In tarile din restul Europei, umanismul a aparut mai tarziu si n-a prins prins radacini decat acolo unde terenul era favorabil si era pregatit. Oricare ar fi limitele intre care istoriile nationale ale acestor tari cuprind renasterea, gandirea, literele si arta din aceasta perioada se disting prin caractere specifice, care le deosebesc si de cele din perioada anterioara, si de cele din alte tari.
Coluccio Salutati (1331-1406) a studiat dreptul cu renumiti
juristi, magistrii ai Universitatii din
Toscanul nascut la
In prima jumatate a secolului XV, Lorenzo Valla (1407-1457) se afirma drept cel mai original, mai personal ganditor dintre umanisti. Descendent dintr-o familie care numarase multi membrii cu functii inalte la curtea pontificala, Valla isi propune ca prin opera sa de gramatician si filolog sa contribuie la ,,a reda credintei crestine greutatea, prestigiul intelepciunii antice, de a reda puritatea lor originara cartilor biblice corupte de copiistii fideli, incorecti sau ignoranti, si de a arata ignorantilor calea crestinismului adevarat'' (Giullio Vallese). Traduce din limba greaca Iliada si fabulele lui Esop, precum si redacteaza numeroase opere originale foarte importante: Dispute dialectice, Despre liberul arbitru, Istoria domniei lui Ferdinand de Aragon, aceasta opera este scrisa in calitatea sa de secretar al celebrului rege.
In Franta umanismul ia un caracter eminamente filologic. Centrul studiilor filologice, sustinut si de o intensa activitate tipografica, este Parisul. Teologul si eruditul latinist Guillame Fichet (1433-1480), rectorul Universitatii din Paris, aduce de la Mainz trei mesteri tipografi, instaland chiar in incinta Sorbonei, primul atelier de tipografie, tiparind pentru uzul studentilor, lucrari de retorica si modele de stil epistolar.
Umanistii francezi din secolul XV au avut sentimentul ca literatura si stiinta din vremea lor se deosebeau de acelea din evul mediu.
Cu Jacques Lefevre d'Etaples (1450-1537) umanismul francez capata noi dimensiuni. Teolog si moralist de exceptie, a fost profesor de filosofie, a studiat si a predat limba greaca, editand si comentand Logica, Etica si Poetica lui Aristotel, autor pe care l-a explicat in lumina realitatilor istorice ale antichitatii eline. In timpul sederii sale in Italia i-a cunoscut Marsilio Ficino si Pico della Mirandola, devenind de acum pasionat de filosofia lui Platon. Interpretarea rationala a unor texte l-a condus pe acesta la concluzia ca nici postul, nici celibatul preotilor, nici liturghia tinuta in limba latina, nici majoritatea sacramentelor nu sunt conforme doctrinei apostolilor, spre a carei simplitate si puritate indemna acest erudit umanist, precursor al reformatorului Calvin.
Guillaume Bude (1467-1540) este cel care datorita prestigiului sau, a impus studiul limbii grecesti si cultura umanista in general in mediile intelectuale ale marii burghezii franceze. Dupa ce si-a aprofundat cunostintele de limba greaca alaturi de Lascaris, a tradus in latina, tratate de Plutarh de morala, a publicat 2 culegeri de adnotatii la Pandecte, precum si un interesant studiu despre monezi si sistemul de masuri si greutati din antichitate, confruntand informatiile antice cu cele moderne. Interesul acestui erudit convins se intinde pana la legislatie, numismatica, filogie, si chiar matematica, pedagogie si filosofie.
Jacques Amyot (1513-1593) preceptor al viitorilor regi Charles IX si Henri III, insarcinat de Francisc I cu diferite misiuni diplomatice, abate apoi episcop de Auxerre, profesor al Universitatii din Bourges, a studiat in Italia duiferitele variante gasite aici. Traducerile sale ale unor antici greci l-au promovat in randurile prozei clasice franceze. A tradus 7 carti din Biblioteca istorica a lui Diodor din Sicilia, romanele Dafnis si Chloe scrise de Longos, Theagene si Halicrea de Heliodor, si in special vietile paralele ale lui Plutarh, care s-au bucurat de un succes exceptional.
Miscarea umanista s-a raspandit in toate centrele intelectuale din Franta, intre care se distinge Lyonul, care desi nu avea Universitate, a devenit datorita situatiei sale economice extrem de prospere, legaturilor comerciale cu Italia, activitatii intense tipografice, principalul centru al culturii umaniste din Franta.
Umanismul italian s-a raspandit repede in Germania, mai intai in mediile curtilor imperiale ale lui Carol I din Praga si Viena, unde nu numai moda petrarchismului este prezenta, ci unde se cultiva si o poezie umanista in limba latina. Sfera tematica a umanismului german este mult mai restransa fata de cea italiana, referindu-se mai ales la filologi, morala si pedagogie.
Conrad Celtis (1459-1508), mare animator si promotor al studiilor umaniste, este un admirator pasionat al filosofiei platonice, calatorind in Italia, unde sta 2 ani pentru a-l cunoaste in acest scop pe Marsilio Ficino. Dupa modelul Academiilor italiene fondeaza la Heidelberg si Viena, asemenea centre umaiste, carora le urmeaza cele din Nrnberg, Augsburg si Lubeck. Este autorul unui volum de pozii in limba latina, Amores, in care s-a inspirat ca forma din poezia lui Horatiu si Ovidiu, in care isi transpune propriile sale aventuri erotice, precum si amintiri din regiunile germanice unde a trait. Poezia sa nu este profund sentimentala dar, este foarte atent elaborata ca stil, cu un sentimentt viu al naturii si un pasionat patriotism.
Philippe Melanchton (1497-1560) este cel mai cunoscut aparator al Reformei cel cel care a reorganizat in tara sa ideile umaniste. Asemenea lui Erasm, a militat pentru o reforma interna a Bisericii si pentru o revigorare a vietii crestine printr-o adoptare a unor principii umaniste. Era dotat cu o precocitate rara, la 17 ani comenta Etica lui Aristotel, si alti scriitori antici. La 21 de ani a compus o gramatica a limbii grecesti. Este autor a catorva opere teologice importante, profesor universitar in Wittenberg, a studiat Sf. Scriptura, comenntariile marilor autori latini, precum Cicero, Ovidiu, Vergiliu etc., si traducerea clasicilor greci, dintre care ii putem enumera pe Homer, Hesiod, Tucidide etc. Este primul teoretician al conceptului de drept natural.
In Germania se manifesta un umanism cu trasaturi clar originale, fiind influentat si stimulat de cel italian, dar in acelasi timp, este militant pe plan politic si atasat de trecutul si de vechile traditii germanice.
Umanismul spaniol este uneori pus la indoiala, fiind considerat ca este superficial si exterior. Aceasta este o chestiune adevarata intrucat in Spania studiile umaniste nu erau situate pe primul loc, in centrul atentiei. Dar, umanismul filologic s-a impus repede si cu o autoritate remrcabila, precum si intr-un mod remarcabil.
Primul gramatician al Spaniei dar si al Europei moderne este Antonio de Nebrija (1441-1522), dupa ce si-a definitivat studiile la Bologna as devenit profesor la Universitatea din Salamanaca, fiind umanistul care a impus spanionilor interesul pentru antichitate, prin numeroasele sale opere filologice: Introducere in gramatica latina, Dictionar latin-spaniol si spaniol-latin, comentarii ale unor autori antici, studii de limba greaca si ebraica. Opera sa de baza este Institutiile latine, pe care a tradus-o in limba spaniola, fiind editata mai intai in latina.
Luis Vives (1492-1540) a trait aproape toata viata in afara Spaniei, avand o prolifica activitate academica, indeosebi la Londra si Paris. A scris numeroase opere filosofice, pedagogice si cu alte teme, intre care se afla Exercitii de limba latina publicata in 50 de edtii. Despre suflet si viata este un tratat de psihologie empirica, in trei carti. Este adeptul educatiei femeii scriind mai multe tratate cu acest subiect.
Caracteristica generala a umanismului englez este legata de constitutia morala a nordicilor, este ca elementele religioase predomina mult mai mult decat in celelalte state . Astfel, aproape toti oamenii care intretineau relatii cu umanistii italieni sau care se duceau sa studieze in Italia erau oameni ai bisericii. In cadrul umanismului englez o importanta deosebita capata platonismul, cultivat cu mare stralucire.
Antichitatea clasica a inspirat o stralucita serie de umanisti laici, autori ai unor opereilustrand domeniile filologiei, moralei, gandirii politice sau pedagogice. Astfel, Sir Thomas Elyot este autorul cunoscutului tratat de filosofie morala si de pedagogie Guvernatorul care abunda cu reminiscente literare latine si grecesti si abordeaza personajele din istoria Angliei in maniera lui Plutarh.
Marele reprezentant al umanismului englez ramane Thomas Morus (1478-1535), iar Utopia sa, reprezinta marea contributie a Angliei la gandirea politica si sociala a umanismului european. Om de afaceri bogat, mare om politic, ambasador al Angliei pe langa curtile Frantei, cancelar al Regatului, a fost intemnitat si decapitat deoarece a indraznit sa se opuna divortului lui Henric VIII de prima sa sotie Ecaterina de Aragon, si pentru ca a refuzat recunoasterea regelui drept sef suprem al Bisericii. Proza sa in limba engleza este plina de pasaje umoristice, de expresii populare si de intoarcerea brusca a situatiilor. In inchisoare a compus o meditatie extraordinara asupra consolarii in suferinta ,,Dyaloge of cimfort against Tribulation''
Personalitatea emblematica a curentului umanist, protagonistul culturii epocii lui, unanim recunoscut ca atare in intreaga Europa a fost Erasmus din Roterdam (1466-1536). Niciodata un om nu s-a bucurat de o autoritate morala si intelectuala suverana, nici chiar Voltaire, precum ,,Erasm''. Marii monarhi ai vremii l-au respectat, i-au cautat prietenia, incercand sa il atraga de partea lor. De mic s-a bucurat de o educatie aleasa, reusind sa ajunga la manastirea din Steyn, unde a fost uns preot in 1492. desi influentat de cucernicia mistica a calugarilor olandezi, abandoneaza teologia scolastica pentru a-si dedica timpul studiului autorilor antici, metodelor filologiei si spiritului critic.
Dupa parerea multor critici, prima sa capodopera este insasi superba si spectaculoasa sa biografie. El a visat sa impace intelepciunea celor vechi cu morala religioasa. In 1509, apare celebra sa lucrare Elogiul nebuniei, iar in 1511, Elogiul prostiei, dedicata lui Thomas Morus, in care ironizeaza societatea si moravurile vremii sale. Desi a criticat abuzurile Bisericii, nu a impartasit ideile lui Martin Luther. Vastele sale cunostinte enciclopedice l-au facut cel mai vestit umanist al epocii. Opera sa isi depaseste sensul satiric, Erasm nu pierde niciodata tonul intentionat lejer si deliberat comic, de aceea, nici nu putea fi acuzat ca ar cadea intr-o simpla, stupida si brutala profanare. ,,Caci spiritul lui Erasm reuseste sa fie cu adevarat profund cand i l-a iluminat umorul.''
Prin diversitatea de aspecte pe care le-a imbracat, de la noul demers cognitiv pana la modelul cultural, filosofic, religios, social si politic pe care l-a propus, sintetizat intr-un nou ideal uman, al omului complet, omul spirit si materie, fiinta unica si cetatean al lumii, umanismul este considerat drept unul dintre fundamentele lumii moderne.
Umanismul reprezinta o miscare de idei ce propune un nou ideal uman si un nou model de viata deosebit de cel al Evului Mediu, se implineste si desavarseste intr-o forma de civilizatie, Renasterea, care imbraca mai multe aspecte (politice, economice, juridice, sociale, spre a culmina si a atinge apogeul cu cele asrtistice).privita precum un corolar al umanismului, Renasterea este un fenomen istoric, un factor al civilizatiei europene, care depaseste modelul medieval, si pune bazele lumii moderne.
Perioada Renasterii e marcata de sfarsitul Epocii Feudale si de aparitia statelor centralizate. Spre deosebire de Italia care ramane un spatiu al oraselor stat, din care rezulta individualismul intalnit la umanisti, in celelalte zone geografice, fenomenul politic dominant este, acela al unitatii de putere. O ,,putere descendenta'', de sus in jos, care va fi fundamentata mai tarziu, in sec. XVI-XVII de catre Jean Bodin si Thomas Hobbes, dar pusa deja in practica din sec. XV. Monarhii din Anglia, Franta, Spania au reusit sa invinga rezistenta nobilimii, si sa aduca sub conducerea lor toate teritoriile componente ale statului respectiv. Astfel, invingand rezistenta ducilor din Burgundia, regele Frantei Ludovic al XI-lea (1461-1483), beneficiar al reintregirilor datorate incheierii razboiului de 100 ani. Casatoria dintre Isabela de Castilla si Ferdinand de Aragon (1479), a creat premisele monarhiei spaniole. Mai unitar, dupa ce incepuse sa cucereaca Irlanda, si sde va desavarsi in 1603 cand este alipita Scotia. Dar modelul politic al monarhului absolut va triumfa in aceste tari. In Anglia sub dinastia Tudorilor, in Franta sub conducerea lui Ludovic XI, in Spania prin Ferdinan si Isabela, si prin instaurarea Habsburgilor, in 1516, o data cu Carol Quintul, absolutismul monarhic devine o realitate politica. Monarhul domneste din vointa lui Dumnezeu si, teoretic, nu se supune nici unei legi, respecta regulile stabilite dreptul cutmiar si tine cont de recomandarile consiliului regal.
Renasterea este denumirea folosita pentru a descrie perioada schimbarilor culturale ce au avut loc in secolele al XV - lea si al XVI - lea in Italia si care au influentat, in final, cea mai mare parte a Europei. Renasterea a dus la o schimbare a valorilor umane. Printre cele mai spectaculoase consecinte se pot enumera inflorirea artelor si noua viziune asupra rolului artelor si a artistilor in viata societatii.
Renasterea a inceput in Italia. Cauzele care au adus la aparitia acestui curent sunt multiple. Italia era, la acea data, cea mai bogata tara din Europa si era posesoarea unei indelungate traditii artistice. Avea multe orase independente, infloritoare economic, populate cu comercianti si bancheri nerabdatori sa-si vada numele imortalizat in diferite portrete comandate, in palate noi care se construiau sau in capele somptuase ale familiilor. Toata aceasta bogatie materiala nu putea garanta aparitia artei de mare valoare dar a oferit artistilor suficiente oportunitati pentru a-si imbunatatii stilul si pentru a-si etala talentele.
Renasterea marcheaza, de fapt, triumful umanismului, datorita impului rational si spiritului critic al umanistilor care s-a amplificat: individul definindu-se prin autocunoastere rationala, vointa de a sti si de a actiona, responsabilitate si libertate. Potrivit definitiei pe care J. Buckhard a dat-o Renasterii, omul trebuie sa se descopere pe sine insusi si lumea pe care o reproduce prin cuvinte si forma. Omul a fost inzestrat de Dumnezeu cu anumite capacitati care sa il faca sa aleaga intre bine si rau. Disputa legata de capacuitatea fiintei umane de a discerne liber opune pe partizanii libertatii si responsabilitatii cognitive si etice (Erasmus, Rabelais) adeptilor predestinarii, in frunte cu parintii Reformei protestante, Martin Luther si Jean Calvin. ,,Fais ce que tu voudrais'' (,,Fa ce vrei ''), deviza membrilor Congregatiei Theleme din romanul Gargantua si Pantagruel al lui Francois Rabelais, se intemeieaza nu pe bunul plac ci pe asumarea principiului crestin exprimat de Sfantul Augustin ,,Iubeste si fa ce vrei'', de aici rezultand faptul ca iubirea crestina este calauza fiintei in aceasta lume. Sufletul, care reprezinta o frantura din divinitate, arata umanistul florentin Marsilio Ficino, pe urmele lui Platon, este oglinda trupului. Omul fiind creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea sa, ii este daruita si frumusetea divina. Cea de-a doua etapa a Renasterii, Cinquecenta, desvhide datorita noilor progrese, o noua cale asupra viziunii despre om, deschizand astfel, calea spre Reforma, si spre mentalitatea baroca.
Renasterea clasica genereaza schimbari mult mai importante, sub diferite aspecte, economice, politice, sociale, generand un nou ideal uman, un om dinamic si complex, care intruchipeaza aproape toate calitatile, un principe sociabil, ecleziast, functionar al statului, artist, bancher.
Umanismul a pornit precum o recuperare critica a Antichitatii, manifestandu-se mai eles in cadrul comentariilor critice ale operelor greco-latine si apoi prin cultivarea operelor vechi prin care marii scriitori antici excelasera. Astfel, marii scriitori renascentisti au realizat opere epice, in proza sau lirice,dupa modelele antice dar curand va avea loc o diversificare extraordinara in cadrul acestor genuri literare. Foarte important este caracterul complex pe care-l pastreaza personalitatea si creatia acestor scriitori de tranzitie, intrucat perioada renascentista reprezinta o epoca de tranzitie intre cea medievala si cea moderna.
Literatura secolelor XIV-XVI a reflectat fidel aspiratiile, sentimentele si gusturile unei societati care se indrepta tot mai mult spre modernitate. Productia literara a fost favorizata si de acumularea unor importante informatii, de circulatia mai libera si mai rapida a ideilor.
Traducerea scrierilor religioase in limba vorbita va usura accesul oamenilor obisnuiti la cuvantul tiparit, ceea ce a dus la aparitia limbilor literare si la imbogatirea vocabularului acestora. O grija deosebita a fost acordata formei si stilurilor adoptate.
In opera lui Francesco Petrarca (1304-1374) se resimt unele reminiscente medievale, dar in esenta operele sale sunt clasice si necrestine. Acesta este un umanist respectat si este admirat ca un mare poet si un ilustru erudit umanist. Foarte pasionat de cultura antica strange numeroase manuscrise pe care le publica apo, reusind sa cunoasca ca nimeni altul Antichitatea. Este intemeietorul filologiei clasice, adancind in operele sale sentimentul trairii faptelor relatate. Viseaza pacea si unificarea Italiei, pe care nu o vede sa fie infaptuita precum Dante de catre imparatul german, ci de catre poporul italian (,,Italia mea, nu sunt in stare prin cuvinte/ Sa-ti lecuiesc atatea rani mortale/ Cate le vad adesea pe trupul tau frumos.'')
In numeroase poezii canta iubirea ce o poarta pentru Laura, insa nu o transforma precum ceilalti intr-un simbol al virtutii, ci o simte precum o forta coplesitoare. In felul acesta consolideaza lirica erotica si promoveaza individualismul.
Acesta reprezinta primul mare poet modern care abandoneaza abstractiile mistice, introducand in poezia sa realitatea umana, fizica si morala.
Giovanni Boccaccio (1313-1375) este un erudit cunoscator al literaturii clasice, un umanist renumit, utilizeaza motive, teme si subiecte, preluate din mostenirea literara medievala, adaptandu-le conceptiilor, tendintelor actuale ale epocii sale. In felul acesta, poate fi considerat fondatorul prozei renascentiste.
Dupa cateva romane cu trasaturi alegorice si mitologice, nesemnificative, Boccaccio scrie capodopera sa Decameronul. Pentru aceasta opera s-a inspirat dintr-o culegere de nuvele italiene. Cele 100 de povestiri ale Decameronului, sunt tot atatea ilustrari epice ale unor idei variate. Toate defectele si viciile contemporane sunt ridiculizate aici. In general lumea Decameronului este o lume populata de preoti, calugari, tarani, mestesugari, negustori, alaturi de personaje feminine din mediile respective. Astfel, valoarea si popularitatea acestei opere se datoreaza in primul rand faptului ca opera este expresia sentimentului popular. Aceasta capodopera este oglinda vietii italiene din epoca autorului si constituie un important documentasupra unor concrete stari de lucruri si asupra clasei burgheze in varietatea sa.
Boccaccio reda viata eliberata de constrangerile morale ascetice, studiaza pasiunile omenesti nu numasi in forma lor plenara, ci si in cea instinctuala, punandu-le fata in fata cu conventiile unei societati ipocrite, naïve. Astfel, Decameronul devine expresia unei ample, puternice, variate si incisiv de satiricer razvratirui impotzriva traditiilor anacronice.
