ASIGURAREA PROTECTIEI

IN LUCRARILE CU SURSE RADIOACTIVE

1. Asigurarea protectiei pe durata de timp in care nu se lucreaza cu substante radioactive.

In timpul in care nu se lucreaza cu surse radioactive, daca nu se iau masuri de protectie corespunzatoare, potentialul riscului de iradiere ramane acelasi ca si in cazul lucrului cu aceste surse. Se disting mai multe faze de ordin tehnic si organizatoric, in care, prin respectarea instructiunilor si regulilor de lucru se poate asigura o buna protectie impotriva radiatiilor.

1. Depozitarea si pastrarea surselor radioactive

Pentru reducerea posibilitatilor de accidente sau iradieri inutile, pastrarea substantelor radioactive se asigura intr-o incinta special amenajata – depozitul de izotopi radioactivi al unitatii. Pot ramane in spatiile de lucru numai sursele cu activitati reduse – de ordinul unui microcurie – sau acelea necesare in lucrari de continuitate sau solicitare cu o frecventa ridicata in lucru, cu conditia de a asigura inofensivitatea lor.

Intrucat doza de radiatii in depozit, prin insumare, poate fi ridicata, sursele trebuie depozitate in recipienti speciali, care sa asigure o reducere la minimum a iradierii. In depozitul pentru surse radioactive trebuie sa nu stationeze decat timpul necesar pentru a depune sau ridica o sursa radioactiva. Pentru reducerea timpului de lucru in depozit, recipientii sunt depusi, etichetati vizibil, in locuri dinainte stabilite, distantate intre ele, care se noteaza in registrul de evidenta a surselor din depozit. Sursele cu activitate mare, gamma-emitatoare si cu o frecventa mai redusa in utilizare se vor depozita in locurile cele mai indepartate de intrare, pentru ca prin distanta sa se scada valoarea dozei de iradiere. Pentru evitarea accidentelor accesul in aceasta incinta se face cu insotitor si deasemenea cu aparatura dozimetrica individuala si portabila.

Sursele de mare activitate, gamma-emitatoare trebuie considerate ca depozite de izotopi radioactivi si accesul in incaperile in incaperile in care sunt pastrate se face in mod similar acestora. Se va controla doza de radiatii, inainte de intrarea la o astfel de sursa chiar daca semnalizarea de la masa de comanda ( surse cu telecomanda ) indica ca sursa se afla in containerul (recipientul ) de pastrare.

O atentie deosebita trebuie sa se acorde la dezambalarea sau traversarea surselor din recipientii de transport in care au sosit de la furnizor sau in care au fost pastrate in depozit. In acest scop, depozitele in care se manipuleaza surse cu activitati mari trebuie sa dispuna de mijloace de ecranare si manipulare la distanta.

b) Ecranarea surselor radioactive

In acest scop, caramizile de plumb profilate sunt cele mai corespunzatoare, permitand o manipulare rapida la executarea ecranelor si asigurand o ecranare buna, fara scapari printre intervalele dintre elementele ecranului. Sunt ecranate sursele din incaperile de lucru, la terminarea zilei de lucru daca sursa nu se poate duce din anumite considerente in depozit si chiar cand se paraseste lucrarea pe un timp mai scurt in timpul zilei de lucru.

Eficienta oricarei ecranari se verifica cu aparatura dozimetrica portabila si ecranarea se completeaza daca masuratoarea indica ca este ineficace.

 

 

c) Marcarea locurilor unde se afla surse radioactive

Marcarea locurilor si zonelor unde se gasesc surse radioactive contribuie, de asemenea, la scaderea riscurilor de iradiere si contaminare. Intrarile incaperilor, in care se folosesc sau se afla surse radioactive, sunt marcate prin semnul caracteristic pentru radiatii si cu inscriptia :

‘ Atentiune, se lucreaza cu surse radioactive ’

Locurile unde se afla surse radioactive ecranate, ca si zonele din jurul unor surse unde exista un potential pericol de iradiere se marcheaza cu inscriptia : ‘Pericol de iradiere’.

Semnul indicator pentru radiatii, in limita posibilitatilor, trebuie sa se aplice, deasemenea pe toate vasele, instrumentele, utilajelor si materialelor utilizate in lucrarile cu substante radioactive. In acest fel se pot evita suprairadierile si extinderea contaminarilor.

 

 

d) Evidentierea surselor radioactive

O evidenta clara si tinuta la zi a surselor radioactive, a consumului lor si a reziduurilor radioactive dintr-o unitate nucleara concureaza direct la protectia impotriva radiatiilor, a personalului operator si a celor din jur, evitandu-se astfel circulatia haotica a surselor, pierderea sau folosirea lor de catre persoane neinitiate, care ar conduce la accidente de iradiere sau iradieri inutile.

 

 

e) Transportul surselor radioactive

Transportul surselor radioactive trebuie sa se desfasoare corect si in deplina siguranta, atat in cadrul unitatii cat si in afara ei. Pentru evitarea oricarei situatii neplacute, sursele se transporta numai ambalate corespunzator in containere special construite si cu mijloace adecvate. Recipientii de transport trebuie sa prezinte siguranta in timpul transportului pentru ca sursele radioactive sa nu isi schimbe pozitia in recipient, sa nu se deterioreze : spargeri de fiole continand gaze, solutii sau pulberi radioactive, varsarea continutului lor etc. sau sa se piarda. Acestia trebuie sa fie bine etansati si prevazuti cu posibilitati de retinere a substantelor radioactive, pentru a nu exista posibilitatea unei contaminari a suprafetei exterioare si pentru a limita contaminarea radioactiva in cazul unui accident – materiale absorbante ( hartie de filtru, vata, kiselgur etc.).

In cazul transportului in cadrul unitatii se recomanda ca sursele transportate sa fie de activitati strict necesare efectuarii unei lucrari.

Transportul surselor in afara unitatilor nucleare trebuie efectuat cu mijloace speciale, asigurandu-se protectia atat a personalului insotitor cat si a populatiei de pe traseu. Vehiculul de transport va fi marcat cu semnul pentru radiatii.

Recipientii de transport trebuie etichetati vizibil, inscriindu-se urmatoarele date : - izotopul radioactiv ;

- starea fizica si chimica a continutului ;

- doza de radiatii la suprafata recipientului etc.

Pentru evitarea unor accidente este interzisa transportarea surselor radioactive impreuna cu materiale corozive, inflamabile sau explozibile.

Pe timpul transportului in afara unitatii, doza maxima admisa la peretele containerului este in functie de activitatea transportata, adica pentru sursele intense se admit valori mai mari decat pentru sursele mici. In acest scop, Instructiunile Comitetului de Stat pentru Energie Nucleara privind regimul de lucru cu surse de radiatii nucleare au definit trei categorii de transport conform tabelului de mai jos.

Conform acestor categorii, containerele ar trebui sa fie construite asfel incat sa asigure o doza de 0,4 , 20 sau 200 mrem / h la suprafata exterioara. Ca doza de calcul trebuie luata valoarea recomandata de Comisia Internationala de Protectie contra Radiatiilor, adica 100 mrem / saptamana.

Aceasta doza ar conduce la dimensiuni prea mari ale containerelor, respectiv la containere prea grele insa deoarece manipularea containerelor nu se face foarte des se poate lua ca valoare calcul pentru proiectarea containerelor o doza de 100 mrem in 8 ore. Aceasta presupune ca doza maxima admisa intr-o saptamana sa fie administrata intr-o singura zi de lucru de 8 ore, urmand ca in restul saptamanii persoana astfel expusa sa nu mai lucreze in camp de radiatii. Aceasta valoare este in concordanta cu recomandarile CIPR, care admit administrarea dozei saptamanale intr-o singura zi.

Ambalajele containerelor nu trebuie sa fie contaminate. In acest sens instructiunile de transport ale Agentiei Internationale pentru Energie Atomica de la Viena, prevedeau urmatoarele valori :

 

 

 

contaminantul	Contaminarea radioactiva maxima admisa pe suprafata unui colet
Emitatori beta sau gamma   Emitatori alfa	1μ Ci / m2 = 10-4 μ Ci / cm2 0,1μ Ci / m2 = 10-5 μ Ci / cm2

Nivelele indicate aici sunt considerate ca admisibile daca suprafata contaminata nu depaseste 0,03 m^2. . Daca suprafata contaminata este mai mare de 0,03 m² , contaminarea admisibila va fi cu un ordin de marime mai mica.

Sursele radioactive nu se transporta cu alimente, emulsii sau pelicule fotografice care ar putea fi voalate de radiatii.

 

2. Protectia pe timpul lucrului cu surse radioactive

Masurile de protectie si tehnicile speciale de lucru sunt in general specifice fiecarei lucrari, insa ele pot fi grupate si analizate dupa cateva elemente comune, care sunt analizate mai jos.

Din punct de vedere al aspectului lor fizic, sursele radioactive se grupeaza in doua categorii : surse inchise si surse deschise.

Prin surse inchise se inteleg acele substante radioactive care in conditii normale de lucru se afla in forma solida, compacta, nefriabila si sunt inchise in capsule protectoare sau in materiale care nu permit raspandirea lor sub nici o forma.

Surse deschise sunt considerate toate substantele radioactive sflate sub o forma susceptibila dispersiei : lichida, gazoasa, pulverulenta, granulara etc. ca si cele carora li se aplica diverse tratamente chimice, termice etc. in urma carora sursa radioactiva se poate fragmenta sau dispersa.

Protectia impotriva radiatiilor, in cazul manipularii substantelor radioactive, prezinta deci doua aspecte principale si anume : iradierea organismului din exterior sau contaminarea interioara cu substante radioactive patrunse pe diferite cai in organism.

1. Protectia in cazul expunerii din exterior

Planificarea si pregatirea amanuntita a oricarei lucrari, care prezinta un risc de iradiere asigura in buna parte o evitare acestui risc. Cu aceasta ocazie se au in vedere : caracteristicile sursei radioactive, debitul dozei si distanta minima la care operatorul poate lucra fara pericolul unei expuneri pe timpul desfasurarii lucrarii, frecventa operatiilor si durata de expunere a personalului operator si cazurile posibile de avarie – iradieri sau contaminari radioactive, ca urmare a defectarii sau deteriorarii instalatiilor de lucru sau ecranarii lor.

Se trece apoi la elaborarea metodei de lucru optime si se intocmeste inventarul aparaturii si materialelor necesare pentru efectuarea lucrarii si asigurarea protectiei : ecrane de protectie, aparatura de control dozimetric, echipament de protectie, dispozitive de manipulare.

In cazul unor lucrari cu specific nou personalul operator trebuie instructat si avizat asupra tuturor riscurilor de iradiere posibile in timpul efectuarii lucrarii.

Pentru supravegherea expunerii personalului operator si controlul valorilor dozelor de radiatii incasate se folosesc radiodebitmetre, radiodozimetre si stilodozimetre sau fotodozimetre individuale.

Aparatura dozimetrica individuala se plaseaza in zonele unde impactul radiatiilor este mare : piept, maini, cap, gonade etc. insa dupa terminarea lucrarii ea nu trebuie sa ramana fixata de echipament ci se va depune in locuri ferite de actiunea radiatiilor, in afara incaperilor tehnologice.

Experimentarea prealabila a lucrarii in alb se realizeaza cu scopul de a reduce timpul de manipulare, unul din elementele primordiale in asigurarea protectiei impotriva radiatiilor. Cu aceasta ocazie se vor utiliza toate mijloacele care urmeaza sa fie folosite cand se executa lucrarea cu proba activa incercanduse astfel eliminarea tuturor neajunsurilor metodei si tehnicii de lucru folosite.

Asigurarea masurilor de protectie si a masuratorilor de control se foloseste pentru delimitarea si marcarea zonelor de lucru in care riscul de iradiere este peste limitele admise. Cu aceasta ocazie sunt evacuate din camerele tehnologice unde urmeaza sa se efectueze lucrari cu surse de activitate mare sau procese si tratamente chimice ori fizico-chimice cu substante radioactive persoanele care nu participa efectiv la aceste lucrari.

2. Protectia in cazul contaminarilor radioactive

Conditiile si masurile luate in acest sens se refera la : spatiul pentru lucru, echipamentul de protectie, organizarea si desfasurare lucrului atat in situatii normale cat si in cazul unui accident precum si starea fizica a personalului operator.

Spatii si instalatii pentru lucru

In cazul lucrului cu surse deschise ( taieri de fiole, dilutii, transvazari, evaporari, calcinari etc. ) nu sunt admise decat incaperi si instalatii care sa nu permita contaminarea aerului si suprafetelor din incaperile de lucru sau din cele invecinate si sa se presteze la o usoara si rapida decontaminare. Folosirea niselor si a boxelor este o masura de securitate impusa de necesitatea de a delimita zona in care se pot produce contaminari radioactive. Pentru a nu extinde contaminarea , circulatia prin aceste zone este interzisa pana la decontaminarea lor.

Instrumentele de lucru folosite in cazul surselor deschise trebuie sa fie confectionate din materiale rezistente la actiunea agentilor de decontaminare si sa aiba suprafetele lipsite de porozitati si rugozitati. Acestea sunt pastrate in truse captusite cu un material care sa retina substantele contaminante (hartie de filtru).

Echipamentul de lucru , halat din panza sau material plastic, boneta, manusi de cauciuc, masca cu filtru special, ochelari de protectie, incaltaminte cu talpa neteda, trebuie purtat de personalul operator chiar si in cazul unor patrunderi de foarte scurt timp in incaperile de lucru pentru a se evita contaminarea corporala. Acesta nu se scoate din incaperile de lucru evitandu-se pe cat posibil circulatia cu el in afara lor fara un control dozimetric amanuntit si o decontaminare corespunzatoare.

Organizarea si desfasurarea lucrului

Efectuarea unei lucrari cu surse deschise se efectueaza in tavi metalice emailate sau de material plastic, de preferinta de marimea interiorului incintei de lucru, captusite cu hartie de filtru, in care se depun de la inceput materialele necesare pe timpul lucrului.

Este interzisa pipetarea solutiilor radioactive prin aspirare cu gura, in acest scop folosindu-se o seringa precum si manipularea surselor radioactive prin apucare directa cu mana chiar daca mana este protejata cu manusa de cauciuc, in acest scop utilizandu-se un tampon de hartie de filtru.

La parasirea incaperilor de lucru, personalul unitatii nucleare trebuie sa efectueze un control dozimetric amanuntit si sa depuna echipamentul de protectie.

Colectarea si depozitarea reziduurilor radioactive

Colectarea reziduurilor radioactive din incaperile de lucru trebuie realizata in recipienti speciali de laborator, constand dintr-o parte metalica fixa si o parte detasabila, din material plastic sau polietilena care se presteaza la o decontaminare usoara sau se arunca odata cu continutul. Capacul recipientului este actionat mecanic si se deschide in plan orizontal pentru a se evita contaminarea mediului ambiant prin antrenarea si raspandirea eventualelor pulberi radioactive ca urmare a efectului de suctiune.

Pastrarea reziduurilor radioactive se realizeaza in recipiente situate in afara incaperilor de lucru, intr-o incapere speciala sau pe o platforma adecvata ferita de vant si precipitatii atmosferice.

Evacuarea reziduurilor radioactive

Reziduurile radioactive provenite de la izotopi cu timp de injumatatire scurt ( ore – luni ) dupa un timp suficient de depozitare ( peste 20 – 30 perioade de injumatatire socotite pentru izotopul cu perioada cea mai lunga dintre izotopii depozitati si incepand de la ultima depozitare de reziduuri in recipientul de pastrare ) se pot elimina ca reziduuri menajere, dar nu inainte de un control dozimetric.

3. Amenajarea interioara a unitatilor nucleare care utilizeaza surse deschise

Elemente constructive ale zonei calde. Materialele de constructie in prezenta carora se lucreaza cu surse radioactive deschise, rǎman de cele mai multe ori contaminate radioactiv, ca rezultat al fixarii acestor substante pe suprafata lor. De aceea, materialele de constructie trebuie sa se aprecieze si din punctul de vedere al receptivitatii suprafetelor lor fata de contaminantii radioactivi precum si al posibilitatilor de decontaminare.

In acest sens, sunt indicate materialele care prezinta o suprafata netede, cu o porozitate minima; aceste materiale ofera o posibilitate de patrundere mica si o adsorbtie redusa. In afara de aspectul fizic, intereseaza si structura chimica a materialului, deoarece materialele nedisociabile in ioni, ofera un schimb minim de ioni si in consecinta, pot fi utilizate in constructii interioare.

Pe de alta parte, se cere ca aceste materiale sa fie rezistente la actiunea chimica a agentilor corosivi: acizi, baze, solventi chimici; sa prezinte stabilitate termica si rezistenta la uzura si soc. Indeplinirea acestor conditii este necesara, dar un material ideal nu exista. Materialele curent utilizate indeplinesc numai cateva dintre conditiile cerute.

De altfel, orice material nou utilizat pentru amenajari interioare trebuie sa fie testat, determinandu-se factorii ID „indexul de decontaminare” si SI „spill index” care reprezinta:

In tabelul 1 se dau indicii ID si SI recomandati

Nivelul de activitate al laboratorului	SI	ID
1 μCi	3	2
1 μCi – 1 mCi (frecventa mica a emisiilor)	5-6	3-4
1 μCi – 1 mCi (frecventa mare)	7-8	5-6
1- 100 mCi (frecventa mica)	7-8	5-6
1- 100 mCi (frecventa mare)	9-10	7-8
100 mCi – 1 Ci (frecventa mica)	9-10	7-8
100 mCi – 1 Ci (frecventa mare)	11-12	9-10

Pardoselile. La amenajarea unitatilor nucleare este necesar ca, in afara materialului insusi, realizarea obiectelor sa corespunda integral necesitatilor de decontaminare. In acest scop, pardoselile incaperilor „active” trebuie sa aiba o suprafata neteda, fara crapaturi, adancituri sau fagase in care s-ar putea acumula substantele radioactive, sa se poata spala cu usurinta, decontamina sau inlocui, dupa caz. Pardoseala trebuie astfel construita incat sa se suprime marginile, suprafetele si unghiurile inutile, propice acumularii de praf, ca si toate accesoriile care ar deranja lucrarile de decontaminare.

Dintre cele mai utilizate materiale pentru unitatile de categoria a III-a si a IV-a se remarca in special masele plastice neporoase, care sunt rezistente la agentii chimici si la solventii organici. Acestea se utilizeaza sub forma de covoare, in fasii mari a caror imbinari se sudeaza. De asemenea, se poate crea o bariera suplimentara contra infiltrarii contaminarilor lichide, prin lipirea pe pardoseala de-a lungul rosturilor covoarelor a unor fasii din PVC de 0,5-1 mm grosime si 150-200 mm latime.

Un material de pardoseala oarecum convenabil este linoleumul. El este putin poros, dar acest dezavantaj se poate inlatura prin acoperirea cu un strat de ceara dura si apoi cu un strat de ceara solubila in solventi, care in caz de contaminare sa poata fi desprinsa si inlaturata. In cazul in care contaminarea patrunde mai adanc, se poate scoate portiunea contaminata si inlocui cu usurinta. Acest material are un mare neajuns: cu timpul el se intinde sau se contracta provocand fisuri. In afara de aceasta, linoleumul se deterioreaza sub actiunea sarcinilor concentrate (ecrane de protectie, containere, etc.). pentru a evita fisurarea linoleumului este indicat sa se aplice pe o dusumea solida, fara crapǎturi, din lemn sau ciment. In unele cazuri, se utilizeaza ca material pentru acoperirea pardoselilor, cauciucul, sub forma de rogojini. Materialul fiind foarte poros, poate absorbi lichidele radioactive, in care caz portiunea respectiva trebuie inlocuita. Aceasta solutie este buna insa neeconomica.

Pentru unitatile de categoria I se utilizeaza cateodata placile ceramice sau pardoselile din mozaic, sau ciment sclivisit. Desi activitatile utilizate sunt mici, cu toate acestea pot avea loc contaminari persistente. De aceea se obisnuieste ca aceste suprafete poroase sa se acopere cu diverse lacuri (clor-cauciuc, plexit, etc.). aceste lacuri insa nu au viata lunga, deoarece nu rezista la uzura si nu sunt suficient de stabile la actiunea agentilor chimici. Sunt total neindicate pardoselile din placi de marmura (sunt atacate de acizi), din lemn (parchet, dusumele etc.) si in general cele din material absorbant si cu porozitate.

Peretii. In scopul evitarii unei contaminari persistente, suprafata lor trebuie sa fie neteda, continua si usor lavabila. Pentru a se evita depozitarea prafului si a substantelor contaminate este necesar sa se elimine toate crapaturile si sa se acopere toate orificiile conductelor diverselor instalatii. Pentru realizarea unei suprafete netede si neporoase, care sa permita o decontaminare buna peretii se vopsesc cu lacuri sau cu vopsele antiacide, in culori deschise. Se mai pot utiliza, in afara de vopsele, lacuri exfoliabile, care in caz de contaminare se pot detasa si inlocui cu usurinta.

Usi si ferestre. Usile si ferestrele unitatilor nucleare trebuie sa se incadreze in limitele impuse de gradul de amenajare al unitatii respective. Astfel, pentru unitatile de categoria I si a II-a se pot utiliza usi si ferestre din lemn, vopsite cu ulei sau lacuri exfoliabile. Pentru unitatile de categorii superioare, si mai cu seama pentru cele de categoria a IV-a , acest lucru nu este suficient. Deoarece posibilitatea de decontaminare creste mult, este de preferat in acest caz ca usile sa fie metalice sau din materiale plastice.

In afara de aceasta, se recomanda ca usile sa fie batante pentru a se putea deschide cu piciorul in cazul contaminarii mainilor personalului care circula pe usi. Acest sistem are neajunsul ca la deschiderea usii poate provoca lovirea unei persoane care ar veni din sens contrar. Dezavantajul poate fi inlaturat prin montarea unui vizor in usa.

Se mai folosesc cateodata usi glisante care intra in perete la apasarea unei clape sau buton. In ceea ce priveste usile laboratoarelor de mare activitate, ale depozitelor cat si usile folosite in caz de accidente, ele trebuie astfel construite, incat sa se deschida dinauntru in afara. Ecranarea suplimentara a usilor nu este necesara cu exceptia celor de la depozit.

In cazul in care se lucreaza cu pulberi foarte fine sau cu substante radioactive volatile, usile si ferestrele se construiesc etanse si se inchid ermetic (nu se folosesc usile batante). Aceleasi conditii trebuie sa le indeplineasca si ghiseele pentru circulatia probelor. Cand exista pericolul contaminarii atmosferei laboratorului, aceste ghisee trebuie sa functioneze ca o ecluza si deci trebuie sa fie duble si construite ca atare.

O atentie deosebita trebuie acordata circulatiei personalului unitatilor nucleare, mai ales la categoriile superioare, cand acestea nu sunt amplasate in cladiri izolate.

Intersectarea personalului care transporta surse radioactive cu personalul altor servicii este contraindicata. De aceea este necesar sa se creeze o intrare separata, amplasata la capatul „rece” al unitatii. In afara de accesul normal (prin ecluza), pentru zona calda se asigura si o iesire suplimentara (normal necirculata si sigilata), pentru evacuarea personalului in caz de avarii, accidente, incendii. Aceasta iesire va putea fi utilizata si pentru introducerea directa din exterior a unor echipamente grele sau voluminoase, in zona calda. Sistemul de inchidere al acestei usi de avarii trebuie astfel realizat, incat iesirea sa devina posibila fara utilizarea unei chei, numai prin ruperea sigiliului si deblocarea inchizatorului.

Iluminatul. Pentru lucrarile cu izotopi radioactivi este necesara o iluminare de mare intensitate, in scopul usurarii tehnicii de manipulare a surselor. O iluminare insuficienta poate provoca atat iradierea operatorului cat si contaminarea spatiului in care se executa lucrarile. Este indicat ca in camerele active sa se foloseasca iluminatul fluorescent. Nu se recomanda acest sistem de iluminare in camerele de masuri, deoarece lampile fluorescente defecte produc impulsuri care vor fi inregistrate de instalatiile de numarare, daca nu se utilizeaza filtre electrice potrivite. Iluminatul artificial trebuie sa asigure 300 lx in zona rece si 500 lx in zona calda.

Ventilatia mecanica. Toate incaperile care constituie zona calda trebuie sa fie prevazute cu instalatii de ventilatie mecanica, pentru intro-ducerea aerului proaspat si evacuarea celui viciat. Ventilatia poate fi locala, cand deserveste numai boxele si nisele sau generala cand deserveste toata zona calda. Aerajul general trebuie astfel conceput, incat curentii de are sa fie indepartati in directia in care creste radioactivitatea, adica de incaperile sau zonele inactive spre incaperile sau zonele active.

Aerajul trebuie astfel conceput incat sa impiedice contaminarea incaperilor, ca urmare a unei circulatii necorespunzatoare a aerului din nisa.(Fig. 1)

Pentru a impiedica raspandirea contaminarii din nisa si din zona activa in zona inactiva trebuie ca evacuarea aerului sa se faca prin nisa (verificarea circulatiei curentilor de are se poate face cu fum si aceasta trebuie sa se faca inainte de darea in folosinta a laboratorului).

In incaperi, schimbul de aer se stabileste in functie de categoria unitatii nucleare. Astfel pentru categoria I a sunt necesare trei schimburi de aer pe ora, pentru categoria a II-a cinci, pentru categoria a III-a zece schimburi pe ora, iar pentru a IV-a peste zece schimburi pe ora.

O atentie deosebita trebuie data problemei evacuarii aerului cand se lucreaza cu pulberi, cu lichide radioactive volatile sau cu gaze radioactive. Evacuarea aerului in aceste cazuri trebuie sa se faca astfel incat sase impiedice patrunderea lui inapoi in cladire sau in cladirile invecinate. Daca pe o raza de 50 m mai exista si o alta cladire evacuarea aerului trebuie sa se faca printr-un cos cu 3-4 m mai mare decat a acoperisurilor invecinate. Amplasarea gurii de evacuare trebuie sa se faca tinand seama de directia predominanta a vanturilor. Daca se lucreaza cu pulberi sau gaze radioactive trebuie sa se prevada filtre speciale pentru retinerea acestora.

 

 

 

 

 

 

FIG. 1 Aerajul trebuie astfel conceput incat sa impiedice dispersarea gazelor sau aerosolilor radioactivi in laborator

 

 

 

 

 

 

FLUAJ DE AER GRESIT

PRIOECTAT

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

FLUAJ DE AER CORECT PROIECTAT

 

 

 

 

 

FIG.2 Amplasarea gurii de refulare a aerului contaminat

Depozitul de surse radioactive. Factorii principali care decid amplasarea si marimea depozitului sunt: specificul unitatii nucleare si frecventa lucrarilor. De obicei pentru unitatile nucleare de grad I si II nu este necesar un spatiu mare pentru depozitare. In asemenea cazuri, depozitul se amenajeaza chiar in interiorul camerei active intr-un safe, dulap metalic ecranat cu folii de plumb sau dulap in perete. In lipsa acestora, depozitul se poate amenaja intr-o celula betonata, amplasata fie in incaperea de lucru cu surse deschise in apropierea nisei, fie in imediata vecinatate.

Incaperea in care se vor depozita sursele trebuie astfel conceputa incat sa ofere o ecranare sigura a radiatiilor. In calculul protectiei, se considera activitatea surselor, fara tine seama de ecranarea realizata de containerul in care sunt depozitate.

In unele cazuri se obisnuieste sa se instaleze nise pentru prima dilutie chiar in interiorul depozitului. Avantajul acestui procedeu consta in reducerea la minimum a circulatiei surselor si deci micsorarea iradierii si a posibilitatilor de contaminare.

Zona intermediara. Intre zona calda si zona rece a unitatilor nucleare, este necesara existenta unei anumite zone neutre concepute ca un spatiu de trecere intre cele doua zone. Acest spatiu, numit ecluza sau zona intermediara, trebuie sa cuprinda:

• Vestibulul, in care se afla dulapuri ce contin echipamentul de protectie precum si dulapurile in care se pastreaza imbracamintea personalului. Tot aici trebuie sa se gaseasca o instalatie da masurare a contaminarii personalului;

• Zona de decontaminare, care trebuie sa cuprinda un numar suficient de dusuri si spalatoare pentru personalul unitatii nucleare. Adeseori separarea dintre vestibul si zona de decontaminare, este constituita dintr-o bariera inalta de 30-40 cm, in corpul careia sunt amplasate dulapuri mici pantofii de laborator.

• Instalatii sanitare, care trebuie sa fie calculate dupa numarul maxim de persoane care le folosesc.

Camera de masuratori. In aceasta camera sunt dispuse aparatele necesare masurarii activitatii substantelor radioactive utilizate. Deoarece cele mai mici contaminari pot provoca erori ale masuratorilor, este necesar ca sursele radioactive sa nu se introduca decat sub forma de probe pentru masurari. Pentru ca circulatia acestor probe sa fie minima, trecerea se face printr-un ghiseu practicat in peretele care desparte camera calda de camera de masurari.

Scriitori romani