REFERAT FILOSOFIE Padure C. Daniela Anul I FR 43246phi63ent9v Facultatea de Sociologie-Psihologie RELIGIA LA INZI Despre religie se poate scrie adoptand varii puncte de vedere. Viaaa spirituala a INDIEI a cunoscut o evoluaie in devalmaæie ca o floare de jungla cu copaci sufocaai de liane, cu flori uriaæe ale caror tulpini nu se mai recunosc in vegetaaia fara nume æi fara limite. Gandirea indica traieæte necurmat intr-un fel de simbioza cu religia, fructificandu-se fara incetare pe temeiul unei neætirbite reciprocitaai. De aici decurge aceea pronunaata unitate de echilibru a preocuparilor spirituale in INDIA, care se separa aæa de net de dramatismul interior al preocuparilor spirituale europene. Simbioza in care gandirea æi trairea religioasa se complac in INDIA inlatura din capul locului ivirea acelor conflicte launtrice ireconciliabile proprii spiritului european. Viaaa spirituala a INDIEI este mai complicata decat cea a grecilor, caci interesele ei se intrepatrund osmotic, iar ea apare ca fiind staruitor æi necurmat fecundata de gandirea filosofica . In INDIA, viaaa religioasa nu mai manifesta aceeaæi nestapanita æi uæor iritabila frica de erezie ca viaaa religioasa din Europa; aici gandirea filosofica se menaine prin gravitate pe cateva linii de mare continuitate. Omul religios nu are frica de erezie, iar ganditorul filosofic nu e deloc atins de patima singularitaaii. Aceasta potrivire a creat un climat optim pentru dezvoltarea spiritualitaaii indice. Una din cele mai vechi forme de religiozitate ce ne sunt cunoscute este aceea a omului rig-vedic. Rig-Veda este o colecaie de imnuri sau de cantece cu un cuprins mitologic-religios – cel mai vechi document cu privire la viaaa spirituala a inzilor. Varsta cantecelor e de cel puain trei mii de ani. Aceste texte imnice erau socotite drept sacre, iar cuvintele trebuiau rostite de preoai ca sa dobandesca puterea magica necesara pentru a indupleca voinaa zeilor. Puterea magica a cuvantului sacru rostit de preot joaca un deosebit rol in Vede, unde este cunoscuta sub denumirea de Brahman. Inzii vedici credeau intr-o facultate brahmanica ce s-ar moæteni din tata in fiu, ca o aptitudine, numai anumitor familii. In aceasta epoca ca æi mai tarziu inzi credeau intr-o mulaime de divinitaai ca AGNI, zeul focului sau INDRA zeul care a dezrobit vocile de sub stapanirea unor demoni pentru a le darui inzilor æi o mulaime de alai zei. In Rig-Veda, INDRA este zeul cel mai popular caruia i-au fost inchinate vreo 250 de imnuri in comparaaie cu 10 adresate lui VARUNA æi 35 lui MITRA, VARUNA. El este eroul prin excelenaa, modelul exemplar al luptatorilor, adversarul redutabil al populaaiilor Daryv æi Dasa. El este demiurg æi fecundator, personificare a exuberanaei vieaii, a energiei cosmice æi biologice. Mitul central al lui INDRA relateaza lupta victorioasa a acestuia impotriva VRTRA, balaurul uriaæ, care inchidea apele in “adancul muntelui”. Intarit de soma pe care o bea, el doboara æarpele cu temutul sau fulger, ii crapa aeasta æi elibereaza apele care se indreapta spre mare. Astfel, in Rig-Veda se spune ca prin Victoria sa, zeul a creat soarele , cerul, æi dimineaaa. Dupa un alt imn, INDRA, inca de la naætere a desparait cerul de Pamant; in alt imn, cerul æi pamantul sunt parinaii zeilor. O zeitate ciudata æi deosebit de simptomatica pentru religiozitatea indica este “BRAHMANASPATI” . INDRA, regele zeilor, are un ajutor preoaesc de rang divin, o zeitate – preot care este Brahmanspati. Acesta este supremul administrator al puterii magice, adica un prototip divin al preotului. El reprezinta puterea magica personificata æi divinizata ca atare. Figura lui este singulara, nemaiexistand in arealul altor religii o divinitate separata care sa reprezinte puterea magica ce se atribuie preotului. Pentru omul rig-vedic, stapanul puterii magice este in primul rand preotul. Semnificaaia este ca puterea magica brahmanica a fost in chip special divinizata in persoana zeului Brahmanaspati æi introdusa ca atare in panteon. Magia rituala pusa in exerciaiu de preot nu face numai legatura oculta intre oameni æi fiinaele mitologice, ci dobandeæte o demnitate superioara, intrucat apare ea insaæi personificata intr-o divinitate prin excelenaa preoaesca. Preoaii nu exista numai pe pamant; un prototip al lor exista æi in lumea zeilor. Intr-o imprejurare plina de dificultaai, chiar regele zeilor face apel la Brahmanaspati care-i vine in ajutor cu puterea sa magica. Rezulta de aici ca administratorul nediscutat al puterii magice este numai Brahmanaspati. Preotul cunoaæte formula magica, rostirea corecta care face minuni æi poseda o speciala corespondenaa cu puterea magica in virtutea unui dar moætenit cu aptitudine biologica. Etapa acesta a religiozitaaii indice este importanta – totuæi este numai o etapa. Ulterior acestei etape pur mitologice a religiozitaai indice ia urmat alta etapa – “brahmana”. In acesta etapa preotul iæi consolideaza primatul social æi ridica in cele din urma pretenaia de a fi respectat ca “om – zeu”. Cuvantul “brahmana” desemneaza acum insuæi principiul divin din care deriva lumea cu toate fapturile. Puterea rugaciuni, a jertfei – depaæeæte puterea zeilor, magia insemna un spor un dar chiar æi pentru puterea zeilor. Unele texte brahmana ain sa ne informeze ca marele zeu Prajapati, intenaionand sa creeze lumea, procedeaza preliminar la aducerea unor jertfe pentru reuæita deplina a intreprinderii. Toate eceste exemple ne indica de fapt tot atatea momente prin care s-a pregatit prefacerea puterii magice ( brahman ) in principiul divin suprem. Intre epoca rigvedica æi epoca textelor brahmana se afirma o religiozitate in care sentimentul magicului apare foarte inalaat in chip mitologic. Un cunoscut teoretician al vieaii religioase a pledat in favoarea tezei ca nucleul vieaii religioase este acelaæi cu sentimentul iraaional al sacrului. Indologii impart istoria cea mai veche a spiritului indic in 3 epoci distincte: - epoca rig-vedica, epoca brahmana, epoca Upaniæadelor. In toata desfaæurarea gandirii religioase mitologice æi metafizice a inzilor, se remarca o tendinaa de a depaæi diversitatea faptelor æi de a ancora intr-o unitate ascunsa de natura metafizica. Adevarul metafizic avea pentru mentalitatea indica o semnificaaie de unitate difuza ce intrecea orice forma particulara. Direcaia in care se cauta aæa zisele “adevaruri metafizice” este dictata de inclinarile abisale ale spiritului in primul rand unor tendinae de stil sau unor structuri inconætiente ale spiriturilor. Una dintre aceste tendinae stilistice este nazuinaa spre elementar. Mentaliatea indica incearca sa talmaceasca ascunsul fenomenelor imprumutandu-i o infaaiæare elementara, stihiala. Ex: Indra este un zeu al furtunii æi al razboiului, el este privit ca un uriaæ care depaæeæte toate tiparele lumii. Aplecarea spre elementar este unul din principalele motive pentru care in mitologia indica devin centraai niæte zei cum sunt acela al furtunii, al razboiului, al focului, al puterii magice, zei care au darul de a reprezenta ceva elementar æi care desfid orice infaaiæare fixa. Tendinaa spre elementar, de natura prin excelenaa stilistica, aparaine inconætientului colectiv , regional sau etnic ca o funcaie adanca ce–æi imprima pecetea sa plasmuirilor spirituale. Tendinaa spre elementar se accentueaza de-a lungul celor trei epoci. Continuitatea spiritualitaaii indice nu e facuta din atare motive. Nici un singur motiv mitologic mai esenaial nu persista nici in cele 3 epoci nici in perioda marilor sisteme. Astfel – ideea reincarnarii ( SAMSARA ) trece prin toate peripeaiile timpurilor dar este absenta in varsta rig-vedica; puterea magica Brahman, se schimba, se substilizeaza, devine central æi apoi indura grave diminuari. Acest lucru denota astfel ca orice incercare de a face o legatura intre diversele perioade ale spiritualitaaii indice este dinainte condamnata. Dar continuitatea se realizeaza prin unele tendinae stilistice ale spiritului indic. Epoca UPANIÆADELOR sau a textelor care vor alcatui mai tarziu baza tuturor sistemelor filosofice ale Indiei se rezuma lapidar in cuvintele “ tat tvam asi” ( acesta eæti tu ). Acesta exprima identitatea individului cu principiul divin. Principiul divin este in fiecare ins, sufletul individual este identic cu sufletul lumii. ATMAN ( sinele ) este pus in ecuaaie cu Brahman, care inseamna Dumnezeu . Religiozitatea in epoca UPANIÆADELOR ia o infaaiæare tot mai filosofica fara a-æi pierde caracterul de traire. Religia nu mai este intemeiata ca mai inainte pe sentimental unui raport intre om æi o alta fiinaa exterioara lui, ci pe raportul om-principiu divin ce palpita æi in fiinaa umana. “Omul se socoteæte capabil de a exista fie ca individ izolat in sine æi pentru sine, fie ca “EU” adanc identic in esenaa cu principiul divin. Este convins ca el poate trece de la trairea in lumea concreta a formelor sensibile æi materiale la trairea in virtutea eului individual identic cu eul universal. Ideea reincarnarii sufletului la inzi ( samsara ) reprezinta un element mai statornic decat chiar ideea divinitaaii. Reincarnarea sufletului omenesc are loc fie intr-o fiinaa superioara, fie intr-o fiinaa inferioara, iar felul reincarnarii pare determinat de felul faptelor savaræite de cineva in viaaa. Sufletul omului savaræind fapte rele, devine prin aceasta rau, æi savaræind fapte bune el devine chiar prin acestea bun. Avem aici de a face cu o inversare a credinaelor curente ca omul face fapte bune fiindca este bun in substanaa sa, sau fapte rele fiindca ar fi rau in substanaa sa . Ideea upaniæadica atribuie faptelor o influenaa magica asupra substanaelor sufleteæti. Sufletul oamenilor s-ar face asemenea faptelor pe care le savaræesc. Sufletul astfel transformat se va reincarna intr-o fiinaa superioara sau inferioara potrivit gradului sau de desavaræire. Dupa concepaia indica, reincarnarea nu este cel mai inalt bun de dobandit, supremul bun constand in prevenirea reincarnarii. Reintruparii este preferata revasarea sufletului in Brahman. Incetarea reincarnarii apare ca un ideal, iar acest lucru nu poate fi obainut prin fapte bune ci prin cunoaæterea identitaaii dintre om æi Dumnezeu. In toate doctrinele spirituale ale Indiei “mantuirea” are semnificaaia unei emancipari a omului de sub dominaaia legii reincarnarii omului. Aceasta se dobandeæte prin “ adevarata cunoaætere”. Este un punct central in toate doctrinele Indiei æi al tuturor convergenaelor æi divergenaelor de pareri. In filosofia indica, termenul de cunoaætere nu se margineæte la designarea unor orientari æi preocupari exclusiv teoretice. Cunoaæterea este identica cu un proces de lamurire existenaiala a omului, ca un proces de purificare a spiritului. Actul de cunoaætere se infaaiæeaza drept rezultat al unei incete æi progresive lamuriri substanaiale ale sufletului. In cadrul acestor preocupari se pune intrebarea daca doctrina cuprinsa in upaniæade æi consecinaele ei pot fi luate in considerare ca fenomen religios, daca in prima linie se afla cunoaæterea. Cunoaæterii i se atribuie funcaia de a realiza “mantuirea”, de a realiza o stare religioasa, caci mantuirea consta in indeplinirea conætienta a identitaaii dintre om æi Dumnezeu. Scopul cunoaæterii este crearea starii religioase care pentru spiritul upaniæadic este egal cu insaæi mantuirea omului. Religiozitatea nu este in upaniæade un simplu epifenomen al filosofiei ea aparand ca un fapt central, iar cunoaæterea este mijlocul cel mai important prin care se realizeaza fenomenul religios. In upaniæade se regaseæte vatra tuturor ideilor carora s-au configurat sistemele de gandire æi doctrinele religioase ale Indiei. Ne oprim aici asupra budismului deoarece reprezinta un fenomen religios paradoxal: - este lipsit de ideea divinitaaii. Buddha ( 480 i chr ) este cunoscut alaturi de Moise, Iisus, Mohamed ca unul din cei caaiva mari intemeietori ai religiei. Legenda biografica ii atribuie o origine dintr-o nobila æi bogata familie de la poalele Himalaiei. In cautarea mantuirii el paraseæte luxul casei parinteæti, familia, patria pentru ca sa purceada in lume ca ceræetor, a carui idee conducatoare este reprezentata de conceptual conform caruia: “ existenaa terestra a omului este partaæa durerii ”. Este data totuæi, dupa invaaatura lui Buddha, posibilitatea evadarii din suferinaa, a unei mantuiri din robia durerii. Budismul este o doctrina a salvarii ca toate doctrinele indice. Budismul vrea sa fie in primul rand o metoda de eliberare din robia durerii o metoda pe care oricine æi-o poate insuæi pana la desavaræita izbanda. Pentru Buddha existenaa umana in lumea simaurilor este o existenaa realmente æi intru totul patrunsa de durere – o nonvalenaa. Buddha nu credea in existenaa lui Brahman – Dumnezeu. Aprecierea ca existenaa omului in lume este intru totul æi intru toate “ durere ” nu apare deloc ca o apreciere metafizica ci vrea sa fie o prima æi fundamentala constatare a unui fapt ca atare ce nu poate fi prin nimic atenuat. Pornind de la datele imediate ale simaurilor æi de la o analiza critica a conceptului de substanaa acesta tagaduieæte existenaa unui Brahman etern, invariabil, banuit a fi dincolo de forma. Dupa parerea lui exista numai “ devenire”, “ prefacere”, “ trecere”. Buddha neaga orice substanaa perenica, orice existenaa neschimbatoare care ar sta in dosul necurmatei prefaceri de care luam act prin simauri. El a mers atat de departe incat nu s-a sfiit sa se indoiasca chiar de existenaa lui Dumnezeu. Ofensiva aceasta distructiva s-a oprit in faaa unui singur bun spiritual, in faaa mitului reincarnarii. Pe acesta Buddha a crezut ca poate sa il incorporeze doctrinei sale, dar æi acestui mit el ii da o interpretare cu teza sa despre “ devenire ” ca unica realitate accesibila simaurilor æi cu teza sa cu privire la inexistenaa substanaei. Buddha susaine ca din viaaa noastra data se produc alte vieai care par o reintrupare a unui pretins suflet, ce ar ramane acelaæi. Intre aceste vieai exista numai o legatura cauzala dar nu æi o identitate substanaiala. Insa scopul suprem al vieaii, dupa Buddha, ar ramane nimicirea setei de viaaa æi prevenirea astfel a oricarei reincarnari deoarece viaaa este durere. Cand omul iæi anuleaza setea de viaaa pe calea cunoaæterii el se inalaa la starea de desavaræire numita NIRVANA æi va inceta de a se mai reincarna. Nirvana este ultimul cuvant al budismului, cum Brahman este ultimul cuvant al upaniæadelor. Nimicul, golul, au in doctrina budista o funcaie religioasa care aine loc de Brahman, de marele tot. “ Nimicul “ nu este un simplu concept abstract pur speculativ, el se substituie unui obiect religios. Nimicul sau nefiinaa este dupa copncepaia budista supremul bun spre care putem nazui in masura in care bunul suprem fusese mai inainte Brahman-Dumnezeu. Nirvana este experienaa launtrica a golului metafizic, dar golul are aureola unui obiect dorit in chip religios. Nirvana este nimicul cu sacru nimb. “ Nimicul “ ca loc metafizic din care este evacuat dumnezeu-brahman, iæi pastreaza in budism prestigiul æi aroma divina. “ Nefiinaa este in budism nimicul ce aine loc de tot ”. Nimicul susaine totul divin golit de orice conainut. Scopul religiozitaaii mistice este realizarea unei stari de uniune, de contopire sufleteasca a omului cu principiul suprem care poate fi Brahman, Dumnezeul impersonal sau golul metafizic sau nefiinaa ca in budism. Misticii prezinta in general starea mistica drept un ideal religios incomparabil æi de nedepaæit. Pentru mistica indica exista cateva tehnici speciale de ajungere la starea de pretinsa contopire a spiritului cu obiectul mistic. Tehnica a fost dezvoltata in practicile yoghine. Yoga este un sistem filosofic care dezbate practica extatica. Yoga ne-a descoperit suspendarea funcaiilor substanaei ganditoare la abstinenaa, curaaenia spirituala la asceza, la retragerea simaurilor de la obiecte, la fixarea, meditaaia æi cufundarea in supremul adevar. Exerciaiile yoghine sunt in stare sa produca cele mai profunde schimbari in sufletul omenesc. Finalitatea lor este crearea starilor de extaz, de cufundare in obiect, de contopire cu pretinsul adevar. Starea mistica, produsul tehnicii yoghine, este o stare precipitat obainuta psihic – spiritual. Inzii au ajuns la acest fel de misticism fiindca inaeleg starea mistica ca o stare permanenta, ca adevarata stare legitima a omului faaa de care viaaa nu este decat degradare, pervertire, nonvaloare, grava iluzionare. Inzii aspira la starea mistica ca la un moment de maxima permanenaa. Permanenaa virtuala a starii mistice pe temeiul unei legitimitaai metafizice æi retragerea totala din orizontul lumii date sunt particularitaai esenaiale ale misticii pe care nu le-am putea inaelege fara de aspectele æi tendinaele stilistice inerente spiritului indic. Bibliografia: Blaga, Lucian – Gandire magica æi religie – Trilogia valorilor II – Editura Humanitas, Bucureæti 1996 Mircea Eliade, - Istoria credinaelor æi a ideilor religioase- Editura Univers Enciclopedic, Bucureæti, 2000
