Introducere
Pe glob, Europa este un continent important, deosebit de frumos si civilizat.
Continentul Europa are o importanta istorica universala, deoarece aici au existat civilizatii antice, creatoare de mari valori materiale si spirituale cum ar fi Imperiul Roman sau Grecia. Putem spune deci, ca Europa sta la baza civilizatiei, culturii, economiei, stiintei si tehnicii mondiale moderne.
In prezent, Europa se afla in competitie creatoare cu celelalte continente, incercand sa fie in permanenta pe primele locuri.
Continentul nostru este inconjurat de oceane si mari la vest, sud si nord, dar este strans legat de continentul Asia prin muntii Ural.
Deoarece este inconjurat pe trei laturi de ape, continentul Europa, are aspectul unei mari peninsule.
Lungimea continentului de la est catre vest este de 5600km iar de la nord catre sud in linie dreapta de 3900km. Are o suprafata de 10.000.000km patrati si o populatie de 700.000.000 de locuitori.
Un alt continent care am descris in aceasta lucrare este America de Nord.
Ea are o suprafata de 19,4 mil. km si o populatie de peste 289 mil. locuitori
Scurgirea fluviala din EUROPA.
Europa este considerata leaganul unei civilizatii de 5 milenii, unde au trait ilustri ginditori in domeniul stiintei, tehnicii, literaturii si artei, care au contribuit la progresul intregii omeniri.
Europenii au deschis epoca marilor descoperiri geografice si tot ei au patruns primii in spatiul cosmic. Influenta culturala si civilizatoare a europenilor s-a facut resimtita in toate colturile Terrei.
Actualmente Europa dispune de o natura variata, populatie numeroasa, stiinta, tehnica si economie inaintata. lata de ce este deosebit de utila cunoasterea acestei parti a lumii de catre fiecare locuitor al ei.
Privita in cadrul unitatii continentale a Eurasiei, Europa are infatisarea unei peninsule uriase ce inainteaza in Oceanul Atlantic. Ea se intinde de la muntii Ural si pina la Oceanul Atlantic (Capul Roca) si din Marea Mediterana pina la Oceanul Arctic (Capul Nordkyn) De la nord la sud continentul se intinde pe o distanta de circa 4000 km, iar de la vest la est - de circa 6000 km.
Europa este situata in intregime in emisfera nordica. In partea de vest a ei trece Primul meridian (meridianul 0°).
Tarmurile Europei sunt puternic crestate, formind numeroase mari, golfuri, peninsule si insule.
Partea nordica este scaldata de marile Oceanului Arctic: Marea Norvegiei, Marea Barents, Marea Alba. (Gasiti-le pe harta.) Marea Alba inainteaza adinc in uscat, formind peninsula Kola.
Sudul Europei este scaldat de apele marilor Mediterana, Neagra si Azov. Marea Mediterana este diferentiata in marile: Ligurica, Tireniana, Adriatica, Ionica si Egee. Ultima comunica cu Marea Neagra prin doua stramtori: Dardanele si Bosfor. Spatiul dintre aceste doua stramtori il formeaza Marea Marmara.
Cele mai importante peninsule din sudul Europei sunt: Peninsula Iberica, Penin-sula Italica (Apenina), Peninsula Balcanica si Peninsula Crimeea.
La vest continentul este scaldat de marile Oceanului Atlantic: Marea Manecii, Marea Nordului si Marea Baltica. Marea Baltica a inaintat adanc In interiorul Europei, formand golfuri mari: Golful Botnic, Golful Finic si Golful Riga. Intre Marea Norvegiei si Marea Baltica este asezata cea mai intinsa peninsula din Europa - Peninsula Scandinavica. Trecerea din Marea Nordului in Marea Baltica este partial barata de Peninsula Iutlanda.
Cele mai mari insule din Oceanul Atlantic, care tin de Europa, sunt: insula Marea Britanie, Insula Irlanda si Insula Islanda.
O portiune mica din sud-estul continentului este scaldata de apele Mari Caspice, care este lipsita de o legatura directa cu apele Oceanului Planetar.
Repartitia apelor (riurilor, lacurilor, ghetarilor, zapezilor, mlastinilor) in Europa este deosebit de neuniforma, intrucit relieful si clima difera de la o regiune la alta.
Europa este brazdata de numeroase ape curgatoare, unele fiind scurte si repezi, altele lungi si line.
Este foarte variat si debitul apelor curgatoare. Riurile care curg prin regiunile cu climat oceanic (maritim) de obicei au un debit bogat si variatii reduse ale nivelului apei.
In Europa Nordica riurile sunt scurte, deseori sunt repezi si ingheata pe o perioada indelungata a anului (Dvina, Peciora),
Riurile Europei Sudice (cuprinse de zona climatica mediteraneana au un debit bogat iarna, cind precipitatiile sunt mai abundente, nu ingheata, iar vara au un debit scazut (in unii ani apa dispare din albie). Cele mai mari riuri mediteraneene sunt Ebro, Tibru, Arno.
Daca particularitatile climatice determina caracterul debitului riurilor, apoi relieful exercita influenta preponderent asupra caracterului scurgeri apei, asupra directie de curgere a apelor, precum si asupra potentialului hidroenergetic. Riurile au un curs rapid si energie mai mare in regiunile muntoase, spre izvor, si un caracter lent mai lenes al curgerii, in regiunile de cimpie si deluroase.
Potentialul hidroenergetic al riurilor Europei este utilizat prin constructia numeroaselor centrale hidroelectrice pe cele mai mari fluviale Cele mai puternice centrale hidroelectrice de pe Dunare sunt cele de la Portile de Fier I si II. Pe cel mai mare fluviu al Europei - Volga - au fost construite o multime de asemenea centrale, mai puternice fiind cele de la Volgograd, Saratov, Samara etc. Pe Nipru functioneaza centrala hidroelectrica de la Dnepropetrovsk.
Barajele centralelor hidroelectrice sunt precedate de obiective gigantice hidrotehnice - lacuri de acumulare, indeosebi acestea sunt numeroase. In Cimpia Europei de Est, pe Volga si pe Nipru, care au inundat suprafete considerabile dupa constructia centralelor hidroelectrice.
Un potential hidroenergetic relativ inalt poseda riurile Peninsulei Scandinavice, care, desi sunt scurte, dar avand izvorul la altitudini mari si curgere bogata asigura Norvegia si Suedia aproape integral cu energie electrica.
Un numar mare de fluvii din Europa sunt folosite pentru navigatie. Pentru favorizarea navigatiei au fost construite multe canaluri de legatura, mai ales in regiunile de cimpie. Din acestea pot fi mentionate Canalul Volga-Don, Rin-Elba, Moscova Volga, Belomor etc.
Europa este presarata de numeroase lacuri, care se deosebesc dupa origine: glaciare, tectonice si de acumulare.
Cele mai mari lacuri sunt Ladoga si Onega. Chiuvetele lor s-au format in urma coboririi lente a scoartei terestre, fiind modelate si de ghetarul din vechime. Multe lacuri, in deosebi cele din munti, s-au format pe locuri fracturilor ferestre. In muntii Alpi se gaseste lacul Geneva, cunoscut prin pitorescul peisajului local.
Tinind seama de asezarea geografica, cadrul natural, precum si de particularitatile istorico-economice, in Europa se deosebesc urmatoarele unitati geografice:
Europa Nordica, Europa Centrala, Europa Rasariteana, Europa Apusneana si Europa Sudica (Mediteraneana).
Europa Nordica cuprinde o arie imensa a continentului, ce contacteaza cu oceanele Arctic si Atlantic, si include o serie de state caracterizate prin multe trasaturi comune:
pozitia geografica, istoria, limba si cultura popoarelor.
In componenta Europei Nordice intra urmatoarele state: Islanda, Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca, Estonia, Letonia si Lituania.
Popoarele scandinave reprezinta urmasii triburilor germanice ce s-au deplasat din regiunile sudice ale Europei.
Suedia si Finlanda ocupa o pozitie deosebita in Europa Nordica, pe ambele parti ale Marii Baltice, despartite fiind de Golful Botnic si de un hotar terestru ce trece preponderent prin vaile riurilor Torne si Muonio. Deci, ambele state au o deschidere larga la mare, apartinandu-le si multe insule din Marea Baltica. Suedia mai are hotare terestre cu Norvegia, iar Finlanda - cu Norvegia si Rusia.
Aceste doua state sunt presarate de o puzderie de lacuri, in deosebi in Finlanda, legate prin raurile scurte, pe care se practica transportul bustenilor. Ra
Raurile Suediei, care au directia de scurgere NV-SE, au un potential hidroenergetic foarte mare Majoritatea absoluta a lacurilor au chiuvete modelate de ghetari, deci sunt glaciare. Multe lacuri din Suedia sunt cantonate in depresiunile fracturilor tectonice, deci sunt si de origine tectonica. Cele mai mari lacuri din Suedia sunt Vanern, Vattern si Malaren asezate in sudul tarii. In Finlanda, cele mai mari lacuri sunt: Saimaa si Paijanne din sud, ce au configuratia tarmurilor foarte ciudata, si lacul Inari din nord-estul Laponiei.
Desi in bazinul Marii Baltice sunt asezate multe state europene, in limbajul geografic si politic contemporan notiunea de "Tari Baltice" cuprinde trei state: Estonia, Letonia si Lituania. Aceste state, toate cu iesire la Marea Baltica, au si frontiere cu Federatia Rusa.
Tarilor Baltice le apartine un numar foarte mare de insule si insulite din Marea Baltica. Cele mai mari sunt Saaremaa si Huumaa, ce apartin statului Estonia.
Reteaua hidrografica in toate statele este densa, numarandu-se peste 12 mii de cursuri de apa si peste 7400 lacuri. In Estonia principalul riu este Narva, care dreneaza si cel mai mare lac din statele baltice, lacul Peipsi de la granita cu Rusia (in Rusia acest lac este numit Ciud). Arterele fluviale principale ale Letoniei sunt Daugava, ce-si duce apele in golful Riga, si Gauja. Teritoriul Lituaniei este drenat de raul Nemunas (Neman), artera principala, de Neris si Venta.
Majoritatea lacurilor au chiuvete glaciare, sunt de dimensiuni mici ,si putin adanci.
Europa Rasariteana este cea mai mare unitate geografica a Europei si se intinde pe mii de kilometri de la Marea Barents pina la poalele Caucazului Mare si Marea Neagra, si de la Carpati pina la Ural. Extinderea mare in aspect latitudional si longitudinal a conditionat o diversitate mare de conditii geografice, care sunt determinate si de asezarea aproape in intregime in limitele platformei vechi Est-Europene.
Aceasta parte a Europei este spatiul aparitiei si formarii popoarelor si a statelor slave, este o unitate cu un potential industrial inalt, repartizat foarte neregulat.
Apele raurile Europei Rasaritene sunt tipice de cimpie, avind debitul maxim primavara si etiajul bine pronuntat in timpul verii.
In general, raurile Campiei Europei de Est au scurgere in directie longitudinala, o parte ducandu-si apele spre nord, alta parte spre sud. In functie de caracterul alimentarii, relieful si conditiile climatice ale teritoriilor, prin care curg raurile, regimul lor hidrologic este foarte variat.
Raurile care curg spre nord - Peciora, Mezen, Dvina de Nord, Onega s. a. au vai putin adanci, iar evaporatia redusa si cantitatea relativ mare de precipitatii conditioneaza abundenta apelor de suprafata, raspindirea larga a lacurilor si a mlastinilor. Cursurile inferioare ale acestor riuri simt influentate de maree, creandu-se prin aceasta conditii favorabile pentru navigatie.
Raurile care curg spre sud - Volga, Nipru, Don, s. a. au vai bine modelate, adincite, cu mai multe terase. Cea mai mare parte a Europei Rasaritene colecteaza apele curgatoare, in cel mai mare fluviu din Europa - Volga. Volga izvoraste in colinele impadurite din Podisul Valdai, razbate mai multe peisaje geografice zonale, inclusiv deserturile si semideserturile litoralului Marii Caspice, unde isi varsa apele. Sistemul fluvial al Volgai apartine bazinului cu scurgere interna al Marii Caspice. Raurile ce curg spre sud se caracterizeaza prin alimentare mixta, deci au apa provenita din topirea zapezilor, mai putin din ploi si ape subterane. Ele se revarsa de obicei primavara. Pe aceste rauri au fost construite numeroase centrale hidroelectrice si lacuri de acumulare.
Lacurile au raspindire mai mare in regiunile nordice. Majoritatea sunt mici, inconjurate de spatii imense imlastinite. Din cele mai mari lacuri pot fi evidentiate Ladoga, Onega s. a.
Observati, ca Ucraina este o tara maritima, avand iesire la Marea Neagra si la Marea Azov, in timp ce Belarus este o tara continentala, fara acces la Oceanul Planetar.
Cu mici exceptii, apele curgatoare ale Ucrainei si Belarusiei au scurgere in Marea Neagra. Ele au debite variate in functie de anotimp. De obicei, primavara, cind se topesc zapezile si incep ploile, nivelul apei in riuri se ridica considerabil. Principala artera fluviala a Ucrainei este Niprul, pe care s-au construit numeroase baraje si lacuri de acumulare, folosite pentru obtinerea de hidroenergie si in irigatii.
O buna parte din teritoriul Republicii Belarus este drenat de cel mai mari afluenti ai Niprului, inclusiv de cursul superior al acestuia. Din afluenti pot fi remarcati raul Pripet, Berezina si Soj.
Din Podisul Podolic izvoraste Bugul de Sud, care-si duce apele de asemenea in Marea Neagra. In Carpatii Padurosi isi ia inceputul Tisa, ce-si duce apele in Dunare, precum si Nistrul si Prutul care strabat teritoriul Moldovei.
Datorita excesului de umiditate din Belarus si partial din nordul Ucrainei, aici au o raspindire larga mlastinile. Acestea ocupa 7% din suprafata Republicii Belarus.
Rusia, cel mai mare stat de pe glob dupa suprafata (17,1 milioane km ), ocupa u spatiu vast din Europa Rasariteana si se extinde in partea de nord a Asiei. Este cel mai intins stat din lume, masurand de la vest la est circa 10 inii km.
Dimensiunile mari ale tarii, extinderea deosebit de mare in directie longitudinala si latitudinala au conditionat prezenta unui relief variat, a diverselor climate si a unei retele uriase de ape curgatoare, numeroase lacuri, precum si a unui spectru foarte variat al peisajelor geografice zonale si antropice.
Clima si apele. Teritoriul Rusiei este dominat de climatul temperat, care are nuante maritime in partea vestica, spre Marea Baltica, si in est, spre Oceanul Pacific. Aici apar influentele musonice ce caracterizeaza in ansamblu conditiile climatice din Asia Estica.
O mare parte a tarii are climat rece, polar aspru, cu ierni ce au o durata de 8-10 luni si veri foarte scurte si racoroase.
Prin partea europeana a Rusiei curge cel mai mare fluviu din Europa - Volga - cu afluentii Oka si Kama. Partea asiatica este traversata de apele marilor fluvii Obi, Enisei si Lena. Siberia Orientala este traversata de Iana, Indighirka si Kolama. Daca partea europeana a Rusiei isi are inclinatia generala sudica, indicata si de directia de scurgere a Volgai, apoi partea asiatica este deschisa intru totul spre Oceanul Arctic, unde-si debuteaza apele toate raurile siberiene. Cel mai mare fluviu din estul tarii - Amur - se varsa in Oceanul Pacific.
Raurile Rusiei au o mare insemnatate economica pentru tara, fiind favorabile pentru navigatie. Aceasta tara dispune de cele mai mari resurse hidroenergetice de pe glob.
Rusia dispune de foarte multe lacuri Majoritatea lor se afla in nord-vestul tarii si au chiuveta de origine glaciara. Apa in aceste lacuri s-a acumulat datorita climei umede.
In sudul Siberiei se afla cel mai adanc lac din lume, de origine tectonica, lacul Baikal. Acesta se intinde pe o distanta de peste 600 km, avand latimea intre 25 si 30 km, iar adincirmea maximala de 1637 m. Este cel mai mare rezervor de apa dulce de pe glob. Lacul Baikal este renumit pentru flora si fauna sa unicala care numara circa 2600 specii. Aici traieste pestele vivipar- comeforul, care are corpul transparent si lipsit de solzi. Inotatoarele acestui peste sunt incolore si amintesc aripioarele unei libelule. Acest lac gazduieste si o specie de pesti de mare valoare industriala -omulul. Tot aici vietuieste si o specie de foca, numita foca de Baikal, aparitia careia in aceste locuri ramine sa fie o enigma pentru stiinta.
Pentru putini este cunoscut faptul ca prima descriere stiintifica a Lacului Baikal a fost efectuata de pamanteanul nostru Nicolae Milescu in a doua jumatate a secolului XVII. Spatarul Nicolae Milescu a trecut pe raul angara pina la lacul Baikal, caruia ii masura latimea, adancimea si grosimea stratului de gheata, adunand totodata informatii pretioase despre populatia, flora si fauna meleagurilor strabatute in drum spre China.
In sud-estul partii europene0 Rusia are acces la Marea Caspica, care de fapt este cel mai mare lac, ca suprafata, de pe Terra.
Europa Centrala
Unitatea geografica "Europa Centrala" cu deschidere la Marea Nordului si la Marea Baltica in partea nordica, este limitata la sud de muntii Alpi si marginea sudica a cimpiei Panoniei, iar la est hotarul conventional trece de la Nistru spre nord pina la gurile riului Vistula. Pozitia "centrala" pe care o ocupa in Europa aceasta parte a continentului imbina trasaturi de tranzitie intre Europa Nordica si Europa Sudica, pe de o parte, si intre Europa Occidentala si Europa Rasariteana, pe de alta parte.
Mozaicul foarte divers al peisajelor geografice este conditionat de diversitatea unitatilor de relief si a modului de valorificare antropica.
Clima umeda si relieful variat au conditionat prezenta unei retele hidrografice dese. Riurile au vai bine modelate, majoritatea au directie de scurgere spre nord, in Marea Nordului si Marea Baltica. Dintre acestea cele mai mari sunt Odra, Rinul si Vistula. Caracterul scurgerii acestor rauri este determinat de relieful celor trei trepte principale de relief prin care curg ele. La inceput au scurgere furtunoasa de munte, cursul mediu trece printr-un sir de praguri si cascade, iar cursul inferior este tipic de campie, cu scurgere lenta favorabila pentru navigatie.
O buna parte din apele Europei Centrale se scurg in Dunare, Dunarea este al doilea mare fluviu al Europei (2857 km) dupa Volga, atat ca lungime, cat si ca debit de apa, izvoraste din muntii Padurea Neagra (Germania) si se varsa in marea Neagra, prin cele trei brate: China, Sulina si Sfantu Gheorghe. In drumul ei, Dunarea strabate de-a curmezisul multe lanturi muntoase. De la izvoare si pina la varsare, uda teritoriul a opt state europene si trece prin partru capitale.
Lacuri sunt multe, dar mici Dintre acestea pot fi evidentiate lacul Geneva din Elvetia, Boden de la hotarul dintre Germania si Elvetia, lacul Balaton din Ungaria.
Relieful Teritoriul Germaniei este incadrat in cele trei trepte de relief de la nord la sud, caracteristice in general pentru Europa Centrala. In partea de nord se extinde Campia Germaniei, presarata cu morene, lacuri si mlastini, iar mai la nord, de-a lungul litoralului, se insira multe insule - Frezice de Est, Sylt, Rugen s. a, Relieful cimpiei si al insulelor este neted, numai pe alocuri se ridica unele coline formate din morene.
Apele curgatoare ale Germaniei se repartizeaza in trei bazine. In Marea Nordului isi varsa apele Rinul Elba, Ems, in Marea Baltica isi duc apele raul Oder si cateva rauri mai mici, iar spre Marea Neagra se indreapta Dunarea cu afluentii sai din sudul Germaniei. Raurile au un debit bogat aproape tot timpul anului. Fluviile ce-si debuseaza apele in Marea Nordului formeaza estuare lungi, amplu folosite pentru navigatie. L-a sud, la hotarele cu Austria si Elvetia, se afla lacul Boden de origine glaciara.
Republica Austria si Republica Ungaria sunt asezate in Europa Centrala, pe cursul mijlociu al Dunarii, fara hotare maritime.
Toate apele curgatoare din Austria si Ungaria sunt colectate de Dunare, fluviu ce strabate teritoriul ambelor tari. Raurile ce curg pe teritoriul Austriei (Inn, Enns, Mur si Drau) au debite ridicate datorita alimentarii din zapezi si ghetari, sunt intens utilizate pentru producerea energiei electrice, avand si cadere mare.
In afara de Dunare, care taie teritoriul Ungariei in doua si este o artera insemnata de navigatii si pentru irigatii, un rol important pentru aceasta tara are si raul Tisa. Raul Tisa, care primeste numerosi afluenti din Carpati, uda o buna parte din estul Ungariei.
In munti sunt numeroase lacuri, cele mai insemnate fiind Boden, Neusiedler si Balaton. Lacul Balaton este cel mai mare din Europa Centrala. Apa si pitorescul deosebit din preajma lui au conditionat dezvoltarea numeroaselor statiuni balneocli-matice.
Romania
Romania cuprinde o retea deasa de ape curgatoare si lacuri, inclusiv construite de om. Cele mai sarace regiuni in ape curgatoare sunt Campia Baraganului si sudul Dobrogei.
Aproape toate apele curgatoare din Romania izvorasc din Carpati. Din interiorul inelului carpatic izvorasc Somesul, Oltul si Muresul, care strabat Carpatii si fac legatura centrului tarii cu regiunile periferice.
In general, caracterul concentric al reliefului a determinat si directiile raurilor de la centru spre periferie, sistemele fluviale avand o scurgere radiara. Pana la urma, apele curgatoare ale Romaniei se debuseaza in Dunare.
Dupa directia generala de scurgere, afluentii Dunarii sunt grupati in patru unitati teritoriale de scurgere:
a) raurile din grupa de nord-vest si vest ce-si scurg apele preponderent prin Podisul Transilvaniei, Carpatii Occidentali si Campia de Vest Aceste rauri (Muresul, Somesul si Crisurile) se varsa in Tisa, in Ungaria;
b) raurile din grupa de sud-vest, care curg prin Banat, sunt mici si se varsa in Dunare. Acestea-s Timis, Bega, Nera;
c) raurile din grupa de sud se varsa direct in Dunare, au directie preponderent nord-sud si curg prin Campia Romana. Cele mai mari sunt: Jiu, Olt, Arges si Ialomita;
d) raurile din grupa de nord-est si est formeaza doua sisteme fluviale - a Siretului (cu afluentii Moldova, Bistrita, Trotus si Barlad) si a Prutului (cu afluenti Jijia, Bahlui s. a.).
Lacurile in Romania sunt foarte numeroase, dar au intinderi mici, fiind de origine diversa. De origine glaciara este lacul Bucura din muntii Retezat, Capra din mutii Fagaras. In muntele Ciomatu Mare, la nord de orasul Sfantul Gheorghe, apele s-au strans in craterul unui vulcan stins, formand lacul vulcanic Sfanta Ana, singurul de acest fel in Romania.
Lacurile de baraj artificial sunt construite de catre oameni pentru alimentarea cu apa a centralelor hidroelectrice, pentru piscicultura, irigatii, industrie etc. Lacuri mari de asa natura prezinta izvorul Muntelui pe raul Bistrita, Lotrul pe raul Vidra, Fintinile pe raul Somes s. a.
Unitatea geografica "Europa Apuseana" cuprinde un spatiu vast al Europei, cu deschidere larga spre Oceanul Atlantic (Marea Nordului, Marea Manecii, Marea Irlandei, Golful Biscaya). Acest fapt conditioneaza influenta puternica a oceanului asupra Europei Apusene, determinand prin aceasta trasaturile specifice ale cadrului natural si ale activitatilor economice.
Apele tarii Europei Apusene au retea hidrografica densa. Aproape toate raurile au debite mari si permanente, in mare parte sunt navigabile, indeosebi in cursurile lor inferioare. Capacitatea lor pentru navigatie a crescut substantial datorita constructiei unui sistem de numeroase canale. Raurile ce-si iau inceputul in muntii Pirinei, Alpi, Masivul Central si in alte regiuni muntoase au un potential hidroenergetic insemnat.
Desi se intreprind masuri serioase in vederea ocrotirii apelor curgatoare, aceasta problema ramane actuala, din cauza poluarii crescande, provocate de marile intreprinderi industriale, asezate in orasele de pe rauri, si de agricultura intensiva.
Denumirea oficiala a tarii Marea Britanie este Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord.
Este un stat insular in Europa Apuseana si cuprinde insula Marea Britanie, partea de nord a insulei Irlanda, numeroase insule asezate in marile inconjuratoare insulele Shetland, insulele Orkney, insulele Hebride, insula Man s. a.
Marea Britanie este despartita de Europa Continentala prin Marea Manecii, Marea Nordului si stramtoarea Calais, iar de Republica Irlanda prin Marea Irlandei.
Teritoriul Marii Britanii cuprinde patru regiuni: Scotia, Wales (Tara Galilor), Irlanda de Nord si Anglia, ce se deosebesc prin particularitati geografice, istorice, economice si etnografice specifice.
Datorita precipitatiilor abundente, reteaua hidrografica este bogata, dar raurile sunt scurte, cu debit mare pe tot parcursul anului. Multe rauri sunt legate de reteaua de canaluri.
Cei mai mare fluviu din Marea Britanie este Tamisa, pe care e situata capitala tari. Al doilea rau, ca lungime si debit, este Severn ce se varsa in golful Bristol.
Raurile nu ingheata si au o mare importanta pentru navigatie.
Lacurile, de obicei de origine tectonica si glaciara, sunt mai numeroase in regiunile nordice ale tarii.
Franta este un stat asezat in vestul Europei cu doua fatade maritime, una la Oceanul Atlantic spre Marea Manecii si Golful Biscaya) si a doua la Marea Mediterana (golful Lyon). Dupa suprafata (51,5 mii km este al doilca stat in Europa, dupa Federatia Rusa.
Frantei ii apartine si insula Corsica din Marea Mediterana.
Reteaua hidrografica este densa, legata printr-un sistem de canaluri Majoritatea apelor curgatoare izvorasc din Masivul Central si din muntii Alpi, fiind orientate spre Oceanul Atlantic. Ele au cursuri lungi si debite constante, fiind alimentate preponderent din ploi. Unele sunt alimentate din ghetari, Sunt importante pentru navigatie.
Cele mai insemnate fluvii ale Frantei sunt: Seine, fluviu pe malurile caruia este asezat unul dintre cele mai frumoase orase ale lumii - Parisul; Loire, cel mai lung rau din Franta; Garonne, cu un canal construit paralel cu raul, care ajunge pina la tarmul Marii Mediterane; Rhone, cel mai mare fluviu al Frantei ce se varsa in Marea Mediterana.
O importanta artera navigabila este raul Rhin, ce face granita intre Franta si Germania.
Raurile mari ale Frantei au un potential hidroenergetic inalt in Muntii Alpii Francezi, Masivul Central si Pirinei. In aceste regiuni sunt construite centrale hidroelectrice.
Europa Sudica (Mediteraneana)
Unitatea geografica "Europa Sudica" (Mediteraneana) cuprinde cele trei mari peninsule din sudul continentului - Iberica, Italica, Balcanica si insulele din Marea Mediterana. Cele mai mari insule ale Europei sudice sunt: insula Sardinia, insula Sicilia, insula Corsica, insula Creta, insulele Baleare s. a.
Asezarea geografica si climatul deosebit, specific au conditionat trasaturile unicale ale cadrului natural, dar si al activitatilor economice, si ale populatiei acestei unitati geografice, impunandu-se individualizarea ei.
Apele Cu exceptia raurilor de pe peninsula Iberica, apele curgatoare din Europa Sudica au un curs scurt. Alimentandu-se preponderent din topirea zapezilor din munti si din ploi, regimul hidrologic al raurilor este determinat de conditiile climatice. Astfel apele curgatoare in anotimpul de vara isi reduc considerabil nivelul apei si debitul, inregistrandu-se etiajul iar iarna, in timpul ploilor, raule isi sporesc esential debitul, uneori chiar revarsandu- se.
Vara, o parte importanta din apa raurilor este folosita in irigatii, indeosebi in regiunile de campie.
Avand cadere mare in cursurile lor superioare, raurile poseda un inalt potential hidroenergetic. Cele mai mari fluvii ale Europei Sudice sunt: Duero, Tajo Guadiana, Guadalquivir si Ebro, de pe peninsula Iberica, si Pad din nordul Italiei.
Peninsula Iberica este cea mai mare (588 415 km2) si mai masiva dintre peninsulele Europei Meridionale, fiind izolata fata de restul continentului prin masivul lant al Muntilor Pirinei. Forma peninsulei este apropiata de cea a unui patrulater. Strabon o compara cu o piele de taur desfasurata. Tarmurile sale sint slab fragmentate. Lipsesc inflexiunile adinci, desi in regiunile cu tarm de tip "ria' acesta lasa impresia unei fragmentari accentuate.
Relieful Peninsulei Iberice se caracterizeaza printr-o accentuata masivitate. Altitudinea sa medie este de 660 m, fiind alcatuita aproape in exclusivitate din munti si podisuri inalte.
Suprafete insemnate sint ocupate si de structurile alpine. In Peninsula Iberica, acestea din urma s-au diferentiat ca stil tectonic de la o regiune la alta. Astfel, se deosebesc masive montane cu stratele puternic cutate si cu sariaje de mare amploare, cu reprezentarea bogata a faciesurilor de mare adinca si cu continuitate de sedimentare din paleozoic pina in eocen, care alcatuiesc asa-numitele "alpide". Tipici pentru aceasta categorie sint Muntii Andaluziei. O alta categorie o formeaza asa-numitele "iberide", din care fac parte muntii Pirinei, Iberici si Cataloniei. Acestea se caracterizeaza printr-o cutare mai slaba, lipsa sariajelor, facies petrografic variat (de mare epicontinentala) si numeroase lacune stratigrafice. In zonele axiale ale acestor munti sint adesea incluse blocuri vechi, paleozoice. O alta categorie de unitati o formeaza bazinele tectonice umplute cu sedimente complexe, ca de exemplu bazinul Ebro, in cadrul caruia sint reprezentate atit depozitele lacustre cit si cele fluviale. Cele mai noi formatiuni ale Peninsulei Iberice alcatuiesc fasiile inguste de campie de pe litoralul vestic (Cimpia Portugaliei) si largile golfuri ale litoralului estic.
In general, marile unitati de relief din Peninsula Iberica se suprapun unitatilor structurale ale acesteia. Cea mai vasta unitate de relief primesc cantitati insuficiente de precipitatii: 400-500 mm/an si chiar 300 mm/an pe tarmul Mediterane sau in Castilia Noua.
Raurile se diferentiaza de la un sector la altul al Penin-sulei Iberice in functie de clima si de conditiile orografice. Cele mal mari artere sint tributare Atlanticului: Duero (Douro), Tajo (Tejo), Guadiana, Guadalquivir s.a. Bazinul hidrografic al Atlanticului ocupa cea mai mare suprafata din peninsula.
In est, Ebro dreneaza depresiunea Argonului si se varsa in Mediterana, dupa ce strabate printr-un frumos defileu, muntii de pe coasta. Pintre raurile mai mari ale estului trebuie remarcat si Jucar.
In general, raurile din Peninsula Iberica au vai bine dezvoltate, cu terase largi in cursurile lor inferioare si mijlocii. Din cauza variatiilor de debit si a conditiilor de relief, raurile Peninsulei Iberice nu prezinta importanta pentru navigatie; in schimb, ele sint amenajate pentru irigatii si obtinerea energiei electrice.
Peninsula Italica (Apeninica) este cea mai mica dintre persinsulele Europei Meridionale si ocupa o pozitie mediana in Mediterana fiind izolata de restul Europei prin puternica bariera muntoasa a Alpilor, ingustimea peninsulei are repercusiuni importante asupra fenomenelor geografice: raurile sint scurte si dreneaza suprafete mici, iar influenta Mediteranei acopera direct aproape intreaga sa suprafata. Datorita extinderii mari de la nord la sud, in Peninsula Italica se produc modificari importante ale peisajului in sens latitudinal. In nord, mai ales in Cimpia Padului, ca dealtfel si in regiunile nordice ale celorlalte peninsule din Europa Meridionala, exista trasaturi fizico-geografice submediteraneene si chiar central-europene. In sud, peisajul este tipic mediteranean.
Relieful Peninsulei Italice se caracterizeaza prin dominarea muntilor. In tot lungul sau se insira numeroasele culmi muntoase ale Apeninilor (de aici si denumirea de Peninsula Apeninica ce i se atribuie in mod curent).
Riurile Peninsulei Italice sint mai bine dezvoltate in partea sa nordica, in Cimpia Padului. Multe dintre acestea izvorasc din zona ghetarilor si a zapezilor permanente din Alpi. Artera cea mai importanta este Padul (Po), care depaseste 600 km lungime. El are un debit bogat si un regim echilibrat datorita surselor variate de alimentare. La sud de Cimpia Padului, sursa principala de alimentare o constituie ploile care au un regim pronuntat sezonier. De aici rezulta variatii mari de debit pentru riuri. Acestea au ape bogate numai in sezonul rece si ploios. Vara, cind alimentarea din ploi lipseste si pierderile prin evaporare sint foarte mari, scurgerea se mentine numai pe riurile mai importante; celelalte seaca.
Peninsula Balcanica este limitata spre nord de cele doua mari cimpii dunarene: Cimpia Dunarii Mijlocii si Cimpia Dunarii inferioare. Aceasta limita nu este destul de ferma. Pe o mare suprafata caracterele mediteraneene se intrepatrund cu cele centrale si est-europene.
Structura si relief. Relieful Peninsulei Balcanice este predominant muntos. Cimpiile sint mici si fragmentate. Cele mai importante sint Cimpia Albaniei, Cimpia Tesaliei, Cimpia Macedoniei si Cimpia Traciei.
Fragmentarea accentuata a reliefului din Peninsula Balcanica nu favorizeaza dezvoltarea unor riuri mari. Cu exceptia unor afluenti ai Savei si Dunarii, riurile balcanice fac parte din categoria raurilor mici. Regiunile carstice din Muntii Dinamici au caractere hidrologice specifice, fiind lipsite practic de o retea de suprafata. Datorita diametrului mic al ponoarelor de evacuare sau datorita blocarii acestora, in unele polii, primavara cind se topesc zapezile in munti, se formeaza lacuri temporare. Celelalte categorii de lacuri sint numeroase in Peninsula Balcanica, dar sint de dimensiuni mici.
Regatul Spaniol ocupa cea mai mare parte din peninsula Iberica, insulele Canare din Oceanul Atlantic si insulele Baleare din Marea Mediterana. Are frontiere terestre doar cu Portugalia si Franta, iar in rest are tarmuri putin fragmentate, cu iesire larga in Oceanul Atlantic si Marea Mediterana.
Reteaua hidrografica a Spaniei este relativ deasa. Raurile au regimul de scurgere in timpul anului foarte neregulat, cu debit scazut vara si ridicat iarna, producand inundatii. Sunt alimentate preponderent din ploi si din zapezi. Exceptie face Gualdalquivirul, care, se alimenteaza si din ghetarii Sierrei Nevada.
Majoritatea raurilor (Duero, Tajo, Guadiana, Guadalquivir) apartin bazinului Atlantic. La est dreneaza Campia Aragonului si se varsa Marea Mediterana raul Ebro.
In general, raurile Spaniei au vai bine dezvoltate, cu multe terase, dar, din cauza variatiilor de debit si a conditiilor de relief, nu prezinta important pentru irigatie. In schimb ele sunt amenajate pentru obtinerea energiei electrice si pentru irigatii.
Republica Italia este un sfat sud-european ce cuprinde in total Peninsula Italica, o parte din muntii Alpi si unele insule din marile invecinate: insula Sicilia, insula Sardinia, insula Elba, insulele Lipari, insula Ischia.
Raurile Italiei sunt scurte, cu debite ce variaza sezonier si au surse de alimentatie diferite. Cele care isi au obarsia in muntii Alpi, au debitele cele mai ridicate in anotimpul de vara, cand se topesc zapezile din munti, Avand cadere mare si, deci, potential hidroenergetic insemnat, pe multe din aceste rauri au fost construite numeroase centrale hidroelectrice. Cel mai mare rau din nordul Italiei si din Italia, in general, este Pad, in care se varsa numeroase rauri din Alpi.
Raurile Italiei peninsulare si insulare au debitele maxime iarna, cand cad cele mai multe precipitatii, iar vara multe dintre ele au albiile seci.
Al doilea rau al Italiei dupa lungime si debit este Tibrul, pe care e asezat orasul Roma.
Italia are multe lacuri, dar sunt de dimensiuni mici, asezate preponderent in partea nordica, la poalele Alpilor.
Dupa cum remarcati, Peninsula Balcanica este reprezentata de un numar mare de state in care s-au impletit arealele mai multor popoare.
Bulgaria ocupa partea nord-estica a Peninsulei Balcanice cu o iesire larga la Marea Neagra. In timp ce Grecia ocupa partea sudica si numeroase insule (circa 2000) din marile inconjuratoare (Marea Egee, Marea Ionica, Marea Mediterana). Principalele insule sunt: Creta, Eubeea, Lesvos, Rodos, Chios si Cefalonia.
Grecia si Bulgaria sint state, care, in virtutea asezarii lor geografice, au conditii favorabile pentru dezvoltarea navigatiei, si din timpurile cele mai vechi au fost punte de legatura intre Europa si Asia Vestica.
Apele curgatoare ale Bulgariei apartin bazinului Marii Negre, prin Dunare, care colecteaza apela din partea nordica a tarii - afluentii Iskar, Iantra s.a, si bazinului Marii Egee - raurile Struma, Marita s. a.
Grecia nu are rauri mari. Teritoriul ei este strabatut de Struma (aici se numeste Stuman) si de Marita (in Grecia se numeste Evros), care isi au obarsia in Bulgaria.
Raurile au debite mari iarna si aproape seaca vara.
Lacurele din AMERICA DE NORD
Natura Americii de Nord e cu totul alta in comparatie cu cea a continentelor invatate. Complexele ei naturale sint foarte variate, printre ele sint multe ce poarta un caracter unic : desisurile de Sequoia, uriasele lacuri, regiunile de salte si a gheizerelor, vaile fluviale de mare adincime - canioanele etc. Natura Americii de Nord are multe trasaturi comune cu continentul locuit de noi.
Asezarea geografica
America de Nord este al treilea continent de pe planeta noastra in ceea ce priveste suprafata (24, 2 mil. km2). Dupa configuratie ea se aseamana, intr-o oarecare masura, cu America de Sud, insa partea mai lata a continentului se afla in latitudini temperate, ceea ce exercita o inraurire esentiala asupra naturii sale.
Tarmurile Americii de Nord sint puternic dezmembrate. Deosebit de fragmentate sint tarmurile nordice si estice, mai putin cele vestice si sudice. Gradul diferit de dezmembrare se datoreste in principal deplasarilor placilor litosferice. La nordul continentului este situat Arhipelagul Arctic. El ocupa o suprafata enorma si pare a fi pe vecie incatusat de gheturile Arcticii. Golful Hudson face o scobitura mare in uscat, cea mai mare parte a anului fiind acoperit cu gheata.
Conchistadorii spanioli, ca si in America de Sud, au fost primii europeni, care au descoperit teritoriile din sudul Americii de Nord, in 1519, E. Cortes a initiat o campanie, care s-a incheiat cu cotropirea statului aztecilor, stat situat pe locul de azi al Mexicului.
Dupa descoperirile spaniolilor, spre tarmurile Lumii Noi s-au indreptat expeditii ale altor tari europene. La sfirsitul sec. XV John Cabot a descoperit Insula Newfoundland si tarmul Peninsulei Labrodor. Navigatorii si calatorii englezi H.Hud-son (sec. XVII), A. Mackenzi (sec. XVIII) s.a. au explorat partile de est si cele de nord ale continentului. La inceputul secolului XX, R. Amundsen (exlorator norvegian al tinuturilor polare) primul a intreprins o calatorie de-a lungul tarmului de nord al continentului, a stabilit pozitia geografica a polului magnetic al Pamintului.
Coastele continentului sint scaldate de apele a trei oceane. La sud el comunica prin istmul ingust Panama cu America de Sud. In trecut pe locul stramtorii era un istm, care unea America de Nord cu Eurasia. Aceasta a determinat asemanarea vegetatiei si lumii animale de pe aceste continente. In privinta marimii teritoriului -24,2 ml. km (impreuna cu insulele) -America de Nord este intrecuta de Eurasia si Africa.
In partea de est si de nord a continentului linia de tarm este foarte crestata.
In Oceanul Atlantic, in regiunea insulei Niufaunblenb, in locurile de contact ale apelor calde ale Golfstrimului cu apele reci ale curentului Lobrabor, conditiile sunt extrem de favorabile pentru dezvoltarea organizmelor minuscule, care constituie hrana pestilor. De aceia aici se afla o regiune foarte bogata in peste.
In golfurile inguste de linga tarmul de est al Americii de Nord, care patrund adinc in uscat, ce observa cele mai inalte fluxuri marine de pe globul pamintesc pina la 18 m.
Spre deosebire de America de Sud, unde riurile se alimenteaza din ploi, in America de Nord, in afara de ploi o mare insemnatate in alimentarea riurilor au apele provenite din topirea zapezilor.
Riurile si lacurile din Bazinului Atlantic.
Cel mai mare fluviu al Americii de Nord este Mississippi cu afluentul Mussuri care este mai lung decit insusi Mississippi. Daca lungimea fluviala o vom considera de la izvoarele lui Mississippi pina la gura lui Mississippi, atunci fluviul va ocupa locul al treilea din lume in privinta lungimii (6420 km) dupa Nil si Amazon.
El isi aduna apele din Appalachi, Cimpiile Centrale si Marile Cimpii. Acesta este unul din cele mai lungi riuri de pe Pamint si fluviul cel mai bogat in apa al continentului. Rolul principal in alimentarea sa apartine ploilor. O parte din apa, riul o primeste de la topirea zapezii pe cimpii si in munti. In cursul superior Mississippi ingheata iarna pe un timp scurt. Nivelul apei in fluviu oscileaza puternic el se revarsa primavara, cind se topeste zapada. Dar revarsarile au loc uneori si vara, fiind provocate de ploile torentiale: fluviul si afluentii lui se revarsa larg, inundand campurile si asezarile omenesti
Mississippi duce o cantitate mare de mil si nisip el formeaza o delta intinsa care creste repede, inaintind in fiecare an cu 100m. in golful Mexic.
Dupa construirea unor diguri si canaluri de derivatie s-au redus considerabil pagubele principale pricinuite de inundatii. In viata poporului american riul Mississippi joaca acelasi rol ca si Volga in viata poporului rus. Nu in zadar indienii, care traiau cindva pe malurile sale, il numeau pe Mississippi parinte al apelor.
Riurile ce se scurg de pe povirnisurile estice ale muntilor Apalasi sint scurte si bogate in apa. In calea lor spre ocean ele intretaie o treapta inalta si formeaza numeroase cascade, energia carora este folosita de centralele hidroelectrice. La varsarea in Oceanul Atlantic gurile riurilor se largesc, ceea ce creeaza conditii favorabile pentru constructia de porturi maritime.
Marile Lacuri -Superior, Micigan, Huron, Eri si Ontario -comunica prin fluviu Sf. Laurentiu cu Oceanul Atlantic. In privinta suprafetei lacul Superior ocupa primul loc printre lacurile cu apa dulce ale lumii.
Ca si celelalte lacuri asezate in nordul continentului, Marile Lacuri s-au format pe locul unor depresiuni adincite de ghetari.
Marile Lacuri sunt asezate la diferite niveluri si comunica intre ele printre riuri scurte formind un sistem fluvial si lacustru unic.
Riul Niagarara face legatura intre Lacurile Eri si Ontario. Albia riului intretaie o treapta de 50 m inaltime, de pe care se rostogoleste apa lui, formind cascada Niagara. Privelistea mareata a cascadei atrage anual milioane de turisti. Pe cascade au fost construite centralele hidroelectrice. Pe marile lacuri se transporta diferite incarcaturi. Lacul Micigan este unit printr-un canal navigabil cu fluviul Mississippi. Pentru a ocoli cascada Niagra si a crea o iesire mai comoda si mai scurta spre Oceanul Atlantic, au fost construite canaluri si ecluze. In timpul ernii apa lacurilor ingheata linga tarmuri pe 3-4 luni.
In Marile lacuri, ca si in multe alte riuri, apa este puternic poluata din cauza reziduurilor industriale, deaceea in unele regiuni ale Americii de Nord nu ajunge apa dulce.
Riurile si lacurile din bazinul Oceanului Inghetat de Nord.
Riurile, care se varsa in Oceanul Inghetat de Nord, se alimenteaza mai ales din zapezi. Cea mai mare parte a anului riurile sint incatusate de ghetari. Pornirea ingheturilor incepe primavara tirziu in cursurile superioare ale riurilor. Aceasta duce la formarea zapoarelor in cursul de mijloc si mai ales in cel inferior, cind albia riului este ticsita pina la fund cu gheata si apa se revarsa pe o intindere mare in jur. Datorita mlastinilor si numeroaselor lacuri pe care le strabat, riurile sint bogate in apa chiar si vara.
La nord cel mai mare riul este Machenzi si unul din cele mai mari lacuri -Vinnipeg.
Riurile si lacurile bazinului Oceanului Pacific si bazinelor cu scurgere interna.
Riurile din bazinul Oceanului Pacific sint relativ scurte, au curs rapid si formeaza praguri. La nord-vest, unde cad precipitatii abundente, ele sint bogate in apa.
Riurile mari ale bazinelor Oceanului Pacific sint Columbia si Colorabo. Ele izvorasc din munti si strabat podisuri. Colorado formeaza Marele canion -un defileu ingust si adinci cu peretii abrupti.
Rezervele mari de energie hidraulica, in special ale Columbiei, sint folosite pe o scara intinsa. Aici sint construite Cehe.
Bazinele cu scurgere interna ocupa in America de Nord o suprafata relativ mica. Din ele fac parte Marile Bazin si o parte a podisului Mexican. Lacurile din aceste regiuni nu au scurgere si sint sarate. Primavara, in timpul topirii zapezii, ele se implu cu apa, iar vara isi micsoreaza dimensiunile; cel mai mare din ele este Marele lac Sarat situat pe teritoriul Marelui Bazin.
Desi continentul este bogat in apa, in unele regiuni nu ajunge apa dulce nepoluata. Aceasta se explica prin distributia neuniforma a apelor, precum si prin sporirea utilizarii lor in industrie, pentru irigarea cimpurilor, pentru satisfacerea cerintelor sferei comunale din marile orase.
V.A. Korinskaia, V.A. Sceniov, I.V. Dusina - Geografia continentelor si oceanelor; clasa a VII-a
Vasile Efros - Gografia contenentelor si oceanelor manual pentru clasa VIII-a
N.Caloianu, V.Garbacea, I.Harjoaba, S.Iancu, I.Mrin - Geografia contenentelor, "Europa" editura didactica si pedografica, Bucuresti -1982
