Relieful glaciar
Ghetarii se deplaseaza incet de-a lungul vailor montane, ca niste benzi transportoare imense incarcate cu roci sfaramate. Se aseamana si cu niste corpuri abrazive gigante, flexibile, modeland peisaje spectaculoase.
Gheata care compune ghetarii se formeaza din fulgii de zapada comprimati gradual in gheata sub greutatea straturilor succesive care se depun sau din avalansele care antreneaza in miscarea lor, de-a lungul vailor, straturile de zapada. Ele contin bule de aer, si de la distanta au un aspect albicios.
Spre baza, culoare ghetarului devine mai inchisa. Aceasta deoarece contine mai putine bule de aer dar o parte din ea consta in apa inghetata. Aceasta apa se formeaza atunci cand la suprafata ghetarului apare fenomenul de dezghet. Gheata topita se prelinge in josul ghetarului sub forma de apa, dupa care are loc din nou un fenomen de inghet care duce la comprimarea suplimentara a ghetarului.
Oamenii de stiinta clasifica ghetarii in doua mari grupe: ghetarii continentali ("de calota") si ghetarii de munte ( sau "de vale").
Cei mai mari doi ghetari continentali, unul care acopera cea mai mare parte a Antarcticii si celalalt aproape intreaga Groenlanda, sunt numite platouri glaciare sau banchize. Platoul glaciar al Antarcticii acopera peste 13 milioane km² si are grosimea maxima de 4,87 km. Suprafetele mai mici, ca cele din Islanda sau Norvegia, sunt numite calote glaciare. Cea mai mare calota glaciara din Europa este in Islanda si acopera aproximativ 19500 km².
Ghetarii de vale sunt forme de relief mai mici. Ei sunt mase de gheata care se deplaseaza incet in josul vailor montane. La capul multor ghetari montani este un bazin, numit zona de acumulare, unde zapada se comprima si se transforma in gheata. Cand bazinul se umple, gheata se revarsa peste marginea bazinului si incepe sa curga. In timpul miscarii suprafata ghetarului crapa si formeaza crapaturi numite crevase. Unele crevase apar pe partile laterale ale ghetarilor deoarece gheata din centru se deplaseaza mai repede decat la margini. Cand un strat de roci mai dure, rezistente scimba unghiul de inclinare al pantei, ghetarul se sfarma, creand o masa de crevase care se intersecteaza, creste si culmi de gheata. Aceste zone se numesc cascade de gheata.
In drumul lor spre baza muntelui ghetarii erodeaza uscatul. Ei transporta si resturile de roci sfaramate de actiunea inghetului, care se rostogolesc pe versantii ghetarului. Uneori masele mari de roci acopera complet gheata. De exemplu, in decembrie 1991, pe versantul estic al Muntilor Cook, cei mai analti din Noua Zeelanda, s-a declansat o avalansa de zapada si de roci sfaramate. Inaltimea muntilor s-a redus cu 10m , si aproximativ 2,5 milioane m³ de roca s-au pravalit in jos, acoperind ghetarii.
Aluviunile transporte de ghetari sunt numite morena. Ea este transportata sub linia zapezilor permanente pana in zona de ablatie. Aici gheata care compune ghetarii incepe sa se evapore. Morena este astfel imprastiata in jurul bazei ghetarului.
Eroziunea glaciara se produce in mai multe moduri. Eroziunea apare atunci cand rocile inghetate de la baza si marginile ghetarului, scobesc si erodeaza roci. Scobiturile astfel formate se numesc striatii. Urmele lasate in roci au ajutat oamenii de stiinta sa descopere zona de intindere a ghetarilor in perioada marii glaciatiuni.
Smulgerile de gheata apar atunci cand gheata din jurul imbinarilor de roci sau al molozului de la baza ghetarului le imping intr-o parte. Procesul de zdrobire apare atunci cand rocile sunt faramitate de greutatea ghetarului si a incarcaturii de roca.
