"Nu exista nimic altceva decat atomi si vid " a afirmat Democrit.Asa incepe oare istoria bombei atomice ?
Cu 400 de ani inaintea erei noastre Democrit din Abdera descopera ca sfaramand un obiect material se obtin bucati mai mici, care la randul lor se descompun in bucatele si mai mici de materie si asa mai departe. La sfarsitul acestei serii de operatii repetate vor exista niste particule foarte mici care nu mai pot fi divizate. Aceste particule Democrit le-a numit 'atomi' (indivizibili) si a formulat prima teorie refefritoare la atom :
<< Atomii sunt particule eterne, simple si impenetrabile, diferite unele de altele numai prin forma, pozitie si miscare, constituind alfabetul universului. >>
Aceasta teorie este pe cale de a fi rasturnata in 1896, cand un profesor de fizica francez, Antoine-Henri Becquerel, descopera proprietatea atomilor de Uraniu de a emite raze, proprietate denumita mai tarziu de catre sotii Curie 'radioactivitate'. Asadar, materia poate sa emita energie.
In anul 1903 un fizician neozeelandez, Ernest Rutherford, da prima explicatie fenomenului de radioactivitate, demonstrand ca atomii elementelor radioactive emit trei feluri de radiatii : radiatii a cu sarcina electrica pozitiva, radiatii b cu sarcina electrica negativa si radiatii g fara sarcina electrica si a aratat ca atomul nu este indivizibil, radioactivitatea fiind o consecinta a 'dezintegrarii' atomilor, aceasta dezintegrare eliberand energie sub forma de radiatii. Astfel, Rutherford isi da seama ca atomul este format la randul lui dintr-un mic nucleu (care contine particule cu sarcina electrica pozitiva-protoni) inconjurat de un anumit numar de particule cu sarcina electrica negativa-electroni. In 1919, bombardand cu particule a un anumit element-Azotul-, Rutherford a reusit sa transforme atomii acestuia in atomi ai elementelor Hidrogen si Oxigen. Prin mijloace artificiale, acest fizician a reusit sa faca primul pas adevarat catre cucerirea energiei care tine unite particulele atomului - energia atomica.
Astfel, Rutherford demonstreaza contrariul teoriei lui Democrit referitoare la indivizibilitatea atomului.
Mai tarziu, studiind radiactivitatea, Albert Einstein isi da seama ca a distruge cea mai mica particica a materiei inseamna a elibera o mare cantitate de energie.
In anul 1931, fizicianul englez, James Chadwick, descopera ca nucleul contine, pe langa protoni, particule lipsite de sarcina electrica, pe care le numeste neutroni. Mai tarziu, fizicianul italian Enrico Fermi avea sa foloseasca neutronul pentru a bombarda si dezintegra nucleul, eliberand astfel energia din el. Fara sa-si dea seama, Chadwick gasise cheia fisiunii nucleare, adevarata cheie pentru cucerirea energiei atomice.
In jurul anilor 1932-1933 fizica atomica a facut o serie de pasi importanti. La laboratorul Cavendish din Cambridge, fizicienii Cockcroft si Walton dezvolta experienta profesorului lor, Rutherford, si bombardeaza nucleele de Litiu cu protoni, generati pe cale artificiala, reusind sa-i dezintegreze si sa-i transmute in nuclee de Heliu.
In 1933, la Londra, fizicianul maghiar Leo Szilard intuieste posibilitatea folosirii in scopuri militare a imensei energii nucleare. Dar nu este decat o intuitie, deoarece fizica este inca departe de a poseda,fie chiar numai din punct de vedere teoretic, cheia pentru cucerirea energiei atomice.
Din 1925 in Germania se instaureaza guvernul lui Hitler care ii persecuta pe evrei si astfel foarte multi evrei printre care si mari fizicieni parasesc Germania, refugiindu-se in alte tari. Intre anii 1933-1935 pleaca in America multi oameni de stiinta printre care : Albert Einstein, Edward Teller (fizician maghiar, parintele bombei cu Hidrogen), Eugen Wigner, James Franck, Leo Szilard, iar in 1938 si Enrico Fermi. In acesti ani in America are loc cea mai mare concentrare de oameni de stiinta cunoscuta vreodata. Daca pana acum oamenii de stiinta din tarile Europei studiau impreuna la o universitate din Anglia, Franta sau Germania, iar descoperirile pe care le facea unul dintre ei aveu sa fie cunoscute si aprofundate de toti, de acum inainte fiecare tara avea sa tina in secret mai ales descoperirile care se realizau in fizica atomica.
Inainte de a pleca in America, Enrico Fermi descopera reactiile nucleare efectuate de neutronii incetiniti cu grafit sau apa grea, si va folosi mai tarziu neutronii incetiniti pentru a determina reactiile in lant.
In anul 1938 fizicienii germani Otto Hahn si Fritz Strassman descopera, la Berlin, ca in procesul de fisiune (divizarea nucleului de Uraniu in doua cu ajutorul unui neutron), se dezvolta o mare cantitate de energie.Tot atunci ei descopera si posibilitatea realizarii unei reactii in lant. Astfel se contureaza ideea realizarii unei arme atomice pe baza unei reactii in lant. Dupa aceasta descoperire, in Germania nu se mai face nici un comentariu si nu mai apare nici o publicatie stiintifica referitoare la acest subiect. Acest lucru da de banuit oamenilor de stiinta din America, banuielile lor confirmandu-se cand, pe neasteptate, nazistii interzic exploatarea Uraniului din bogatele mine cehoslovace pe care pusesera stapanire, ceea ce insemna ca fizicienii germani se gandeau la folosirea Uraniului pentru a construi o bomba atomica. Si intradevar, la Institutul Kaiser Wilhelm din Berlin, fizicianul german Werner Heisenberg lucreaza la proiectul bombei atomice.
In anul 1939 izbucnirea razboiului mondial intrerupe pasnicul "voiaj spre necunoscut" : stiinta si tehnica sunt mobilizate sa slujeasca unor scopuri distructive.
In acelasi an trei dintre fizicienii emigrati in America, Szilard, Wigner si Fermi, ii trimit , cu ajutorul lui Einstein, o scrisoare presedintelui Americii, Francklin Delano Roosevelt, prin care ii comunica descoperirile facute in ultima perioada (o masa mare de Uraniu poate determina o reactie in lant, aceasta reactie dezvoltand o uriasa cantitate de energie, iar acest fenomen nou ar putea duce la construirea unor bombe extrem de puternice), il instiinteaza pe presedinte ca germanii cunosc deja aceste lucruri si probabil ca planuiesc construirea unor bombe de acest fel, constituind astfel un pericol pentru intreaga lume si ii cer aprobarea de a crea o arma atomica, sperand sa realizeze acest lucru inaintea germanilor. In acelasi an presedintele da acordul fizicienilor de a actiona, toate planurile si operatiunile devin strict secrete, insa doar din 1941 se intra in faza concreta a realizarii bombei atomice. Aceasta operatiune a fost numita 'Proiectul Manhattan' si a fost condusa de generalul Leslei Richard Groves. Pentru realizarea acestui proiect s-au cheltuit in total aproximativ trei miliarde de dolari, iar dupa doi ani aproape 150 de mii de persoane lucreaza in cel mai mare secret la acest proiect. Acest secret nu il cunostea nici macar Einstein care a aflat de existenta unei bombe atomice dupa explozia de la Hiroshima, cand evenimentul a aparut in ziare.
In 1942 Fermi construieste o pila atomica formata din placi de grafit si cilindri de Uraniu, dispusi alternativ, in care reactia in lant sa se autointretina, bombardarea nucleelor de Uraniu realizandu-se cu neutronii incetiniti care treceau prin grafit.
In acelasi an, unui tanar fizician, pe nume Julius Robert Oppenheimer, i s-a cerut sa se ocupe de partea proiectului referitoare la fabricarea armelor atomice. Intre timp, in Germania studiile si proiectele pentru realizarea unei bombe atomice se desfasurau foarte greu, deoarece mai ramasesera foarte putini fizicieni care sa se ocupe de acest lucru. Era nevoie de multi tehnicieni, mecanici, chimisti si de foarte multi bani pe care guvernul german nu isi permitea sa-l risipeasca si, de asemenea, nu dispuneau de Uraniul si de apa grea necesare. Convinsi ca in aceste conditii nu vor reusi niciodata sa realizeze o bomba atomica, fizicienii germani au hotarat sa realizeze niste reactoare nucleare. Ei faceau rost de apa grea necesara de la uzina din Rjukan (Norvegia), care era sub stapanirea lor. Dar, in 1943, niste soldati norvegieni, instruiti de englezi, bombardeaza uzina, distrugand toata cantitatea de apa grea care se afla acolo si blocand astfel planurile germanilor.
La sfarsitul anului 1942 lui Robert Oppenheimer ii vine ideea de a construi un laborator imens care sa reuneasca pe toti atomistii din America si toate cercetarile care se refereau la proiectul construirii unei bombe atomice. Acest superlaborator a fost construit pe podisul Los Alamos din New Mexico, un podis izolat, inconjurat de munti. Laboratorul a inceput sa functioneze din 1943, iar conducerea lucrarilor de aici i-au fost incredintate lui Oppenheimer. Astfel, Oppenheimer va deveni parintele bombei atomice. Inte anii 1943-1945, cat a durat construirea bombei, Los Alamos a cunoscut o concentrare de oameni fara precedent in istorie.
Tot in 1943 fizicienii de la Los Alamos au mai construit inca trei pile atomice, mai mari insa decat cea a lui Fermi. Cunoscand pericolul pe care il reprezentau germanii daca construiau o bomba atomica si nestiind in ce stadiu au ajuns fizicienii nemti cu cercetarile, cei de la Los Alamos se grabeau, lucrand de dimineata pana noaptea tarziu.
In timp ce la Los Alamos lucrarile se desfasurau intr-un ritm febril, colonelul Boris Pash, seful serviciului de contraspionaj, a primit o importanta misiune : sa se deplaseze in Europa ca sa afle adevarata situatie a armelor secrete germane. Astfel ia fiinta misiunea 'Alsos' : colonelul Boris Pash impreuna cu un fizician atomist din America pleaca in Europa. Nereusind sa obtina nici o informatie despre acest lucru din tarile Italia, Franta, Olanda, ei intra impreuna cu armata anglo-americana in Germania. Aici reusesc sa patrunda in laboratoarele fizicienilor germani de unde iau toate informatiile si datele de acolo si ii captureaza pe fizicieni pentru a nu da posibilitatea rusilor sa puna mana pe planurile atomice. Astfel misiunea 'Alsos' a fost indeplinita.
In aprilie 1945 moare presedintele Americii, Roosevelt, omul care, pentru a-l preceda pe Hitler in construirea bombei atomice, initiase colosalul 'Proiect Manhattan'. Noul presedinte al Americii devine Harry Truman.
Lucrarile continua in laborator fara incetare. In luna iulie a anului 1945 in desertul New Mexico, in locul numit Jornada del Muerto (Drumul Mortului), la aproximativ 80 de km de Alamogordo, genistii au inaltat un turn de otel pe care este montata o bomba. La 16 iulie ora 5.30 dimineta explodeaza in acest desert prima bomba experimentala cu Plutoniu. Dupa explozie, in desertul de la Alamogordo, pe locul unde fusese inaltat turnul de otel, nu mai ramasese decat un crater adanc. La acest experiment asista, de la o departare de 15 km de locul unde a fost inaltat turnul, toti fizicienii care s-au implicat in construirea acestei arme distrugatoare. Dupa acest experiment, Oppenheimer a afirmat:
<< A fost un spectacol emotionant si solemn, ceva care ne-a silit sa recunoastem ca viata nu va mai fi niciodata ceea ce fusese pana atunci. >>
Dupa ce Germania a capitulat in mai 1945, fizicianul Leo Szilard, care la inceput i-a cerut lui Roosevelt aprobarea de a se construi o arma atomica, isi da seama ca nemtii nu mai reprezinta un pericol si astfel nu mai era necesar ca bomba atomica sa fie folosita, iar de partea lui sunt mai multi fizicieni. Roosevelt murise fara sa lase vreun document care sa arate daca este pentru sau impotriva folosirii unei bombe atomice. Succesorul sau ,presedintele Truman, trebuia sa decida acum daca bomba avea sa fie folosita impotriva singurei tari care se mai afla in razboi : Japonia. El a format un comitet provizoriu insarcinat cu propunerea unei solutii in privinta folosirii bombei atomice.
Cei care nu erau de acord cu folosirea bombei au incercat sa aduca la cunostinta lui Truman, care nu cunostea foarte bine ce inseamna cu adevarat sa folosesti o arma atomica, consecitele pe care le implica acest lucru, insa generalul Groves, care era pentru folosirea bombei, a facut in asa fel incat rapoartele acestora sa nu ajunga in mainile lui Truman.
Comitetul numit de Truman nu vedea decat o singura solutie : daca Japonia nu va capitula neconditionat, atunci vor folosi bomba atomica. La 1 iunie 1945 acest comitet aproba in unanimitate lansarea saupra Japoniei a unui proiectil atomic, care nu era inca pus la punct. Presedintele Truman este convins ca aceasta actiune va grabi incheierea razboiului si astfel s-a luat hotararea ca prima bomba atomica sa fie lansata pe 6 august 1945. Printre cei care erau pentru folosirea bombei erau si Robert Oppenheimer si Enrico Fermi.
La 26 iulie 1945 a ancorat in insula Tinian crucisatorul 'Indianapolis' venind de la San Francisco. Pe cheiul blocat de puternice forte ale securitatii a fost descarcat un cilindru de plumb lung de 60 de cm si lat de 45. Pe urma, in noaptea de 28 spre 29 iulie, la Tinian au aterizat trei avioane, avand fiecare la bord cate un colet de dimensiuni mici. Toate aceste piese au fost transportate intr-o baraca la care accesul era strict interzis.
In noaptea de 5 august 1945 obiectul montat in baraca a fost incarcat la bordul avionului de tip B-29 'Enola Gay' pilotat de catre colonelul de aviatie Paul W.Tibbets Jr. de 29 de ani. Pe langa pilot, in avion se mai aflau 11 oameni.
La 6 august ora 1 si 37 de minute de pe insula Tinian au decolat trei avioane meteorologice, indreptandu-se fiecare catre un oras japonez. La ora 2 si 45 de minute avionul B-29 'Enola Gay' s-a inaltat mai greu ca de obicei, pentru ca avea o incarcatura de 7,5 tone peste cea obisnuita. Combustibilul pe care il avea in rezervoare reprezenta jumatate din greutatea totala a avionului. Avionul era escortat de un alt B-29 cu numele 'The Great Artist' ('Marele Artist').
Bomba care se afla la bordul avionului 'Enola Gay' a fost numita "Little Boy" ("Baietelul") si avea 4,25 metri lungime, 1,5 metri diametru, aproximativ 4500 de kg si o 'inima' - un miez de Uraniu fisionabil, reprezentand 0,5% din greutatea totala a bombei. Bomba era prevazuta, de asemenea, cu dispozitive cronometrice, menite sa intre in functiune imediat dupa lansare, spre a impiedica explozia in urmatoarele 15 secunde. Dupa 15 secunde de cadere indicatoarele de presiune actionau o capsa reglata in asa fel incat sa provoace explozia lui 'Little Boy' la inaltimea precisa de 565 metri. Din cele 4 capse aflate in interiorul bombei, cel putin 2 trebuiau sa se declanseze exact la inaltimea fixata pentru ca sa se poata produce explozia. O alta serie de dispozitive de siguranta impiedicau explozia bombei la mai mult de 3000 de metri inaltime. Punerea la punct a acestei bombe pe baza de Uraniu 235 a necesitat sase ani.
Ziua de 6 august 1945 era o zi ca oricare alta, o zi obisnuita din viata unui oras japonez. La 9 minute dupa ora 7 s-a dat alarma aeriana. Un singur avion B-29 si-a facut aparitia la mare inaltime. S-a rotit de 2 ori deasupra orasului, apoi s-a departat si a disparut.
La ora 7 si 9 minute, ora Japoniei, avionul meteorologic 'Straight Flush' s-a apropiat de orasul stabilit in planul de operatii. Deasupra obiectivului principal vizibilitatea era optima, doar cativa nori se aflau in dimineata aceea pe cerul Hiroshimei. Pilotul avionului 'Straight Flush' i-a raportat prin radio lui Tibbets conditiile meteorologice. Tibbets a primit mesajul. Alegerea obiectivului era in functie de conditiile meteorologice. Obiectivele de rezerva erau orasele Kokura si Nagasaki, obiectivul principal - Hiroshima.
La ora 7 si 31 de minute la Hiroshima a sunat incetarea alarmei. Viata si-a reluat pe nesimtite cursul normal.
La ora 8 si 9 minute avionul 'Enola Gay' se afla deasupra Hiroshimei ascuns dupa nori. La ora 8 si 11 minute avionul s-a plasat in pozitie de lansare la o altitudine de 9500 de metri, iesind brusc din nori. Acum probabil ca putea fi vazut de pe pamant. La ora 8 si 15 minute din avionul 'The Great Artist' s-au desprins trei parasute. Ele sustineau instrumentele care trebuiau sa transmita prin radio o serie de date avionului insarcinat cu masurarea exploziei.
La ora 8, 15 minute si 17 secunde 'Little Boy' a prins sa spintece aerul, dupa care avionul a executat un viraj rapid de 158 de grade. Explozia trebuia sa se produca peste 43 de secunde. La 565 de metri deasupra pamantului capsa a provocat detonarea unei incarcaturi care a impins cu o viteza de 1500 de metri pe secunda un mic fragment de Uraniu 235 spre a-l face sa se ciocneasca cu unul mai mare, de forma conica, din acelasi Uraniu 235, amplasat in partea din fata a bombei. In acea clipa s-a produs explozia atomica, 'Little Boy' dezvoltand o energie echivalenta cu cea a aproximativ 13500 tone de Trinitrotoluen.
Si a izbucnit o lumina : parca s-ar fi dezintegrat o stea; a fost un fulger care a orbit 300 de mii de oameni si a facut sa dispara orice umbra chiar si din cele mai intunecate unghere. Dupa lumina a urmat explozia, dar aceasta n-a putut fi auzita decat la 40-50 de km de Hiroshima, fiindca pentru cei aflati mai aproape ea s-a transformat in tacere vesnica.
Si caldura care s-a produs a topit acoperisurile caselor, a prefacut orice fiinta in nefiinta, intr-o simpla umbra intiparita pe asfaltul strazii, ca o dovada de netagaduit a disparitiei sale. La 4 km de Hiroshima caldura le-a provocat oamenilor arsuri la fata si pe corp.
Si suflul provocat de explozie, care s-a napustit cu o viteza de 1300 de km pe ora dinspre sfera de foc, a smuls din temelii pe o raza de multi km patrati casele care mai ramasesera in picioare.
Si a inceput ploaia : picaturi enorme si intunecate ca smoala, produse de evaporarea umiditatii din interiorul sferei de foc si innegrite de cenusa si de pulberea radioactiva, care au cazut odata cu aceasta ploaie de pamant.
Si vantul de foc care se pornise se intorcea catre centrul exploziei pe masura ce deasupra orasului aerul devenea tot mai dogorator. Iar apa raurilor s-a inaltat, inghitindu-i pe toti aceia care incercasera sa se salveze in ea.
De la momentul exploziei trecusera doar cateva minute. La 18 km de punctul lansarii doua unde de soc au lovit una dupa alta avionul 'Enola Gay', zguduindu-l puternic.
51 de temple avea Hiroshima dar n-a ramas in picioare nici unul. In loc de 20000 de victime pronosticate de Oppenheimer, se vor inregistra 78150 morti, 13983 disparuti si 37425 raniti. Pe o raza de 2,5 km de la centrul exploziei toate cladirile au fost distruse, facand loc unui desert atomic pe o suprafata de 11 km patrati (17000 de victime pe km patrat dintre care 8000 morti si disparuti).
Nici dupa aceste evenimente japonezii nu doreau sa capituleze. Dornici sa determine precipitarea evenimentelor intre Japonia si Rusia, americanii hotarasc sa devanseze cu doua zile lansarea celei de a doua bombe atomice, adica la 9 august, in loc de 11, cum era prevazut in planul initial.
La 9 august ora 3 si 49 de minute dimineata, un alt avion de tip B-29, condus de maiorul Sweeney, decoleaza de pe aerodromul din Tinian, avand la bord o bomba cu plutoniu de 5 tone, supranumita 'Fatman' ('Grasunul'). Puterea ei de distrugere este de 20000 de tone de Trinitrotoluen. Au fost stabilite doua obiective : Kokura si Nagasaki, la libera alegere a lui Sweeney.
Ajuns la Sud de Kokura, maiorul constata ca orasul este acoperit de nori. Se indreapta apoi spre Nagasaki, in dreptul caruia ajunge la ora 10 si 58 de minute. Lanseaza bomba de la o altitudine de 9000 de metri. Se vor inregistra 73884 morti si 74904 raniti, adica 12000 de victime pe km patrat dintre care 6000 morti.
Dupa un sfert de secol de la aceste evenimente, japonezii considera ca, daca lansarea bombei de la Hiroshima mai poate fi explicata, cea de a doua nu are justificare.
Astfel zguduitoarea istorie a bombei atomice se incheie odata cu sfarsitul celui de al doilea razboi mondial.
"Astazi -scria François Mauriac la 10 august 1945, dupa anuntarea celor petrecute la Hiroshima- lumea stie ca materia poate sa piara in ziua in care un om, poate chiar unul singur, va fi luat in sinea lui o asemenea hotarare."
Hiroshima
