Ghetarul Scarisoara
Cea mai veche mentiune asupra pesterii este facuta de A. Szirtfi in 1847. K. F. Peters si A. Schmidl dau primele informatii stiintifice in 1861, respectiv 1863. Al. Borza studieaza repartitia florei si fenologia vegetatiei din peretii avenului, E. G. Racovita (1927) cerceteaza formatiunile de gheata iar V. Puscariu (1934) face o prezentare stiintifica si turistica.
Ghetarul este situat pe cumpana de ape din Bazinul Ocoale si Bazinul Vaii Girda Seaca.
Principala particularitate a pesterii este data de prezenta permanenta a ghetii, de unde i s-a tras si numele "Ghetar". Este un ghetar de tip static, situat in fundulunui remarcabil aven adanc de 50 m. Avenul da aces la o galerie unica larga, avand o lungime totala de aproximativ 500 m, din care abia jumatate reprezinta zona turistica, vizitata de catre public. Este sapat de calcare triasice, la 1165 m alt. Absoluta. Lungimea totala este de aproximativ 700 m.
Pana in prezent Ghetarul Scarisoara este pestera in care s-au facut cele mai ample observatii privind topoclimatul subteran din tara noastra. Ansamblul topoclimatului pesterii, in cadrul caruia curentii de aer joaca un rol important, explica existenta uriasului depozit de gheata, precum si variabilitatea formatiunilor de gheata amintite.
Ghearul Scarisoara a fost declarat monument al naturii inca din anul 1938. Zona turistica este amenajata, asa ca poate fi vizitata tot cursul anului in prezenta ghidului pesterii.
