Platon
Platon Este unul din cei mai mari filosofi, la care gasim un sistem filosofic, o filosofie originala si profunda. S-a nascut in 427 - 347, dintr-o familie de aristocrati, ajunge pana la neamul carinilor, iar in latura matriala putea sa-si urmareasca ascendenta pana la Salon. S-a bucurat de o educatie aleasa : muzica, pictura, poezie.Spre poezie avea inclinatii reale si spre viata politica. A facut multe calatorii : Egipt, Sicilia, cu scopul de asi imbogati cunostintele dar si pentru a intari legatura cu partidele politice.
In acest sene sunt edificatoare 3 calatorii :
pentru al convinge pe tiranul Dianisos cel Batran, in acest scop incearca sa se imprieteneasca cu Dion (cumnatul lui Dionisos) si incercarea nu-I reuseste, este nevoit sa se intoarca in Grecia dar in drum este vandut ca prizonier intr-o piata din Egina. Noroc ca a fost recunoscut, a fost rascumparat.
O face tot in Siragusa unde ajunge la domnie Dionisis cel Tanar (nu-I reuseste)
Ii pune in primejdie viata.Intors la Atena in 387 intemeiaza prima scoala filosofica in gradina eroului Akademos. Va deveni o scoala aleasa si academie.
Cum s-a format filosofia lui Platon
n-a aparut pe teren gol, i-si trage seva din marile curente ale ideii ce se manifesta in spiritualitatea Greciei. Dupa cum arata studiul, Platon este cunoscut lui Heraclit, a eliatilor, pitagoricenilor si lui Socrate intrucat I-a fost si elev.
Diogenes Laertios ne precizeaza ca Platon a imbinat doctrinele lui Heraclit, Socrate si Pitagoricienilor. Filosofia lui Platon nu este o suma a ideilor de pana atunci, nu este o sinteza a mrilor filosofi pentru ca Platon n-a fost egiptean, iar filosofia lui nu poate fi explicata numai prin traditie.
In secolul XIX Platon este cel mai mare nume a filosofiei. Se considera ca platonismul este o prelungire a institutiilor anterioare este o creatie neintrerupta si dramatica. Majoritatea scrierilor se prezinta sub forma unor dialoguri, un gen literar care a crescut din metoda Maieutica a lui Socrate. A scris 28 -29 de dialoguri. In afara de acestea a scris multe scrisori si alte scrieri.
De ce Platon a optat pentru forma de dialog ? Exista 2 motive :
era un mare admirator al dramei si a nascut in dialog o forma dramatica de expunere si pedagogica a filosofiei sale
el a vazut in dialog posibilitatea de a ajunge la adevar pentru ca unul aduce niste argumente iar celalalt le rastoarna.
De-a lungul istoriei s-a facut incercarea de a clasifica dialogurile. Criteriul acceptat este criteriul varstei pe care o avea filosoful cand a scris. Dialogurile se impart in :
dialoguri de tinerete
Hipias minor - despre minciuna
Albiciade - despre natura omului
Apararea lui Socrate - la noi in tara Apolofia lui Socrate
Euthipyron - despre evlavie
Lisis - despre prietenie
Menon - despre virtute
dialoguri de maturitate
Symposion - banchetul
Phaidon - despre suflet
Phaidros - despre dragoste
Republica - statul
dialoguri de batranete
Parmenides
Timaios
Legile
Sofistul.
Personificarile din dialoguri sunt oamenii si filosofii contemporani cu el sau filosofii care au trait inainte, dar in aproape toate dialogurile nu lipseste ca persoana Socrate. In filosofie Platon merge pe urma vietii grecesti (Heraclit, Pitagora, Parmenides). In acela-si timp el prelucreaza natura, religia, mituri stravechi, cu ajutorul carora i-si argumenteaza unele idei. La inceput foloseste ideile lui Socrate dar trece repede la o constructie proprie.
Dialogul Euthiphron prin care se despart de Socrate. De la Socrate a preluat tehnica dialogurilor si predilectia pentru morala.Sub titlurile dialogurilor de tinerete ne arata dimensiunea morala. In dialogul Euthfron el incepe sa vorbeasca de filosofia unei esente pure ."Oare pietatea nu e in orice imprejurare asemeni siesi la fel si impietatea nu e asemeni siesi avand mereu acelasi chip.Datorita unui caracter unic faptele nelegioase sunt nelegi, iar cele pioase sunt pioase".Raspunsul la aceasta intrebare este dat de Platon prefigurand expresia viitoarei sale doctrine a ideilor sau formelor. Observand ca faptele pioase au un caracter unic, acest caracter consta in accea ca si unele si alte practici duc la ideea in sine. In Menon Platon contureaza mai bine cele 2 planuri ale filosofiei :
pe de o parte este filosofia ideilor in sine
pe de alta parte sunt lucrurile sensibile pe care le percepem direct.
Prin urmare la Platon exista 2 planuri :
A. planul inteligibilului format din ideea in sine (forme), sau esente, prototipuri.
B. Planul sensibilului format din lucrurile percepute direct prin intermediul organelor de simt.
Intre aceste doua planuri Platon spune ca filosofia are un scop si anume raportul de participare in sensul ca lucrurile participa la ideea de sine in lucru. In cele 2 planuri Platon vrea sa arate capacitatea omului de abstractizare, de a gandi universalul. In acelasi timp el arata ca la baza filosofiei sta un principiu intemeietor si anume ideea in sine.
In dialogul Symposion gasim prima definitie a ideiei in sine (forma). Este adevarat ca Platon se refera la ideea in sine de frumos dar daca lasam la o parte termenul frumos avem o definitie a ideii in sine.
"E vorba de acel frumos catre care se indreptau mai inainte toate straduintele noastre un frumos ce traieste de-a pururea, ce nu se naste si piere, nu creste si nu scade, ce nu e in sfera dintre privinta si frumos, ce nu se infatiseaza cu fata sau cu alte intruchipari trupesti, frumos ce nu-i cu stiinta, ce nu salasluieste in alta fiinta, pururea identic in sine, ca fiind de un singur chip frumos in care se impartaseste tot ce-I frumos, fara ca prin aparenta obiectul sa se micsoreze ori sa indure o cat de mica stirbire".
Din acest fragment reiese ca ideea in sine nu este altceva decat universalul in sine, reiese ca ideea in sine este modelul antologic al tuturor lucrurilor sensibile, rezultand deci ca toate lucrurile din ordinea fizica a filosofiei sunt adica exista. Cu privire la conceptul de participare Platon spune ca lucrurile sensibile participa la ideea in sine de lucru. Acest concept chiar platon il va supune unei critice sensibile in dialogurile de batranete.
Dialogul Phideon este cel mai filosofic, mai profund. La prima vedere ni se pare ca Platon vorbeste despre nemurirea sufletului. In realitate el incearca sa legitimeze existenta inteligibilului, regimul de a fi al lucrurilor.
Platon spune ca sufletul este nemuritor, foloseste rationamente. Este o esenta pura, sufletul se intoarce, se intruchipeaza in alt om. Din acest circuit rezulta ca exista o lume a esentelor pure, o lume in sine si dovada o face sufletul prin teza reamintirii. Sufletele vin dintr-o lume diferita de cea a corpurilor si trebuie sa se intoarca acolo, deci exista o lume in sine. Daca ne reamintim acum ceva inseamna ca sufletul nostru a existat intr-un fel mai inainte de a fi aparut intr-o intruchipare omeneasca. (ex. "vazand lemne, pietre si alte lucruri egale in suflet, rasare ideea egalului in sine care este altceva decat lemnul, piatra si celelalte lucruri.Asta inseamna ca sufletul i-si aminteste de ceea ce a vazut in alta lume.")
Platon precizeaza ca in mintea noastra apare armonia in sine si nu lucrurile armonioase, pentru ca ne reamintim de esentele pure pe care le-a contemplat sufletul.
Platon in dialogul Phiton si alte dialoguri ne prezinta o viziune asupra lumii, numai ca isi da seama ca lucrurile participa la ideea in sin, ca lucrurile sunt altfel decat ideile. Ideile sunt vesnice iar lucrurile trecatoare, lucrurile nu sunt identice cu sine, lucrurile sunt compuse, cunosc miscarea, prin urmare lumea lucrurilor sensibile este aprecierea ideilor in sine. Incep astfel marile interogative platoniene. Platon traieste o drama care-si vede opera realizata dar pusa sub semnul intrebarii. El isi critica sistemul filosofic, este sever cu el. Filosofia lui Platon s-a facut cu fiecare dialog. Platon avanseaza ipoteze, da raspunsuri, argumenteaza, verifica argumentele si asa cu fiecare dialog se creeaza filosofia sa. Platon incepe sa se intrebe cum participa lucrurile la ideea in sine, daca ideile sunt localizate, lucrul copiaza ideea de sine, se intreaba daca lucrurile participa si reproduc formele. Aceste indoieli sunt problemele care le ridica in fata filosofiei cu care a ajuns la o aforie. Aceasta intrebare face filosofia lui Platon autentica, sa fie prezenta in toate scolile de filosofie contemporana.
Ideea scolii politice in "Republica" : este vorba de felul in care trebuie organizata si condusa societatea. Punctul de plecare al unei organizari este dupa Platon natiunea, intemeiata pe principiul dreptatii. Platon considera ca formele de stat din timpul sau nu sunt bune si propune crearea unui stat ideal. Acesta poate fi initiat "chiar de un singur om" cu conditia ca acesta sa mediteze cat mai rational asupra principiului ce trebuie sa stea la baza. Initiatorul nu poate fi decit un filosof, iar acesta nu poate proveni decit din randurile aristocratiei. Oamenii sunt ilegali de la natura, unii sunt dotati de natura cu insusiri psihice superioare altii sunt inferiori.
Bulbul celor ce muncesc se caracterizeaza prin vulgaritatea dorintelor, felul greoi de a gandi, saracie spirituala si morala. In concluzie Platon cu filosofia sa reprezinta un moment extrem de important net superior fata de filosofiile anterioare. Prin filosofia lui se dovedeste capacitatea de abstractizare si posibilitatea omului de a gandi universal, de a exprima concepte si idei, se degaja indemnul ca omul trebuie sa aspire catre o lume a realitatii supreme. A ramas indemnul pentru posteritate de a se ridica prin contemplarea sufletului, la contemplarea ideilor externe, ca omul sa-si indrepte conduita sa pe calea intelepciunii. Prin aceste indemnuri filosofia lui platon este actuala, nedogmatica prin faptul ca el singur revine la ce a sustinut inainte.
