Artele la 1848 in Tarile Romane
Arta revolutiei de la 1848, sub diferitele sale aspecte, a reflectat noile idealuri si realitati revolutionare; in sculptura, muzica, arhitectura, revolutia de la 1848 poate fi urmarita sub aspectele ei cele mai importante. Astfel se explica de ce, intr-un timp atat de scurt cat a tinut regimul revolutionar in Muntenia, au fost cultivate toate genurile si au aparut realizari la care arta din epocile anterioare nu ajunsese.
Pictura.
Artistul care si-a legat numele de aspiratiile poporului pentru epoca de dupa 1848 a fost Theodor Aman, pictor de referinta al romanilor(1831-1891).
Aman si-a petrecut copilaria la Craiova, unde a urmat cursurile colegiului local; aici a avut ca profesor pe pictorul Constantin Lecca. A urmat apoi la Sf. Sava din Bucuresti, de unde s-a intors la Craiova pentru a participa la revolutia din 1848. In 1851 a plecat la Paris, unde a avut buni profesori, de la care si-a insusit desenul si studiul compozitiei istorice.
Printre primele opere expuse la Paris, se afla un autoportret la care se vede influenta lui Courbet. Putin mai inainte executase Cea din urma noapte a lui Mihai Viteazul, care a deschis seria unor creatii artistice legate de evenimentele istorice. Dupa o calatorie la Constantinopol, s-a intors in 1858 in tara cu un renume castigat. El a realizat tablourile Unirea Principatelor, Hora Unirii la Craiova opere in care isi manifesta credintele sale patriotice. In timpul domniei lui Cuza a executat alte tablouri istorice, cu scene din trecutul de lupta al poporului roman impotriva turcilor, ecou al dorintei de libertate. O interesanta compozitie este tabloul care prezinta alegerea lui Cuza, document veridic; de asemenea este viu portretul lui Tudor Vladimirescu.
Cum pe acea vreme taranii preocupau pe artistii inaintati, Aman i-a infatisat in mai multe figuri si compozitii; mai aproape de realitate a tratat acest subiect in cateva gravuri de dupa epoca lui Cuza. Anii din urma ai vietii lui Aman au fost plini de amaraciune; el a criticat pozitia regelui, care adusese pe arhitectul francez Lecompte de Noüy, care, in nepriceperea sa, distrugea monumentele nationale. Atitudinea sa protestatara fata de conducerea tarii a revarsat-o intr-un tablou neterminat, Boierii surprinsi la ospat de trimisii lui Vlad Tepes.
Initiatorul Scolii de belle-arte si al Pinacotecii de la Iasi, Gh. Panaiteanu-Bardasare, infocat unionist, a fost un pictor influentat de academismul insusit pe vremea studiilor sale la Paris. Cunoscute sunt cateva tablouri reprezentand figuri pline de sentimentalism si cateva portrete de contemporani.
Bogat in activitatea sa artistica a fost Gheorghe Tattarescu( 1818 - 1894 ). S-a facut cunoscut ca pictor religios, decorand numeroase biserici din diferite colturi ale tarii si contribuind la procesul de laicizare a acestei arte arhaizante. Pentru cunoasterea mai justa a acestui gen, Tattarescu a intreprins in 1884 o calatorie in Rusia, care a avut un rezultat fericit: decorarea Mitropoliei din Iasi. A lasat un bun manual de pictura, valoros pentru vremea sa.
Subiectul alegoric al unirii este foarte frecvent. Printre cele mai importante lucrari sunt: Unirea Principatelor, de Szathmary; Unirea Principatelor dedicata Natiunii moldo- romane, de Gh. Tattarescu; cateva litografii ale lui Wenrich. Se fac si scene istorice cu aluzii la actualitate sau luate direct din actualitate: Intalnirea stindardului lui Stefan cel Mare cu al lui Mihai Bravu la Socola de Al. Asaki; La legi noi, oameni noi de Szathmary. Unirea a trezit sentimente artistice si la oamenii din popor, cum este cazul cu acel mester necunoscut care a realizat steagul breslei barbierilor in 1859.
Dintre artele aplicate, grafica ilustrarii de carti sau de foi volante a jucat un rol important, popularizand ideile si actiunile de seama din perioada Unirii si reformele lui Cuza. Intre litografi, un prim loc l-a ocupat Carol Popp de Szathmary, care a facut portretul domnitorului in picioare si cel al Doamnei Elena intr-un somptuos costum de gala. Szathmary, originar din Cluj, si cu studii la Budapesta si Viena, a fost cel mai asiduu gravor si desenator, fara sa ajunga insa la o arta superioara, asa cum s-a intamplat cu acuarelele sale de deosebit talent. S-a integrat idealurilor politice ale vremii, cum se vede si dintr-o serie de alegorii privind Unirea.
Cunoscuta a fost si activitatea de litograf a lui D. Papazoglu; lui se datoresc un portret al lui Cuza, editat de Lemercier din Paris, si trei litografii reprezentand scene importante din domnia lui Cuza, lucrate academic si fara viata, dar importante documente istorice.
Un gen nou, caricatura, si-a facut aparitia in toate cele trei provincii romanesti, cu tema comuna a combaterii dusmanilor Unirii. Caricaturistii - printre care polonezul Dembitki - lucrau la ziare, cum au fost Nichipercea al lui N. T. Orasanu si Bondarul, situate pe pozitii inaintate in anii Unirii; Umoristul la Arad si apoi la Gherla; Aghiuta, ziarul lui Hasdeu; Ghimpele, in care se ataca dinastia sau pasoptistii tradatori ai cauzei revolutionare.
S-a trecut acum la realizarea unui vechi deziderat: infintarea de scoli superioare de invatamant artistic. Mai intai la Iasi, in 1860, a fost inaugurata Scoala de belle-arte de insusi domnitorul; la Bucuresti, datorita lui Aman si Tattarescu, o scoala similara s-a deschis in 1864. Paralel cu infiintarea scolilor s-au organizat pinacoteci, in care s-au expus tablouri din vechi colectii sau din operele pictorilor in viata.
Inca un fapt nou, devenit caracteristic pentru artele plastice, l-a constituit aparitia expozitiilor artistilor in viata, dintre care cea dintai a avut loc in 1864; ele au jucat un rol important in educarea artistica a maselor. Acum perioada de cautare a incetat; operele care oglindeau nazuintele maselor erau tot mai iubite de popor. Artistul isi avea locul sau bine precizat in societate, dar trebuia sa lupte din rasputeri ca sa si-l mentina.
Cel de-al treilea mare eveniment politic al acestei perioade, independenta nationala de stat, legata de razboiul din 1877-1878, in care romanii si rusii au luptat impotriva Imperiului Otoman, a dat prilej stralucit artistilor romani sa-si exprime adeziunea si contributia lor. Legatura indisolubila cu idealurile patriotice, cu soldatul din popor, a creat arta adevarata a razboiului pentru independenta. Acest spirit a fost insuflat si de penelul lui Nicolae Grigorescu si de cei ce i-au urmat.
Nicolae Grigorescu(1838-1907), nascut din parinti tarani, a venit de copil la Bucuresti, unde a prins gust pentru pictura. Dupa sumare pregatiri artistice la pictorul portretist Anton Chladek, Grigorescu adolescent a zugravit biserici - la Caldarusani si Zamfira - intr-un stil cu totul nou, umanizand sfintii. Tot acum picteaza si primele tablouri istorice, printre care Mihai scapand stindardul. Dupa ce a incercat, fara rezultat, sa plece la studii in strainatate, a mers la Agapia, pe care a impodobit-o cu picturi de vadita valoare artistica, desi n-avea decat 20 de ani.
A reusit in 1861, cu o bursa obtinuta prin M. Kogalniceanu, sa plece la Paris, visul sau, unde aproape singur s-a format, copiind tablouri celebre de la Luvru, la scoala naturii de la Barbizon si a picturilor cu care a intrat acolo in contact; dovada, intre altele, Peisaj cu stanci, Apus de soare la Barbizon.
Intorcandu-se in tara prin Galitia, a facut schite de evrei batrani si expresivi; colindand tara, a infatisat peisaje vii, ca Baratia din Campulung si altele. Neutilizat, s-a dus pentru a treia oara la Paris, unde a lucrat intr-o tehnica superioara in stil realist si sobru si a expus 26 de lucrari in 1870; la Expozitia de la Bucuresti din 1873 a prezentat masiv 140 de lucrari, care l-au impus definitiv, reusind sa determine un curent innoitor prin calitatea neobisnuita a operei sale si indemnand pe tinerii pictori ai generatiei noi sa se indrepte catre scenele din viata poporului.
Dupa numeroase alte calatorii in Apus, razboiul din 1877 aducandu-l in tara, a participat efectiv la campanie ca pictor pe front. Maiestria artistului in compunerea maselor este neintrecuta; scenele luptelor la baioneta sunt un exemplu de mare arta si patriotism( Atacul de la Smardan ). Acelasi suflu se remarca in scenele sumbre sau in portrete vii( Spionul, Cazacul, Ofiter rus calare, Sentinela, Capete de prizonieri turci ). Cu toata stralucirea operei sale, si dupa razboi s-a lovit de greutati si a plecat din nou din tara, continuandu-si activitatea in Franta; a revenit apoi in tara unde a ramas pana la moartea sa in 1907.
Din grupul de artisti care au plecat pe front, mai amintim pe Szathmary, care a lucrat schite pentru publicatii straine; pe transilvaneanul Sava Hentia, pictor cu mare putere de munca si reusite tablouri( Intalnirea ) si pe G. Mirea, care a avut schite nu prea importante de razboi, mai reusite fiind insa tablourile cu alte subiecte: Varful cu dor si Mihai Viteazu privind capul lui Andrei Báthory.
In Transilvania s-a dezvoltat o bogata arta legata de aceleasi idealuri: dezrobirea sociala si nationala; poate in nici un domeniu nu s-a remarcat colaborarea dintre artistii luptatori de dincoace si dincolo de munti ca in pictura. C. Lecca, Misu Popp, Carol Popp de Szathmary au participat la revolutia de la 1848 din Tara Romaneasca sau au sprijinit Unirea si razboiul de independenta. Brasovul a fost locul unde s-au refugiat Negulici si Iscovescu, care au desenat portretele revolutionarilor in vederea alcatuirii unui album pentru a fi raspandit populatiei. Misu Popp a incercat realizarea unui 'Panteon' al istoriei nationale romanesti, pictand o serie de figuri istorice: Mihai Viteazul, Al. I. Cuza, Andrei Muresanu, Vasile Alexandri, Mihail Kogalniceanu si altii.
In Banat exista mai de mult o miscare artistica cu tendinte realiste. Cel mai proeminent reprezentant a fost pictorul Nicolae Popescu - 1877 ), care s-a inspirat din viata zilnica a banatenilor. El a proiectat o compozitie avand ca tema unirea Transilvaniei cu celelalte tari romane si a intreprins copierea basoreliefurilor de pe columna lui Traian pentru a fi litografiate si raspandite in popor. A realizat un numar mare de portrete, tratate in stil neoclasic, dupa invataturile primite in Italia. Mai putin valoros a activat in Banat pictorul Constantin Daniel, autor si de scene religioase.
Se mai remarca la mijlocul secolului al XIX-lea, pe langa pictura culta, zugravitul pe sticla si gravura pe lemn, specifice Transilvaniei. Pictura pe sticla avea un continut religios, dar cu numeroase elemente laice, luate din viata taraneasca. Centrele importante de pictura pe sticla si lemn au fost satele Nicula si apoi Hasdate din apropierea Clujului, aceasta arta raspandindu-se in Fagaras si Brasov.
Arhitectura.
Perioada care a urmat revolutiei din 1848 a dus la o crestere a centrelor orasenesti, in primul rand Bucurestiul si Iasul; ele au devenit orase cu aspiratii europene in edilitate, punandu-si probleme de urbanistica. In perioada formarii statului national si a cuceririi independentei a crescut nivelul edilitar al centrelor urbane, indeosebi al Capitalei, si s-a ridicat un numar insemnat de constructii noi. Acestea, desi nu erau monumente de arta, exprimau noile necesitati. Astfel au fost garile de la Bucuresti si Iasi si uzina de gaz de la Filaret din Bucuresti.
Caracteristic acestei arhitecturi a inceput sa devina stilul constructiilor obisnuite in Austria sau Franta, stil care va da oraselor un caracter hibrid. Casa veche boiereasca, inconjurata de parc si gradini, a inceput sa dispara; hoteluri fara gust inlocuiesc hanuri de tipare orientale.
Cel mai insemnat arhitect al epocii a fost Alexandru Orascu. Nascut la Bucuresti in 1817, a plecat in 1841 in Germania, unde a studiat la Berlin si München, centrele scolii neoclasice; mai putin a stat la Paris. Numit profesor de inginerie civila la Sf. Sava, in timpul revolutiei era arhitect al Capitalei, in care calitate decora strazile cu prilejul diferitelor manifestatii ale revolutiei. Luptator pentru Unirea Principatelor, Alexandru Orascu a devenit directorul Scolii de Ingineri constructori de la infiintarea ei, iar in timpul lui Cuza, director al directiei lucrarilor publice. La infiintarea Universitatii din Bucuresti a fost numit profesor de geometrie descriptiva si apoi decan al Facultatii de Stiinte; dupa razboiul Independentei va ajunge rectorul aceleiasi universitati. A fost autorul a numeroase edificii publice din Bucuresti, Iasi, Ploiesti si Constanta. Opera sa de capetenie a fost vechea cladire a Universitatii din Bucuresti, in stil sobru neoclasic, cu frontonul impodobit cu bazoreliefuri; a restaurat in acelasi stil Metropolia din Iasi, pastrand liniile arhitectonice ale primului constructor, arhitectul rus Singurov.
O alta constructie importanta, admirata timp de un secol, a fost Teatrul National din Bucuresti proiectat de arhitectul vienez Josef Heft, distrus de nemti. Teatrul a inceput sa fie construit inca din 1846 si a fost inaugrat abia in decembrie 1952, dupa reluarea constructiei pe timpul lui Stirbei Voda, lucrand la ea si arhitecti romani.
In legatura cu dezvoltarea oraselor trebuie amintita infrumusetarea lor cu gradini publice si particulare, pentru care s-au adus mesteri priceputi din strainatate, in acelasi timp infintandu-se o catedra speciala la Scoala de arhitectura. In Bucuresti, gradina Cismigiu, care exista mai inainte, a capatat un aspect nou; la Iasi s-a desavarsit gradina Copou. Un elvetian, Louis Leyvraz, a fost horticultorul la moda in epoca Unirii si a lui Cuza; el a dotat multe curti boieresti cu gradini, pline de alei sinuoase si chioscuri dupa gustul apusean. Devenit seful gradinar al Capitalei, a infrumusetat-o cu gradinile Icoanei, Sf. Gheorghe, Episcopiei etc.
Sculptura.
Ornamentarea fatadelor cladirilor noi reclama venirea a numerosi artisti decoratori din strainatate, care utilizau elementele clasice: pilastri sau coloane angajate, cu capiteluri din stuc, balcoane si ferestre cu grile din fier forjat. Cel mai de seama a fost Karl Storck, venit la Bucuresti in 1848. Originar din Germania, unde invatase mestesugul migalos al orfevrariei, a trecut la noi in tara la modelarea diferitelor ornamente pentru infrumusetarea fatadelor cladirilor.
Curand a plecat la München pentru reprofilarea pregatirii sale artistice; dupa doi ani, intorcandu-se in tara, a devenit sculptorul cel mai cautat. A lucrat frontonul Universitatii din Bucuresti, pastrand liniile neoclasicului Orascu; a reprezentat Minerva incununand artele si stiintele, denotand ca isi insusise temeinic stiinta proportiilor si anatomia corpului omenesc; acest fronton a fost considerat ca cea mai buna realizare de acest gen din secolul al XIX-lea.
Sculptorul Karl Storck mai este cunoscut si ca bun portretist, lucrand in acelasi stil neoclasic busturile lui Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogalniceanu si C. A. Rosetti. In 1865 a fost numit profesor la Scoala de belle-arte. Printre elevii sai mai cunoscuti au fost sculptorii Gheorghe Iuliu Zolnay, autorul monumentului lui Tudor Vladimirescu din Craiova, si Ion Georgescu; in atelierul sau a lucrat si Paul Focsaneanu, coautorul frontonului Universitatii din Bucuresti.
Muzica.
In preajma anului 1848, muzica romaneasca se afla in plina lupta pentru afirmarea trasaturilor nationale, descatusandu-se treptat de influentele turcesti si grecesti, ca si de dominatia bisericii. Urmand idealurile pasoptiste inaintate, muzica s-a legat de realitatile vremii, avand un continut social critic, exprimat intr-un limbaj mai apropiat de graiul poporului. N. Filimon, cel dintai critic muzical si teatral de la noi, a aratat cum inovatiile in muzica aduse din apus au largit campul de inspiratie al lautarilor, masa interpretilor muzicali de atunci.
Anton Pann, poet si compozitor, culegator de folclor, a adus o importanta influenta in muzica de larga circulatie. El a cules si tiparit numeroase cantece, grabind procesul inlocuirii melodiilor de factura orientala; a publicat Spitalul amorului, colectie de 6 brosuri, cuprinzand 176 de melodii( 1850 - 1852 ). Prin 'romanizarea' multor melodii greco - turcesti, Anton Pann a contribuit la faurirea unei culturi muzicale populare a orasului; operele sale se indreptau catre un cerc larg de oraseni, recrutat din randurile burgheziei mijlocii si mici. A avut numerosi adepti, care, alaturi de cativa maestri de muzica de origine straina ( Wachmann, Rusitki, Ehrlich), au publicat o serie de culegeri de cantece populare romanesti.
Vasile Alecsandri a avut si meritul de a fi stimulat culegerea melodiilor romanesti; in primul rand l-a stimulat pe bucovineanul Carol Miculi, care invatase de la Chopin sa aprecieze caracterele specifice ale folclorului. Primii compozitori romani erau sub influenta occidentala, si de aceea chiar culegerile lor de folclor sunt imprimate de oarecare occidentalism. Merita sa fie mentionat si D. G. Florescu, participant la revolutia din 1848, primul compozitor de romante, membru fondator al Conservatorului din Bucuresti.
Luptand pentru eliberarea sa nationala si sociala, poporul roman a putut sa ajunga in aceasta perioada la o mare inflorire a culturii sale. Este timpul in care au elaborat unele din lucrarile lor cele mai valoroase istoricul si revolutionarul N. Balcescu, poetul V. Alecsandri, istoricul si dramaturgul B. P. Hasdeu, istoricul A. Papiu - Ilarian, pictorul N. Grigorescu si marele poet M. Eminescu.
Bibliografie: Istoria artelor(colectiv)
Istoria romaniei in date(colectiv)
Istoria romanilor(colectiv)
Istoria civilizatiei romane moderne( E. Lovinescu )
