ECOSISTEMUL URBAN
Omul, ca orice fiinta vie, nu se afla in afara legilor care guverneaza viata pe planeta noastra, ci s-a format si dezvoltat in interactiune cu mediul natu-ral. Acesta a influentat dintotdeauna dezvoltarea societatii, dar gradul in care a exercitat aceasta influenta a fost diferit re la o epoca istorica la alta.
Mediul natural in care omul isi desfasoara activitatea este format din mai multe sisteme ecologice. Un ecosistem, in general reprezinta relatia dintre lumea organismelor vii si mediul lor de viata, sau cum se mai spune, unitatea dintre biocenoza si biotip(exemplu: un lac, o padure, etc. formeaza in parte un ecosis-tem ). Un grup de oameni pe un spatiu determinat si mediul ambiant respectiv alcatuiesc impreuna un ecosistem urban . Ansamblul ecosistemelor planetei, intre care exista relatii complexe de interconditionare,constituie ecosfera. Intrucat omul este singura fiinta vie care poate depune o activitate constienta, ecosistemul uman joaca rolul principal in cadrul ecosferei.
Biotopul urban reprezinta rezultatul actiunii modelatoare a omului asupra mediului "fizic", actiune desfasurata intr-un lung proces istoric, spre folosul sau. Ca si in cazul ecosistemelor naturale, si in acest caz se poate vorbi de factorii stationari ai biotopului urban, dar in elementele de biotop urban se pot include factorii indusi de catre societatea umana (factori ce se exprima prin elemente antropogenice )
Factorii stationari sunt cei geografici, geologici si pedologici. Acestia reprezinta elemente fixe care determina evolutia unei asezari umane. Intr-o di-ferita masura, acesti factori (in special cei pedologici) sunt supusi actiunii antropice si modificati.
Elemente antropice ale biotopului
Elemente generate de structurile urbane. Asezarea umana reprezinta prin manifestarea sa spatial-functionala o entitate complet diferita din punct de vedere al biotopului, fata de ecosistemele naturale ; zone functionale urbane, pu-ternic antropizate, in special cele industriale, comerciale, si de afaceri, si in diverse masuri cele rezidentiale, invatamant sau de agrement, prezinta modifi-cari spatiale specifice ale biotopului initial, orientat spre indeplinirea scopurilor pentru care au fost realizate. Rezulta astfel modificari le tuturor factorilor de mediu (apa, aer, sol), precum si schimbari semnificative ale microclimatului.
Poluarea este rezultatul direct sau indirect al activitatilor umane ce se des-fasoara pe teritoriul orasului .Fara indoiala ca la originea poluarii sta productia de materiale nespecifice mediului. Nu spectrul de materiale create de om este cauza reala, ci modul de gospodarire a acestora care, pe langa faptul ca incorpo-reaza resurse neregenerabile si epuizabile, dupa utilizare sunt deversate in mediul natural, fara sa se cunoasca efectele de lunga durata asupra acestuia.
Factorii de poluare urbana sunt cei care se incadreaza in factorii general valabil de poluare a mediului inconjurator si se refera la:
Lipsa unei organizari si dezvoltari economice pe criterii ecologice, cu alte cuvinte, lipsa unei baze de dezvoltare durabila
Cresterea demografica exploziva care implica aglomerarea oraselor, ex-tinderea suprafetelor ocupate de orase si cresterea necesitatii de tot felul, constituie principala presiune exercitata din partea centrelor urbane asupra mediului.
Dezvoltarea tehnicii fara sa tina seama de principiile ecologice.
Crearea de bunuri materiale care incorporeaza resurse neregenerabile (sau greu regenerabile) si epuizabile.
Lipsa unei constiinte ecologice cu privire la posibilitatile mediului inconjurator constituie acel factor de comportament care concura in egala masura cu alti factori,la degradarea mediului.
Cresterea necesarului de apa in viitor.
Crearea marilor aglomerari urbane provoaca dezechilibre care pot sa se transforme in catastrofe (exemplu: la Milano in ultimii 20 de ani, nivelul apei subterane a scazut cu 20 m, la Bologna, panza freatica in 1945 se gasea la 12m, astazi se afla la 35m adancime. Se pune problema nu numai a lipsei posibile de apa in urmatoarele decenii, ci si a posibilitatii ca prin tasarea pamantului sa se produca alunecari masive de teren si distrugerea unor suprafete intinse de con-structii .
Varietatea poluarii ca si a cazurilor care o produc,conduce la schimbari specifice, uneori ireversibile, ale calitatilor factorilor de mediu.
Echilibru dintre comunitatea biotica si mediul fizic este decisiv pentru comunitate. Intreaga miscare a societatii este indisolubil legata de dezvoltarea istorica a productiei, de munca. Fiind un proces intre om si natura, in cursul caruia omul efectueaza, reglementeaza si, prin actiunea sa, controleaza schimbul de materie dintre el si natura, munca presupune atat unitate cat si contradictia dintre om si natura. In procesul muncii, producand cele necesare existentei, oamenii pe de o parte extrag din mediul natural resursele regenerabile, iar pe de alta parte arunca in mediul natural reziduuri si deseurile activitatii productive si ale gospodariei fiecarei familii. Drept urmare, intre mediul natural si cel creat de om se desfasoara o dubla contradictie:
Biocenozele urbane, a doua parte componenta a ecosistemului urban este caracterizat prin evolutia speciei dominante,in teritoriul urban pe care o repre-zinta omul si antropocenoza care constituie cenoza principala in orase.
In ceea ce priveste celelalte specii din teritoriul urban, se pot face urmatoarele consideratii:fondul de specii din care este alcatuita biocenoza corespunde conditiilor de existenta din biotop.
Antropocenoza. Sistemul populatiei umane prezinta caracteristici distincte in raport cu celelalte cenoze, in primul rand generate de gradul inalt de structu-rare social-economica, care ii permite pe de o parte manipularea unor mari cantitati de materie si energie, iar pe de alta parte o puternica actiune modelatoa-re asupra mediului. Puternica mobilitate in teritoriu, precum si viteza sporita de circulatie a informatiei constituie alte elemente definitorii ale antropocenozei, care ii permite modificarea relativ rapida a mediului inconjurator pentru propriile nevoi. Datorita faptului ca omul ajunge sa-si creeze si sa utilizeze unel-tele care ii sporesc continuu forta si raza lui de actiune, el dispune treptat de o capacitate tot mai mare de a adapta si transforma obiectele si fortele naturii, de a produce in natura modificari mai mici sau mai profunde. Insa atat timp cat mijloacele de care a dispus omul au fost modeste, schimbarile declansate de el in mediu natural au fost lente si ele permiteau sa se readapteze,modificarile produse nu se caracterizau printr-o amploare si gravitate deosebita. In conditiile contemporane cand acestea ii confera omului o uriasa forta transformatoare,el genereaza la randu-i modificari de o amploare,profunzime si rapiditate exceptio-nale. Crescand ca numar si dezvoltandu-se istoric (astfel in sec.16-lea pe Pamant traiau 450 milioane de oameni,in1900 s-au ajuns la 1,5 miliarde de persoane, iar in 1950 la peste 2 miliarde,astazi populatia planetei creste intr-un ritm fara precedent ajungand la 5,8 miliarde de indivizi si cifra va ajunge 7,6 miliarde intr-un sfert de veac, stabilindu-se probabil in jurul a 10 miliarde spre anul 2050) societatea umana a sporit mereu gama resurselor folosite, ca si proportiile exploatarii resurselor oferite de natura. In aceasta privinta este ilustrativ faptul ca in sec. al 17-lea erau utilizate doar 29 elemente chimice, in secolul al 19-lea se foloseau deja 62, pentru ca astazi sa fie utilizate toate elementele cunoscute a exista pe Terra.
In acest context general,patru resurse - pamantul,apa,aerul si energia - raman cu totul fundamentate si permanent necesare, conditionand insasi existenta umana. Este firesc, deci, ca tocmai starea acestor resurse si modul lor de utilizare sa constituie,in primul rand, o preocupare majora pentru umanitate.
Diferente ale ecosistemelor urbane fata de cele natural.
Biodiversitatea. Concentrarile din ce in ce mai mari ale populatiei umane au la baza pe langa motivatii economice si altele de natura sociala si psihologica; daca initial, omul a trait intr-un mediu cu biodiversitate ridicata, ulterior, o parte a speciilor considerate agresive sau nefolositoare pentru scopurile sale au fost inlaturate, ceea ce a atras dupa sine si eliminare multor altor specii aflate in stranse legaturi ecologice cu primele, iar pe de alta, modificarea extrema a bioto-pului urban (culminand cu realizarea unor "deserturi naturale"), a condus la randul ei la eliminarea dramatica a majoritatii covarsitoare a formelor de viata initiale di teritoriul respectiv,prin antropizarea factorilor specifici de mediu.
Eterogenitate si omogenitate in procesele de antropizare a teritoriului urban. Orasul trebuie inteles ca un teritoriu ce prezinta o eterogenitate ridicata, atat din punct de vedere socio-profesional, economic cat si in ceea ce priveste mediul fizic,rezultat al activitatilor de constructii. Varietatii factorilor de mediu, omul ia opus o varietate de actiuni modelatoare, care au condus la o mare diversitate de configuratii spatiale si functionale. Acestora trebuie sa li se adauge varietatea modelelor socio-culturale, care au generat dezvoltari specifice, identi-ficabile chiar pe teritoriu aceleiasi asezari umane.
Omul ca diferenta specifica a ecosistemului urban. Diferenta esentiala a ecosistemelor urbane fata de cele naturale o constituie prezenta omului ca specie dominanta,supus in primul rand legitatilor socio-economice si nu celor biologice. Aceasta face ca, pe langa elementele structurale caracteristice ecosistemelor naturale, biotopul si biocenoza, ecosistemul urban sa includa structural si functional,ca o parte distincta si de cea mai mare importanta,sistemul socio-economic.
Unele caracteristici ale dinamicii ecosistemului urban. Ecosistemul natural este de cele mai multe ori un sistem complet,adica independent in ceea ce priveste resursele si functionarea sa (fiind dependent doar de energia solara care este introdusa in sistem de catre producatorii primari). In cadrul acestuia se intalnesc specii de vietuitoare cu roluri ecologice distincte. Marea masa (ca numar) a componentelor o constituie plantele verzi,adica tocmai acelea care transforma energia solara in energie biochimica.
Spre deosebire de acestea, ecosistemul urban este un sistem incomplet, in sensul ca simplificarea biodiversitatii naturale nu poate asigura specializarea componentelor sale. Consumatorii nu se pot organiza in cadrul unor lanturi trofice complete. Acesta are drept consecinta simplificarea sau ruperea circuitelor biogeochimice. Circuitul materiei este afectat ii sensul ca dinamica circuitelor naturale materiale si energetice este perturbata, ajungandu-se la o linearizare a acestora. Din toate aceste puncte de vedere, ecosistemele urbane pot fi caracterizate ca fiind tinere. Functionarea ecosistemului urban devine dependenta de fluxurile de energie si materiale introduse de catre om, care sunt luate din "zestrea" capitalului natural, intr-un ritm care depaseste capacitatea de refacere a acestuia.
Una din cele mai importante trasaturi definitorii ale ecosistemului urban o constituie circuitele energetice; acestea sunt puternic perturbate de activitatile omului,aportul energetic al acestuia fiind determinat pentru mentinerea sistemului socio-uman, dar si a unor asociatii de plante si animale din teritoriul orasului. Hrana introdusa de om in oras este produsa in ecoagrosisteme. Cantitatea de energie introdusa de catre om in ecosistemul urban prin diferite cai
(ingrasaminte,pesticide,dar mai ales energia de intrare din ariile industriale si de locuit)depaseste cu mult energia solara introdusa in sistem de catre producatorii primari si are drept consecinta puternica antropizare a teritoriului urban. Depen-denta ecosistemului urban fata de resurse externe materiale si energetice duce la un mare grad de vulnerabilitate in cazul unei perturbari majore. Cea mai mare parte a ecosistemelor din teritoriile oraselor sunt create de om, pentru a indeplini functiuni precise.
Biodiversitatea in teritoriile urbane. Structura heterogena a orasului genereaza un mozaic de biotopuri. Acestea constituie sediul unor biocenoze ale caror specii asociate au cerinte ecologice dintre cele mai diverse; astfel este posibil ca numarul de specii,ca si numarul de indivizi ai unor specii ce traiesc in ariile urbane sa fie mult mai mare decat in ecosistemele originare. Periurbanul (zona de periferie a oraselor) in special constituie un teritoriu unde se poate identifica o mare biodiversitate. Contrar asteptarilor, orasul si ariile urbane poate constitui sediul unei importante varietati de habitate specifice. Populatia umana prezinta un inalt grad de diversitate culturala si social-economica,apreciata ca fiind mai mare in cadrul aglomeratii urbane si al ariilor metropolitane. Heterogenitatea acesteia este determinata de structura complexa a activitatilor care se desfasoara in orase.
Concluzii . Urbanizarea reprezinta una din marile probleme ale omenirii. Complexitatea problemelor legate de managementul ariilor urbane este amplifi- cata de necesitatea stringenta a tranzitiei socio-economice catre o dezvoltare durabila. Fenomenele negative din orase au un caracter global si sunt in directa conexiune cu celelalte probleme ale umanitatii, in special cu cresterea demogra-fiica. In plus, problemele legate de marile concentrari de energie si materiale din orase necesita restructurarea asezarilor umane la nivel micro si macro, prin transformari si conversii ale zonelor functionale urbane, printr-un atent manage-ment al ritmului inlocuirii structurilor spatiale si tehnice si prin promovarea diversitatii sub toate aspectele sale: sociala,urbanistica, functionala,tehnologica, culturala si politica.
Bibliografie:
Dezvoltarea durabila. Mecanisme si instrumente. Vol.II ,
Coordonatori: Angheluta Vadineanu,Costel Negrei,Petru Lisievici
Editura universitara din Bucuresti,1999
Probleme ecologice si riscuri economice. Conf. Univ. Florina Bran
Editura A.S.E. ,Bucuresti 2001
Mediul ambiant si dezvoltarea durabila. Prof. dr. Anca Angelescu,
Prof. dr. ing. Ileana Ponoran
Editura A.S.E. , Bucuresti 1999
COLEGIUL A.S.E
Stroe Patricia Maria Luiza
Profil: prelucrarea electronica a informatiei economice
Anul: I
Grupa:55