HEINRICH HERTZ
HERTZ(Hz) unitate de
masura a frecventei. A fost denumita
astfel in cinstea fizicianului german Heinrich Hertz.
DEFINITIE: 1 hertz este egal cu frecventa
unei miscari periodice a carei perioada este de o secunda.
VIATA SI OPERA
Heinrich Hertz s-a incarnat la 22 februarie 1857, la
Hamburg, in familia unui avocat si senator al Hamburgului. Inca din
tinerete a dovedit inclinatii catre diverse meserii: a invatat tamplaria si a lucrat si
la strung. La varsta de 18 ani a terminat studiile medii si a avut
impresia ca este destinat meseriei de inginer.
S-a dus sa studieze tehnica la München, dar
dupa doi ani de studii a constatat ca il atrage mai mult activitatea
stiintifica din domeniul fizicii. Atunci s-a mutat la
Universitatea din
In anii 1880-1883,Hertz a fost asistentul lui
Helmholtz. In 1883 a devenit docent privat la Universitatea din
Idea de a produce unde electromagnetice si de a le experimenta il preocupa
pe Hertz inca din anul 1879, cand Academia din
Metodele experimentale cunoscute pana atunci nu au reusit sa rezolve aceasta chestiune si de aceea
Hertz a trebuit sa elaboreze o metoda cu totul noua si
sa-si alcatuiasca si instalatiile necesare. A
construit un vibrator original care genera unde
electromagnetice si un rezonator electromagnetic, cu ajutorul carora
a demonstrat existenta undelor. In anul 1887 el a
anuntat, la Academia de Stiinte din
In lucrarile sale ulterioare, Hertz a cercetat temeinic reflectia,
refractia, interferenta si polarizarea undelor electromagnetice,
a demonstrat ca viteza propagarii acestor unde este
egala cu viteza luminii si a demonstrat pe cale experimentala
raportul formulat de Maxwell, intre indicele de refractie al mediului
si
In anul 1889 Hertz a fost invitat sa predea
fizica la Universitatea din
Hertz s-a ocupat si de mecanica; era adeptul asa-numitului
sistem cinematic al orientarii 'mecanicii fara
forta', care, spre deosebire de mecanica newtoniana,
explica toate fenomenele fizice prin actiunea reciproca a
substantelor grele la atingere, fara introducerea notiunii
de 'forta'.
Aceasta orientare nu s-a impus insa in
fizica.
Lucrarile lui Hertz din domeniul undelor electromagnetice au avut o
importanta fundamentala pentru evolutia in continuare a
stiintei, ceea ce a dus, in ultima instanta la descoperirea
radioului, rusul Aleksandr Stepanovici Popov, in prima sa radiograma, din
anul 1896, a transmis doua cuvinte: 'Heinrich Hertz'.
Heinrich Hertz a trecut in astral la 1 ianuarie 1894, la Bonn, inainte de a
implini 37 de ani.
Ora de muzica incepu
ca de obicei. In clasa aparuse o lada lunguiata care
adapostea un armoniu de o varsta respectabila. Se gaseau
intotdeauna maini binevoitoare, cand era vorba sa se mute acest instrument
dintr-o clasa in alta si asta nu numai ca mutatul era o
pauza placuta in activitate, ci si pentru ca
dadea posibilitatea organizarii unor numeroase farse.
Profesorul Streicher se hotari ca aceasta ora sa fie dedicata
cantatului vocal. Se semna grabit si neglijent in jurnalul
clasei, apoi scoase din mapa de note un cor, pe care il pregatea pentru
apropiata serbare scolara.
- Copii, zise el privindu-i pe deasupra ochelarilor, astazi, in mod
exceptional, nu va ascult
- Uraaa! Cuvintele profesorului fura inghitite de explozia de
bucurie. Profesorul astepta o clipa sa se faca
liniste.
- Pentru ca se apropie serbarea, astazi o sa exersam cantecele.
Luati-va caietele si asezati-va pe voci! Unu,
doi, trei!
In clasa se produse invalmaseala, elevii se
impartira repede in trei grupe, unii dintre ei reusira
in acest rastimp sa-si lichideze niste rafuieli
recente, plasand cateva ghionturi.
Profesorul Streicher scoase cateva sunete din armoniu, apoi urmara
acordurile care se transformara curand in introducerea cantecului
'Unser Vaterland''. Cand facu semn cu capul, din randurile copiilor
se auzi: Kennt ihr das land, so Wunderschon
Cantecul despre patrie umplu clasa, iar profesorul Streicher inchise ochii
pentru o clipa. Era din nou din ce in ce mai convins ca, dintre toate
corurile, cele de copii sunt cele mai frumoase. Dar o expresie de
nemultumire ii aparu pe fata.
- Destul! striga el suparat. In ansamblul armonios al vocilor se
auzea o nota falsa. Ferm hotarat sa descopere autorul, ii puse
pe copii sa o ia de la capat.
- Kennt ihr das Land, so Wunderschon Profesorul se ridica si se
apropie si mai mult de copii. Il asculta pe fiecare in parte,
acoperindu-si urechea cu mana. Dintr-o data intinse mina si il
apuca de guler pe un baiat din randul al doilea, care iesi in
fata, palid si inspaimantat.
- Hertz! se rasti el victorios. Heinrich Hertz. Eram sigur. Ai nota
insuficient la muzica si acum iesi afara. Pe coridor.
In clasa cantecul incepu din nou. Heinrich asculta un timp, apoi se
indrepta spre fereastra. Scoase din buzunar o carticica. O
rasfoi putin apoi se adanci in dialogurile lui Platon, in limba
greaca. Pe langa italiana, franceza si engleza se
ocupa si de limbi care nu erau obligatorii. Succesele lui la araba
erau atat de impresionante, incat profesorul insista pe langa
tatal lui sa-l trimita sa studieze orientalistica
- Si cu aceasta, cursul de astazi s-a terminat. La revedere,
domnilor!
Heinrich Hertz, profesor de fizica la Scoala Tehnica Superioara
din Karlsruhe puse deoparte foile de hartie acoperite cu un scris marunt
si dens si astepta cu nerabdare pana cand si
ultimul student parasi sala. Mai avea trei ore pana la
urmatoarea prelegere si voia sa profite de timpul acesta.
- Karl, incepem! striga el mecanicului si isi sufleca
manecile, apucandu-se de lucru. Mai intai inlaturara din
incapere toate obiectele de metal, dadura jos chiar si
lampa si demontara tubul subtire de gaz. Legara
bancile cu niste punti de lemn, ca sa se poata merge
pe ele in toate directiile.
Aceste pregatiri aveau drept scop sa transforme sala de curs in
laborator, pentru ca era singura incapere pe care Hertz o putea
folosi pentru experientele sale.
Intre timp, Karl pregati inductorul mare al lui Ruhmkorff pe care Hertz cu
mana lui il transformase in oscilator cu o frecventa de cateva zeci
de milioane de vibratii pe secunda. Atarna apoi pe peretele
salii de curs o oglinda parabolica mare, din tabla.
Hertz sari zvelt pe masa. In mana avea un rezonator, cu care
constata existenta undelor electromagnetice. Era un inel simplu, de
sarma, intrerupt intr-un loc. La capetele libere erau niste bile
mici; distanta dintre ele putea fi reglata.
- Poti sa-i dai drumul! Mecanicul conecta aparatul si
incepura sa sara scantei mici albastre.
Din obisnuinta, Hertz incerca mai intai rezonatorul. Cand il
tinea la o anumita distanta de oscilator, in asa fel
incat axa lui sa coincida cu axa oscilatorului, intre bilute se
produceau scantei.
Apoi incepu sa se plimbe incoace si incolo peste banci,
intorcand rezonatorul in diverse pozitii fata de oglinda
parabolica de tabla din perete. Privirea ii era atintita la
bilute, asteptand sa sara din ele scantei. Dupa o ora
de incercari, dupa ce il pusese zadarnic in cele mai diferite
pozitii pe care le permitea incaperea, se aseza jos
extenuat.
- Tot nimic? intreba Karl din obisnuinta.
- Nimic.
- Mai continuam?
- Nu. Pentru astazi am terminat, raspunse Hertz si cazu pe
ganduri.
In aceasta incapere, cu ajutorul osciloscopului si al
rezonatorului, demonstrase ca acel camp electromagnetic, care se intinde
in spatiu de la sursa, reprezinta unde electromagnetice,
asa cum prevazuse Maxwell. A constatat ca viteza de propagare a
acestor unde este constanta, iar tabla nu le lasa sa
treaca, ci le reflecta. Acum dorea sa demonstreze ca undele
electromagnetice au aceleasi proprietati ca si lumina.
Insa nu reusea sa capteze undele reflectate.
- Incaperea este prea mica pentru ca sa se poata capta
undele reflectate, se gandi Hertz, privind la mecanismul care transforma
din nou laboratorul in sala de curs. I se confirma astfel un gand, care il
preocupa deja de cateva zile.
- Daca nu avem o incapere mai mare, putem sa modificam lungimea
undelor, se gandi el, dar cu voce tare spuse un proverb arab preferat:
- Daca nu vine muntele la Mahomed, trebuie sa se duca Mahomed la munte!
Karl, ne trebuie un oscilator nou, cu o frecventa de cateva milioane
de vibratii pe secunda.
- Atunci sa ma apuc sa pregatesc tabla si sarmele,
raspunse mecanicul care, de cand lucra cu Hertz, nu se mai mira de nimic.
- Da, si incepem imediat.
Ii asteptau alte zile de munca istovitoare, despre care Hertz scria
intr-o scrisoare: 'Muncesc ca un salahor. Ore in sir repet de mii de
ori aceeasi miscare a mainii. Fac gauri una langa alta,
indoi tabla, apoi o lacuiesc'
Cand mama sa ii spusese mesterului cu care invatase sa
lucreze la strung, pe cand era copil, ca Hertz a devenit profesor, acesta
replica dezamagit:
- Ce pacat, ce strungar ar fi iesit din el!
