Rezervatia Cheile de la Cetateni (Judetul Arges) Rezervatia se afla la extremitatea sudica a muntilor Leaota, Care inainteaza pe stinga Dimbovitei cu peste, 10 km dincolo de depresiunea Cimpulung. Ultimele culmi ale Leaotei ajung aici la o inaltime de 950 — 1100 m si sint alcatuite din alternante de gresii, marne, argile, conglomerate. Intre localitatile Cetateni (la sud) si Cotenesti (la nord) precumpanesc conglomeratele. Ca urmare a rezistentei rocii, si infatisarea vaii este alta, in raport cu ceea ce este la nord (Stoenesti) sau la sud de Cetateni. Se impun in peisaj versantii cu panta accentuata, repezisurile din albia Dimbovitei unde frecvent se vad capetele retezate ale stratelor mai dure, vaile secundare afluente, culmile limitrofe adesea transformate in creste. O buna parte din acest sector (circa 2,5 km), care impresioneaza prin ingustime, salbaticie si relief ruiniform, formeaza cheile Dimbovitei, adevarata poarta naturala spre depresiunea Stoenesti. Ele se desfasoara intre Coltii Doamnei (nord) si valea Piesei (la sud). Cea mai frumoasa portiune se afla insa intre Coltii Doamnei si Valea Chiliilor. Aici versantii sint abrupti pe ambele maluri, stratele de conglomerate sint aproape verticale, iar eroziunea a creat un microrelief de virfuri ascutite; coloane, „babe", la baza carora blocurile dezagregate alcatuiesc o poala de grohotisuri ce ajung uneori pina in albia Dimbovitei. Cea mai frumoasa creasta este aceea de pe stinga vaii, dintre Piriul lui Coman si piriul Chiliilor, care are o lungime de peste 1,2 km, o desfasurare aproximativ vest-est si o inaltime intre 600 si 750 m. Ea domina albiile Dimbovitei si ale celor doi afluenti prin abrupturi de 150 — 200 m. Cam la mijlocul crestei se afla ruinele unei cetati dacice (sec. II—I i.e.n.) si ale uneia din perioada medievala. La finele secolului al XV-lea se afla in stinca o asezare rupestra numita si „Schitul lui Negru Voda".La baza abruptului crestei, spre Dimbovita, arheologii au descoperit urmele unor asezari din sec. XIII — XV. ingustimea vaii si versantii abrupti, ca si pozitia crestei, ce ofera un lung cimp de vedere spre nord si sud, au constituit elemente favorabile alegerii acestui loc ca punct de aparare si observatie (Cetatea Dimbovitei), iar mai tirziu ca punct de vama. Pentru cel care priveste de la distanta acest sector minunat din lungul Dimbovitei, impresia de moment va fi impusa pe de o parte de stincarie, pe de alta parte de haina vegetala, in care se remarca atit elemente ale padurii de conifere (molizi) cit si elemente ale padurilor de dealuri inalte (indeosebi fagi). Intre pilcurile de padure exista pajisti cu iarba cimpului , firuta si teposica , la care se adauga asociatiile tipice pantelor mari si abrupturilor. Ingustimea generala a vaii, pe versantii careia abrupturile si stincaria sint destul de frecvente, topo-climatele diferite, impuse indeosebi de expunere si de energia de relief mare (250—300 m), varietatea rocilor etc. au permis dezvoltarea unei vegetatii ierboase bogate in care s-au pastrat deopotriva specii de plante intilnite astazi in regiunile montane inalte, dar si in cele colinare sudice. Multe dintre ele au un caracter endemic. De asemenea, multe specii intilnite in Muntii Leaota sau in bazinul superior al Dimbovitei pot fi vazute si aici, dovada a arealului mult mai larg pe care 1-au avut si a rolului conditiilor topoclimatice in pastrarea lor. Pot fi observate in padurea de foioase exista si exemplare arborescente termofile, intre care mai insemnate sint cele doua specii de fag. in luminisul padurii, pe culme si mai ales pe stincarie (expunere predominant sudica) s-au dezvoltat asociatii de plante ierboase, in componenta carora intra multe specii iubitoare de caldura. Fauna este reprezentata prin numeroase vertebrate: vipera, fluturasul de stinca, acvila de stinca , cor-bul, cocosul de munte, ursul , risul. Dupa vizitarea sectorului de chei, putem continua excursia fie in amonte pe Dimbovita, strabatind frumoasele asezari ce se insira in lungul acesteia — Stoenesti, Dragoslavele, Rucar — fie in avale catre Tirgoviste, trecind prin Malu cu Flori si Voinesti. Rezervatiile din Muntii Siriu (Judetul Buzau) Muntii Siriu se afla in centrul Carpatilor de Curbura, fiind situati pe partea dreapta a riului Buzau. Ei reprezinta o unitate morfologica si structurala bine conturata, cuprinsa intre valea Crasnei la vest si nord-vest, valea Buzaului la nord-est si est, valea Siriului Mare la sud-vest si valea Siriului la sud. Sectorul central din muntii Siriului este format din citeva culmi cu inaltimi mai mari de 1350 m, alcatuite in cea mai mare parte din gresii si microconglomerate. Acestea apartin unei unitati geologice cunoscuta si sub numele de „unitatea gresiei de Siriu", deoarece acest tip de roca este precumpanitor, fiind prezent in stratc cu grosimi mari. Pe ansamblu, ele formeaza un sinclinal si un auticlinal faliat, orientat nord-est — sud-vest. Culmea principala Maliia se desfasoara de la nord la sud pe circa 4 km si are versanti abrupti. Reteaua hidrografica are o desfasurare aproape rad iara, situatie care a dus la intersectarea in unghiuri diferite a stratelor grezoase si la crearea unor vai a caror fizionomie difera de la un sector la altul. Un element inedit in peisajul morfologic al Siriului il reprezinta existenta a doua m icrodepre-siuni situate la baza abruptului estic al culmii Maliia. Intr-una se afla Lacul fara Fund. (Lacul Vulturilor), cu o suprafata de circa l ha si o adincime maxima de 2 m. El este lipsit de vegetatie si este situat Ia circa 1420 m altitudine, in spatele unor valuri de grohotis vechi acumulat aici in timpul pleisto-cenului superior, cind pe marile inaltimi carpatice dominau ghetarii, iar aici inghet-dezghetul. La nord de aceasta, pe o treapta structurala, la 1450-1460 m altitudine, exista o micro-depresiune cunoscuta sub numele de Lacul Sec. Este dreptunghiulara, cu suprafata de circa 2,5 ha si acoperita cu vegetatie mentinind numai in partea de nord-vest ochiuri de apa adinci de 10-20 cm. Gh. Dihoru (1963), studiind vegetatia acestui lac, a reusit sa identifice doua asociatii: Caricetum lasiocarpae, intimpinat rezistente diferite din partea rocilor ce-i compuneau. Ele au fost mai slabe pe pachetele de gresii si deosebit de active pe cele marno-argiloase. Ca urmare, in tirnp, stratele mai dure au ramas in peisajul regiunii sub forma unor pereti abrupti ale caror capete superioare au fost transformate adesea in aliniamente de virfuri conice. Pe de alta parte, prin indepartarea stratelor mai putin rezistente, s-au creat jgheaburi adinci. A rezultat deci un relief ruiniform de proportii, care, privit de la distanta, da imaginea unor metereze de cetate. Desi primii germeni ai unui astfel de relief apar din marginea satului Sindrilari, totusi zona cu cele mai ample forme se desfasoara incepind de la confluenta Milcovului cu piriul Reghiu, spre sud, pe circa 2 km, pina la punctul numit „Poarta Dracului". In zona de confluenta exista doua sectoare mai deosebite. Mai intii, inca de departe, se impune privirii martorul de eroziune dintre Milcov si despicatura din sud, prin care patrunde soseaua. Este o culme secundara, ingusta, prinsa in meandrul larg pe care-l dezvolta Milcovul. In lungul ei apar cinci aliniamente de gresii groase de pina la 2 m, separate de altele ceva mai subtiri formate din marne si argile. Cea mai complexa imagine este oferita de latura de sud a martorului. Aici apare cel mai frumos relief de jgheaburi si creste care a trezit imagini artistice aparte. Al doilea sector este reprezentat de malul drept al Milcovului, In aval si amonte de acest martor, pe circa 500 m, portiune in care riul traverseaza cea mai mare parte din fisia depozitelor sarmatiene. Ca urmare, in peisaj se distinge o suita de creste cu versanti abrupti, alcatuiti din gresii si vai inguste, vaiugi sau simple santuri de siroire adincite in rocile mai moi. Peisajul este completat de vegetatia bogata instalata pe depozitele de panta. In a-monte, albia Milcovului are o directie aproape paralela cu faciesul sarmatian si, ca rezultat, in fizionomia ei se impun peretii abrupti de pe versantul drept, mai ales cind acesta este alcatuit din gresii. Ultimul sector al rezervatiei se gaseste in satul Valea Milcovului, la confluenta cu Piriul Cretului. Aici relieful ruiniform complex a fost creat prin actiunea conjugata a mai multor agenti si procese. Mai intii, eroziunea laterala exercitata in malul concav al Milcovului a dus la intersectarea mai multor aliniamente de strate groase de gresii, in al doilea rind, a. intervenit siroirea, care a erodat Adinc in faciesurile friabile, formind jgheaburi adinci de citiva metri si lungi de peste 30 m. Impresioneaza in peisaj goliciunea peretilor de gresii, marimea jgheaburilor, micile cascade de pe piriul Cretu si vegetatia saraca, reprezentata mai ales prin catina, jugastru , mojdrean , singer. Particularitatile geologice determinate de modul de dispunere a stratelor, bogatia depozitelor fosilifere, cit si individualitatea geomorfologica a regiunii sint criteriile care au stat la baza instituirii regimului de ocrotire, pe o suprafata de 125 ha. Cercetarile floristice efectuate in aceasta rezervatie de CI. Horeanu (1980) au scos in evidenta prezenta a 301 specii de plante vasculare. Dintre speciile eura-siatice, europene si central-europene, CI. Horeanu s.a. citeaza ovasciorul, galbenelele, barboasa turta ciucurele, O mare insemnatate o au elementele submediteraneene reprezentate prin: mojdrean, unghia gaii rosii , dirmozul Dintre elementele pontice, citam speciile: inul salbatic , saschiul , pecetea lui Solomon ciucusoara , gura lupului s.a. Dupa vizitarea rezervatiei, putem inainta pe valea Mil-covului inca 4 km pentru a admira „Focul viu" de la Andreiasu, o interesanta rezervatie geologica. De aici, urmind drumul ce trece peste deal la Nereju, vom avea posibilitatea de a ne continua excursia fie prin satele din Depresiunea Vrancei, fie de a urca in munte pe Zabala, trecind si pe la cascada acesteia („La gilgaie").
