CASCADA NIAGARA
- referat -
Situata intre statele New York si Ontario (fig. 1), Cascada Niagara este una din cele mai spectaculoase miracole naturale ale continentului Nord-American. Cascada se afla pe raul Niagara, care curge intre Statele Unite si Canada de la Lacul Erie pana in Lacul Ontario (figura 2). Aceasta se afla la aproape 27 kilometri nord vest de Buffalo, New York, oras industrial si turistic, centru al Cascadei Niagara..
Cascada este divizata in doua parti de Insula Goat. Partea mai mare cea din stanga (canadiana) se numeste Horseshue Falls si are o inaltime de 56 de metri, iar lungimea crestei este de aproximativ 670 metri. Cealalta parte, American Falls, din jumatatea dreapta are o inaltime de 58 de metri, dar lungimea crestei doar de 320 metri.
Pana ajunge sa curga peste stratul de roca, partea americana a raului are doar 1 metru adancime, spre deosebire de cea canadiana care are aproximativ 6 metri adancime. In fiecare minut aproape 340000 de metri cubi de apa cade peste stancile cascadei Niagara. Din cauza caderii puternice de apa se formeaza o ceata care la randul ei cu ajutorul soarelui da nastere la multe curcubee. Din acest motiv indienii Iroquois au numit cascada Cataracta Niagara.
Plonjarea puternica a apei a produs pesteri in spatele perdelei de apa. Excursionistii pot intra in pestera Vanturilor pentru a viziona ceva cu totul neobisnuit. Cascada Canadiana a sapat un bazin de plonjare de 59 metri adancime.
Guvernele canadiene si americane au construit parcuri, platforme de vizionare, drumuri si autostrazi. Rezervatia Niagara State Park a fost infiintata in 1885 si este cel mai vechi parc al statului New York. Acesta include un turn de observatie, lifturi care coboara in baza cascadei Americane si excursii cu barca la baza cascadei Horseshue.
Aria parcului este de mult timp statiune turistica cat si locul favorit cuplurilor care vor sa isi petreaca luna de miere. Noaptea lumini colorate ilumineaza cascada.
Aproape toata apa a patru mari lacuri se varsa in Cascada Niagara. Acest imens volum de apa este folosit pentru a genera putere electrica pentru sase centrale electrice. Acestea produc aproximativ 6 milioane cai putere, 55 % pentru partea americana si 45 % pentru cea canadiana. Centralele iau apa din raurile de deasupra cascadei cu ajutorul unor canale. Langa fiecare centrala apa cade prin stavilare in hidrocentralele de pe marginea raului Niagara.
Controlul cascadei Niagarei dintre SUA si Canada a oferit un exemplu de cooperare internationala. Un tratat in 1910 si cateva intelegeri mai tarziu au fixat cantitatea de apa care urma sa revina fiecarei tari. In 1923 s-a infiintat un minister international pentru controlul cascadei Niagara.
In 1950 cele doua tari au semnat un tratat care specifica minimul de curgere peste cascada. Acest minim prevede 2830 de metri cubi de apa pe secunda in timpul sezonului turistic si 1415 metri cubi pe secunda in timpul noptii. Acest minim a fost divizat in ambele parti ale cascadei. In total peste 5729 metri cubi de apa pe secunda cad peste cascada.
Intre 1954 si 1958 SUA si Canada au completat un proiect remediabil. Aceasta enorma operatie a oprit eroziunea cu ajutorul unui control de structura, evacuare si umplere.
Comisionul centralelor hidroelectrice au terminat de construit Generatorul de electricitate Sir Adam Beck-Niagara nr. 1 in 1925 si nr. 2 in 1958. Capacitatea combinata a tuturor hidrocentralelor este de 1443000 kilowati.
In 1957 congresul Statelor Unite a aprobat constructia unei hidrocentrale apartinand statului New York. Aceasta avea o capacitate de 2190000 kilowati. Primul val de curent electric a fost transmis in 1961.
Cascada Niagara are aproape 25000 de ani vechime. Roca dura (Lockport dolomite) de la baza cascadei este mult mai veche. S-a facut pe patul unei insule din perioada Siluriana, intre 395 si 400 de milioane de ani in urma. Incetul cu incetul sedimentul vascos a intarit dolomitul, care contine si magneziu.
Mai tarziu regiunea Niagara s-a ridicat pana in centrul Michigan-ului. Fluviile imbracau pamanturile. Stratul de roca dura a rezistat eroziunii. Marginea acestui depozit a format o creasta, cea a Niagarei. Aceasta incepe din Rochester, trece printre lacurile Erie si Ontario, dupa care ajunge in provincia Ontario. Creasta este acoperita de dolomit si calcar.
Multe ere mai tarziu ghetari au acoperit regiunea Niagara. Dupa ce s-a retras ultimul ghetar, a inceput sa curga apa in gura cascadei Niagara, adica in bazinul din Ontario.
Noua cascada nu a erodat stratul de dolomit, in ciuda vitezei de curgere, dar a framantat roca mai moale de dedesupt. Cu timpul bucati de roci s-au rupt si au cazut. Caderile de apa au mers pana la varsarea lacului Erie.
Rata de taiere a Niagarei se schimba de multe ori. A inceput incet, dar dupa ce au disparut ghetarii apa din toate cele patru rauri (Lake Erie, Lakes Superior, Michigan, si Huron) a inceput sa curga, cand raul s-a marit si a ajuns la punctul unde se afla acum faimosul vartej. Mai tarziu valea s-a umplut cu ramasite de gheata. Apa a erodat materialul moale si a format un bazin de 24 de hectare.
Noaptea , cascada este luminata cu reflectoare puternice multicolore, oferind turistilor un spectacol unic de lumini si muzica.
