CUPRINS

Capitolul I. CARACTERIZARE GENERALA A

PIETEI MONETARE

I.1. CE ESTE PIATA MONETARA SI CUM A EVOLUAT EA ?

Piata monetara este o piata a capitalurilor pe termen scurt si foarte scurt . Existenta acestei banci este legata de faptul ca unele banci sunt beneficiare ale unui surplus de incasari , iar altele au de efectuat un surplus de plati .

Piata monetara nu este o piata localizata , tranzactiile acestei piete se incheie prin telefon , telex , fax . Piata monetara se deruleaza in principal la bancile care creaza moneda , de la care se pot procura disponibilitatile necesare pentru a face fata fluxurilor de plati . De aceea se poate spune ca piata monetara este o piata a monedei centrale , adica a biletelor de banci , a numerarului in general si a disponibilitatilor in cont create la banca de emisiune . Piata monetara este o piata de lichiditati pe termen scurt pentru toate organismele de credit bancare . Participantii la aceasta piata sunt banci , case de economii , societati financiare , banca de emisiune , trezoreria statului , casele de titluri , etc. Unele dintre aceste organisme apar cu predilectie excedentare creditoare , cum sunt de regula casele de economii , casele de pensii , in timp ce altele , printre care bancile comerciale , institutiile de credit specializate sunt predominant debitoare . Piata monetara redefineste functia de compensare a excedentului si deficitului de lichiditati . Operatia pe piata monetara cu termenul cel mai scurt este acordarea unui titlu de imprumut a unei sume de bani pana la ora 12 a zilei urmatoare . Termenele pentru care se acorda creditele s-au prelungit de la 24 de ore pana la 18 luni , cum rezulta dintr-o practica mai veche italiana pana la perioade cuprinse intre o zi si 7 ani sau chiar 10 ani , cum atesta practica si literatura franceza mai recenta .

Piata monetara a devenit in Franta , dupa 1986 , o piata deschisa agentilor nefinanciari care doresc fie sa acorde credite , fie sa se imprumute cu lichiditati .

Piata monetara este un mecanism important in sistemul monetar si financiar al unei tari . Ea este locul interventiilor bancii de emisiune asupra lichiditatilor bancare .

Piata monetara este in prezent in plina schimbare , transformare . Pana acum circa un sfert de secol ea a fost o piata specializata , cunoscuta doar unor specialisti , iar notiunea corespundea in fapt cu ceea ce reprezinta piata interbancara . Pe aceasta piata restransa bancile isi regularizeaza zilnic excedentele si deficitele de trezorerie . Puteau interveni si atunci institutii financiare specializate cu excedentele lor de lichiditate . Banca Frantei , ca banca de emisiune , avea posibilitatea sa intervina si ea , dar o facea foarte putin , intrucat ea refinanta bancile prin intermediul reescontului efectelor comerciale. Ea mai acorda avansuri pe efecte publice , efectua operatiuni de open-market , dar de proportii reduse si la o rata mai ridicata decat taxa de scont.

Din 1967 alimentarea pietei monetare a fost imbunatatita prin posibilitatea ce s-a creat societatilor de asigurari , caselor de pensii de a plasa lichiditatile colectate de ele. Casele de economii , care pana atunci plasau totalitatea fondurilor mobilizate pe temen lung , au trecut la utilizarea unei fractiuni de 20 % din acestea pe piata monetara . Refinantarea pe calea reescontului a fost descurajata prin faptul ca rata dobanzii la creditele acordate pe piata monetara a devenit mai mica decat taxa oficiala a scontului , iar plafoanele de scont , care asigurau un automatism in refinantarea bancilor la banca centrala , au fost suprimate .

Sub influenta inovatiei financiare si a conjucturii , proportia datoriei publice creste . Noile instrumente financiare de genul SICAV pe termen scurt si fondurile comune de plasament (FCP) capteaza lichiditatile populatiei si intreprinzatorilor . Reforma din noiembrie 1986 a constat in "deschiderea" pietei monetare pentru a permite accesul la operatiunile ei si a intreprinderilor si trezoreriei publice . Piata monetara a devenit , in aceasta conceptie , o piata a capitalurilor pe termen scurt si pe termen mijlociu , unde toti ofertantii si solicitantii de capitaluri pot interveni .

In noile conditii , piata monetara poate fi privita , deci , in sens restrans ca piata interbancara , o piata a monedei centrale si , in sens larg , ca piata deschisa , o piata a capitalurilor pe termen scurt , care din ratiunea prezentei intreprinderilor in circuit este simultan atat o piata a monedei centrale , cat si a monedei bancare .

Sensul principal al largirii participantilor la piata monetara prin asigurarea accesului intreprinderilor , trezoreriei statului si al institutiilor financiare este promovarea concurentei , activizarea participantilor pentru gasirea de noi "produse financiare" , noi forme si titluri de creanta care sa amplifice , sa amelioreze resursele si sa ieftineasca creditele .

I.2. PIATA MONETARA SI PIETELE PARALELE

In procesele economice apar numerosi factori interesati in vanzarea sau cumpararea capitalurilor disponibile pe o perioada mai scurta sau mai indelungata si ca in realizarea dezideratelor lor privind fructificarea capitalurilor ei negociaza , se confrunta si se pun de acord in cadrul unor relatii specifice de piata .

Totalitatea relatiilor dintre diferitele subiecte economice , intreprinderi si persoane , intre acestea si intermediarii bancari , precum si a raporturilor dintre banci si alte institutii de credit privind transferul de disponibilitati monetare ca forma specifica de creante si fructificare a capitalului , formeaza pietele de capital sau pietele creditului .

Aceste piete sunt segmentate in functie de natura participantilor si scopurile urmarite de acestia .

Astfel , potrivit celei mai acceptate considerari ale structurii pietelor distingem :

piata capitalurilor sau piata financiara ;

piata monetara ;

piata valutara .

Piata monetara sau piata creditului are drept obiect capitalurile disponibile pe termen scurt si piata valutara este un compartiment obligatoriu pentru fluxurile de capital din si catre exterior .

Asa cum s-a subliniat , aceste piete se individualizeaza prin institutiile functionale si modul de desfasurare a tranzactiilor pe aceste piete . Dar se apreciaza , pe buna dreptate , ca pe de o parte granitele dintre aceste piete nu pot fi precis delimitate , iar pe de alta parte , legaturile dintre aceste piete sunt foarte stranse . Astfel , evenimentele si tendintele dintr-o piata pot influenta desfasurarea evenimentelor si tendintelor de pe alte piete , cu atat mai mult cu cat multi participanti opereaza pe mai multe piete si implicit pot transfera, in cazul in care considera favorabila , participarea lor pe alte piete .

Intre cele doua extreme posibile : angajarea "permanenta" a capitalului prin achizitii de actiuni si obligatiuni si imprumuturile de la zi la zi , exista o gama diferentiata de modalitati de plasare a capitalurilor pe pietele de capital si ale creditului , deosebite , dar apropiate gradual una de alta .

Piata monetara sau piata creditului functioneaza cu participarea ampla a populatiei , a firmelor si indeosebi a intermediarilor bancari , institutii cu larga functionalitate pe aceasta piata .

Complexitatea relatiilor din cadrul pietei monetare conduce la segmentarea ei specifica , functie de diversitatea fireasca a unor laturi ale procesului de modernizare si angajare a capitalurilor disponibile . Astfel , functionalitatea generala a pietei creditului este asigurata prin activitatea unor piete componente , avand fiecare in parte participanti si operatiuni specifice .

Astfel , in cadrul pietei monetare distingem :

piata monetara (clasica) ;

pietele paralele .

Piata monetara , asa-zisa clasica , are in fapt mai multe ipostaze :

piata monetara sau piata scontului ;

piata monetara propriu zisa ,

considerate ca doua parti componente complementare ale pietii monetare clasice .

Ansamblul relatiilor din piata monetara sunt reprezentate in figura 1.1. care poarta amprenta specifica a sistemului bancar englez prin prezenta bancilor de compensare sau de decontare (clearing banks) si a caselor de scont si de garantie , in fapt institutii bancare participante la procesul de creditare .

Societati            Autoritati Companii Depozite

Financiare locale intercompanii

Depozite ale Depozite ale Certificate Depozite

societatilor autoritatilor de depozit eurovalute

financiare locale

BANCI DE Depozite COMPENSARE

Interbanci

Credite pe termen Credite

la cerere scurt la cerere

Case de   acceptare Case de scont

Efecte Bonuri de Obligatii pe

comerciale                       tezaur termen scurt

vanzari pe

contul guvernului

Comercianti       BANCA ANGLIEI

Miscarea instrumentelor negociabile

Fluxul monetar

Fig. 1.1. Relatia intre piata monetara clasica si pietele paralele

In prima ipostaza piata monetara sau piata scontului pe termen scurt cuprinde un cadru larg de relatii privind , pe de o parte mobilizarea disponibilitatilor monetare de la intreprinderi si persoane la institutiile de credit , iar pe de alta parte , acordarea de credite , de catre banci , firmelor sau persoanelor .

Termenele de creditare specifice pe aceasta piata sunt la vedere sau pentru un maxim de un an (SUA) sau 18 - 24 luni in sistemele bancare europene .

Resursele ce se mobilizeaza pe aceasta piata sunt , de regula , disponibilitati curente ale firmelor si persoanelor , respectiv soldurile conturilor de depozit la vedere sau ale conturilor curente .

Distribuirea acestor resurse se efectueaza prin creditele acordate firmelor pentru satisfacerea necesitatilor curente legate , in principiu , de avansarea cheltuielilor de productie , sau a celor legate de circulatia marfurilor de la producator la reteaua de distributie . De asemeni , beneficiare de credite sunt familiile , in principal pentru achizitia de locuinte si de bunuri de consum .

Mobilizarea disponibilitatilor si distribuirea creditelor se face in conditii de piata , participantii la tranzactii manifestandu-si preferintele , in mod liber , orientata de interesul , respectiv nivelul de dobanzi optim , care ii pot favoriza .

In a doua sa ipostaza , piata monetara propriu zisa , in care in principal bancile isi imprumuta una alteia sumele necesare in scopul echilibrarii raporturilor interbancare , zilnic , in legatura cu lichidarea soldurilor provenind din operatiuni reciproce pe termen de 24 de ore si mai mari , functie de necesitati .

Acest circuit special al capitalurilor disponibile are un rol deosebit in reglarea si stabilirea circulatiei monetare scriptice si in functionarea echilibrata a sistemului bancar .

Buna fuctionare a pietei monetare este strans legata de piata economiilor care poate fi considerata piata auxiliara pentru piata economiilor care poate fi considerata piata auxiliara pentru piata monetara . Bancile de orice fel isi atrag , pe baza unor relatii de permanenta colaborare si in conditii de competitie , importante resurse din sfera caselor de economii , cooperativelor de credit , societatilor de asigurari , fondurilor de pensii , fondurilor de plasament etc. ; institutii consacrate in mobilizarea si fructificarea specifica a unei importante parti a economiilor populatiei .

Pietele paralele s-au format treptat in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial , in imprejurari istorice si de dezvoltare economica specifice , care au determinat structura unor noi piete ale creditului independente in functionarea lor si cu restranse canale de comunicare directa cu celelalte piete apartinand pietei traditionale a creditului . De aici si denumirea lor de piete paralele .

Prima piata paralela prezenta in tarile dezvoltate este piata eurodevizelor .

Eurodevizele reprezinta creantele exprimate in valuta unei tari , care se utilizeaza in afara granitelor nationale de catre nerezidenti .

Prefixul de euro relevand initial localizarea acestei piete in Europa pentru resursele exprimate in dolari (de unde eurodolari) se utilizeaza astazi in mod curent in caracterizarea tuturor operatiunilor de acest gen efectuate in lume , avand ca obiect , in mare majoritate dolari , dar si yeni , marci germane , lire sterline si franci francezi .

Piata eurodevizelor este o piata a creditului , menirea sa functionala fiind mobilizarea si redistribuirea prin credite , in scopul fructificarii optime a disponibilitatilor ciclate pe acesta piata .

Participantii directi pe aceasta piata sunt bancile autorizate in operatiuni valutare , potrivit legislatiei fiecarei tari . Contractarea si negocierile au loc intre banci independent de nationalitate si granite convenindu-se imprumuturile pe termene si sume diferite si la nivelul de dobanzi proprii acestei piete . Evident , bancile fac oferte si exprima cereri in raport cu posibilitatile si nevoile propriei sale clientele .

Resursele de eurodevize ce aflueaza pe acesta piata au diferite proveniente : exportatorii , marile societati transnationale , bancile comerciale si cele de emisiune din diverse tari , functie de rezervele lor valutare . La randul lor beneficiarii de credit principali se recruteaza din importatori precum si din categoriile enumerate mai sus .

Piata eurodevizelor joaca un rol major in economiile tarilor dezvoltate ; asigura lichiditati suplimentare , precum si resurse aferente expansiunii firmelor si infaptuirii exportului de capital . Ca piata paralela aceasta conduce la cresterea semnificativa a resurselor de creditare , contracarand politicile nationale si constituind adesea stimuli inflationisti .

O alta piata paralela este piata creditului intre firme (intercompany market) . Acesta piata s-a dezvoltat sub semnul restrictiilor de credite care a obstructionat relatiile de credit in tarile dezvoltate in anii '70 si in continuare si consta in avansarea de sume importante de catre unele firme altora , pe termen scurt . Aceasta reprezinta o forma de emancipare de sub tutela intermediarilor , denumita si dezintermediere , care asigura participantilor un plus de randament pe seama profiturilor cuvenite intermediarilor bancari .

In Anglia , aceste credite sunt intermediate de brokeri specializati intre principalele firme (aproximativ 500) , iar sumele minime vehiculate sunt de 50.000 £ , imprumuturile fiind de fapt negociabile .

In SUA s-a creat un instrument specific acestei piete comerciale papers care sunt negociabile si reprezinta valori intre 10.000 si 5.000.000 dolari cu termenele de la 25 la 270 de zile . Aceste instrumente au crescut in ritmuri relevante , ceea ce arata preferintele sporite pentru aceasta forma ca expresie a optiunii pentru procesele de dezintermediere .

In raport cu caracteristicile economice respective si a sistemelor bancare nationale , mai apar sub forma pietelor paralele :

piata societatilor financiare in legatura cu formarea si redistribuirea resurselor pentru operatiile specializate ca leasing , factoring si altele ;

piata ipotecara , in legatura cu constituirea resurselor , indeosebi prin credite pe termen scurt , necesare desfasurarii activitatii autoritatilor locale .

In incheiere trebuie sa subliniem ca notiunea de piata in general , si de piata a creditului , in special , este o categorie abstracta care se refera la relatii intre anumiti participanti care se desfasoara prin forme specifice si prin institutii caracteristice , in cazul nostru , intermediarii bancari .

Deci , in principal , natura , specificul si continutul operatiunilor pe aceste piete vor fi determinate de institutiile de credit , care actioneaza pe aceste piete .

Este deasemeni util de retinut ca sfera de functionare a pietelor este elastica , in unele cazuri dificil de delimitat , in timp ce functionalitatea intermediarilor bancari are delimitari si reguli de derulare precise care sunt primordiale in cunoasterea si intelegerea mecanismului de creditare .

Acceptia procesului de creditare prin prisma functionalitatii pietelor ne da o orientare generala care sa permita pozitionarea si receptarea cunostintelor concrete despre intermediarii bancari , in conexiunile lor firesti , in adevarata lor relevanta [2].

Capitolul II . ACTORII PIETEI MONETARE

Functia pietei monetare privita in sensul de piata interbancara este de finantare . Bancile si organismele de creditare se pot afla in orice moment in situatia de a avea nevoie de lichiditati pentru a putea face fata platilor exigibile .

Piata interbancara ramane o piata care functioneaza intre organisme ce pot schimba intre ele , cu operativitate excedentele si deficitele lor de trezorerie .

Actorii pietei interbancare sunt : bancile de depozit , bancile de afaceri , societatile financiare , casele de economii , etc .

In principal , participantii la operatiunile pietei monetare sunt bancile.

II.1. BANCILE. CONCEPT, APARITIE SI DEZVOLARE

In principal , activitatea bancara se concretizeaza in "comertul" cu bani . Banca este aceea care , pe de o parte "cumpara bani" , suportand un cost sub forma dobanzii bonificate , iar pe de alta parte "vinde" banii acumulati , castigurile obtinute regasindu-se in dobanda perceputa . Prin urmare , banca se identifica , in primul rand si in cea mai mare banca se identifica in primul rand si in cea mai mare masura cu activitatea de creditare . Se poate spune ca acumularea resurselor de creditare si plasarea lor este "cheia de bolta" a activitatii unei banci. De aici deriva si functiile economice ale bancii .

In viata economica contemporana , activitatea bancara , rolul bancilor ocupa un loc central . Banca favorizeaza tranzactiile comerciale in interiorul si in exteriorul unei tari , asigura efectuarea platilor si schimbul valutar . Pe un alt plan , banca permite realizarea investitiilor , fie participand direct la finantarea acestora , fie prin plasamentul si gestiunea economiilor banesti . Banca este "actorul" principal pe piata capitalurilor . Totodata , daca avem in vedere progresul tehnico-stiintific si rolul bancii in economia contemporana , trebuie mentionat rolul informaticii si telecomunicatiilor care confera noi fatete ale relatiilor banca client si metodelor de gestiune folosite .

Intr-un sens figurat , se poate aprecia ca banca este "templul" banilor . Activitatea sa este in mare masura oculta si misterioasa . Deci este implicat secretul bancar , dar mai ales forta pe care o reprezinta banii , capitalul in complexitatea sa .

Referire la acest aspect face si Claude Simon in lucrarea sa intitulata "Bancile" , unde descrie conturile publice ale unei banci ca fiind aproape nedescifrabile chiar si pentru specialisti : in acestea se aduna franci , dolari , yeni si cate alte monede . Bilanturile sunt deghizate . Pentru depunatorul titular al unui cont , cel mai adesea o persoana particulara , banca este suverana , putere data de bogatia ei. Pentru cel care doreste sa contracteze un imprumut , banca este autoritatea absoluta care dispune de un fel de drept de veto : daca refuza acordarea creditului , cel in cauza trebuie sa renunte la masina, casa , investitii sau pur si simplu la posibilitatea de a supravietui mai ales in cazul unei intreprinderi aflate in dificultate financiara .

Referitor la aparitia bancilor , se ridica intrebarea daca acestea au putut exista sau nu inainte de aparitia banilor . Unii autori , bazandu-se pe dovezi istorice , atesta faptul ca operatiunile bancare au aparut si s-au dezvoltat inca cu mii de ani inaintea erei noastre , concomitent cu aparitia si dezvoltarea vietii sociale . Acesti autori afirma ca in decursul timpului , bancile asigurau pastrarea unor obiecte de valoare , cum ar fi cele din metale pretioase . Astfel se considera ca templele , care primeau in depozit asemenea valori , desfasurau o activitate de tip bancar . Vechii babilonieni , cu douazeci de secole inainte de Hristos , cunosteau practica de a incredinta templelor depozite de valori . In Forumul Roman se efectuau operatiuni de acelasi fel inca din secolul al IV-lea inainte de Hristos . In antichitate , egiptenii , asirienii , grecii si fenicienii , ca popoare civilizate care efectuau comert , se ocupau si cu schimbul de monede si metale pretioase . Trapezitii greci si argentarii romani inlesneau schimbul de monede , primeau in pastrare depuneri de valori si acordau credite .

O alta intrebare care se pune este daca operatiunile de preschimbare a monedei de catre zarafi , ca si cele de acordare de credite de catre camatari sunt o ilustrare a prezentei bancare . Ori banca nu este emanatia Antichitatii si nici a Evului Mediu , creatia ei este legata de puterea de circulatie a unui tip de bani diferit de cel al monedei din metal pretios sau al monedelor de valoare intrinseca , crearea monedei financiare .

Desi in decursul Evului Mediu au aparut , in legatura cu intensele schimburi comerciale in bazinul mediteranean , o suita intreaga de banci care sa mijloceasca platile , despre banci in plenitudinea termenului , nu se poate vorbi decat odata cu aparitia bancilor care si-au propus emisiunea de bilete de banca .

In secolele XII - XVI au aparut mai multe organizatii bancare ca : Banca de Venetia (1171) , Banca de Barcelona (1341) Banca de San Giorgio (1407) , Banca de Milano (1593) . Dar bancile autentice , moderne , pot fi considerate cele aparute incepand cu Banca de Amsterdam (1608) , Banca de Hamburg (1619) , Banca de Stockholm (1650) si cu deosebire Banca Angliei , a carei infiintare in 1694 marcheaza adevarata piatra de hotar a aparitiei bancilor moderne . Astfel ca asemanarile , mai mult sau mai putin exterioare ale activitatilor templelor , zarafilor si camatarilor cu activitatea bancara nu sunt suficiente pentru a le considera , cu toata rigoarea , activitati bancare propriu zise .

Revenind la conditiile actuale , pentru studierea structurii si activitatii bancilor , este necesar cu deosebire sa se aiba in vedere trei procese de profunda semnificatie :

Bancile apar , tot mai mult , ca intermediari financiari cu caracter specific ;

Se accentueaza procesul de concurenta in sistemele bancare occidentale si , totodata , evolutiile in directia integrarii economice si monetare ;

Tranzitia de la economia planificata central la economia de piata implica restructurarea de ansamblu a activitatii bancare , in tarile in care ea se realizeaza .

In primul rand , in literatura de specialitate se disting trei categorii de intermediari financiari :

a)    sistemul bancar , care este format din organisme financiare cu functie principala de creare de moneda ;

b)    organisme financiare specializate si societati de asigurare , ce cuprind institutiile financiare care nu au ca functie principala crearea de moneda ;

c)    trezoreria , adica statul implicat in actiunile sale monetare si financiare , in tripla calitate de creditor , debitor si intermediar financiar .

Desi intermedierea financiara este de importanta reala pentru constituirea , cresterea volumului si ameliorarea calitativa a resurselor de finantare , ea scumpeste aceste resurse , multiplica intermediarii si poate intarzia finantarea . Ca urmare , finantarea directa a agentilor economici prin mecanismul obligatiunilor si al certificatelor de depozit ocupa ponderi destul de ridicate in tarile dezvoltate . Cu toate acestea, aportul bancilor si al altor intermediari financiari in finantarea agentilor economici , in pofida unor tendinte de dezintermediere , se mentine destul de ridicat , reprezentand 60 - 70 % din total .

Un al doilea aspect , procesul de concurenta in sistemele bancare occidentale se accentueaza prin tendinta universalizarii operatiunilor bancare , a disparitiei multora dintre compartimentele legate de mai vechea specializare a bancilor . Astfel , Legea Bancara din 24 ianuarie 1984 a facut sa dispara multe compartimentari care au caracterizat sistemul financiar francez , permitand armonizarea concurentei intre institutiile de credit .Guvernatorul Bancii Frantei , Jaques Larosiere apreciaza ca "sectorul bancar in conditiile actuale este deosebit de mobil . Realizarea "Europei Financiare" care implica liberalizarea completa a miscarii capitalurilor si a prestarilor de servicii intre tarile UE , reprezinta o provocare si o sansa pentru bancile franceze " . Acesta reprezinta un factor de accentuare a concurentei si totodata a nevoii coordonarii in activitatea bancara internationala .

In Italia , nasterea si dezvoltarea intermediarilor financiari nebancari, se apreciaza in raportul Sarcinelli & Spavente , publicat in 1989, a instaurat un proces de concurenta intre toti intermediarii financiari , dar pietele monetare si financiare moderne au aparut aici recent si sunt la primii lor pasi .

In al treilea rand , societatea contemporana cunoaste doua tipuri de sisteme bancare , dupa piata sau economia planificata central . Desi ambele sisteme au , sub aspect formal , acelasi rol (mai ales ereditare si emisiune) deosebite privind contextul in care le aplica si rezultatele pe care le obtin sunt esential diferite .

Pe baza acestor considerente se poate afirma ca tranzitia la economia de piata implica restructurarea de ansamblu a activitatii bancare .

II.2. BANCILE COMERCIALE (DE DEPOZIT) SI ROLUL LOR

IN SISTEMUL BANCAR

Aparitia bancilor moderne este strans legata de dezvoltarea comertului cu cetatile indepartate si acumularea capitalului monetar in special pe aceasta baza , expresie a dezvoltarii productiei manufacturiere si a expansiunii generale a economiei . Legate de nevoile comertului si desfasurand principalele operatiuni prin intermediul efectelor comerciale , in mod firesc bancile au primit atributul de comerciale .

In epoca contemporana , locul si rolul bancilor in economie este strans legat de calitatea lor de intermediar principal in relatia economii investitii , relatie hotaratoare in cresterea economica .

Conceptele moderne privind dezvoltarea ecomonica considera ca un rezultat necesar al evolutiei societatii obtinerea de economii ale agentilor economici sau persoanelor , reprezentand venituri neconsumate in perioada curenta si destinata utilizarii viitoare . In cadrul acelorasi concepte , investitiile reprezentand achizitia de instalatii si echipament , structuri , masini si inventar , destinate dezvoltarii productiei , reprezinta o alta realitate a economiei si expansiunii ei ce afecteaza pe agentii economici .

Agentii economici isi gasesc resursele necesare realizarii investitiilor pe doua cai : fie prin utilizarea propriilor economii , fie prin recurgerea la creditele ce le sunt acordate prin banci , in procesul de reciclare si valorificare a capitalurilor monetare in economie .

In acest fel se creaza conditiile unei ample redistribuiri a capitalurilor , tot mai mari odata cu evolutia istorica , vehiculate de o larga retea de intermediari care au fost exclusiv , la inceput , si preponderent apoi , in structura sistemului bancar in formare , bancile comerciale sau de depozit .

Creatia monetara , ca factor specific al funtionalitatii bancilor , a stat la randul sau la baza definirii locului si rolului bancilor in economie .

Bancile s-au afirmat esential ca institutii monetare , a caror caracteristica principala este posibilitatea de a pune in circulatia creante asupra lor insesi , care sporesc masa mijloacelor de plata , volumul circulatiei monetare .

Caracteristica semnificativa a acestor intermediari este transformarea activelor monetare in moneda .

Forma principala a creatiei monetare este emisiunea de bancnote . La inceput aceasta functie era deschisa tuturor bancilor pentru ca ulterior sa fie una specifica bancii de emisiune .

Totusi , bancile comerciale tipice isi aduc aportul lor la creatia monetara prin transformarea activelor nemonetare (conturi , obligatii) fara putere liberatorie in instrumente de plata . Inscrierea in conturile de la banca a creditelor acordate (fundamentale sau garantate pe activele pe care le monetizeaza) constituie momentul creatiei unei monede aditionale specifice , moneda scripturala .

Un timp , in Anglia , Franta , SUA si alte tari , o mare parte a bancilor de depozit efectuau si operatiuni de emisiune . Multiplicarea acestor centre de emisiune a condus la crearea conditiilor de Incalcare a normelor de emisiune si incarcarea canalelor circulatiei cu bancnote emise cu sau fara justificare economica . La momentul reglementarii acestei chestiuni , in 1913 , in SUA , numarul bancilor imputernicite sa emita bancnote depasea 7500 .

Asa incat , la momente istorice diferite si in functie de conditiile proprii , toate tarile dezvoltate au fost nevoite sa delimiteze foarte clar functiile bancii de emisiune , acestea concentrandu-se de regula la o singura banca , banca centrala . In SUA , spre exemplu , desi exista 12 banci federale de emisiune , acestea actioneaza ca un tot unitar sub egida unei autoritati monetare unice .

O alta tendinta care s-a manifestat in sanul bancilor o intreaga epoca, este specializarea bancilor , care desi in descrestere , nu inceteaza sa caracterizeze lumea bancilor . Separarea si independenta bancilor specializate este in momentul delimitarii sferei de competenta si de activitate a bancilor de depozit .

Un moment important in evolutia bancilor l-a reprezentat criza economica din anii 1929 - 1933 , care s-a manifestat in toate tarile dezvoltate , dar a avut efecte devastatoare in SUA prin crahul bancar de proportii (36 % din banci fiind declarate in stare de faliment) . Acest eveniment a impus o reglementare severa in regimul bancilor , care sa actioneze in directia protejarii deponentilor . In mod necesar , statutul bancii de depozit a trebuit sa fie bine conturat , impunandu-se un regim limitativ de control asupra institutiilor de credit ce primesc depuneri si asupra modului de folosire a acestor resurse in procesul creditarii .

In acest cadru s-a delimitat , mai exact , acceptiunea de banca de depozit , spre deosebire de celelalte banci .

S-a ajuns astfel la o delimitare clara in banci de depozit si banci specializate , generalizata in toate structurile nationale ale sistemelor bancare in ciuda diferentelor de la tara la tara , diferente care sunt rezultatul fie al evolutiilor anterioare , fie al elementelor traditionale ce se perpetueaza , fie al suflului innoirilor la care sunt supuse .

O caracteristica a bancilor comerciale sau de depozit (acceptate de regula fara o asemenea calificare expresa) este aceea ca efectueaza toate tipurile de operatiuni bancare . Activitatea lor este diversa si se poate modifica liber in functie de cerinte , posibilitati si propria orientare .

Totusi , operatiunile de baza sunt reprezentate de constituirea de depozite si utilizarea lor in scopul acordarii de credite agentilor economici .

Ele sunt organizate ca societati comerciale si urmaresc obtinerea de profit .

Schematic , operatiunile bancilor ca intermediari bancari pot fi reprezentate in felul urmator .

STATUL                 STATUL

Relatii directe

AGENTI AGENTI

ECONOMICI                             ECONOMICI

Intermediarul

bancar

POPULATIA POPULATIA

ACTIVE PASIVE

Fig. 2.1. Relatii de credit ; directe si prin intermediari

Bancile specializate include o sfera larga de institutii de credit , cu o gama larga de diferentieri si implicit cu statute diferite de la tara la tara.

Bancile specializate efectueaza , in ansamblul lor , totalitatea operatiunilor bancare . Fiecare dintre ele sunt supuse unor limitari privind functionalitatea lor , fie ca isi asuma in exclusivitate anumite operatiuni .

Limitarile se refera la raza de implantare (teritoriale sau de ramura) sau de statulul lor social particular (actionand ca banci cu caracter cooperativ sau mutual) .

Principalii intermediari in SUA

Sursa :    F. Mishkin : The Economics of Money , Banking and Financial

Markets

Harper Collinns - 1992

Sistemul bancar in Franta

(structura si dimensiuni 1989)

Sursa : XXX L'organisation de systeme bancaire francais , Problemes economique , nr. 2206/1991

Sistemul bancar in tarile dezvoltate

Structura si implementare (1989)

A.   Structuri si ponderi (determinate in total active) %

Tabel 2.3.

B.   Oficii bancare ; numar si destinatie

Tabel 2.4.

Sursa : G. Broker : Competition on Banking , OELD Paris 1989

In acelasi sens unele isi afirma caracterul nelucrativ (unele case de economii si prevederi) sau caracterul public.

Intre bancile specializate un loc deosebit il ocupa institutiile de credit specializate carora le-a fost evidentiata o misiune de interes public ; creditarea pe termen mijlociu si lung a unor ramuri (frecvent agricultura) , sprijinirea actiunilor de credit ipotecar imobiliar ; creditarea colectivitatilor locale , etc.

Societatile financiare , in fapt societati de credit , sunt prezente importante in activitatea economica in toate tarile dezvoltate : sunt institutii de credit care pe de-o parte nu sunt autorizate sa primeasca depozite , iar pe de alta parte nu pot efectua decat operatiunile pentru care au fost abilitate prin lege sau conventia .

Principalele lor orientari sunt : leasing-ul , factoring-ul , acordarea si garantarea de credite pe termen mijlociu si lung pentru intreprinderi , creditarea marfurilor cu plata in rate , creditarea locuintelor cu garantii ipotecare , gestiunea mijloacelor de plata , in special prin carti de credit .

In considerarea structurii sistemului bancar trebuie avut in vedere ca in componentele nationale se afirma si trasaturi generale , dar si particularitati ale alcatuirii verigilor componente .

Astfel SUA (tabelul 2.1.) , in mod firesc se considera in componenta sistemului de institutii aflate in postura de furnizori importanti de resurse , cum ar fi companiile de asigurari , institutiile ce constituie si administreaza fondurile de pensii , fondurile comune de creante etc.

Dimpotriva , in alte tari , Franta , de exemplu (tabel 2.2.) , institutii de credit importante : Casa de Depuneri si Consemnatiuni , Posta , detinatoare a conturilor de depuneri postale , sunt atasate Tezaurului si nu sunt cuprinse in sistemul bancar . Cum insa Tezaurul este el insusi considerat partener in sistemul de credit al economiei , putem aprecia ca nu este de fapt decat o interpretare formala ce tine de subordonarea ierarhica a participantilor .

Unele din bancile specializate actioneaza ca intermediari in anumite ramuri sau domenii de activitate desfasurand activitati de mobilizare a resuselor , cat si de distribuire a creditelor in sfera lor specifica , in cadrul unui echilibru relativ intre operatiunile pasive si active proprii .

O mare parte din bancile specializate sunt insa unitati profilate unilateral , fie primordial pentru mobilizarea de resurse , fie preponderent pentru acordarea creditelor din resurse ce-I sunt puse la dispozitie .

In acest cadru , alte institutii , de regula bancile comerciale in special , joaca rolul de intermediar . Astfel bancile comerciale iti exercita rolul lor de intermediar nu numai intre agentii din afara sistemului bancar , ci au un rol major in reciclarea si valorificarea capitalului , in mobilizarea de resurse si distribuirea de credite in insusi sistemul bancar , deci intermediaza intre verigile sistemului bancar .

In acest proces se afirma si se detaseaza ca principale functii ale bancilor comerciale cele doua laturi ale intermedierii :

mobilizarea resurselor ;

distribuirea creditelor .

Legatura directa cu mii si milioane de agenti economici , titulari de cont , in legatura cu constituirea si utilizarea depozitelor , confera bancilor , in general , bancilor comerciale in special , o alta principala functie in economia moderna , aceea de centru de efectuare a platilor intre titularii de cont si prin aceasta bancile determina si cadreaza fluxurile circulatiei monetare scripturale.

In indeplinirea functiilor lor bancile comerciale indeplinesc anumite operatiuni specifice considerate si reunite , dupa sensul lor in active si pasive .

Bilantul tuturor bancilor comerciale SUA

la sfarsitul anului 1990

(expresii procentuale)

Tabel 2.5.

II.3. BANCILE DE AFACERI . CARACTERIZARE SI TIPURI

Diferenta dintre bancile de afaceri si bancile de depozit decurge mai putin din specializarea riguroasa decat din orientarea activitatii lor .

Evolutia economiei moderne in care patroneaza marile intreprinderi industriale si comerciale a contribuit la aparitia acestui compartiment in activitatea bancara "afaceri de banca" .

In cea mai mare parte , crearea sau extinderea afacerilor este insotita , in mod necesar de apelul la capitaluri , iar in acestea , in general , bancile servesc ca intermediari .

Intrucat noile intreprinderi , mai putin cunoscute , presupun risc si neincredere din partea detinatorilor de capital , in asemenea activitati , bancile au trebuit sa se implice direct , ca participanti prin propriile resurse . Pe aceasta baza , bancile pot sa mobilizeze si alte capitaluri in aceste scopuri .

Astfel , bancile de afaceri s-au desprins , cu timpul definitiv de bancile de depozit , afirmandu-se ca o speta specifica de banci , de mare insemnatate in viata economica .

Modelul bancilor de afaceri de astazi a fost creat prin Glass-Stegall Act din 1933 , care face o delimitare neta in cadru institutiilor de credit americane intre bancile depozit (Deposit Banks) colectoare de depozite si distribuitoare de credite si bancile de investitii (Investment Banks) carora le-au revenit operatiile de intermediere in domeniul atragerii capitalurilor si plasarii lor optime , inclusiv prin administrarea pe cont propriu sau prin sindicalizare a emisiunilor de valori mobiliare . Un rol deosebit a revenit acestor banci intermedierii, achizitiilor , cesiunilor , fuziunilor , majorante de capital .

Modelul american instituie pentru banci in special rolul de consilieri, serviciile lor fiind remunerate prin comisioane ridicate , functie de natura acestor servicii . Cu timpul , bancile de investitii au inceput sa ofere clientilor sprijin financiar , fie direct prin participanti la capital , fie indirect prin preluarea ferma a datoriilor sub forma obligatara (respectiv prin obligatiile emise in acest sens) .

Totusi , o caracteristica a bancilor de investitii americane a ramas , pentru mult timp si pentru multe din acestea , faptul ca ele nu detin si nu exercita controlul portofoliilor intreprinderilor industriale spre deosebire , bancile de afaceri franceze se caracterizeaza prin detineri importante ale portofoliilor intreprinderilor industriale frecvent considerate drept "clienti captivi" .

De asemenea , bancile de afaceri franceze se bucura de detinerea in gestiune a unor fonduri considerabile , care pot fi folosite adesea in scopul desfasurarii operatiilor financiare ale bancilor insesi .

Bancile de afaceri franceze sunt favorizate de monopolul emisiunii asupra pietei obligatare , situatie profitabila in special pentru bancile mari .

O forma derivata in activitatea bancilor de afaceri o reprezinta societatile de portofoliu . Societatile de portofoliu joaca un rol important in operatiile financiare franceze . Prin numarul si diversitatea lor , prin ponderea lor in economia franceza , ele se afirma ca superioare , in comparatie cu alte piete financiare nationale , desi acolo actioneaza unele societati de portofoliu mai mari .

Astfel , primele patruzeci de societati de portofoliu reprezinta prin detinerile lor , o capitalizare bursiera de 110 mld. Franci , adica aproape 10 % a capitalizarii totale a actiunilor franceze , si ca expresie a concentrarii existente , si in acest domeniu sapte grupari acopera o jumatate din detineri .

Societatile de portofoliu au o dubla functionalitate . Pe de-o parte , intrucat detinerile lor asigura o valorificare ridicata a capitalurilor prin veniturile obtinute din dividende . Pe de alta parte scopul principal al acestora este asigurarea controlului asupra anumitor intreprinderi . Detinerea unui numar de actiuni identificat ca "pachet de control" permite asigurarea unei majoritati in adunarea generala a actionarilor si de aici pozitii privilegiate in conducerea societatii pe actiuni respective : alegerea si desemnarea cadrelor de conducere superioare (presedinte , director general si altii) , orientarea politicii economice de investitii , de productie , comerciale si financiare , corelarea colaborarii in influentarea furnizarii de materii prime , cooperarea de productie , formarea si dezvoltarea pietei de desfacere cu alte societati aflate in acelasi cadru de control .

Societatile de portofoliu franceze sunt , de pilda , grupate in trei categorii principale . Principalul grup este reprezentat de societati holding , cotate la bursa , a caror actiuni sunt detinute sau controlate de bancile franceze a caror capitalizare reprezenta circa 32 miliarde franci in 1988 : Lazard Freres (10 mld) grupul Worms (8,4 mld) , grupul Suez (6,5 mld) , grupul Paribas (2,5 mld) , etc.

O alta categorie este reprezentata de societatile de portofoliu ale marilor banci comerciale uneori filializate , dar necotate la bursa : BNP, Societe Generale , Credit Lyonnaris .

In sfarsit , o ultima grupa de creatie recenta imbina in caracteristicile ei calitati duble activand atat ca investitori , cat si ca intermediari . Astfel , in calitate de actionari industriali sau institutionali , fie prin participatiile directe sau indirecte pe care le detin fiecare din marile banci franceze este parte componenta a unui grup sau chiar a unui clan , cu care intretine relatii privilegiate . Relatia banca industrie este de fapt de dublu sens : marile intreprinderi avand , in special dupa privatizarea ampla a bancilor franceze , mari participatii de capital la marile banci franceze .

Iata deci ca bancile de afaceri franceze , in activitatile lor specifice , pornesc de la o retea stransa si complexa de legaturi cu intepriderile si investitorii institutionali ; axata indeosebi pe participatii neincrucisate , directe sau indirecte .

II.4. SOCIETATILE DE INVESTITII

Societatile de investitii au luat o amploare deosebita prin faptul ca satisfac cererile micului investitor de a asigura un venit optim capitalului sau economiilor sale disponibile .

Micul investitor a fost din totdeauna victima variatiilor cursurilor bursiere , fiind neavizat si incompetent in a aprecia prognoza dezvoltarii economice si a pietei . Societatile de investitii dispunand de personal specializat , analisti si economisti cu experienta , sunt in masura sa desfasoare a selectie eficienta a hartiilor de valoare si sa asigure astfel venituri optime . Asemenea societati exista in toate tarile dezvoltate .

O expresie tipica a existentei lor o gasim sub forma Societatii de Investitii cu Capital Variabil (SICAV) ,  care functioneaza in Franta . Aceste societati sunt considerate ca deschise intrucat posibilitatea de participare este libera pentru toti prin achizitia de actiuni la ghiseele societatii la pret de emisie . Pe de alta parte , detinatorii de actiuni pot renunta la ele prin returnarea la ghiseele societatii la pretul de rascumparare . Asa se face ca , de la zi la zi , numarul actiunilor se modifica , si implicit , capitalul este diferit , deci este variabil , de unde si denumirea specifica a acestei societati .

Actiunile SICAV nu sunt cotate la bursa . Cursul acestora se determina zilnic avand in vedere activul net (respectiv suma hartiilor de valoare detinute ponderate cu cursul fiecareia) si numarul de actiuni SICAV existente . Cursul unei actiuni SICAV se determina dupa formula :

in care nrA

nrB - numarul hartiilor de valoare

. detinute de tipul A , B , . , Z

nrZ

si cA

cB - cursul hartiilor de valoare detinute

. de tipul A , B , . , Z

cZ

Cursul actiunilor SICAV reprezinta si pretul de rascumparare platit actionarilor care se retrag din SICAV in ziua respectiva .

Pretul de emisie al actiunilor SICAV se stabileste prin adaugarea la cursul SICAV a unui supliment de 4,75 % reprezentand cheltuielile de emisie si partea ce se constituie ca fond indivizibil . Deci :

Societatile de investitie cu capital variabil , numeroase in fiecare tara , pot sa se specializeze in cateva tipuri de plasament . Astfel , unele SICAV urmand rezultate immediate , se vor orienta spre achizitia de hartii de valoare de un randament ridicat pentru a asigura obtinerea unor venituri cat mai ridicate din dobanzi sau dividente care se distribuie in totalitatea membrilor la sfarsitul exercitiului (trimestru , semestru , etc.) .

Alte societati se orienteaza spre achizitia de actiuni ale intreprinderilor noi , in dezvoltare , urmand un castig de capital . Prin cresterea in cativa ani a valorii la bursa a acestor actiuni , vor creste si dimensiunile cursului actiunii SICAV si astfel pretul de rascumparare a acestuia , cuvenit detinatorului se va majora .

In sfarsit , alte SICAV se orienteaza catre hartii de valoare emise in valuta sau mai recent in ECU , urmand astfel stabilitatea investitiilor efectuate si obtinerea de castiguri din diferentele eventuale ce decurg din evolutia discrepanta a cursurilor valutare intre tara respectiva si alte tari sau media tarilor europene exprimate in ECU .

Asa cum s-a subliniat , activitatea SICAV se bazeaza pe mentinerea plasamentelor pe timp indelungat , pentru ca numai detinerea actiunilor sau obligatiunilor timp de un exercitiu (trimestru , semestru sau an) permite incasarea venitului respectiv (dobanzi sau dividende) . Bineinteles ca SICAV-urile sunt libere sa-si modifice plasamentele , sa vanda unele , sa cumpere altele , in aplicarea politicii proprii de optimizare a plasamentelor .

In conformatia generala a plasamentelor , SICAV-ul trebiue sa respecte anumite proportii minime stabilite prin lege in scopul asigurarii lichiditatii , protejarii sau pentru a evita deturnarea scopului functional .

Astfel , capitalul mobilizat de SICAV trebuie plasat in proportie de cel putin 30 % in obligatii ale statului , respectiv , bonuri de tezaur pentru ca astfel SICAV-ul sa-si asigure lichiditatea . Eventualele solicitari ale membrilor privind rascumpararea vor fi astfel usor satisfacute si fara efecte negative pentru societate , intrucat obigatiile de stat , bonurile de tezaur au cursuri deosebit de stabile , astfel ca de regula nu apar pierderi mari din diferente de curs pentru societate . De asemenea , bonurile de tezaur sunt imediat vandabile , deci au lichiditate imediata .

Remarcam cu aceasta ocazie ca se statueaza prin lege obligativitatea acestui plasament si prin aceasta se creaza debusee garantate pentru obligatiile sau bonurile de tezaur ce reprezinta datoria publica , canalizandu-se astfel in acest sens , o buna parte din plasamentele de capital din economie .

Pentru restul plasamentelor , legea urmareste o dispersare a participantilor in scopul de a evita pierderile importante pentru investitorii angajati in SICAV (atunci cand vreo intreprindere a carei actiuni sunt detinute de catre SICAV ar da faliment sau ar avea timp indelungat rezultate nefavorabile) . Astfel , se prevede ca SICAV sa nu angajeze mai mult de 10 % din titlurile emise de o singura intreprindere.

Aceste prevederi au si o alta utilitate . Ele actioneaza pentru pastrarea propriei functionalitati a SICAV si impiedica transformarea ei intr-o societate holding de control asupra pachetului de actiuni majoritar si prin acesta de influentare a conducerii activitatii intreprinderii respective .

Un asemenea procedeu ar insemna de fapt folosirea de catre un grup din conducerea SICAV a capitalului comun apartinand numerosilor membri ai societatii , in scopuri personale , fapt care nu intra in atributiile SICAV si care , prin rezultate , nu se pot rasfrange asupra tuturor membrilor .

Se poate spune , in concluzie , ca aceste reglementari de amanunt dau mecanismului SICAV o functionalitate concentrata asupra atributiilor statutare si contribuie in atragerea in continuare a micilor sau marilor detinatori de capital disponibil , pe calea unei asemenea valorificari .

Fondurile comune de plasament sunt institutii care actioneaza , de asemenea in domeniul detinerii de hartii de valoare si obtinerii de venituri din acestea . In fondurile comune de plasament se reunesc deopotriva , trasaturile fondului comun de creante si ale SICAV .

Astfel , fondurile comune de plasament preiau de la fondurile comune de creante urmatoarele caracteristici :

fondurile reprezinta o forma de coproprietate asupra detinerii unei valori mobiliare ;

efectiv fondurile sunt incredintate unui depozitar (societate financiara) sub supravegherea unui girant , care trebuie sa fie si el interesat in rezultatele fondului detinand parte din acesta);

in scopul asigurarii obiectului plasamentului ce implica mobilizarea capitalului pe un timp dat , retragerea , respectiv rascumpararea partilor , este interzisa un numar de ani (de la 3 la 10 ani) .

De la SICAV fondul comun de plasament preia prescriptiile privind regulile de plasament care trebuie sa actioneze si aici pentru protejarea asociatilor .

De precizat ca , suplimentar , se accepta angajarea acestui fond si in hartii de valoare necotate la banca , deci aferente unor socitati de importanta mai redusa , sau recent infiintate , in dezvoltare .

Asemenea detineri mai pot fi reduse (20%) in forma "clasica" a fondului comun sau mai ample (40%) in forma de "risc" , declarata ca atare .

In sfarsit , cluburile de investitii au drept scop initierea in tehnica bursiera si atragerea de economii , cu regularitate , in vederea fructificarii , pe baza achizitiei de valori mobiliare .

Pornind de la aportul initia relativ modest , membrii cluburilor se obliga a cotiza lunar in vederea dezvoltarii activitatii de acest gen a micului colectiv format ca atare (maxim 20 de mambri) .

Un element comun tuturor acestor forme de atragere la fructificarea capitalului , prin achizitia de valori mobiliare , este transparenta finala . Veniturile obtinute de aceste forme de plasament nu sunt supuse impozitarii la sursa . Persoanele beneficiare le include insa in veniturile lor , dar aici , in cadrul sistemului de impozitare , aceste segmente de venit sunt de regula favorizate .

II.5. CASELE DE ECONOMII SI COOPERATIA DE CREDIT

Economia moderna , prin reteaua sa ramificata de agentii bancare si prin sprijinul de prevedere , uneori impus de experienta sociala , efectueaza o operativa si eficienta valorificare a celor mai modeste disponibilitati banesti care prin colectare si concentrare , devin componente puternice ale capitalului financiar .

Experienta tarilor dezvoltate arata clar ca volumul capitalurilor anuale mobilizate din economiile familiilor se ridica la sume importante rivalizand acumularile intreprinderilor .

Economiile populatiei si ale intrepriderilor

(in procente din PIB)

Tabel 2.6.

Sursa : "Computers nationaux trimestriels" , no 4/1989

In aceste conditii , in care economiile populatiei reprezinta o redutabila forta financiara , cand sursele unor tari se fundamenteaza pe procesul de economisire , devin mai pregnante cautarile privind determinantele si motivatiile acestui proces , preocuparile pentru a influenta raportul dintre consum si economisire , in scopul cresterii capacitatii financiare a statelor respective , pozitia care se confrunta adesea , in unele tari , cu preferinta pentru angajarea in comun a unei mari parti a venitului disponibil .

De vastul proces de economisire ce caracterizeaza economiile tuturor statelor se leaga si existenta caselor de economii si a cooperativelor de credit .

Casele de economii reprezinta o veriga importanta a sistemului bancar . Ele sunt fie institutii care au ca principale atributii functionale mobilizarea economiilor , dar si banci ale autoritatilor locale si ale institutiilor de prevederi (detinatorilor fondurilor constituite pentru pensii si de asigurari sociale) .

Resursele considerabile mobilizate de casele de economii sunt in principal depozite pe termen lung , astfel ca aceste institutii indeplinesc indeosebi un rol unilateral de a constitui resurse si a le transfera in sistemul bancar si pe piata capitalurilor pentru redistribuire.

Utilizarea resurselor constituite determina sensul acestor redistribuiri :

o parte importanta a resurselor sunt folosite pentru achizitia bonurilor de tezaur . Se asigura astfel o marja de lichiditate pentru a satisface cererile de retragere a drepturilor ;

o parte a resurselor sunt utilizate pentru mobilizarea unor efecte privind creditul pe termen mijlociu si lung (echipamente , constructii) prin institutii de credit specializate) ;

o parte a resurselor se utilizeaza pentru achizitia de obligatiuni de stat , actiuni si participatii la capital .

Structura specifica a activelor si pasivelor bancilor de economii este edificatoare daca ne referim la institutiile principale din acest domeniu ce functioneaza in SUA (tabel 2.7.) .

Institutiile de economii din SUA (iunie 1987)

Active si pasive semnificative - mld. Dolari

Tabel 2.7.

Sursa : "Federal Rezerve Bulletin"

Dimensiunile economisirii in SUA pot fi apreciate prin reteaua institutiilor principale : Savings and Loan Association in numar de circa 2900 si Mutual Savings Banks in numar de circa 400 si uniunile de credit in numar de aproximativ 12.000 si cu un total de 16 mld. dolari , completeaza tabloul unitatilor colectoare de economii din SUA (1987) .

Pe ansamblu , in Statele Unite ale Americii , casele de economii si cooperativele de credit ocupa un loc important in sistemul bancar , activele lor reunite reprezentand pe ½ din activele bancilor comerciale si circa ¼ din activele intregului sistem bancar .

Asemanatoare prin menirea lor initiala , cat si prin transformarile ce le caracterizeaza , in tarile dezvoltate mai functioneaza o serie de retele de case de economii cum sunt cooperativele de credit larg extins in Germania , Franta si alte tari .

Casele de economii si cooperativele de credit ocupa in cadrul sistemului bancar un loc important in toate tarile europene . Un caz deosebit il reprezinta RFG unde casele de economii , impreuna cu cooperativele de credit ocupa un loc preponderent in sistemul bancar in toate dimensiunile sale : depozite , active , credite , numar de unitati. Acesta situatia este reflectata in tabelul urmator :

Rolul caselor de economii si bancilor cooperatiste

in sistemul bancar al RFG (1988)

Tabel 2.8.

Casele de economii se afirma ca cea mai mare grupa de institutii de credit in RFG cu un bilant total de 1500 mld. marci , 500 mld. depozite din economii ; 527 mld. credite ; 26,2 milioane conturi de economii (mai mult de unu pentru fiecare familie) .

Cu un potential atat de marcant si cu o organizare proprie ramificata , casele de economii se angajeaza in operatii ample si dificile , participand la operatii de investitii , de bursa si internationale prin retele proprii . Astfel , insesi rezultatele finale sau o rentabilitate de 0,8 % fata de 0,057 (rentabilitate stabilita la banci , functie de ansamblul activelor) pentru ansamblul sectorului bancar in 1988 , devin elocvente .

O ramura importanta a caselor de economii functioneaza sub egida organizatiilor postale .

In Japonia , spre exemplu , posta a devenit una din cele mai mari banci din lume in primul rand prin volumul depozitelor care in iulie 1988 atingeau 118.000 miliarde de yeni , reprezentand circa 20 % din toate depozitele de economii , din totalul de 638.000 mld. yeni .

De asemenea , reteaua postala este deosebit de ramificata si asigura o buna servire , intrucat circa 19.000 din cele 23.673 birouri de posta efectueaza operatii cu caracter bancar .

Si dimensiunile uriase ale acestui potential financiar a determinat hotararea de a privatiza sistemul de economii postale , girate in prezent de stat , prin Ministerul Postelor si Telecomunicatiilor .

Si in Anglia posta a reprezentat , mai mult de un secol , trunchiul pe care s-a sprijinit un prestigios sistem de case de economii devenit (din 1969) The National Savings Bank .

Asa cum s-a desprins din cele de mai sus , sistemul bancilor de economii s-a dezvoltat pretutindeni , in principal prin :

investitii de stat infiintate si sprijinite de catre acesta ;

institutii de credit cu caracter de ajutorare reciproca (mutualiste) sau cooperatiste .

In majoritatea tarilor , statul reglementeaza si supravegheaza activitatea de economii de regula prin garantarea depozitelor de economii formate la aceste institutii si aplicarea unor norme de lucru care sp protejeze pe cei ce economisesc si sa dezvolte preferinta de a economisi .

In toate tarile , prin lege , se promoveaza instrumente de economisire si indeosebi scheme de economisire care sa raspunda celor mai diverse optiuni si care sa-I atraga in special pe cei ce economisesc in sisteme regulate si permanente .

Un exemplu il ofera Miscarea Nationala de economii din Anglia (National Savings Movement) care mobilizeaza in medie economii echivalente cu ½ din economiile anuale ale intregii populatii (1986) . Aceasta ofera o larga sfera de posibilitati de economisire sprijinite de faptul ca depozitele formate in acest sistem sunt considerate parte a datoriei publice si prezinta astfel garantie majora . Desfasurarea operatiunilor este facila , de mare accesibilitate , la nivelul oficiilor postale , de regula fara comisioane si mai ales scutite de impozite . Acest din urma aspect nu este de neglijat in conditiile in care dobanda neimpozabila de 7 % este echivalenta unui venit din dobanzi supus impozitelor de 9,58 % .

Schemele de economisire oferite de Miscarea Nationala de economii cuprind in principal : cerificatele de economii , obligatiunile cu premii , scheme "economiseste pe masura veniturilor" si conturi NSB .

Creditele de economii ca instrumente privilegiate de economii au o limita pe detinator si emisiune (1000 lire) , termen de valabilitate de 5 ani si o dobanda neimpozabila de 7 % .

O alta retea , certificatele de economii indexate , asigura o dobanda mai mica , de 4 % , dar , la rambursare ,dupa 5 ani , valoarea lor normala va fi indexata functie de indicele preturilor de consum . Initial , aceste emisiuni au fost destinate in exclusivitate persoanelor varsnice pentru a asigura mentinerea puterii de cumparare a economiilor .

Detinerea peste 5 ani este incurajata prin faptul ca in continuare se bonifica o dobanda variabila , functie de piata , in conditiile in care indexarea ramane variabila .

Obligatiunile cu premii emise in cupiuri diferite , de la 5 lire la 10.000 lire , prezinta avantajul ca se atribuie un numar distinct de tragere pentru fiecare lira , astfel ca se asigura multiple sanse detinatorilor , functie de volumul efectiv al sumei angajate in sistem . Dupa o detinere de 5 luni , cumparartorul obligatiilor participa la tragerile lunare , la care se acorda premii atragatoare (unul de 250.000 lire si alte loturi , intre care cele mai populare sunt cele de 45.000 de premii a cate 50 lire) .

Obligatiunile de depozit emise in multipli de 50 lire se caracterizeaza prin faptul ca intregul castig din dobanzi este platibil la rambursare , la termenul final . La polul opus , obligatiunile de venit emise in multipli de 1000 de lire se pun la dispozitia celor care doresc sa aiba venituri lunare din dobanzi , care li se bonifica ca atare .

Contractele "economiseste pe masura veniturilor" sunt convenite de regula in optiunea actiunii pe termene de 3 sau 5 ani , timp in care titularul se obliga sa faca depuneri lunare din salariu in sumele stabilite. La expirarea termenului , sumele economisite si castigul din dobanzi urmeaza sa fie folosite pentru achizitia de actiuni , de regula la intrepriderea unde lucreaza titularul , in conditii avantajoase .

Este de mentionat ca in alte tari , in Franta de pilda , schemele de economii contractuale sub forma livretelor de economii , presupun depuneri regulate pe durate de 3 - 5 ani , la sfarsitul carora sumele economisite constituie premise de a facilita titularului credite suficiente pentru a-I asigura achizitia unei locuinte sau infiintarea unei mici intreprinderi (magazine sau ateliere mestesugaresti) .

In sfarsit o alta varianta in sistemul Bancilor Nationale de Economii (NSB) este aliniata sistemului fondurilor de plasament si investitii . Conturile de investitii , deschise detinatorilor de capital de talie mai mare , permit bonificarea unor dobanzi si mai mari , diferite de piata . intrucat acestea provin din beneficiile rezultate din investirea optima a depozitelor respective .

Capitolul III . OPERATIUNI ALE PIETEI

MONETARE

III.1. CONCEPTUL DE COMPENSATIE

Piata monetara reprezinta cadrul necesar in care se desfasoara zilnic raporturile dintre banci in legatura cu lichidarea soldurilor provenite din operatiuni reciproce[3] .

Pe de o parte bancile isi acorda imprumuturi sau isi ramburseaza credite acordate anterior . Pe de alta parte , din ordinul clientilor lor , titularii de depozite , bancile , efectueaza plati prin unele banci si sunt beneficiare de incasari de la aceleasi sau de la alte banci . Astfel , din fiecare operatiune efectuata , o banca devine creditoare sau debitoare fata de alta banca .

La finele unei zile , fiecare banca in parte are in raport cu celelalte banci o serie de pozitii si sume debitoare si o serie de pozitii si sume creditoare si in consecinta este beneficiara a unui sold creditor , fie titulara unui sold debitor .

Evolutia practicii bancare a determinat cu necesitate stingerea comuna a platilor reciproce intr-un cadru organizat , de regula sub egida bancii de emisiune .

Procesul de stingere a soldurilor reciproce prin efectuarea de plati de catre titularii soldurilor debitoare catre beneficiarii soldurilor creditoare , poarta numele de compensare interbancara .

Plecand de la conceptul general , compensatia angajeaza doua caracteristici ale unui fenomen , de regula diametral opuse si notate pozitiv si negativ (in cazul nostru debit si credit) .

Primordial , compensatia inseamna compararea celor doua caracteristici pentru a le stabili dimensiunile respective , caracteristica cae mai mica da de fapt dimensiunile compensarii in sensul ca da masura in care cele doua caracteristici se completeaza reciproc .

In continuare , pentru fenomenul respectiv , ramana valabila acea caracteristica care dimensional este mai mare , in care , dupa diminuarea echivalenta cu parte ce se compenseaza (aferenta partii contrare anihilate) ramane valabila .

Compensarea in sistemul de plati inseamna , pentru fiecare banca , compararea in cadrul unei perioade date , a drepturilor de incasari (sume creditoare) cu obligatiile de plata (sume debitoare) fata de alta banca sau fata de toate celelalte banci cuprinse intr-un sistem dat , in scopul de a stabili masura in care acestea se amihileaza reciproc (se compenseaza) si suma ramasa de incasat sau de platit .

Aceasta suma de inacast sau de platit reprezinta valoarea sedimentara ca efect al stingerii definitive a tuturor platilor cuprinse in compensare pentru banca respectiva .

Compensarile pot fi bilaterale , cand se supun compensarii platile reciproce dintre doua banci . Aici , in mod direct , se stabileste pozitia fiecarei banci rezultata din operatiunile de plati reciproce .

Compensarile multilaterale sunt cele care includ toate bancile cuprinse intr-un sistem dat . Aici fiecare banca se prezinta si delimiteaza fata de toate celelalte banci . Evident , cu cat este mai cuprizator , adica include un numar mai mare de banci , cu atat compensarea devine mai eficienta , inregistrand un grad ridicat de compensare si asigurand operativitate in derularea platilor in economie .

In cadrul compensarilor interbancare se creaza relatii speciale intre comunitatea unitatilor bancare membre luata ca atare si fiecare banca membra a comunitatii .

Fiecare participant , deci fiecare banca , se opune intregii comunitati de participanti pe care o personalizeaza prin compensator , respectiv prin casa de compensatie .

Fiecare participant solicita plata creantelor creditoare (in fapt datorii anulate de numeroase banci componente ale sistemului) unui singur debitor : casa de compensatie .

Astfel , compensatia se dovedeste a fi in sine "un sistem de lichidare de creante prin concentrarea tuturor debitelor pentru toti debitorii si tuturor creantelor pentru toti creditorii , catre un singur debitor si creditor , unde facandu-se apoi evidenta se obtine , pentru fiecare participant , un simplu si sigur sold debitor sau creditor , dupa natura soldului operatiunilor compensate" [4] .

Compensarea interbacara poate diferi functie de substanta operatiunilor ce se supun compensarii .

Se utilizeaza astfel compensarea in sistem brut , situatie in care se supune compensarii totalitatea operatiunilor dispuse de clientii bancilor sau decontate in favoarea lor .

In aceasta situatie , informatiile cu privire la aceste plati (sau chiar documentele privind platile respective) se concentreaza la un centru de compensare , unde se desfasoara efectiv si integral operatiunile de compensare .

In acest sistem , in vederea compensarii pentru perioada ce se supune compensarii (de regula o zi) , fiecare din bancile participante inventariaza relatiile de plati reciproce cu fiecare din bancile participante si prin insumare si compensare "ad-hoc" stabileste soldul operatiilor reciproce cu fiecare din bancile participante la compensare .

Astfel , fluxul informatiilor catre centrul de compensare se diminueaza .

Intr-un sistem de compensare cu 123 de sedii participante , centrul de compensare va primi 123 de raportari continand fiecare 122 de pozitii , in total 15.006 pozitii fata de cateva sute de mii de pozitii posibile in cazul in care informatiile trimise centrului de compensare ar implica o pozitie pentru fiecare operatiune , respectiv document .

Centrul de compensare are astfel o activitate operationala mai restransa , infaptuind compensarea pe baza soldurilor nete comunicate de fiecare din banci .

In unele cazuri , soldurile comunicate sunt inscrise direct in conturile bancilor participante (in special atunci cand compensarea se efectueaza de Banca Centrala , unde bancile isi au deschise conturi in mod obligatoriu) si compensarea se desavarseste firesc pentru fiecare participant si deci pentru ansamblul bancilor participante .

O alta diferentiere a compensarilor se face din punct de vedere al raporturilor dintre momentul compensarii interbancare si momentul decontarii in favoarea beneficiarului platii .

O modalitate caracteristica unor tehnologii de lucru mai vechi , care implica de pilda transportul efectiv al documentelor suport - hartie la centrul de compensare si apoi la banca unde isi are contul titularul beneficiar al platii , are loc decontarea post-compensatorie .

Acesta inseamna ca se face mai intai regularizarea (respectiv compensarea) platilor dintre banci ca operatiuni de baza .

Banca , de fapt , prin aceasta operatiune isi primeste implicit suma ce se cuvine beneficiarului destinatar al platii , suma pe care i-o poate pune la dispozitie acum in cont .

Cu aceasta ocazie putem observa ca decontarea intre doua firme se deruleaza pe doua paliere :

de la firma la firma ;

de la banca la banca .

Cum circuitul de plati nu se poate desfasura decat prin intermediul bancar , inseamna ca plata efectuata de o firma in favoarea altei firme implica cu necesitate efectuarea unei plati echivalente , de catre banca platitorului in favoarea bancii beneficiarului platii .

In cazul examinat , plata intre banci ce se efectueaza anterior , creeaza conditii pentru desavarsirea platii intre titularii de cont , prin inscrierea sumei in contul beneficiarului de suma .

O solutie alternativa o reprezinta decontarea in timp real .

Decontarea in timp real insemna de fapt o decontare ante-compensatie .

Acesta modalitate de operare devine posibila datorita progreselor tehnologice in transmiterea informatiilor , in general , si in special in domeniul bancar .

Pe de alta parte , extinderea pe scara larga a acestor procedee a fost promovata de interesele motivate ale clentilor beneficiari de sume mari , dornici sa intre cat mai repede in posesia sumelor ce le sunt transferate , a caror detinere imediata si uitlizare operativa poate fi vitala si oricum profitabila pentru acestia .

Dand curs acestor preferinte , bancile utilizeaza cele mai rapide mijloace de transmitere a mesajelor de plati catre bancile partenere .

Mesajul ajuns la destinatie , suma cuprinsa in mesaj este inregistrata imediat in contul clientului dandu-I acestuia posibilitatea sa o utilizeze .

Astfel , suma poate fi folosita de firma destinatara in scurt timp de la transmiterea de catre banca platitoare a mesajului platii si se poate spune ca derularea se face in timp real , sa zicem de la 10 am la 10.45 am .

Relatiile efective de plati intre doua banci raman pe planul secund si se reglementeaza ulterior respectiv la sfarsitul aceleiasi zile , in cadrul compensarii obisnuite , dupa ora 17.00 spre exemplu .

Utilizarea sistemului de plati in timp real asigura o accelerare semnificativa a circuitelor de plati si , practicata pentru sume mari , are un rol deosebit in intensificarea proceselor economice .

Asa se si explica de ce se intetesc eforturile cercurilor bancare de a crea conditii pentru implementarea si extinderea acestor sisteme in toate tarile dezvoltate .

III.2. ETAPELE COMPENSARII

Concentrandu-ne asupra procesului de compensare in sine , vom incepe a observa ca acesta , prin natura lui , are o desfasurare episodica , pe etape .

Etapele procesului de compensare sunt :

inventariere - structurare ;

soldare - compensare ;

stingerea datoriilor reciproce intre banci .

Oricare ar fi sistemul de compensare si oricare perioada de referinta , procesul de compensare implica existenta unui flux de informatii intr-un oarecare cadru organizatoric prin care sa se poata inventaria toate operatiunile reciproce ale bancilor participante care sa se structureze intr-un cadru normat .

Astfel fiecare banca vine in relatie cu fiecare din celelalte banci :

pe de-o parte , pe linie debitoare (adica are sa dea celoralte banci) ;

pe de alta parte pe linie creditoare (respectiv are de primit) .

Astfel prin inventarierea si structurare in cadrul unei situatii - sah , operatiunile pot fi pozitionate astfel :

Situatia bancilor cuprinse in compensare

Tabel 3.1.

In aceasta situatie se reprezinta pozitia fiecarei banci in raport de fiecare din bancile participante , fapt ce asigura de la inceput o baza precisa si corelata privind modul de angajare in operatiuni reciproce pentru fiecare dintre bancile angajate in sistemul de compensare .

In acest cadru se pot indentifica erorile intr-un moment in care acestea se pot preveni si implicit , asa cum se va vedea , bancile puternic expuse , respectiv prea mult indatorate , isi pot evalua din timp posibilitatea de a satisface cerintele compensarii .

In a doua etapa , operatiunile de soldare - compensare se desfasoara pe baza situatiilor rezultate din operatiunile de inventariere - structurare si reprezinta de fapt esenta procesului de compensare .

Operatiunile inregistrate pentru fiecare banca sunt dupa insumare soldate .

Astfel , pe aceasta baza se pot stabili :

sumele brute de primit sau de platit pentru fiecare banca ;

soldurile nete rezultate din compensare ;

gradul de compensare .

Reluam situatia sa anterioara care acum se majoreaza cu operatiunile de soldare - compensare (tabelul 3.2.) .

Din tabel se desprind anumite masuri semnificative pentru calitatea procesului de compensare :

sumele ce intra in compensare  ca sume ale operatiunilor debitoare , respectiv ale operatiunilor creditoare intervenite intre banci expresie a totalului platilor reciproce in perioada data (in cazul nostru 720) ;

soldurile ramase neacoperite prin aranjamente reciproce , sume care reprezinta solduri nete de incasat sau de plata , care odata efectuate , asigura stingerea integrala a operatiunilor intre banci privind operatiunile de plati intrate in compensare (in cazul de fata 65) ;

prin diferenta se vor determina sumele compensate : total sume intrate in compensare - solduri necompensate (720 - 65 = 655) ;

gradul de compensare va rezulta din raportul :

Situatia bancilor cuprinse in compensare

Rezultatul compensarii

Tabelul 3.2.

Stabilitatea soldurilor datorate (debitoare) din compensare are o deosebita importanta pentru bancile devenite acum debitoare . Ele urmeaza acum , de fapt in cateva ore , sa se preocupe pentru a procura resursele necesare pentru a plati sumele datorate , nu unei anumite banci , ci ansamblului de banci cuprinse in sistemul de compensare .

La randul lor , bancile cu solduri excedentare se vor preocupa pentru plasarea resurselor prisositoare de care dispun .

Stingerea datoriilor reciproce intre banci se delimiteaza expres ca etapa a compensarii desfasurata intr-un moment ulterior , distantat cu cel putin 2 - 3 ore fata de etapa anterioara , etapa in care participantii au aflat care sunt rezultatele si care sunt pentru ele efectele compensarii .

Functie de modul de organizare si de dispersia retelei , participantii sunt anuntati cu privire la rezultatele provizorii ale compensarii . Sunt vizate in primul rand bancile deficitate , care sunt obligate sa procure resurse pentru incheierea in fapt a compensarii si pentru a asigura astfel stingerea obligatiunilor pentru toti platitorii aflati in compensare .

O singura absenta a unei banci platitoare , imposibilitatea ca aceasta sa-si acopere datoriile fata de sistemul de compensare este suficienta pentru a distruge de fapt esafodajul compensarii in cadrul structurat dat .

In asemenea imprejurari , este necesara sa se reconstituie o noua structura a compensarii prin eliminarea bancii sau bancilor care nu au capacitatea de a plati .

In cazurile normale , bancile deficitare au posibilitatea de a-si procura resursele trebuitoare pentru ca desfasurarea procesului de compensare sa aiba de suferit .

Pentru a surprinde etapele de derulare a procesului de stingere a platilor intrate in compensare , vom lua in considerare un exemplu , in fapt continuarea celui anterior .

In derularea acestui exemplu , ca expresie a aspectelor reale , intervin elemente noi :

- considerarea disponibilitatilor pe care bancile le au in conturile de la banca de emisiune sau la sistemele de compensatie ce functioneaza sub auspiciile Bancii de Emisiune si care reprezinta rezerva de moneda centrala a bancilor , care poate fi utilizata pentru stergerea oricaror datorii ;

- presupunerea ipoteticaa faptului ca sumele necesare pentru stingerea platilor sunt procurate exclusiv de catre bancile deficitare prin credite abtinute de la alte banci participante la compensare si care au solduri excedentare .

Aceste operatiuni se desfasoara intre banci si sunt specifice pietei interbancare :

cu semnul minus soldurile deficitare ;

cu semnul plus (respectiv lipsite de semn) soldurile excedentare .

In ansamblu sau procesul de stingere rezulta din operatiile succesive infatisate in urmatorul tabel :

Stingerea operatiunilor de plati prin compensare

Tabelul 3.3.

In cadrul acestui tabel devin distince cele doua etape conclusive ale compensatiei : soldul provizoriu la Casa de Compensatie si soldul final la Casa de Compensatie .

Soldul provizoriu la Casa de Compensatie (III) se determina pentru fiecare banca prin insumare algebrica :

Sold initial (I) la Casa de Compensatie + Sold din compensare (II)

Astfel , in cadrul acestei etape intermediare se pun in tema bancile deficitare (in cazul nostru B + E) de necesitatea de a acoperi si respectiv de a gasi resursele acoperitoare ale soldului provizoriu din compensare .

In timpul afectat , in medie 3 ore , cum rezulta din practica tarilor dezvoltate , bancile solicitate vor contracta bancile partenere , intermediarii sau Banca de Emisiune , pentru a gasi resursele necesare .

De regula aceste resurse se obtin prin credite acordate pe diferite termene (24 ore ; 3 zile ; 7 zile ; etc.) .

In exemplul de mai sus am considerat ca bancile solicitante vor avea drept furnizori de resurse , obtinute prin credite , partenerii situati in vecinatatea lor . Astfel , banca B va solicita imprumutul de 23 bancii A. Operatia este exprimata de coloana IV unde banca A a fost notata cu + 23 , respectiv cu plusul de resurse ce i-a revenit , iar banca B cu - 23 , respectiv cu suma cu care i-a fost diminuat disponibilul .

Acelasi regim l-au avut bancile D si E , banca E a imprumutat de la banca D suma de 27 , fapt ce a fost reprezentat cu + 27 in pozitia sa , ca expresie a plusului de resurse ce le-a obtinut . Pe de alta parte banca D a dat ca imprumut resurse si deci I s-au diminuat disponibilitatile , fapt notat cu - 27 .

Putem determina acum pentru oricare din participantii la compensare , soldul final la Casa de Compensare (IV) care reprezinta etapa finala dupa stingerea totala a platilor intrate in compensare si care rezulta tot ca o suma algebrica :

Soldul provizoriu la Operatiunile la

Casa de Compensatie      + piata interbancara

(IV) (V)

III.3. ROLUL COMPENSATIEI PE PIATA MONETARA

Efectuarea platilor in economie implica un amplu numar de participanti angajati in cadrul unor circuite monetare tipice .

Efectuarea platilor inseamna , in unele cazuri ruperea circuitelor sau subcircuitelor respective , necesitand acte de transfer sau conversiune .

In conditiile extinderii generalizate a bancarizarii , a cuprinderii agentilor economici si persoanelor in sistemul bancar ca titulari de cont , efectuarea platilor intre subiectele economice nu poate fi desfasurata decat prin cooperare intre banci prin sistemul de compensare a platilor .

Astfel , sistemele de compensare centralizeaza zilnic intregul circuit de plati initiate de titulari dispersati in intreaga economie nationala si asigura strangerea acestora primordial prin procedeul de compensare.

Compensarea reprezinta , astfel , pe de-o parte singura modalitate de a satisface relatiile de plati intre parteneri aflati in diferite parti ale tarii si inclusi in unul sau altul din circuitele sau subcircuitele monetare.

Compensarea tuturor sau majoritatii platilor monetare printr-un singur proces centralizat este forma cea mai economica de a asigura derularea platilor la modul operativ .

Compensarea desfasurata in sisteme centralizate organizate , ofera conditii optime pentru incheierea circuitelor de plati declansate in mod spontan de titularii de cont raspanditi in intreaga tara . Incheierea normala a compensarii inseamna implicit stingerea tuturor platilor intrate in compensare . Se incheie astfel un circuit al circulatiei monetare scripturale care a fost declansat in etapa data a platilor . Viitoarea compensare va include si va rezolva , va incheia de asemenea , prin stingere , un alt circuit al monedei scripturale .

Compensarea implica cu necesitate , utilizarea creditului si desfasurarea unor operatiuni tipice pe piata interbancara .

Pentru a intelege procesul , trebuie analizate unele din momentele deja parcurse .

Sa examinam conditiile in care bancile participante la compensare sunt puse in situatia de a-si procura resurse pentru a satisface cerintele rezultate din compensare .

In primul rand soldul din compensare nu decurge dintr-un act de vointa al bancii , ci este o rezultanta a operatiunilor dispuse de clientii bancii in corelare cu deciziile de plati operate de partenerii clientilor bancii , care isi au conturi deschise la alte banci .

O banca cu acelasi nivel al depozitelor , functie de dimensiunile monetare ale incasarilor si platilor clientilor sai poate fi excedentara sau deficitara , in ziua respectiva , vis-à-vis de celelate banci .

Daca notam cu I si P incasarile si platile unei banci putem avea :

fie o situatie excedentara , cand I > P ;

fie o situatie deficitara , cand I > P .

Pentru fiecare zi , situatia poate fi alta , in functie de fluxurile de incasari si plati ale bancii respective .

Deci deficitul sau excedentul este un fenomen monetar ce decurge din actele normale , dar necorelate cu banca , ale clientilor bancii si actele partenerilor clientilor bancii , pe care  de asemenea banca nu le poate prevede.

In concluzie , banca trebuie sa faca fata in cazul unei situatii deficitare , unui fenomen conjunctural trecator . Si situatiile inverse au , de fapt , acelasi caracter .

Astfel , in mod firesc , izvorul resurselor necesare bancilor deficitare pot fi chiar bancile participante la compensare , care au devenit si ele , pe neasteptate , excedentare , in aceleasi conditii conjuncturale .

Este firesc sa se constituie aici o piata a creditului cu o functionare tipica . Principalele caracteristici ale pietei monetare sunt trasate de profesor Cezar Basno in manualul sau "Moneda , credit , banci" :

participantii la piata monetara sunt bancile ;

obiectul tranzactiilor sunt disponibilitatile in moneda centrala , respectiv in depozite la banca de emisiune ;

operatiunile se desfasoara zilnic ;

termenele de acordare a imprumuturilor sunt foarte scurte , cele mai multe avand scadenta in ziua urmatoare ;

creditele acordate pe piata monetara sunt credite personale de la banca la banca , implicand de regula riscuri reduse ;

dobanda practicata pe piata monetara se stabileste zilnic prin jocul cererii si ofertei .

Relatiile de la banca la banca reflecta relatiile dintre banci si intreprinderi , atat relatiile de credit (de acordare si rambursare de imprumuturi) , cat si relatiile de decontari , adica circulatia monedei in toata amploarea ei . Piata monetara joaca , deci , un rol esential in redistribuirea disponibilitatilor in economia nationala .

III.4. OPERATIUNILE PIETEI SI NOILE INSTRUMENTE ALE

PIETEI MONETARE DESCHISE

Agentii care sunt in cautare de lichiditati ofera active celor care sunt in cautare de utilizari pentru disponibilitatile lor . Unele operatiuni se fac fara suport expres . Se intalnesc operatiuni in alb (eu blanc) , operatiuni de remiteri de lichiditati ce se fac fara contrapartida , fara garantie . Unica lor baza este increderea in debitor .

Totusi , operatiunile cele mai fregvente se intemeiaza pe titluri de creanta . Aceste titluri fac obiectul unor cesiuni ferma , caz in care ele sunt vandute definitiv , sau obiectul unor presiuni .

Cea mai cunoscuta tehnica a creditarii creantelor comerciale o reprezinta operatiunea de scontare .

Scontarea reprezinta cesiunea cambiei catre un alt beneficiar in schimbul valorii actuale a cambiei [5].

Necesitatea acestei operatiuni apare cand beneficiarul cambiei (care urmeaza ca la scadenta sa incaseze valoarea integrala a creantei) avand nevoie urgenta de lichiditati , cedeaza acest drept de creanta , de regula bancii . In urma scontarii , el este indreptatit sa primeasca valoarea actuala a cambiei care se calculeaza :

Va = Vn - S , in care :

Va - valoarea actuala a cambiei ;

Vn - valoarea nominala a cambiei ;

S - scontul , respectiv dobanzile pentru

perioada de la scontare pana la scadenta .

Scontarea prezinta urmatoarele trasaturi :

- cedarea cambiei prin scontare are caracterul de act de vanzare - cumparare in sensul ca se cedeaza si se preia dreptul de a beneficia de suma prevazuta in cambie ;

- scontarea cambiei este o operatiune speciala , in sensul ca fiecare din beneficiarii care au recurs la scontare si deci a cedat prioritatea cambiei , ramane obligat la plata sumei din cambie , in conditiile in care trasul sau alti participanti la procesul cambiei n-au putut plati . Se manifesta astfel o caracteristica specifica , raspundere solidara a tuturor semnatarilor cambiei la plata sumei respective ;

- scontarea cambiei reprezinta o operatiune de creditare prin faptul ca se refera la transferul unui instrument de credit , dar si ca determina plasarea resurselor de creditare a unei banci pe un anumit termen , cu asigurarea incasarii dobanzii aferente .

Prin scontare creditul comercial se transforma in credit bancar . In urma scontarii beneficiarul iese din raportul de credit anterior , obligatia trasului de a plati fiind inlocuita prin bani efectivi , pe care bancherul ii avanseaza . Pe de alta parte , trasul angajat initial intr-o operatiune comerciala devine in urma scontarii debitor al bancii comerciale .

Bancile efectueaza si alte operatiuni cambiale pentru a se proteja impotriva unor riscuri . O astfel de operatiune este pensiunea .

Pensiunea este operatiunea prin care banca presa cambiile pe care le vinde beneficiarul , cu conditia rascumpararii lor de catre acesta la termenele convenite .

Operatiunile de pensiuni pot fi de 24 de ore , reinnoibile sau pentru o durata fixa , de exemplu de 7 zile .

Aceste operatiuni se desfasoara , in mod frecvent , in relatiile bancilor cu firmele mari si indeosebi intre banci . Efectele ce fac obiectul unei pensiuni raman de regula la beneficiar , iar banca cumparatoare primeste angajamentul de rascumparare , emis de beneficiar , si borderoul efectelor respective .

Caracteritic si celorlate piete , mecanismul pietei monetare vizeaza profitul . Intermediarii urmaresc acumularea de lichiditati la costuri cat mai reduse incercand sa le plaseze sub forma de credite remunerate cat mai bine .

Un rol esential in derularea operatiunilor pe aceasta piata il joaca nivelul actual al ratei dobanzii si mai ales anticipatiile privind evolutiile viitoare ale acesteia . Operatori pietei arbitreaza intre diferitele scadente ale titlurilor si diferitele rate ale dobanzii la instrumentele utilizate .

In ultimii 10 ani , piata monetara a cunoscut un proces de transformare prin "deschiderea" acesteia . Acest fenomen se caracterizeaza prin posibilitatea ce se ofera tuturor agentilor care dispun de capitaluri pe termen scurt de a le oferi celorlalti agenti care au nevoie de lichiditati pe termen scurt . Deschiderea pietei monetare este o inventie franceza si s-a manifestat ca o reactie impotriva excesivei compartimentari a pietei banilor .

Piata monetara a devenit in Franta si in alte tari accesibila intrepinderilor , trezoreriei statului si tuturor institutiilor financiare . Unii dintre acesti agenti au primit dreptul de a emite instrumente financiare pe termen scurt negociabile .

Noile instrumente ale pietei financiare se concretizeaza in :

certificate de depozit emise de banci (din martie 1985) pentru suma de minimum 5 milioane de franci pe termene cuprinse intre 10 zile si 7 ani . Ele sunt destinate tuturor titularilor de lichiditati , inclusiv intreprinderilor . Daca certificatele de depozit sunt emise in devize durate , suma lor minimala ca si remunerarea lor sunt liber negociabile ;

biletele de trezorerie sunt titluri care asigura accesul pe piata monetara a intreprinderilor in calitate de creditori . Ele au aceeasi limita minima (5 milioane de franci) si aceeasi durata , intre 7 zile si 10 ani . Acestea sunt negociate prin intermediul bancilor , caselor de titluri si agentilor pietei interbancare ;

Bonuri de tezaur negociabile reprezinta o noua categorie de titluri publice emise pentru 7 ani . Ele vizeaza marii detinatori de lichiditati si se substituie altor bonuri emise pana acum . Aceste titluri sunt emise prin adjudecari la Banca Frantei si sunt garantate de catre aceasta ;

Bonurile negociabile ale institutiilor financiare sunt bonuri rezervate institutiilor financiare specializate bancare ca Agentia de antreprenori si nebancare ca , de exemplu Creditul National , Creditul Funciar etc. si sunt garantate de Banca Frantei . Sunt plasate si negociate ca biletele de trezorerie ale intreprinderilor si sunt emise pe termene intre 10 zile si 7 ani ;

Bonuri ale societatilor financiare si ale caselor de titluri . Au aceleasi caracteristici generale ca si ale celorlalte titluri emise de institutiile financiare .

Capitolul IV. ROLUL BANCII DE EMISIUNE

PE PIATA MONETARA

IV.1. CARACTERIZAREA BANCII DE EMISIUNE

Bancile de emisiune au aparut ca urmare a separarii procesului de emisiune de bancnote de celelalte operatiuni bancare . Daca la inceput nu a existat o delimitare intre bancile de emisiune si bancile comerciale , cu timpul, emisiunea de bancnote a fost concentrata la un numar tot mai redus de banci , devenind in final monopolul unei singure banci sau al citorva banci integrate intr-un sistem unitar cum este cazul SUA (12 banci federale) .

Banca de emisiune detine o pozitie prioritara in cadrul oricarui sistem bancar . Prin functiile sale , prin multitudinea relatiilor cu celelalte banci si cu intrega ecomonie , banca de emisiune reprezinta asa-zisa "placa turnanta" a sistemului pe care il detine in cadrul economiei nationale , justifica pe deplin atribuirea denumirii de banca centrala sau banca a bancilor .

Functionalitatea bancii de emisiune in cadrul economiei este subliniata prin functiile principale pe care le indeplineste :

de emisiune ;

de creditare ;

de centru valutar ;

de banca a bancilor ;

de banca a statului . [6]

Fiecare din aceste functii au sfere de actiune distincte dar , prin natura lor , independente si intercorelate .

Banca centrala , functionarea ei reprezinta un factor primordial , care contribuie la buna desfasurare a activitatii sistemului bancar al unei tari , al economiei nationale in general . Profesorul doctor Marin Opritescu de la Universitatea din Craiova a subliniat , cu ocazia sesiunii stiintifice desfasurate la Facultatea de Stiinte Economice Iasi in octombrie 1995 , principalele trasaturi ce trebuie sa caracterizeze activitatea unei puternice si eficiente banci de emisiune :

a. Politica monetara permite bancii de emisiune sa aiba un amplu impact asupra unei sfere largi a dezvoltarii macroeconomice , neincluzand cresterea , utilizarea fortei de munca , inflatia , nivelul dobanzii , cursul valutar si balanta de plati externe . Tocmai intr-un asemenea context , se impune clarificarea rolului sau principal si al responsabilitatii sale intr-o economie de piata . In cadrul unui sitem in care moneda nu are valoare intrinseca menirea principala a bancii centrale este de a limita pe cat posibil nivelul inflatiei si de a oferi cea mai buna moneda publica posibila . Este vorba de evitarea exceselor in creatia monetara , adica de limitarea finalizarii deficitelor publice prin canalele bancare , precum si de a evita greselile in practica valutara in vederea stabilizarii cursurilor de schimb cu principalele monede straine ;

b. Pentru o banca de emisiune , limitarea inflatiei , in vedera crearii premiselor privind stabilitatea preturilor trebuie sa constituie nu numai o responsabilitate esentiala , ca si modalitatea cea mai eficienta de promovare a performantelor economice pe termen mediu si lung . Cand actioneaza in concordanta cu cerintele acestei responsabilitati , banca de emisiune devine indirect o forta motrice in asigurarea unor dobanzi scazute si stabile si , totodata , in procesul de stabilizare a cursului valutar . Una din dilemele cu care se confrunta mai frecvent banca de emisiune este sa aleaga intre masuri care ar stabili o mai buna baza pentru stabilirea preturilor pe termen mediu si lung si in acest fel a sanselor unei cresteri pe termen lung si efectele negative ale acestor masuri asupra cresterii economice pe termen scurt . O banca de emisiune bine organizata si credibila poate prezeni efectele negative asupra cresterii economice ale actiunilor luate pe termene scurte pentru suprimarea presiunilor inflationiste . Instrumentele si tehnicile folosite in acest scop sunt foarte diverse , diferite de la o tara la alta , depinzand de conditiile institutionale si economice .

c. Experienta unor tari a aratat ca puterea unei banci de emisiune si capacitatea ei de a-si promova cu succes functiile depind , intr-o mare masura , de calitatea profesionala a personalului si conducerii ei . Aceasta le ajuta sa infrunte valurile de presiuni din grupurile politice , de afaceri si academice , in ceea ce priveste politica monetara .

d. Capacitatea autoritatii monetare , respectiv a bancii de emisiune , este influentata si de modul in care sunt receptate si intelese actiunile sale de catre public , cu alte cuvinte operatiile bancii de emisiune trebuie sa fie transparente , in asa fel incat publicul sa cunoasca cum functioneaza , ca si motivele principale ale actiunilor sale . Desigur ca publicul nu trebuie sa fie implicat zilnic in luarea deciziilor ce influenteaza actiunile bancii .

e. In fine , puterea si eficienta activitatii desfasurate de banca de emisiune sunt conditionate si de modul in care acesta este protejata de interferenta politica pe termen scurt . De fapt , nu se pune problema unei interdependenta absoluta , ci a uneia relative pe care Napoleon , creatorul Bancii Frantei a sesizat-o atat de bine : "Vreu ca Banca Frantei sa fie nici prea mult , nici prea putin in mana guvernului !" . Viata a aratat ca gradul efectiv al independentei si a acceptarii publice depinde de modul cum Banca Centrala isi defineste si realizeaza rolul in timp .

In lumina acestor coordonate pot fi evaluate performantele unei banci centrale , eficientei actiunilor sale de interventie pe piata monetara si in economia nationala .

IV.2. INTERVENTIA BANCII DE EMISIUNE PE PIATA

INTERBANCARA

Banca de emisiune exercita o influenta substantiala pe piata inerbancara prin rolul sau regulator pe care il joaca adesea .

Rolul ei este de a asigura o redistribuire a resurselor intre banci , normala , fara tensiuni . Functie de aceasta cerinta si functie de orientarile privind dezvoltarea economiei , banca de emisiune isi va formula o proprie politica monetara si de credit , respectiv isi propune sa determine diminuarea sau expansiunea crditului in economie .

Astfel , Banca de emisiune poate sa-si exercite influenta sa in economie :

fie prin nivelul dobanzii la care ea este dispusa sa acorde credit , si prin care  influenteaza intr-un sens evolutia pe piata a dobanzii ;

fie prin stabilirea unui anumit volum de credit care ilacorda economiei , contribuind astfel la majorarea nivelului ofertei si implicit la stabilirea unui pret al creditului , functie de oferta majorata si nivelul dat al cererii .

Intervantiile bancii centrale pe piata monetara poarta numele de operatiuni pe piata deschisa sau de open-market .

Pentru efectuarea acestor operatii banca centrala intervine pe piata ca orice alta banca cu deosebire ca atunci cand ea cumpara titluri , pune bani in circulatie sporind masa monetara ("injectie de lichiditati") , iar cand vinde retrage din circulatie banii incasati ("punctie" de lichiditati) . Pe piata , banca centrala ar putea cumpara orice fel de titluri : de credit (obligatiuni) sau de proprietate (actiuni) , totusi operatiile sale pe piata libera se rezuma la vanzarile si cumpararile de titluri guvernamentale . Existenta unei piete dezvlotate a acestor titluri si al unui volum semnificativ al datoriei publice sunt deci conditii esentiale pentru eficacitatea politicii de open-market . Cand banca centrala cumparar titluri guvernamentale pe piata libera , ea plateste cu un cec asupra ei insesi . Cand vanzatorul primeste banii , acesta echivaleaza cu sporirea depozitului sau bancar . Acest spor implica pentru o banca o crestere a volumului resurselor sale minime , precum si a celor excedentare . Deci creste oferta monetara si resursele de creditare ale bancilor . In acelasi timp creste si pretul titlurilor guvernamentale , ceea ce echivaleaza cu o coborare a nivelului ratei dobanzii la aceste titluri . De exemplu , daca pretul obligatiunilor de 3 luni de o valoare nominala de 100.000 creste de la 97.000 la 98.000 , dobanda scade de la 3.000 la 2.000 , iar rata dobanzii (anuala) de la 12 % la 8 % . In concluzie , o cumparare de titluri guvernamentale pe piata libera are trei efecte majore :

cresterea ofertei monetare ;

cresterea resurselor de creditare ale bancilor ;

cresterea nivelului ratei dobanzii .

Operatiile pe piata libera sunt principalul instrument folosit de FED in Statele Unite ale Americii . Si alte banci centrale il folosesc (Banca Angliei) , preponderenta lui fiind conditionata de existenta unui volum substantial al datoriei publice .

Prin aceste operatiuni pe piata deschisa , bancile centrale regleaza volumul lichiditatilor pe piata monetara , ceea ce creaza posibilitatea de a imbunatati indirect trezoreria statului . Bancile sunt astfel stimulate sa-si sporeasca portofoliul cu aceste instrumente de trezorerie .

IV.3. INTERVENTIA BANCII FRANTEI PE PIATA

INTERBANCARA

In Franta , volumul titlurilor publice este relativ mai redus decat in tarile anglo-saxone , deci importanta operatiunilor de open-market este mai mica . Totusi , in ultimii ani , Franta a restrans interventiile de infuentare a starii de lichiditate prin reescont , a amplificat rolul operatiunilor de open-market , fara insa a anula specificitatea sistemului financiar francez .

Banca Frantei intervine pe piata interbancara prin trei tehnici diferite:

tehnica cererilor de oferta de lichiditati ;

tehnica pensiunilor pe 7 zile ;

tehnica operatiunilor de vanzari , cumparari si pensiuni zilnice.

Tehnica cererilor de oferta de lichiditati este o modalitate prin care bancile formuleaza cereri de credite . Banca centrala propune bancilor comerciale si altor banci sa-si procure lichiditati , adica sa estimeze nevoile lor de credite .

Bancile sunt in situatia de a prezenta nevoile lor de lichiditati pe scadente si nivele de dobanzi . Rata dobanzii pe piata monetara nu este stabilita decat dupa centralizarea cererilor si ofertelor de lichiditati.

Un al doilea procedeu de interventie a bancilor de emisiune este al pensiunilor pe 7 zile a bonurilor de tezaur si a efectelor pe termen mijlociu . Aceasta este o operatiune de reglementare de catre banca centrala la solicitarea bancilor esalonul , fata de care Banca Frantei isi manifesta acordul in mod automat . Operatorii principali ai pietei (OPP) sunt intermediari obligatorii pentru aceste operatiuni . Rata dobanzii la care se face refinantarea prin procedeul pensiunilor este superioara celeia practicate in cazul cumpararilor ferme .

In fine , un al treilea procedeu de actiune a bancii centrale pe piata monetara este cel al operatiunilor de vanzari , cumparari , luari si puneri in pensiune zilnice . Rata dobanzii pe piata monetara este o rata dependenta de ofertele si cererile care se exprima pe piata interbancara . Aceasta rata nu este unica , ci diferentiata . Banca Frantei are toata libertatea de a interveni intr-un mod diferentiat , dupa tipul organismelor , dupa cum organismul il reprezinta OPP sau este un organism particular .

Reforme modalitatilor de interventie a bancii centrale vizeaza reducerea volumului operatiunilor necesare functionarii pietei interbencare .

Capitolul V. PIATA MONETARA IN ROMANIA

V.1. TRASATURI ALE PIETEI MONETARE

Aparitia pietei monetare in Romania este legata de transformarile care s-au manifestat in tara noastra dupa formarile care s-au manifestat in tara noastra dupa 1989 . Fiind un mecanism al economiei de piata , nu se poate vorbi despre existenta ei in perioada de dinainte de 1989 .

In conditiile economiei planificate central , moneda a fost transformata din instrument al actiunii descentralizate a detinatorilor puterii de cumparare in instrument al dictaturii etatist . Caracteristicile acestui tip de mecanism economic , prevalenta proprietatii de stat , predominatia preturilor administrate , lipsirea agentilor economici de formele fundamentale ale autonomiei decizionale , subordonarea aparatului bancar si financiar fata de criteriile planului directiva , suprimarea pietei titlurilor de valoare , a bursei de valori si a convertibilitatii monedei , au condus la subordonarea monedei fata de centrul puterii politice .

Intr-o economie centralizata , instrumentele , categoriile financiare au incetat sa reflecte situatia reala din economie . Fixarea preturilor cu o ridicata doza de subiectivism a generat aparitia unor intreprinderi rentabile fara merite proprii si altele cu pierderi care nu erau vinovate pentru situatia lor financiara.

Platile restante , blocajul financiar , absenta falimentului sunt de asemenea fenomene care au anihilat si blocat existenta pietei monetare .

Statornicirea pietei monetare este strans legata de restructurarea aparatului bancar . Aceasta restructurare inseamna lichidarea monopolului statului de proprietar al tuturor bancilor si iesirea bancilor din subordonarea guvernului pe de-o parte , iar pe de alta parte reasezarea raporturilor dintre banca de emisiune si celelalte banci , reinstituirea bancilor comerciale propriu-zise , vinzarii marfurilor cu plata amanata si punerea in circuit a inscrisurilor cambiale si a titlurilor de stat .

Se poate spune ca piata monetara in Romania este in faza incipienta , departe de cerintele unei functionari eficiente . Ca o comparatie , din marea varietate a titlurilor de credit negociate pe pietele monetare ociidentale , in Romania exista doar certificatele de depozit si acestea departe de a se asemana cu cele din Franta , spre exemplu .

Crearea si buna functionare a pietei monetare in Romania este conditionata de statornicirea precumpanitoare a proprietatii private , a sprijinului concurential ca factor principal al cresterii eficientei economice .

Piata monetara in Romania , aflata in curs de formare , comporta refinantarea bancilor comerciale de catre BNR .

Principalele categorii de credite de refinantare practicate de BNR sunt prezentate in cele ce urmeaza :

Creditul structural este creditul acordat de BNR in cadrul unui plafon stabilit pentru fiecare banca comerciala si pentru fiecare tip de garantii . Creditele sunt garantate cu efecte comerciale sau publice . Creditul structural prefateaza creditul de reescont , iar dobanda perceputa anticipeaza taxa oficiala a scontului . Totusi , desi creditul comercial si emiterea de inscrisuri cambiale au fost legal autorizate , recursul la acesta , in structura actuala de proprietate si a prezentei blocajului financiar atat de extins nu este posibil in mod obiectiv .

Creditul de licitatie reprezinta principala cale de refinantare a bancilor comerciale . Ele prefigureaza operatiunile de open-market . Durata de acordare este de maxim 15 zile , este garantat cu titluri de stat , se acorda in cadrul unui plafon , la rate de dobanzi rezultate din licitatie . Dar mecanismul operatiunilor de pe piata libera nu poate functiona corespunzator intr-o economie in care titlurile se emit ocazional , iar piata bursiera nu are capacitatea efectiva de a le evalua. De aici si evolutiile incoerente , discrepante ale nivelului ratei dobanzii cu efecte perturbatoare pentru gestiunea bancara si activitatea financiara a intreprinderilor .

Creditul special se acorda bancilor comerciale aflate in criza de lichiditate pe o perioada de pana la 30 de zile , in conditiile unor garantii financiare si in active reale , cu conditia prezentarii de programe eficiente de redresare .

Creditul lombard (overdraft) sau creditul de pe o zi pe alta (day-to-day) are menirea de a sustine efectuarea platilor zilnice exigibile ale unei banci comerciale aflate in criza . Se acorda la nivelul soldului debitor al contului curent al bancii la BNR , la limita a 75 % din fondurile proprii ale bancii finantate , in conditiile garantarii cu anumite hartii de valoare .

In conditiile absentei predominarii economiei de piata si a unui sistem bancar etatist , dobanzile practicate de Banca centrala pentru refinantarea sistemului bancar s-a ridicat la nivele foarte mari , depasind rata inflatiei , fiind inaccesibile pentru majoritatea agentilor economici .

Ratele de dobanzi practicate de BNR au cunoscut modificari , in special dobanda de licitatie care a cunoscut cele mai fregvente modificari si cele mai ample variatii : ianuarie - iunie 1993 - 71 % , ianuarie 1994 - 185,5 % , iar la sfarsitul anului 1995 a coborat la 38,1% . In primele luni ale anului 1997 au crescut , insa , ajungand si la valori de peste 400 % .

In cazul creditului structural , nivelul ratei dobanzii este modificat mai rar si are cele mai mici valori . Spre exemplu in ianuarie 1993 , acesta rata (sau rata scontului) era de 70 % , valoare care s-a mentinut pana in august 1994 , cind a scazut la 65 % , ajungand la sfarsitul anului 1995 la 35 % .

Dobanda overdraft a atins nivele foarte ridicate , variind de la 78 % , in prima jumatate a anului 1993 , la 25 % in perioada noiembrie 1993 - martie 1994 .

V.2. TRANZITIA DE LA PIATA INTERBANCARA LA PIATA

MONETARA DESCHISA IN ROMANIA

In conditiile actuale pe piata noastra interbancara se efectueaza mai ales operatiuni de refinantare si mai putin operatiuni de creditare inter-banci . Refinantarea constituie principalul instrument de interventie a BNR pe piata monetara (in 1995 , refinantarea a reprezentat in medie circa 18 %) .

Marea dependenta a sistemului nostru bancar de resursele BNR se explica prin ponderea mare a proprietatii de stat in cele mai multe dintre sectoarele economice . Aceste intreprinderi inregistreza , de regula , mari pierderi , implica subventii de la bugetul statului si , de asemenea , credite bancare fara sanse de rambursare , credite numite eufemistic neperformante . Nivelul excesiv al refinatarii se mai explica prin gradul redus al monetizarii economiei (intelegem prin monetizare capacitatea economiei - a intreprinderilor si populatiei - de a constiui rezerve banesti si de a le utiliza in plasamente) .

Odata cu cresterea ponderii proprietatii private in economie , criteriul eficientei va predomina , iar lichiditatile ecomoniei vor creste . BNR va dobandi posibilitati mai largi de interventie prin operatiunile de open market .

In cadrul acestor operatiuni , banca centrala cumpara si vinde pe piata titluri ale imprumururilor publice , cu scopul de a largi sau restrange lichiditatile bancilor , de a influenta volumul creditelor si evolutia generala a cursurilor titlurilor pe piata .

In masura in care banca centrala cumpara titluri de pe piata , ea distribuie moneda , lichiditati . In situatia inversa , are loc un reflux de moneda si astfel scade lichiditatea de pe piata .

Tranzitia de la piata interbancara la piata deschisa presupune glisarea formelor actuale de finantare spre formele consacrate pe plan international . Se are in vedere introducerea reescontului , operatiune prin care bancile comerciale isi transforma o parte a protofoliului lor de efecte de comert in lichiditati prin banca centrala ; introducerea operatiunilor de open market , ca alternativa fata de reescont si instrument mai eficient de influentare a dobanzilor in economie .

Punerea in circuitul economic a efectelor cambiale a fost legiferata la inceputul anului 1994 , fara insa sa existe premisele necesare necesare utilizarii lor normele de catre agentii economici si instituirii mecanismului scontului , care sa remodeleze raporturile dintre bancile comerciale si banca de emisiune . Trecerea la emisiunea de titluri de stat s-a realizat tot la inceputul anului 1994 si tot fara a beneficia de suficienta incredere din partea agentilor economici si a populatiei .

Un factor esential care a limitat evolutia pietei titlurilor de stat este capacitatea insuficienta a actualei piete primare de a absorbi un volum mai mare de astfel de titluri , volum care sa depaseasca 40 % din deficitul bugetului de stat . Absenta unei palete mai largi de scadente a titlurilor este si ea un impediment in realizarea flexibilitatii necesare in politica de dobazi si de transmitere a impulsurilor politicii monetare .

Tranzitia la piata deschisa presupune si privatizarea bancilor comerciale , intarirea concuretei , inlaturarea dominatiei nete a unora dintre ele , cresterea numarului de banci , dezvoltarea retelei bancare[7].

V.3. CREDITUL BANCAR - SUPORT AL FINANTARII

ECONOMIEI NATIONALE . STUDIU DE CAZ PRIVIND

ACORDAREA CREDITULUI PENTRU CAPITAL DE LUCRU

Principala functie a Bancii Comerciale Romane o constituie promovarea creditului bancar menit sa satisfaca cererea de resurse a clientilor sai , posibilitatile acestora de finantare nefiind in masura sa asigure nevoile la un moment dat sau pentru o anumita perioada de timp .

Strategia bancii asigura promovarea crditului sub diversele sale forme ca principal produs pus la dispozitia clientilor proprii .

Pentru Banca Comerciala , creditul reprezinta oferta de baza catre clientii sai , iar activitatea de creditare constituie o componenta fundamentala a strategiei generale a bancii .

Creditul este conceput din punctul de vedere al clientului ca o sursa de finantare necesara desfasurarii , continuarii , dezvoltarii sau restructurarii acesuia , iar pentru banca ca un plasament cu risc asumat in vederea obtinerii unui profit corespunzator .

Satisfacerea cerintelor clientilor sta in centrul atentiei bancii , a unitatilor sale teritoriale . Solicitarile clientilor sunt asigurate si prin stabilirea de competente de aprobare la diferite niveluri ale retelei , precum si in cadrul fiecarei unitati , ceea ce va determina cresterea flexibilitatii in luarea deciziilor , precum si asigurarea unui plus de autoritate si responsabilitate la nivel operational .

Principiile generale ale strategiei creditarii cuprind :

prudenta bancara si calitatea profitului ;

cunoasterea clientilor ;

garantarea , rambursarea si recuperarea .

Prudenta bacara , care capata o importanta speciala in procesul de aprobare a solicitarilor de credite , presupune acceptarea unor irscuri in functie si corelate care se presupune ca va fi obtinut , cuantificabile si acceptabile dupa termenul scadent .

Cunoasterea clientilor decurge ca o cerinta importanta a relatiei banca - client . Aceasta obliga la analiza afacerilor clientilor , evolutia in perioada trecuta si perspectiva pentru viitor , modul in care s-au concretizat relatiile anterioare cu banca , capacitatea manageriala in general , perfomantele de ansamblu ale acestora .

Creditarea economiei nationale constituie o preocupare constanta a Bancii Comerciale Romane si un sprijin real pentru un numar mare de agenti economici .

Prin creditele acordate in economie , banca a urmarit finantareaprincipalelor activitati ale clientilor sai , incepand cu aprovizionarea tehnico-materiala si cu productia si continuand cu investitiile si celelalte activitati ale acestora , servicii , comert etc.

Clientii BCR solicita in mod constant imprumuturi pentr capitalul de lucru , care au resurse proprii insuficiente ce nu permit o desfasurare normala a proceselor economice .

Din totalul creditelor pe termen scurt la 30.12.1996 , imprumuturile pentru capitalul de lucru reprezentau in jur de 70 % , diferenta de 30 % reprezentand-o creditele acordate prin costuri separate de imprumut .

Necesitatea continua de a mari volumul creditelor pentru capital de lucru a fost data de :

decapitalizarea agentilor economici , prin imposibilitatea acestora de a-si aloca fonduri din profitul obtinut pentru cresterea activelor circulante ;

asigurarea unui ritm constant al productiei , prin acoperirea obligatiilor de plata pe termen scurt ;

deficientele destul de frecvente ale decontarilor cu clientii , in conditiile blocajului financiar tot mai accentuat ;

cresterea , in general , a costurilor de productie , ca o rezultanta a ratei ridicate a inflatiei din ultimii ani ;

inexistenta unor precizari legislative referitoare la contractele de vanzare cumparare incheiate intre parteneri , pentru a preintampina cazurile de nerespectare a executiei produselor contractate sau neplata a acestora .

Functia principala a creditului pentru capital de lucru , in conditiile actuale , este cea de finantare a activelor circulante .

Daca am analiza modul de realizare a acestei functii la nivelul celor doi parteneri (banca - client) am constata ca :

agentii economici , indiferent de forma de proprietate sunt interesati in a contracta credite pentru capital de lucru ; aceste credite le asigura posibilitatea desfasurarii procesului de productie , fara a fi influentati la un moment dat de blocajul existent in economie ;

unitatile bancii sunt si vor fi interesate in acordarea de credite pentru completarea fondurilor proprii ale agentilor economici ; aceasta in principal , pentru ca este tipul de credit cel mai cunoscut , mai atractiv pentru potentialii clienti ai BCR - SMB.

Creditele pentru capital de lucru se acorda pe o perioada de 90 de zile cu posibilitatea de prelungire a acestora pe noi perioade de 90 de zile fiecare , fara a depasi 12 luni de la acordarea primului credit pe baza normelor de creditare in vigoare .

In contractele de credite intrunite de banca cu imprumutatii , se va prevedea o clauza distincta conform careia - cu cel putin 3 zile de expirarea scadentei partile pot conveni , prin acte aditionale la contractul de credit , majorarea sau diminuarea imprumutului , precum si prelungirea scadentei pe o noua perioada de 90 de zile . Inaintea semnarii actelor aditionale , banca va urmari existenta si mentinerea valabilitatii contractelor de garantie , sau va solicita majorarea si prelungirea acestora , dupa caz .

In mod concret , creditul pentru capitalul de lucru , denumit si "de trezorerie" , este definit ca diferenta dintre incasarile si platile generate de operatiunile curente de exploatare .

Atat practic , cat si teoretic , creditul pentru capital de lucru constituie esenta analizei statistice a echilibrului financiar al societatii prin ajustarea intre lichiditatea activelor si exigibilitatea elementelor de pasiv , corelandu-se ciclurile financiare fundamentale .

In acesta conceptie , creditul de trezorerie poate fi definit ca diferenta dintre mijloacele de trezorerie si resursele de trezorerie .

Societatile comerciale , in marea lor majoritate decapitalizate , cu o capacitate de autofinantare aproape inexistenta simt o nevoie acuta de fonduri de lichiditati .

Pentru diagnosticarea unei societati in vederea execedntului sau deficitului de trezorerie , se impune analizarea activelor circulante concomitent cu evaluarea incasarilor si platilor necesare pentru realizarea productiei programate si contractate in perioada viitoare .

Pentru a scoate in relief cele mentionate , in continuare vom prezenta spre analiza un caz practic de acordare a unui credit pentr capital de lucru .

Astfel S.C. STIMAS S.A. Suceava , cu un capital social subscris si varsat la 31.03.1997 in valoare de 5340,6 mil. lei , solicita analiza posibilitatii de acordare a unui credit capital de lucru , pe trimestrul II , a.c. , in valoare de 500,0 mil. lei , pe cale il vor garanta cu bunura aflate in patrimoniul unitatii , conform anexei 10 .

Profilul de activitate il constituie productia si comercializarea produselor de sticlarie , menaj , oglinzi , glisante , ambalaje din sticla , constructii metalice , diverse prestari .

Pentru perioada creditarii , societatea are programat un volum de productie de 12.500,0 mil. lei , pentru care a incheiat contracte ferme integral , conditie esentiala pentru acordarea creditului .

In ceea ce priveste criteriile de apreciere a performantei economico-financiare S.C. STIMAS se prezinta astfel :

unde L_p - lichiditate patrimoniala ;

A_pt_s - active circulante - pierderile - imobilizarile ;

P_pt_s - obligatii + credite + imprumuturi .

Se observa ca unitatea prezinta o lichiditate > 150 % care este considerata foarte buna .

unde S - solvabilitatea ;

C_p - capitalul propriu ;

T_p - total pasiv .

Solvabilitatea , adica capacitatea generala a societatii de a transforma activele sale in "cash" pentru plata tuturor datoriilor este foarte buna .

unde R_cp - rentabilitatea capitalurilor proprii ;

P - profitul inainte de plata impozitului pe profit ;

C_p - capitalul propriu .

unde R_ac - rotatia activelor circulante ;

A_c - active circulante ;

C_ar - cifra de afaceri realizata in perioada analizata .

Insumand numarul de puncte obtinute pe fiecare indicator se obtine un total de 19 puncte , ceea ce incadreaza unitatea in categoria "B" (anexa 4) .

Analizand criteriile necuantificabile , respectiv : calitatea organizarii (buna) , pozitia unitatii in ramura si subramura (medie) , calitatea conducerii (foarte buna) , perspectiva unitatii (activitate viabila) , ofiterul de credite acorda 2 puncte (anexa 5) .

Astfel performanta economico - financiara finala a imprumutului rezultata in urma colaborarii cuantificabile , de punctaj cu criteriile de analiza necuantificabile se va inscrie in categoria "A" , cu serviciul datoriei BUN , iar credite angajate la acest client sunt credite standard.

Planul de trezorerie este intocmit pe baza bugetului de venituri si cheltuieli , care sta la baza desfasurarii activitatii economico-financiare a societatii (anexa 3) .

Astfel societatea nu desine active circulante nerealizabile , dar detine stocuri si cheltuieli creditate special prin conturi separate .

Cheltuielile necesare realizarii productiei programate sunt mai mari (8.496,0 mil. lei) decat incasarile aferente acelei productii pentru care sunt fundamentate cheltuielile (7.900,0 mil. lei) .

In acest caz , S.C. STIMAS , prin planul de trezorerie , inregistreaza deficit de trezorerie de 596,0 mil. lei .

Planul de trezorerie prezentat , prin forma sa nu reuseste sa se concentreze asupra fluxurilor financiare viitoare a societatii .

Garantarea creditului de 500,0 mil. lei si a dobanzilor aferenta se face prin gaj propriu-zis constituit asupra bunurilor aflate in patrimoniul societatii. Unitatea depune lista bunurilor propuse a fi luate in garantie , la valoarea ramasa conform ultimei balante de 827.484.242 (anexa 9) , valoarea admisa in garantie fiind de 661.987.390 lei , deoarece banca si-a luat o marja de risc (vezi contract de garantie mobiliara anexa 11) .

CONCLUZII SI PROPUNERI ASUPRA STUDIULUI DE CAZ

Analizand creditul pentru capital de lucru prin prisma importantei sale pentru economia nationala , pot concluziona ca este si va ramane in continuare produsul principal oferit de banci in domeniul creditarii .

In prezent , acest tip de credit este solicitat in general de unitati din sectorul de stat , ca si in cazul prezentat , acestea inregistrand preponderent deficit de trezorerie , in etapa actuala , de tranzitie spre economia de piata .

In societatea contemporana , alaturi de grave dezechilibre cauzate de diversi factori , un rol negativ il reprezinta inflatia care rezida in schimbarile structurale ce s-au produs in economia tarilor dezvoltate , respectiv in economia mondiala , inflatie cauzata de ruptura dintre cerere si oferta si caracterizata de cresterea preturilor ca instrument al realizarii echilibrului.

Cum economia romaneasca , alaturi de diversi factori ce determina influente negative , inflatia are un rol hotarator pentru a stabili excedentul sau deficitul de trezorerie , este necesar sa se intocmeasca tabloul fluxurilor financiare si de trezorerie , ca modalitate de evidentiere a veniturilor si cheltuielilor aferente activitatii de productie si investitii , pentru o anumita perioada viitoare , cu urmatoarea configuratie :

+ Incasari ;

- Plati pentru furnizori si salariati ;

+ Insumari financiare ;

- Plati financiare ;

- Plati impozite si taxe .

A.   Flux net de trezorerie rezultat din activitatea curenta :

+ Incasari din cedarea de active ;

- Plati pentru investitii .

B.   Flux net de trezorerie obtinut din activitatea de investitii :

A + B - Suma trezoreriei nete .

Functie de rezultatul obtinut prin insumarea algebrica a fluxului net de trezorerie din activitatea curenta , cu fluxul net obtinut din activitatea de investitii , se stabileste excedentul sau deficitul de trezorerie final .

Dupa cum am observat , in prezent se accepta drept garantie , in cazul societatilor cu performante economico-financiare in categoria A si B , gajul asupra patrimoniului . Acesta garantie prezinta risc deosebit , prin greutatile intampinate in executarea sa , in cazul imposibilitatii rambursarii creditului .

Pentru a elimina posibilele riscuri in recuperarea creditelor , chiar in conditiile unor performante de categoria A sau B (performanta fiind rezultanta interactiunii unor factori ce reflecta situatia economico- financiara la un moment dat) , consider necesar ca si in aceste cazuri sa se constituie garantii certe de tipul :

Ipoteca conventionala de rang I ;

Gajul fara deposedare ;

Cesionarea creantelor .

In conditiile in care pe plan macroeconomic s-au extins relatiile de import-export de materii prime si produse finite ale unitatilor romanesti pe de o parte , si ca urmare a existentei cadrului propice creat de multiple legaturi ale BCR cu banci din stranatate , pe de alta parte , consider oportuna largirea sferei de activitate a creditului pentru capital de lucru , in sensul acordarii acestuia si in valuta .

Aceasta si in scopul sustinerii importului unor materii prime deficitare , pentru realizarea unor productii de calitate , competitive pe plan mondial , exportul acestuia avand ca rezultat cresterea resurselor valutare la nivelul economiei nationale si , implicit , ale Bancii Comerciale Romane .

Bibliografie