Cele cinci puncte ale Calvinismului
Adeptii Calvinismului s-au reunit in Olanda la Dort, in 1618. Acolo au formulat ceea ce numim acum 'cele cinci puncte ale Calvinismului'. Ele se bazeaza pe niste afirmatii izolate si uneori gresit traduse ale Sf. Pavel, luate din contextul Scripturii si din contextul interpretarii Sfintei Traditii stravechi: Romani 5. 10, 2 Corinteni 5.18-19, Efeseni 2. 15-16, Coloseni 1.21-22, Romani 3.24-25. Cele cinci puncte se bazeaza de asemenea pe scrierile timpurii ale Sf. Augustin despre predestinare, multe dintre ele renegate sau clarificate ulterior. Dar mai cu seama cei care au prezidat Consilul de la Dort au avut in vedere teoriile teologice reductioniste si chiar deconstructiviste ale lui Jean Calvin, atunci cand si-a formulat noua 'Suma teologica' Protestanta.
Autorii celor cinci puncte s-au inspirat din spiritul scolasticismului medieval, reducand relatia lui Dumnezeu cu omul, mantuirea, creatia si Intruparea lui Hristos la cinci formule teologice simplificate, rationaliste, saracite de orice sens liturgic, sacramental. La fel cum primii Reformatori si-au golit bisericile de imagini, si au atentat la Canonul Noului Testament, la Dort taina mantuirii, a relatiei lui Dumnezeu cu omenirea a fost saracita si 'clarificata'. La Dort Protestantismul a dat lovitura de gratie spiritului Bisericii istorice. Dumnezeul tainic, iubitor, care doreste ca toti oamenii sa fie mantuiti, a ajuns, in mainile Reformatorilor, o vaga amintire.
Ironia face ca 'Dumnezeul' inventat de Calvinsti a fost de asemena redus la impotenta in timp ce, teoretic, era prezentat ca monstruos de omnipotent. 'Dumnezeul' calvinist a fost un fel de zeu-computer, undeva in ceruri, care in mod arbitrar ii mantuia pe unii, in timp ce pe altii ii blestema, un fenomen augustinian irational la fel de imprevizibil si de indiferent ca un incendiu de padure.
'Dumnezeul' Calvinismului a aparut, inexplicabil, la fel de necrutator ca majoritatea oamenilor.
Cele cinci puncte erau:
1. Totala neputinta sau Totala depravare
Pacatosul este mort, orb si surd la lucrurile Domnului. Vointa sa nu este libera; omul pacatos nu poate deosebi binele de rau. Astfel ca omul nu poate niciodata sa aleaga sa-L iubeasca pe Dumnezeu sau sa faca binele. Credinta omului nu il ajuta la mantuire; este darul lui Dumnezeu dat celor pe care El i-a ales spre mantuire. Si e normal sa fie asa, de vreme ce, dupa cadere, omul a decazut complet, si-a pierdut liberul arbitru si a devenit total depravat.
2. Alegerea neconditionata
Dumnezeu a ales, inainte de facerea lumii si prin vointa Sa suverana, pe unii spre mantuire. Alegerea Sa potrivit careia unii pacatosi vor fi salvati nu se bazeaza pe nici un criteriu ce poate fi cunoscut prin mijloace omenesti. El nici macar nu alege sa-i mantuiasca pe aceia despre care stia dinainte ca Il vor iubi si asculta. Alegerea, asadar, nu este determinata sau conditionata de faptele omului. Dimpotriva, Dumnezeu da credinta celor pe care ii alege. Alegerea de catre Dumnezeu a pacatosului, nu alegerea pacatosului de a-L urma pe Hristos, este singura cauza a mantuirii. Aceasta trebuie sa fie asa de vreme ce omenirea nu poate sa aleaga, vointa si intelectul fiindu-i profund depravate.
3. Mantuirea speciala sau Iertarea limitata
Lucrarea lui Hristos avea ca scop sa-i mantuiasca doar pe cei alesi de dinainte de facere. A asigurat mantuirea celor alesi prin rascumpararea pacatului lor in procesul alegerii neconditionate. Dar nu exista nici un motiv pentru aceasta, de vreme ce toti oamenii sunt pacatosi si trebuie sa fie sortiti pierzaniei. Totusi, datorita unor ratiuni cunoscute doar de El, Dumnezeu a ales o mana de oameni pentru a-i mantui. Ceilalti ('vase de ocara', cum i-a numit Calvin) la fel ca cei alesi merita in egala masura pedeapsa divina, dar Dumnezeu a gasit potrivit sa mantuiasca doar pe cativa, datorita ratiunilor Sale oculte.
4. Harul irezistibil
Lucrarea Sfantului Duh adreseaza o chemare speciala celor alesi. Aceasta chemare ii duce inevitabil la mantuire. La fel cum cei alesi sunt selectati de Dumnezeu, nu mantuiti prin alegerea lor de a deveni precum Hristos, tot asa ei nu pot rezista harului irezistibil a lui Dumnezeu - chemarea Duhului. Chemarea Sa nu poate fi refuzata. Pacatosul nu are nici o alegere. Duhul il forteaza pe pacatos nu numai sa creada, dar si sa co-opereze cu vointa divina.
5. Perseverenta sfintilor
Cei alesi sunt mantuiti de-a pururi. Nimic din ceea ce fac nu poate sa le stearga numele din Cartea Vietii. Ei nu au ales sa se apropie de Dumnezeu, la fel cum nici o fapta, gand, sau dorinta nu poate sa ii indeparteze din planul lui Dumnezeu de a-i face sa persevereze pana la capat. Totusi, cei alesi nu pot sti niciodata in aceasta viata daca sunt cu adevarat alesi, astfel ca omul nu poate fi sigur pe deplin de mantuirea sa.
Dar si asa, 'vasele de ocara', cei alesi de Dumnezeu, inainte de Facere, sa fie pierduti de-a pururi, nu pot face nimic pentru a se apropia de Dumnezeu. Cainta, caracterul lor, faptele bune sau credinta in Hristos nu le sunt de nici un folos.
Cu Dumnezeu prezentat ca o forta fatalista, cruda a naturii, cu Intruparea redusa la o simpla inscenare, de vreme ce 'alesii' au fost deja alesi inainte ca Hristos sa vina pe pamant, cu moartea lui Hristos redusa la sacrificiul inchinat unui 'Dumnezeu manios si razbunator, cu omul redus la o faptura fara libertatea alegerii, teologia Calvinista Reformata avea, in mod logic, sa deschida portile dispretului iluminist fata de om si religie.
De vreme ce adevarul despre Dumnezeu a putut fi redus la cateva propozitii dogmatice, aproape darwiniene, iar Dumnezeu a putut fi saracit de misterul Sau, si omenirea de orice sens, chiar si de puterea de a ridiculiza Sfanta Traditie a Bisericii si de a descrie natura lui Dumnezeu, de ce nu am incheia atunci cercul rationalismului reductionist? De ce nu am incerca, in mod sistematic, sa explicam totul? De ce nu am urma stiinta si progresul pentru a ne indrepta spre un nou viitor utopic, neinfluentat de nici o traditie religioasa demodata? De ce nu am renunta la orice ierarhie? Si daca am lua mot à mot in serios pe adeptii augustinieni ai Consiliului de la Dort, de ce nu am respinge si pe 'Dumnezeul' lor usor de explicat si monstruos, cu selectia Sa naturala nemiloasa a 'alesilor', spre a conduce omenirea dincolo de credinta incomoda in nevoia de a se supune unui sistem arbitrar de triaj cosmic? De vreme ce Dumnezeu a predestinat totul dinainte, astfel ca ceea ce oamenii fac este 'corect' in sensul ca este o parte din vointa divina (omenirea neavand libertatea de a alege), de ce nu am renunta la toate valorile morale absolute, la toata prefacatoria, daca alegerile morale nu au oricum urmari, pentru a face ce ne taie capul si apoi a numi aceasta 'voia lui Dumnezeu'? Aceasta a fost, fara indoiala, logica de la baza Iluminismului.
Iluminismul
Dupa Marea Schisma din 1054 si Reforma Protestanta, al treilea eveniment responsabil pentru crearea veacului nostru modern post-crestin a fost Iluminismul. Noua mentalitate Renascentisto-Protestanta de contestare a autoritatii Bisericii istorice si excesele rationaliste ale Calvinismului au fost duse pana la ultimele lor consecinte logice, secularizate de catre filozofii iluministi de secol XVIII. Alexis de Toqueville vorbeste graitor despre impactul pe care Protestantismul l-a avut asupra unuia din parintii Iluminismului, Voltaire:
'Sederea de trei ani in Anglia [Protestanta] l-a familiarizat pe Voltaire cu libertatea politica fara ca aceasta sa-l si seduca. Ceea ce cu adevarat i-a placut in acea tara a fost filosofia sceptica atat de raspandita acolo.'
In secolele XVII si XVIII anumiti filosofi francezi au inceput sa ridiculizeze toata religia, chiar si idea ca supranaturalul exista, inlocuind astfel de concepte religioase cu ceea ce ei numeau 'ratiune'. Iluminismul asadar avea sa se nasca in contextul exploziv al certitudinilor religioase istoric-crestine care incepeau sa se clatine, al scolasticismului Romano-Catolic rationalist, al noilor dogme Protestante si al rigidului determinism rationalist calvin. Ceea ce au facut filosofii Iluministi a fost sa secularizeze revolutia Protestanta si sa o desavarseasca, la fel cum Darwin mai tarziu avea sa secularizeze conceptul teologic al selectiei, numindu-l supravietuirea celor puternici, iar Marx avea sa secularizeze idea augustiniano-calvina a predestinarii, numind-o 'marsul inevitabil al istoriei'.
Imi pare ca Iluminismul este 'copilul din flori' secularizat al celor trei miscari reactionare, care, toate aveau sa-i datoreze aparitia coruptiei din Biserica Latina Apuseana: miscarea scolastica, Renasterea si Reforma. Astfel, Iluminismul a fost o miscare condusa de oameni care au respins invataturile Bisericii Romano-Catolice istorice si, imprumutand din rebeliunea rationalista a Renasterii si a noii religii Protestante, a inceput sa conteste intreaga autoritate, insasi idea de randuiala divina.
Ceea ce eruditii Renasterii au inceput prin contestarea Sfintei Traditii avea sa sfarseasca printr-o respingere a acelei Traditii. Ceea ce au inceput Protestantii printr-o revolta impotriva coruptiei papale, avea sa sfarseasca printr-o razvratire impotriva lui Dumnezeu. Ceea ce pornise printr-o respingere a autoritatii sacramentale a Bisericii, a sfarsit prin respingerea sfinteniei vietii omenesti. Ceea ce a inceput prin batjocorirea Sfintelor Taine de catre miscarea rationalista scolastica, a sfarsit prin proclamarea unor muritori drept noi 'zei'. La sfarsitul Reformei, cultura occidentala era pe punctul de a-si pierde simtul sacrului. Filosofii Iluministi au dat oamenilor ultimul branci inspre prapastia indoielii unde fusesera adusi de catre corupta Biserica Romana scolastica si de catre Reformatorii Protestanti.
In timpul Iluminismului, cativa filosofi francezi, printre care Voltaire si Turgot au respins viziunea traditional crestina asupra lumii, adoptand credinte anti-crestine si anti-traditionale care s-au pastrat pana in ziua de azi. Filosofii au invatat ca oamenii nu au nevoie de adevarul transcendent, dat de Dumnezeu, si nici de calauzirea Sfintei Traditii crestine. Ei credeau ca oamenii pot hotari mult mai bine in ceea ce priveste chestiunile morale, fara ajutorul religiei, autoritatii Bisericii sau lui Dumnezeu. Au afirmat, mai mult decat atat, ca cei care impartasesc o viziune traditional-religioasa asupra vietii sunt un obstacol in calea progresului uman si ratiunii. Credeau ca ratiunea seculara este singura necesitate pentru cunoastere si progres. Gandirea omeneasca, nu Dumnezeu ar constitui astfel o temelie suficient de 'progresista' pentru societatea viitorului.
Reformatorii au respins Sfanta Traditie din vechime a Bisericii, inlocuind-o cu sloganul 'Sola Scriptura !', au spus ca nu au nevoie de nici o traditie pentru interpretarea Scripturilor, afirmand ca daca omul se foloseste de ratiune, Biblia se explica de la sine. Filosofii Iluministi au dus mai departe ideile Reformatorilor - respingand nu numai Biserica istorica, slujirea liturgica, Sfintele Taine, sacramentele si Sfanta Traditie, ci si Biblia insasi. Tot ce le-a ramas a fost credinta Reformatorilor in puterea intuitiva a omului de a interpreta marile taine ale vietii fara nici un ajutor exterior. Ei aveau sa reduca sloganul Reformatorilor 'Sola Scriptura' la numai 'Sola!'
Marchizul de Condorcet, prieten si truditor cu Voltaire in via Iluminismului a scris acest sumar celebru al principalului crez Iluminist:
'Am fost martorii evolutiei unei noi doctrine care urmeaza sa dea lovitura finala structurii descompuse a prejudecatii [religioase]: este insasi ideea perfectibilitatii nelimitate a speciei umane.'
O astfel de afirmatie pare, la prima vedere a fi la polul opus celor cinci puncte ale Calvinismului. Dar cu drumul pavat de catre scolastici pentru impulsul irational al reductionismului, cu Dumnezeu 'explicat' de catre Reformatori, cu unitatea sacramentala a Bisericii sfaramata de catre calvinisti, cu 'Dumnezeul' Consilului de la Dort prezentat drept un monstru capricios, ideile lui Condorcet aveau sa marcheze, in mod firesc, urmatoarea etapa.
Daca realitatea a putut fi redusa la un simplu joc al selectiei predestinate - supravietuirea celor puternici alesi de Dumnezeu - de ce nu am renunta la serviciile unui zeu care incepea sa semene cu un demon pe zi ce trece? De ce nu am alege un om care sa domneasca peste un paradis creat de el? Si de ce nu am inventa o intreaga lume, mantuind omenirea prin arta, inginerie sociala si stiinta, nicidecum prin reinnoire spirituala?
UMANISMUL AMERICAN
Ideile filosofilor iluministi s-au raspandit in Lumea Noua la fel ca in intreaga Europa. Thomas Jefferson, Thomas Paine, Benjamin Franklin si multi alti ctitori ai Americii au fost profund influentati de noua credinta Protestant-Iluminista in ratiunea omeneasca, atat de bine exprimata de Condorcet. Idea perfectibilitatii nelimitate a speciei omenesti, nu crestinismul istoric, a fost ideologia predominanta a experimentului american.
Deoarece in zorii istoriei americane tranzitia de la credinta crestina la materialismul secular nu se definitivase, unii din ctitorii americani continuau sa-si inzorzoneze discursurile si scrierile cu referiri, adesea personale si fervente la ideile si invatatura crestina. Cu toate acestea, asa cum istoria noastra ulterioara avea s-o arate din plin, natiunea formata pe temelia asezata de ei este una agresiv seculara ce se opunea acum aproape fiecarei invataturi morale, ierarhice si sacramentale din Biserica istorica.
De la inceputul istoriei americane, influenta a doua forte secularizante anti-crestine avea sa modeleze etosul american. Prima se regaseste in teologia Puritanismului calvin bazata pe dublul stalp ideologic al fatalismului augustinian si 'Sola Scriptura', ostila traditiei bisericesti, slujirii liturgice, icoanelor, episcopilor, sacramentelor si, la fel de bine, printilor si regilor impotriva carora Puritanii s-au revoltat in politica. A doua forta anti-crestina avea sa fie modelata de cei ca Jefferson, care, fara retineri, au preluat ideile Iluminismului european si s-au straduit sa le aplice documentelor fundamentale ale Americii in uriase doze utopice, umaniste.
Conceptul calvin al 'alesilor' a fost convenabil secularizat de ctitorii americani si extins sistemelor politice prin care o natiune putea sa devina 'aleasa'. Astfel ca primii americani, atat Puritanii cat si umanistii din Iluminism s-au considerat cetateni ai unei natiuni alese - oameni ai legamantului - o 'cetate de pe colina'.
In timp ce a devenit complet secularizata, America Protestanta a pastrat totusi un anumit atasament fata de o forma de 'crestinism' diluat, comod si usor acceptabil de societate. Americanii au respins formele si mai crude ale bigotismului anti-religios manifestat de filosofii iluministi francezi, multi dintre ei stand la o parte si aplaudand decapitarea si persecutarea atator si atator preoti in timpul revolutiei franceze.
Cu toate acestea, umanistii americani au adoptat cu entuziasm elemente utopice din gandirea iluminista si din curentul romantic ce i-a urmat. America, credeau ei, urma sa fie 'un nou paradis, .un nou Canaan [care] il va depasi pe primul', asa cum poetul laureat al Revolutiei franceze, Philip Freneau, a scris in poemul sau Gloria Americii
Noua constiinta americana proslavita de Freneau avea sa fie odrasla iluminismului francez, nu a Bisericii istorice. Oricat de seculara era in esenta, aceasta constiinta era strabatuta de o viziune utopica de o intensitate religioasa. Acest vis utopic a fost, involuntar, imbinat cu aspectul milenar al Protestantismului si cu determinismul fatalist al lui Calvin, permitandu-le astfel americanilor sa imbine in mod convenabil, ceea ce istoricul Page Smith numea: 'asteptarile utopice lumesti si dogma crestina.
Tot mai mult in noua 'utopie' americana, pacatul a incetat sa fie considerat drept cauza a crizei morale a oamenilor, iar 'progresul materialist' - si in cele din urma cel economic - avea sa fie idolatrizat tot mai mult, devenind noul 'Dumnezeu' care va salva poporul american 'ales' nu de pacat, ci de inapoiere politica si economica. S-a ajuns sa se creada ca prosperitatea va duce la bunatate fara sa mai fie nevoie sa se ia in ecuatie problema pacatului sau a caintei. Educatia, belsugul economic, indicii de crestere continua, vor crea un mediu atat de placut incat nu va mai fi nevoie de cainta de vreme ce oamenii educati, bine hraniti, democratic reprez
Abandonul ratiunii
Dupa ce s-au adapat din plin la fantana scepticismului, cei care au abandonat invatatura profetilor, a lui Hristos Insusi, a Apostolilor au inceput sa conteste pana si propriile lor ipoteze Iluministe. Rationalismul a inceput sa se autodigere. Mostenitorii Iluminsmului au inceput sa-si puna la indoiala credinta in ratiune, care inlocuise credinta traditionala in dogma crestina. De exemplu, filosoful elvetian Jean Jaques Rousseau a invatat ca adevarul este inconjurat de un ocean de relativism. In conceptia lui, omenirea, pentru a fi 'salvata', trebuie sa abandoneze civilizatia bazata pe ratiune si sa se intoarca la 'natura'
De fapt, alternativa gasita de Rousseau la Sfanta Traditie si civilizatie crestina, cunoscuta sub numele de Romantism, avea sa fie nici mai mult nici mai putin decat o parodie a ei. In opinia lui Rousseau omenirea trebuia sa fie salvata nu de pacat, ci de constrangerile civilizatiei iudeo-crestine. Astfel intuitia 'primara', irationala, sentimentul si experienta subiectiva aveau sa fie intelese de catre Romantici ca valori pozitive, iar ratiunea, marturiile empirice, spiritualitatea sacramental- crestina sau descoperirea stiintifica aveau sa fie contestate. Aceasta filosofie anti-crestina in care alegerea, libertatea si autonomia individuala erau ridicate in slavi continua sa modeleze prezentul nostru hedonist.
Iluminismul si-a dat singur demisia. Acum cand scepticismul e din nou rege, in care pana si zeul ratiunii e ridiculizat, zeflemitorii sunt cei zeflemiti. Secularismul extrem al Iluminismului, rationalismul si cinismul sau, increderea sa in stiinta si in progresul material, i-a determinat pe unii ca Rosseau sa propovaduiasca intoarcerea omenirii la ideile mistice, cvasi-religioase. Dar aceasta intoarcere la misticism a erei moderne de secol XVIII-XIX preconizata de Rousseau, nu era nici pe departe si o intoarcere la Sfanta Traditie a Ortodoxiei inradacinate in Hristosul istoric. Ceea ce isi propunea miscarea Romantica a lui Rousseau era o ridicare in slavi gratuita a irationalitatii, a sentimentului si intuitiei. Ceea ce se proslavea era de fapt instinctul uman primar, nu Dumnezeul lui Avraam.
Miscarea Romantica a ajuns o copie perversa a Calvinismului. Omenirea a devenit centrul universului. Daca in Calvinism oamenii erau total depravati, in Romantism ei erau cu totul buni. Pentru Romantici o ciudata noua credinta religioasa in vointa oamenilor a devenit reper de moralitate. S-a ajuns sa se creada ca democratia poate exista independent de filosofia moralei crestine si de valorile religioase absolute iudeo-crestine care definisera demnitatea omului vreme de milenii. 'Vointa oamenilor' a inlocuit ceea ce candva era Legea lui Dumnezeu, ca principiu calauzitor al istoriei omenirii in lexiconul miscarii seculare Romantice. In America aceasta idee avea sa fie dezvoltata de cei care au dat Constitutiei americane respectul rezervat candva doar Sfintei Traditii. Astfel, daca ceva era considerat constitutional sau legal, se bucura de aceeasi apreciere morala care fusese candva acordata doar invataturilor ce reprezentau adevarul apostolic.
Abandonarea traditiei, ierarhiei si chiar conceptului fundamental religios de civilizatie comunitara, de catre miscarea Romantica, in favoarea diferitelor forme de individualism isi gaseste ecou in chemarile feministe din secolul XX la abandonarea a ceea ce este considerat a fi 'rationalitate masculina' in favoarea asa-zisei intuitii feminine. Se regaseste de asemenea in experimentele feministe ale 'noilor structuri familiale' de camine cu un singur parinte sau in 'parintii' homosexuali care inlocuiesc familiile traditionale, in barbatii 'emancipati' care isi abandoneaza copiii minori, in abandonarea valorilor estetice din arta in favoarea propagandei politice. Deconstructivismul literar, expresia finala a stilului intuitiv de 'simtire' a lumii preconizat de miscarea Romantica, a mers atat de departe, incat a contestat insasi idea potrivit careia cuvintele pot avea un sens rational inteles de toata lumea.
Ironia face ca, desi Sfanta Traditie a fost mai intai respinsa in numele ratiunii, atat de catre Reformatori, cat si de filosofii Iluminismului, in ziua de azi traim intr-un climat de irationalitate in care, pana si in universitati, gasim dovada abandonarii materiilor traditionale in favoarea culturii dogmatice anti-ratiune, post-Iluminista si post-Romantica. Totul in jurul nostru este dovada post-moderna ca rationalismul Protestanto-Iluminist a esuat, ca s-a autodevorat. La fel cum Protestantismul initial esuase in a reforma Biserica Romana Apuseana, dizolvandu-se in nenumarate denominatii schismatice care aveau sa se auto-distruga, tot asa credinta in ratiune, care ar fi trebuit sa inlocuiasca crestinismul, a fost inlocuita de credinta in irationalitate. Acum avem cursuri universitare despre magia de tip 'New Age' si diferite studii oculte, despre rituri de fertilitate si zeitati pagane, despre 'stilurile de viata' homosexuale sau feministe, toate acestea nefiind predate ca istorie sau stiinta, ci ca 'stiluri de viata alternative'.
Vedem cum intelectualul occidental a parcurs un cerc complet. Vitraliile zdrobite in bisericile din Geneva, Zurich, Amsterdam si in alte parti, au fost mai intai inlocuite de sticla ratiunii reductioniste calvine, care la randul ei a fost zdrobita si inlocuita de vidul aspru al rationalismului pur secular. Cu toate acestea, oamenii ramanand ceea ce sunt - fapturi spirituale, sacramentale - aceasta stare de lucruri nu a putut sa dureze. Vidul spiritual creat de secularismul reductionist Protestanto-Iluminist avea sa fie umplut, iar 'vitraliile' de mister si spiritualitate aveau sa fie, la randul lor, restaurate. Dar noile imagini mistice in aceste ferestre nu mai sunt crestine, ci pe de-a-ntregul pagane.
Concluzie
Intelectualitatea moderna este in mare parte produsul Reformei si al miscarilor Iluminist-Romantice. Revolta impotriva istoriei continua si in ziua de azi, dar acum ea se duce impotriva culturii care i-a dat nastere. Intelectualii zilelor noastre si-au tradat 'Dumnezeul' de ieri, ratiunea, care ar fi dorit sa inlocuiasca ceea ce se credea ca tine de 'superstitiile' credintei crestine, cu idei 'iluminate'. In loc sa ofere o alternativa pentru crestinism, ei venereaza acum insasi indoiala, abandonandu-si idealurile marete in favoarea unor programe egoiste de implinire de sine.
