Universul este intreaga lume inconjuratoare, nemarginita spatial sau temporal si aflata in permanenta miscare si transformare, asadar, in continua evolutie.

Tema noastra privind originea Universului si implicit a Sistemului Solar si a Pamantului este aceea a "Big Bang"-ului ("Marea Explozie"), a Universului in expansiune.

Conform acestei teorii, materia care alcatuieste Universul era, initial, concentrata sub forma de particule si antiparticule intr-un spatiu de proportii reduse si avea o temperatura foarte mare. Expansiunea extrem de rapida a acestei materii fierbinti a fost comparata cu o explozie si tocmai de aceea fenomenul a fost numit "Big Bang" adica "Marea Explozie".

Expansiunea miezului initial de materie a determinat racirea acesteia. Cand temperatura a ajuns la numai cateva mii de grade electronii si nucleele au inceput sa se uneasca, formand atomii.

Acolo unde expansiunea a fost incetinita de atractia gravitationala materia s-a concentrat, formandu-se galaxii.

Din momentul exploziei ("Big Bang"-ul) are loc un proces continuu de crestere (expansiune) a acesteia, concomitent cu dezvoltarea diferitelor structuri cosmice. Astfel, din aglomerarile mai mari s-au conturat galaxii, iar in cadrul acestora, prin concentrarea materiei in diverse zone, au rezultat corpuri cosmice de diferite dimensiuni, care au evoluat diferit. In cele mai mari corpuri, concentrarea puternica a materiei sub efectul gravitatiei a determinat produ cerea de temperaturi de cateva milioane de grade, declansand reactiile nucleare (focul nuclear). Ca urmare a acestui proces au inceput sa emita lumina proprie, trecand in stadiu de "stea". Spre deosebire de corpurile mari, cele mici nu au ajuns in aceasta faza, ci au evoluat spre forme de planete si asteroizi.

Varsta Universului a fost calculata la aproximativ 15 miliarde de ani.

Sistemul Solar este o componenta a Caii Lactee. El s-a format acum circa 4, 5 miliarde de ani, dintr-un nor protosolar care a intrat in unda de soc a unei supernove.

Daca un imaginar calator spatial ar fi vizitat sistemul nostru solar pe timpul cand era sub forma unui nor de acretie, el ar fi fost martorul unei scene glaciare fascinante. In centru era protosoarele, o gramada de substanta incandescenta, stralucind ca un jar rosu, iar in jurul lui, pe o mare intindere, se insirau nori scanteietori ce se rostogoleau pe diferite orbite.

In orice directie ar fi privit ipoteticul calator, el ar fi vazut o spuzeala scanteietoare de granule invelite in gheata, putin mai mari decat o pietricica, plutind ca firisoarele de praf intr-o camera linistita. Miliardele de granule mici, inghetate, care rataceau discul de acretie erau, de fapt, "germeni" de planete. Pe masura ce pluteau in jurul Soarelui in formare, particulele continuau sa colizioneze si sa se uneasca unele cu altele. Timp de milioane de ani, in perioada in care in centrul nebuloasei se forma Soarele, a continuat agregarea de corpuri mici cu corpuri mari;in felul acesta s-au format planetele, crescand incetul cu incetul.

Cu toate ca tabloul formarii sistemului planetar a intrunit asentimentul majoritatii astronomilor, starea acestui sistem in momentul nasterii Soarelui din nucleul central al discului de acretie este inca sub semnul intrebarii. Despre acest nucleu se stie ca trebuie sa fi continuat sa se contracte, devenind din ce in ce mai fierbinte, pana cand, in final, temperatura sa a atins nivelul critic de peste 10 milioane de grade, necesar pentru aprinderea focului termonuclear. Acest punct in procesul de contractie a marcat adevarata nastere a Soarelui, iar evenimentul s-a petrecut in urma cu circa 4, 6 miliarde de ani. Dar nu se stie daca in momentul amorsarii reactiilor cu Soarele, planetele au fost formate complet sau erau inca in curs de formare.

Formarea planetelor reprezinta un stadiu final, in care toata materia continuta in nebuloasa primara a fost adunata in cateva corpuri solide, iar in spatiul dintre ele au ramas doar cativa atomi. Cu toate ca nu se stie inca precis ce a fost mai intai, Soarele sau planetele, un lucru este sigur;aparitia Soarelui a dus la transformari hotaratoare in definitivarea formei planetelor.

La inceput, cand planetele s-au condensat din amestecul de gaze si fragmente solidificate, corpul lor trebuie sa fie alcatuit in principal din hidrogen si heliu Planetele gigante - Jupiter, Saturn si Neptun sunt de fapt compuse in cea mai mare parte din aceste gaze usoare, dar din anumite cauze, Pamantului si planetelor vecine -Marte, Venus si Mercur-le lipsesc. De ce aceste gaze sunt mai rare pe Pamant decat, de pilda, pe Jupiter, este inca o enigma.

Un lucru este cert:miezurile planetelor mai apropiate de Soare, adica Mercur, Venus, Pamant si Marte, sunt formate din roci silicioase si metale. Un al cincilea grup de planetoizi, de asemenea din zona apropiata de Soare, adica Mercur, Venus, Pamant si turbularile produse de planeta Jupiter, formand ceea ce cunoastem azi drept planete mici sau asteroizi.

Pe de alta parte, planetoizii care se roteau pe orbite indepartate, in regiunile reci ale Sistemului Solar format, departe de razele fierbinti ale Soarelui, si-au retinut substantele volatile inghetate, formand lumile gigante ale hidrogenului lichid:Jupiter, Saturn, Uranus si Neptun.

Scenariul formarii Sistemului Solar descris anterior a fost verificat pe calculatorul electronic. Simularea pe calculator sugereaza ca la inceput planetoizii au urmat orbite care au fost aproape circulare si relativ aproape una de alta, dar pe masura ce colizionau si diferentele dintre masele lor deveneau mai pronuntate, orbitele au devenit mai eliptice si s-au imprastiat la distante mai mari de zona centrala. Atunci coliziunile au fost mai putin frecvente, dar mai energice. Dupa circa 30 de milioane de ani, planetoizii au fost asimilati intr-un numar mai mic de corpuri, unele de dimensiunea unor planete mici.

Deci, calculatorul electronic sprijina teoria formarii Sistemului Solar prin condensarea unei nebuloase din materie interstelara.

De-a lungul istoriei, Soarele a fost recunoscut ca forta primara care conduce intreaga natura de pe Pamant. Azi stim ca Soarele este o stea, fiind in esenta o sfera de gaz, compusa in special din hidrogen, cu urme de heliu. El este uzina noastra nucleara de pe cer, functionand pe baza unei alimentari cu hidrogen pe o perioada de circa 10 miliarde de ani, producand un flux continuu de radiatii electromagnetice, din care o parte din spectru asigura caldura si lumina necesara vietii pe Pamant.

Soarele guverneaza si modeleaza intregul Sistem Solar, in primul rand prin uriasa sa forta de gravitatie care isi are cauza in masa sa, de peste 330000 de ori mai mare decat a Pamantului. De fapt, el contine peste 99, 86% din masa intregului Sistem Solar. Raza Soarelui masoara 696350 km, fiind de aprope 110 ori mai mare decat a Pamantului.

Soarele este alcatuit in intregime din gaze si de aceea, densitatea lui (1, 4 g/cm3) reprezinta doar un sfert din densitatea medie a Pamantului. Numai doua gaze alcatuiesc 99% din masa Soarelui:hidrogenul (55%) si heliul (44%);potrivit altor surse, ponderile sunt de 71% hidrogen si 28% heliu. Restul de 1% este format din alte 63 de elemente care se intalnesc si pe Pamant.

Soarele se compune dintr-o parte centrala (interiorul Soarelui) si din atmosfera solara. Atmosfera solara, la randul sau, este compusa din fotosfera, cromosfera si coroana solara.

Interiorul Soarelui (corpul sau propriu-zis) concentreaza cea mai mare parte din masa acestei stele si este alcatuit predominant din hihrogen. Se caracterizeaza prin temperaturi foarte ridicate(de aproximativ 15 milioane grade Celsius) si presiuni de asemenea foarte mari. Ca urmare materia este in stare de plasma. Din energia totala emisa de Soare, Pamantul primeste numai a doua miliarda parte.

Fotosfera (baza atmosferei solare) este stratul exterior, luminos al Soarelui. Aceasta are o grosime mica, de circa 500 km si temperatura de aproximativ 6000 grade Celsius. In fotosfera apar portiuni mai intunecate, numite "pete solare", datorate temperaturii mai scazute, de circa 4500 grade Celsius.

Cromosfera este invelisul care inconjoara fotosfera. Are o grosime de circa 10000 km si temperaturi ce cresc spre exterior, ajungand la cateva sute de mii de grade la limita superioara. In timpul maximelor de activitate se produc "eruptiile solare", care au ca efect cresterea fluxului de radiatii cosmice ce ajung pe Pamant.

Coroana Solara este invelisul exterior al atmosferei solare, avand o grosime de ordinul milioanelor de kilometri. Este alcatuita din gaze ionizate (plasma) foarte rarefiate, cu temperaturi ce ajung la cateva milioane de grade. Din coroana solara sunt emise fluxuri de plasma, numite vant solar, care ajung foarte aproape de planeta noastra.

MERCUR-planeta cea mai mica si cea mai apropiata de Soare. Datorita acestei aproprieri, temperatura pe Mercur este foarte ridicata si ca urmare, viata nu poate exista aici. Aspectul suprafetei planetare este asemanator cu cel al suprafetei lunare. Are o atmosfera extrem de rarefiata.

VENUS-cunoscuta si sub numele de "Luceafarul". Poate fi observat pe cer, asemenea unei stele mari luminoase, dupa apusul Saorelui si inainte de rasaritul acestuia, ca luceafar de seara, respectiv, de dimineata. Datorita temperaturii ridicate de la suprafata sa, nici pe aceasta planeta nu este posibila viata. Atmosfera este densa, contine preponderent dioxid de carbon, azot si oxigen.

PAMANTUL-a treia planeta de la Soare, cu un satelit natural Luna.

MARTE-planeta cea mai asemanatoare cu Pamantul din punctul de vedere al caracteristicilor esentiale. Mai este numita si "Planeta Rosie", datorita culorii rosiatice a unor mari intinderi ale sale. Aspectul solului este asemanator celui al Lunii. Are doi sateliti, de dimensiuni reduse:Phobos si Deimos. In pofida unor afirmatii, pana in prezent nu a fost detectata nici o forma de viata pe aceasta planeta, cea mai studiata din Sistemul Solar, dupa Terra.

JUPITER-cea mai mare planeta din Sistemul Solar, avand un volum de peste 1300 de ori mai mare decat al Pamantului. Datorita marii departari fata de Soare, temperatura lui Jupiter, ca si a planetelor Saturn, Uranus, Neptun si Pluto, coboara foarte mult (pe Jupiter -120 grade Celsius). Jupiter are 16 sateliti, intre care Io, Europa, Guaimede, Callisto, Amalthea, Or, Ahile, Nestor, Agamemnon, Ajax, Priam, Enea, etc.

SATURN-a doua planeta ca marime din Sistemul Solar, dupa Jupiter. Se distinge prin numarul mare de inele (alcatuite din pulberi si corpuri mici) care o inconjoara si prin cei mai multi sateliti, 18 la numar:Titan (cel mai mare), Mimas, Enceladus, Thetys,

Diona, Diona-B, Rhea, Hyperion, Iapet, Phoela, etc.

URANUS-a treia planeta ca marime, dar cu cele mai multe inele (19) si nu multi sateliti (15), intre care Miranda, Titania, Oberon,

Umbriel, Ariel, etc.

NEPTUN-penultima planeta fata de Soare, incojurata de 4 inele si 8 sateliti, intre care Triton (cu un diametru de doua ori mai mare decat al Lunii), Nereida, etc.

PLUTO-cea mai indepartata planeta fata de Soare si cea mai asemanatoare, ca dimensiuni cu Pamantul:raza sa ecuatoriala este cu numai 28 km mai mica decat a Terrei. Are un singur satelit:Charon.

BIBLIOGRAFIE

1. CECIL FOLESCU

"CE ESTE UNIVERSUL?", Editura ALBATROS

Colectia CRISTAL

2. SILVIU NEGUT, MIHAI IELENICZ,

GABRIELA APOSTOL, DAN BALTEANU

"GEOGRAFIE FIZICA GENERALA"

Manual pentru clasa a IX-a

Editura HUMANITAS EDUCATIONAL