Limbajul C



Limbajul "C" este un limbaj de programare care are o destinatie universala. El este utilizat in rezolvarea problemelor stiintifice si tehnico-ingineresti, in prelucrari de date precum si in scrierea programelor de sistem.

El a aparut in anul 1972. Autorul principal al limbajului este Dennis Ritchie de la firma BELL LABORATORIES. Limbajul C a aparut in legatura cu implementarea sistemului de operare UNIX pe minicalculatoarele firmei DEC, seria PDP-11.



Sistemul de operare UNIX, compilatorul C si in esenta toate aplicatiile sub sistemul

UNIX sunt scrise in C intr-o proportie mare. Astfel, din cele 13000 linii sursa ale sistemului de operare UNIX, numai 800 linii sunt scrise in limbaj de asamblare, restul fiind scrise in C. De asemenea, insasi compilatorul C este scris in C in proportie de 80%. In felul acesta limbajul C asigura o portabilitate buna pentru programele scrise in el.

Notiunea de portabilitate nu este inca definita riguros. In mod intuitiv, spunem ca un program este portabil daca el poate fi transferat usor de la un tip de calculator la altul.

Portabilitatea mare a programelor scrise in C a condus la o raspandire mare a limbajului C si a sistemului de operare UNIX.

In prezent limbajul C este implementat si sub alte sisteme de operare. Practic el este disponibil pe toate calculatoarele, incepand cu microcalculatoarele personale si terminand cu supercalculatoarele. Pe calculatoarele de tip IBM PC este implementata o varianta a limbajului C numita TURBO C. Aceasta varianta dispune de un mediu de programare menit sa ajute utilizatorul in scrierea si punerea la punct a programelor. De asemenea, pe acelasi tip de calculatoare este implementata varianta quickC, care dispune si ea de un mediu de programare dezvoltat.

Limbajul C contine structurile proprii programarii structurate. Succesul ei s-a dovedit din plin odata cu aparitia limbajului Pascal. De asemenea, limbajul C dispune si de facilitati oferite de limbajele de asamblare, cum sunt lucrul pe biti si utilizarea adreselor.

El este considerat ca fiind un intermediar intre limbajele de nivel inalt si cele de asamblare. Compilatorul C ofera programatorului o flexibilitate mai mare in scrierea programelor decat alte limbaje de programare. El realizeaza un numar mai redus de controale la compilarea textului sursa. Din aceasta cauza programarea in limbajul C este mai expusa la erori decat programarea in alte limbaje, cum ar fi de exemplu, limbajul Pascal.