Sistemul de fisiere
Datele si programele sunt pastrate, ca si in alte sisteme de operare, in fisiere memorate pe discuri magnetice. Fiecare disc poate fi impartit, din punct de vedere logic, in mai multe zone numite partitii. Marimea unei partitii este stabilita de catre administratorul de sistem la instalarea sistemului sau cand se introduce un nou disc in sistem. Fiecare partitie este gestionata in mod separat de sistemul de operare ca si cum ar fi un dispozitiv independent.
Pentru gestionarea fisierelor dintr-o partitie, sistemul de operare trebuie sa detina informatii despre: blocurile de date libere din cadrul partitiei, blocurile de date ocupate , informatii cu privire la fiecare fisier continut de acea partitie. Toate informatiile de organizare a sistemului de fisiere trebuie sa se gaseasca in partitia in care a fost creat sistemul de fisiere. Pe parcursul evolutiei sale, in Unix au fost definite mai multe sisteme de fisiere, acestea diferind prin dimensiunea blocurilor de date , prin informatiile continute si prin structurile de date utilizate pentru gestionarea fisierelor. Exemple de sisteme de fisiere: s5 (UNIX System V), ufs (BSD UNIX), rsf si nsf (pentru retelele de calculatoare).
Pentru a realiza coexistenta mai multor sisteme de fisiere diferite, nucleul sistemului de operare contine un nivel special, numit sistem virtual de fisiere, avand rolul de a uniformiza accesul la fisiere. Apelurile operatiilor cu fisiere primite de la utilizatori sunt tratate la acest nivel, care particularizeaza apelul in functie de sistemul de fisiere in care se afla fisierul apelat.
Notiunea de fisier in acceptiune Unix
In Unix fisierul este considerat ca fiind o succesiune de octeti, avand un marcaj de sfarsit de fisier. Exista trei tipuri de fisiere:
Un fisier ordinar este folosit pentru memorare de informatii pe suport magnetic; el poate contine un program sursa (text) sau unul sub forma de cod executabil (binar), precum si date necesare executiei programelor. Fisierele ordinare sunt singurul tip de fisiere folosite pentru memorarea pe termen lung a informatiilor. Numele fisierelor nu pot depasi 14 caractere tiparibile in sistemele Unix mai vechi si 255 de caractere in versiunile mai recente. Caracterele permise sunt literele mari si mici ale alfabetului englez, cifrele si semnul Literele mari si literele mici sunt considerate distincte. Uneori este necesar ca numele fisierului sa aiba o extensie: .sh pentru programe Shell, .bas pentru programe Basic, .c pentru programe C, e.t.c
Dirctoarele sunt fisiere care contin infornmatii despre subdirectoarele si fisierele continute. Fisierele speciale sunt fisiere asociate dispozitivelor periferice. Utilizatorii pot efectua schimburi de date la periferice fara a fi nevoiti sa cunoasca detalii despre mecanismul de functionare a acestora.
