Filosofia in India Antica
In India antica se considera ca filosofia incepe o data cu Uponisoe care sunt comentarii la Vede. Vedele sunt carti stravechi ale religiei brahmanice si consta in culegeri de imnuri, rugaciuni, vrai. Ele sunt documentare inestimabile ale culturii universale. Uponisodele pun in evidenta existenta a doua orientari filosofice. O tendinta spiritualista dupa care realul este determinat de un principiu spiritual suprem principiul lui BRAHMAN si o tendinta realista dupa care realitatea este determinata de elementele de natura materiala, reprezentarea acestei tendinte este filosofia Hardalake, carew este primul filozof al lumii.
Uponisodele contin elemente importante de filosofie, una din filosofiile importante din secolul IV - V este Budismul (Buddha). Budismul este o filosofie dar si o religie, a fost adesea contestat ca scoala filosofica sau atestat. Din argumentele pro si contra a dus o dubla ipostaza mai intai ca religie iar apoi ca filosofie. Budismul este legat de numele printului SIDDHARTHA din familia SOKYA, a primit numele de BUDDHA care inseamna iluminatul. Siddhartha era un print dintr-o familie nobila care impresionat de suferintele oamenilor la varsta de 29 de ani a parasit familia, bogatia si s-a retras in pustiu unde a stat timp de 7 ani ducand o viata de ascet consacrata meditatiei.
In jurul acestei personalitati s-au creat legende. Budda a descoperit sensul profund al vietii. Descopera ca trasatura fundamentala a existentei umane este suferinta. Ajunge la descoperirea celor 4 adevaruri. Adevarul despre existenta suferintei, despre nasterea suferintei, despre nimicirea suferintei, despre calea ce duce la nimicirea suferintei. Din acel moment BUDDHA incepe sa-si propovaduiasca filosofia sa dar abia dupa 300 de ani regele ASOKA ii recunoaste statutul oficial al acestei filosofii, ridica temple si monumente in locurile legate de viata si activitatea lui BUDDHA. Cea mai importanta carte a budismului se numeste TRIPITAKA care guverneaza lantul reincarnarilor. Orice fiinta umana este condusa de la o renastere la alta prin nesfarsite suferinte. Moartea nu-l elibereaza pe om de suferinte pentru ca dupa moarte urmeaza o alta nastere. Reincarnarea este in functie de faptele omului, incat oamenii pot trece dupa moarte in existenta ca animale, plant, spirite si chiar zeitati. Cea mai inalta treapta a reincarnarii o reprezinta existenta de tip uman pentru ca numai in aceasta existenta este posibila aflarea adevarului si atingerea treptei de iluminat. Importanta este ideea ca omul poate rupe lantul reincarnarilor chinuitoare prin propriile sale eforturi constiente si poate dobandi nirvana, acea stare de beatitudine opusa instabilitatii. Omul ajungand la adevar isi anihileaza dorintele, pasiunile si dobandeste o stare echivalenta cu nirvana, stare de liniste.
Pentru budism lumea inconjuratoare este o permanenta curgere de forme, lumea nu-i ordonata, ci o lume care se formeaza mereu, este miscare, ea devine, nu exista, totul se modifica necontenit, trece de la starea de nonexistenta la existenta. Ceea ce se modifica nu este lumea ca atare, nu sunt lucrurile reale, budistii vad miscarea lumii si nu lumea in miscare, budistii participa emotiv la acea miscare, ei o deplang, o simt ca o inconstanta, ca o nesiguranta, de aicea reiese conceptia pesimista asupra lumii. Visul budistului este de a se situa deasupra evolutiei in care se gaseste, sa depaseasca aceasta transformare, iar idealul este dobandirea nirvanei.
Conceptia despre nirvana ca si filosofia budista in general a influentat intreaga cultura europeana. Influentele se resimt la marii poeti, artisti. Conceptia pesimista o regasim in filosofia lui SCHOPENHAUER. Marele poet Eminescu a cunoscut filosofia budista direct prin incercarea de a traduce lucrari budiste iar indirect citind prelucrari din filosofia budista. Astfel in opera eminesciana gasim adesea numele lui Buddha fata de care se exprima cu admiratie. Gasim termeni din filosofia budista, gasim idei foarte apropiate de filosofia budista.
Cercetatoarea Amita Bhose care si-a dat doctoratul cu lucrarea "Eminescu si India" in capitolul VI al acestei lucrari face analiza aproape a tuturor poeziilor lui Eminescu de inspiratie budista.
In afara de ceea ce afirma autoarea exagerand lucrurile cert este ca sunt poezii in care gasim aceste influente.
Ex.: poezia "Komodewa". "Eu nu cred nici in Iehova".
Cea mai budista poezie a lui Eminescu este "Glossa".
