Filosofia orientului antic
Cu privire la istoria filosofiei orientului antic sunt inca discutii.
Unii spun ca nu ar exista o filosofie propriu-zisa, se subestimeaza cultura orientului, dar altii spun ca fiolsofia din Grecia antica au cam preluat totul de la orient. Si o opinie si alta pune in evidenta simplismul cu care este totodata filosofia antica. Studiile care s-au facut in sec. XX, descoperirile arheologice care s-au realizat precum si aprofundarea oparelor fundamentale ale culturii antichitatii au scos in evidenta ca exista o filosofie originala in cultura orientului antic. Aceste consideratii sunt mai aproape de aevar. Se cunosc astazi culturile Egiptului, India, Mesopotamia, China.
Cultura mesopotamiana a inceput sa se afirme inca din mileniul al-III lea inainte de Cristos, este o cultura originala si prezinta un interes multiplu inclusiv pentru filosofi. Un important monument al culturii sumeniene este ciclul de legende despre eroul GHILGAMES. Acest ciclu poarta numele de "Epopeea lui Ghilgames" epopee scrisa pe tablita de cronica si care continea initial 3600 de versuri. Ghilgames era rege al orasului URUK astazi se numeste WARKA. Legenda il considera ca fiu muritor al zeitei NINSEN. Opera este incompleta dar are o substasnta spirituala deosebita rar intalnita in literatura antichitatii. Epopeea este strabatuta de un adevarat patos al cunoasterii pentru Ghilgames. A cunoaste inseamna sa strabati valul necunoscutului care-l inconjoara pe om, o lupta impotriva destinului vietii. Atingerea acestui tel reclama sacrificii dureroase, pierderi care trebuie inlaturate. Dupa moartea celui mai bun prieten ENKIDE pleaca indurerat de suferintele aoamenilor dar si de dorinta ca el insusi sa fie nemuritor, pleaca in cautarea nemuririi, drumul lung pe care-l strabate il pune in situatia da a lupta cu forte potrivnice. Aceasta lupta are o semnificatie simbolica, pune in evidenta tragismul credintei umane in fata finetitudinii dar si incercarile morale la care este supusa fiinta umana in aspiratia ei spre cunoastere. Trairea fundamentala a acestui erou este anxietatea, care este o stare existentiala izvorata din setea de cunoastere si care inseamna stare de neliniste de framantare.
In filosofia existentiala conatemporana anxietatea este trairea fundamentala a omului, este interesata des pe care o face intr-o lucrare BLAGA. Cu privire la sentimentul tragicului spunand ca sumenobabilinienii erau atat de insetati de nemurire incat unul din cele mai inalte sentimente, sentimentul tragicului, apare la ei pentru prima oara dar in legatura stransa cu viata terestra. In epopee este redat sentimentul tragismului prin faptul ca omul trebuie se infrunte zeii sa le smulga principala lor insusire, nemurirea. In conceptia timpului respectiv zeii erau fericiti pentru ca erau nemuritori.
Ghilgames porneste in cautarea nemuririi spre gura raurilor , un loc anevoie de strabatut. Drumul este ingrozitor si mai ales apele mortii te opresc sa te apropii. Este ajutat de un corabier ca sa ajunga la o planta care ar avea priprietatea de a da nemurirea. Reuseste sa smulga aceasta planta dar in drum spre Uruk obosit se scalda si la radacina unui arbore adoarme si-I este furata planta de catre sarpe. Ghilgames deznadajduit se intoarce in Uruk printre ai sai pentru a trai si a murii ca ei. El n-a obtinut nemurirea, sufera o infrangere si trebuie sa accepte resemnat destinul. El trebuie sa se supuna acestui destin dar dominand destinul prin intelegere, cunoastere si creatie. De fapt el s-a intors la oameni mai om decat era inainte, pentru ca a calatoria facuta nu este un esec ci una de descoperire. "El a vazut totul pana la marginea pamantului. Ceea ce-I ascuns el a descoperit." Dupa intoarcere pune sa se scrie tot chinul indurat in drumul cel lung pentru ca si alte generatii sa ia cunostinta, pune sa se construiasca zidul Urukului, altare monumente, infrumuseteaza Urukul cu statui, in felul acesta el dobandeste nemurirea, este nemurirea creatorului.
Nemurirea pe care voia s-o scurga de la zei nu era numai pentru el, ci pentru a o da si oamenilor ca sa fie fericiti ca zeii. Aici strabate unuversul. De fapt Ghilgames aduce un dar pretios oamenilor si anume cunostinta de sine, arata oamenilor ca se poate valorifica prin acte omenesti. In epopee gasim rezonante ale umanismului prometeic. Ca si Prometeu din legendele grecesti Ghilgames va infrunta destinul, zeii, fortele potivnice, afirmand capacitatea potrivnica a omului. Prin creatie omul devine nemuritor, credinta umana dar si ideea prieteniei, iubirii care-l socializeaza pe om.
