MADAGASCAR - populatia malgasa
In estul continentului african se afla una dintre cele mai mari insule din lume, Madagascarul. O privire aruncata pe orice harta a Africii ni-l arata nu departe de coastele ei de sud-est, in apele Oceanului Indian, nu mult mai in largul oceanului decat sunt Insulele Canare sau cele ale Capului Verde, in extremitatea opusa a continentului african, scaldate de apele Atlanticului.
Desi sub aspect geografic Madagascarul apartine Africii, iar din punct de vedere politic este bine ancorat in problematica sa, aceasta insula reprezinta o lume unica, cu totul aparte, cu totul altfel decat cea a continentului african, malgasii, in cea mai mare parte a lor, nefiind, totusi, africani.
Madagascarul are o forma alungita ce sugereaza la prima vedere urma piciorului drept lasata de un gigant, daca astfel de dimensiuni sunt posibile la scara planetei noastre. Orientata dupa o axa NE-SV, aceasta mare insula pastreaza - in desenul formei sale, dar si in configuratia liniilor majore ale reliefului - o anumita asemanare cu regiunea africana vecina.
Prin ansamblul dimensiunilor, Madagascarul depaseste caracteristicile de insula, fiind, am putea spune, un mic continent al Oceanului Indian. Madagascarul retine atentia si prin diversitatea aspectelor sale regionale. Aceasta diversitate o datoreaza cu precadere conditiilor sale naturale, fiind constituit din formatiuni geologice extrem de variate si dispunand de un relief inalt.
Spre deosebire de celelalte insule si insulite din bazinul Oceanului Indian, care au o origine vulcanica, coraligena sau una mixta, insula Madagascar prezinta, prin excelenta, trasaturi continentale. Cu alte cuvinte, daca numeroase insulite de astazi din mijlocul Oceanului Indian sunt fosti vulcani, iesiti din adancul apelor, sau atoli claditi cu migala de corali ori spongieri, Madagascarul nu este altceva decat o bucatica de pamant rigid, o particica de continent. Iata, cat de indreptatita apare sub acest aspect, denumirea Madagascarului, de catre unii geografi, ca "micul continent" din Oceanul Indian.
Principala poarta de intrare in Madagascar este Antananarivo, capitala sa, situata aproape in inima tarii, intr-un tinut cu o natura extrem de diversa, dar specifica intregului peisaj malgas. Orasul si imprejurarile sale ne pun in evidenta o lume cu totul diferita de a noastra : orezarii intinse ocupa campurile din afara orasului, iar raurile lenevesc pe intinderile plane dintre colinele ce limiteaza orizontul din toate partile.
Apropierea de Africa, usurinta legaturilor oceanice cu Asia, inlesnite de musonii ce bat cu regularitate, dar si pozitia de escala pe drumul spre India, inainte de strapungerea Canalului Suez, au facut, timp de secole, din aceasta insula, un fel de rascruce, unde o data cu venirea oamenilor, au inceput sa se ingemaneze civilizatiile faurite de stravechile continente ale Lumii Vechi, din Asia si Africa dar si din Europa.
Interferenta atator influente atat de diferite nu a dus la dezagregare, ci, din contra, in conditiile singulare ale acestei mari insule din Oceanul Indian, au fost marcate de o profunda tendinta spre unitate. Asa se explica o anumita capacitate a oamenilor si a locurilor de aici de a se supune tendintei spre convergenta si conciliere a contrariilor, iar, in final, de asimilare intr-un tot unitar.
Cu toate diferentele in modul de viata, reflectand in buna parte particularitatile mediului, putem spune ca Madagascarul reprezinta, astazi, o singura arie spirituala de origine malaezo-polineziana, bazata pe o comunitate de tehnici economice ce combina cultura orezului si cresterea sentimentala a boului zebu. Este o comunitate de limba cu aspecte dialectale diferite, o comunitate de credinta ce asociaza cultul stramosilor cu un sistem de interdictii ce au rezistat introducerii crestinismului.
Desi economia malgasa se remarca prin diversitate, agricultura ramane, de departe ramura ei de baza. Astfel, in agricultura malgasa este ocupata peste 80% din populatie. Pe de alta parte, industria, inca embrionara, se bazeaza, in cea mai mare parte, tot pe materii prime agricole sau animale. De asemenea, veniturile populatiei provin, in primul rand, din vanzarea unor produse alimentare.
Agricultura malgasa are doua sectoare distincte: cel traditional, care detine ponderea principala, cuprinzand culturi alimentare pe terenuri obtinute prin defrisare, la care se adauga o crestere extensiva a bovinelor si cel modern, practicat pe plantatii, cu caracter comercial, orientat cu precadere spre export.
In Madagascar cultura plantelor agricole inseamna, in primul rand, cultura orezului, cereala cea mai reprezentativa a tarii. Adus cu secole in urma de principalele grupuri de populatie malgasa, orezul este, astazi, aproape omniprezent in cuprinsul Madagascarului, cu exceptia doar a regiunii de sud, semiarida. Orezariile ocupa cele mai intinse suprafete cultivate si, implicit, pe ele lucreaza cea mai mare parte din populatia rurala.
Cresterea animalelor constituie o alta ocupatie importanta, uneori principala pentru unele grupe de populatie malgasa. Toti malgasii cresc intr-o maniera mai mult sau mai putin extensiva, turme mai mari sau mai mici de zebu, acestea constituind o importanta sursa de profit pentru economia malgasa.
Poporul malgas, foarte omogen, in prezent, ca structura nationala, s-a constituit tarziu, prin aporturi din toate orizonturile Oceanului Indian, caci Madagascarul a fost, si in trecut, un pamant foarte primitor. Aici au venit valuri dupa valuri de imigranti, in grupuri mai mari sau mai restranse. Diversitatea lor, esalonarea sosirii in insula si geografia acestui vast teritoriu insular au favorizat compartimentarea grupelor umane, dar unitatea limbii pe intreg cuprinsul sau nu a fost compromisa. Aceasta a ramas, de-a lungul secolelor, numitorul comun al regatelor malgase si s-a imbogatit pe masura unor noi aporturi lingvistice.
In Madagascar orasele nu sunt prea mari. Desi insula este presarata cu o puzderie de mici orasele, populatia urbana este inca putin numeroasa, doar 20% din locuitorii ei traind in centre urbane.
In conditiile naturale si istorice ale Madagascarului, unde exista atatea tinuturi si numeroase grupuri de populatie, este si firesc ca acestora sa le corespunda, fiecaruia, centre urbane de importanta regionala. In aceasta categorie, legata de conditiile locale, intra asa-zisele "orase interioare" intre care reprezentantul cel mai tipic este insasi capitala tarii, desi, in prezent, functiile specifice de capitala o ridica cu mult deasupra tuturor celorlalte centre urbane malgase.
O a doua categorie de orase o formeaza porturile, ce se insiruie de-a lungul celor 6000 km de litoral ca margelele pe ata. Unele au o istorie mai indelungata (Mahajanga, Faradofay, Toliary), altele mai recenta (Toamasina). Viata si fizionomia urbana a unora a fost puternic influentata de prezenta arabilor (Mahajanaga) sau a europenilor (Toamasina, Antsiranana). Unele au ajuns porturi importante (Toamasina, Antsiranana), altele au ramas doar niste mici schele portuare (Fenoarivo, Morombe, Farafangana.).
Malgasii sunt o populatie, prin traditie, legata de pamant si de viata rurala. Pana in ultimele decenii mai mult de 9/10 din numarul total al populatiei locuia la sate.
In cele mai multe cazuri satele malgase sunt un grup restrans de case, mai mult catune decat sate. De obicei aceste sate-catune abia au fiecare in jur de 100-120 locuitori, mai rar pana la cateva sute de persoane. Pe ansamblul tarii sunt circa 40000 de astfel de catune. Marimea satului si importanta lui depinde, nu de suprafata pe care se intinde asezarea respectiva, ci de desimea si numarul populatiei, dar si de felul populatiei care il alcatuieste. Astfel unele populatii, tind sa aiba satele fragmentate, alcatuite din doua-trei parti in timp ce alte populatii traiesc grupate in sate destul de mari.
In trecut, pana aproape de prima jumatate a secolului al XIX-lea, satele din podisuri se cocotau pe inaltimi sigure, unde se inconjurau cu cate un sant adanc si, pentru mai multa siguranta, si cu o imprejmuire de pamant de forma rotunda sau ovala.
In interiorul zidurilor ce le imprejmuiesc, satele fortificate au cate 20-30 de case, asezate fara nici o ordine, in parcele ce le servesc chiar de curte, uneori inconjurate de un zid jos. Pe parcele se cultiva diferite plante pentru consum alimentar. Drumurile, care leaga satele, nu le traverseaza, in interiorul lor, de la o casa la alta mergandu-se de-a dreptul si numai pe jos.
In timpurile din urma malgasii au renuntat sa mai caute inaltimi greu accesibile si au inceput sa coboare chiar in campuri langa orezarie.
Daca satele malgase seamana foarte mult intre ele prin multe trasaturi, la fel si casele, in ceea ce au ele esential se aseamana foarte mult. De la un cap la altul al insulei casele raman fidele aceluiasi model de baza: casa rectangulara de dimensiuni mici, de obicei o singura incapere, mai rar cu doua nivele, din caramizi de pamant nears, spoite in rosu sau cand este din lemn, suspendata pe pari mici, totdeauna cu acoperisuri in doua pante si axa casei riguros orientata de la nord la sud. Incontestabil, uniformitatea tipului de casa, impreuna cu omogenitatea limbii este o trasatura frapanta a natiunii malgase.
Scheletul caselor din partea de nord si de est a insulei este reprezentat de cativa tarusi de 1,30-1,40 m inaltime si de numai cativa centimetri grosime, batuti in pamant si la capete reuniti intr-o retea de dimensiunile unei foi de rafie. Laturile sunt imprejmuite cu frunze de typha, iar acoperisurile cu straturi de frunze de latanier, interpuse in siruri, iar la varful acoperisului legate intre ele. Stabilitatea acestei locuinte, de fapt un fel de cabana originala sau coliba chiar, dar nu lipsita de eleganta, o asigura 2-3 bucati masive si grele de trunchiuri de copaci, care sunt stalpii de rezistenta ai locuintei respective. Usa este ingusta si joasa.
Aceleasi trasaturi esentiale ale satelor si locuintelor malgase se regasesc si la satele de pe coasta orientala a Madagascarului. Satele, in intregul lor, se afla situate pe terasele raurilor ce se varsa in apele oceanului. Casele, de forma rectangulara, sunt construite pe tarusi (de circa 80 cm inaltime), pentru a se feri de inundatiile frecvente din regiune. Ele se dispun pe doua linii, de-o parte si de alta a drumului. Sunt facute aproape numai din produse vegetale. Usa oricarei case se afla spre vest, pentru a intoarce spatele alizeului. Materialul de constructie de baza aici pentru case este ravenala. Astfel, din trunchi se fac scanduri, frunzele se folosesc ca niste sindrile pentru acoperis, iar petiolii, care se impletesc, formeaza un fel de panouri pentru peretii casei. In apropiere se construiesc hambarele in care se pastreaza orezul. Dupa aspect, par tot un fel de case, ceva mai mici. Uneori exista o incapere speciala si pentru bucatarie.
Nu trebuie sa ne mire simplitatea locuintei malgase. Ea este perfect corespunzatoare conditiilor locurilor respective si nevoilor oamenilor de la tropice. Nu degeaba francezii, la inceputul instalarii lor in Madagascar, au adoptat locuinta malgasa aproape asa cum se intalnea la oricare localnic.
Asezarile rurale malgase reflecta modul de populare al campiei si podisurilor malgase, cat si realitatile agrare actuale. Dupa o perioada de insecuritate, marcata prin prezenta satelor fortificate, amploarea expansiunii demografice si valorificarea agricola a campiilor au dus la inmultirea satelor si la formarea de catune in afara vechilor asezari. Acestor forme de sate si catune le corespunde locuinta malgasa, la fel de mica pe cat le este ogorul si la fel de simpla pe cat le sunt activitatile. Modificarile in viata economica malgasa au dus si la unele transformari in constructia casei satesti, mai ales in apropierea oraselor, in esenta, continuand sa fie aceeasi locuinta simpla, adaptata nevoilor fundamentale, putin diversificate, ale taranului malgas.
BIBLIOGRAFIE: Veselina Urucu, Aurel Zamfirescu Popas in Insula Comorilor
