Savanta Marie Curie-descoperirea radiului

La finalul anului 1897 bilantul activitatii Mariei Curie se prezinta astfel: doua licente, concursul de agregatie pentru  Invatamantul secundar, un studiu asupra magnetizarii otelurilor calite.
       Etapa urmatoare a carierei sale este doctoratul. In ultimii ani ai secolului al-XIX- lea studiul descarcarii electrice in gazele  rarefiate a dus la observarea unor fenomene de fosforescenta si de radiatii noi: razele catodice si razele Röetgen (sau razele X). Henri Becquerel studia fosforescenta sarurilor de uraniu. De unde poate proveni energia minima, degajata in mod constant de compusii uraniului, sub forma de radiatii ? Care e natura acestor radiatii ? Iata o celebra tema de doctorat.
       Scoala de fizica ii pune la dispozitie o biata incapere, dotata cu instalatii create de sotul sau. Marie Curie va demonstra ca misterioasa radiatie este o proprietate atomica, existand posibilitatea ca si alt corp, sa aiba aceasta putere. Compusii unui alt corp, toriul, emit acelasi gen de raze.
      Marie denumeste fenomenul "radioactivitate", iar corpurile cu aceasta proprietate se numesc radio elemente. Examinand unele minerale, constata o radioactivitate excesiva, aceasta continand o substanta mult mai puternica, un element chimic necunoscut.
      Pierre a urmarit cu interes progresele sotiei sale, alaturandu-si eforturile spre a gasi noua substanta.
      Din mai 1898 incepe o colaborare fructuoasa a celor doi soti, care va dura 8 ani si va fi distrusa de un accident tragic.
      Impreuna vor descoperi existenta a doua corpuri noi, distincte.
      In iulie 1898 anunta in "Coruptes rendus" descoperirea primei substane extrase din pehblenda, (un minereu de uraniu)   devenita poloniu (potrivit tarii de origine).
      La 26 decembrie 1898, sotii Curie anunta in sedinta Academiei de Stiinte din Paris, descoperirea celei de-a doua  substante, denumita radiu. Scopul imediat este de a obtine poloniu si radiu in stare pura. Guvernul austriac le ofera sotilor  Curie o tona de pehblenda. In 1902, Marie reuseste sa prepare un decigram de radiu pur si face o prima determinare a  greutatii  atomice: 255. Radiul exista oficial.
     Bugetul familiei se echilibreaza de abia in 1900, cand Pierre este numit in invatamantul universitar in cadrul unei scoli ce  apartinea de Sorbona, iar Marie e numita profesoara la Scoala normala pentru fete, de la Sèvres.
     Din 1899 pana in 1904, sotii Curie publica impreuna sau separat 32 de comunicari stiinifice.
     Radioactivitatea cucereste rapid cercurile stiinifice din toata lumea. In 1903, doi savanti englezi demonstreaza ca radiul  degaja continuu o mica cantitate dintr-un gaz, heliul. Este primul exemplu cunoscut al unei transformari de atomi.
     Miraculosul radiu putea fi confundat cu sarea, dar radiatia este de doua milioane de ori mai puternica decat cea a uraniului.
     Radiatiile pot fi oprite doar de un ecran gros de plumb.
     Radiul se va dovedi util in medicina. Radioterapia distruge celule bolnave si vindeca anumite forme de cancer si a capatat  numele de Curieterapie. Sotii Curie au convenit sa nu-si breveteze tehnica obtinerii radiului, desi acest lucru le-ar fi putut     aduce imense castiguri materiale. Ar fi fost, dupa ei, contrar spiritului stiinific. Einstein afirma dupa moartea savantei:   "Doamna Curie e singura dintre  toate fiintele celebre pe care gloria n-a reusit sa o corupa'.
      La 25 iunie 1903, cea care a declansat in 1897 toata aceasta efervescenta, Marie Curie, isi sustine teza de doctorat la  Sorbona. Titlul tezei de doctorat: "Cercetari asupra substanelor radioactive". Mentiunea: foarte onorabil, cu felicitarile juriului.  La 10 decembrie in 1903, Academia de Stiinte din Stockholm anunta atribuirea premiului Nobel pentru Fizica jumatate lui  Henri Becquerel si jumatate sotilor Curie, pentru descoperirile referitoare la radioactivitate.
      In 1905, Pierre tine o conferina publica in legatura cu lucrarea premiata, atragand atentia asupra pericolului radiului daca  acesta incape pe maini criminale.
      Colaborarea, viata de cuplu a celor doi soti Curie este intrerupta la 19 aprilie 1906, cand Pierre aluneca sub roata unui camion greoi si moare.
       Marie isi gaseste refugiul in munca neintrerupta in laborator. Ea singura este in masura sa succeada sotului sau la catedra  de fizica din Sorbona. Dupa ce, la 13 mai 1906 Mari devine prima femeie careia ii este incredintat un post in invatamantul  superior francez ("chargée de cours"-profesor netitular), doi ani mai tarziu va fi "profesor titular" la Sorbona, predand singurul   curs de radiactivitate din lume.
        In plina glorie, aleasa membra a numeroase academii straine, "doctor honoris causa", Marie Curie va ceda staruintelor     colegilor de a candida pentru un fotoliu la Academia de Stiinte in 1911. Savantei i-a lipsit un singur vot. Mai tarziu nici fiica    sa,  Irène nu  va fi aleasa membra, desi a candidat de doua ori.
        Invechitele traditii vor fi invinse in 1962, cand fiziciana Perey (eleva Mariei), descoperitoarea elementului chimic francium,  va fi aleasa in calitate de membru corespondent.
        In 1911 Marie e laureata a Premiului Nobel pentru Chimie. Nici un alt laureat nu a fost distins de doua ori cu aceasta   inalta  recompensa stiintifica.

Lectiile Cernobalului

Omenirea ar trebui sa-si schimbe optica asupra a ceea ce se poate numi calamitate mondiala Dillwyn Williams

Am comemorat, de curand, 15 ani de la catastrofa de la Cernobal, cel mai mare dezastru nuclear din istoria omenirii. Explozia reactorului de la aceasta centrala nucleara din Belarus, in 1986, a dus la eliberarea unor cantitati enorme de izotopi radioactivi, aproximativ 1 019 becquereli, iar norul radioactiv a afectat zone intinse din Belarus si nordul Ucrainei si o mica parte a teritoriului Rusiei; un grad mai scazut de radioactivitate a fost depistat pe toata emisfera nordica. La inceput, raspunsul organizatiilor internationale fata de necesitatea de a studia consecintele exploziei pe termen lung asupra sanatatii a fost lipsit de coordonare si nu este nici in prezent adaptat cerintelor. In 1990, Organizatia Mondiala a Sanatatii a primit, din Japonia, 20 de milioane $ (14 milioane Ł) pentru a investiga efectele asupra sanatatii,¹ dar donatia a fost controlata efectiv de catre un singur oficial, multi bani au fost cheltuiti fara justificare, iar rezultatele au fost dezamagitoare. Tot in 1990, Agentia Internationala pentru Energie Atomica a efectuat o investigatie separata. Rezultatele cu privire la posibilele consecinte asupra sanatatii au fost, in general, linistitoare, cu toate ca se cunosteau cazuri de neoplasme tiroidiene la copii.² SUA si Uniunea Europeana au semnat tratate separate cu guvernele implicate, permitandu-le sa investigheze efectele asupra sanatatii. La inceput, Uniunea Europeana si filiala europeana a OMS au jucat un rol principal in atragerea atentiei asupra incidentei neoplasmului tiroidian la copii,^3-5 dar ulterior au aparut studii separate ca, de exemplu, cel al Fundatiei Memoriale pentru Sanatate Sasakawa din Japonia. S-au implicat, fiecare in parte, si Unesco, Crucea Rosie Internationala, precum si mai multe alte organizatii si state. Au fost obtinute mostre de tesut tiroidian de catre diverse grupuri de cercetatori care, uneori, nici nu aveau vreo aprobare guvernamentala; au existat si situatii in care diferite colective de cercetare si-au publicat rezultatele experimentelor pe tumori fara sa stie ca aceleasi date fusesera obtinute si de alti autori.

In cele din urma, corpul medical al oamenilor de stiinta reprezentand asociatiile internationale pentru studierea tiroidei a luat initiativa unei coordonari a cercetarilor in domeniu. La treisprezece ani de la data petrecerii incidentului s-a ajuns la un acord intre guvernele din Belarus, Federatia Rusa si Ucraina, impreuna cu Institutul National de Cancer al SUA, Fundatia Memoriala pentru Sanatate Sasakawa din Japonia si OMS, ceea ce a dus la crearea bancilor pentru tumori. In prezent, prin intermediul unui centru de coordonare din Cambridge, cercetatorii au acces la o documentare completa asupra ADN-ului si ARN-ului din tesuturile tiroidiene normale si tumorale.⁶

Lipsa de cooperare dintre organizatiile internationale, manifestata in primii ani de dupa accidentul de la Cernobal, a fost influentata de mai multi factori. Unele organizatii nu doreau sa sprijine studiile pentru care nu primisera fonduri suficiente, pe de-o parte si din cauza conflictelor dintre personalitati. OMS Geneva a considerat oportun sa controleze coordonarea internationala, dar corpurile de finantatori s-au opus ideii de a renunta la control, date fiind problemele cu care se confruntasera programele OMS anterioare. O prima dificultate majora a reprezentat-o faptul ca multe persoane au anticipat un ritm scazut de crestere a incidentei neoplasmului tiroidian, cu o perioada de latenta de 10 ani; ei au manifestat o atitudine reticenta in ceea ce priveste acceptarea rapoartelor unei cresteri accentuate la patru sau cinci ani dupa explozie. In anumite situatii, reticenta parea sa reflecte regula generala conform careia gradul de rigurozitate a datelor necesare pentru a accepta existenta unei legaturi intre cauza si efect este strans corelata cu interesul manifestat de indivizi sau de organizatii fata de rezultatul cercetarii.

Dupa explozia de la Cernobal au aparut aproximativ 2 000 de cazuri de neoplasm tiroidian la persoanele care, in perioada expunerii la niveluri radioactive crescute, erau copii sau adolescenti.^7-9 Din fericire, nu s-au inregistrat decat putine decese in cazurile respective (E Demidchik, comunicare personala). Nu trebuie sa ne limitam, insa, numai la efectele la nivel tiroidian, desi primele emanatii nocive aveau o concentratie foarte mare de iod radioactiv. S-a pretins ca in randul populatiei expuse s-a inregistrat atat o crestere a incidentei afectiunilor de natura imunitara si a malformatiilor congenitale, cat si o diversitate a formelor de cancer; lipsesc, insa, studiile adecvate. La fel, la copiii ai caror parinti au fost expusi la radiatii, exista dovezi ale cresterii instabilitatii microsatelite.¹⁰ Nu sunt cunoscute efectele pe termen lung ale traiului intr-un mediu contaminat cu cesiu-137; ar putea aparea si efecte tardive ale iodului radioactiv ca, de exemplu, la nivelul sanului.

Este necesar sa se studieze, la nivel international, toate efectele pe care explozia de la Cernobal le-a exercitat pe termen lung asupra sanatatii; trebuie incluse confirmari ale diagnosticelor initiale, rolul unor determinari sigure si corelarea incidentului cu valorile dozimetrice. Pentru desfasurarea unui astfel de studiu ar fi necesar sa se aloce doar o mica parte din fondurile pe care Occidentul le ofera Ucrainei pentru a inchide si ultimul dintre cele patru reactoare de la Cernobal. In lipsa unui studiu adecvat nu se va putea face o evaluare autorizata a tuturor consecintelor; drept urmare, s-ar putea ca unele grupuri sa accepte neconditionat cele mai grave dintre efectele pretinse, iar altele sa afirme ca pe termen lung nu au fost decelate decat cazuri de neoplasm tiroidian.

Un alt exemplu al corelatiei dintre gradul de rigurozitate a datelor stiintifice si interesul fata de rezultatele cercetarii ni-l ofera raspunsul la problemele incalzirii globale. Este important sa ne intrebam nu daca exista efectiv o corelatie intre cauza si efect, ci daca este sau nu posibil ca influenta activitatii umane asupra fenomenului de incalzire globala sa justifice modificarea acestei activitati. Raspunsul este, categoric, da, si, in acest sens, gradul in care contributia activitatii nucleare ar putea reduce incalzirea globala trebuie supus unei dezbateri serioase, bazate pe compararea tuturor efectelor exercitate de generatoarele de energie conventionala si nucleara asupra sanatatii. Sunt, insa, greu de depasit dificultatile create atat de exagerarea pretinselor consecinte ale Cernobalului asupra sanatatii, cat si de erorile si musamalizarile care apar chiar la nivelul industriei nucleare.

Este putin probabil ca explozia de la Cernobal sa reprezinte ultimul dezastru nuclear major; indubitabil, vor mai aparea si alte evenimente care sa impuna o reactie la nivel mondial. Agentiile internationale au intampinat dificultati considerabile in gestionarea unui eveniment cu semnificatie mondiala, survenit in cadrul unui puteri mondiale izolata stiintific si supusa ea insasi unor uriase schimbari economice si politice. Pentru a evita astfel de confuzii, pe viitor e bine sa fie avuta in vedere posibilitatea aparitiei unor situatii conflictuale intre suveranitatea tarii unde s-a produs incidentul si importanta lui pentru restul lumii, asigurandu-se o investigatie impartiala. In ceea ce priveste consecintele unor atare incidente asupra sanatatii, este evident rolul conducator al OMS care, fata de 1986, si-a schimbat considerabil optica in aceasta privinta. Este oportuna implicarea organizatiei nu atat in coordonarea, cat in facilitarea cercetarilor, care ar putea sa fie controlate de grupuri de experti independente, selectate de organizatiile stiintifice internationale de profil, precum si de statele care fie sunt interesate direct, fie doar finanteaza studiile.

Este necesar sa tragem invataminte din accidentul de la Cernobal si sa hotaram cum anume sa coordonam implicarea statelor lumii in investigarea unor dezastre majore, astfel incat de beneficiile obtinute sa se bucure atat tara afectata, cat si intreaga omenire. Vom reusi, astfel, sa reducem riscul producerii unor noi dezastre si sa ne dezvoltam capacitatea de-a gasi solutiile adecvate in cazul in care apar consecinte nedorite.

Cercetarile efectuate de DW au fost finantate de Comisia Europeana. Participarea lui la conferinte a fost sprijinita de Comisia Europeana, OMS si Fundatia Sasakawa. A fost implicat in infiintarea Bancii de Tumori de la Cernobal (sprijinita de organizatiile mentionate, precum si de NCI), fiind si presedinte al proiectelor ei stiintifice. Nu a primit nici o recompensa personala de la nici una dintre organizatiile mentionate in editorial.

Traducere: Dr Irina Tanasescu