Apele curgatoare 1. Sistemele de rauri 2. Raurile in actiune Apele curgatare cuprind paraie, rauri si fluvii, pentru toate acestea utilizandu-se denumirea generica de rauri. Ele provin din apele de precipitatie si din izvoare, care curg la suprafata scoartei terestre concentrandu-se pe anumite directii(fagase). Apele alearga spre vale formand torente; in drumul lor se unesc dand nastere unor rauri ce se varsa in cele din urma in mare. Cu toate ca fortele ce actioneaza in acest proces sunt extrem de simple, procesul este complicat de o multitudine de factori. Sistemele de rauri 42995qpb64eun9z Sistemele de rauri ocupa o regiune numita drenaj sau bazin hidrografic. Marginile unui bazin hidrografic sunt de obicei marcate de un relief inalt. Aceste frontiere naturale sunt denumite cumpana apelor. De exemplu Marea Cumpana a Apelor –denumita si Continentala- din America de Nord se intinde de la nord spre sud, prin masivul Rocky Mountains. Raurile situate de o parte a acestei cumpene curg spre vest , varsandu-se in Oceanul Indian. Cele situate de cealalta parte a cumpenei, curg spre nord-est spre Oceanul Artic, spre vest varsandu-se in Oceanul Atlantic sau spre sud-est varsandu-se in Golful Mexic. Punctele de joasa inaltime din cumpenele apelor sunt denumite trecatori sau pasuri, deoarece prin aceste puncte soselele si caile ferate tranverseaza lanturile muntoase. Principalele tipuri de retele hidrografice In drumul lor spre mare, raurilor li se alatura afluentii. Vazute de sus, sau pe o harta, raurile impreuna cu afluentii lor formeaza modele complicate si distincte de retele hidrografice. In unele zone aceste modele sunt extrem de complexe, iar geomorfologii intampina numeroase probleme in incercarea de a afla cum s-au format aceste retele hidrografice. (Geomorfologii se ocupa cu studiul formarii si modificarii reliefului.) Structura bazinelor hidrografice difera de la o zona la alta, datorita actiunii combinate a mai multor factori. Printre acestia se numara clima, duritatea rocilor de la suprafata, inclinatia solului si factori legati de evolutia geologica a regiunii ( cutremure si perioadele de formare a muntilor). Geomorfologia incearca sa afle de ce in unele regiuni se afla numeroase rauri, in timp ce in zone invecinate, caracterizate de aproximativ acelasi nivel de precipitatii, exista putine ape curgatoare de suprafata. pu995q2464euun Exista 12 tipuri de retele hidrografice, trei dintre ele fiind mai des intalnite- radiare, in gratii si dentritice. Cel mai simplu tip de retea hidrografica se aseamana cu coroana unui copac si a fost numit detritic, pornind de la cuvantul grec pentru copac. Retelele hidrografice de tip dentritic se formeaza atunci cand raurile tranverseaza o regiune in care rocile, de obicei argile, sunt de acelasi tip, iar miscarile terestre nu au adus reliefului modificari( cum ar fi fisuri ale rocilor) care sa influenteze semnificativ directia de curgere a raurilor. Cel de-al doilea tip de retea, numit retea in gratii, ia nastere in zonele cu pante abrupte. Acestea sunt caracteristice in special regiunilor cu siruri de dealuri formate din roci tari si separate de vai largi in care straturile de roci moi ajung la suprafata. Aici cursurile de apa mai mici ce curg de-a lungul vaii, tind sa se alature raurilor mai mari, ce curg prin spatiile dintre dealuri, in unghi drept. Acest tip de peisaj duce la formarea unei retele hidrografice in gratii. Modelul radiar Cel de-a treilea tip de retea hidrografica seamana cu spitele unei roti, deoarece raurile curg dintr-o zona centrala spre exterior. Datorita formei sale, aceasta retea e denumita retea radiara sau concentrica.Aceste retele iau nastere in muntii cu forma cronica- cum sunt vulcanii-sau in muntii cu forma de cupola. Densitatea bazinului hidrografic Densitatea retelei hidrografice e data de suprafata dintre apele curgatoare ce alcatuiesc aceea retea. Despre bazinele hidrografice dense se spune ca au o textura fina, iar despre cele mai putin dense ca au o textura rarefiata. Densitatea retelei hidrografice e influentata de o multitudine de factori, printre care se numara si clima. De exemplu, in zonele ploiase o mare parte a apei de ploaie se scurge la suprafata formand o retea densa de torente, astfel luand nastere o retea cu textura fina. Un alt factor de influenta e tipul de roca. Torentele se formeaza in principal in zonele cu roci impermeabile- roci prin care apa se scurge cu greutate. Din contrra, retelele cu textura rarefiata apar in regiuni in care calcarul, o roca permeabila, predomina in straturile de la suprafata. In regiunile calcaroase apele ploilor se infiltreza in pamant prin numeroase fisuri(crapaturi) si cavitati din roci, numite puturi de scurgere. Ca urmare a acestui fenomen, solul ramane uscat, in timp ce apa isi incepe calatoria prin fisurile, pasajele si pesterile subterane. Evolutia, unui sistem hidrografic Pentru ca un sistem hidrografic sa evolueze, ploaia are nevoie de o suprafata pe care sa cada si o panta pentru a curge. Acest fenomen se produce cand suprafetele noi de pamant sau cele in schimbare sunt expuse ploilor. De exemplu, cand se formeaza un vulcan ca urmare a unei succesiuni de eruptii violente, sau la ciocnierea a doua placi terestre, ia nastere prin incretire un lant muntos. De indata ce o suprafata de pamant e expusa aerului, fortele naturii incep sa o modeleze. Unul dintre principalii agenti de eroziune din regiunile ploioase e apa, care formeaza torente ce curg in zonele aflate in panta. Torentele ce se scurg pe pantele initiale sunt denumite torente consecvente. Directia lor de scurgere este data de sensul pantelor care le-au generat. Afluentii care se alatura cursurilor de apa principale sunt denumiti afluenti colaterali consecventi, iar in cazul in care curg perpendicular pe cursurile principale se spune ca sunt consecventi. Situatia este mult mai complicata atuci cand suprafatele de pamant nou formate sunt alcatuite din roci de duritati diferite. Astfel, cursurile de apa consecvente vor tranversa cand suprafete cu roci dure, cand suprafete cu roci moi, comportandu-se diferit de la o situatie la alta. Torentele erodeaza rocile moi, cum ar fi argila, dand nastere unor vai largi. In rocile dure ce formeaza culmi si dealuri rezistente la actiunea apelor, ele sapa vai inguste. Aceste vai inguste sunt deseori denumite chei. Sudul Angliei are un peisaj aparte, fiind strabatute de lanturi de dealuri alcatuite din calcar; Printre aceste zone se numara Cotswolds si Chilterns. Intre sirurile de dealuri se afla vai largi, strabatute de afluentii cursorilor de apa consecvente. Geomorfologicii numesc acesti afluenti cursuri de apa subsegvente. O combinatie intre torentele consegvente care curg, urmand directia pantei si formeaza chei si torentele subsegvente, care curg de-a lungul vailor argiloase perpendicular pe panta principala, duce la formarea unei retele hidrografice de tip gratii. Torentelor subsecvente li se alatura cursuri de apa numite torente consecvente secundare. Acestea se scurg pe pantele cu inclinatie mica – in general culmi alcatuite din roci dure – si se unesc cu torentele subsecvente. Alte torente de lungime mica curg in directie opusa torentelor consecvente secundare, spre baza coastelor abrupte, unindu-se cu torentele subsecvente. Aceste torente sunt denumite obsecvente. Straturi de roci Cand se creeaza o noua suprafata de pamant datorita presiunii laterale extrem de puternice, cauzata de miscarea placilor din straturile superioare ale Pamantului , straturile de roci care fusesera drepte devin curate ca o fata de masa mototolita . Rocile formeaza o serie de sinclinate si anticlinale. Rocile din sinclinate compacte , in timp ce rocile din anticlinale sunt dilatate, sfaramicioase si fisurate. Prin urmare rocile din anticlinale sunt mai vulnerabile in fata eroziunii produse de rauri si torente , decat rocile din sinclinale. In general anticlinalele sunt erodate transformandu-se in vai, in timp ce sinclinalele rezista erodarii formand munti.De exemplu , Snowdon, cel mai inalt munte din Tara Galilor, s-a format dintr-un sinclinal . Acest proces, prin care culmile de anticlinal devin vai, iar vaile de sinclinal devin munti, e numit inversiune de relief. Formarea retelelor hidrografice intr-un relief inversat, incepe in mod obisnuit prin scurgerea unui torent de-a lungul vaii de sinclinal. Dar rocile cu rezistenta scazuta din anticlinalul invecinat sunt sparte de torentele subsecventele , in timp ce torentele obsecvente se scurg pe pantele interioare. Daca rocile dure si cele noi sunt dispuse in mod normal, erodarea anticlinalului de catre torentele consecvente, se produce mult mai repede decat erodarea sinclinalului . In consecinta se produce o inversiune a reliefulului. Denumirea sugereaza ca acest tip de relief e neobisnuit. De fapt, inversiunea reliefului este cel mai intalnit proces din zonele cu straturi de roci. Captarea Raurile isi erodeaza continuu albia, incepand de la izvor pana spre gura de varsare. De asemenea impingandu-l in susul raului. Acest proces numit erodare regresiva, e in general rezultatul cresterii debitului de apa la izvor sau dizlocarii si indepartarii rocilor din apropierea locului unde izvoraste raul. Aluviunile apar atunci cand un torente subsecvent energic isi taie cale de-a lungul aflorimentelor de roci moi. Acest proces va deplasa inapoi cumpana apelor dintre raul subsecvent si sistemul hidrografic invecinat. In cele din urma cursul de apa subsecvent poate sa strapunga cumpana apelor si sa intercepteze bazinul raului invecinat, ai carui afluenti sunt astfel captati. Ulterior apele lor sunt deviate in albia raului subsecvent. Raul separat de izvorul sau va deveni un curs de apa mort, ce ocupa o vale pe care nu ar fi putut sa o creeze singur. O modalitate de a recunoaste bazinele hidrografice in care s-au produs captari e cautarea afluentilor ce se alatura raului colector in sens contrar meandrelor. Geomorfologii numesc aceste retele sisteme de drenaj „ghimpate”. Devierea cursurilor de apa Captarea raurilor nu e singura modalitate prin care cursurile de apa pot fi deviate. De exemplu, barierele naturale cauzate de alunecarile de teren pot devia cursul raurilor. De asemenea cursurile raurilor pot fi deviate in mod artificial spre zonele agricole aride. Principala cauza naturala care a dus la modificarea cursurilor de ape de-a lungul evolutiei geologice, a fost glaciatia- modelarea pamantului de catre ghetari. De exemplu, partea superioara a raului Missouri din America de Nord curgea odata spre nord, spre golful Hudson din Canada. Dar in ultima Era Glaciara, deplasarea paturilor de gheata l-a determinat sa-si schimbe cursul si sa urmeze o ruta noua spre raul Mississippi si de acolo spre Golful Mexic. Bazine hidrografice supraimpuse Unele sisteme hidrografice au reusit sa-si pastreze structura initiala in ciuda modificarilor produse in istoria geologica. Bazinele hidrografice- formate in cadrul unor peisaje stravechi, demult disparute- care si-au mai pastrat forma initiala, sunt denumite bazine supraimpuse. Acest fenomen are loc atunci cand blocuri aproape plate de pamant, situate aproape de nivelul marii, se ridica incet, sau cand scade nivelul marii. Ca urmare a acestor modificari pantele raurilor devin mai abrupte, iar raurile dobandesc din ce in ce mai multa putere de a-si adanci vaile. Acest proces se numeste reintinerire. Pe masura ce sapa mai adanc in straturile de roca aflate dedesupt, raurile tind sa-si pastreze cursul initial. Fostele coturi ale raului devin vai adanci, numite meandre incatusate. Partile ramase din vechea vale, situate mult deasupra noului curs al raului, sunt denumite terase fluviale. Unele dintre cele mai spectaculoase vai de rauri din lume- cum ar fi Marele Canion din America de Nord – au fost create datorita reintineririi reliefului ca urmare a miscarilor terestre. Cursurile de apa ce continua sa-si erodeze valea, in timp ce unele parti ale bazinului se transforma in munti prin incretirea si ridicarea lenta, sunt numite cursuri antecedente. Denumirea e rezultata ca urmare a faptului ca raurile erau mai vechi decat miscarile terestre. De exemplu, cursuri de apa antecedente pot fi intalnite in impresionantul lant Himalayan, ce s-a format prin coliziunea a doua placi terestre, in ultimii 50 de milioane de ani. Raurile din Himalaya au curs in sens contrar structurii muntelui aflat in formare. Dar datorita pantelor lor abrupte si debitului crescut- mai ales primavara cand se topea zapada- au dobandit o forta mare de erodare. In unele locuri au sapat canioane cu adancimi de pana la 4500 de metri. 2.Raurile in actiune Raurile contribuie la formarea reliefului. Erodeaza pamantul, muta bolovani si depun pietre si nisip in matca pe ariile inundate. Ele pot schimba traseul prin saparea unei cai mai scurte intre cotiturile albiei originale, lasand in urma lacuri de apa dulce. Exista mai multe cai si modalitati prin care apa poate ajunge in rauri. Sursa principala o reprezinta izvorul: acel loc in care apa iese la suprafata de sub roci. Apele de pe teritoriile inconjuratoare, provenite din ploi, se alatura paraurilor provenite din izvor. Natura raurilor se poate schimba in functie de zona traversata. De obicei au mai multe faze distincte intre izvor si mare. Multe rauri izvorasc in zona montana si au un curs rapid. In Norvegia sau pe langa Anzii din America de Sud, spre coasta oceanului, raurile sunt scurte si rapide. Raurile montane tinere si proaspete au un curent atat de puternic incat putine plante acvatice pot prinde radacini in matca lor, si numarul pestilor este redus. Apa lor este in general rece si curata, iar matca pietroasa. Cascadele sunt fregvente, iar oamenii le privesc cu admiratie. Portiunile centrale sunt de obicei linistite, fiind numite mature. Au un curs mai lent, traversand meleaguri mai blande, iar in ele traiesc o varietate de plante si pesti. Matca este namoloasa sau acoperita cu pietris fin. Au un debit mai mare datorita apei provenite din ploi si din afluenti. 2.1 Inundatii si eroziune Se spune despre un rau ca este batran sau obosit in portiunea finala. Aceasta curge si mai lent pe campiile joase. Malul lui este de obicei jos si din aceasta cauza este predispus la inundatii cu ocazia unor ploi abundente sau a topirii zapezilor. Pe masura ce raul se apropie de mare, erodeaza pietrele si sapa vai. Pe langa aceasta transporta pamant, piatra si alte materiale dintr-un loc in altul. Fluxul apei are o putere deosebita, dar forta abraziva este redusa. Efectul abraziv il dezvolta in principal pietrele. Apa curge si smulge materiale din matca si din mal. Prin rostogolirea pietrelor in albie, acestea se tocesc. Pietrele mai mari se sfarama. Pana si materialele foarte fine, cum sunt nisipul si namolul, au caracter eroziv, asemenea prafurilor de curatat utilizate in gospodarie. Datorita lor, stancile cu suprafate aspre si taioase devin pietre netede. 2.2 Energia fluviilor Cantitatea apei si panta albiei determina in principal energia fluviului. Daca nivelul unui rau montan rapid, datorita unor precipitatii intense sau a topirii zapezii se ridica intr-un interval scurt, furia apelor poate deplasa chiar stanci uriase. Fluviile lenese si batrane intineresc cateodata cu ocazia unor cutremure, care ridica nivelul pamantului facand albia raului mai abrupta. Aceste fluvii reinoite, sapa albii noi si adanci in pamant. Cel mai spectaculos exemplu pentru acest fenomen sunt Mariile Canioane din Statele Unite. Aceasta vale sapata in stanca are o lungime de 450 km. Pe portiunea cea mai adanca, nivelul apei din raul Colorado este cu 1,6 km mai scazut decat bordura canionului. Ridicarea nivelului regiunii, care este traversata de raul Colorado, dureaza de milioane de ani. In timp ce fluviul si-a sapat drumul printre stanci, regiunea inconjuratoare s-a ridicat treptat, iar fluviul a ajuns din ce in ce mai jos. Se apreciaza ca raul Colorado si-a facut matca sapand circa 3000 de metri in adancime, din care 1400 de metri nu se vad datorita erodarii platoului inconjurator. 2.3 Transportul de aluviuni. Marimea corpurilor solide transportabile de un rau depinde de viteza curentului. Daca viteza ajunge 30 km/h, atunci poate chiar rostogoli stanci mai mari pe fundul albiei. Raul care are viteza de 10km/h poate transporta doar pietre mai mici, iar la 0,5 km/h numai nisip si alte materiale fine, ca namolul. Fluviile transporta si substante dizolvate in apa, cum este calcarul. Cand fluviul ajunge in regiuni mai plate, nu mai are putere sa transporte materialul si le depune treptat in matca. La inceput depune pietre mai mari apoi particule mai mici. 2.4 Ramificarea Cand raul ajunge in campie, depune materiale transportate, formand bancuri si realizand o retea de canale continuu schimbatoare. Acest proces se numeste ramificare. Un exemplu caracteristic este reteaua de canale Matanuska din Alaska. Exista multe asemenea fuvii in zona preeriilor nord-americane ( Great Plains). Depunerile se formeaza intr-un mod diferit daca raul ajunge in campie direct din zona montana . Aceasta se lateste si depune aluviuni in forma de evantai.O asemenea formatiune se numeste depunere aluviala. Daca suprafata evantaiului este vertiginoasa atunci vorbim despre con aluvial. Cand raul iese din matca, depune aluviunea pe mal, ridicand nivelul malului, pana ce acesta ajunge pana ce acesta ajunge cu mult peste nivelul campiei.Malurile formate in aceasta maniera se numesc diguri naturale. 2.5Delta si namolul Inainte de construirea barajului de la Asuan din Egipt,Nilul inunda terenurile agricole joase anual, acoperindu-le cu un strat fertil de namol. O parte din namolul transportat a ajuns pana la mare. La revarsare, a format pe aria plata o delta ,adica s-a despartit in mai multe brate.Forma gurii seamana cu litera greceasca delta mare ( )de unde a si primit numele. Azi, majoritatea namolului transportat de Nil este adunat in bazinul lacului Nasser, din spatele barajului de la Asuan. Din aceasta cauza taramul deltei Nilului se retrage trptat. 2.6 Tipuri de delta Fluvile pot avea trei tipuri de delta, in functiune deraportul densitatilor dintre apa marii si apa fluviala: daca apa fluviala are o deneitate mai mare decat apa marii ,atunci delta se intinde lung; daca cele doua densitati sunt apriate,se formeaza o delta in forma de evantai ,cum este si deltam Nilului; daca densitatea apei fluviale este mai mica decat apa marii, atuncise formeaza o delta multi-brat .Aceasta se numeste delta picior-de-pasare , cum este spre exemplu delta fluviului Mississippi,din statul Louisiana USA. In fotografiilefacute de la inaltime, despre zona de afluenta a marilor fluvii, se poate observa bine forma colorata de evantai, ce patrunde adanc in Oceaul Atlantic. Culoarea diferita se datoreaza particulelor de aluviun transportate de fluvii.Fluviul Mississippi deaune anual circa 700 de tone de aluviune in golful Mexic, prelungind bratele deltei cu circa 20-30 metri. Aceasta depunere provenita din erodarea rocilor stravechi, de-a lungul milioanelor de ani, formeaza pe funhdul marii roci noi. Raurile lumii transporta anual 8 miliarde de tone de materiale , ceea ce inseamna o pierdere de 77 de tone de un kilometru patrat de uscat. Raurile statelor Unite transportaanual o cantitate dealuviune cu care sa-r putea acoperi tota suprafata tarii cu un strat gros de 6cm. Daca eroziunea ar continua in acelasi ritm, toata suprafata Statelor Unite ar ajunge la nivelul marii in 14 milioane de ani. Din fericire exista si alte procese geologice care nu distrug ci construiesc regiuni, deci este foarte putin probabil ca uscatul sa fie acoperit de mari datorita eroziunii. Delta Dunarii la Marea Neagra se ramifica in trei brate : Chilia, Sfantu-Gheorghe si Sulina. Cantitatea de aluviune depusa in delta este de circa 67-80 tone anual. 2.7 Cotitura, brat mort Cand fluviul intalneste un obstacol, isi schimba directia si ocoleste ceea ce ii sta in cale. Insusi fluviul poate realiza cotituri largi si regulate pe regiuni plate, numite meandre. Denumirea de meandru provine de la grecii antici, dupa forma fluviului troian, Maiandros. O cotitura renumita a Dunarii este ceea ce se intinde din orasul Esztergom pana la Budapesta, bogata in frumuseti naturale. Pe marginea exterioara a cotiturilor fluviul sapa in mal, iar in partea interioara construieste bancuri de piatra si nisip. Materialele spalate din marginea exterioara ajung mai jos, de-a lungul fluviului, si in decusul mai multor ani si meandrele se deplaseaza in jos, astfel nici cotiturile nu raman neschimbate. Ele se pot chiar detasa de fluviu. Pe ariile vechi al suprafatelor inundabile, se observa urmele vechilor meandre. Uneori fluviul deschide un drum nou in gura cotiturii. Pana la urma toata apa va curge prin acest drum mai scurt si se va forma un mic lac, in forma de secera, ce poarta numele de albie veche sau brat mort, ce nu mai are legatura cu raul. 2.8 Ciclul apei Raurile joaca un rol important in ciclul apei. Acesta este procesul ce incepe cu evaporarea apei din mari datorita razelor solare si formarea norilor. Norii aduc inapoi apa sub forma de precipitatie (ploaie sau ninsoare). O buna parte a precipitatiilor cad inapoi direct in mare dar ajung in cantitate suficienta si pe uscat, de unde curg in jos din zonele inalte sau ies la suprafata ca izvoare, si prin intermediul raurilor se reintorc in mare.
