Lonich Dan Gahan(Danila Ioan Marian, 24-aug.- 2003) INSPRE O FILOSOFIE A GERONTOLOGIEI Abstract. In fragmentul 1. prezint unele aspecte legate de conceptul de filosofie: diversitatea opiniilor filosofilor referitor la esenta definitorie a filosofiei, dinamica intensiunii si extensiunii termenului filosofie, o caracterizare alternativa suplimentara sau subumatoare, compatibilitati intre filosofie si gerontologie. In fragmentele 2,1-6 prezint o serie teme importante din perspectiva filosofiei stiintei: definitia senescentei, aspecte teoretico-explicative ale gerotologiei, caracteristicile definitorii ale proceselor senescente, formele presiunii timpului,aspecte explicative filosofice ale senescentei, o strategie filosofica inspre eradicarea senescentei, si altele. "...could I decide, 16217lcf35buy5q 16217lcf35buy5q 16217lcf35buy5q 16217lcf35buy5q 16217lcf35buy5q 16217lcf35buy5q 16217lcf35buy5q 16217lcf35buy5q 16217lcf35buy5q should I decide..."(Katzman) 16217lcf35buy5q "...it’s so hard to get old without a cause I don’t wan to perish like a..fading..horse Youth’s like diamonds in sun And diamonds are forever..." 16217lcf35buy5q 16217lcf35buy5q 16217lcf35buy5q (Alphaville) 1.Introducere: o incercare de a media o apropiere intre filosofie si gerontologie Ce este in general filosofia? Sau in ce consta specficul ei? Pentru a initia o filosofie a gerontologiei trebuie sa avem o conceptie de reper asupra filosofie, pentru a privi apoi cu ochi filosofici gerontologia. Pe de alta parte, nu este exclusa existenta unei compatibilitati mai adanci intre cele doua discipline. Pentru Aristotel, filosofia este cunoasterea primelor principii. Pentru Kant, filosofia este cunoastere prin concepte si cercetarea limitelor puterii cognitive a ratiunii pure. Pentru Hegel, filosofia este cunoasterea rationala a absolutului. Iar alte orientari filosofice au atras atentia si asupra succesului sau reusitei ca si conditii ale corectitudinii sau adecvarii credintelor. Pentru Wittgenstein, filosofia este o activitate de clarificare a gandurilor. "...Pentru filosofia analitica, filosofia este analiza a limbajului--- a limbajului stiintei, in varianta empirismului logic, a limbajului uzual in varianta asa-numitei ,, filosofii a limbajului comun". Pentru Heidegger, filosofia este analitica existentiala, adica cercetare a modurilor de a fi proprii existentului uman(Dasein). Pentru reprezentantii Scolii de la Frankfurt (Marcuse), filosofia este teorie critica a formelor de reificare si alienare umana in cadrul acestei societati"(Coltescu 2002, p.19-20).Multi filosofi au considerat ca filosofie este o anumita cunoastere, diferentele apar fie in ce priveste obiectul acestei cunoasteri(primele principii, absolutul, universalul, limetele etc.) sau metoda (prin concepte la Kant) sau facultatea ei (ratiunea, simturile).. Sa fie filosofia doar o cunoastere contemplativa dezinteresata din punct de vedere practic, aplicativ? Tudosescu considera, "...constructiile filosofice nu se inchid in ele insele, ci au o puternica vocatie cauzal functionala(in raport cu celelalte forme de constiinta...)si inalte valente aplicative( in raport cu totalitatea domeniilor de activitate practica transformatoare a oamenilor)....numai in masura in care conditioneaza reedificari valorice de ansamblu la nivelul celorlalte forme ale constiintei sociale si, respectiv, reasezari in structura tablelor de valori ale culturii, astfel incat aceste sa stimuleze schimbari cu caracter profund in structura si dinamica civilizatiilor, se poate spune ca se poate spune ca filosofia are ea insasi caracter aplicativ."(Tudosescu 1997, p.169). Unii au accentuat propensiunea filosofiei catre universalitate, tendinta de a cuprinde totalitatea realitatea: filosofia este conceptie generala despre lume, propunandu-si sa studieze determinatiile cele mai generale ale realitatii, adica ale naturii, societatii si gandirii. Dar, gandirea nu este o caracteristica universala a universului, nici societatea. Determinatiile cele mai generale ale lumii privesc fie nivelul fundamental-necesar al universului, substanta, nivelul microfizic, fie anumite caracteristici holistice ale universului, ca evolutia si devenirea cosmica. Sau, filosofia studiaza existenta in totalitatea ei. Dar, Beaufret scria despre Wolff in modul urmator: "Wolff propune deci sa faca recesamantul essentialia-lor, adica a tot ceea ce poate fi spus despre fiinta ca fiinta. Aceasta stiinta este, prin urmare, stiinta fiintei ca posibilitate....Se poate vorbi despre fiinta fara a spune un cuvant despre existenta sa. Aceasta din urma nu constitue decat un "complementum posibiltatis", complement al posibilitatii. Pe de alta parte, exista domenii ale filosofiei, ca etica, care cvasi-dezinteresate de anumite aspecte ontico-ontologice ale realitatii. Exista o anumita autonomie intre unele discipline filosofice, asa cum exista o anumita libertate in viata biofiintei umane. O alta caracterizare alternativa a filosofiei vizeaza scopurile ei. Astfel, pentru Rescher scopurile caracteristice ale filosofiei sunt: (i) Provide answers to those domain definitive questions, that is, propound and comunicate information that conveys these answers.(We want answers.) (ii) Seek for cogency, that is, fit those answers out with a rationale that attains cogency and conviction by way of evidentiation, and demonstration.(We want not just answers but answers worty of acceptance.) (iii) Strive for rational economy, pursuing the tasks at issue in points (i) and (ii) in a way that is rationally satisfacatory. that is , in an efficient, effective, economical manner. Problema caracterizarii generale a filosofiei relativ la domeniile ei particulare sau a specificului ei relativ la alte forme culturale---arta, religia, stiinta---este una metafilosofica. Dar, cum se justifica aceasta diversitate de opinii asupra esentei filosfiei? Coltescu apreciaza ca :" cele doua nivele ale filosofiei[filosofia de ordin prim si metafilosofia] interactioneaza, se situeaza intr-un raport de circularitate, optiunile ganditorilor in planul filosofiei propriuzise avand efecte asupra conceptiei lor metafilosofice si, convers,conceptiile lor metafilosofice repercutandu-se asupra cercetarilor lordin planul filosofiei propriuzise"(Coltescu 2002, p.18-19). In mod asemanator cu Vacariu et al(2001), consider ca multe din caracterizarile anterioare sunt corecte in parte, dar ele privesc filosofia unileteral, uneori dintr-o perspectiva reductionista. Ele ar putea fi considerate complementare. Totusi, carcaterizarile anterioare, fie in particular fie luate impreuna simultan, nu reusesc sa surprinda tot ce a fost, ceea ce va fi filosofia, cu alte cuvinte, tot ceea ce poate fi cu legitimitate filosofia. Dar, pana la ce limite s-ar putea extinde dezvoltarea filosofie? Exista ceva care ar putea limita filosofia, pentru a nu se altera?... Ce este filosofia, sau in ce consta unitatea ei unificatoare? Trebuie sa inchidem tematica filosofia la vechile intrebari? Intrebarile antice epuizeaza posibilitatile tematice intelepciunii? Daca o unificare prin reducere la una din caracterizarile anterioare ar fi inacceptabila, ramane inca o posibilitate de unificare nu reductiva ci prin subsumare la scopuri-ideal. Am sa ilustrez printr-un exemplu din filosofia stiintei. Karl Popper considera ca adevarul este idealul regulativ al stiintei, si in aceste mod adevarul poate avea si o functie unificatoare. Dar, adevarul nu este suficient nici ca si criteriu al stiintificitatii si nici ca ideal al stiintei, deoarece enuntul banal "In Timisoara ploua" nu este un enunt stiintific veritabil, chiar daca ar fi adevarat, e prea comun. Sunt necesare si alte constrangeri. Pe langa adevar, stiinta trebuie sa urmareasca si explicatia sistematica, legile si gradele de libertate ale universului la toate nivelele lui. Fetzer asuma ca stiinta tinde/urmareste spre descoperirea legilor naturii care sunt aplicabile pentru scopurile explicatiile si predictiei. Simplitatea si economia nu sunt scopuri-valori necesare ale stiintei. Teoriile simple trebuie preferate fata de alternativele teoretice complexe numai daca sunt in primul rand adecvate. Ori, noi nu stim a priori daca realitatea este simpla sau nu. Unii filosofi considera ca stiinta tinde catre unitate(Gold and Stoljar, 1999).. Dar, stiinta nu trebuie sa urmareasca unitatea decat daca universul este unitar si noi nu stim a priori daca universul este unitar, dar, stim ca vrem sa cunoastem si sa intelegem cu adevarat universul la toate nivelele lui(fizic-chimic-bilogic-psihologic-social). Poate universul are un nivel fundamental care este un ingredient necesar in orice lume posibila, dar unitatea universului nu trebuie identificata cu unitatea stiintei. Daca universul contine com-unitate a particulelor, daca exista un ultim-unic-tip-de-primitiv-ontologic, totusi, ,,organizarea este o proprietate care nu poate fi redusa la proprietatile partilor ei, deoarece comportamentul fiecarei parti depinde de celorlate[parti] si de scopurile intregului"(Del Re 1998). In stiintele politice nu se trateaza despre proprietatile particulelor fizice elementare, ori unitatea stiintei trebuie, totusi, sa fie o com-unitate a stiintelor particulelor si o unitate specifica stiintei, nu o ierarhie a nivelelor existentei sau o evolutie moleculara, nici o unitate cognitiva ce acopera intreaga activitate mentala constienta(inclusiv cea deceptiva). Unitatea stiintei trebuie cautata in specificul cunoasterii stiintifice, in metodele ei, in istoria dezvoltarii ei, in scopurile si idealurile ei, in formele absolute, independente neural, eterne, ale stiintei. Alte viziuni antireductioniste ale stiintei au fost cele exprimate de Fodor(filosofia stiintelor cognitive), Block(filosofie), Velman(psihologie), Chalmers(filosofie), Hendry in chimie, X in filosofia stiintei si altii. Acum,etimilogic considerand, expresia filosofie are sensul de iubire de intelepciune. In mod analog, cu Popper, am putea considera ca idealul regulativ al filosofiei este intelepciunea. Astfel diferitele defintii date de filosofi ar putea figura ca si conditii ce privesc intensiunea dinamica a conceptului de filosofie/intelepciune, iar diferitele aplicatii si domenii particulare ar putea compune extensiunea dinamica a conceptului. Sub acest ideal regulativ ar trebui sa subsumeze toate preocuparile filosofice legitime din trecut, din prezent si din viitor, adica toate preocuparile filosofice posibile.Ceea ce justifica includerea sau excluderea unor conditii la sensul conceptului de filosofie este compatibilitatea cu sensul ei ideal ultim:intelepciunea. Dar, ce este intelepciunea? S-a considerat ca, intelepciunea este compatibila cu conceperea si cunoasterea aspectelor de maxima generalitate,universale si necesare ale universului in ansamblu(cf. Coltescu, ex.,fiinta, devenirea) si a diferitelor lui regiuni/nivele(ex., viata, societatea, umanitatea etc.).In studiile de istorie a filosofiei, constatam ca sensul termenului de iubire-de-intelepciune se imbogateste si se dezvolta cu timpul, de unde anticipam ca intelepciunea este un ideal spre care tindem si/sau progresam, nu un dat pe care doar ar trebui sa-l analizam, de ex. creierul. Insusi creierul nu este decat un mijloc care participa inspre aproprierea acestui rezultat ideal, iar in conditiile multiplei realizabilitati implementationale la nivel fizico-chimic a starilor mentale unii s-ar putea intreba daca este singurul mijloc sau conditie de posibilitate. Daca capacitatile creierului care definesc mentalitatea sau cognitia[controlul miscarii, receptia si codarea stimulilor, prelucrarea informatiei, imagintia, rezolvarea problemelor] pot fi reproduse, in principiu, de roboti, atunci nivelul neuronal nu este conditie de posibilitate a mintii, adica nu este necesar ca arhitectura unei minti sa aiba la baza neuroni, mintea in sine se refera la un ansamblu de capacitati care pot fi implementate de arhitecturi ce pot varia atat la nivelul structurii interdependentelor fizico-chimice ale entitatilor complexe ce le compun cat si la nivelul tipului de entitati complexe care o compun(ex., neuroni, cipuri etc). Cum spune Block, "ea poate fi implementata mecanic, electric, biologic".Observam ca odata cu aparitia unor noi ramuri ale stiintei, sau odata cu extensiunea domeniilor stiintei, artei si culturii este posibila si extensiunea domeniilor filosofiei, ex. apariritia filsofiei stiintelor cognitive. Pe de alta parte imbogatirea continutului termenului filosofie poate fi initiat chiar din interiorul filosofiei insasi.Progresul in filosofie poate surveni pe multiple cai: -fie prin dezvoltarea unor intrebari fundamentale vechi; -fie prin abandonarea unor teze,directii care s-au devenit eronate; -fie prin adaugarea unor noi teme pentru reflectia si intuitia filosofica; Si, orice domeniu al existentei sau chiar posibilul ar putea deveni obiect al reflectiei filosofice, dar mai ales acele(teme) care ar fi mai strans legate de un sens mai fundamental al idealului filosofiei=intelepciunea. Sa fie reflectia, chibzuinta si intuitia insasi suficiente pentru intelepciunea biofiintei, indiferent de rezultatele lor? Calitatea, seriozitatea unei reflectii ar fi suficienta pentru a fi considerata ca filosofare? Dar ce ar putea fi intelepciunea?Sau, macar, fata de ce s-ar opune ea? Intelepciunea nu poate insemna ignoranta, deci este compatilbila cu cognitia. Totusi, intelepciunea nu inseamna orice cunoastere: filosofia nu este identica nici cu stiinta,nici cu religia, nici cu arta. Intelepciunea nu poate insemna prostie, deci filosofia este compatibila cu inteligenta. In general, inteligenta a fost caracterizata ca o anumita abilitate mentala[adaptare, capacitate de a rezolvare problemele etc.] . Dar, ce este intelpciunea pentru noi, in masura in care suntem fiinte vii, nu unelte, robi electronici? Dintr-un punct de vedere uman, consider ca, ea nu poate fi caracterizata independent de utilitatea ei pentru fiinta vie. Astfel, intr-o ultima analiza si apreciere, intelepciunea trebuie sa implice capacitatea cognitiva constienta de a rezolva urmatoarele probleme: -supravietuire;adaptarea nu are valoare decat ca mijloc pentru supravietuire, nu in sine; initial a existat o adaptare biologica, astazi mai inteligenta ar fi adaptarea unei planete/universului la nevoile omului; -optimizarea conditiilor vetii; -prelungirea duratei maxime a vietii speciei si a indivizilor ei; -eradicarea senescentei; -si progresand continuu in aceast sens am tinde spre o limita ideala, SPRE NEMURIRE SI FERICIRE. In plus, fata de inteligenta, intelepciunea presupune si capacitate de apreciere corecta a celor mai importante scopuri, ale posesorului ei, pe termen lung. O lege biouniversala a intelepciunii ar putea fi aceasta : Masura intelepciunii vietuitorului/speciei este direct proportionala cu cantitatea si calitatea vietii lui/ei in istoria universului. Aceasta lege se intemeiaza pe o presupunere si o apreciere a ceea ce este si trebuie sa fie scopul ultim al tuturor organismelor vii[supravietuirea-conservarea-dezvoltarea vietii(ex., aparitia constiintei)].Inteligenta in mod absolut presupune capacitatea rezolvarii oricaror probleme, indiferent de importanta lor pentru biofiinta. De 3,x miliarde de ani, sensul ultim al majoritatii interactiunilor organism-mediu, al cunoasterii si al orientarii/navigarii vietuitorilor in mediu a fost maximizarea cantitatii si calitatii vietii. Prin calitate vreau sa semnific fericirea cu tot ce implica ea, ex .si placerile cognitive. Din aceasta perspectiva alternativa, intelepciunea ar putea fi conceputa ca o culme a inteligentei relativ la rezultat: sensul ideal sau rezultatul maxim, daca este posibil, al intelepciunii ar putea fi, in ultima apreciere, nemurirea si fericirea. Aceste considerente ar putea functiona in calitate de conditii alternative ce caracterizeaza imbogatesc sensul conceptual al termenului filosofie. Sau celelate conditii ale conceptului de filosofie ar putea fi considerate ca si conditii-mijloc spre.... Cunoasterea , daca nu duce la fericire sau/si la viata, nu poate fi nici identificata si nici implicata de intelepciune. Daca omenirea ar fi amenintata brusc de o catastrofa naturala---de coliziunea cu un corp celest sau de initierea unei noi ere glaciare---intreaga cunoastere ar fi folosita ca mijloc pentru rezolvarea problemei supravietuirii si conservarii nelimitate in timp a vietii.Creierul are in raport cu restul organismului un rol de control, orientare, rezolvare a unor propleme[ex. supravietuire, reproducere sau alte dorinte implicate de fericire], dar raportat la viata sau la intreg este doar mijloc; viata mentala a creierului depinde de viata si starea celulelor(neronale, gliale) care-l compun iar supravietuirea si conservarea celulelor (musculare, osoase etc.)ce compun organismul depind de inteligenta creierului; exista o interdependenta. Mintea umana are ca tinta fundamentala, adica, spiritul sau finalitatea creierului este conservarea si optimizarea vietii. Din aceasta perspectiva, a maximizarii cantitatii vetii si intr-o anumita masura insuficienta si a calitatii, doresc sa atrag atentia asupra importantei unei stiinte:gerontologia, si deci asupra posibilitatii unei filosofii a gerontologiei. Gerontologia este aceea stiinta care studiaza conditiile si procesul senescentei .Idealul ultim sau visul gerontologiei este eradicarea[eliminarea radicala] senescentei. Sigur, orice ramura particulara a stiintei face posibila o filosofie a unei stiinte particulare, dar, aceasta stiinta are importanta mai fundamentala, fiind una dintre conditiile de posibilitate ale maximizarii conservarii vietii la nivel individului uman. 2.Inspre o filosofie a gerontologiei In cele ce urmeaza, vreau sa prezint o minima consideratie asupra unor aspecte mai imporante ale gerontologiei. 2.1.Definitia senescentei: in lucrarea lui Structurile vii sub presiunea timpului, Dan Eremia considera ca, " senescenta este procesul aparent spontan de deteriorare progresiva a structurilor vii, declansat la nivel molecular, incepand din chiar primul moment al existentei acestor structuri si avand ca rezultat reducerea continua a performantelor biologice, precum si cresterea riscului de incetare a vietii in urma agresiunilor de tot felul al mediului ambiant." 2.2.Asupra procesului senescentei Strehler ("Time, cells and aging"-Academic Press,New York and London,1962)imparte procesele senescente in doua categorii: -determinate, prin care intelege de fapt componenta genetic determinata a oricarui proces senescent; -si, subsidiare legate de efectele agresiunilor ce apar in cadrul interactiunii corp-mediu. Majoritatea gerontologilor(cf. D.Eremia) considera ca un proces, pentru a fi considerat senescent, trebuie sa indeplineasca 4 conditii fundamentale: -universalitatea:toti membrii speciei trebuie sa fie afectati de el cu timpul; - progresivitatea:presupune ca leziunile care stau la baza senescentei se acumuleaza cu timpul; afectarea unei macromolecule are loc brusc, dar acumularea acestor leziuni se produce gradat si, deci, progresiv, regresiv. -sa fie intrinsec: ceea ce exclude leziunile venite din cauze externe ca bolile ; -sa fie nociv. 2.3. Formele presiunii timpului D. Eremia unifica sub expresia presiune a timpului factori si anumite schimbari intrinseci cu caracter senescentogen. Principalele forme de manifestare a presiunii timpului: -agitatia termica a moleculelor ce implementeaza structura vietii; -bombardamentul fotonic si corpuscular provenit sub forma de radiatii din mediul extern; -atacul chimic al radicalilor liberi rezultati in urma reactiilor chimice metabolice(ex.hidroxilul OH*); -interconectarea lanturilor macromoleculare, in special a proteinelor si acizilor nucleici, care este reactia chimica ce genereaza cel mai amplu efect nociv, plecand de la cel mai mic nivel de interactiune chimica. 2.4.Explicatia teoretico-explicativa a senescentei De obicei, se considera, in filosofia stiintei, ca o teorie trebuie sa explice legile si sa unifice fenomenele dintr-un domeniu particular al stiintei. In articolul intitulat "O incercare de clasificare rationala a teorilor imbatranirii"(1990), Medvedev estimeaza numarul teoriilor ce explica senescenta la aproximativ 300. Iata o parte din ele: 1.Teorii ale programarii genetice; 1a.Ipotezele programului activ morfogenetic; 1b.Ipotezele programului de sinucidere postreproductiva; 1c. Ipotezele imbatranirii pasive morfogenetice; 1d.Ipotezele existentei unor gene specifice sau nespecifice senescentei; 1e.Ipotezele existentei unor gene specifice ale longevitatii; 1f.Ipotezele privind existenta unor ceasuri bilogice; 2.Teorii ale leziunilor primare; 2x. Ipoteza uzurii prin functionare; 2y. Teoria microsocurilor termice; 3.Teorii bazate pe analiza manifestarilor senescentei la nivel molecular, celular si organic; 3a. Teorii ale stabilizarii structurale si ale interconectarii macromoleculelor; 3b.Teorii bazate pe modificari calitative ale proteinelor din cauze post-translationale; 3c.Teorii bazate pe schmbari cantitative ale proteinelor; 3d.Teorii bazate pe modificari in biosinteza proteinelor; 3e. Teorii bazate pe modificari ale structurii acizilor nucleici; 4.Teorii evolutioniste; 4a.Teorii ale ratei trairii; 4b. Teorii bazate pe corelatii intre rata cresterii si rata imbatranirii ; 4c. Teorii bazate pe corelatia dintre durata dezvoltarii si rata imbatranirii; 4d.Teorii bazate pe corelatii intre dimensiunile organismului si durata de viata; 4e. Teorii bazate pe corelatiile dintre unele modificari la nivel molecular si durata vietii; 4f.Teorii bazate pe corelatiile dintre unele modificari la nivel genetic si rata imbatranirii; 4g.Teorii bazate pe corelatiile dintre unele modificari la nivel celular si longevitate; 4h. Teorii bazate pe corelatiile dintre performantele de regenerare tisulara sau de proliferare celulara si durata de viata; 5. Teorii ale imbatranirii anumitor tesuturi particulare; Acest set este de gradul doi. 6. Modele fizico-matematice ale imbatranirii; -idem, 7. Teorii unificatoare. -care incearca sa combine elemente din diferite grupuri de teorii;de ex., asa numita "network theory of aging" elaborata de Kowald si Kirkwood in 1994, care imbiana teoria erorilor cu teoria radicalilor liberi. Problema care se pune in gerontologie este aceea a distinctiei efectelor de cauze: ca in stiintele cognitive cauzare vs corelatie . Asa cum scria cunoscutul gerontolog Leonard Hayflick, intemeietorul citogerontologiei "Principala intrebare va fi intotdeauna urmatoarea: este modificarea incriminata cu adevarat o cauza prima a senescentei sau este doar rezultatul unor schimbari ce au avut loc la un nivel mai fundamental?" Sau cum scrie Medvedev, "constatam ca au loc numeroase schimbari biochimice, dar de ce au loc aceste schimbari? Si de ce aceste schimbari au loc doar in celulele somatice cele germinale trecand nealterate de la o generatie la alta?"(reprodusi dupa Eremia S.V.S.P.T.) Dan Eremia considera: "In opinia majoritatii gerontologilor, senescenta este, foarte probabil, un fenomen multicauzal si multifactorial, la realizarea caruia participa numeroase mecanisme biofizice, biochimice si biologice. Fiecare tip de celula, tesut, organ sau organism are propria lui traiectorie a imbatranirii. Procesele senecente celulare stau la baza fenomenului global al imbatranirii, dar ele alcatuiesc, totodata , elementele componente ale unei retele interactive ierarhic superioara a carei integritate se deterioreaza cu timpul." Exista procese senescente care afecteaza sisteme de diferite grade ierarhice."(S.V.S.P.T.) Dupa cum s-a observat, anterior, in clasificarea rationala a lui Medvedev, majoritatea teoriilor senescentei stabilesc diferiti factori cu efect senectogen. S-ar putea ca unii factori sa nu fie de ordin prim, atunci ar fi posibila un reductionism la unul sau cativa factori senectogeni ultimi. Dar, oare procesul senescentei este declansat doar dinspre nivelul fundamental[fizico-chimic] spre cele macroscopice, tisulare? N-ar putea exista o bidirectionaliate ? Stresul psihic[nivel sistemic, SNC] n-ar putea afecta senectogen nivelul celulelor individuale? Sau ignoranta[ma gandesc la nivelul de cunoastere la care se afla gerontologia actuala] umana n-ar putea figura, ca o conditie, intr-o explicatie rationala, completa a senescentei? Vedem ca, conditiile senescentei nu pot fi regasite in totalitate in schimbarile[ex, leziuni, deteriorari datorate unor reactii chimice subcelulare sau intercelulare]la un nivel ontic fundamental[fizico-chimic, atomic-molecular], deoarece cognitia si ignoranta umana sunt stari ale unui anasamblu celular. Deci, o explicatie completa a senescentei nu poate fi reductionista, asa cum capacitatile cognitive superioare ale omului nu pot fi explicate prin reducerea la proprietatile neronilor individuali. Constiinta umana nu este produsul unui neuron singular. Pe de alta parte, factorii cu caracter senectogen pot fi atat intrinseci[ex.,senescenta replicativa] cat si extrinseci[ex.,atacul speciilor reactive de oxigen], ceea ce ingreuiaza reducerea explicatiei senescentei la un singur factor cu efect senescent, fi el si interactiunea corp-mediu. Pe de alta parte, nivelul biologic findamental[ celular si/sau subcelular] este, totusi, o conditie necesara, de posibilitate a senescentei tisulare, chiar daca nu suficienta. De exemplu, daca am reuni disjunctiv toate teoriile sintetizate de Medvedev: T1 & T2 &...&T300 X este om & X este vulnerabil la factorii prezentati in T1...T300 ----------------------------------------------------------------------------------- X va imbatrani am face un rationament non-valid, deoarece, in principiu, nu este imposibila interventia unei inteligente stiintifico-tehnologic superioare in procesul senescentei umane, si astfel, eradicarea senescentei. Deci, daca explicans-ul nu este necesar, explanandumul nu este suficient. Predictia n-are caracterul necesitatii.Cred ca am justificat esecul explicativ al reductionismului. Dar, o teorie trebuie sa fie unificatoare, si, in ce priveste factorii ce alcatuiesc conditiile necesare[de la nivelul fizico-chimic], este nevoie de o teorie unificatoare. Exista dificultati. De exemplu, daca am incerca sa subsumam abstract toate conditiile necesare ale senescentei organismelor terestre in interactiunile dintre corp si mediu, nu le-am putea acoperi, deoarece prescurtarea telomerilor acizilor nucleici nu este datorata interactiunii vatamatoare dintre corp si mediu. Pe de alta parte, nu este necesar ca o interactiune intre corp si mediu sa aiba efect senescent[ex.,contactul cu o inteligenta terapeutica superioara]. Totusi, chiar si contingente, in realitate, toate interactiunile dintre om si mediul fizico-chimic terestru, considerate intr-un interval temporal suficient, sunt senectogene. Poate, in ce priveste coditiile necesare ale senescentei umane, o teorie unificatoare disjunctiva, care sa cuprinda toate conditiile ultime necesare, ar fi binevenita. 2.5.Cateva considerente filosofice asupra explicatiei senescentei Organismul uman, asa cum este acum, este o parte din intregul universului; el nu poate nici sa se izoleze de univers si nici nu poate trai in afara universului; de ex., are nevoie sa inhaleze oxigen si sa ingurgiteze alimente din exterior. O fiinta vie care sa traiasca etern din productie energetica proprie ar semana cu un perpetum mobile. O intrebare mai filosofica:Ce putem spune despre conditia/conditiile de posibilitate ale senecentei? Daca ar putea exista o fiinta care sa traiasca izolat de univers si care sa fie supusa totusi senecentei, atunci condtiile necesare ale senescentei ar putea fi reduse la ce de origine interna. In realitate, cel putin in cel priveste pe om, influentele senectogene vin atat din exterior cat si din interior. Initial, am considerat ca, dintr-un punct de vedere filosofic, perisabilitatea sau distructibilitatea structurii vii este conditia prima a senescentei. Dar, acestea sunt si conditiile mortii prin accident. Poate, distructibilitatea are ca o conditie de posibilitate decompozabilitatea. Totusi, chiar daca perisabilitatea sau distructibilitatea sunt conditii prea largi spre a da seama numai de batranete, ele sunt conditii necesare sle senescentei, ce nu trebuie sa lipseasca dintr-un set al tuturor conditiilor necesare si suficiente ale senescentei. Pe de alta parte, ceea ce face posibila senecenta, in cadrul interactiunii cu mediul, sunt anumite lipsuri si insuficiente, adica imperfectiuni, ale modelului structural si functional care este implementat de organism. Exista organisme multicelulare terestre( ex., anemona care nu imbatraneste deoarece i-si schimba continuu celulele din care este compusa) sau celule germinale ce se divid nelimitat, care nu imbatranesc, chiar daca atomii si particulele din care sunt facute au o durata de conservare finita.Deci, distructibilitatea organismului sau a celulelor nu este o conditie suficienta pentru ca sa determine in mod necesar si universal senescenta. Organismul uman este prevazut cu unele mecanisme de protectie impotriva agresiunilor mediului[de ex., organismul poseda o serie de substante antioxidante ca enzima SOD], dar ele n-au o eficienta de 100%. S-au, arhitectura naturala a organismului uman nu este dotata cu mecanisme de prevenire sau eliminare a acumularilor unor deseuri metabolice[ex., lipofuscina, in neuroni] sau a calciului in artere(Wick et al 2003) . Inexista unor mecanisme pentru reglarea unor procese a caror actiune nu este absolut benefica pentru organism: senecenta celulara si apoptoza . In alte cazuri, arhitectura organismului uman, in conditiile in care nu este afectata de cancer, nu este prevazuta cu mecanisme regeneratoare[ex., inexistenta unor mecanisme pentru refacerea telomerilor micsorati sau pentru pevenirea senescentei replicative] la nivel subcelular . Asa cum ne asteptam dintr-un punct de federe filosofic sau conceptual, daca imbatraneste, nu are capacitatea de a se reface si de a se proteja in suficienta masura pentru a se pastra la aceeasi parametri functionali timp nelimitat. Daca nu are aceasta capacitate, nu are mecanismele suficiente. Dar este rezolvarea acestei probleme potrivita nivelului genetic? Nu cred. Rezolvarea acestei probleme presupune cooperarea unor cercetatori, unor inteligente constiente. Totusi, specificitatea arhitecturii creierului este determinata genetic(Delacour 1998), si deci, anumite capacitati predeterminate genetic, dar rezolvarea problemei specifice a eradicarii senescentei nu este inascuta. Rezolvarea cere intermedierea, mai eficienta si mai rapida a , capacitatiolor cognitive ale creierului uman sau ale unei minti inumane. Organismul uman nu a fost proiectat de o inteligenta constiinta, ca o race-car. Nu exista o entitate externa numita evolutie sau selectie naturala care sa actioneaze ca o forta fizica asupra organismelor vii. Totusi, a existat o lupta pentru supravietuire, reproducere, adaptare, dominare. Adaptarea nu are o valoare indiferent de context, ci numai cand este necesara supravietuirii sau progresului.Cred ca aceste probleme puteau fi rezolvate in multiple cai, ceea ce a facut posibila aparitia unor obiceiuri, specializari-specificari care ulterior sau conservat genetic. Daca anumite specii au supravietuit pana acum, inseamna ca au anumite capacitati care, pe de o parte, le avantajeaza posibilitatea supravietuirii, pe de alta parte, le avantajeaza mai mult in rezolvarea unor probleme fundamentale(ex., reproducere, lupta, adaptare, controlul si manipularea mintilor etc.). Nimeni nu a selectat aceste capacitati, ci ele au avantajat mai mult anumite specii care in consecinta sau impus prin superioritate in numar, lupta, adaptare, reproducere etc. Daca aparitia si dezvoltarea unor capacitati/abilitati a fost in intregime sau nu determinata aleatoriu-genetic, este o problema care nu o voi discuta aici.Deci, de ce nu este inzestrat organismul cu mecanisme care sa-i permita sa ramana mereu tanar? Pentru ca in late life nu exista lupta sa interes pentru nemurire sau neimbatranire? Nicidecum. Apoptoza si senescenta celulara nu sunt prezente in organismul uman pentru ca au fost selectate, selectia presupune o minte intentional, de cineva, ci pentru ca ele au creat anumite avantaje suficiente pentru ca organismele sa nu dispara, in conditiile contextelor de pana acum. 2.6. Inspre eradicarea senescentei sau inspre o gerontologie filosofica: o strategie filosofica Dar este nevoie de o idee prima strategica in ce priveste realizarea idealului ultim al gerontologiei.. O strategie posibila s-ar putea intemeia pe urmatorul principiu: eliminarea conditiilor de posibilitate ale senescentei ar echivala cu eradicarea senescentei. Asa cum am aratat, la nivelul factorilor cauzali si manifestarilor senecentei exista o diversitate si o complexitate deconcertanta. Fiecare tip de celula are propria ei traiectorie a senescentei . Totusi, toate tipurile de celule umane provin dintr-o singura celula ou. Diviziunea celulei prime genereaza o multiplicitate celulara. Fiecare celula are un numar finit si identic de gene. Prin represia si expresia unor gene se diferentiaza celulele diferitelor subsisteme ale organismului:sistemul nervos, muscular,osos etc. Pe de alta parte, toate tipurile celulare[ex.,procariote sau eucariote] au cateva proprietati comune: membrana celulara, DNA, citoplasma, si ribozomi. Ceea ce face plauzibila existenta unor mecanisme comune ale senescentei. Chiar in cazul organismului uman, care este alcatuit numai din celule eucariote, exista asemanari celulare.De ex., neuronii au in comun cu celelalte celule ale corpului uman urmatoarele proprietati: a) sunt inconjurati de o membrana celulara; b) au nucleu ce contine gene; c) contin citoplasma, mitocondrii si alte organite celulare; d) indeplinesc procese celulare de baza ca sinteza proteinelor si producerea energiei; O strategie coordonatoare ar trebui sa inceapa cu cercetarea manifestarilor senescente de la nivelul tuturor tipurilor celulare. Aceasta ar face posibil pasul urmator, stabilirea cauzelor/factorilor senectogeni. Al treilea pas, stabilirea cauzelor, conditiilor si factorilor senectogeni ai celulelor in general. Poate, ca teoriile mecanismelor funadamentale ale senescentei prezentate de Eremia ar putea indeplini, cel putin partial, acest rol. Aceste teorii sunt: -teoria senescentei ca rezultat al instabilitatii genetice; -teoria senescentei prin mutatii somatice; -senescenta ca rezultat al dereglarii proceselor de transcriptie si translatie ; -inmultirea legaturilor intercatenare; -acumularea deseurilor metabolice; -deteoriorarea mitocondriilor ; -extruzia apei din structurile vii. In continuare, stabilirea cauzelor/factorilor senectogeni specifici fiecarui tip de celule. Odata stabilite cauzele, ar fi posibil studiul si stabilirea conditiilor de posibilitate ale senescentei. De exemplu, unele celule s-ar putea sa nu fie inzestrate cu mecanisme de protectie impotriva actiunii factorilor vatamatori externi(ex., radiatii, gravitatie etc.) sau sa nu posede mecanisme de reparare a leziunilor, sau mecanismele lor de protectie sa aiba o eficienta mai mica de 100%, sau unele celule(amitotice) nu sunt prevazute cu mecanisme de refacere sau reconstructie (ex., telomeraza) a telomerilor acizilor nucleici, altele celule nu sunt prevazute cu mecanisme de eliminare totala a unor deseuri metabolice (ex., lipofuscina), si toate aceste lipsuri si/sau insuficiente ar putea avea rolul de conditii de posibilitate ale senescentei. Eradicarea senescentei presupune fie imbunatatirea-modificarea modelului structural-functional uman fie utilizarea unor tactici terapeutice care sa-i compenseze lipsurile. Totusi, calea eliminarii conditiilor de posibilitate a manifestarilor senescentei nu este necesara. Ceea ce importa, in ultima instanta, este minimizarea maxima continua a efectelor senectogene. Eliminarea manifestarilor senecentei este posibil sa fie multiplu realizabila. Rezulta ca cel putin cunoasterea manifestarilor senescentei este necesara pentru ale elimina. O chestiune dificila, dar poate nu imposibila, ar fi aceea referitoare la intinerirea celulelor deja aflate intr-un stadiu inaintat de senescenta, cu alte cuvinte, chestiunea intineririi organismelor batrane. Speranta mea este aceea ca inteligenta si inventia stiintifica si tehnologica umana vor reusi, in cele din urma, sa aduca la indeplinire unul dintre cele mai iubite vise ale omului: visul tineretii fara batranete. In eradicarea viitoare a senescentei biologia compuationala si nanorobotica vor avea probabil un rol important. REFERINTE Beaufret, J.: Lectii de filosofie, vol.2, EDITURA AMARCORD, Timisoara, 1999; Block. X:Antireductionism Slaps Back, xxx; Coltescu, V.:Istoria filosofiei, EDITURA UNIVERSITATII DE VEST 1900 Timisoara, 2002; Del Re: find it; Delacour, J.: Introducere in neurostiintele cognitive 200X, xxx; Eremia, D.: Structurile Vii sub Presiunea Timpului xxx; Fetzer, H.,J.:Propensities and Frequences: Inference to the best explanation, Synthese, 132, 2002; Internet: CELLULAR ORGANIZATION; Tudosescu, I.: Metafilosofie, Editura Fundatiei ,,Romania de Maine"Bucuresti 1997; Vacariu et al; Toward very Ideea of Representation; Wick et al. :A Darwinian-evolutionary concept of age related diseases, Experimental Gerontology, vol.38, 2003;
