea in care se apara Odoacru, cel care pricinuise caderea Imperiului roman de apus (476), dupa un asediu de trei luni. In ziua de 15 martie a aceluiasi an asasineaza pe capetenia herulilor. Theodoric se incoroneaza rege al Italiei. In 497 este recunoscut de Anastasios I care-i ii trimite si "emblemele imperiale".
Regele got era arian. Pentru a apara pe conationalii sai arieni din imperiul rasaritean, ale caror biserici fusesera inchise in urma unui decret emis de Iustin I, el a trimis la Constantinopol pe papa Ioan I (523-526) cu misiunea de a negocia cu basileul drepturile acestora. Desigur, papa nu a putut sa lupte impotriva credintei celei drepte, el insusi fiind ortodox. A ramas insa, o jumatate de an in capitala bizantina, oficiind inconjurat de un sobor de preoti si episcopi slujba de Craciun (525) si pe cea de Pasti (526). S-a intors la Roma fara rezultatul asteptat de Theodoric si si-a dat - privat de libertate - obstescul sfarsit, in urma chinurilor suferite din porunca regelui got.
Domnia lui Iustin a insemnat, din perspectiva ecleziala, o asezare a basileului sub ascultarea fata de Biserica. Iustin I este primul imparat incoronat deopotriva de patriarhul de Constantinopol, in anul 518, si de papa Ioan I, in 525.
Patriarhului Ioan II i-a urmat in slujire, incepand cu 25 aprilie 520, Epifanie. Iustin s-a imbolnavit grav la inceputul lui aprilie 527 si a asociat la domnie pe nepotul sau, Justinian, cu titlul de august. La 1 august basileul a murit deschizand astfel drumul spre tron marelui imparat bizantin de mai tarziu.
Act emis in anul 482 prin care imparatul dorea sa impace pe ortodocsi cu monofiziti si care a nemultumit, de fapt, ambele parti.
Pr. prof. dr. Ioan Ramureanu, pr. prof. dr. Milan Sesan, pr. prof. dr. Teodor Bodogae, Istoria Bisericeasca Universala, vol. I, Editura Institutului Biblic si de Misiune al B.O.R., Bucuresti, 1987, p. 373.
Acesta ocupa, la moartea lui Zenon, functia de silentiarius al curtii. El a fost preferat de senat si armata si sprijinit de Ariadna, cu care s-a si casatorit, in detrimentul lui Longinus, cumnatul imparatesei si totodata persoana cu cele mai indreptatite pretentii la tron. Motivul acestei alegeri a fost determinat de josnicia caracterului fratelui imparatului. (vezi mai multe la S.B. Daskov, op. cit., p. 61-62).
Pr. prof. dr. Ioan Ramureanu, Pr. prof. dr. Milan Sesan, Pr. prof. dr. Teodor Bodogae, op. cit., p. 373.
Actiunii lui Vitalian i s-au alaturat bulgari, slavi si foederati ai imperiului din zonele dunarene nemultumiti de faptul ca Hypatios, coamndantul trupelor din Tracia nu a vrut sa le mareasca solda (S.B. Daskov, op. cit., p. 66-67).
Razboiul isaurian a avut loc intre anii 491 si 497. Cf. Stelian Brezeanu, O istorie a Imperiului bizantin, Editura Albatros, Bucuresti, 1981, p. 22. Acesta a fost provocat de nemultumirea fratelui imparatului Zenon - Longinus - pretendent la tron, membru al nobilimii isauriene fata de proclamarea lui Anastasios I ca imparat. Cf. S.B. Daskov, op. cit., p. 62.
