Romania are un capital natural deosebit de divers. Acest fapt se datoreaza in parte conditiilor fizico-geografice care includ munti, campii, retele hidrografice majore, zone umede si unul din cele mai vaste sisteme de delta ale Europei (Delta Dunarii). De asemenea, datorita pozitiei geografice a Romaniei, flora si fauna prezinta influente asiatice dinspre nord, mediteraneene dinspre sud si componente continental europene dinspre nord-vest. In sfarsit, relativa stabilitate a populatiei in ultimii 60 de ani, lipsa mecanizarii in sectorul forestier si dezvoltarea economica redusa au determinat o exploatare mai redusa a resurselor decat in majoritatea altor zone din Europa.
Rezultatul general consta in diversitatea florei si faunei, inclusiv in existenta unor populatii de lupi, ursi, capre negre si rasi, care sunt considerate ca fiind printre cele mai mari din Europa, precum si in existenta unor extinse habitate forestiere si alpine nealterate, asociate lantului muntos al Carpatilor. Astfel valoarea capitalului natural al Romaniei a impus de-a lungul timpului luarea unor masuri de protectie a naturii. Analiza istorica a masurilor de protectie a naturii prin intermediul ariilor protejate releva urmatoarele etape:
- este o perioada de pionerat privind conservarea naturii si ariile
protejate in Romania in care primul pas a fost facut in anul 1928 cand la Cluj
a avut loc primul congres al naturalistilor din Romania, unde la propunerea lui
Emil Racovita a fost adoptata o hotarare privind elaborarea legii referitoare
la protectia naturii in Romania. Astfel, in 1930 apare legea
nr. 213 pentru protectia monumentelor naturii din Romania. Pe baza
acestei legi se infiinteaza 'Comisiunea Monumentelor naturii', apoi
sunt declarate prin lege (Jurnalul Consiliului de Ministri) primele monumente
ale naturii in 1931 (floarea de colt si nufarul termal) si primul parc national
in 1935 (Parcul National Retezat). Sintetizand, in aceasta perioada, sunt puse
sub ocrotire prin 'Jurnale ale Consiliului de Ministri' 36 de
teritorii ca rezervatii naturale, parc national, monumente ale naturii, insumand o suprafata de 15.000 ha.
Totusi datorita eforturilor specifice inceputurilor accentul
a fost pus numai pe realizarea unui cadru legislativ si institutional incipient
si pe constituirea unui numar limitat de arii protejate si aproape deloc pe
administrarea ariilor protejate constituite.
- dupa 23 august 1944 masurile de protectie a naturii s-au bazat pe eforturile institutionale facute inainte de razboi de oameni de stiinta de renume cum au fost Al. Borza sau Emil Racovita. In 1972 numarul ariilor protejate constituite a crescut la 190 de obiective insumand aproape 100.000 ha. Din pacate masurile de protectie se rezumau numai la declararea de arii protejate si aproape deloc la administrarea acestora, acestea confruntandu-se cu pericole din ce in ce mai mari. Astfel investitiile alocate amenajarilor, pazei si masurilor practice de ocrotire ale ariilor protejate erau sporadice si nu depaseau suma de 500.000 de lei pe intreaga tara la nivelul anului 1972. Totodata, desi cresterea cantitativa a teritoriilor a fost insemnata, totusi suprafata protejata reprezenta in 1972 doar 0.0042% din teritoriul tarii, procent care nu acoperea nici pe departe intreaga diversitate specifica si ecologica a tarii. Astfel s-au facut proiecte de catre institute de cercetare pentru constituirea de alte arii protejate mari - parcuri nationale (Apuseni, Calimani, Ceahlau, Bucegi, Piatra Craiului, Cozia, Valea Cernei, Cheile Bicazului, Rodna) dar care nu s-au concretizat, si de asemenea a urmat o perioada in care s-au infiintat un numar mare de arii protejate cu suprafata mai mica (rezervatii naturale) prin intermediul unor HCM-uri si Decrete, cat si initiative legislative la nivel judetean. De multe ori initiativele locale pentru constituirea ariilor protejate s-au facut din 'patriotism local' ci nu doar din considerente bazate pe valoarea naturala a zonelor respective. Totodata se repeta vechea meteahna a ariilor protejate romanesti, si anume acestea erau doar constituite dar nu si gospodarite.
Din
punct de vedere legislativ in anul 1973 s-a adoptat
Legea nr. 9 (Legea Mediului) in care sunt incluse si prevederi legate de
protectia rezervatiilor si monumentelor naturii si de asemenea 'sunt
trasate sarcini ce revin organelor centrale si locale', dar alaturi de
aceasta lege cadru nu s-a mai adoptat o lege specifica pentru ariile protejate
care sa reglementeze administrarea acestora, asa cum s-a intamplat in Polonia
sau Cehoslovacia, tari care aveau parcuri nationale cu administratie propie.
In aceasta perioada s-au produs si primele recunoasteri internationale
ale valorii ariilor protejate romanesti, cand in 1979, Retezatul si Pietrosul
Rodnei au fost recunoscute ca Rezervatii ale Biosferei sub auspiciile
programului UNESCO - Man and Biosphere (MAB). Dar nici macar aceasta
recunoastere internationala nu a condus la o administrare a
acestor arii protejate.
1990 - prezent - odata trecuta perioada comunista se astepta o
deschidere si o eficienta mai mare in ceea ce priveste realizarea unei retele
nationale a ariilor protejate care sa acopere intreaga diversitate a
ecosistemelor la nivelul tarii dar si masuri concrete in plan legislativ si
institutional care sa asigure un management eficient al ariilor protejate. Dar rezultatele au dovedit ca aceste deziderate sunt foarte greu de
atins.
Una dintre dificultati a fost legata de interpretarea diferita de catre diversi
factori de decizie a masurilor ce trebuiesc intreprinse privind protectia
naturii, pe fondul unei indecizii a autoritatii centrale de mediu - Ministerul
Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului, in cadrul caruia abia dupa 1997 s-a
constituit o Directie de Conservare a Biodiversitatii care sa planifice si sa
coordoneze toate activitatile referitoare la conservarea naturii in arii protejate.
Ca o prima masura, in anul 1990, MAPPM da Ordinul nr.
7 privind constituirea unui numar de 13 parcuri nationale intre care Parcul
National Retezat era deja constituit, ordin care provoaca o oarecare confuzie
deoarece se refera doar la suprafetele de fond forestier din parcurile
nationale ci nu si la suprafetele ce contin goluri alpine. Suprafetele
declarate in fond forestier erau foarte mari
intinzandu-se si in zone in care se desfasurau activitati economice de
exploatarea lemnului, care nu puteau fi stopate brusc si de asemenea cuprindeau
si asezari umane. Din aceasta cauza acest ordin a primit multe contestari iar
indrumarile tehnice pentru punerea in practica a
ordinului au fost blocate.
O
alta recunoastere internationala a valorii capitalului natural din Romania a
reprezentat-o desemnarea Deltei Dunarii in 1991 ca sit Ramsar si ca sit al
Patrimoniului Natural Mondial pentru 50% din suprafata sa. De asemenea in 1992 este recunoscuta ca Rezervatie a Biosferei. Exista astfel
paradoxul ca Delta Dunarii sa fie recunoscuta ca arie
protejata mare la nivel international, iar la nivel national sa nu fie
recunoscute decat anumite zone ca rezervatii naturale. Astfel, cu titlu
exceptional, Delta Dunarii este recunoscuta ca
Rezervatie a Biosferei prin H.G 248 / 1994. Totodata din 1994 a inceput derularea unui proiect GEF (Fondul Global de
Mediu) pentru constituirea administratiei parcului si realizarea planului de
management. Dar din pacate Delta Dunarii a ramas pana in prezent singura arie
protejata cu administratie proprie.
Ca urmare a faptului ca Romania a aderat la Conventia pentru Diversitatea
Biologica (Rio), in 1996 s-a realizat cu asistenta financiara a Bancii Mondiale
'Strategia nationala si planul de actiune pentru conservarea diversitatii
biologice si utilizarea durabila a componentelor sale in Romania' care
planifica pe termen scurt, mediu si lung activitatile care trebuiesc
intreprinse in Romania. Din pacate aceasta strategie nu s-a bazat pe o evaluare
facuta recent pentru capitalul natural al Romaniei, singurele informatii mai
recente fiind date de un studiu terminat in 1994 privind Ecoregiunile Romaniei,
care clasifica functie de tipul solului si covorul vegetal principalele regiuni
ale tarii, fiind identificate astfel 22 de Ecoregiuni.
In 1995 a fost adoptata Legea Mediului nr. 137 care
cuprinde prevederi legate de conservarea naturii si ariile protejate si
totodata recunoaste toate ariile protejate declarate anterior prin orice lege,
ordin, hotarare, decizie.
Astfel in prezent, Reteaua Nationala de Arii Protejate include un numar de 579 de arii protejate (intre care 13 parcuri nationale) ce reprezinta 4.8% din teritoriul Romaniei (1.140.590 ha). Trei dintre acestea sunt recunoscute international ca Rezervatii ale Biosferei in cadrul Programului UNESCO - MAB, si anume: Retezat, Pietrosul Rodnei si Delta Dunarii. Ultima este de asemenea inscrisa pe lista Patrimoniului Natural Mondial si pe lista Ramsar, a zonelor umede de importanta internationala.
Din pacate aceasta Retea Nationala a Ariilor Protejate este doar o 'retea pe hartie' ci nu una pentru care sa existe planuri de mangement si care sa fie administrata eficient. Cu exceptia Deltei Dunarii, restul parcurilor nationale sufera de asazisul 'paper park syndrom' adica parcuri care nu sunt decat infiintate pe hartie.
Totusi pentru majoritatea ariilor protejate constituite in fond forestier, Romsilva, prin filialele teritoriale asigura managementul forestier, dar care doar in putine cazuri corspunde viziunii ecologilor. Trebuie recunoscut faptul ca anumite arii protejate au fost protejate datorita interventiei silvicilor, dar in orice caz managementul acestora a fost doar unilateral -forestier. Si cum nu toate ariile protejate sunt in totalitate in fond forestier, exista mari conflicte intre toate institutiile cu expertiza in domeniu (ICBIOL, Romsilva, Academia Romana, ICAS) datorita punctelor de vedere diferite asupra managementului ariilor protejate.
De asemenea trebuie recunoscut faptul ca majoritatea ariilor protejate din Romania s-au autoconservat in conditiile in care interventiile umane asupra acestora a fost in regimul trecut minim sau inexistent. Dar, la fel de bine exista nenumarate exemple in care arii protejate au fost pur si simplu distruse, cu toate ca inca mai figureaza ca existente.
Totodata se poate observa ca in ultimul timp tot mai multe organizatii neguvernamentale si-au adus intr-o oarecare masura aportul in protejarea unor arii protejate, chiar daca nivelul profesional al acestora nu este la asteptarile specialistilor. Dar este la fel de adevarat ca in Romania nu exista persoane specializate in domeniu, ci numai in domenii colaterale, fapt pentru care exista mari conflicte de idei intre silvici, biologi, ecologi s.a.
In
acest context Guvernul Romaniei a solicitat acordarea unei noi finantari din
partea Fondului Global de Mediu (GEF) pentru conceperea si punerea in practica
a unui proiect privind 'Mangementul Integrat si Conservarea Ariilor
Protejate in Romania'.
Scopul principal al proiectului GEF este intarirea
capacitatii de pregatire si implementare a planurilor de management al ariilor
protejate la nivel local si national.
La nivel national se va acorda sprijin pentru realizarea si intarirea cadrului institutional necesar, pentru adoptarea atat de necesarei legi a ariilor protejate si intarirea cadrului legislativ, pentru pregatirea resursei umane si de asemenea exista o componenta de participare publica si de pupularizare a ideii de conservare a naturii si a ariilor protejate.
La nivel local se vor
realiza planurile de mangement si se vor constitui administratii (structuri de
mangement) pentru trei arii protejate: Parcul National Retezat, Parcul Natural
Bucegi-Piatra Craiului (obtinut prin insumarea a doua zone care in mod obisnuit
erau nominalizate distinct ca doua parcuri nationale), Rezervatia de Zimbri
Vanatori-Neamt (creata pentru reintroducerea zimbrului in stare de libertate),
aceste trei zone urmand sa devina modele pentru replicarea structurilor de
management si pentru alte arii protejate.
Acest proiect a fost demarat la sfarsitul anului 1999.
Deci in prezent pentru ariile protejate din Romania
se ofera o noua sansa pentru a rezolva atat de complexele probleme legate de
ariile protejate cum ar fi:
- o evaluare corecta a capitalului natural al tarii
- constituirea unei retele de arii protejate care sa acopere intreaga varietate
a ecosistemelor din tara
- administrarea eficienta a ariilor protejate pe baza unor planuri de managent
si prin intermediul unor administratii ale ariilor protejate.
