ELEMENTE TEORETICE DE BAZA PRIVIND FINANTELE Gestiunea financiara si de credit care functioneaza in orice economie moderna este formata din mai multe subsisteme: finantele intreprinderilor, bugetul statului, asigurarile sociale, relatiile de credit, etc. Fiecare subsitem reflecta anumite fonduri cu diferite destinatii. Finantele intreprinderilor reprezinta veriga primara a sistemului financiar si de credit pentru ca majoritatea fondurilor formate la nivelul economiei nationale isi au izvorul in veniturile create in aceste subsisteme de baza. Fenomenul financiar se naste din relatiile pe care intreprinderea le are cu agentii economici si financiari, cu statul, etc. Intreprinderea e o combinatie de factori materiali (capital tehnic) si factori umani; un agent economic care e un centru de decizie format din 4 universuri independente : -universul economic, universul financiar, universul statal, universul social. 43696tef38kuz2z Ca agent economic intreprinderea intra in relatii cu alti agenti economici pe care ii intalneste pe diferite piete in care se schimba bunuri si servicii. Aceste schimburi apartin universului financiar care apare odata cu universul economic. Agentii economici care se intalnesc pe diferite piete constituie contextul social in care functioneaza intreprinderea. Acesti agenti pot fi grupati in functie de piete in : furnizori – sunt intalniti pe pietele de materii prime si servicii clienti – pe pietele de produse si servicii salariati si manageri – cei care intra in relatia cerere-oferta pe piata muncii eu696t3438kuuz actionari, asociati, creditori – intreprinderea interactioneaza pe pietele financiare Totalitatea raporturilor ce apar in cadrul activitatii economice, financiare si sociale la nivelul intreprinderii reprezinta esenta finantelor intreprinderii. In plan suprastructural finantele intreprinderii se prezinta ca o ramura a stiintei financiare. Izvoarele acestor surse financiare in vederea satisfacerii nevoilor intreprinderii sunt nelimitate. Fondurile create intr-o intreprindere reflecta necesitatea acoperirii principalelor necesaruri de functii : fondul de investitii, fondul de rulment, fondul de rezerva, etc. Principalele metode de colectare a fondurilor sunt : aportul asociatilor, autofinantare, creditare, finantare de la buget. Sursele si metodele de constituire a acestor fonduri difera in functie de formele juridice ale societatilor comerciale si de structura proprietatii. Astfel vom intalni particularitati la finantele regiilor autonome, companii nationale, societati comerciale cu capital mixt, de stat sau privat, respectiv cu capital roman si strain, precum si societati cooperatiste. Tinand cont de stadiul actual de dezvoltare al Romaniei si de tranzitia la economia de piata se impun a fi luate unele masuri de perfectionare a finantelor intreprinderii precum : continuarea inlaturarii caracterului centralizat al finantelor instituirea unor parghii financiare renuntarea la cele vechi imbunatatirea mecanismelor de formare si gestionare a capitalului accelerarea circuitului fondului folosirea unor metodologii adecvate de stabilire a necesarului de fonduri, a rezultatului financiar si de analiza financiara stimularea sau restrangerea de catre stat a unor activitati si reorientarea altora cresterea rolului creditelor si dobanzilor in finantarea activitatii economice aplicarea unor metode corespunzatoare de amortizare a activelor fixe in raport cu specificul acestora inlaturarea blocajului financiar la nivelul firmei si instituirea unor forme rapide de decontare si de plati Finantele intreprinderii trebuie sa contribuie la consolidarea economiei de piata, a dezvoltarii proprietatii private, la o mai buna gestionare a patrimoniului, asigurarea unui circuit eficient al capitalurilor, la armonizarea tutror intereselor, la promovarea progresului tehnic si la cresterea calitatii produselor in vederea unei participari eficiente la circuitul mondial al bunurilor si valorilor.
FUNCTIILE FINANTELOR INTREPRINDERII Ca orice subsistem financiar, finantele intreprinderii indeplinesc 2 roluri importante si anume functia de repartitie si functia de control prin intermediul carora se poate adanci si analiza si rolul finantelor.
FUNCTIA DE REPARTITIE In conditiile economiei de piata functia de repartitie are alte valente imprimate de forma de proprietate, autonomia intreprinderii si strategiile dezvoltate. La modul general se poate spune ca functia de repartitie consta in formarea capitalurilor, in alocarea si folosirea lor in scopul realizarii obiectivului ce consta in : productie, comercializare, obtinere de profit, etc. Pe un plan analitic functia de repartitie reflecta colectarea capitalurilor initiale din diferite surse, circuitul si repartizarea acestora pe destinatii, organizarea si constituirea lor,modificarea proportiilor fondurilor,atragerea de noi surse externe. Intrucat constituirea si gestionarea capitalurilor, desfasurarea activitatii economice si obtinerea de rezultate financiare dau nastere unor obligatii banesti, functia de repartitie trebuie sa le includa si pe acestea. Procurarea si dezvoltarea activului economic sau a aparatului de productie necesita existenta unor resurse banesti de finantare. Aceste fonduri proprii si imprumutate se avanseaza si se incorporeaza in elementele de activ trecand prin diferite faze ale circuitului economic, ele intorcandu-se daca actiunea desfasurata este eficienta economic cu un surplus monetar. Astfel, functia de repartitie reflecta atat constituirea capitalurilor sociale cat si a celor destinate cresterii sau satisfacerii altor obiective economice; functia de repartitie se concretizeaza in formarea capitalurilor proprii si imprumutate, in alocarea si folosirea acestora, formarea si repartizarea profitului, restituirea imprumuturilor si achitarea obligatiilor. Prin intermediul functiei de repartitie a finantelor se formeaza si se utilizeaza o gama variata de fonduri pentru satisfacerea nevoilor proprii ale intreprinderii, ale salariatilor si cerintelor sociale. Desi exista diferente de la o intreprindere la alta in ceea ce priveste structura fondurilor se pot identifica elemente comune : in regiile autonome, pe langa capitalurile proprii si imprumutate se mai creaza si o serie de fonduri din profit (fondul de rezerva, fondul de dezvoltare, fondul de actiuni culturale, sportive, fondul pentru recalificare, fondul de cointeresare si premiere, etc.) in societatile comerciale structura fondurilor este asemanatoare cu cea a regiilor autonome, aparand diferente in ceea ce priveste modul de procurare si de repartizare a rezultatelor nete; isi pot procura capital prin vanzarea de actinui, aporturi noi; la societatile comerciale repartizarea rezultatului intre asociati/actionari se face in functie de ponderea pe care o detine fiecare. regiile si societatile comerciale cu capital de stat pot beneficia si de subventii, alocatii de la stat pentru acoperirea unor diferente de pret sau unor costuri mari de exploatare; de aici provin particularitatile cu privire la modul de repartizare al rezultatului in unitatile de stat. societatile comerciale varsa la buget impozitul pe profit iar profitul net in mare parte le revine actionarilor intre care se poate afla si statul. inlocuirea si sporirea capitalului economic la o societate comerciala existenta se poate realiza din resurse interne cum sunt prelevarile din profit la societatile de dimensiuni mijlocii si mari,atragerea de surse externe poate fi facuta prin constituirea de noi actiuni sau obligatinuni. I.M.M.-urile isi formeaza fondurile prin aporturi personale din beneficiu precum si din surse atrase imprumutate. Functia de repartitie a fondurilor vizeaza fluxurile financiare de intrari si iesiri determinate de derularea principalelor operatiuni economice si financiare care afecteaza patrimoniul unitatii.
FUNCTIA DE CONTROL In economia de piata centrul de greutate al functei de control se desfasoara la nivelul celulelor de baza ale economiei, efectuandu-se descentralizat. Functia de control are 2 laturi : una constatativa si una corectiva care se intrepatrund in procesul managerial. Functia de control nu trebuie sa se rezume doar la latura constatativa, principala sa menire e sa contribuie prin actiuni de prevenire si de corectare la optimizarea activitatii. Controlul activitatii prin intermediul finantelor necesita crearea unui cadru organizatoric ce sa actioneze unitar in vederea prevenirii abaterilor si cresterii rentabilitatii. Promovarea economiei de piata,cresterea autonomiei intreprinderii si privatizarea au schimbat obiectul,sfera de cuprindere,executantii controlului fiscal si financiar precum si obiectivele urmarite de acest control. Un factor esential pentru desfasurarea efectiva a activitatii de control este reprezentata de structura actionariatului, respectiv de persoana care detine pachetul majoritar (de control). Functia de control are o sfera larga in circuitul economic, toti indicatorii realizati din programele economice si din bugetul de venituri si cheltuieli ceea ce impune si organizarea unei evidente sistematice, corecte si reale, tehnico-operativa, statistica si contabila. Controlul trebuie organizat astfel incat sa constituie un instrument de prevenire si lichidare a cauzelor care conduc la o risipa si proasta administrare a patrimoniului, la asigurarea unui regim sever de economisire, sa asigure aplicarea unor masuri de prevenire si identificare a factorilor cu actiune perturbatoare, sa contribuie la incasarea la timp a creantelor si la plata obligatiilor, la finantarea rationala a cheltuielilor, la identificarea si mobilizarea resurselor interne, la cresterea veniturilor si rentabilitatii. Inlaturarea aspectelor necorespunzatoare, reperarea prejudiciilor intra tot in cadrul functiei de control. Controlul se poate realiza prin intermediul diferitilor parametrii economico-financiari,cum sunt : preturile, costul, profitul, impozitul, credite, etc. si poate fi din punct de vedere al momentului efectuarii sale un control preventiv, un control concomitent si control postoperativ. Functia de control este exercitata prin departamente si persoane care difera de la o societate la alta in functie de forma de proprietate. Principala forma a controlului financiar la nivelul verigilor autonome detinatoare de capital este controlul financiar propriu(control de gestiune). La regiile autonome si societatile comerciale, in functie de specificul organizarii interne si de ierarhizarea acesteia organismele prin care se face controlul de gestiune pot fi : contabilul-sef, departamentul de control financiar intern (C.F.I.), comisiile de cenzori sau alte persoane/organisme prevazute in statut. Controlul activitatii de administrare sau de gospodarire al patrimoniului trebuie sa vizeze in principal urmatoarele obiective : respectarea regulilor generale, finaciar-contabile si fiscale, asigurarea utilizarii eficiente a capitalurilor si fondurilor, identificarea resurselor interne, urmarirea si asigurarea eficientei in fundamentarea programelor de productie, de investitii, prevenirea si recuperarea prejudiciilor, tragerea la raspundere a celor ce incalca disciplina economico-financiara. Intreprinderile pot atrage in efectuarea controlului si unele persoane sau organisme externe specializate care pot analiza unele domenii sau intreaga activitate. Activitatea intreprinderii poate fi analizata si de banci,in special : gradul de lichiditate; nivelul rentabilitatii; respectarea regimului decontarilor; volumul creditelor acordate, destinatia si modalitatile de garantare; capacitatea de plata la timp a dobanzii si ratelor scadente. Activitatea intreprinderii poate fi controlata si de organe financiare de stat (Ministerul Finantelor, Directia Finantelor Publice, Garda Financiara) care urmaresc si verifica modul de fundamentare si plata la timp a impozitelor si taxelor si a altor obligatii, respectarea normelor de intocmire a bilantelor ca si verificarea de fond a activitatii economico-financiare a regiilor autonome si a societatilor comerciale cu capital majoritar de stat.
MECANISME, FLUXURI SI CICLURI FINANCIARE Prin mecanisme financiare ale intreprinderii se inteleg metodele, parghiile, instrumentele si procedurile de formare si gestionare a capitalurilor. Ele au o importanta deosebita in organizarea si conducerea activitatii financiare si sunt puse in miscare prin tehnici specifice ce sunt utilizate in procesele de creare si derulare a fluxurilor si ciclurilor financiare, in constituirea si utilizarea surplusurilor, in acoperirea necesarului global de finantare. Mecanismele financiare sunt foarte numeroase, dintre care : Mecanismele formarii si utilizarii fondurilor proprii Mecanismele privind autofinantare, creditare Mecanismul amortizarii mijloacelor fixe Mecanismele ciclurilor de investitie si exploatare Mecanismele relatiilor cu bugetul statului Mecanismele circuitului capitalului Mecanismul formarii si utilizarii surplusului monetar Aceste mecanisme trebuie sa fie utilizate astfel incat sa se dea un impuls desfasurarii unei activitati rationale, asigurarii rentabilitatii, eficientei si inlaturarii riscurilor, satisfacerii necesitatilor de consum si intretinerii unui sistem de cointeresare si stimulare a salariatilor. O intreprindere se caracterizeaza prin detinerea de capital, punerea in miscare a unei functii de productie si participarea la schimburi cu exteriorul. Schimburile intre agentii economici se fac pe baza de moneda, dand nastere relatiilor financiare externe. Orice relatie de schimb implica doua transferuri: transfer de bunuri si servicii; transfer de active financiare. Cantitatile de bunuri si moneda transferate intr-o anumita perioada se numesc fluxuri. Aceste fluxuri pot fi reale sau fizice (de bunuri si servici) si comerciale (de moneda). Cantitatea de bunuri si moneda existenta intr-o intreprindere reprezinta un stoc. Mecanismele financiare sunt bazate pe relatia dintre fluxuri si stocuri. Fluxurile financiare pot fi : fluxuri de contrapartida fluxuri decalate fluxuri multiple fluxuri autonome 1. Fluxurile de contrapartida se caracterizeaza prin inlocuirea imediata a unui activ real/fizic cu moneda si invers. Aceste fluxuri apar la achizitie cu plata imediata in numerar. 2.Fluxurile decalate apar atunci cand fluxurilor fizice nu le corespunde imediat aparitia unor fluxuri financiare. Astfel,echilibrul stocurilor este rupt, iar pentru restabilirea sa se impune aparitia unui activ financiar. Acesta se materializeaza intr-o creanta la furnizori si intr-o datorie la cumparator. Apare in cazul relatiilor de creditare comerciala. Creanta/datoria se va stinge la o data ulterioara. 3.Fluxurile multiple apar in situatia compensarii decalajelor dintre fluxurile fizice si cele financiare. Firma apeleaza la un tert pentru a-si transforma creantele in bani. Vanzarea-cumpararea unei creante reprezinta un proces financiar cu consecinte importante si care influenteaza desfasurarea normala a activitatii. Activele financiare constituie obievtul unor tranzactii a caror desfasurare este urmatoarea : bunurile vandute sunt transferate la cumparator (flux fizic/real) furnizorul vinde creanta unui tert si incaseaza valoarea acesteia,mai putin o anumita taxa (flux financiar) cumparatorul achita datoria care este fata de tert (flux financiar) 4.Fluxurile autonome se degaja din operatiile financiare privind acordarea de imprumuturi, avand loc doar transferul de moneda. Aceste fluxuri dau nastere unor active financiare constituite din creante si datorii. Unele mecanisme financiare pot fi intelese mai bine daca sunt cunoscute ciclurile financiare. Un ciclu financiar este un ansamblu de operatiuni si proceduri care intervin intre momentul transferului monedei in bunuri/servicii pana in momentul in care moneda este recuperata. Activitatea intreprinderii trebuie sa se desfasoare astfel incat sa se poata obtine nu doar recuperarea volumului initial de moneda ci si generarea unui surplus monetar. In cadrul intreprinderii apar 3 cicluri financiare principale : ciclul de investitie-amortizare ciclul de exploatare ciclul operatiunilor financiare 1.Ciclul de investitie-amortizare Prin investitii se creaza un capital de productie de la care intreprinderea se asteapta sa contribuie la generarea unor venituri viitoare. Investitia presupune o cheltuiala imediata si de amploare si consta in transferul monedei in active fizice. Odata creat,capitalul fizic incepe sa se deprecieze fizic si moral, iar procedurile, mecanismele si sistemele de amortizare au drept scop sa evalueze si sa recupereze aceasta depreciere prin adaugarea ei la costurile de productie. Suma de bani imobilizata initial se recupereaza treptat in timp ce valoarea activului inregistrat in bilant se va micsora cu uzura. Drept urmare, la sfarsitul perioadei de serviciu, va trebui sa existe o echivalenta a fluxurilor care poate fi obtinuta numai daca rezultatele pot acoperi si deprecierea corespunzatoare a activelor. 2.Ciclul de exploatare Reprezinta ansamblul operatiunilor desfasurate pentru a atinge obiective esentiale. Acest ciclu cuprinde achizitionarea de bunuri/servicii, transformarea acestora in produse finite si comercializarea lor. Procesele de exploatare trebuie sa se deruleze continuu pentru a putea asigura o utilizare optima a factorilor de productie (L si K) si stocurilor. In fazele ciclurilor de exploatare, K imbraca diferite forme, circuland si transformandu-se permanent. Fluxurilor reale le corespund o serie de fluxuri financiare si un ansamblu de active financiare materializate in creante si datorii. 3.Ciclul operatiunilor financiare Priveste operatiunile si procedurile de acordare si luare de imprumuturi si operatiunile de achizitie sau de vanzare a titlurilor de participatie. Toate aceste operatiuni dau nastere la fluxuri financiare, adica la intrari/iesiri de moneda. Intre fluxurile initiale si suma fluxurilor finale nu exista corespondenta datorita dobanzilor achitate de debitor.
NOTIUNI PRIVIND CAPITALUL, SURPLUSUL DE MONEDA SI CEREREA DE MONEDA Corespunzator celor 3 cicluri, intreprinderea dispune de diferite active care formeaza capitalul economic al firmei. Marimea capitalului economic este data de activul brut al bilantului. Bunurile care formeaza activul brut participa la diferite cicluri financiare si se caracterizeaza prin natura lor si duratele de viata economica. Fluxurile financiare si reale modifica capitalul economic initial, atat ca volum cat si pe structura. In sens financiar, capitalul reprezinta suma de bani adusa de asociati/actionari la care se adauga sumele generate din activitatea proprie si mobilizate in diferite forme ale capitalului economic. Notiunea astfel desemnata este cunoscuta sub numele de capital propriu si se poate determina prin deducerea datoriilor totale din marimea capiatalului economic. Capitalul propriu poate fi schimbat la pretul pietii care este dat de cursul bursier al actiunilor. De aici apare si notiunea de capitalizare bursiera care reprezinta valoarea capitalului propriu comensurata prin mecanismele pietii si nu prin inregistrarile contabile. Capitalizarea bursiera se obtine prin inmultirea numarului de actiuni comune cu cursul sau pretul acestora inregistrat la bursa. Capitalul social este o notiune cu caracter juridic care exprima contributia in numerar a actionarilor la formarea capitalului economic al firmei. Nivelul partilor din capitalul social detinut de fiecare asociat ii da dreptul de a participa la conducerea intreprinderii si la distribuirea rezultatelor. Din ciclurile financiare se creaza un surplus monetar care sporeste suma de bani angajata initial. Acest surplus provine din excedentul pretului de vanzare asupra costului total de productie si comercializare. In acelasi timp amortizarea permite inregistrarea unui cost de productie care nu atrage nici o cheltuiala. Astfel surplusul monetar poate proveni atat din profitul aferent activitatii de productie si comercializare cat si suma amortizarii. Constituirea activelor care compun capitalul economic necesita imobilizarea unor sume de bani iar cererea de moneda depinde in primul rand de volumul activitatii. Totusi, necesarul de moneda este mai mic decat suma activului brut deoarece pentru acoperirea acestuia poate fi folosit si creditul comercial precum si pasivele stabile care apar din relatiile cu diferite bugete ale statului ca si alte elemente asimilate relatiilor de incasari si plati cu mediul extern firmei. Necesarul de finantare va fi acoperit in primul rand din surplusul monetar acumulat iar diferenta va fi atrasa din surse externe. Necesarul de finantare externa reprezinta cererea de moneda a firmei fata de terti, cerere care poate fi acoperita prin contractarea de imprumuturi pe termen scurt, mediu si lung, precum si prin apelul la asociati/actionari. Din analiza acestor aspecte ies in evidenta doua probleme fundamentale ale desfasurarii activitatii economico-financiare ale fiecarei firme : a)necesitatea echilibrarii ansamblului de fluxuri referitoare la intrarile si iesirile de numerar b)necesitatea obtinerii unei anumite rentabilitati a fondurilor angajate. Situatia de echilibru care-i permite intreprinderii sa asigure plata datoriilor reprezinta de fapt nivelul solvabilitatii si lichiditatii firmei de care depind autonomia si chiar existenta acesteia. In plus, pe langa necesitatea asigurarii echilibrului financiar, orice decizie privind atragerea si utilizarea fondurilor trebuie sa indeplineasca criteriul de eficienta si rentabilitate.
METODE DE FORMARE A CAPITALURILOR FIRMEI Principalele metode de constituire a fondurilor necesare sunt : metoda aporturilor in bani si natura metoda autofinantarii metoda creditarii metoda finantarii bugetare 1.Aportul presupune angajarea de catre proprietarii asociati a unor capitaluri in bani sau in natura in scopul crearii sau dezvoltarii intreprinderii. Aceasta metoda poate fi folosita la infiintarea firmei sau cu ocazia majorarii de capital. Atunci cand intreprinderea este organizata ca societate, ea poate emite actiuni in contul aporturilor actionarilor. Aceasta metoda genereaza formarea fondurilor proprii. 2.Metoda autofinantarii da nastere la fonduri proprii si presupune retinerea unei parti din rezultatele nete care se degaja din activitatea lor. Aplicarea pe scara larga a acestei metode este conditionata mai ales de capacitatea firmei de a realiza un profit cat mai ridicat. Tot pentru acoperirea nevoilor de autofinantare se poate folosi si o parte din surplusul monetar care apare sub forma amortismentului inregistrat ca urmare a uzurii capitalului fix. Desi este o metoda de baza in constituirea fondurilor firmei, ea nu este mereu si suficienta, sau foarte eficienta, fiind necesara utilizarea sa alaturi de alte metode de finantare. Autofinantarea poate fi imediata sau amanata, de mentinere sau de expansiune, ultimele doua fiind autofinantarea totala. In unele tari occidentale autofinantarea totala la care se adauga partea din profit destinata remunerarii asociatilor se numeste de CASH FLOW. In aceste tari se calculeaza o rata financiara a cash flow-ului ca raport intre acesta si cifra de afaceri, rata ce permite sa se aprecieze in ce masura vanzarile genereaza sume destinate mentinerii potentialului firmei, expansiunii acesteia si recompensarii contributiei asociatilor. Cu cat nivelul acestei rate este mai mare, cu atat capitalul de autofinantare va fi mai ridicat. Cash flow (marja bruta de autofinantare) cuprinde : beneficiul net, amortizarea si unele provizioane. Avantajele autofinantarii se pot concretiza astfel : cresterea cointeresarii firmei in obtinerea de rezultate superioare identificarea si mobilizarea resurselor interne folosirea rationala a resurselor subordonarea dezvoltarii intreprinderii fata de rezultatele activitatii proprii reprezinta un mijloc sigur de acoperire financiara a necesitatilor intreprinderii protejeaza libertatea de actiune a firmei,asigurandu-i autonomia in gestionarea activitatilor sale economico-financiare 3.Metoda creditarii este acea metoda prin care se creaza fondurile imprumutate.Aceste fonduri au caracter restituibil si sunt purtatoare de dobanda. Debitorul, pentru a putea rambursa ratele scadente si dobanzile aferente, va trebui sa sporeasca rulajul financiar, sa incerce reducerea perioadei pentru care foloseste fondurile si sa foloseasca un volum mai rational de resurse imprumutate.Toate acestea deoarece fondurile imprumutate pot conduce si la crearea unei dependente financiare fata de creditori care le pot impune firmelor debitoare modul de utilizare a resurselor imprumutate si pot controla activitatea economico-financiara a datornicilor pentru a-si asigura recuperarea sumelor imprumutate. Un rol important in economia de piata il au obligatiunile care au un regim special de lansare si de utilizare. Referitor la credite se impune nu eliminarea acestora, ci identificarea acelei structuri optime a capitalului total utilizat, menita sa conduca la minimizarea costurilor de finantare a activitatii. 4.Finantarea bugetara se utilizeaza de obicei in cazul regiilor autonome si societatilor comerciale cu capital de stat,in special la inceputul activitatii acestora prin dotarea cu active fixe si circulante, dar si pe parcursul activitatii, atunci cand apar unele nevoi de finantare care nu pot fi acoperite prin resurse proprii.In conditiile aplicarii unui sistem prea extins de finantare de la bugetul statului, se pot genera consecinte negative care constau in scaderea interesului intreprinderii respective pentru desfasurarea unei activitati rentabile si in cresterea dependentei fata de fondurile primite de la stat. Folosirea unei metode sau a alteia de finantare reprezinta o problema de politica financiara a fiecarei firme si a statului care trebuie sa tina seama de conditiile concrete, precum si de dezavantajele fiecarei metode. In plus,trebuie luate in considerare aspecte precum : necesitatea asigurarii la momentul oportun a capitalurilo; gradul de eficienta in folosirea fondurilor; cointeresarea firmei in obtinerea de rezultate financiare superioare.
STRUCTURA SI POLITICA FINANCIARA A FIRMEI Structura financiara a firmei reflecta compozitia capitalurilor acesteia. Capitalurile firmei pot fi proprii si imprumutate,cu mentiunea ca cele proprii pot proveni numai din autofinantare sau aporturi,iar capitalurile imprumutate se constituie din diverse credite pe termen scurt,mediu si lung. Capitalurile proprii impreuna cu datoriile pe termen mediu si lung formeaza capitalul permanent. Acesta se caracterizeaza printr-o stabilitate sporita in timp. Stabilirea unei anumite strategii financiare este un atribut al politicii financiare si care vizaeza mai multe aspecte. In primul rand trebuie identificat un raport corespunzator intre creditele pe termen scurt si capitalurile permanente. In al doilea rand, in interiorul capitalurilor permanente trebuie stabilite cea mai buna proportie intre fondurile proprii si fondurile atrase. In principiu trebuie sa se tina seama de tipul de finantare care corespunde cel mai bine cu natura investitiilor sau a activelor firmei care se concretizeaza in investitii de natura activelor fixe si investitii in active circulante. Activele fixe trebuie finantate prin capitaluri permanente pentru ca reprezinta nevoie stabila pe o perioada lunga. Insa activele circulante trebuie finantate atat din capitaluri permanente (fondul de rulment) cat si din credite pe termen scurt. Importanta structurii financiare decurge din faptul ca fondurile imprumutate exercita o influenta si asupra rentabilitatii capitalurilor proprii (este vorba de „parghie finaciara”) precum si din necesitatea asigurarii autonomiei financiare a firmei si din riscul generat de contractarea de datorii. Structura financiara a firmei reclama o analiza temeinica iar agentii economici si societatile bancare calculeaza anumite rate de indatorare ce permit examinarea compozitei capitalurilor. Astfel, pot fi mentionate : rata de indatorare la termen raportul datoriilor pe termen lung si capitalurilor proprii indica proportia capitalului propriu fata de datoriile pe termen lung aceasta rata arata daca o firma poate contracta datorii rata de autonomie financiara raportul dintre datoriile sau capitalurile straine la capitalurile proprii cu cat nivelul ratei este mai ridicat cu atat firma este mai dependenta de creditorii sai rata de indatorare totala raportul dintre datoria totala la fondurile totale Mai exista si : rata de acoperire a cheltuielilor financiare din excedentul brut al explaoatarii (E.B.E.) si rata de acoperire a imprumuturilor Scopul firmei este de a obtin profit al carui nivel este influentat de cresterea capitalului financiar. Astfel, firma va cauta sa-si maximizeze capitalului economic prin dubla decizie de investitii si finantare. Costul capitalului se refera la toate cheltuielile de procurare si folosire a tuturor mijloacelor de finantare,fiind un indicator ce permite selectarea investitiilor. Costul capitalului poate scadea prin folosirea judicioasa a capitalului imprumutat, insa costul capitalului se majoreaza in realitate. Daca coeficientul de indatorare sporeste peste o limita,apare pericolul insolvabilitatii. Managerul firmei va determina mai intai suma totala a necesarului de finantare si apoi trebuie sa hotarasca asupra partii ca va fi finantata din caqpitalul permanent si care va fi finantata din credite pe termen scurt, cat si asupra repartitiei intre fondurile proprii si cele imprumutate. Buna alimentare cu fonduri reprezinta sarcina esentiala a managerului financiar. In acest scop se intocmeste un plan de finantare pe termen lung care grupeaza utilizarile de fonduri si resursele pentru a se realiza echilibrul financiar global. Daca resursele financiare interne nu sunt suficiente, diferenta va putea fi finantata din resursele externe (majorari de capital si datorii pe termen lung). Resursele financiare interne constituite din autofinantare provin din profit si din amortizare,un aspect esential al politicii financiare fiind si accelerarea procesului de recuperare a capitalului fix investit. Accelerarea amortizarii intarzie impozitarea profitului si diminuarea partii impozabile. Cautarea autofinantarii optime indeamna firma sa identifice marja cea mai inalta a beneficiului, cheltuieli cat mai mici si sa distribuie dividende cat mai mici. Locul si rolul capitalurilor proprii in finantarea firmei este destul de neclar. Menirea sa este de a asigura riscul in special la momentul infiintarii firmei. Acest capital sta la baza repartitiei drepturilor asociatilor. Orice majorare de capital propriu se loveste de consecintele unui triplu efect : diluarea capitalului, diluarea rezultatelor si diluarea controlului. Aceste efcte fac ca majorarea de capital sa reprezinte cel mai adesea o finantare reziduala,limitand rolul in dezvoltarea firmei. Astfel firmele sunt tentate sa apeleze la imprumuturi, aparand un cost de indatorare. Acesta creste pe masura sporirii volumului de credite iar capacitatea de a imprumuta depinde de conditiile pastrarii unui echilibru. Firma trebuie sa dispuna de capital de rambursare la scadenta. GESTIUNEA FINANCIARA Gestiunea finaciara poate fi definita ca un ansamblu de activitati care concura la realizarea si ajustarea fluxului financiar si a fondurilor precum si la buna administrare a resurselor financiare ale firmei. In plan analitic, gestiunea financiara poate fi definita ca o functie a firmei care are drept scopuri esentiale urmatoarele : de a asigura constant firma cu fondurile necesare exploatarii. de a controla buna utilizare a fondurilor si rentabilitatii operatiunilor pentru care sunt afectate aceste fonduri. Domeniul gestiunii este foarte intins. Mentinerea echilibrului fluxurilor financiare si a unui nivel minim al rentabilitatii utilizarii fondurilor reprezinta obiectivul gestiunii. echilibrul financiar este influentat de independenta sau autonomia firmei. Starea de echilibru poate fi denumita in sens restrans lichifitate. Altfel spus, lichiditatea reprezinta un alt obiectiv al gestiunii. Mentinerea lichiditatii depinde de marimea surplusului bugetar care este generat de o renatbilitate corespunzatoare. Lipsa de rentabilitate,sau o rentabilitate insuficienta pun in pericol lichiditatea. Lichiditatea si rentabilitatea sunt elemente ce definesc politica generala a firmei. Gestiunea are scopuri multiple : obsinerea profitului, cresterea economica a firmei. Aceste scopuri pot fi sintetizate astfel : asigurarea echilibrului financiar si al lichiditatii; asigurarea rentabilitatii; cresterea activului si patrimoniului; asigurarea flexibilitatii firmei; Scopurile gestiunii se pot controla cu mai multi indicatori,precum : a.nivelul fondului de rulment b.coeficientul de indatorare c.rentabilitatea economica corelata cu efectul de „parghie financiara” d.ratele de crestere a cifrei de afaceri, a valorii adaugate, etc. Gestiunea financiara se inscrie intr-un sistem de previziune si control pentru a asigura conducerea relatiilor cu mediul inconjurator. De aceea se elaboreaza planuri strategice care reflecta resursele financiare si utilizarile acestora. Controlul presupune urmatoarele : sa masoare diferenta dintre previziuni si realizari; diagnosticarea simptomelor firmei (greutatile financiare si eventualele amenintari interne/externe); sa indice decizii colective ce au consecinte financiare directe; sa revizuiasca si sa modifice obiectivele si previziunile initiale; Rezulta ca gestiunea finaciara are un domeniu foarte larg, impunand rezolvarea a 2 probleme esentiale : echilibrarea ansamblului de fluxuri financiare (incasari si plati) si rentabilitatea folosirii fondurilor astfel incat sa asigure atat remunerarea surselor cat si dezvoltarea firmei. FUNCTIA FINANCIARA A INTREPRINDERII SI PRINCIPII DE ORGANIZARE A ACTIVITATII FINANCIARE Functia financiara rezulta din convergenta unor factori de ordin teoretic si practic. Dezvoltarea tehnicilor manageriale si a teoriei financiare a permis depasirea cadrului contabil si juridic traditional. In prezent functia financiara dispune de o doctrina coerenta, iar politica financiara se sprijina pe concepte specifice.Dezvoltarea firmelor a impus mobilizarea unor capitaluri foarte mari,iar diminuarea lichiditatii ridica probleme legate de asigurarea necesarului de lichiditati si de gestiune optima a trezoreriei. Rolul trezoreriei iese tot mai mult in evidenta in perioadele de slabire a pietei financiare,de reducere a autofinantarii, de limitare a creditelor, etc. Analiza contabila traditionala este completata pe baza tablourilor de finantare, document operativ de informare,ce a devenit obligatoriu in tarile avansate. Functia financiara este integrata in cea de conducere generala, cele mai multe informatii fiind furnizate de sistemul informational contabil. Finantele firmei raman strans legate de cadrul juridic in care se inscriu relatiile cu mediul exterior. Functia financiara are un rol operational,un rol functional si unul politic. Rolul operational implica luarea unor decizii cu privire la colectarea capitalurilor. Acest rol vizeaza asigurarea fluxurilor financiare in stransa legatura cu mediul inconjurator. Cuprinde incasarea creantelor si plata furnizorilor, gestiunea trezoreriei si negocierea creditelor bancare. Rolul functional consta in participarea la tratarea informatiilor necesare gestiunii si acordarea de asistenta celorlalte functii ale firmei. Rolul politic consta in integrarea constrangerilor si a restrictiilor externe care influenteaza activitatea firmei si de care depinde autonomia acesteia.In mod sintetic, activitatea firmei poate fi redata prin urmatoarele functii : 1.functia de productie 2.functia de comercializare 3.functia financiara Aceste 3 functii asigura legaturile materiale si financiare cu mediul extern. Functia financiara implica efectuarea a doua categorii de activitati : activitati cu efecte directe asupra capitalurilor (emitere de actiuni si obligatiuni, contractarea si rambursarea creditelor, etc.), activitati cu efecte indirecte asupra capitalului (lucrari de contabilitate, analiza si control) care au insa un rol important in conducerea firmei definind cadrul de actiune al tuturor celorlalte functii ale firmei. Delimitarea acestor categorii de activitati reprezinta un principiu al organizarii firmei care impune existenta a doua resorturi financiare : unul de trezorerie si unul de analiza si control. Aceasta structurare se impune a fi realizata in intreprinderile mijlocii si mari. Alt principiu de organizare consta in demarcarea lucrarilor de previziune si a celor de executie, ceea ce presupune ca aceste categorii de activitati sa se desfasoare in compartimente diferite. O sarcina a functiei financiare consta in apararea patrimoniului, ceea ce presupune o anumita diviziune a muncii intre compartimente si posturi, astfel incat o persoana sa nu detina controlul complet asupra unei tranzactii oarecare. Pot interveni aici numeroase exemple : - conturile trebuie verificate de catre alte persoane; - salariile sa fie platite de catre persoane care nu au legatura cu intocmirea statelor de plata; - evidenta stocurilor sa fie tinuta de alte persoane decat cele care intocmesc facturile; Activitatea financiara trebuie sa fie astfel organizata incat sa asigure in principal urmatoarele : - conditii optime pentru verificarea patrimoniului; - informarea completa a conducerii; - observarea noilor tendinte ale fenomenelor; Activitatea financiara are menirea sa satisfaca cerintele functiilor financiare si cuprinde numeroase aspecte cu privire la previziune, executie, analiza, control, etc. Intre activitatile financiare mai importante intra : - elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli si a planurilor financiare; - efectuarea de studii si analiza cu privire la formarea si alocarea capitalurilor; - asigurarea efectiva a resurselor financiare necesare activitatii de exploatare si investitii; - stabilirea de preturi si tarife; - luarea masurilor pentru asigurarea lichiditatii,solvabilitatii,rentabilitatii; - efectuarea de operatii de analiza contabila si de control financiar; In unitatile economice se organizeaza si functioneaza un compartiment financiar care poate fi ,in functie de marimea firmei si de volumul de activitate, o directie, un serviciu sau un birou. Activitatea financiara este organizata pe resorturi cum sunt : previziune financiara, ordonari de acte, de incasari/plati, salarizare, casierie, preturi/tarife, etc. Resortul de previziune financiara intocmeste bugetul,contracteaza credite, fundamenteaza decizia, asigura informarea, exercita unele actiuni de control, urmareste modul de executare al bugetului, depisteaza imobilizarile de fonduri, asigura formarea fondurilor proprii,etc. Resortul decontarilor se ocupa cu efcetuarea de lucrari privind operatii banesti care insotesc realizarea programelor economice si a bugetului cum sunt : intocmirea documetelor de incasari/plati,tinerea evidentei mijloacelor banesti, organizarea si controlul incasarilor/platilor, etc. Acest resort intretine legaturi cu bancile finantatoare, asigura capacitatea de plata si respectarea obligatiilor banesti, tine evidenta debitorilor, imputatiilor, pastreaza si gestioneaza cecurile si alte valori. Resortul de salarizare indeplineste atributii de constituire a resurselor banesti legate de drepturile de personal, calculeaza avansul chenzinal si alte drepturi banesti, intocmeste statele de plata, efectueaza controlul asupra drepturilor de personal, inregistreaza retinerile salariale. Resortul casierie gestioneaza numerarul, efectueaza incasari/plati, tine registrul de casa, ridica numerarul de la banca, etc. Resortul preturi/tarife calculeaza preturile/tarifele, face analize cu privire la evolutia lor. Resortul analize si control financiar intern efectueaza analize economico-financiare si actiuni de control financiar sau gestionari de fond privind gospodarirea resurselor firmei.
SISTEMUL INFORMATIONAL FINANCIAR SI DECIZIA FINANCIARA Desfasurarea activtatii financiare implica organizarea unui sistem de informatii care sta la baza analizei, controlului si deciziilor. Sistemul informational financiar al firmei cuprinde totalitatea informatiilor ce reflecta formarea, repartizarea fondurilor banesti. Pentru obtinerea unor informatii de calitate este necesara folosirea unor indicatori expresivi care sa reflecte fenomenele si activitatea economico-financiara a unei firme. Dintre indicatorii cu un impact major asupra activitatii de decizie si gestionare aferente conducerii operationale si strategice a firmei, mentionam : capitalul economic, capitalul social, capitalul imprumutat, capitalul permanent, profitul si ratele de rentabilitate, valoarea adaugata, costurile de exploatare, preturile, etc. Compartimentul financiar si conducerea firmei trebuie sa fie informati la timp pentru a se lua decizii financiare oportune si corespunzatoare. Informatiile financiare se culeg din diferite documente : bilantul contabil, balanta, bugetul. Deciziile financiare se iau atat pe baza indicatorilor financiari primari, a celor partiali si a celor sintetici. DECIZIA FINANCIARA Decizia finaciara este o hotarare, un proces rational de alegere a unei linii de actiune care se ia pe baza de analiza si informatii multiple privind activitatea cu efecte directe asupra capitalului. Decizia finaciara implica alegerea unei variante sau solutii din mai multe posibile. D.p.d.v. al complexitatii deciziei, acestea pot fi : curente (operative), strategice (de perspectiva). 1.Deciziile curente sunt legate de activitatea curenta si au un caracter interactiv sau repetitiv. Asemenea decizii intra in competenta cadrelor ce au functii de raspundere. Deciziile operative au o sfera foarte larga vizand numeroase activitati (ex : stabilirea si varsarea la buget a impozitelor, contractarea si rambursarea creditelor, etc.) 2.Deciziile strategice privesc linia de urmat in desfasurarea activitatii pe o perioada mai indelungata si vizeaza activitati de mare amploare privind formarea, modificarea, repartizarea si utilzarea capitalului, efectuarea de investitii, cresterea fondului de rulment. In ultima instanta, obiectivul oricarei decizii are un caracter financiar care consta in special in asigurarea lichiditatii, in obtinerea unei rentabilitati si in minimizarea riscurilor.Deciziile strategice au la baza o documentare ampla precum si folosirea unor resurse externe si interne de informatii.
