- Bomba atomica

Bomba atomica

"Nu exista nimic altceva decat atomi si vid " a afirmat Democrit. Asa incepe oare istoria bombei atomice ?

Cu 400 de ani inaintea erei noastre Democrit din Abdera descopera ca sfarmand un obiect material se obtin bucati mai mici, care la randul lor se descompun in bucatele si mai mici de materie si asa mai departe. La sfarsitul acestei serii de operatii repetate vor exista niste particule foarte mici care nu mai pot fi divizate. Aceste particule Democrit le-a numit 'atomi' (indivizibili) si a formulat prima teorie referitoare la atom :

<< Atomii sunt particule eterne, simple si impenetrabile, diferite unele de altele numai prin forma, pozitie si miscare, constituind alfabetul universului. >>

Aceasta teorie este pe cale de a fi rasturnata in 1896, cand un profesor de fizica francez, Antoine-Henri Becquerel, descopera proprietatea atomilor de Uraniu de a emite raze, proprietate denumita mai tarziu de catre sotii Curie 'radioactivitate'. Asadar, materia poate sa emita energie.

In anul 1903 un fizician neozeelandez, Ernest Rutherford, da prima explicatie fenomenului de radioactivitate, demonstrand ca atomii elementelor radioactive emit trei feluri de radiatii : radiatii a cu sarcina electrica pozitiva, radiatii b cu sarcina electrica negativa si radiatii fara sarcina electrica si a aratat ca atomul nu este indivizibil, radioactivitatea fiind o consecinta a 'dezintegrarii' atomilor, aceasta dezintegrare eliberand energie sub forma de radiatii. Astfel, Rutherford isi da seama ca atomul este format la randul lui dintr-un mic nucleu (care contine particule cu sarcina electrica pozitiva-protoni) inconjurat de un anumit numar de particule cu sarcina electrica negativa-electroni. In 1919, bombardand cu particule a un anumit element-Azotul-, Rutherford a reusit sa transforme atomii acestuia in atomi ai elementelor Hidrogen si Oxigen. Prin mijloace artificiale, acest fizician a reusit sa faca primul pas adevarat catre cucerirea energiei care tine unite particulele atomului - energia atomica.

Astfel, Rutherford demonstreaza contrariul teoriei lui Democrit referitoare la indivizibilitatea atomului.

Mai tarziu, studiind radioacvitatea, Albert Einstein isi da seama ca a distruge cea mai mica particica a materiei inseamna a elibera o mare cantitate de energie.

In anul 1931, fizicianul englez, James Chadwick, descopera ca nucleul contine, pe langa protoni, particule lipsite de sarcina electrica, pe care le numeste neutroni. Mai tarziu, fizicianul italian Enrico Fermi avea sa foloseasca neutronul pentru a bombarda si dezintegra nucleul, eliberand astfel energia din el. Fara sa-si dea seama, Chadwick gasise cheia fisiunii nucleare, adevarata cheie pentru cucerirea energiei atomice.

In jurul anilor 1932-1933 fizica atomica a facut o serie de pasi importanti. La laboratorul Cavendish din Cambridge, fizicienii Cockcroft si Walton dezvolta experienta profesorului lor, Rutherford, si bombardeaza nucleele de Litiu cu protoni, generati pe cale artificiala, reusind sa-i dezintegreze si sa-i transmite in nuclee de Heliu.

In 1933, la Londra, fizicianul maghiar Leo Szilard intuieste posibilitatea folosirii in scopuri militare a imensei energii nucleare. Dar nu este decat o intuitie, deoarece fizica este inca departe de a poseda,fie chiar numai din punct de vedere teoretic, cheia pentru cucerirea energiei atomice.

Din 1925 in Germania se instaureaza guvernul lui Hitler care ii persecuta pe evrei si astfel foarte multi evrei printre care si mari fizicieni parasesc Germania, refugiindu-se in alte tari. Intre anii 1933-1935 pleaca in America multi oameni de stiinta printre care : Albert Einstein, Edward Teller (fizician maghiar, parintele bombei cu Hidrogen), Eugen Wigner, James Franck, Leo Szilard, iar in 1938 si Enrico Fermi. In acesti ani in America are loc cea mai mare concentrare de oameni de stiinta cunoscuta vreodata. Daca pana acum oamenii de stiinta din tarile Europei studiau impreuna la o universitate din Anglia, Franta sau Germania, iar descoperirile pe care le facea unul dintre ei aveu sa fie cunoscute si aprofundate de toti, de acum inainte fiecare tara avea sa tina in secret mai ales descoperirile care se realizau in fizica atomica.

Inainte de a pleca in America, Enrico Fermi descopera reactiile nucleare efectuate de neutronii incetiniti cu grafit sau apa grea, si va folosi mai tarziu neutronii incetiniti pentru a determina reactiile in lant.

In anul 1938 fizicienii germani Otto Hahn si Fritz Strassman descopera, la Berlin, ca in procesul de fisiune (divizarea nucleului de Uraniu in doua cu ajutorul unui neutron), se dezvolta o mare cantitate de energie.Tot atunci ei descopera si posibilitatea realizarii unei reactii in lant. Astfel se contureaza ideea realizarii unei arme atomice pe baza unei reactii in lant. Dupa aceasta descoperire, in Germania nu se mai face nici un comentariu si nu mai apare nici o publicatie stiintifica referitoare la acest subiect. Acest lucru da de banuit oamenilor de stiinta din America, banuielile lor confirmandu-se cand, pe neasteptate, nazistii interzic exploatarea Uraniului din bogatele mine cehoslovace pe care pusesera stapanire, ceea ce insemna ca fizicienii germani se gandeau la folosirea Uraniului pentru a construi o bomba atomica. Si intradevar, la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin, fizicianul german Werner Heisenberg lucreaza la proiectul bombei atomice.

In anul 1939 izbucnirea razboiului mondial intrerupe pasnicul "voiaj spre necunoscut" : stiinta si tehnica sunt mobilizate sa slujeasca unor scopuri distructive.

In acelasi an trei dintre fizicienii emigrati in America, Szilard, Wigner si Fermi, ii trimit , cu ajutorul lui Einstein, o scrisoare presedintelui Americii, Francklin Delano Roosevelt, prin care ii comunica descoperirile facute in ultima perioada (o masa mare de Uraniu poate determina o reactie in lant, aceasta reactie dezvoltand o uriasa cantitate de energie, iar acest fenomen nou ar putea duce la construirea unor bombe extrem de puternice), il instiinteaza pe presedinte ca germanii cunosc deja aceste lucruri si probabil ca planuiesc construirea unor bombe de acest fel, constituind astfel un pericol pentru intreaga lume si ii cer aprobarea de a crea o arma atomica, sperand sa realizeze acest lucru inaintea germanilor. In acelasi an presedintele da acordul fizicienilor de a actiona, toate planurile si operatiunile devin strict secrete, insa doar din 1941 se intra in faza concreta a realizarii bombei atomice. Aceasta operatiune a fost numita 'Proiectul Manhattan' si a fost condusa de generalul Leslei Richard Groves. Pentru realizarea acestui proiect s-au cheltuit in total aproximativ trei miliarde de dolari, iar dupa doi ani aproape 150 de mii de persoane lucreaza in cel mai mare secret la acest proiect. Acest secret nu il cunostea nici macar Einstein care a aflat de existenta unei bombe atomice dupa explozia de la Hiroshima, cand evenimentul a aparut in ziare.

In 1942 Fermi construieste o pila atomica formata din placi de grafit si cilindri de Uraniu, dispusi alternativ, in care reactia in lant sa se autointretina, bombardarea nucleelor de Uraniu realizandu-se cu neutronii incetiniti care treceau prin grafit.

In acelasi an, unui tanar fizician, pe nume Julius Robert Oppenheimer, i s-a cerut sa se ocupe de partea proiectului referitoare la fabricarea armelor atomice. Intre timp, in Germania studiile si proiectele pentru realizarea unei bombe atomice se desfasurau foarte greu, deoarece mai ramasesera foarte putini fizicieni care sa se ocupe de acest lucru. Era nevoie de multi tehnicieni, mecanici, chimisti si de foarte multi bani pe care guvernul german nu isi permitea sa-l risipeasca si, de asemenea, nu dispuneau de Uraniul si de apa grea necesare. Convinsi ca in aceste conditii nu vor reusi niciodata sa realizeze o bomba atomica, fizicienii germani au hotarat sa realizeze niste reactoare nucleare. Ei faceau rost de apa grea necesara de la uzina din Rjukan (Norvegia), care era sub stapanirea lor. Dar, in 1943, niste soldati norvegieni, instruiti de englezi, bombardeaza uzina, distrugand toata cantitatea de apa grea care se afla acolo si blocand astfel planurile germanilor.

La sfarsitul anului 1942 lui Robert Oppenheimer ii vine ideea de a construi un laborator imens care sa reuneasca pe toti atomistii din America si toate cercetarile care se refereau la proiectul construirii unei bombe atomice. Acest superlaborator a fost construit pe podisul Los Alamos din New Mexico, un podis izolat, inconjurat de munti. Laboratorul a inceput sa functioneze din 1943, iar conducerea lucrarilor de aici i-au fost incredintate lui Oppenheimer. Astfel, Oppenheimer va deveni parintele bombei atomice. Inte anii 1943-1945, cat a durat construirea bombei, Los Alamos a cunoscut o concentrare de oameni fara precedent in istorie.

Tot in 1943 fizicienii de la Los Alamos au mai construit inca trei pile atomice, mai mari insa decat cea a lui Fermi. Cunoscand pericolul pe care il reprezentau germanii daca construiau o bomba atomica si nestiind in ce stadiu au ajuns fizicienii nemti cu cercetarile, cei de la Los Alamos se grabeau, lucrand de dimineata pana noaptea tarziu.

In timp ce la Los Alamos lucrarile se desfasurau intr-un ritm febril, colonelul Boris Pash, seful serviciului de contraspionaj, a primit o importanta misiune : sa se deplaseze in Europa ca sa afle adevarata situatie a armelor secrete germane. Astfel ia fiinta misiunea 'Alsos' : colonelul Boris Pash impreuna cu un fizician atomist din America pleaca in Europa. Nereusind sa obtina nici o informatie despre acest lucru din tarile Italia, Franta, Olanda, ei intra impreuna cu armata anglo-americana in Germania. Aici reusesc sa patrunda in laboratoarele fizicienilor germani de unde iau toate informatiile si datele de acolo si ii captureaza pe fizicieni pentru a nu da posibilitatea rusilor sa puna mana pe planurile atomice. Astfel misiunea 'Alsos' a fost indeplinita.

In aprilie 1945 moare presedintele Americii, Roosevelt, omul care, pentru a-l preceda pe Hitler in construirea bombei atomice, initiase colosalul 'Proiect Manhattan'. Noul presedinte al Americii devine Harry Truman.

Lucrarile continua in laborator fara incetare. In luna iulie a anului 1945 in desertul New Mexico, in locul numit Jornada del Muerto (Drumul Mortului), la aproximativ 80 de km de Alamogordo, genistii au inaltat un turn de otel pe care este montata o bomba. La 16 iulie ora 5.30 dimineta explodeaza in acest desert prima bomba experimentala cu Plutoniu. Dupa explozie, in desertul de la Alamogordo, pe locul unde fusese inaltat turnul de otel, nu mai ramasese decat un crater adanc. La acest experiment asista, de la o departare de 15 km de locul unde a fost inaltat turnul, toti fizicienii care s-au implicat in construirea acestei arme distrugatoare. Dupa acest experiment, Oppenheimer a afirmat:

<< A fost un spectacol emotionant si solemn, ceva care ne-a silit sa recunoastem ca viata nu va mai fi niciodata ceea ce fusese pana atunci. >>

Dupa ce Germania a capitulat in mai 1945, fizicianul Leo Szilard, care la inceput i-a cerut lui Roosevelt aprobarea de a se construi o arma atomica, isi da seama ca nemtii nu mai reprezinta un pericol si astfel nu mai era necesar ca bomba atomica sa fie folosita, iar de partea lui sunt mai multi fizicieni. Roosevelt murise fara sa lase vreun document care sa arate daca este pentru sau impotriva folosirii unei bombe atomice. Succesorul sau ,presedintele Truman, trebuia sa decida acum daca bomba avea sa fie folosita impotriva singurei tari care se mai afla in razboi : Japonia. El a format un comitet provizoriu insarcinat cu propunerea unei solutii in privinta folosirii bombei atomice.

Cei care nu erau de acord cu folosirea bombei au incercat sa aduca la cunostinta lui Truman, care nu cunostea foarte bine ce inseamna cu adevarat sa folosesti o arma atomica, consecitele pe care le implica acest lucru, insa generalul Groves, care era pentru folosirea bombei, a facut in asa fel incat rapoartele acestora sa nu ajunga in mainile lui Truman.

Comitetul numit de Truman nu vedea decat o singura solutie : daca Japonia nu va capitula neconditionat, atunci vor folosi bomba atomica. La 1 iunie 1945 acest comitet aproba in unanimitate lansarea saupra Japoniei a unui proiectil atomic, care nu era inca pus la punct. Presedintele Truman este convins ca aceasta actiune va grabi incheierea razboiului si astfel s-a luat hotararea ca prima bomba atomica sa fie lansata pe 6 august 1945. Printre cei care erau pentru folosirea bombei erau si Robert Oppenheimer si Enrico Fermi.

La 26 iulie 1945 a ancorat in insula Tinian crucisatorul 'Indianapolis' venind de la San Francisco. Pe cheiul blocat de puternice forte ale securitatii a fost descarcat un cilindru de plumb lung de 60 de cm si lat de 45. Pe urma, in noaptea de 28 spre 29 iulie, la Tinian au aterizat trei avioane, avand fiecare la bord cate un colet de dimensiuni mici. Toate aceste piese au fost transportate intr-o baraca la care accesul era strict interzis.

In noaptea de 5 august 1945 obiectul montat in baraca a fost incarcat la bordul avionului de tip B-29 'Enola Gay' pilotat de catre colonelul de aviatie Paul W.Tibbets Jr. de 29 de ani. Pe langa pilot, in avion se mai aflau 11 oameni.

La 6 august ora 1 si 37 de minute de pe insula Tinian au decolat trei avioane meteorologice, indreptandu-se fiecare catre un oras japonez. La ora 2 si 45 de minute avionul B-29 'Enola Gay' s-a inaltat mai greu ca de obicei, pentru ca avea o incarcatura de 7,5 tone peste cea obisnuita. Combustibilul pe care il avea in rezervoare reprezenta jumatate din greutatea totala a avionului. Avionul era escortat de un alt B-29 cu numele 'The Great Artist' ('Marele Artist').

Bomba care se afla la bordul avionului 'Enola Gay' a fost numita "Little Boy" ("Baietelul") si avea 4,25 metri lungime, 1,5 metri diametru, aproximativ 4500 de kg si o 'inima' - un miez de Uraniu fisionabil, reprezentand 0,5% din greutatea totala a bombei. Bomba era prevazuta, de asemenea, cu dispozitive cronometrice, menite sa intre in functiune imediat dupa lansare, spre a impiedica explozia in urmatoarele 15 secunde. Dupa 15 secunde de cadere indicatoarele de presiune actionau o capsa reglata in asa fel incat sa provoace explozia lui 'Little Boy' la inaltimea precisa de 565 metri. Din cele 4 capse aflate in interiorul bombei, cel putin 2 trebuiau sa se declanseze exact la inaltimea fixata pentru ca sa se poata produce explozia. O alta serie de dispozitive de siguranta impiedicau explozia bombei la mai mult de 3000 de metri inaltime. Punerea la punct a acestei bombe pe baza de Uraniu 235 a necesitat sase ani.

Ziua de 6 august 1945 era o zi ca oricare alta, o zi obisnuita din viata unui oras japonez. La 9 minute dupa ora 7 s-a dat alarma aeriana. Un singur avion B-29 si-a facut aparitia la mare inaltime. S-a rotit de 2 ori deasupra orasului, apoi s-a departat si a disparut.

La ora 7 si 9 minute, ora Japoniei, avionul meteorologic 'Straight Flush' s-a apropiat de orasul stabilit in planul de operatii. Deasupra obiectivului principal vizibilitatea era optima, doar cativa nori se aflau in dimineata aceea pe cerul Hiroshimei. Pilotul avionului 'Straight Flush' i-a raportat prin radio lui Tibbets conditiile meteorologice. Tibbets a primit mesajul. Alegerea obiectivului era in functie de conditiile meteorologice. Obiectivele de rezerva erau orasele Kokura si Nagasaki, obiectivul principal - Hiroshima.

La ora 7 si 31 de minute la Hiroshima a sunat incetarea alarmei. Viata si-a reluat pe nesimtite cursul normal.

La ora 8 si 9 minute avionul 'Enola Gay' se afla deasupra Hiroshimei ascuns dupa nori. La ora 8 si 11 minute avionul s-a plasat in pozitie de lansare la o altitudine de 9500 de metri, iesind brusc din nori. Acum probabil ca putea fi vazut de pe pamant. La ora 8 si 15 minute din avionul 'The Great Artist' s-au desprins trei parasute. Ele sustineau instrumentele care trebuiau sa transmita prin radio o serie de date avionului insarcinat cu masurarea exploziei.

La ora 8, 15 minute si 17 secunde 'Little Boy' a prins sa spintece aerul, dupa care avionul a executat un viraj rapid de 158 de grade. Explozia trebuia sa se produca peste 43 de secunde. La 565 de metri deasupra pamantului capsa a provocat detonarea unei incarcaturi care a impins cu o viteza de 1500 de metri pe secunda un mic fragment de Uraniu 235 spre a-l face sa se ciocneasca cu unul mai mare, de forma conica, din acelasi Uraniu 235, amplasat in partea din fata a bombei. In acea clipa s-a produs explozia atomica, 'Little Boy' dezvoltand o energie echivalenta cu cea a aproximativ 13500 tone de Trinitrotoluen.

Si a izbucnit o lumina : parca s-ar fi dezintegrat o stea; a fost un fulger care a orbit 300 de mii de oameni si a facut sa dispara orice umbra chiar si din cele mai intunecate unghere. Dupa lumina a urmat explozia, dar aceasta n-a putut fi auzita decat la 40-50 de km de Hiroshima, fiindca pentru cei aflati mai aproape ea s-a transformat in tacere vesnica.

Si caldura care s-a produs a topit acoperisurile caselor, a prefacut orice fiinta in nefiinta, intr-o simpla umbra intiparita pe asfaltul strazii, ca o dovada de netagaduit a disparitiei sale. La 4 km de Hiroshima caldura le-a provocat oamenilor arsuri la fata si pe corp.

Si suflul provocat de explozie, care s-a napustit cu o viteza de 1300 de km pe ora dinspre sfera de foc, a smuls din temelii pe o raza de multi km patrati casele care mai ramasesera in picioare.

Si a inceput ploaia : picaturi enorme si intunecate ca smoala, produse de evaporarea umiditatii din interiorul sferei de foc si innegrite de cenusa si de pulberea radioactiva, care au cazut odata cu aceasta ploaie de pamant.

Si vantul de foc care se pornise se intorcea catre centrul exploziei pe masura ce deasupra orasului aerul devenea tot mai dogorator. Iar apa raurilor s-a inaltat, inghitindu-i pe toti aceia care incercasera sa se salveze in ea.

De la momentul exploziei trecusera doar cateva minute. La 18 km de punctul lansarii doua unde de soc au lovit una dupa alta avionul 'Enola Gay', zguduindu-l puternic.

51 de temple avea Hiroshima dar n-a ramas in picioare nici unul. In loc de 20000 de victime pronosticate de Oppenheimer, se vor inregistra 78150 morti, 13983 disparuti si 37425 raniti. Pe o raza de 2,5 km de la centrul exploziei toate cladirile au fost distruse, facand loc unui desert atomic pe o suprafata de 11 km patrati (17000 de victime pe km patrat dintre care 8000 morti si disparuti).

Nici dupa aceste evenimente japonezii nu doreau sa capituleze. Dornici sa determine precipitarea evenimentelor intre Japonia si Rusia, americanii hotarasc sa devanseze cu doua zile lansarea celei de a doua bombe atomice, adica la 9 august, in loc de 11, cum era prevazut in planul initial.

La 9 august ora 3 si 49 de minute dimineata, un alt avion de tip B-29, condus de maiorul Sweeney, decoleaza de pe aerodromul din Tinian, avand la bord o bomba cu plutoniu de 5 tone, supranumita 'Fatman' ('Grasunul'). Puterea ei de distrugere este de 20000 de tone de Trinitrotoluen. Au fost stabilite doua obiective : Kokura si Nagasaki, la libera alegere a lui Sweeney.

Ajuns la Sud de Kokura, maiorul constata ca orasul este acoperit de nori. Se indreapta apoi spre Nagasaki, in dreptul caruia ajunge la ora 10 si 58 de minute. Lanseaza bomba de la o altitudine de 9000 de metri. Se vor inregistra 73884 morti si 74904 raniti, adica 12000 de victime pe km patrat dintre care 6000 morti.

Dupa un sfert de secol de la aceste evenimente, japonezii considera ca, daca lansarea bombei de la Hiroshima mai poate fi explicata, cea de a doua nu are justificare.

Astfel zguduitoarea istorie a bombei atomice se incheie odata cu sfarsitul celui de al doilea razboi mondial.

"Astazi -scria François Mauriac la 10 august 1945, dupa anuntarea celor petrecute la Hiroshima- lumea stie ca materia poate sa piara in ziua in care un om, poate chiar unul singur, va fi luat in sinea lui o asemenea hotarare."

Energia nucleara

Vreme de decenii, radiatiile ionizate au constituit doar o curiozitate de laborator, cunoscuta numai catorva initiati. Descoperirea radioactivitatii artificiale si apoi aceea a fisiunii uraniului, in deceniul al patrulea al acestui secol, au dat un puternic imbold cercetarilor de fizica nucleara. Pentru marele public, energia nucleara a iesit insa din anonimat abia dupa aruncarea celor doua bombe atomice in 1945 asupra Japoniei.

Constuirea reactorilor nucleari si posibilitatea de a utiliza aceste instalatii pentru a produce energie electrica in cantitate mare, au transferat apoi problema cercetarii radiatiilor, si odata cu aceasta si problema protectie contra radiatiilor, in plin domeniu industria si economic.

Cresterea necontenita a numarului de reactori nucleari si a puterii acestora necesita aplicarea unor masuri de securitate pentru a evita eventualele accidente si consecintele lor ca de exemplu cel de la Windscale, Anglia in octombrie 1957 cand au fost eliminate in mod accidental in atmosfera importante substante radioactive care au produs contaminarea solului, a productiei agricole si a apei potabile din intreaga regiune.

Prin poluare, sau contaminare, radioactiva, se intelege prezenta nedorita sau accidentala, a materialelor radioactive, in interiorul sau la suprafata unor factori de mediu (cum sunt apa, aerul, alimentele) sau in organisme vii situatie in care se depaseste continutul radioactiv natural propriu al produsului respectiv.

Una din principalele surse de poluare radioactiva a globului pamantesc isi avea provenienta in exploziile nucleare din atmosfera.

Daca la 16 iulie 1945 in desertul Alamogordo, statul New Mexico a avut loc prima explozie experimentala a unei bombe atomice lucrurile nu s-au oprit aici si la 6 august 1945 ora 8:15 la Hiroshima in Japonia explodeaza prima bomba aruncata asupra populatiei, ca masura militara de distrugere, pentru ca in 9 august 1945 sa explodeze cea de-a doua bomba atomica la Nagasaki. In urma acestor doua explozii bilantul a fost:

In 1956 existau in evidenta spitalelor 6000 de bolnavi la Hiroshima si 3000 de bolnavi la Nagasaki cu sechele dupa iradiere, care necesitau diferite tratamente, la momentul actual in lume existand aproximativ 300000 de persoane ca victime ale exploziilor nucleare.

La 22 ianuarie 1954 marinarii vasului "Fukuriumarii no.5" au sesizat un fenomen neobisnuit, globul de foc al exploziei termonucleare de pe atolul Bikini. Drept urmare toti membrii echipajului si pestele prins au fost afectati de cenusa radioactiva atat la suprafata cat si in interiorul organismului.

Alta urmare a acestei explozii a fost caderea ploilor radioactive in luna mai a aceluiasi an, radioactivitatea mentinandu-se la un nivel masurabil pana in septembrie1954.

Imediat dupa 1954 L. Pauling a demonstrat ca izotopul C¹⁴ apare in mod artificial cu o frecventa crescanda, depunandu-se pe sol. Tot el a atras atentia asupra prezentei izotopului Sr⁹⁰ in depunerile atmosferice de pe teritoriul S.U.A.

Poluarea radioactiva a atras atentia pentru prima oara in mod deosebit in anul 1965 la Salt Lake City in Statele Unite ale Americii, cand noua adolescenti au fost internati in spital datorita unor noduli anormali ai glandei tiroide. Anchetarea cazurilor a condus la constatarea ca acesti copii, cu 15 ani in urma (1950), au suferit consecintele unor depuneri atmosferice radioactive provenite de la poligonul din Nevada, aceste depuneri continand izotopul I-131.

Studii recente au aratat ca datorita tuturor cauzelor de poluare radioactiva, doza de radiatii pe cap de locuitor a crescut in ultimii 20 de ani de 5 pana la 10 ori.

Iradierea indelungata, chiar cu doze mici, poate produce leucopenii, la malformatii congenitale, pe cand iradierea cu doze mari duce la accentuarea leucopeniei, la eriteme, la hemoragii interne, caderea parului, sterilitatea completa iar in cazurile extreme produce moartea.

Printre principalele surse de poluare radioactiva se numara:

a)     Utilizarea practica in industrie, medicina, cercetare a diferitelor surse de radiatii nucleare, care, ca materiale radioactive, se pot raspandi necontrolate in mediu

b)    Exploatari miniere radioactive, la extragere, prelucrare primara, transport si depozitare, pot contamina aerul, prin gaze si aerosoli, precum si apa prin procesul de spalare

c)     Metalurgia uraniului sau a altor metale radioactive si fabricarea combustibilului nuclear, care prin prelucrari mecanice, fizice, chimice, poate cuprinde in cadrul procesului tehnologic si produsi reziduali gazosi, lichizi sau solizi stocarea, transportul eventual evacuarea lor pot determina contaminarea mediului

d)    Instalatiile de rafinare si de retratare a combustibilului nuclear

e)     Reactorii nucleari experimentali sau de cercetare, in care se pot produce industrial noi materiale radioactive  

f)      Centralele nuclearoelectrice care polueaza mai putin in cursul exploatarii lor corecte, dar mult mai accentuat in cazul unui accident nuclear

g)    Exploziile nucleare experimentale, efectuate indeosebi in aer sau in apa si subteran, pot contamina vecinatatea poligonului cat si intregul glob, prin depunerea prafului si aerosolilor radioactivi, generati de catre ciuperca exploziei

h)    Accidentele in transportul aerian, maritim, feroviar sau rutier a celor mai felurite materiale radioactive.

Principalele elemente ce contribuie la poluarea radioactiva sunt clasificate si dupa gradul de radioactivitate dupa cum urmeaza:

a)     Grupa de radiotoxicitate foarte mare: ⁹⁰Sr, ²²⁶Ra, ²¹⁰Po, ²³⁹Pu

b)    Grupa de radiotoxicitate mare: ⁴⁵Ca, ⁸⁹Sr, ¹⁴⁰Ba, ¹³¹I, U natural

c)     Grupa de radiotoxicitate medie: ²⁴Na, ³²P, ⁶⁰Co, ⁸²Br, ²⁰⁴ Tl, ²²Na, ⁴²K, ⁵⁵Fe

d)    Grupa de radiotoxicitate mica: ³H, ¹⁴C, ⁵¹Cr, ²⁰¹Tl

Dublarea necesitatilor de energie electrica, la fiecare 12-13 ani, a facut sa creasca brusc interesul pentru reactorii nucleari, impunand dezvoltarea centralelor nuclearoelectrice, crestere competitivitatii energiei electrice de origine nucleara si ridicarea continua a performantelor atinse de reactorii acestor centrale, ca temperatura si presiunea agentului transportor de caldura, a puterii instalate pe unitatea de masa a zonei active a reactorului. Insa fara masuri de radioprotectie corespunzatoare, reactorii nucleari pot produce si

a)     contaminarea partiala a mediului ambiant si anume

a atmosferei, prin produsele de fisiune volatile ca ¹³¹I, ¹³³Xe

a apei folosita ca agent de racire

a solului din vecinatatea care se contamineaza cu produse de fisiune

b)o mare cantitate de deseuri radioactive, a caror evacuare pune probleme grele

pentru a evita contaminarea mediului in care se face evacuarea.

Aceasta sursa de energie - energia nucleara - a fost adusa la cunostinta omenirii prin forta distructiva si va fi multa vreme privita cu teama si suspiciune, intampinand destule obstacole in drumul dezvoltarii ei in scopuri pasnice. De aceea se impune familiarizarea maselor largi cu probleme nucleare, intrucat aplicatiile pasnice ale energiei nucleare se dovedesc esentiale pentru progresele si evolutia societatii umane.

Capitularea Japoniei

in anul 1943 suprematia anglo-americana pe mare si in aer a devenit coplesitoare si in Pacific

linia apararii nipone a fost strapunsa iar numeroase insule au fost eliberate 

cand sfarsitul razboiului era pe aproape s-au produs doua bombardamente atomice la Hiroshima (6 august 1945) si Nagasaki (9 august 1945) 

la 2 septembrie , Japonia a semnat actul de capitulare neconditionata

atunci lua sfarsit cea mai mare conflagratie mondiala a secolului nostru la care au participat 61 de natiuni si 110 milioane de oameni sub arme

victoria s-a datorat in mare parte formarii coalitiei Natiunilor Unite si miscarii de rezistenta a popoarelor

Hiroshima - ruine radioactive

dupa victoria aeronavala din insulele Midway , americanii decid sa duca o campanie « non-stop » impotriva Japoniei

sub conducerea generalului Marshall si a amiralilor Ling , MacArthur si Nimitz incepe Operatiunea Watchtower

primul obiectiv al Operatiunii este insula Guadalcanal
-in aceasta zona americanii dispuneau de 3 portavioane , un cuirasat , 18 distrugatoare si 8 crucisatoare iar forta de asalt este de 19.000 de oameni fata de japonezi care dispuneau de 3 portavioane , 3 cuirasate , 16 crucisatoare si 31 de distrugatoare iar 36.000 de oameni se aflau in garnizoanele de pe insula 
-batalia aeronavala se desfasoara intre 8 si 9 august 1942 iar Mikava nu reuseste sa impiedice actiunile infanteristilor lui Vandergrift care la 17 august pun in functiune aerodromurile de pe insula 
-0 noua batalie aeronavala incepe la 24 august in largul arhipelagului Steward unde japonezii pierd un portavion , un crucisator si un distrugator iar portavionul american « Enterprise » este avariat
-in cursul luptei , pe insula debarca un nou contingent de soldati japonezi care dau nastere la un razboi de uzura care va dura 6 luni
-la propunerea amiralului Yamamoto , generalul Tojo evacueaza in cursul noptii de 7 spre 8 februarie 1943 , 10.330 de ofiteri si soldati de pe insula , pierzand doar un distrugator si 18 avioane
-din acest moment generalul Patch poate cucerii insula fara probleme
-in aceasta campanie americanii vor pierde 2 portavioane , 8 crucisatoare si 14 distrugatoare iar japonezii un portavion , 2 cuirasate , 4 crucisatoare , 11 distrugatoare si 6 submarine
-in primavara anului 1943 in vest MacArthur sprijinit de Flota a-3-a a amiralului Halsey inainteaza din Noua Guinee spre Filipine iar in est Nimitz care dispunea de Flota a-5-a a amiralului Spruance , de 9 divizii americane si de infanteria maritima va ajunge din insulele Gilbert in Formosa prin atolurile Tarawa , Makin , Kwajalein , Majuro , Eniwetok ,Guam , Tinian si Saipan.

Manevre disperate ale japonezilor: pilotii kamikaze.

lupta se va da intre MacArthur si Nimitz pe de o parte si amiralul Yamamoto , principalul lor adversar , pe de alta parte
-la 7 aprilie sub comanda generalului Yamamoto se declanseaza o actiune de bombardare a concentrarilor navale si aeriene din zonele Port Moresby si Noua Guinee , actiunea soldandu-se cu un esec
-la 18 aprilie , 18 avioane de tip « P 38 » decoleaza in directia insulei Bougainville pentru a intercepta si distruge escadra de 8 avioane japoneze in care se afla amiralul Yamamoto
-la 19 aprilie , japonezii descopera cadavrul amiralului iar moartea acestuia reprezinta o adevarata catastrofa in Japonia
-din mai si pana in august , americanii reusesc sa infranga trupele japoneze din insulele Aleutine
-la 22 ianuarie 1943 diviziile australiene , adaptate foarte bine la caldura reusesc sa elibereze Noua Guinee Occidentala cucerind Gona si Buna
-la 3 martie 1943 , fortele aeriene ale generalului Kenney au inregistrat o victorie importanta in zona insulelor Bismarck , distrugand 8 torpilatoare si 4 distrugatoare japoneze care incercau sa intareasca garnizoanele din Noua Guinee
-in lunile ce au urmat , armatele australo-americane au eliberat Noua Guinee , actiunea fiind incheiata definitiv pe 30 iulie 1944
-la sfarsitul anului 1943 , Flota a-5-a a lui Nimitz cucereste la 22 noiembrie atolurile Marshall si Makin
-la 23 noiembrie 1943 atolurile Kwajalein si Eniwetok capituleaza
-dupa pierderea atolului Kwajaelin , amiralul Koga primeste ordinul de a se retrage din Truk in insulele Palaos , la est de Filipine
-la 23 februarie 1944 , Nimitz bombardeaza insulele Mariane , distrugand 168 de aparate nipone si scufundand 45.000 de tone de nave

Capitularea oficiala a Japoniei

la 12 octombrie 1944 , bombardierele « B 29 » aterizeaza la Saipan , cuprinzand astfel intreaga Japonie in raza lor de actiune
-incepand din 20 octombrie 1944 va avea loc o debarcare la Leyte in centrul arhipelagului Filipinelor
-Armata a-6-a comandata de MacArthur , dupa o serie de batalii va ajunge in insula Luzon la 9 ianuarie 1945 iar in Manila la 10 februarie
-operatiunea de recucerire a Filipinelor a durat pana la 28 iunie 1945
-la 19 februarie , puscasii marini debarca pe atolul Iwo-Jima , care avea o importanta deosebita pentru japonezi , si inca din primele doua zile a debarcarii inregistreaza pierderi enorme : 1200 de morti si 4000 de rantii
-la 21 februarie avioanele-sinucigase ataca Task forte 58 care ii sprijinea pe puscasii marini aflati pe atol
-la 21 februarie 32 de piloti kamikaze se napustesc asupra fortelor americane distrugand portavionul « Bismark Sea » si avariind portavionul « Saratoga » 
-la 9 martie , japonezii lanseaza atacul final asupra aerodromului de pe Iwo-Jima iar cei ce nu sunt ucisi se sinucid pe loc 
-dupa 7 zile americanii cuceresc complet insula iar dupa 17 zile ei reusesc sa distruga toate fortele japoneze de pe insula 
-la 1 aprilie armada lui Nimitz debarca fara probleme 50.000 de oameni in partea de centru-vest a insulei Okinawa
-la 6 aprilie apare la orizont o flota de 355 de avioane kamikaze sub comanda amiralului Ugaki
-aviatia de vanatoare reuseste sa doboare doar 248 de aparate , restul distrugand 2 transportoare , un distrugator si 19 de alte nave avariate 
-in aceeasi zi la nord de Okinawa are loc ultima batalie aeronavala care se termina in avantajul americanilor
-se estimeaza ca in cursul intregii campanii duse de Japonia , 1900 de avioane kamikaze au lovit nave americane reusind sa scufunde 36 de ambarcatiuni si sa avarieze 368 dintre care cele mai multe erau portavioane
-la 19 iunie , inconjurati intr-o ultima linie de aparare la Okinawa , japonezii se sinucid in numar mare , femeile facand acelasi lucru
-la 3 mai 1945 , dupa o lunga campanie , generalul Slim intra in Rangoon , capitala Birmaniei 
-in mai trupele japoneze se retrag din Birmania in Thailanda si Malayezia 
-incepand din iunie 1944 avioanele « B 29 » plecate de la baze din China bombardeaza centrele industriale japoneze din Manciuria iar din 22 decembrie ele bombardeaza uzinele din Japonia
-in zilele de 13 si 15 aprilie avioanele « B 29 » au lansat 3054 de tone de bombe asupra orasului Tokio , distrugand 26 de km2 iar la de la 24 pana la 26 mai 6898 de tone de bombe au devastat 43 de km2
-la 26 iulie , un ultimatum redactat la Postam de catre Truman si aprobat de Salin este adresat Japoniei careia i se cerea capitularea neconditionata
-la 6 august 1945 , un avion superfortareata « B 29 » pilotat de colonelul Tibbets survoleaza Hiroshima iar la ora 8.15 de la o altitudine de 9000 de metrii lanseaza asupra orasului o bomba de 4,5 tone , supranumita Little Boy , care este prima bomba pe baza de uraniu 235 
-la 600 de metrii de sol , o explozie puternica detoneaza in aer o incarcatura echivalenta cu 13.500 de tone de trinitrotoluen
-se vor inregistra 78.150 de morti , 13.983 de disparuti si 37.425 de rantii iar pe o raza de 2,5 km2 de la epicentru toate cladirile au fost distruse facand loc unui desert atomic pe o suprafata de 11 km2
-in timp ce Armata Rosie sub comanda generalului Vasileveski intra in Manciuria , maiorul Sweeney decoleaza de pe aerodromul din Tinian la data de 9 august 1945 la ora 3.49 dimineata , avionul sau « B 29 » transportand o bomba cu plutoniu de 5 tone supranumita Fat Man 
-puterea bombei de distrugere era de 20.000 de tone de trinitrotoluen iar obiectivele pilotului erau Kokura si Nagasaki la alegerea lui 
-maiorul constata ca orasul Kokura era acoperit de nori si ajunge la Nagasaki la ora 10.58
-bomba a fost lansata de la o altitudine de 9000 de metrii si s-au inregistrat 73.884de morti si 74.904 de rantii
-capitularea Japoniei a fost facuta publica la 15 august , decizia fiind luata de imparatul Japoniei Hiroshito impotriva tuturor opozantiilor.

In pragul mileniului trei, la 11 august 1999 am fost martorii unui eveniment astronomic de exceptie:eclipsa totala de soare.

Prin eclipsa se intelege fenomenul prin care un astru fara lumina proprie,intrand in conul de umbra al unei planete,este lipsit de lumina soarelui. De exemplu,luna sau satelitii unei planete pot fi eclipsati. Aici avem de-a face cu o lipsire reala de lumina,vizibila din orice punct al globului terestru unde aceste astre se afla deasupra orizontului.

Cand un astru este ascuns vederii noastre de un alt astru,intalnim fenomenul de ocultatie .Astfel,soarele sau stelele pot disparea in spatele discului lunar. Acest fenomen este vizibil numai din anumite puncte ale globului terestru. Impropriu,ocultatia soarelui de catre luna o numim eclipsa de soare,notiunea de ocultatie fiind folosita numai pentru stele.

Eclipsa de la 11 august 1999 a fost considerata,din mai multe puncte de vedere Eclipsa secolului. Aceasta face parte din categoria eclipselor totale de soare. Teritoriul tarii noastre a fost cuprins de eclipsa totala,orasul Bucuresti fiind singura capitala europeana situata exact pa linia centrala a benzii de totalitate. Ultima eclipsa totala de soare,vizibila de pe teritoriul tarii noastre avut loc la 15 februarie 1961.Ca o curiozitate,putem aminti faptul ca eclipsele de soare pot fi de trei feluri:

Partiale ,cand discul lunii acopera partial discul soarelui.

Totale ,cand discul lunii acopera in intregime discul soarelui.

Inelare ,cand discul lunii acopera numai regiunea centrala a discului solar.

Eclipsele totale de soare sunt ocazii rare, deosebite pentru aprofundarea studiului atmosferei solare exterioare,cu prilejul lor organizandu-se expeditii stintifice in zonele de vizibilitate,evolutia fenomenelor fiind urmarita cu deosebit interes realizandu-se numeroase filme,fotografii si masuratori astronomice.

Eclipsa a strabatut Europa de la nord-vest pana la sud-est. Ea a traversat mai multe state europene si anume : Anglia, Franta, Germania, Austria, Ungaria, Iugoslavia, Romania, Bulgaria si Turcia. Urmatoarea eclipsa totala de soare vizibila de pe teritoriul tarii noastre va avea loc in anul 2236.

Muntii Paring si Retezat au asigurat cele mai mari inaltimi de pe care s-a putut observa eclipsa;la Mangalia probabilitatea de cer senin a fost de 83%,la cote asemanatoare fiind si pentru Bucuresti,Arad si Timisoara.Pe teritoriul romanesc s-a produs si cea mai mare acoperire a soarelui,de 103%,adica umbra lunii a acoperit o zona putin mai intinsa decat discul soarelui ;tot aici a fost si cea mai mare inaltime a soarelui-59 grade;ora optima a fost ora 14 si 4 minute;durata maxima a totalitatii -perioada de intuneric total-2 minute si 23 de secunde;tot la noi s-a manifestat si cea mai mare latine a benzii de totalitate,adica 112 kilometri.

Eclipsa totala de soare anterioara acesteia,a carei banda de totalitate a strabatut teritoriul Romaniei pe directia Zimnicea,Constanta trecand si prin Bucuresti,nu a putut fi observata de populatie si nici chiar de catre astronomii profesionisti,datorita conditiilor meteorologice nefavorabile. Vremea proasta nu a permis observarea coroanei solare. S-a intunecat si nu s-a putut realiza decat cronometrarea timpului de totalitate.

Cu prilejul eclipsei totale din 1999 umbra lunii a strabatut suprafata Terrei pe o lungime de 14000 de kilometri,in 3 ore si 7 minute.

Fenomenul a inceput in nordul Oceanului Atlantic, la 700 KM est de New York si 300 KM sud de Noua Scotie, la rasaritul soarelui. Dupa ce a traversat Atlanticul a ajuns in sud-vestul Angliei. Peste canalul Manecii, eclipsa a intrat pe continentul european, evitand Parisul, ce ramine la 30 kilometri in sudul fisei. Dupa sudul Luxemburgului si al Germaniei a traversat zona centrala a Austrie si Ungariei ocolind capitalele acestor state si ajungand,prin nordul Serbiei,pe teritoriul romanesc. Dupa traversarea Romaniei,fisa de umbra a lunii a maturat nord-estul Bulgariei si Marea Neagra,taind ulterior,pe diagonala Turcia,trecand cam la 150 de KM nord de Ankara. Dupa trecerea Marii Negre,banda de totalitate s-a ingustat, strabatand nord-vestul Siriei,Irakul,Iranul,sudul Pakistanului si India centrala. Traiectoria umbrei lunii a parasit Terra undeva in golful Bengal,la apusul soarelui.

Pe teritoriul Romaniei, eclipsa a strabatut zone de interes turistic national exceptional, precum Banatul, Carpatii Meridionali,Subcarpatii,manastirile Olteniei si cele din imprejurimile Bucurestiului, capitala si litoralul romanesc al Marii Negre.

Studiul conditilor de producere a eclipselor arata ca intr-un an se pot produce 7 eclipse,dintre care 2 eclipse de luna si 5 de soare sau 3 de luna si 4 de soare. Eclipsele de soare si de luna se repeta in aceeasi ordine,dupa o perioada de 18 ani ,11zile si 7 ore,numita SAROS,in care au loc 70 de eclipse dintre care 41 de soare si 29 de luna.Tot in categoria eclipselor pot fi incadrate urmatoarele fenomene:trecerea planetelor inferioare pe discul solar,ocultatia stelelor si planetelor de catre luna,eclipsarea satelitilor planetelor si eclipsarea reciproca a componentelor unui sistem stelar binar strans.

Eclipsa totala de soare de la 11 august 1999 a putut fi observata prin telescopul solar de la Bucuresti,singurul instrument stabil din Europa ce poate fi folosit in timpul eclipsei pentru observatii.Tara noastra poseda si un al doilea observator profesionist in banda de totalitate la Timisoara. In timpul perioadei de intuneric total s-ar fi putut observa pe bolta cereasca in conditii de cer senin numeroase planete precum: Venus, Mercur. Saturn sau astrii ca Sirius,Vega, Arcturus, Capella, Aldebaran, Deneb etc.

In mai toate civilizatiile din vechime,oamenii au inchinat astrului datator de caldura si lumina,de viata in general,un adevarat cult. Miturile lumii,regasite in mai toate mitologiile la un moment dat,au ajuns sa fie considerate de catre unii cercetatori si istorici ai religiilor,drept primordiale. Mitologia solara,la randul ei,reprezinta un ansamblu de credinte si rituri esentiale pentru intelegerea si explicarea tuturor celorlalte conceptii mitico-religioase ale omenirii.

Desigur existenta unei religii solare nu poate fi contestata,dar pretentia de a explica prin ea toate celelalte credinte ni se pare exagerata. Ceea ce ne intereseaza pe noi,aici,este doar modul in care oamenii de altadata reactionau in prezenta unor fenomene atat de spectaculoase cum sunt eclipsele de soare si de luna. In"Creanga de aur",James George Frasier trece in revista si interpreteaza mai multe asemenea ceremonii,de natura magico-religioasa,ce se desfasurau cu ocazia producerii eclipselor. Astfel,membrii tribului ojebway credeau ca in timpul unei eclipse,soarele se stinge,motiv pentru care trageau in aer sageti aprinse. La fel procedau si senii din Peru,dar nu atat pentru ai reda lumina,ci pentru a ucide fiara cu care se lupta astrul. Unele triburi din Orinoco ingropau in pamat taciuni aprinsi cu ocazia eclipselor de luna,caci in credinta lor,daca luna se stingea,toate focurile din lume,cu exceptia celor ingropate,s-ar fi stins la randul lor.

In Egiptul antic,unde faraonul era considerat o intruchipare a soarelui ,monarhul avea datoria sa dea un ocol solemn in jurul templului,pentru ai asigura ,astfel, soarelui,drumul sau obisnuit. Iar dupa echinoxul de toamna,egiptenii celebrau o sarbatoare numita"Nasterea toiagului soarelui".Pentru vechii mexicani,soarele era izvorul tuturor fortelor vitale,de aceea,il numea <<IPALNEMOHUANI>> adica "cel ce face ca oamenii sa traiasca".Numai ca si soarele avea nevoie de viata pentru a da lumina si caldura. Pentru ca inima era socotita drept simbolul si sediul vietii,acestia ii ofereau astrului, pe altare, inimi insangerate de oameni si animale.

Prin modul lor de desfasurare ,eclipsele,totale sau partiale,de soare sau de luna,au solicitat dintotdeauna atentia oamenilor. Fenomenul ca atare,asa cum am vazut in functie de credinte si nivelul de cunostinte al oamenilor,a fost resimtit multa vreme ca o teribila amenintare a vietii,ca un semn rau prevestitor,aducator de dezastre,molime sau razboaie.

Sa incercam pe scurt,sa mergem,inapoi pe firul istoriei eclipselor si sa vedem cum su fost ele consemnate in anale si cronici,iar mai apoi in carti. Cea mai veche marturisire scrisa despre o eclipsa totala de soare ne intampina intr-o cronica chineza care se refera la eclipsa ce a avut loc in China,la 22 octombrie,anul 2137 i.h ,eveniment care i-a surprins pana si pe observatorii imperiali,nepregatiti. Caci misiunea lor era sa o prevada,pentru a se putea lua in timp masurile necesare : batai din tobe,aruncare de sageti,in scopul eliberarii soarelui din ghearele dragonului creol "manca".Daca eclipsele se produceau inainte sau dupa data prezisa,astronomii din China erau ucisi.

Din inscriptiile babiloniene descifrate pana acum ,cea mai veche eclipsa de soare consemnata pe aceste meleaguri s-a produs la 31 iulie,anul 1063 i.h. Totusi,cea mai sigur identificata eclipsa din vechime este cea produsa la 15 iunie ,anul 763 i.h. La acea data,chaldenii stiau deja sa prezica eclipsele de luna asa cum rezulta din inscriptiile cuneiforme,dar nu aveau aceeasi precizie in privinta eclipselor de soare. Se stie ca aceste eclipse nu se repeta la fel pentru un anumit loc,decat dupa un ciclu de 350 de ani.

In antichitate,unul dintre primii invatati care a incercat sa explice mecanismul de producere a eclipselor,prevazand chiar anul eclipsei din 585 .i.h,a fost Thales din Milet. De altfel,eclipsa prezisa de el,a devenit celebra,caci ea a avut loc in timpul unei lupte dintre mezi si lidieni,eveniment in urma caruia,cele doua armate inspaimantate,au parasit campul de lupta, putand capata dispute .Contributiile lui Pitagora si Aristarh din Samos (care a explicat miscarea aparenta a astrelor pe bolta cereasca )au condus,mai apoi la o intelegere din ce in ce mai nuantata a producerii acestor fenomene,a legilor care stau la baza lor,si chiar la schitarea unor reguli empirice pentru prevederea lor. Dupa o vreme pe baza observatiilor facute in timpul eclipselor,au inceput sa fie organizate,la diverse curti imperiale,anumite servicii astronomice care aveau obligatia sa prevada in timp,iminenta desfasurare a unor asemenea fenomene,pentru a putea fi organizate la momentul oportun,ceremoniile menite sa induplece divinitatile,sa crute viata celor doi astri,a caror existenta reprezenta conditia esentiala a perpetuarii vietii pe pamant,sursa si garantul ei.

Si in epocile mai apropiate de noi,cand eclipsele erau curent prevazute,spaimele legate de acest eveniment vor continua sa se manifeste. Eclipsa de soare prezisa pentru 21 august 1560 (care s-a vazut la Paris),a prilejuit o groaza teribila. Inspaimantati de consecintele prorocite(un potop universal,o incendiere a globului si o otravire a atmosferei),la sfaturile medicilor,mii de oameni s-au ascuns in pivnitele caselor,ermetic inchise. Acest comportament anxios,corelat si cu modul in care reactioneaza si animalele in timpul eclipselor,s-a perpetuat multa vreme,in ciuda eforturilor oamenilor de stiinta care incercau sa explice ca acest fenomen este absolut natural si fara consecinte nefaste.

In spatiul romanesc cea mai veche eclipsa de soare mentionata in "Cronica lui Azarie" ,este cea produsa in 1386 :"S-au intunecat soarele si in acel an au mers imparatul Murat impotriva Plocnicului".In aceeasi cronica,mai este mentionata si eclipsa din 1433.Iar in "Letopisetul" lui Miron Costin sunt pomenite eclipsele din 1648 si 1656:"S-au intunecat soarele in acel an in luna iunie,cu mare groaza,cat pierise soarele,nu putin,cu toata lumina,tocmai amiaza si multi oameni, nestiind a se ferire de intunecate ca acia si privind la soare mult, au pierdut vederea in toata viata lor".Ultimul cronicar, Ioan Neculce, vorbeste si el despre eclipsa din anul 1700.Pe o carte bisericeasca este consemnata eclipsa totala de soare care a avut loc la 8 noiembrie 1816 (pe stil vechi).

Explicatia eclipselor este foarte simpla,daca ne reamintim ca Pamantul si Luna sunt niste corpuri opace, fara lumina proprie si care iluminate de soare,proiecteaza fiecare dintre ele o umbra si un anumit con de penumbra,in care lumina soarelui nu va patrunde decat foarte putin. Datorita miscarii ei in jurul pamatului,luna poate sa intre in conul de umbra al acestuia si astfel se va produce o eclipsa de luna. Daca ,insa,luna se afla intre soare si pamant ,proiectand asupra acestuia conul ei de umbra,atunci exista posibilitatea producerii unei eclipse totale de soare,astrul solar fiind,in intregime,ascuns de discul lunii. Cand luna este prea departe de pamant si suprafata terestra se gaseste dincolo de conul de umbra al lunii,discul Selenei nu va acoperi in intregime soarele,ceea ce va da nastere unei eclipse inelare,deci soarele va fi vazut ca un inel luminos.

Din cele spuse,rezulta ca eclipsele de soare au loc la luna noua ,iar cele de luna la faza de luna plina,cand satelitul terestru este opus soarelui ,pe bolta,luna fiind vazuta din plin. Totusi intrebarea care se pune este:de ce nu se produce cate o eclipsa de soare la fiecare luna noua si cate o eclipsa de luna la fiecare luna plina?Explicatia este ca planul orbitei lunii in jurul pamantului nu coincide cu planul orbitei pamantului in jurul soarelui,inclinarea dintre ei fiind de 5 grade si 8 minute. Intersectia planurilor se face dupa o linie numita linia nodurilor,orbitele lor aparente taindu-se in 2 puncte,diametral opuse,numite noduri. Numai cand soarele si luna se afla in acelasi timp la unul dintre nodurile orbitei lunii ,ele sunt plasate in linie dreapta cu pamantul si e,astfel,posibila eclipsa de soare.

Desi relativ numeroase,eclipsele nu pot fi vazute foarte des dintr-un anumit loc de pe pamant. Faptul se explica prin aceea ca,umbra lasata de luna pe suprafata pamantului are un diametru de numai 270 KM ,iar vitezei medie este de 42 KM pe minut. Numai locurile peste care trece umbra lunii in miscare;care poate dura38 de ore pe intregul pamant vor putea vedea o eclipsa totala de soare. In schimb eclipsele de luna pot fi vazute deodata,din toate localitatile de pe Terra,care au in acel timp luna deasupra liniei orizontului. Asa se face ca acestea din urma,desi mai putine la numar,pot fi vazute,mai des, din acelasi loc.

La sfarsitul secolului al-XIX-lea,un astronom german a calculat datele unui numar de 13200 de eclipse dintre care 8000 eclipse de soare si 5200 eclipse de luna,care s-au produs incepand cu anul 1208 i.h,sau care vor mai avea loc pana in anul 2162 stabilind totodata si drumul umbrei pe suprafata pamantului,pentru fiecare eclipsa de soare.

Dincolo de spectacolul cu adevarat grandios si unic pentru multi dintre noi(urmatoarea eclipsa va avea loc la 7 octombrie 2135),pentru oamenii de stiinta(astronomi,astrofizicieni,medici sau biologi),urmarirea adecvata a unui astfel de fenomen este deosebit de importanta. Ei vor putea constata,cu acest prilej,in ce masura,compararea orei precise,cand trebuie sa se produca eclipsa, cu aceea calculata,poate folosi la punerea la punct a timpului nostru terestru,la corectia ce s-ar putea impune orei date de rotatia pamantului.

Cu ocazia unei eclipse totale de soare asa cum se stie (in urma unor observatii efectuate in timpul eclipse totale de soare din 1919,care a confirmat justetea teoriei relativitatii a lui Albert Einstein),se poate pune in evidenta,prin fotografierea stelelor din apropierea discului solar,asa-numitul efect Einstein, adica devierea razelor luminoase,venind de la stelele aflate in vecinatatea discului solar. Cele mai importante cercetari efectuate cu ocazia eclipselor totale de soare,au insa ca obiectiv constitutia fizica a soarelui. Aflata deasupra fotosferei,atmosfera soarelui nu poate fi observata nemijlocit, decat, daca discul luminos al fotosferei este acoperit de luna. Cromosfera, parea cea mai joasa a atmosferei soarelui,sau sfera colorata in roz,se vede ca un inel luminos de culoare rosiatica,inconjurand soarele doar in timpul eclipselor totale,prilej cu care a si fost descoperita. Inaltimea cromosferei este de circa 15000 KM,iar din ea se prelungesc pana la mari inaltimi(cateodata cit raza soarelui,care e mai mare decat cea a pamantului de 109 ori) mase de gaze ce alcatuiesc protuberante vizibile,ca niste limbi rosiatice de foc sau ca niste nori plutitori. De altfel,aceste protuberante au fost descoperite abia cu ocazia eclipsei totale de soare din 8 iulie 1842,dar la acea data au fost considerate niste iluzii optice. Fotografiate in 1860 cu ocazia acestei eclipse,din doua locuri diferite,s-a putut dovedi ca atat protuberantele cat si coroana solara sunt fenomene reale. Studierea spectrului protuberantelor,in timpul eclipsei de soare din 1868 ,a pus in evidenta existenta unui element chimic necunoscut atunci pe pamant -helium(de la numele grecesc al soarelui),care avea sa fie descoperit ulterior, dupa 27 de ani,in minereurile radioactive.

Chiar si dupa realizarea unor aparate cum este coronograful ,inventat de astronomul francez B.Lyot in 1937,pentru studierea coroanei solare si in special al celei exterioare,cele mai bune conditii le ofera tot cele existente in timpul producerii unei eclipse totale de soare. Spatiul nu ne mai ingaduie sa insistam asupra multiplelor informatii pe care oamenii de stiinta le pot culege cu ocazia acestui atat de grandios fenomen,dar sper ca v-am convins ca pentru cunoasterea fizicii stelare si o mai buna intelegere a legilor care guverneaza Universul,observarea unor eclipse are o importanta covarsitoare,atat teoretica cat si practica. In fond ,viata noastra depinde de aceasta imensa sursa de energie,de lumina si caldur , care este soarele.

MOMENTELE DE GLORIE SI SUFERINTA ALE JAPONIEI DIN TIMPUL CELUI DE-AL DOILEA RAZBOI MONDIAL

Japonia,'Tara Soarelui rasare' a prezentat mereu un viu interes atat pentru oamenii de stiinta cat si pentru oamenii de rand a caror atentie a fost atrasa de operele literare scrise pe aceasta tema. Aceste romane ne prezinta Japonia din cele mai variate puncte de vedere, dar toate ne deschid o fereastra catre o lume cu totul diferita si ne imbogatesc vocabularul cu termeni noi : taifun, samurai, gheise, harakiri, seppuku sau kamikaze, care mai nou este folosit cu un inteles extins, el fiind aplicat nu numai japonezilor ci si arabilor care isi sacrifica propria viata pentru a indeplini unele misiuni. Lectura tuturor acestor carti, de la banala carte a lui Thomas Raucat 'Aventura in Japonia', la exotica 'Doamna Crizantema' a lui Pierre Loti releva a Japonie incantatoare, fantastica si stranie in acelasi timp, cu munti ridicati din plina mare, cu pagode din lemn lacuit, ascunse in paduri de pin cu ramuri ciuntite, cu case din bambus si hartie, inconjurate de gradini minuscule, infiorate de parfumul florilor de sakura, o lume misterioasa si exotica, populata de samurai cruzi, vesnic invrajbiti si inclestati intr-un cortegiu neintrerupt de crime sangeroase, o tara a placerilor rafinate, cu gheise fermecatoare, ce-si bovarizau destinul nefericit in drame dulcege, cu iz provincial.

Toate acestea, avand o baza cat de cat reala, alaturi de alte evenimente care au facut ca istoria acestei tari sa fie unica, au contribuit de-a lungul anilor la formarea spiritului nipon, acest spirit care ne atrage de fapt atentia intotdeauna si care se pare ca nu a disparut nici in zilele noastre cand Japonia este inconjurata de tehnologia de ultima ora, dar care stie sa se intoarca la vechile traditii in timp de sarbatoare.

Din punct de vedere istoric evolutia Japoniei nu seamana cu a altor state, dar care nu au impiedicat-o sa ajunga astazi in topul celor mai dezvoltate state din lume. Intregul decalaj a pornit inca din paleolitic cand aceste teritorii erau acoperite se ape; abia cand Europa trecea prin neolitic, rasaritul lungilor coaste extreme ale Asiei de azi semana cu spinarea de munti a unei iguane fantastice, amortita la marginea unui ocean rotund si intins, plin ochi de apa. In timpul ce s-a scurs incepand cu secolul III i.e.n. cand se evidentiaza prezenta grupurilor de pescari si agricultori schimbarile nu au fost semnificative. Pana in anul 1868, anul initierii revolutiei Meiji, Japonia se prezenta ca un stat agricol cu oranduiri feudale care alesese izolarea fata de celelate state ale lumii. Aceasta izolare nu a fost cauzata doar de situatia sa insulara ci si datorita manifestarii fenomenului politic din interior. Departe de a proceda la fel ca Marea Britanie, care se afla in aceeasi situatie ca si Japonia, dar de cealalta parte a lumii si care a ramas deschisa catre lume, Japonia si-a impus claustrarea, inchizand portile tuturor veacurilor la rand sau deschizandu-le cu teama, limitat, anihilandu-si propria-si 'ospitalitate'. Aceasta a determinat o evolutie sui generis a istoriei, a relatiilor sociale, a culturii, a spiritului, o mentinere a statuquo-ului din primul mileniu pana in penultimul secol al celui de-al doilea mileniu al istoriei, respectiv o mentinere a relatiilor feudale, in formal tipice ale evului mediu japonez. Aceasta fiind prima particulitate ce poate fi aplicata poporului japonez, o a doua ar putea rolul important pe care l-a jucat si il joaca trecutul in prezentul acestui popor. Putine tari din lume au pastrat atat de puternic amprentele trecutului. Un exemplu este sintoismul, cultul stramosilor, de fapt cultul acestui trecut national. Daca religiile se degradeaza pe masura ce stiinta progreseaza, shinto nu este atins pentru ca esenta lui nu este mistica. Shinto este usa prin care japonezul intra in contact cu trecutul, cu strabunii lui.

Ceea ce face subiectul acestei lucrari este faptul ca Japonia dupa, un trecut prezentat mai sus a reusit ca intr-o perioada de numai 40 de ani sa se alinieze marilor puteri ale lumii dar in stilul sau propriu. Evolutia ei dupa revolutia Meiji este considerata ca un miracol, ca 'unul din faptele cele mai surprinzatoare ale istoriei'. Unicitatea acestei ere rezulta din imbinarea originala intre dinamismul modernizarii si suportului solid al traditiei, imobil la prima vedere, reunind insa energii in stare latenta, care puteau fi catalizate de aceeasi forta care le infransese pana atunci. Cert este faptul ca la sfarsitul acestei ere Japonia nu numai ca nu mai era un stat izolat ci unul care avea mari ambitii in Pacific si care il vor implica in mari conflicte si mai ales in al doilea razboi mondial.

Pentru Japonia cel de-al doilea razboi mondial a inceput oarecum in anii `30 cand aceasta, condusa de un partid militar a intreprins unele raiduri in China de Nord, raiduri a caror amploare a crescut pana la un razboi in toata regula dus impotriva Chinei dar care era nedeclarat. Dar adevaratul inceput a fost atacul de la Pearl Harbor din dimineata zilei de 7 decembrie 1941. Deteriorarea relatiilor dintre S.U.A si Japonia dateaza in principal din momentul emiterii Actului de Control al Exportului din 2 iulie 1940 care autoriza presedintelui sistarea exportului de materiale de razboi. In septembrie acelasi an a fost anuntat faptul ca Japonia nu mai putea cumpara fier vechi. In acest moment ambasadorul Japoniei Kensuku Horinouchi a protestat in fata Departamentului de Stat clasificand aceste acte ca fiind "neprietenesti". Pana in iarna dintre 1940-1941, Japonia nu mai putea cumpara arme, produse petroliere, utilaje, fier, fier, zinc, aluminiu sau alte materiale strategice de pe piata americana. Olanda si Marea Britanie s-au alaturat Statelor Unite si au intrerupt legaturile comerciale cu Japonia. In aceasta situatie Japonia era nevoita sa apeleze la bogatiile Indoneziei, mai ales la titeiul acesteia. In aceasta privinta Statele Unite prevenisera Japonia sa nu-si extinda influenta in Pacific caci vor interveni. In martie 1941, ambasadorul Kichisubaro Nomura a declarat la Washington preocuparea Japoniei fata de embargoul american, fiind de parere ca nu vor mai exista alte actiuni militare ale Japoniei decat acelea fortate de aplicarea embargoului. Cu alte cuvinte ambasadorul sublinia ca Japonia nu era agresoarea, ci toate intreprinderile facute se datorau embargoului. In timpul acestui conflict diplomatic, in iulie 1941 Japonia a transferat o serie de forte militare in sudul Indochinei. Pe 26 iulie presedintele Roosevelt a emis un ordin prin care erau sistate orice legaturi economice intre cele doua state. Pe 17 august presedintele american a dat Japoniei prin ambasadorul ei un ultimatum prin care spunea ca, daca Japonia mai intervine in orice alta tara din imprejurimi, Statele Unite vor fii obligate sa ia orice masura pentru a-si asigura securitatea.. Cand la mijlocul lunii noiembrie Saburo Kurusu a sosit in Statele Unite cu misiunea de a-l ajuta pe ambasadorul Nomura sa gaseasca o alta formula de pace, misiunea sa nu a fost primita cu un sentiment de usurare ci a intarit ideea ca amenintarea din Pacific era doar o cacialma.

Dar la Tokyo decizia intrarii in razboi fusese luata. Pe 5 noiembrie, cu 9 zile inainte ca Kurusu sa fi sosit in Statele Unite cabinetul si inaltei demnitari ai armatei si marinei, la o intrunire ce a avut loc in prezenta imparatului, ajunsesera la un consens: vor incepe ostilitatile daca pana pe 29 noiembrie nu se ajungea la un acord satisfacator cu Statele Unite. Acest plan de razboi era cel mai mare facut de un singur stat vreodata. Prima miscare avea sa fie un atac surpriza asupra flotei americane de la Pearl Harbor, in acelasi timp cu o invazie a Thailandei si atacuri aeriene asupra Malayei o parte din actuala Malaezie si Luzon; acestea trebuiau sa fie urmate de cucerirea Filipinelor, Malayei, Burmei, Indiilor Orientale daneze si al altor insule din Pacific. Daca flota de razboi americana putea fi invinsa dintr-o singura lovitura era considerat ca Japonia isi putea mentine vastul imperiu exploatand bogatele resurse ale tinuturilor capturate. Marina japoneza era mai puternica decat flota americana, aceasta din urma fiind slabita de recentele transferari in oceanul Atlantic; dar totusi armata japoneza era atat de solicitata in China, Manciuria si Coreea incat nu a putut sa ofere decat 11 divizii si 700 de avioane pentru atacul din sud. In perioada 10-18 noiembrie flota nipona a fost mutata la bazele de unde avea sa atace; ordinul final de atac asupra bazei Pearl Harbor a fost dat pe 2 decembrie. In dimineata zilei de 7 decembrie Pearl Harbor dormea, ce exceptia catorva militari care erau de cart. Din flota americana, acolo se aflau 7 nave mari de razboi ancorate la dane si una la doc, 8 cuirasate, 41 de distrugatoare si 5 submarine. Toate cele 3 portavioane erau plecate in diferite misiuni. Aceasta aliniere a flotei nu oferea nici un indiciu asupra vreunor pregatiri de razboi. Fortele aeriene japoneze nu au fost detectate si la 6 dimineata, ora locala, ele se aflau deja deasupra insulei. Misiunea a fost formata din 3 etape: primul val format din 189 de avioane a pornit de pe portavioane si pe la 7.50 ele au trecut pe deasupra punctului de control Oahu, indreptandu-se catre bazele aeriene Hicham Field, Wheeler Field si insula Field, unde avioanele americane erau stationate. In acest timp 40 de aruncatoare de torpile, urmate de 50 de aruncatoare de bombe orizontale continuau sa atace flota. In urma lor veneau 50 de avioane de lupta care trebuiau sa anihileze orice aeronava americana care incerca sa contraatace. Aceasta imensa fota militara si-a efectuat misiunea in numai cateva minute si dupa doar o ora, al doilea val a intrat in actiune, val format din 54 de aruncatoare de bombe orizontale si 81 de aruncatoare de bombe de adancime, 36 de avioane de lupta care sa distruga definitiv ceea ce primul atac nu reusise. Un al treilea atac de o mai mica anvergura a fost respins de atacurile antiaeriene pe la 9.15. dar si numai primul val ar fi fost de ajuns pentru a oferi un avantaj in prima sa runda de cuceriri. In total fusesera nimicite 19 nave de razboi. Din 202 aeronave ce apartineau marinei doar 52 mai putea zbura. Vietile a 2086 de ofiteri marini fusesera curmate. Si armata a pierdut 237 de oameni si a fost incapabila temporar sa-si foloseasca bazele aeriene si o mare parte din aeronave.

Intr-o ora si 45 de minute japonezii distrusesera centrul flotei americane si avantajul pozitiei strategice din Pacific. In confuzia creata de atacul de la baza navala, japonezii au putut sa se retraga la bazele lor militare la fel cum aparusera- nedetectati. In acelasi timp au fost atacate si cucerite insulele Guam si Wake. Doar la Midway armata japoneza a fost in mod clar invinsa.

In scurt timp Japonia si-a asigurat suprematia in Pacific. Debarcarea japonezilor in Filipine a fost precedata de raiduri aeriene, o bombardare sistematica a campurilor militare si cu aducerea in zona a numeroase unitati militare incepand cu 7 decembrie. Japonia a reusit cucerirea Manilei, capitala Filipinelor, iar generalul MacArthur aflat la conducerea armatei mixte americano-asiatice si-a retras oamenii in stare de asediu in peninsula Bataan, cea care urma sa devina un punct de rezistenta. Dupa aceasta victorie, japonezii si-au indreptat atentia spre insula Midanao si celelalte insule din sud. Dar actiunile japonezilor pot mai degraba fi numite asedii incetinite decat atacuri propriu-zise. Mai multi aparatori mureau din cauza bolilor sau a foametei decat din pricina atacurilor. Tot pe 7 decembrie au fost atacate si Malaya si Hong-Kong-ul, dar acestea au fost condamnate de la bun inceput. Japonezii au inceput prin atacurile aeriene. Pe 18-19 decembrie japonezii au invadat Hong-Kongul dupa ce in prealabil cucerisera Peninsula Kowloon, iar de Craciun garnizoana capitula. Avand bazele in Indochina, fortele aeriene japoneze au atacat Malaya de nord incepand din 7 decembrie. Sub escorta navala, expeditiile japoneze au fost indreptate spre partea estica a Malayei de Nord, au capturat doua porturi si au redeschis bazele militare aeriene. In acelasi timp flota japoneza a ajuns pana la gura fluviului Menan iar trupele de uscat au ocupat Bangkok-ul, fortand statul Siam sa semneze un tratat de alianta cu Japonia pe 21 decembrie. Din porturile estice flota nipona s-a extins spre sud si vest. Pe 2 decembrie Marea Britanie a incercat, prin acostarea a 2 puternice nave engleze in Singapore, sa garanteze securitatea navala din zona. Pe 9 decembrie acestea aveau sa navigheze spre Kuantan unde se raportase o aterizare a trupelor nipone, dar acestea au pornit fara nici o acoperire aeriana si astfel au putut fi imediat scufundate de mai multe randuri de aeronave japoneze. Dintr-o singura lovitura Japonia a reusit sa schimbe balanta puterii navale, nu numai in Pacific ci si in Oceanul Indian. Protestul englez a fost mai mult formal decat eficient.

Prin atacul lor asupra Burmei, japonezii i-au atras si pe chinezi in razboi, acestia luptand alaturi de britanici. Dar japonezii erau de neinvins. Intai au ocupat nordul Brumei si mai apoi si sudul, taind calea de acces a chinezilor. Trupele britanice au fost nevoite sa se retraga in India, care devenea la randul ei amenintata. Pe 4 aprilie 1942 o unitate formata din 3 nave de razboi, 5 portavioane, insotite de cuirasate si distrugatoare au intrat in golful Bengal si au atacat Ceylonul, multe nave de razboi britanice fiind scufundate. Submarinele japoneze au facut ravagii in randul flotei britanice aflata in golful Bengal, acestia grabindu-se sa plaseze intariri in est pentru a apara India si Oceanul Indian. Doar ploile musonice au reusit stoparea expansiunii japoneze spre vest.

In timp ce cucereau Filipinele, Malaya si Burma erau de asemenea implicati in cucerirea insulelor Borneo, Tarakan, Celebes, Timor, Bali si Ceram. Superioritatea lor navala le-a usurat misiunea. Pe 14 februarie 1942, Sumatra a fost invadata si Palemberg a fost ocupat, singura rezistenta venind din partea trupelor de guerila care au fost si ele in scurt timp invinse. O alta insula care a fost in scurt timp cucerita a fost Java, care apartinea danezilor. Acestia isi trimisesera o mare parte din flota in ajutorul britanicilor si cu fortele ramase nu au putut sa tina piept japonezilor decat 10 zile.

Din bazele lor aflate in insulele Caroline si Marshall, japonezii au avansat spre insulele Gilberts din centrul Pacificului si in Noua Guinee si insulele Solomon impreuna cu arhipelagul Bismarck in sud-vest. Pe 23 ianuarie au sosit in Noua Britanie, au ocupat Rabaul. Mai apoi Bougainvill le-a cazut in mana. In martie a inceput incercarea lor de a cuceri Noua Guinee prin debarcarea lor in Salamaua si Lae.

Toate aceste evenimente au precedat capitularea Filipinelor in aprilie. Inaintarea japonezilor a fost favorizata si de bolile si foametea ce au cuprins linia de lupta Bataan, singura care statea in calea Japoniei. Armamentul din dotarea acestora aparatori au devenit inutile caci japonezii atacau pe caile aeriene.

Dar, dupa cum era de asteptat japonezii trebuiau sa cunoasca si un adversar pe masura lor. Toate aceste victorii au fost obtinute in special datorita suprematiei lor navale si conditiilor grele la care erau supusi cei ce le tineau piept. Boala si foametea le-au fost aliati, ei chiar au intrerupt aprovizionarea cu apa in Singapore, singurul inamic eficient fiind clima Indiei, acele ploi musonice ce au impiedicat extinderea lor spre vest.

Dupa atacul de la Pearl Harbor, americanii au inceput refacerea flotei iar cele 3 portavioane care nu au fost afectate au reprezentat o baza de pornire. Pe un singur portavion incapeau aproximativ 80 de avioane, o unitate care daca era bine echipata putea face fata unui atac japonez.

Primele atacuri ale americanilor in Pacific s-au soldat cu mici victorii care nu promiteau prea multe dar care au fost obtinute strategic si care au ajutat Statele Unite sa preia controlul in Pacific.

Totul a inceput pe 1 februarie cu un portavion care a intreprins mai multe raiduri in insulele Marshall si Gilberts. Apoi, la scurt timp s-au succedat si celelalte preluari: Razboiul in Noua Britanie, insulele Wake, insulele Marcus, aflate la 1200 de metri sud de Tokyo, Yokohama, Nagoya si alte puncte la sud de Honshu.

In spatele acestor operatiuni minore, Statele Unite si-au consolidat linia de aprovizionare din Australia prin crearea unui lant de baze ce se intindea prin tot Pacificul; Insula Johnson a fost transformata in baza aeriana si insulele Christmas, Fanning si Canton au fost preluate si organizate.

Batalia de la Marea de Corali. Japonezii erau hotarati sa inainteze si mai mult in Noua Guinee, Noua Britanie si insulele Solomon. Cand pe 3 mai, japonezii au pornit in ocuparea Tulagi, de pe insula Florida, in Marea de Corali a patruns portavionul american Yorktown, impreuna cu 3 cuirasate si 6 distrugatoare, carora pe 5 mai li s-au alaturat o alta unitate formata dintr-un portavion, 7 cuirasate mari si 2 mici si 9 distrugatoare. In dimineata zilei de 7 mai, avioanele de pe cele 2 portavioane americane au scufundat portavionul japonez Shoho. A doua zi a avut loc adevarata confruntare si desi cele doua portavioane americane au fost grav avariate si evacuate, batalia din Marea de Corali a fost o victorie decisiva a americanilor, fiind pentru prima data cand o mare unitate japoneza a fost avariata si fortata sa se retraga.

Batalia de la Midway. Pe 3 iunie, aeronavele americane ce patrulau in largul insulei Midway au observat o unitate militara japoneza care se indrepta spre est cu scopul capturarii insulei, acesta fiind primul pas spre cucerirea posesiunilor americane din Pacificul Central. Fortele japoneze erau impartite in doua grupuri, primul alcatuit din 4 portavioane escortate de alte nave de razboi, iar la doilea din cuirasate si unitati amfibie, necesare capturarii insulei. Prima lovitura a avut loc in dimineata zilei de 4 iunie, iar japonezii au fost intampinati la mal de unitati terestre si garnizoana de aparare care fusesera alertate si care au ripostat cu foc continuu, nimerind unele nave de razboi si 2 portavioane. Cu data de 5 iunie a inceput infruntarea directa dintre americani si japonezi, pierderile fiind mari de ambele parti, insa aceasta au asigurat suprematia americanilor in Pacificul Central.

Datorita faptului ca au obtinut o victorie decisiva la Midway, americanii au pornit intr-o mare ofensiva in Pacific. Principala problema a unei ofensive in Pacific pentru americani era strapungerea triunghiului de garnizoane japoneze aparate pe cai aeriene, situate in insulele cucerite de niponi. In timp ce planurile erau intocmite, japonezii inaintau si mai mult in Noua Guinee si in iulie 1942 si-au debarcat fortele pe coasta nordica a insulei Guadalcanal, in sudul insulelor Solomon. Deoarece acestea reprezentau o amenintare pentru posesiunile americane din Noua Guinee si Noile Hebride, o expeditie americana marina, formata in Noua Zeelanda, a navigat sub protectia a 3 portavioane, a debarcat in Florida si Guadalcanal pe 7 august si au preluat repede controlul pe cea din urma, pregatind-o de aparere. Aici s-a desfasurat un razboi crud ce a durat aproape 6 luni, scopul acestuia fiind cucerirea unei mare parti din insulele Solomon. In Batalia din Marea Savo trupele americano-australiene au pierdut 4 portavioane, dar in cele din urma japonezii s-au retras. Pe 23 august un puternic convoi japonez a fost interceptat de americani in timp ce incerca sa aduca intariri in zona. Aceste lupte din insulele estice ale Solomonului au durat 3 zile la sfarsitul carora convoiul a fost nevoit sa se retraga. Dar japonezii au insistat si la 4 zile dupa infruntarea de la Capul Sperantei de pe 11-12 octombrie, ei au debarcat puternice intariri pe insula. Si americanii au mai adus aici inca o garnizoana de infanterie si campania s-a transformat imediat intr-o criza. Principalele lupte pe insula au durat pana pe 15 noiembrie, cand a devenit clar ca victoria apartinea americanilor. Luptele au mai continuat si dupa aceea dar, din garnizoana militarii japonezii au dezertat. Pentru a indeparta pericolul japonez de Australia, americanii au cucerit de la japonezi Noua Guinee in ianuarie.

La 26 iulie 1943 a fost publicata Declaratia de la Potsdam, prin care s-a cerut Japoniei capitularea imediata si neconditionata. Guvernul de la Tokyo a respins cererea , desi erau in preajma sfarsitului militar, leganat inca de mitul "vantului divin". Japonia pregatise impotriva unei incercari de debarcare a flotei americane pe coastele arhipelagului peste 700 de kamikaze, cu misiunea de a o ingropa in adancuri, o data cu sacrificiul lor. Nu era introdus in aceste calcule neprevazutul atac atomic. Dar daca e sa vorbim despre acest atac, el nu era cu nimic justificat. Sa analizam unde erau concentrate fortele armate japoneze la inceputul lunii august 1945: 2 milioane de ostasi in Japonia, in insulele Kurile si in Sahalinul de sud; un milion in Manciuria si in Coreea, asa zisa armata din Kwantung; 7-800 de mii in diferite regiuni ale Chinei si aproape un milion in Asia de sud-est. In schimb au fost alese ca obiective ale atacului atomic 2 orase cu mica importanta pentru potentialul militar japonez, dar unde isi duceau viata cateva sute de civili. Si acest atac avea loc dupa ce armata germana era infranta, Italia scoasa din razboi. Si dupa ce la Ialta, in februarie 1945, Stalin a informat pe aliati, ca la 3 luni de la infrangerea Germaniei, Uniunea Sovietica, va intra in razboi impotriva Japoniei. Exact la 3 luni, in 5 august 1945, Uniunea Sovietica a dat un ultimatum Japoniei care a fost respins de guvernul japonez. Astfel incat in ziua de 8, U.R.S.S. a declarat razboi Japoniei, atacand pe un front de 4500 de km, cu trei mari grupe de forte, sub comanda maresalului Vasilevski asupra principalelor concentrari de forte ale armatei din Kwantung. Chiar declaratia lui Stalin de la Ialta se inlantuie in logica lucrurilor legate de decizia privind atacul atomic. Literatura de dupa razboi aminteste ca :" .hotararea de a folosi bomba atomica si momentul fixat pentru aceasta aveau o legatura directa cu proiectata intrare a Uniunii Sovietice in razboiul impotriva Japoniei'. Si este vorba de afirmatia unui reputat om politic american. Scopul a constat in fortarea Japoniei de a capitula in fata Statelor Unite inainte ca armata sovietica sa invadeze teritoriul Japoniei, pentru a-si asigura un control unilateral postbelic in aceasta zona a lumii. Si de asta data a afirmat-o tot un american si nu unul oarecare, ci James F. Byrnes, consilierul apropiat al presedintelui si ulterior secretar al Departamentului de Stat care sprijinea ideea lansarii bombei atomice, "fiind convins ca bomba e in stare sa ne puna in pozitie de a dicta conditiile noastre la sfarsitul razboiului" dupa cum scrie Truman in memoriile sale. Dar problemele tehnice pe care le implica un atac atomic asupra Japoniei erau mari. Cand in septembrie 1944 exista deja o certitudine pentru realizarea bombei cu plutoniu pane in primavara lui 1945, se punea problema modificarii fortaretelor zburatoare destinate sa le transporte in raidul aerian de atac. Cel caruia i s-a incredintat pregatirea lansarii bombei atomice, Groves, urmarea cursa angajata intre uzinele in care erau fabricate cele doua materiale fisionabile si il ingrijora incetineala cu care se separa izotopul U 235. el a dat ordin sa se construiasca 2 modele de bombe: una cu uraniu, ce avea sa aiba o forma lunguiata, Subtirelul , dupa alura lui Roosevelt, si o a doua cu plutoniu, pantecoasa, denumita Grasunul , dupa fizionomia lui Churchill. Din vara anului 1944 au inceput sa fie pregatiti oamenii care trebuiau sa lanseze bombele, alesi toti dupa rezultatele obtinute, toti tineri dar cu experienta. In timpul antrenamentelor, fiecare avion era incarcat cu cate o bomba pantecoasa si se ridica la o inaltime de 10 000 m. Bombardierele se lansau de aici asupra unor cercuri vopsite in alb, coborand in 15 secunde pana la 6700 de m, eliberau bombele si apoi trebuiau sa urce pana la 17 km departare de cercuri , sub un unghi de 156 de grade si jumatate, in timp de 51 secunde. Inainte ca ele sa fie lansate, o bomba a fost si testata in pustiul Alamogordo, dar care continea o cantitate mai redusa de material fisionabil. A fot o experienta reusita care a oferit oamenilor de stiinta si militarilor o imagine terifianta asupra efectelor acestei arme ucigatoare. A urmat transportarea uneia dintre bombe, Subtirelul, la Tianin. Dupa cum era de asteptat masurile de siguranta luate au fost magnifice. Astfel bomba a fost transportata pe bucati, ca in cazul unui esec sa nu fie distrusa intreaga bomba.

Generalul Spaatz, cel care a preluat comanda trupelor aeriene americane din Pacific a dat ordinul ca bomba sa fie lansata incepand cu data de 3 august, de cum timpul ar fi favorabil, asupra unuia dintre obiectivele: Hiroshima, Niigata, Kokura sau Nagasaki. Si la 6 august a urmat ce stiti : Hiroshima. Bomba a explodat la 530 de metri deasupra orasului. Acolo temperatura avea sa ajunga egala cu cea a soarelui. De obicei temperatura urca treptat, atinge un punct maxim si apoi scade treptat. Dar aici temperatura a atins punctul culminant intr-o fractiune de secunda, transformandu-se intr-o sfera de foc cu peste cateva milioane de grade. Cei aflati sub punctul 0 s-au descompus, impregnandu-se in pietre. Tiglele acoperisurilor s-au topit pe o raza de 500 de metri da la acest punct zero. Primarul orasului Kabe, situat la 16 km de Hiroshima, a vazut fulgerul si a simtit caldura. La Academia Navala Japoneza de pe insula Eta Jima, situata la aproape 100 de km S-E de Hiroshima, elevii aflati in salile de curs au auzit un sunet surd, dar au simtit adierea unui vant neobisnuit de cald prin ferestrele deschise. In comparatie cu acestia, ce vor fi simtit nefericitii de la Cartierul General al Armatei care au fost aproape de punctul zero? Nu au avut timp sa simta nimic pentru ca au murit cu totii, ori arsi, ori ucisi, de unda de soc, ori de radiatii. Cei care lansasera bomba erau la randul lor ingroziti de parjolul pe care il provocasera. " Era o viziune infricosatoare, o masa clocotitoare de fum gri-purpuriu si se vedea ca avea un miez rosu si totul ardea." a declarat la sfarsit unul dintre piloti. Nici macar generalului Spaatz nu-i venea sa creada, cand a vazut in hambarele americane de la Tinian cutia in care fusese ambalata bomba, ca un lucru asa de mic putea provoca un asa dezastru. In timp ce la Hiroshima totul ardea, 70000 de oameni murind in primele secunde si in zilele urmatoare inca 28000, la Tinian, eroii de pe Enola Grey erau sarbatoriti ca niste eroi. Apar generali, ziaristi, se distribuie decoratii.

Vestea a ajuns la Tokyo destul de incet. La 6 august, mai precis la ora 8 si 17 min, operatorul de control al postului de Radio din Tokyo observa ca antena de la Hiroshima nu mai e in legatura cu statia. Era vid, liniste totala. Dupa cateva tentative infructuoase de a intra in legatura radio, incerca trei linii telefonice de ajutor. In zadar. Peste cateva minute, centrala cailor ferate japoneze constata o ruptura in circuit, putin mai la nord de Hiroshima. Incercarile prin telefon, sunt si ele zadarnice. Statul Major intra in panica. Cum se poate ca un oras de 343 000 de locuitori sa se volatilizeze? Telefon, radio, nici un contact. Abia mai tarziu o voce parvine la Tokyo: este aceea a sefului unei gari situate putin mai la nord de Hiroshima. El se exprima confuz, vorbeste de o teribila explozie, despre "cerul cu o culoare stranie". Ofiterii ridica din umeri si-i reproseaza ca a baut cam mult sake la acea ora de dimineata. Statiile radio nu au inregistrat nici o formatie de avioane. Da, a fost un raid de 2, ba nu, 3 avioane americane, dar asemenea raiduri de recunoastere se fac zilnic, iar Hiroshima nu prezinta nici un interes militar si nici n-a fost bombardat vreodata de la inceputul razboiului. Un pilot primeste un ordin sa zboare la Hiroshima, sa aterizeze, sa vada despre ce este vorba si sa revina pentru a face un raport. Pilotul zboara si vede infernul. Hiroshima, cat a mai ramas din ea, arde; e un camp plat ca si cum ar fi fost supus suctiunii unui aspirator monstruos. Aeroportul este o ingramadire de fiare topite, din ceea ce au fost avioanele. Este complet impracticabil. Inspaimantat, pilotul pune avionul pe directia bazei navale Kuru, la 15 km spre sud. Raportul sau facu misterul si mai de neinteles. Cum a putut Hiroshima sa devina acest infern de jaratic, cand n-a fost nici un raid aerian? Echipe de ajutor motorizat pleaca din Kuru, dar flacarile nu le permit sa se apropie de oras. De-abia dupa 12 ore de la cataclism, spre seara s-a putut intra in prima retorta in care avusese loc o reactie urmata de moartea atomica. Abia la 7 august, postul de radio japonez a difuzat un scurt comunicat: " Hiroshima a suferit distrugeri considerabile ca urmare a unui raid executat de catre cateva B 29. se pare ca un nou tip de bomba a fost utilizat. Investigatii sunt in curs." La 7 august, la ora 9 dimineata, un ofiter al fortelor aeriene japoneze invita pe cunoscutul atomist japonez Yoshio Nishina la Cartierul General al Statului Major. S-au pus 2 intrebari stupide: " daca ar putea construi o bomba atomica in 6 luni?" si " ce mijloace eficace se pot propune impotriva noii bombe?"

In timp ce japonezii isi tratau ranitii, observand cu stupoare ce efecte poate avea aceasta bomba, americanii pregateau Nagasaki. La Tinian, in zilele ce au urmat dupa primul atac, a sosit si Grasunul. La trei zile, o a treia bomba atomica a explodat, omorand 40 000 de oameni si ranind si mai multi. Rusia a declarat razboi Japoniei si a inceput invadarea Manciuriei.

Pe 10 august guvernul japonez si-a anuntat disponibilitatea de a accepta prevederile tratatului de la Potsdam din 26 iulie, cu singura conditie ca prerogativele imparatului sa nu fie afectate. Pe 2 septembrie a fost semnat armistitiul de pace, la bordul navei americane Missouri, aflata in golful Tokyo.

Astfel se incheie trista experienta a razboiului pentru japonezi, sau macar luptele directe caci japonezii au mai avut de suferit de pe urma razboiului si dupa semnarea acestui armistitiu.

ULTIMUL VIS AL LUI EINSTEIN:

UNIFICAREA SPATIO-TEMPORALA A FORTELOR FUNDAMENTALE

As dori sa incep prin a preciza ca n-a existat un om care sa se compare cu Einstein,atunci cand e vorba de fizica. In mod cert n-a existat nimeni ca sa fie el singur raspunzator pentru atat de multe idei revolutionare in fizica.

Stiu ca din cele mai vechi timpuri,visul oamenilor a fost sa inteleaga complexitatea naturii in termenii a cat mai putine concepte unificatoare.

In acest context,in istoria fizicii,stau alaturi trei nume:cele ale lui NEWTON,MAXWEL si EINSTEIN,cei mai mari oameni de sinteza si unificatori din toate timpurile.

NEWTON a identificat si a unificat gravitatia terestra cu cea cereasca.

MAXWEL a unificat fortele electricitatii cu magnetismul.

EINSTEIN si-a pus intrebarea daca s-ar putea unifica electromagnetismul lui MAXWEL cu GRAVITATIA lui NEWTON.

Atunci electromagnetismul lui MAXWEL ar fi la randul sau,manifestarea unei alte proprietati geometrice a varietatii spatio-temporale,exact dupa cum gravitatia newtoniana este o consecinta a curburii. Acesta a fost ultimul vis al lui EINSTEIN.

Se stie ca materia din jurul nostru este construita din patru particule de baza =

-doua particole nucleare:-PROTONUL(P)

-NEUTRONUL(N)

-doua particole asa numite usoare : -ELECTRONUL(e)

-NEUTRINUL()

Exista patru forte fundamentale care determina comportarea acestor particule,atunci cand ele se afla aproape una de alta. Aceste patru forte sunt urmatoarele:

1. FORTA GRAVITATIONALA , care dirijeaza miscarea planetelor ,a stelelor si a galaxiilor si care determina aspectele globale ale UNIVERSULUI in care traim.

2.FORTA ELECTROMAGNETICA

Forta de atractie dintre proton si neutron tine legat atomul.

Forta electromagnetica guverneaza in mod esential toate fenomenele bine cunoscute ale vietii,pe pamant.

3.FORTA NUCLEARA SLABA provoaca fenomene ca radioactivitatea ( ) si este cauza care a produs elementele grele aflate pe pamant sau in alte parti ale Universului.

4.FORTA NUCLEARA TARE asigura legarea impreuna a neutronilor si protonilor in nucleele atomice.

Fenomenul de fuziune care provoaca stralucirea Soarelui,si cel de fisiune ,care asigura sursa de putere rectorilor nucleari din actuala

generatie,sunt forme de manifestare ale acestei forte.

EINSTEIN presupunea ca aceste forte pot fi unificate si inglobate in structura spatiului-timp.

Fizicienii cred ca sarcina electromagnetica ,impreuna cu sarcinile nucleare slabe si tari,sunt atat de inrudite intre ele,incat primul stadiu al unificarii pune laolalta electromagnetismul cu fortele nucleare.

Dupa acesta unificare,o a doua etapa va contopi forta unificata precedenta cu gravitatia si astfel se realizeaza FORTA unificata finala cu ajutorul geometriei spatiului-timp.

Foarte multe din teoriile lui Einstein au fost transpuse in practica, astfel ca fizica a profitat de unul dintre cei mai mari fizicieni ai lumii.

Fizicienii de astazi ,din Romania si din alte parti ale globului 'cautat' in continuare de ce-urile cele mai adanci,proprii fizicii de astazi si de maine .

Imagini cu avionul "Enola Gay":