Descartes
Opere:
1637: "Discurs asupra metodei" corespunde nevoilor noi intelectuale ale timpului, care este satul de logica si de stiinta aristotelica.
1641: "Meditatiile metafizice" in latina; conceptia metafizica a lui Descartes.
Metafizica este cunostinta primelor principii. Pentru a cladi o filozofie, aceste prime principii trebuie bine asigurate, trebuie sa fie absolut certe. Descartes isi da perfect seama de aceasta; de aceea primul moment al filozofiei sale va fi de a pune in indoiala toate cunostintele pe care le-a primit pana acum. Scopul era de a gasi elemente absolut sigure, neindoielnice, pe care sa poata cladi tot restul. Descartes va constata, deci, ca simturile il insala, va pune in indoiala chiar faptul ca are corp.
Desi toate lucrurile, cele care ne par mai sigure au fost puse in indoiala, ramane totusi ceva sigur si anume faptul ca eu gandesc, ca ma indoiesc. Daca ma gandesc si ma indoiesc, este sigur ca exist. Formula sa va fi "Cogito, ergo sum". Aceasta inseamna insa ca constiinta gandirii, deci a sufletului este mai sigura decat constiinta pe care o avem despre lumea exterioara. Credinta obisnuita ca nu cunoastem nimica mai sigur decat aceasta lume a simturilor pe care o atingem, a vedem, este astfel rasturnata.
Corpurile nu ne sunt deci cunoscute prin simturi cu certitudine. Singura certitudine absoluta este a existentei noastre, noi care gandim si ne indoim. Dar aceasta inseamna ca constiinta sufletului este mai sigura decat aceea a corpurilor. Substanta este gandirea, iar substanta corpurilor este intinderea. Prin gandire Descartes intelege nu numai gandirea in sens restrans, ci si perceptia, vointa.
In ceea ce priveste natura corpurilor, ea fiind intinderea, ea este in ultima analiza de natura geometrica, mecanica. Fenomenele corpurilor sunt provocate de miscare. Prima lege a naturii este ca fiecare corp continua sa ramana in starea in care se afla (inertie) si ca el nu se misca decat cand este miscat de un alt corp. Totul se petrece dupa legi determinate, necesare. Lumea este o mecanica universala.
Lumea corpurilor si lumea spiritelor formeaza astfel pentru Descartes doua lumi cu totul diferite, doua substante diferite. Fiinta umana uneste si ea amandoua substantele prin relatia care exista intre suflet si corp.
Despre natura spiritului uman si ca el este mult mai usor de cunoscut decat corpul:
"Prin corp inteleg ca tot ce este terminat printr-o figura, ce poate fi cuprins intr-un loc sau umple un spatiu in asa fel incat sa fie exclus orice alt corp care poate fi simtit sau prin atingere, sau prin vedere, sau prin auz, prin gust sau prin miros, care poate fi miscat in mai multe feluri, nu prin el insusi intr-adevar, dar printr-un lucru, strain, care-l atinge si de la care primeste un soc. Caci nu credeam ca apartine naturii corpurilor de a avea puterea de a se misca singure, ca si aceea de a simti sau de a gandi."
Caracteristicile sufletului:
"Primele sunt ca ma hranesc si ca merg. Dar daca este adevarat ca n-am un corp, atunci este adevarat ca nu pot nici merge, nici sa ma hranesc. Un altul este faptul ca simt. Dar nu poti simti fara corp, in afara de faptul ca am crezut cateodata ca simt unele lucruri in timpul somnului pe care, la desteptarea mea, am recunoscut ca nu le simtisem. Un alt atribut este ca gandesc si gasesc aici ca gandirea este un atribut care-mi apartine; ea singura nu poate fi desfacuta de mine. Eu sunt, eu exist, aceasta este sigur; dar cat timp? Atata timp cat gandesc; caci poate s-ar putea intampla ca daca as inceta de a gandi, sa incetez in acelasi timp de a fi."
