AUTOINDUCTIA
INDUCTANTA UNUI CIRCUIT
Experimentul 1. Se realizeaza un circuit cu o bobina L cu miez de fier, legata in serie cu un ampermetru, este conectata la o sursa de tensiune continua, prin intermediul unui intrerupator. La inchiderea intrerupatorului se constata ca acul ampermetrului deviaza lent catre valoarea finala a intensitatii.
experimentul 1 experimentul 2
Experimentul 2. Se realizeaza circuitul cu o bobina L, cu miez de fier , se leaga la o sursa de tensiune continua, prin intermediul unui intrerupator. In paralel cu bobina se leaga un bec, a carui tensiune nominala este ceva mai mare decat cea data de sursa. Cand circuitul este inchis, becul nu lumineaza, tensiunea aplicata la capetele lui fiind mai mica decatcea nominala.Dupa intreruperea circuitului, becul lumineaza, pentru un scurt timp, destul de puternic, desi sursa de tensiune a fost deconectata.
Experimentele descrise pun in evidenta o anumita intarziere a curentului electric, atat la stabilirea, cat si la inchiderea lui, in circuitele care contin bobine cu miez de fier. Pentru a explica fenomenul observat, se poate porni de la constatarea ca la inchiderea si deschiderea circuitului este comun faptul ca intensitatea curentului in circuit variaza : creste de la zero la I la inchiderea circuitului si scade de la I la zero la deschiderea lui.Urmeaza ca si campul magnetic produs de curentul electric din circuit este variabil in aceste situatii : creste la inchiderea circuitului si scade la deschiderea lui. Fluxul magnetic prin suprafata circuitului, produs chiar de curentul prin circuit, este variabil. Rezulta ca fenomenul observat este un caz particular al fenomenului de inductie electromagnetica, la care circuitul inductor este in acelasi timp si circuit indus, si de aceea a primit numele de autoinductie. Fenomenul trebuie sa apara ori de cate ori fluxul magnetic propriu ce strabate un circuit este variabil, deci nu numai la inchiderea sau deschiderea circuitului, ci la orice variatie a intensitatii curentului de circuit.
Autoinductia este fenomenul de inductie electromagnetica produs intr-un circuit datorita variatiei intensitatii curentului din acel circuit.
Sensul t.e.m. autoinduse poate fi gasit cu ajutorul regulii lui Lenz. Astfel, la inchiderea circuitului sau la o crestere a curentului in circuit, t.e.m. de autoinductie trebuie sa se opuna cresterii intensitatii curentului inductor, iar la scaderea intensitatii sau la deschiderea circuitului t.e.m. de autoinductie trebuie sa se opuna scaderii intensitatii curentului inductor. In cazul primului experiment, conform regulii lui Lenz, campul magnetic indus trebuie sa fie de sens opus celui inductor si contribuie la slabirea lui. In cazul experimentului 2, t.e.m. de autoinductie da nastere unui curent indus suplimentar, de acelasi sens cu cel inductor, datorita caruia becul lumineaza si dupa deconectarea sursei. Deoarece t.e.m. de autoinductie depinde numai de variatia fluxului magnetic inductor, ea poate depasi t.e.m. a sursei din circuit, ceea ce se constata experimental prin aprinderea becului dupa deconectarea sursei, cand el este in circuit doar cu bobina.
Inductia magnetica este direct
proportionala cu intensitatea curentului generator de camp magnetic : B
I. Rezulta ca fluxul magnetic propriu prin suprafata
unui circuit este direct proportional cu intensitatea curentului I din
acel circuit :
unde L este o constanta de proportionalitate, a carei valoare este specifica fiecarui circuit, numita inductia circuitului. Inductanta unui circuit este o marime egala cu catul dintre fluxul magnetic propriu prin suprafata acelui circuit si intensitatea curentului ce trece prin circuit :
L=
Unitatea de inductanta in SI rezulta din relatia :
[L]
=
Ea se numeste henry, cu simbolul H. Un henry este inductanta unei spire prin a carei suprafata fluxul magnetic propriu este 1 Wb, cand spira este parcursa de un curent de 1 A
Variatia fluxului magnetic propriu, datorita careia apare t.e.m. de
autoinductie, poate fi scrisa : 
, astfel incat, conform legii fenomenului de inductie
electromagnetica, t.e.m. autoindusa intr-o bobina este:
, unde 
este fluxul prin
suprafetele tuturor spirelor bobinei.
Asadar, tensiunea autoindusa intr-un circuit este direct proportionala cu viteza de variatie a intensitatii curentului din acel circuit, factorul de proportionalitate fiind inductanta circuitului.
La
aceeasi viteza de variatie a intensitatii curentului, t.e.m. autoindusa va fi
mai mare in circuitul cu inductanta mai mare. Expresia inductantei unei bobine
poate fi calculata, tnand seama ca variatia fluxului magnetic propriu printr-o
spira a bobinei este 
si ca t.e.m.
autoindusa in bobina cu N spire poate fi scrisa :
Comparand factorul de proportionalitate de pe
langa 
este chiar inductanta L
a bobinei : 
Relatia arata ca inductanta bobinei depinde de numarul de spire, sectiunea si lungimea ei si de permeabilitatea magnetica a miezului sau. Permeabilitatea magnetica a fierului poate fi de sute sau chiar de mii de ori mai mare decat a aerului, astfel incat inductanta unei bobine creste foarte mult daca i se introduce un miez de fier.
