CUPRINS
1. OBIECTUL SISTEMULUI CONTURILOR NATIONALE……………….pag 2. 2. APARITIA SI EVOLUTIA CONCEPTULUI: SISTEMUL CONTURILOR (CONTABILITATII) NATIONALE…………………………………………….pag 3. 3. STRUCTURA SISTEMULUI CONTURILOR (CONTABILITATII) NATIONALE…………………………………………………………………….pag 4. 4. CONTINUTUL SI CALCULUL PRINCIPALILOR INDICATORI SINTETICI IN SISTEMUL CONTURILOR (CONTABILITATII) NATIONALE…………….pag 6. 22539inv28ouc3r 5. UTILIZAREA SISTEMULUI CONTURILOR NATIONALE IN ACTIVITATEA DE PREVIZIONARE……………………………………………………………………….pag 10.
SISTEMUL CONTURILOR (CONTABILITATII) NATIONALE (S.C.N.) –COMPONENTA A SISTEMULUI INFORMATIONAL AL ACTIVITATII DE PREVIZIONARE 1. OBIECTUL SISTEMULUI CONTURILOR NATIONALE Sistemul conturilor sau contabilitatii nationale (SCN) este un sistem de evidenta si analiza macroeconomica utilizat in statistica tarilor cu economie de piata, in statisticile O.N.U. si ale altor organisme internationale. Aparitia sa a fost impusa de necesitatea asigurarii unor informatii pentru efectuarea unor calcule si analize macroeconomice, devenind instrumentul principal de evidenta si analiza macroeconomica folosit in statistica mondiala. Obiectul sau este de a reprezenta cantitativ realitatea economica intr-o perioada de timp sau la un moment dat. Activitatea economica are ca rezultat produse si servicii care au caracter de marfa si se realizeaza prin intermediul pietei, precum si produse si servicii care nu au caracter de marfa si, ca atare, nu fac obiectul pietei. Fluxurile de bunuri se numesc fluxuri materiale. Evidenta acestora este necesara pentru ca, prin agregare, sa se obtina indicatori care permit analiza dimensiunilor si rezultatelor obtinute, privite ca valori de intrebuintare necesare pentru: satisfacerea nevoilor populatiei, productia de noi bunuri, acumularea de bunuri, stabilirea posibilitatilor de export si a necesitatilor de import. In procesul realizarii valorilor de intrebuintare trebuie evidentiate si fluxurile de venituri sau financiare. Evidentierea fluxurilor materiale si financiare raspunde unor nevoi diferite de informare si analiza economica. Fluxurile materiale si financiare, grupate pe categorii de produse si servicii, respectiv de venituri si cheltuieli, sunt evidentiate in conturi alcatuite dupa principiul dublei inregistrari. Categoriile economice utilizate in conceptia SCN au la baza teoria economica pe care se fundamenteaza economia de piata. Principiile care stau la baza SCN fac posibila urmarirea echilibrului material si financiar la toateesaloanele economiei si se refera la: - egalitatea resurselor si utilizarilor in toate fazele reproductiei si la toate nivelele de agregare; - egalitatea fluxurilor financiare si materiale, prin care se infaptuieste circuitul economic; - utilizarea sistemului de contabilitate in partida dubla, adica a unui proces de schimbare a detinatorului de valoare ii corespund doua operatiuni contabile. 2. APARITIA SI EVOLUTIA CONCEPTULUI: SISTEMUL CONTURILOR (CONTABILITATII) NATIONALE
Primul sistem al contabilitatii nationale a fost elaborat de prof. Richard Stone in Anglia, in anul 1938. Acesta a stat la baza elaborarii conturilor nationale ale O.N.U. in anul 1952. Ministerul Finantelor din Franta, sub conducerea lui Claude Gursin, introduce in anul 1956 un sistem adaptat economiei franceze. In anul 1970, R. Stone prezinta o forma imbunatatita a S.N.C. Ca urmare a preocuparilor pentru redarea cat mai corecta a imaginii de ansamblu a activitatii economico-financiare au aparut diferite variante practice de aplicare. S-au distins in mod deosebit sistemele de contabilitate nationala exprimate in stocuri si fluxuri. SCN exprimate in stocuri au ca obiect evaluarea marimilor ce definesc capitalul national, iar cele exprimate in fluxuri, fluxurile ce se stabilesc intre sectoarele economiei nationale si intre acestea si restul lumii. Intre acestea prezinta interes deosebit urmatoarele doua, si anume: - sistemul Cambridge sau sistemul de contabilitate a produsului national si venitului national, care descrie relatiile ce se stabilesc intre principalele sisteme omogene ale economiei si intre acestea si restul lumii, reflectand viata economica printr-un sistem de conturi corelate intre ele, in care se contabilizeaza operatiunile economice efectuate in cursul unei perioade, evidentiind marimile globale sau macroeconomice privind activitatea economica la nivel national; - sistemul Leontief sau sistemul interdependentelor structurale sau input-ouput, care descrie structura interna a sistemului productiv si se prezinta sub forma unui tabel matricial cu 2 coloane care indica intrarile si iesirile fiecarei ramuri, serviciilor publice, populatiei si restului activitatilor. Acesta cauta sa evidentieze structura productiva a economiei nationale, spre deosebire de sistemul Cambridge care scoate in relief relatiile dintre sectoare, aratand doar aspectele principale ale activitatii economice. Aceste doua sisteme sunt complementare intre ele dar nu iau in consideratie fluxurile banilor si creditelor rezultate din tranzactii si, ca urmare nu explica aspectele monetare si financiare ale activitatii economice. Pentru a reda aceste aspecte a aparut sistemul contabilitatii fluxurilor financiare, care descrie sursele si utilizarea fondurilor banesti ale principalelor sectoare sau grupuri de sectoare ale economiei, inregistrand toate tranzactiile care se efectueaza prin mijlocirea monedei si creditului. Spre deosebire de alte sisteme, acesta are alt continut si urmareste alte obiective, prezentand diferente si in ceea ce priveste sectorizarea economiei nationale si modalitatea de contabilizare a fluxurilor. Contabilitatea fluxurilor financiare are urmatoarele obiective principale: - determinarea relatiilor care exista intre functionarea sistemului bancar si variatiile activitatilor productive si comerciale; - indicarea originii fondurilor si a modalitatilor de finantare a cheltuielilor pentru fiecare sector; - stabilirea corelatiilor intre cheltuielile de consum, economisire si alte forme de finantare 3. STRUCTURA SISTEMULUI CONTURILOR (CONTABILITATII) NATIONALE
Acest sistem este format dintr-un numar de tabele in care se evidentiaza productia, repartitia, consumul si acumularea de bunuri, pe categorii de agenti economici si pe ansamblu. Circuitul economic anual este prezentat ca un ansamblu de operatiuni economice sau fluxuri. Fiecare operatiune economica evidentiaza un transfer de mijloace banesti intre unitatile producatoere si consumatori. In ansamblul sau, S.C.N. este prezentat in 4 conturi nationale: productie, consum, acumulare, restul lumii (relatii cu strainatatea). Contul „PRODUCTIE” evidentiaza productia de bunuri, pe de o parte, pe ansamblu si pe producatori, iar pe de alta parte, pe genuri de activitati (ramuri). Se iau in consideratie 4 categorii de producatori: unitatile producatoare de marfuri, producatorii de servicii guvernamentale, producatorii de servicii casnice si institutiile cu caracter nelucrativ care presteaza servicii populatiei. Fiecare operatiune este inscrisa in debitul si creditul contului. De exemplu, contul „PRODUCTIE” inregistreaza in credit valoarea vanzarilor de marfuri si exportul, iar in debit venitul brut (valoarea adaugata) si importul. Marimea venitului brut si a importului trebuie sa fie egala deci cu valoarea vanzarilor si a exporturilor. Aceasta arata ca valoarea adaugata este egala cu suma vanzarilor de bunuri de consum si de investitii corectata cu soldul relatiilor import-export. SCN este prezentat sub forma matriceala, pentru a evidentia relatiile dintre elementele inregistrate in conturi. In matrice, fiecare cont este reprezentat de o linie si o coloana. Operatiunile care se evidentiaza in creditul conturilor (pasivele) sunt reprezentate pe linii, iar cele care figureaza in debit (activele) sunt reprezentate pe coloane. Matricea simplificata a SCN, publicata de Oficiul de Statistica al O.N.U. separa cele 4 conturi in felul urmator: - Contul „PRODUCTIE” este separat in doua grupe de subconturi si anume: subconturile de marfuri, in care se evidentiaza bunurile materiale si nemateriale cu caracter de marfa, cu specificarea valorii marfurilor desfacute pe categorii de consumatori (unitati productive, populatie, formarea bruta a capitalului, export) si subconturile de activitati, in care se evidentiaza ramurile producatoare de bunuri pe sectoare; - Contul „CONSUM” se separa tot pe doua grupe de subconturi: subconturile de cheltuieli, in care se evidentiaza categoriile de cheltuieli (pentru cumparaturi de marfuri, pentru servicii guvernamentale, pentru obiective ale unor organizatii particulare etc.) si sectoarele care le fac (gospodariile populatiei, institutiile guvernamentale etc.) si subconturile de venituri, in care se evidentiaza categoriile de venituri in sectoarele care le-au realizat, adica veniturile brute sau valoarea adaugata a diferitelor sectoare pe elemente care le determina marimea; - Contul „ACUMULARE” evidentiaza tranzactiile sectoarelor institutionale cu capital sau fonduri fixe. Este vorba, pe de o parte, de finantarea investitiilor brute si a cheltuielilor pentru variatia stocurilor facute de diferite sectoare, iar pe de alta parte, de capitalul financiar folosit pentru achizitii de pamant si fonduri nemateriale, de transferurile si de consumul de capital fix; - Contul „RESTUL LUMII” evidentiaza tranzactiile curente legate de importurile si exporturile de bunuri, precum si transferurile curente si tranzactiile de capital cu strainatatea. SCN furnizeaza, asadar, o serie de informatii, pe baza carora se efectueaza calcule si analize macroeconomice de mare importanta. Cele mai semnificative sunt urmatoarele categorii de informatii: - cele referitoare la productia de bunuri si la structura acestora pe ramuri de provenienta si pe sectoare unde se utilizeaza; - cele referitoare la repartitia bunurilor, respectiv la formarea veniturilor, la formarea si folosirea lor de catre diferitii agenti economici; - cele referitoare la alocatiile pentru formarea si cresterea capitalului, la investitii si alte forme de acumulare in cursul anului; - cele referitoare la operatiunile economice si financiare cu strainatatea. Indicatorii macroeconomici calculati pe baza acestor informatii au o larga utilizare in calculele si analizele economice de interes national, pentru fundamentarea politicii economice a unei tari si pentru compararea nivelului si structurii economice atinse de o tara cu cele atinse de alte tari. Bunurile sunt evaluate la preturile producatorilor si consumatorilor. In ambele cazuri pot fi preturi ale factorilor de productie, care nu includ impozitele indirecte, si preturi ale pietei, care includ in marimea lor si impozitele indirecte. In cadrul SCN se intocmesc unele scheme sau tabele care reflecta diverse fluxuri, structuri si relatii, intre care se distinge tabloul economic de ansamblu si tabelul intrari-iesiri (input-output) sau balanta legaturilor dintre ramuri. Tabloul economic de ansamblu cuprinde resursele si utilizarea acestora, grupate pe conturi ale sectoarelor institutionale si pe conturi de operatiuni. Unitatile din economia nationala sunt grupate in sectoare institutionale in functie de principalele resurse si dupa elementele reprezentative ale comportamentului economic. Tabelul intrari-iesiri este o reprezentare coerenta a fluxurilor de bunuri si servicii produse in tara, precum si cele schimbate cu restul lumii si utilizate de catre toate unitatile rezidente in cursul unui an, aratand si structura costurilor de productie pe fiecare ramura a economiei nationale. Contine conturi de bunuri si servicii, contul de productie si contul de exploatare la nivelul fiecarei ramuri si pe ansamblul economiei. Este format din patru tabele si anume : - tabelul relatiilor economiei nationale, care arata structura acesteia, productia interna si importul; - tabelul consumului intermediar, care evidentiaza, pe randuri, contributia ramurilor la formarea consumului de obiecte ale muncii din economie si, pe coloane, ramurile de productie beneficiare; - tabelul utilizarii finale, care arata consumul final privat si public, formarea bruta de capital si exportul, pe ramuri de provenienta; - tabelul intrarilor primare, care reflecta elementele valorii adaugate in fiecare ramura si contributia ramurilor la realizarea produsului intern brut. 4. CONTINUTUL SI CALCULUL PRINCIPALILOR INDICATORI SINTETICI IN SISTEMUL CONTURILOR (CONTABILITATII) NATIONALE
In SCN se calculeaza cinci indicatori sintetici principali, si anume: produsul global brut, produsul intern brut, produsul intern net, produsul national brut si produsul national net. Produsul global brut reprezinta valoarea bunurilor produse si consumate in societate intr-o perioda de timp determinata, de regula, un an. Se folosesc trei moduri de calcul a acestuia si anume: - ca suma a valorii productiilor globale brute de bunuri in toate sectoarele nationale, adica atat a celor care se realizeaza pe piata ca marfuri cat si a celor care nu au caracter de marfa. La institutiile financiare, productia bruta include comisioanele incasate de acestea pentru serviciile prestate si diferenta dintre dobanzile si dividentele incasate si platite. La societatile de asigurare, include remuneratia necesara pentru producerea unui serviciu si nu totalul primelor de asigurare incasate. La institutiile publice si private fara scop lucrativ, productia bruta include costul de productie sau consumul intermediar de bunuri si servicii, remuneratiile platite salariatiilor, consumul de capital fix si impozitele indirecte platite. Bunurile si serviciile produse pentru piata se evalueza la preturile incasate, iar serviciile produse de unitatile bugetare se evalueaza la nivelul costurilor; - ca suma a intrarilor intermediare si a intrarilor primare. Intrarile intermediare reprezinta valoarea bunurilor folosite pentru consum intermediar. In ramurile productiei materiale, consumul intermediar include consumul de materii prime si materiale, combustibili, energie si apa cumparate, cheltuielile de cercetare si proiectare de produse, analize, incercari, probe, publicitate, comisioanele platite organizatiilor de comert exterior, platile pentru serviciile de transport si telecomunicatii, gospodarie comunala si locativa, financiarbancare, cheltuielile cu protectia muncii, deplasarile personalului in interes de serviciu etc. Nu se includ in consumul intermediar cheltuielile care satisfac consumul lucratorilor dar nu sunt legate direct de productie, achizitiile de utilaje de natura capitalului fix, cheltuielile cu reparatiile constructiilor si bunurilor pentru prelungirea duratei de functionare sau sporirea capacitatii de productie a acestora etc. La institutiile financiare, consumul intermediar cuprinde chiria, cheltuielile generale de administratie, costul miciilor reparatii si cheltuielile de intretinere a localurilor, ca si la societatile de asigurare. La institutiile publice si private fara scop lucrativ, consumul intermediar reprezinta costurile de productie aferente bunurilor si serviciilor consumate. Intrarile primare sunt formate din consumul de capital fix, respectiv amortizarea acestuia, remuneratiile lucratorilor, impozitele indirecte diminuate cu subventiile, excedentul de exploatare. Toate acestea reprezinta forme ale valorii adaugate, ca suma a valorii consumului final si a valorii consumului intermediar. Consumul final sau cheltuielile finale arata destinatia finala a bunurilor produse in economie, respectiv consumul final public si privat, formarea bruta de capital, adica investitiile si variatia stocurilor, si exportul corespunzator importului. Limitat la sfera productiei materiale, produsul global brut are un continut similar produsului social total. Produsul intern brut reprezinta valoarea bunurilor produse in societate in timp de un an si ajunse in ultimul stadiu al circuitului economic. Acesta se determina pe ramuri ale economiei nationale si se insumeaza la nivelul acesteia. In principiu, la nivel de economie nationala, produsul intern brut este egal cu diferenta dintre produsul global brut si consumul intermediar. La nivel de ramura, se face diferenta intre productia globala bruta a acesteia si consumul intermediar aferent. Productia globala bruta exprima valoarea bunurilor create, indiferent daca au sau nu au caracter de marfa. Acesta modalitate de determinare a produsului intern brut la nivel de ramura sau economie este cunoscuta sub numele de metoda de productie. Diferenta dintre produsul sau productia bruta si consumul intermediar imbraca forme diferite de exprimare si caracterizare, respectiv consum, cheltuieli sau cerere finala si valoarea adaugata, fapt care a condus la formularea a doua metode specifice pentru calculul produsului intern brut, anume metoda veniturilor si metoda cheltuielilor. Potrivit metodei veniturilor, care este cea mai raspandita, produsul intern brut se calculeaza ca suma a costurilor care alcatuiesc valoarea adaugata in toate institutiile producatoare din tara, si anume: -impozitele indirecte nete, adica impozitele indirecte platite minus subventiile incasate, consumul de capital fix sau amortizarea, retributiile salariatilor si excedentele de exploatare. Impozitele indirecte sunt sumele de bani pe care unitatile le platesc statului sau unor organisme internationale si pe care le includ in costurile lor de productie. Este vorba de impozite asupra productiei, vanzarii, achizitionarii sau utilizarii de bunuri si de taxele vamale de import. Aici nu intra impozitele directe pe venit sau pe avere platite de intreprinderi, pentru ca acestea sunt incluse in valoarea adaugata ca parte a profitului din care se suporta (excedent de exploatare). Subventiile se acorda de catre stat intreprinderilor publice sau private pentru acoperirea partiala a costurilor acestora. Subventiile sunt legate de valoarea bunurilor produse, exportate sau consumate, de forta de munca ocupata sau de suprafetele utilizate pentru productie, precum si de modul de organizare sau executare a acelei productii. Sumele acordate de stat intreprinderilor private pentru finantareainvestitiilor, acoperirea daunelor sau pierderilor suferite de echipamentele imobiliare sunt considerate transferuri de capital si nu subventii. Consumul de capital fix exprima valoarea bunurilor cu caracter de echipamente consumate pentru productie in timp de un an, ca urmare a uzurii fizice normale. Distrugerile din diferite cauze si scoaterea din uz din cauza uzurii morale se considera pierderi de capital fix. Excedentul de exploatare este diferenta dintre produsul sau productia bruta, pe de o parte, si consumul intermediar, pe impozitele indirecte nete, consumul de capital fix si remuneratiile salariatilor, pe de alta parte. In principiu, este vorba de profit. Pot sa apara excedente de exploatare numai la intreprinderile care isi valorifica productia la pretul pietei. Nu este cazul la administratiile publice care presteaza servicii catre terti la pretul de cost al acestora. Potrivit metodei cheltuielilor sau utilizarii finale, produsul intern brut se calculeaza prin insumarea destinatiilor finale ale productiei si anume: consumul final public (guvernamental), consumul final al gospodariilor populatiei (menajelor), consumul final al institutiilor private fara scop lucrativ, formarea bruta de capital si exportul net. Pentru determinarea consumului final public, din valoarea productiei brute a administratiilor publice prestatoare de servicii se scade valoarea vanzarilor catre terti si formarea bruta de capital pentru uz propriu. Productia bruta se calculeaza la costurile de productie si cuprinde valoarea consumului intermediar,remuneratiie salariale, consumul de capital fix si eventualele impozite indirecte suportate de acestea. Consumul intermediar cuprinde: cheltuielile militare, indiferent de durata de viata a bunurilor cu destinatie militara achizitionate; aeronavele si vehiculele militare; constructiile realizate pentru nevoile armatei. Formarea bruta de capital cuprinde: constructiile pentru uz propriu si reparatiile capitale la cladiri, caile de comunicatie, barajele, drumurile forestiere, antrepozitele s.a. executate adesea de ministerele de profil. Nu se cuprind lucrarile pentru nevoile apararii nationale, dar se include variatia stocurilor materiale. Consumul final al gospodariilor populatiei cuprinde consumul de bunuri si servicii procurate de acestea pe piata interna, plus achizitiile directe efectuate de rezidenti in strainatate, minus achizitiile directe de bunuri si servicii efectuate de nerezidenti pe piata interna. Institutiile private fara scop lucrativ care presteaza servicii catre populatie (asociatii, sindicate, scoli, spitale, fundatii, cluburi) nu urmaresc realizarea de profit de pe urma activitatii desfasurate. Cheltuielile de consum final ale acestora sunt egale cu productia lor bruta minus vanzarile lor de bunuri si servicii si eventuala formare de capital brut pentru uz propriu. Formarea bruta de capital cuprinde: achizitiile nete ale producatorilor de bunuri materiale si reproductibile cu o durata de serviciu de cel putin un an, cheltuielile producatorilor pentru imbunatatirea sau modificarea echipamentelor lor in scopul ameliorarii vietii economice si a randamentelor; cheltuielile efectuate pentru punerea in valoare sau cresterea bonitatii terenurilor sau extinderea padurilor, minelor, plantatiilor, livezilor; costul net al achizitionarii si cresterii de animale pentru lapte, lana etc. si de reproducatori; marjele de intermediere, onorariile avocatiilor, timbrele fiscale, cheltuielile de justitie si alte cheltuieli de transfer privind terenurile, zacamintele minerale, padurile si alte bunuri tangibile nereproducatoare similare, activele nefinanciare si echipamentele de ocazie. Formarea bruta de capital cuprinde si cresterea stocurilor de materii prime si materiale achizitionate de producatori pentru consumul intermediar, produsele finite destinate vanzarii, animalele crescute pentru sacrificare, rezervele de materiale strategice etc., dar nu cuprinde pamantul, zacamintele minerale si padurile (cu exceptia cheltuielilor legate de transferul de proprietate), constructiile si alte bunuri durabile achizitionate de administratiile publice, destinate in principal scopurilor militare si care se considera cheltuieli curente si intra in consumul intermediar, costul cercetarii si prospectarii minereurilor (din acelasi considerent), precum nici alte categorii de cheltuieli. Exporturile si importurile de bunuri si servicii se refera la marfuri, transporturi si telecomunicatii, prestatiile de asigurare. Exporturile de marfuri se exprima in conditia f.o.b., iar importurile in conditia c.i.f. Produsul intern net se determina ca diferenta intre produsul intern brut sau valoarea adaugata bruta si consumul de capital fix, respectiv amortizarea; acesta echivaleaza cu valoarea adaugata neta. Elementele sale componente, dupa metoda veniturilor de calcul a produsului intern brut, sunt: - impozitele indirecte nete, retributiile salariatilor si excedentul de expoatare. Dupa metoda cheltuielilor finale de calcul a produsului intern brut, elementele componente ale produsului intern net sunt: -consumul final public si privat, formarea neta de capital si exporturile nete. Produsul national brut si net are la baza conceptul de venit national. Este vorba de faptul ca exista agenti economici rezidenti care isi desfasoara activitatea in strainatate, unde obtin venituri si fac cheltuieli, si agenti economici nerezidenti care isi desfasoara activitatea pe teritoriul national, unde obtin venituri si efectueaza cheltuieli. Prin urmare, produsul intern trebuie corectat cu soldul activitatilor celor doua categorii de agenti economici: soldul pozitiv se adauga, iar soldul negativ se scade. Calculul sau are la baza teoria factorilor de productie. In SCN se determina venitul disponibil si produsul disponibil. Venitul disponibil se determina astfel: ca suma a veniturilor disponibile ale agentilor economici nationali; ca suma a cheltuielilor nationale si a soldului balantei de plati externe; ca suma a consumului final privat, a consumului final public, a formarii brute de capital si a soldului balantei de plati externe. Acest indicator arata in ce masura veniturile agentilor economici nationali acopera cheltuielile acestora sau daca pentru aceasta este nevoie sa se apeleze la resurse externe (cand balanta de plati externe este deficitara) ori daca resursele interne depasesc nevoile nationale si o parte din acestea poate fi pusa la dispozitia altor tari (cand balanta de plati externe este excedentara). Venitului disponibil ii corespunde produsul disponibil, care este format din bunuri si servicii cu o structura determinata. Produsul disponibil este egal cu produsul intern brut plus importul minus exportul. 5. UTILIZAREA SISTEMULUI CONTURILOR NATIONALE IN ACTIVITATEA DE PREVIZIONARE
Contabilitatea nationala este un instrument prin care se descriu structurile si fluxurile din economie, in vederea asigurarii informatiilor necesare analizelor si previziunilor economice. Acest sistem informational macroeconomic permite analiza evolutiei cererii si ofertei de bunuri si servicii din perspectiva cresterii economice, a evolutiei costurilor si profiturilor intreprinderilor, a formarii si utilizarii acumularilor tuturor agentilor, a relatiilor economice externe etc. De aceea, in afara de conturile ce reflecta activitatea trecuta, se elaboreaza conturi prospective, pe termen scurt, pentru anul in curs si cel viitor, precum si pe termen mediu, pentru o perspectiva de cativa ani. Principalele obiective ale previziunilor sunt evolutia productiilor diferitelor ramuri, a ocuparii fortei de munca, a salariilor, a fondurilor fixe, precum si a modului in care previziunile sunt coerente din perspectiva resurselor, a corelatiilor dintre ramuri, a evitarii somajului etc. Elaborarea conturilor nationale, a tabloului economic de ansamblu si a tabloului operatiunilor financiare este o actiune complexa, care presupune in afara de strangerea informatiilor primare, mai multe etape succesive de corectare, echilibrare si revizuire a informatiilor disponibile. Sistemul Conturilor Nationale (S.C.N.) sau Contabilitatea Nationala, constituie principalul sistem de evidenta si analiza macroeconomica utilizat in statistica internationala de aproape toate statele lumii, in principal cele cu economie de piata. Pornind de la obiectul sau, descrierea proceselor si legaturilor din economie-diversele particularitati ale S.C.N. pot fi sistematizate astfel: - S.C.N. este o metoda de inregistrare si prezentare constatativa a economiei, avand drept scop imediat sa descrie cifric activitatea economica, fluxurile materiale de venituri si financiare care au loc intre diferiti agenti economici; - S.C.N. este o reprezentare cantitativa sintetizata si agregata a realitatii economice care se compune, de fapt, dintr-o multitudine de elemente variate. Elementele care se masoara prin S.C.N. pot fi atat fluxurile unei perioade cat si stocurile de bunuri si valori financiare existente la un moment dat, elemente care se exprima la nivel macroeconomic prin indicatori valorici; - realitatea economica care este reflectata de S.C.N. se grupeaza din punct de vedere al caracteristicilor de spatiu in profil national, plurinational si regional, pentru tari cu dimensiuni mari si cu o economie complexa si dupa caracteristici de timp. Conturile se alcatuiesc trimestrial, anual, pe mai multi ani sau la un moment dat; - S.C.N. reflecta prin continutul sau mecanismul economiei de piata, permitand sa puna in evidenta si sa dea posibilitatea sa analizeze productia, repartitia, consumul si acumularea de bunuri si servicii ca procese care au loc in cadrul si intre agentii economici, inclusiv menaje, purtand denumirea generica de subiecti economici; - S.C.N. foloseste tehnica contabila, principiul dublei inregistrari, astfel fiecare cont inregistreaza pe de o parte resursele, iar pe de alta parte folosirea acestora. S.C.N. utilizeaza tehnica contabila si pentru alcatuirea seriilor statistice sau pentru calculul indicatorilor macroeconomici in care se sintetizeaza activitatea si pentru alcatuirea conturilor analitice, care exprima activitatea desfasurata de agentii economici in cadrul ansamblului economic analizat. Asa cum rezulta din documentele O.N.U., noul sistem S.C.N. care este in curs de elaborare, bazandu-se pe conceptele vechiului sistem, are ca scop atat descrierea si analiza structurilor economice, cat si asigurarea unor norme internationale cu caracter unitar pentru calcularea celor mai importanti indicatori macroeconomici. Cauzele care au determinat aceasta revizuire a conceptiei, pot fi impartite in trei grupe ce tin de actualizarea sistemului, clarificarea si simplificarea unor parti ale sistemului si armonizarea sistemului conturilor cu alte sisteme statistice speciale. Realizarea noului sistem urmareste tocmai eliminarea deficientelor vechiului sistem si crearea unuia nou, mai competitiv si complex. Astfel, intre conturile nationale (cadrul central) si conturile de baza ale unitatilor studiate se interpun conturi intermediare, care se stabilesc pe baza datelor agentilor economici si utilizeaza concepte si moduri de evaluare inspirate din analiza economica, asigurand trecerea catre conturile cadrului central. Ca urmare a acestor operatiuni, conturile nationale sunt disponibile in forma definitiva dupa trei ani de la declansarea operatiilor de inregistrare pentru anul de baza. Fundamentarea deciziilor economice, curente are la baza informatii furnizate de conturi provizorii care serevizuiesc permanent. Prin urmare, asigurarea permanenta cu informatii cat mai exacte si in acelasi timp operationale presupune un sistem de conturi definitive, semidefinitive, provizorii si previzionale care se inlantuie dupa un program temporal bine gandit. In fiecare an se elaboreaza bugete economice, conturi previzionale pentru anul in curs si pentru anul urmator, care stau la baza elaborarii politicii economice a statului si se concretizeaza in special in legi financiare. Aceasta actiune complexa de elaborare a sistemului de conturi previzionale incepe cu proiectarea echilibrului de bunuri si servicii. Primul pas consta in determinarea cererii finale pe componente. Consumul menajelor (al familiilor sau gospodariilor), principalul factor al evolutiei productiei se estimeaza plecand de la legile de evolutie a consumului in functie de dinamica venitului si de modul de repartizare a cheltuielilor pentru consum intre diferite categorii de bunuri si servicii. Pentru echipamente necesare gospodariilor, inclusiv autoturisme, se utilizeaza rezultatele anchetelor privind intentia de cumparare. Utilizand modele econometrice complexe se stabilesc dinamicile diferitelor categorii de bunuri si servicii infunctie de veniturile disponibile. In ceea ce priveste investitiile, modalitatile de evaluare sunt diferite in functie de disponibilitatea informatiei. Astfel, investitiile administratiei publice se determina usor pe baza bugetelor centrale si locale care concretizeaza in cifre dimensiunea proiectelor de dezvoltare ce se au in vedere in perioada viitoare. Estimarea investitiilor productive impun o metodologie complexa, nu lipsita de dificultati. Pentru intreprinderile publice si marile intreprinderi private volumul investitiilor se cunoaste direct. Pentru altele se utilizeaza diferite surse informationale, cum ar fi anchetele special organizate. Cu ajutorul unor modele econometrice se pot previziona investitiile cu suficienta precizie. In sfarsit, investitiile menajelor, concretizate in special in locuinte, se previzioneaza tinand seama de volumul constructiilor in curs de executie si de informatiile furnizate de statisticile privind autorizatiile de construire. Exportul si importul se pot previziona de specialisti in evolutia conjuncturala a pietei externe. Dar fluctuatiile comertului exterior sunt de foarte multe ori imprevizibile. De aceea, modelele de previziune trebuie sa contina variabile aleatoare. Dupa evaluarea tuturor componentelor cererii finale si a importurilor se trece la evaluarea productiei interne brute pentru a verifica daca satisface cererea finala. Pe grupe de produse se previzioneaza nivelul posibil al productiei si al stocurilor si rezervelor de produse finite. Compararea resurselor cu utilizarile se realizeaza in cadrul unui tabel intrari-iesiri in unitati naturale pentru care se cunosc elementele Cadranului II (utilizarile) si ale Cadranului III (productia si importul). Pentru a cunoaste productia necesara trebuie sa se determine consumul intermediar, folosind coeficientii tehnici de consum in unitatile naturale. Pentru eliminarea unor disproportii ce pot aparea intre ramuri, deci pentru a se realiza echilibrarea balantei, urmeaza sa se analizeze corelatiile dintre cererea si oferta unor produse, sa se efectueze echilibrarea lor cu ajutorul preturilor. Introducerea preturilor se face in doua etape: prima etapa consta in folosirea preturilor constante care permit previzionarea volumului productiei si echilibrarea balantei la preturile anului de baza, iar in cea de adoua etapa se construieste balanta intrari-iesiri in preturile curente ale anului de previziune. Toate aceste operatiuni presupun o serie de corectari, ajustari si chiar acceptarea unor conventii pentru realizarea coerentei de ansamblu si a echilibrarii balantei. Cunoscand productia si consumul, se poate trece la elaborarea costurilor previzionale ale societatilor si ale antreprizelor individuale, ale administratiei publice etc. Principalele probleme care se ridica in aceasta etapa constau in previzionarea efectivului de salariati, productivitatii muncii, a salariilor, a impozitelor si cotizatiilor sociale, care sunt elemente ale diferitelor costuri. Aceste previziuni furnizeaza informatii pentru tabloul economic de ansamblu si tabloul previzional al operatiunilor financiare. Complexitatea procesului previzional impune integrarea tuturor variabilelor si a relatiilor dintre acestea, precum si a etapelor descrise anterior, intr-un model formalizat care sa permita reprezentarea realitatii si in acelasi timp utilizarea tehnicii electronice de calcul. Dintre modelele utilizate de tarile care au adoptat sistemul conturilor nationale (S.C.N.) se impune, prin complexitatea sa, modelul econometric pe termen mediu, francez, denumit Dinamica multisectoriala (D.M.S.). Acest model este dinamic, secvential (rezultatele fiecarui an influenteaza economia anilor viitori) si multisectorial. El contine ecuatii de comportament si egalitati contabile. In afara de variabile exogene (populatia, conjunctura internationala, pretul energiei etc) modelul contine variabile de comanda cum sunt nivelul prestatiilor sociale, nivelul impozitelor. Pe baza modelului se pot descrie scenarii ale evolutiei economice in diferite ipoteze, modelul permitand simularea in conditiile cand se modifica una sau mai multe variabile exogene sau endogene. Logica modelului poate fi sintetizata astfel: - solutiile fiecarui an se determina succesiv realizandu-se echilibrarea permanenta a solutiilor anuale; - cererea finala determina productia; cunoscandu-se nivelul productiei, se determina capitalul si forta de munca necesara prin utilizarea unor functii de productie; - cunoscand elementele anterioare se calculeaza costul si apoi pretul (cu conditia cunoasterii salariilor, taxelor sociale si impozitelor). Pretul depinde deci de salarii, dar si salariul depinde de preturi; de aceea, ele se calculeaza simultan, plecand de la ecuatia in care intra productia, nivelul utilizarii capitalului, nivelul angajarii fortei de munca, nivelul taxelor si al impozitelor; - se determina venitul distribuit, partea menajelor si ceea ce ramane intreprinderilor (profitul); de aici rezulta rata rentabilitatii capitalului investit, precum si valoarea ratei care intervine in determinarea investitiilor; - cererea finala se compune din consumul menajelor si schimbul extern. Consumul menajelor se determina cunoscand venitul. Avand in vedere ca venitul se deduce din productie si din pret, rezulta ca apare o conexiune inversa de corectie. Deci s-a plecat de la cererea finala pentru a determina productia, venitul si consumul; - o conexiune analoga apare pentru comertul exterior; capacitatea de export si de import depinde de pretulintern comparat cu cel extern. De asemenea, nivelul exportului depinde de rata de utilizare a capacitatilor de productie, deci reglarea depinde simultan de pret si de capacitatea de productie. - aceasta schema exclude „administratia” si institutiile financiare. BIBLIOGRAFIE Capanu I.s.a. Sistemul conturilor naþionale si agregate macroeconomice, E.A.L.L., Buc.,1994. Ciurlau C. s.a. Previziune macroeconomica, partea I, Reprografia Univ. din Craiova 1993. Dima I.C. Previziune macroeconomica, Editura „Scrisul Romanesc” Craiova, 1997 Dima I.C., Man M. Previziunea macroeconomica, Reprografia Univ. din Ciurlau C. Petrosani, 1995 Iordache V. Metode de previzionare a fondului de consum si a elementelor sale componente, Ed. Academica, Buc, 1973. Nicolae V. s.a. Previziune macroeconomica, Litografia A.S.E., Buc., 1992.
