Constantin cel Mare (c. 280 – 337 d.Hr.) Numele lui Constantin cel Mare este strans legat de Imperiul Roman de Rasarit, de Constantinopol si de liberalizarea crestinismului, recunoscut de el ca religie de stat. Fonsator al Imperiului de Rasarit, al Constantinopolului si parinte al crestinismului, Constantin este considerat primul imparat crestin, care a deschis o noua perioada in istoria umanitatii – Evul Mediu. 22625emd81xgr7d Flavius Valerius Constantinus, viitorul “Constantin cel Mare”, s-a nascut intre anii 180/285 la Naissus in Dacia Medinterranea (Nish, Serbia), ca fiu al ofiterului in armata romana, Constantius I Chlorus si al Flaviei Iulia Elena – femeie de conditie sociala modesta, fie din acel oras, fie dintr-un sat traco-moesic din imprejurimi. Cativa ani mai tarziu Constantius a fost chemat la curtea lui Maximianus, unde in anul 289 s-a casatorit cu Thodora, fiica vitrega a acestuia (Elena era sotie nelegitima a lui Constantius). Din acel moment sau cel mai tarziu in anul 293, cand Constantius a fost inaltat la rangul de Caesar in Occident, Constantin a fost adus la Sirmium si apoi la Nicomedia, la curtea lui Diocletian, unde a ramas mai bine de 10 ani, fapt ce a avut mare insemnatate pentru pregatirea viitorului imparat. Se presupune ca impreuna cu el se afla si mama sa, Elena. Sub Diocletian, Constantin a indeplinit functia de tribunus primi ordinis in Asia si Palestina, iar sub Galerius a luptat impotriva sarmatilor. Dupa moartea tatalui sau a fost proclamat imperator de catre armata (25 iulie 306). S-a casatorit cu Flavia Maxima Fausta, de la care a avut doi fii: Fl. Iulius Constantinus si Fl. Iulius Constans. Odata proclamat imparat, Constantin mostenea de la tatal sau conducerea Britanniei si Galliei, alegandu-si ca resedinta orasul Augusta Treverorum si luandu-si ca sarcina principala paza frontierii Rinului, unde a si reputat o prima si mare victorie asupra francilor. Dupa aceasta a urmat o intelegere cu Galerius, cazandu-se de acord ca tanarul Constantin sa se multumeasca numai cu titlul de Caesar, in timp ce Flavius Saverus era proclamat Augustus, adaugand la teritoriul pe care deja il stapanea si dioceza Spaniei. La 25 dec. 307, Constantin va fi recunoscut Augustus. Maxentius, care in oct. 306 se proclamase imparat in Italia, Spania si Africa, este declarat uzurpator. In intelegerea cu Licinius, Constantin ocupa Spania in anul 310, apoi patrunde cu armata in Italia, infrange fortele mult superioare ale lui Maxentius la Turin, Verona si in batalia decisiva de la Podul Milvius de langa Roma, Maxentius isi gaseste moartea (312 d.Hr.). toate provinciile occidentale ale imperiului sunt astfel reunite sub autoritatea sa. La Roma, Constantin desfiinteaza cohortele pretoriene si initiaza o politica favorabila crestinilor. mg625e2281xggr In urma intrevederii dintre Constantin si Licinius, de la Mediolanum (feb. – mar. 313), este promulgat “edictul de la Milan”, prin care crestinismul devine o religie egala in drepturi cu celelalte culte din stat. Casatoria surorii lui Constantin, Constantzia, cu Licinius, pecetluieste alianta dintre cei doi imparati. In urma razboiului dintre Licinius si Maximinus Daia, stapan al provinciilor din Asia Mica si Sirira, Licinius ocupa toate provinciile orientale. Conflictele dintre cei doi nu intarzie sa apara, astfel incat in anul 316 se declanseaza un prim razboi civil. Constantin obtine doua victorii in bataliile de la Cibalae (Pannonia) si Campus Ardiensis (Tracia), dar confruntarea se incheie printr-o pace de compromis. Constantin a continuat si a desavarsit toate reformele initiate de Diocletian; uneori detaliile si etapele reformelor lor administrative, militare, fiscale, financiare sau religioase nu sunt usor de separat. Cu Constantin se incheie procesul transformarii Imperiului intr-o monarhie de drept divin, de esenta crestina. Numarul provinciilor este ridicat la 117, grupate in 14 dioceze si 4 prefecturi. Pe plan religios, Constantin intervine in conflictele cristologice, luand pozitie impotriva schismelor si ereziilor, urmarind unitatea bisericii, important factor de sprijin al statului. In anul 325 are loc la Niceea, primul sinod ecumenic al bisericii crestine, care pune bazele dogmatice si canonice ale noii religii. Sub presiunea reprezentantilor Alexandriei, tezele lui Arius (arianismul) au fost repudiate ca erezie, iar acesta este exilat. Prin activitatea sa, Constantin, preluand atributii care-l transformau in sef al bisericii crestine, cu toate ca si-a pastrat in mod oficial titlul de pontifex maximus, s-a straduit sa lichideze schismele care ameninstau unitatea bisericii, dar si a statului, instituind Duminica (Ziua Soarelui), ca zi de sarbatoare saptamanala, practica fara precedent in lumea pagana. “Noua Roma” – Constantinopolis. Din anul 316, Constantin si-a stabilit resedinta in Peninsula Balcanica la Serdica (Sofia de azi). Ramas, in anul 324, singur imparat, Constantin cel Mare a ales cetatea greaza Byzantion, drept noua capitala a Imperiului Roman. La 1 martie 326, cand se serbau 10 ani de activitate ai caesarilor, imparatul, care era hotarat sa intemeieze o noua capitala, dupa ce a ales locul, in timp de 4 ani, orasul a fost gata. La 25 iul. 326 si-a sarbatorit la Roma cei 20 de ani de domnie. Pe la sf. lunii septembrie 326, Constantin a parasit Roma, in care nu s-a mai intors niciodata. Reconstruit si inconjurat cu ziduri puternice, Byzantion, noua capitala a fost inaugurata la 11 mai 330, dandu-i-se numele de Constantinopolis (orasul lui Constantin), care va fi numita si “Noua Roma”. Orasul se afla la rascrucea drumurilor comerciale care legau Europa de Asia si Marea Baltica de Marea Mediterana. Intre anii 318-319, Constantin a luat titlul de Carpicus Maximus. Ca urmare a cuceririi unor importante teritorii la nord de Dunare, a reconstruit cetatile Tropaeum Traiani, Sucidava, Drobeta etc. iar in anul 328, intre Sucidava – Oescus a inaugurat un pod peste Dunare, fapt ce indica importanta regiunilor dunarene pentru imperiu. Curand dupa sarbatorirea in 336 a 30 ani de domnie, la inceputul anului 337, primeste o solie persana, care ii cerea imparatului roman evacuarea Armeniei, la care el a raspuns cu o declaratie de razboi. Pe cand se pregatea sa porneasca impotriva persilor, Constantin a cazut bolnav, retragandu-se in cele din urma la vila sa de la Ancyrona, in apropiere de Nicomedia, unde a murit, in ziua de 22 mai 337. cu putin inainte de a-si da sfarsitul, a fost botezat de episcopul semiarian Eusebius al Nicomediei. Imperiul a ramas mostenire celor trei fii ai sai: Constantin junior (Galia, Hispania si Britannia), Constantius (Egiptul si Asia), Constans (Italia, Africa si Pannonia) si nepotilor: Dalmatius junior (Tracia si Macedonia) iar lui Hannibalianus – Pontul. bibliografie: Personalitati istorice Nicolae si Aurelia Ciudin Editura “Helios”, Iasi, 2000 Pag. 37 – 41
