OCEANELE

Oceanele

Oceanul este o intindere de apa mai mare decat un continent, care comunica cu oceanele vecine si care influenteaza climatul uscatului.

Pamantul este invaluit de o masa de apa, hidrosfera, care se prezinta in trei stari: solida in ghetari, gazoasa (vapori de apa) in atmosfera, lichida in rauri, lacuri si mari. Oceanele inmagazineaza ele singure 95% din intreaga hidrosfera.

Desi apele oceanice nu reprezinta decat o miime din volumul total al planetei si cinci miimi din masa ei, ele acopera o suprafata de 361 milioane de km², adica aproape de doua ori si jumatate suprafata continen­telor. Terra este deci pe drept numita "planeta albastra', iar oceanele joaca in viata ei un rol capital.

Oceanul Planetar contine cea mai mare parte a hidrosferei, care echivaleaza cu 1340 mln km³ de apa (97,1 % din volumul hidrosferei), urmeaza apoi ghetarii si yapezile permanente (1,7%), cea subterana (1,2%).

Daca continentele s-ar scufunda in oceane, apa acestora ar acoperi tot globul cu o manta de 2400 m.

Pe fundul oceanului, in axele dorsalelor, bazaltul urca si se solidifica, provocand alune­carea placilor, de unde deriva si deformarea continentelor. Pentru ca toate oceanele comu­nica intre ele, nivelul suprafetei lor este acelasi peste tot. Este nivelul zero, cel in care valurile si mareele scalda tarmurile. Altitudinea medie a acestui nivel este instabila, variind pe lungi durate. De exemplu, acum 30000 de ani, era cu in jur de 90 m mai joasa ca astazi. Asadar, continentele erau mai inaltate din mare, erau deci mai vaste, si malurile se situau in fata celor pe care le cunosteam azi. De unde aceste

fluctuatii ale nivelu­lui zero? Trebuie sa cautam explicatia in schimbarile de clima.

Cand este multa vreme rece, ghetarii se intind, retin multa apa, iar nivelul apei lichide scade. Astazi, el pare sa urce, sa castige parti din maluri, caci iernile se indulcesc, dureaza mai putin timp, ghetarii pierd mai multa apa, topind vara mai mult decat au castigat din zapezile iernii. Pe uscat, eroziunea pare sa se inceti­neasca usor: inaltarea nivelului zero corespunde, intr-adevar, unei diminuari a altitudinii pamanturilor, si deci a puterii de sapare a apelor curgatoare.

Tabelul 2. Resusele de apa a Terrei

Masele de apa oceanica se incalzesc si se racesc mai incet decat uscatul. Consecintele sunt foarte importante. Vanturile care vin dinspre ocean sunt racoroase, atunci cand e cald, si blande, atun-cicand se face rece. Mediul marin asigura astfel o reglare a temperaturilor locale, dar si o reglare termica a intregii pla­nete. Curenti puternici aduc la suprafata apele calde de la alti­tudinile joase (ecuator si tro­pice) catre regiunile reci de alti­tudini inalte, in schimb, apele reci se scurg in adancime catre regiunile calde, unde tempe­ratura lor va creste. Gulf stream-ul, de pilda este un curent de 80 km largime si 500 m adancime, care deplaseaza 4 miliarde de tone de apa pe minut! El antreneaza ape calde din Golful Mexic spre regiunile reci din nordul Scandinaviei, a carei clima o imblanzeste prin trecerea lui.

Fara aceste mari schimburi de energie in sanul oceanelor, clima terestra ar fi si mai con­trastanta dupa latitudine si anotimpuri. Vanturi violente, viscole si taifunuri ar rascoli atmosfera. Dar ele n-ar putea regla la fel de bine atmosfera pe cat o fac oceanele si curentii lor.

Curentii oceanici, antrenand in miscare mase enorme de apa, genereaza devieri, pe arii destul de intinse, de la repartitia zonala a temperaturii apei. Specificul repartitiei curentilor calzi si a celor reci cauzeaza miscarea apelor calde in emisfera Nordica spre tarmurile estice, iar in emisfera Sudica spre tarmurile vestice ale oceanelor.

Explorarea oceanului se face astazi cu mijloace eficiente. Aceste au permis, ele pilda, regasirea epavei Titanicului, care s-a scufundat in 1912. S-a descoperit la bordul lui heru vimul de pe scara care ducea la clasa intai. Dar oceanul ramane inca plin de mistere. Se descopera in el creaturi pana acum necunoscute, pesti ciudati ai adancurilor. Se mai intalnesc forme de viata pe care nu ni le-am putea inchipui, precum coloniile de viermi uriasi care-si extrag energia necesara existentei cliu caldura emanatiilor de gaz si de bazalt prin crusta oceanica.

Oceanele sunt atat puncte de plecare, cat si de sosire a apei. Deasupra lor se formeaza, prin evaporare, norii. Acestia se varsa pe pamant sub forma de ploaie, apoi cea mai mare parte a acestor ape se intorc, scurgandu-se, spre oceane Acest ciclu perpetuu este vital pentru planeta si locuitorii ei, in special pentru ca asigura o reimprospatare a apelor dulci. De altfel, in unele tari in care acestea din urma lipsesc, pre­cum Israelul, instalatiile permit astazi desalinizarea apei si iri­garea pamantului cu acest pretios lichid.

Tabelul 1. Caracteristici ale celor 4 oceane

In sfarsit, oceanul nu contine numai apa. De mii de ani, oamenii exploateaza sarea lui, pescuiesc bancurile de pesti. Astazi, de altfel, in anumite regiuni, pescuitul este prea extins in volum. El pune in primejdie reinnoirea faunei marine, care trebuie atunci crescuta in mod artificial. Mai recent, au fost explorate si fun­durile oceanelor; unele dintre ele ne ofera o mica parte din zacamintele lor de petrol. Maine, vom cobori acolo ca sa cautam minerale. Resursele sunt uriase; oceanul este o re­zerva pentru viitor.

Gratie acestor mici submarine de explo­rare foarte mobile, precum Nautilus, care poate cobori la 6000 m, exista de acum posibilitatea de a explora 97% din fundul oceanelor.

Vase specializate si alte echipamente speciale com­pleteaza studiul oceanografie al fiecaruia dintre ma­rile reliefuri ascunse sub ape: platformele continentale, cuvetele si dors-alele, fosele.

Scufundandu-se la marginea Japoniei, Nautilius a permis, de exempu, o mai buna intelegere a mecanismului cutremurelor de pamant in regiunea Tokio. Dar daca astazi stim sa desenam harta fundurilor de ocean, suntem inca departe de a Ie fi explorat in amanuntime. De fapt, oceanografii au trimis doar niste sonde pe acest teren. Oceanografia este o stiinta tanara, in plina dezvoltare.