FURTUNI TROPICALE

Furtuna tropicala reprezinta un sistem meteorologic compus dintr-un grup de vijelii cu descarcari electrice si vanturi ale caror viteze se incadreaza intre 63 si 119 km/h

Furtunile tropicale iau nastere din asa numitele depresiuni tropicale, in care viteza vantului este sub 63 km/h.

FORMAREA. Majoritatea se formeaza deasupra apelor calde ale oceanelor din zonele tropicale. In aceste regiuni aerul umed si cald se ridica formand o zona de presiune scazuta si dand nastere unor furtuni cu tunete si fulgere. Aerul care se deplaseaza spre centrul de presiune scazuta trece pe deasupra apelor calde ale oceanului si este umezit la randul sau, intretinand astfel furtuna.

Pe masura ce aerul cald si umed se ridica vaporii de apa condenseaza si formeaza nori si ploaie. Cand vaporii condenseaza se elibereaza energie. Aceasta energie se numeste caldura latenta, sau caldura de condensare, si reprezinta cantitatea de caldura care este absorbita sau eliberata de o substanta cand aceasta trece printr-o schimbare de faza - in acest caz transformarea vaporilor in lichid. O furtuna este ca un motor caloric. Caldura latenta alimenteaza o furtuna si o intensifica. Aceasta se va intensifica atat timp cat aerul cald si umed va circula catre centrul ei, care, in schimb va continua sa-l atraga. In plus, schimbarea directiei si vitezei vantului cu altitudinea trebuie sa fie mica ( mai putin de 27 km/h ) astfel incat caldura din interiorul furtunii sa ramana in centru.

Rotatia Pamantului afecteaza de asemenea miscarea aerului. In emisfera nordica aceasta deviaza aerul de la stanga catre dreapta, in timp ce in emisfera sudica il deviaza de la dreapta la stanga. Aceasta deviere se numeste Efectul Coriolis. Pe masura ce aerul inainteaza spre un centru de presiune scazuta, devierea provoaca rotirea lui in jurul centrului in locul patrunderii in acesta. Aceasta spiralare a aerului determina formarea unor inele de furtuni cu descarcari electrice, precum si vanturi circulare. Aceste vanturi se rotesc din ce in ce mai repede catre centru. Forta centrifuga arunca aerul spre exterior.

Pe masura ce furtuna se intensifica aerul atinge o viteza care nu-i mai permite sa ajunga in centru. Regiunea corespunzatoare puterii maxime de patrundere a aerului se numeste perete al ochiului. Aici se inregistreaza cele mai ridicate viteze. Inauntrul acestui inel de-abia format ia nastere o zona calma cunoscuta ca ochi. Aerul din centru circula cu peste 119 km/h. Acum furtuna s-a transformat intr-un uragan. O diferenta majora intre o furtuna tropicala si un uragan este tocmai prezenta ochiului din interior.

Pana in 5 latitudine furtunile tropicale si uraganele nu se formeaza, in ciuda frecventelor furtuni cu fulgere si tunete. Motivul acestei absente este Efectul Coriolis foarte slab la aceste latitudini. Aici aerul se deplaseaza direct in regiunea cu presiune atmosferica scazuta si o elimina. Acest proces opreste formarea deplasarii circulare a aerului. Furtunile tropicale si uraganele nu se formeaza nici in sudul oceanului Atlantic sau in partea estica a oceanului Pacific din cauza temperaturii scazute a apei si a diferentelor mari de viteza a aerului la altitudini diferite.

Uraganele si furtunile tropicale se sting repede cand ajung deasupra unor ape mai reci sau deasupra uscatului. In aceste medii ele isi pierd sursa de aer cald si umed. Se sting mult mai repede pe uscat in principal pentru ca se pierde evaporarea apei calde a oceanului.

CICLONII TROPICALI

Unul dintre cele mai puternice si distrugatoare tipuri de furtuni ciclonice este ciclonul tropical, cunoscut si sub numele de uragan sau taifun ( in Pacificul de vest ). El se formeaza deasupra oceanelor, intre 8 si 15 latitudine nordica, dar nu in apropiere de Ecuator, unde forta Coriolis este extrem de slaba. Majoritatea uraganelor iau nastere in interiorul calmelor ecuatoriale, o zona ingusta caracterizata de perioade de calm intermitente, brize usoare si vijelii frecvente, aflata intre alizeele ce bat de la N-E in emisfera

nordica si dinspre S-E in cea sudica. Deoarece calmele ecuatoriale ale Atlanticului sunt situate in mare parte la nord de Ecuator, uraganele nu apar in Atlanticul de sud. In oceanul Pacific calmele ecuatoriale se extind atat la nord cat si la sud de Ecuator; astfel uraganele se pot produce atat in Pacificul de nord cat si in cel de sud.

Ciclonii tropicali sunt formati din vanturi de mare viteza care sufla circular in jurul unui centru de presiune joasa, cunoscut ca ochi al furtunii. Centrul de presiune scazuta ia nastere cand aerul cald predominant este impins si fortat sa urce de aerul mai rece si mai dens. De la marginea furtunii catre centrul acesteia, presiunea atmosferica scade brusc iar viteza vantului creste. Vantul atinge intensitatea maxima in apropierea punctului de presiune minima ( aproximativ 724 mm coloana de mercur ). Diametrul zonei afectate de forta distructiva a vanturilor  poate depasi 240 km. Vanturile puternice predomina asupra unei regiuni mult mai extinse, cu un diametru de 480 km, in medie. Puterea unui uragan se masoara de la 1 la 5. Cel mai slab, de categoria 1, are vanturi de cel putin 120 km h. Cel mai puternic ( si cel mai rar ), de categoria 5, sufla cu peste 250 km h. In interiorul ochiului furtunii, care are in medie un diametru de 24 km, vantul se opreste si norii se ridica, dar marea ramane foarte violenta.

Uraganele au in general o traiectorie ce  seamana cu o curba a unei parabole. In emisfera nordica furtunile merg de obicei la inceput pe directia N-V iar la latitudini mai mari se intorc spre N-E. In emisfera sudica drumul uraganului este de obicei la inceput spre S-V si ulterior spre S-E.

Uraganele se deplaseaza cu viteze diferite. La latitudinile mai joase viteza variaza intre 8 si 32 km h, iar la cele mai inalte poate creste pana la 80 km/h. Zonele in care uraganul sufla in aceeasi directie cu miscarea generala a furtunii sunt expuse violentei maxime.

Repartizarea pe glob a ciclonilor tropicali este limitata la sase regiuni, toate aflate in oceanele tropicale si subtropicale: 1) Indiile de Vest, Golful Mexic si Marea Caraibilor; 2) Partea vestica a Pacificului de nord, incluzand insulele Filipine, Marea Chinei si Arhipelagul Japonez;

3) Marea Arabiei si Golful Bengal; 4) Regiunea Pacificului de est din largul coastelor Mexicului si Americii Centrale; 5) Sudul Oceanului Indian, in largul Madagascarului; 6) Vestul Pacificului de sud, tn regiunea insulelor Samoa si Fiji si a coastei rasaritene a Australiei. Ciclonii tropicali nu iau niciodata nastere deasupra uscatului, desi adesea ei ating marginile continentale.

Aparitia ciclonilor tropicali este limitata la anumite anotimopuri ale anului, in functie de asezarea pe glob a regiunii de furtuna. Cei din Indiiile de Vest si din largul coastei apusene a Mexicului se produc mai ales din mai pana in noiembrie, cu ofrecventa maxima la sfarsitul verii si la inceputul toamnei. Cei din partea de vest a Pacificului de nord, din Golful Bengal si din Marea Arabiei sunt raspanditi pe intreaga durata a anului, dar predomina din mai pana in noiembrie. Cei din Pacificul de sud si din partea de sud a Oceanului Indian se produc din octombrie pana in aprilie. Vedem deci ca acesti cicloni sunt limitati la anotimpul cald din fiecare emisfera.

Iata o scurta descriere a trecerii unui ciclon tropical pe mare. In timpul zilei ce precede furtuna aerul este in general calm, presiunea usor peste normala, iar cerul prezinta nori cirrus in fasii lungi ce par sa provina dintr-un punct indepartat de pe orizont. Norii pot avea aspectul unui voal, formand halo solar si lunar si producand un apus de soare rosu. Pe mare se simte o hula prelunga, constituita din valurile de furtuna care au devastat centrul furtunii in deplasarea sa lenta. Pe masura ce aceasta se apropie presiunea incepe sa scada. Se porneste vintul. Un mare perete intunecat de nori se apropie. Cand acesta invaluie nava, se dezlantuie ploaia torentiala. Vantul atinge curind rafale de peste 120km/h, uneori chiar mai mult. Mari valuri se sparg de nava. Spuma formeaza panze continue care reduc vizibilitatea practic la zero.

Aceasta furtuna ingrozitoare continua timp de cateva ore si e urmata brusc de un calm total si de inseninarea cerului, cateodata si de cresterea sensibila a temperaturii. Barometrul a atins acum punctul minim si nava se afla in ochiul central calm al furtunii. Acesta este de fapt un vartej produs prin absorbtia rapida sub forma de spirala a aerului, care poate fi comparata cu golul de aer in forma de palnie ce se formeaza in centrul unui vartej de apa care se scurge in canal. Desi aerul este clar si calm, marea este acoperita de valuri enorme care constituie un grav pericol pentru nava. Perioada de liniste poate dura o jumatate de ora, dupa care un mare perete intunecat de nori cuprinde nava si se pornesc din nou vanturi puternice, acum insa in sens invers fata de cele din prima jumatate a furtunii. Aceasta mai bantuie cu furie cateva ore, apoi vantul scade treptat, norii se imprastie si vremea frumoasa revine.

Importanta geografica a ciclonilor tropicali rezida in efectul lor extrem de destruciv asupra insulelor si regiunilor de coasta. Au existat cazuri cand orase au fost nimicite in intregime. Cand nivelul apei se ridica sub presiunea puternica a vantului, mari valuri de furtuna patrund adanc pe terenurile joase ale coastei. Navele sunt ridicate si purtate in interiorul uscatului. Daca furtuna se asociaza cu perioada de flux, inundatia ia proportii si mai mari. Atolii josi de corali din Pacificul de vest pot fi maturati in intregime de apa de mare impinsa de vant, care ia cu sine palmierii si casele, ineaca populatia. Inca din 1943 avioanele militare americane zboara in interiorul uraganelor pentru a masura viteza vantului, pentru a gasi si a masura ochiul, presiunea in interiorul furtunii si structura termica a acesteia. Un sistem de detectare a uraganelor a fost realizat la mijlocul anilor 50, si imbunatatiri periodice au fost aduse de-a lungul timpului. Radare, dispozitive de inregistrare a datelor, sateliti meteorologici si alte aparate asigura acum date Centrului National pentru Uragane   ( National Hurricane Center ) din Florida, care urmareste fiecare furtuna inca de la inceputul ei. Sisteme imbunatatite de prevenire si de comunicatii au ajutat la limitarea pierderii de vieti omenesti, dar pagubele materiale sunt inca mari mai ales in zonele de coasta. Cel mai puternic uragan care a lovit emisfera vestica in secolul 20, Gilbert, a devastat Jamaica si parti din Mexic in 1988, aducand vanturi care bateau cu peste 350 km/h. Cele mai recente uragane distrugatoare din istoria Statelor Unite au fost Hugo ( 1989 ) - care a lasat pagube de peste 4,2 miliarde de dolari si 50 de morti - si Andrew ( 1992 ) - cu pagube de 15,5 miliarde de dolari, peste 50 de morti si mii de oameni ramasi fara adapost.