Pamintul si Luna
Luna este cel mai apropiat corp ceresc fata de Pamint, situinduse in medie la 385000 km de acesta. Intr-o luna calindaristica Luna pare a-si modifica forma, de la cea de secera pina la cea de cerc plin si inapoi. Luna nu emite lumina si modificarile aparente de forma se datoreaza faptului ca in timpul rotirii in jurul Pamintului se poate observa doar partea iluminata de Soare. Modificarile successive de forma ale Lunii se numesc faze, si ele se repeat la fiecare 29,5 zile.
Avem cele mai multe informatii despre Luna in comparatie cu orice alt corp ceresc deoarece oamenii au pasit pe ea si au explorat-o. Acestea au fost astronautii de pe Apollo care au vizitat de sase ori luna; intre iulie 1969 si decembrie 1972, in cea mai mare aventura realizata vreodata de umanitate.
O planeta dubla
In comparatie cu planeta-mama, Luna este un satelit mare. Diametrul acesteia, de 3476 km, este mai mult de un sfert din diametrul Pamintului ( 12756 km ). Majoritatea satelitilor sistemului nostru solar sunt mici in comparatie cu planeta-mama. De exemplu, Ganymede, cel mai mare satelit al planetei Jupiter, este mai mic decit douazeci si cincea parte a planetei.
Din aceasta cauza multi astronomi considera ca Pamintul si Luna ar trebui private ca un system planetar dublu. Intr-adevar, Luna este la fel de mare cin jumatate din Pluto, cea maiindepartata planeta, si nu cu mult mai mica decit Mercur. Masa Lunii este ceva mai mica de 1:18 din masa Pamintului. Forta ei gravitationala este si ea mai mica, doar o sesime din cea a Pamintului. Cu toate acestea, forta gravitationala a Lunii afecteaza Pamintul. Aceasta atrage apele din mari si oceane, dind nastere fenomenului de maree. Fluxul apare atunci cind Luna este in ascensiune, fluxurile aparind pe ambele parti ale pamintului.
Interiorul
Pamintul si Luna sint asemanatoare ca structura. Ca si celelalte planete invecinate, Mercur, Venus sau Marte, sunt alcatuite din roca. Au o structura stratificata: un miez bogat in fier in interior, acoperita cu o manta semi-lichida de roca. La suprafata este o scoarta de roca solida mai usoara.
Scoarta selenara este mai densa decit cea a pamintului care sub suprafata oceanelor are o grosime de doar 10 km: mantaua Lunii pare sa fie rigida si compacta pe toata grosimea ei in vreme ce partea superioara a mantalei terestre este usor elastica, ceea ce inseamna ca poate curge. Curind, duce cu ea crusta solida, process numit deplasare a placilor tectonice.
Scoarta Pamintului nu se deplaseaza ca un tot, ea se divide in aproximativ 15 fragmente, sau placi, care se deplaseaza in directii diferite. Studierea tectonicii placilor este astazi unul dintre cele mai importante domenii ale geologiei ( studierea Pamintului ).
Miscarile tectonice ale placilor dau nastere si altor fenomene. Cind o placa se loveste de cealalalta, releful se increteste si se inalta, formindu-se muntii. Acesti munti pot contine vulcani formati din roci topite izbucnite din zonele de slaba rezistenta ale scoartei. Acolo unde doua placi tectonice aluneca una pe linga alta, ele se intepenesc uneori pentru ca apoi sa se elibereze brusc. Aceasta transmite unde de soc care se propaga prin scoarta, tectate sub forma unor cutremure de pamint.
Modelarea reliefului
Daca suprafata Terrei a fost modelata in principal de miscarile placilor tectonice, acest lucru nu este valabil si in cazul Lunii. Principala forta care pare sa fi modelat suprafata lunii este forta de impactcu care a fost asaltata de rocile cosmice. Aceste bombardamente au lasat suprafata selenara plina de cratere mai mici sau si mai mari. Unele impacturi au topit scoarta originara, dind nastere la cimpii intinse de lavasi parti di scoarta veche selenara. Cimpiile sunt zonele mai intunecate, in timp ce scoarta veche pare mai luminoasa. Cimpiile selenare sunt dumite mari, deoarece primii astronauti au crezut ca aceste intinderi ar putea fi oceane; de fapt, pe luna nu exista apa.
Modelul de umbre si lumine vizibile pe suprafata Luniiramine intotdeauna neschimbat deoarece putem vedea doar o singura parte a acesteia. Aceasta deoarece Luna executo o asa-numita rotatie siderala:durata rotatiei in jurul propriei axe este aceeasi cu durata rotatiei in jurul Pamintului - 27 zile si o treime. Noaptea, Luna poate fi observata deplasindu-se pe cer nu din cauza propriei sale orbite in jurul Pamintului, ci din cauza ca pamintul insusi se roteste.
Apa si aer
Pe luna nu exista nici apa, nici aer, deoarece gravitatea lunii nu este suficienta de mare pentru a mentine o atmosfera gazoasa. Aceasta inseamna ca luna nu este protejata de caldura dogoritoare a soarelui din timpul "zilelor" care dureaza doua saptamini, cind temperaturile la suprafata atinge 120 Grade C. La fel, Luna nu este protejata nici de frigul din spatial cosmicdin timpul "noptilor" de doua saptamini, cind temperatura coboat pina la -180 Grade C.
Spre deosebire de Luna, care este extrem de uscata, Pamintul este foarte umed. Peste sapte zecimi din suprafata Pamintului este acoperita de apele oceanilor. Pamintul, fiind mult mai masiv, are o forta gravitationala suficienta pentru a mentine o atmosfera gazoasa. Atmosfera se comporta ca un invelis care distribuie caldura soarelui in timpul zilei si care impiedica disiparea acesteia in spatiu in timpul noptii. Astfel, temperatura de pe Pamint este mult mai uniforma decit pe Luna, cu variatii relativ mici intre zi si noapte.
Aerul din atmosfera pamintului este un amestic de gaze, in cea mai mare parte azot ( aproximativ 78% ) si oxygen ( 21% ). Prezenta oxigenului in atmosfera impreuna cu apa abundenta de pe suprafata face posibila existenta vietii pe Pamint, sub diverse forme. Pe Luna, lipsa aerului si a apei face imposibila dezvoltarea oricarei forme de viata.
Apa si aerul joaca un rol foarte important in modelarea suprafetei terestre. Aceste sunt principalele cause ale expoziunii, indepartare straturilor de roca de la suprafata, modificind permanent relieful. Curgerea apelor, miscare neintrerupta a apelor oceanilor si marilor, efectul distructiv al ghetii ( apa ingeata ), efectul devastator al vintului: aceste sunt agenti de eroziune puternici, care in timp pot transforma roca cea mai dura in praf.
Deoarece suprafata Pamintului este in permanenta schimbare, planeta este tinara geologic. Doar citeve straturi de roca depasesc 1,5 milioane de ani, virsta planetei fiind de aproximativ 4,6 milioane de ani. Spre deosebire de aceasta, Luna este inactivata si suprafata ei este mult mai veche. In ultimii 3 miliarde ani suprafata acesteia s-a schimpat putin.
