Cerintele Hardware

 

De la inceput, Linuxul a avut nevoie de resurse hardware minime pentru a rula. Acest lucru nu s-a schimbat in timp. Linuxul poate functiona pe sisteme hard foarte limitate insa a fi capabil sa rulezi Linuxul nu este totuna cu a crea un sistem server.

Evident, cu cat este mai bun hardware-ul cu atat performanta obtinuta la rularea sistemului de operare va fi mai mare. Cu toate acestea feriti-va de ultimele descoperiri in domeniu pentru ca de multe ori acestea nu sunt suportate de Linux. De exemplu, daca o placa video cu ultimele facilitati a aparut pe piata ieri nu va asteptati ca maine Linux-ul sa o si recunoasca. Uneori producatorii hardware ingreuneaza accesul dezvoltatorilor Linux la informatiile specifice necesare pentru a scrie modulele driver si astfel devine dificil ca acestia sa implementeze rapid ultimele produse hardware.

Pregatirea instalarii

Red Hat Linux, distributia Linux la care va face referire materialul in continuare, se poate instala prin intermediul serviciilor FTP, NFS sau SMB (Samba) atunci cand CD-ROM-ul Red Hat se afla pe un alt computer. Aceste metode sunt foarte sensibile si de putie ori functioneaza fara erori. Pentru a economisi timp si efort este recomandabil sa realizati instalarea folosind CD-ROM-ul de pe calculatorul pe care instalati Linux-ul.

Deoarece aceasta este medoda recomandata, vom considera in continuare ca faceti instalarea de pe CD-ul propriu.

Pasul urmator in pregatirea instalarii il constituie determinarea necesitatii unei dischete boot. Daca aveti un sistem de calcul care suporta bootarea de pe CD-ROM atunci nu aveti nevoie de o astfel de discheta. Insa daca CD-ul dumneavoastra cu distributia Red Hat nu este bootabil sau sistemul nu suporta bootarea (incarcarea) de pe CD-ROM aveti nevoie de o discheta de boot.

Crearea dischetelor de bootare

Crearea unei dishete de boot sub sistemul de operare Windows se face in felul urmator:

1. Sa presupunem ca CD-ROM-ul este drive-ul D: si ca aveti deja CD-ul in unitate. Rulati urmatoarea comanda de la un prompt MS-DOS:

 

d:/dosutils/rawrite

 

2. Utilitarul rawrite va afisa urmatoarele:

 

Enter disk image source file name:

Please insert a formated diskette into drive A: and press the enter key

 

3. Introduceti ca sursa \images\boot.img. Rawrite va afisa urmatorul prompt:

 

Enter target diskette drive:

 

4. Introduceti litera corespunzatoare (A: sau a:)

5. Acum ar trebui sa introduceti o discheta goala, formatata si sa apasati tasta Enter ca sa continue scrierea dischetei.

6. Utilitatea rawrite va scrie fisierul boot.img pe discheta.

Crearea unei dishete de boot sub sistemul de operare Linux se face in felul urmator:

 

1. Montati CD-ROM-ul Red Hat ca de obicei (de ex. mount /dev/cdrom /mnt/cdrom). Considerand ca ati efectuat montarea in directorul /mnt/cdrom schimbati directorul curent in /mnt/cdrom/images, acolo unde este tinuta imaginea de bootare.

2. Considerand ca discul floppy este /dev/fd0 (standard) si ca utilizati o discheta de 1,44 MB, rulati urmatoarea comanda:

 

dd if=boot.img of=/dev/fd0 bs=1440K

 

In felul acesta ar trebui sa va creati discheta de boot. Va puteti crea, de asemenea, o discheta suplimentara doar inlocuind ca fisier intrare (input file) boot.img cu supp.img (if=supp.img).

Odata ce aveti discheta puteti instala Red Hat Linux de pe CD.

Instalarea propriu-zisa

In procesul de instalare cele mai importante si mai complexe etape sunt cele referitoare la partitionarea discului hard si la alegerea pachetelor de instalat. De aceea consideram ca acestea sunt important de detaliat. Restul procesului de instalare este bine sustiunt grafic si usor de realizat.

Daca sistemul se incarca folosind CD-ROM-ul nu aveti nimic altceva de facut decat sa introduceti CD-ul Red Hat in unitate si sa porniti sau reporniti sistemul. In cazul in care folositi pentru incarcare discheta introduceti-o in unitate si reporniti calculatorul.

Atunci cand sistemul porneste veti vedea un ecran de intampinare Red Hat si un prompt :

boot:

Aveti trei posibilitati: apasati tasta Enter pentru a porni o instalare/upgrade normal. A doua posibilitate este sa tastati expert iar instalarea se va face in modul expert. Folosind acest mod Red Hat nu va mai incerca sa autodetecteze componentele hardware ale sistemului de calcul ci va permite utilizatorului sa selecteze aceste componente. A treia optiune este rescue. Aceasta ar trebui utilizata dupa un dezastru. De asemenea, in acest caz aveti nevoie de o discheta de salvare in plus fata de discheta de boot standard. Puteti crea acesta discheta in maniera prezentata anterior insa trebuie sa inlocuiti numele fisierului de intrare cu rescue.img.

 

Partitionarea discurilor

Partitionarea discurilor este un pas foarte important deoarece modificarea ulterioara a partitiilor nu ofera foarte multa siguranta in fata posibilitatii pierderii de date. De aceea fiti foarte atenti la acest pas al instalarii. Programul de instalare va afisa un ecran ca cel prezentat in FIG 2.1.

Acum sunteti inrebati ce instrument de partitionare veti folosi. Cea mai simpla metoda este utilizarea Disk Druid. O alta optiune este fdisk-ul.

Utilitarul Disk Druid este mult mai prietenos datorita interfetei grafice si este recomandat pentru utilizatorii incepatori.

Daca aveti partitii ale unui alt sistem de operare instalat anterior (de ex. Windows) acum puteti sterge aceste partitii sau puteti folosi partitiile nefolosite pentru a crea un sistem cu incarcare duala: Linux Red Hat si Windows.

In continuare se presupune ca aveti numai partitii Linux (situatie existenta atunci cand realizati o instalare tip Server).

Red Hat va permite sa va partitionati fiecare disc, unde fiecare partitie este notata utilizand o schema de genul hd[a-z][N] pentru discurile hard IDE si o schema sd[a-z][N] pentru discurile hard SCSI. Aici N este numarul partitiei. De exemplu, hda 1 este partitia numarul 1 de pe primul disc IDE, hda, si, similar, sda 1 este prima partitie de pe primul disc SCSI. Va trebui sa va decideti singuri cum va veti partitiona discurile. In continuare sunt prezentate cateva sfaturi.

Aveti nevoie de o partitie / (root) pentru a stoca kernelul si fisierele legate de acesta. Aceasta partitie nu trebuie sa fie foarte mare. Insa, daca dispuneti de spatiu, incercati sa o faceti de 512 MB sau mai mult. (In conditiile in care creati si alte partitii este de ajuns ca partitia / (root) sa aiba 256 MB). Asigurati-va ca ati ales pentru aceasta partitie tipul Linux native (sau ext2/ext3, in functie de versiunea de Red Hat pe care o instalati).

 

FIG 2.1. Alegerea instrumentului de partitionare

Tot obligatoriu trebuie sa creati o partitie swap (tipul partitiei: swap) care sa aiba o dimensiune egala cu de doua ori marimea memoriei RAM (daca aveti un RAM mare, +512 MB, ati putea sa nu mai folositi un swap dublu fata de memorie).

Optional, puteti crea partiile:

• /usr (tipul partitiei trebuie sa fie Linux native/ext2/ext3; este o partitie care trebuie sa fie cat mai mare +512 MB),

• /home pentru directoarele radacina ale utilizatorilor mai putin utilizatorul root (tipul partitiei trebuie sa fie Linux native/ext2/ext3; daca aveti multi utilizatori trebuie sa va decideti care este spatiul pe care il alocati pe utilizator, sa multiplicati aceasta valoare cu numarul maxim de utilizatori pe care considerati ca il veti avea si sa creati o partitie corespunzatoare ca dimensiune),

• /boot: partitie de 16 MB, si o partitie cat mai mare (+512 MB),

• /var pentru cozile si log-urile sistemului. (FIG 2.2, FIG 2.3 , FIG 2.4).

 

FIG 2.2. Disk Druid: partitionarea hard disk-ului

 

FIG 2.3. Disk Druid: partitionarea hard disk-ului

 

FIG 2.4. Disk Druid: partitionarea hard disk-ului

Programul fdisk lucreaza cu un disc la un moment dat, si chiar daca asigura o interfata neeleganta, in schimb are o flexibilitate mai mare decat Disk Druid. Desi fdisk-ul nu este recomandat incepatorilor, totusi in continuare sunt prezentate cateva notiuni de baza; daca v-ati facut treaba fara sa fie nevoie sa folositi fdisk treceti peste randurile urmatoare.

Dupa cum vedeti in FIG 2.5, fdisk are o interfata tip linie de comanda simpla.

 

Fdisk poate fi rulat si din linia de comanda utilizand sintaxa urmatoare:

fdisk hard disk device

De exemplu:

fdisk /dev/hda

Aceasta comanda va comunica programului ca doriti sa lucrati cu partitiile primului disc IDE. Asa cum o arata si FIG 2.5 fdisk afiseaza un prompt “Command (m for help):” unde puteti introduce litera m pentru a obtine un ecran help (de ajutor) (FIG 2.5).

FIG 2.5. Fdisk

Pentru a vizualiza partitiile existente de pe discul selectat, introduceti p, care va afisa partitiile actuale intr-un format tabelar cum ar fi urmatorul:

Disk /dev/hda: 33 heads, 63 sectors, 1014 cylinders

Units = cylinders of 2079 * 512 bytes

Device	Boot	Start	End	Blocks	Id	System
/dev/sda1	*	1	505	524916	83	ext2
/dev/sda2		506	1014	529105+	5	ext2
/dev/sda5		506	886	396018	83	ext2
/dev/sda6		887	1011	129906	82	Linux swap

Dupa cum se poate observa, /dev/sda1 are “*” in coloana Boot, ceea ce inseamna ca aceasta partitie este bootabila.

De asemenea, discul /dev/sda a fost impartit in patru partitii, unde prima partitie este /dev/sda1, care incepe la blocul 1 si se termina la blocul 505. Fiecare bloc are 1.024 bytes, sau 1 KB. Astfel, prima partitie /dev/sda1, alcatuita din 524.916 blocuri, are 524.916 KB sau aproximativ 512 MB.

Pentru a sterge toate partitiile existente una cate una, folositi comanda d si introduceti numarul partitiei pe care doriti sa o stergeti.

Pentru a adauga partitii tastati n, asa cum este prezenatat mai jos:

Command (m for help): n

Command action

e extended

p primary partition (1-4)

Aveti doua optiuni. Puteti crea fie o partitie extinsa fie o partitie primara. Aveti nevoie de partitii extinse doar daca doriti sa creati mai mult de patru partitii. Deoarece pentru a lucra cu Linux nu este nevoie decat de partitiile /, /usr, /home, si o partitie swap (si nici acestea toate obligatorii, asa cum am mai aratat), nu aveti nevoie sa creati partitii extinse. Asa ca va trebui sa creati o partitie primara tastand p in dreptul promptului. Urmatorul prompt va cere sa alegeti numarul partitiei:

Partition number (1-4): 1

Introduceti 1 pentru prima partitie, 2 pentru a doua, si asa mai departe. Urmatorul prompt va cere sa selectati numarul blocului de start. Intervalul prezent in paranteze reprezinta totalul blocurilor disponibile pentru partitionare. Daca aceasta este prima partitie, puteti alege 1 ca fiind blocul de start:

First cylinder (1-1014): 1

Pentru a crea o partitie de 512 MB, puteti introduce dimensiunea in bytes, kilobytes sau megabytes. Deoarece este mai usor de lucrat cu dimensiunea in MB alegeti +512 MB pentru ultimul cilindru, dupa cum urmeaza:

Last cylinder or +size or +sizeM or +sizeK ([1]-1024): +512M

Acum sa vedem daca partitia a fost creata asa cum am cerut. In acest scop folosim comanda p pentru afisarea informatiilor despre partitiile existente:

Disk /dev/sda: 33 heads, 63 sectors, 1014 cylinders

Units = cylinders of 2079 * 512 bytes

Device Boot	Start	End	Blocks	Id	System
/dev/sda1	1	505	524916	83	Linux native

Dupa cum se poate vede a fost creata prima partitie. Tipul de partitie implicit este Linux native; daca doriti sa faceti modificari asupra tipului partitiei folositi comanda t pentru a atasa un semnalizator partitiei:

Command (m for help): t

Partition number (1-4): 1

Hex code (type L to list codes): 82

Change system type of partition 1 to 82 (Linux swap)

Command (m for help): p

Disk /dev/sda: 33 heads, 63 sectors, 1014 cylinders

Units = cylinders of 2079 * 512 bytes

Device Boot	Start	End	Blocks	Id	System
/dev/sda1	1	505	524916	82	Linux swap

Comanda L poate fi utilizata pentru a afisa lista tipurilor de partitii disponibile.

Selectarea optiunilor referitoare la managerul de boot

In procesul de instalare, atunci cand trebuie sa va hotarati ce boot loader (manager de boot) folositi, LILO sau GRUB, trebuie sa aveti mare grija unde plasati acest manager.

Daca nu aveti alt sistem de operare instalat deja, puteti alege master boot record. Pe de alta parte, daca aveti deja un sistem de operare instalat si doriti sa il folositi in continuare, va trebui sa alegeti primul sector al partitiei boot (the first sector of the boot partition).

Tineti minte faptul ca punand GRUB sau LILO in master boot record, acesta va prelua controlul intregului proces de incarcare a sistemului, iar daca doriti sa aveti calculatorul capabil sa se incarce dual (sa puteti alege sistemul de operare care sa porneasca), exista posibilitatea ca, daca mai aveti un sistem de operare instalat, acesta isi fi plasat deja managerul propriu de boot in master boot record si sa aveti probleme.

In continuare va trebui sa alegeti partitiile bootabile de unde managerul Linux-ului sa poata alege. Partitia de bootare Red Hat Linux implicita este marcata cu “*”. Implicit este marcata cu numele “linux”. Cu alte cuvinte, cand, sa zicem, LILO porneste in timpul procesului de bootare, veti putea scrie linux la promptul boot: pentru a porni sistemul de operare Linux. Daca mai aveti un sistem de operare care coexista pe calculatorul respectiv cu Linux-ul, puteti sa selectati partitia pe care se afla si sa-i atribuiti o marca (de exemplu: Windows). Astfel, cand deschideti calculatorul LILO va va cere sa alegeti care dintre cele doua sisteme de operare doriti sa porneasca.

Selectarea pachetelor

La ultimele versiuni Red Hat Linux (7.0, 7.1, 7.2), instalarea decurge fara probleme, chiar si pentru cei neinitiati, pina la selectarea individuala a pachetelor de instalat, unde marea majoritate a incepatorilor se pierd in numarul foarte mare de programe si optiuni. Desigur, se poate alege si un alt tip de instalare care sa nu mai necesite alegerea individuala a pachetelor. Dar sa nu uitam ca tocmai aceasta posibilitate de a alege fiecare pachet in parte este unul din avantajele Linux-ului, el permitind astfel un control foarte mare al software-ului ce urmeaza a fi instalat pe sistem. Asa ca daca aveti timp si vreti sa faceti o treaba buna, bifati selectarea individuala a pachetelor de instalat.

Asa cum am promis vom face aici o scurta prezentare a pachetelor disponibile in majoritatea distributiilor, utilizatorii urmind apoi a alege doar pe acelea de care au nevoie, dar fara sa omita pachete esentiale.

 

Applications/Communications

efax	program pentru trimis si primit faxuri, cu o interfata grafica acceptabila, care il face mai usor de folsit
ircii	client de IRC (Internet Relay Chat)
lrzsz	o colectie de comenzi (rz, sz, etc) folosite pentru download si upload de fisiere. Multe dintre comenzi sint folosite de catre alte programe (e.g. minicom)
minicom	program de comunicatii asemanator cu MSDOS Telix

Applications/Databases Toate aplicatiile din aceasta categorie se refera la postgresSQL, cel mai folosit program de baze de date din Linux, care ruleaza pe o mare varietate de sisteme de operare din familia Unix, acest lucru asigurind bazelor de date create o mare portabilitate.

postgresql	pachetul principal, incluzind si serverul de PostgreSQL
postgresql-clients	include doar clientii si librariile necesare pentru accesarea serverului de PostgreSQL. Daca vreti doar sa va conectati la un alt server, acest pachet contine tot ce aveti nevoie
postgresql-data	este recomandat sa instalati acest pachet deoarece contine structura bazei de date initiala. Daca totusi va veti hotari sa nu-l instalati, va trebui sa creati aceasta baza initiala folosind comanda 'initdb'

Applications/Editors Linux-ul va pune la dispozitie mai multe editoare variind ca performanta si ca interfata grafica. Alegerea editorului pe care il veti folosi in mod curent nu o puteti face decit dumnevoastra, fiind o chestie de 'gust'.

emacs	editor cu facilitati de mail, news, etc, poate rula si sub X
emacs-el	contine sursele folosite in pachetul de mai sus. Nu aveti nevoie de el decit daca doriti sa modificati acel pachet.
emacs-nox	o varianta mai mica a emacs-ului, fara suport pentru X
emacs-X11	o varianta a emacs-ului conceputa special pentru X
jed	editor relativ mic si rapid ce contine facilitati speciale de editare a surselor in C, C++ si alte limbaje de programare. Poate emula Emacs, WordStar, etc.
jed-xjed	jed pentru X Windows
joe	editor prietenos si usor de folosit, o alegere buna pentru incepatori.
vim-color	versiune imbunatatita a vi-ului, editor care vine odata cu marea majoritate a sistemelor Unix, si este setat ca editor 'default' (implicit). Toate variantele acestuia sunt superioare din punct de vedere al performantei celorlaltor editoare, dar pentru un incepator poate fi destul de greu de folosit

vim-enhaced

la fel ca si vim-color, avind in plus interpretoare de perl si python

Applications/Emulators Unul dintre avantajele mari ale Linuxului il constituie emulatoarele cu ajutorul carora pot fi rulate programe concepute pe alte sisteme de operare, fara a fi nevoie sa aveti acel OS.

dosemu	emulator de MS-DOS
dosemu-freedos	emulator mai performant decit dosemu, fiind compatibil cu versiuni mai noi ale DOS-ului.Contine utilitare de FreeDos.
xdosemu	emulator de DOS sub X, cu suport pentru grafica si mouse

Applications/Engineering

spice	simuleaza un circuit electric cu rezistente,condensatori,etc
units	converteste diferite unitati de masura in echivalentul lor in Sistemul International

Applications/Graphics

ghostscript	intelege fisiere PostScript, formate grafice uzuale, suport pentru imprimante color
ghostscript-fonts	fonturi folosite de ghostscriptgiftrans - poate converti si lucra cu imagini de la linia de comanda, fiind foarte folosit la realizarea imaginilor transparente pe paginile de web
libgr-progs	utilitare pentru lucrul cu jpeg-uri
xfig	program rudimentar de desen sub X
zgv	utilitar de consola, capabil sa inteleaga un mare numar de formate grafice.

Applications/Mail La fel ca si in cazul editoarelor, Linuxul va pune la dispozitie un mare numar de utilitare de posta, urmind ca dumnevoastra sa il alegeti pe cel care va place cel mai mult.

elm	mic si rapid, dar rar folosit
exmh	interfata grafica, interfata pentru PGP (Pretty Good Privacy), rar folosit
fetchmail	program pentru POP3, IMAP, etc.
metamail	o implementare a MIME (Multipurpose Internet Mail Extensions)
mutt	utilitar mic, color, cu suport pentru POP3. Va permite compunerea mesajelor in editorul pe care l-ati ales ca default
nmh	permite lucrul doar la linia de comanda
pine	este programul de posta cel mai des folosit, mai ales de incepatori. Pachetul contine si un editor, pico, la fel de usor de folosit.

Scriitori romani