Rolul pozitiv indeplinit, in general, de biserica crestina, in tot decursul evului mediu (cu exceptia ravagiilor facute de inchizitie) s-a manifestat din plin si in domeniul gindirii economice a acelui timp. Avind ca punct de plecare explicarea Bibliei si a canoanelor (legile bisericesti) izvorite din ea, teologii cu o vasta cultura, care erau uneori si profesori (scolastici) in universitatile medievale (de exemplu: celebra Sorbona infiintata in anul 1267), s-au referit si la unele probleme social – economice din acel timp. Ei au promovat principiul dreptatii comutative potrivit caruia orice drept implica, pentru persoana care-l revendica, si o datorie, o obligatie fata de societate. Astfel, admitind proprietatea privata, canonistii sau scolasticii considerau ca aceasta nu era absoluta, ci implica anumite obligatiuni pentru detinatorul ei, printre care mila crestineasca fata de semenii lui saraci. Condamnarea avutiei si a inegalitatii de avere. In linii generale Biblia – cartea sfinta a crestinilor – ii apara pe cei saraci. Ea dezaproba zgircenia, cupiditatea, furturile, setea de pricopsire, sustinind ca “dragostea de bani este radacina tuturor relelor”. Biblia cere credinciosilor sa fie drepti in relatiile economice cu semenii lor. Camata , considerata a fi temelia imbogatirii unora si saracirii altora este blamata in cei mai aspri termeni. In incercarea lor de a impune principiile justitiei sociale in viata de toate zilele, profetii biblici condamna bogatia si inegalitatea de avere cu atita vehementa incit unii autori sustin ca s-ar putea vorbi chiar de un socialism al profetilor. Proprietatea . Ideile apararii celor saraci si a condamnarii bogatiei sint pe larg animate si in Noul Testament (Evanghelie), in care se descrie viata si invatatura lui Isus Hristos. Proprietatea privata este considerata a fi o piedica in calea desavirsirii spirituale. In Evanghelie este pe larg descris modul de trai al primelor comunitati crestine, in care proprietatea era colectiva: “Toti cei ce credeau, erau impreuna la un loc, si aveau toate de obste. Isi vindeau ogoarele si averile, si banii ii imparteau intre toti, dupa nevoile fiecaruia ” (Faptele apost. 2.44-45). In alt loc se precizeaza ca “…nu era nici unul printre ei care sa duca lipsa; toti cei ce aveau ogoare si case, le vindeau, aduceau pretul lucrurilor vindute. Si-l punea la picioarele apostolilor; apoi se impartea fiecaruia dupa cum avea nevoie ” (Faptele; 4. 34-35). Dar renuntarea la proprietate nu este obligatorie. Ea e valabila numai pentru cei mai buni, care au atins deja un anumit nivel al constiintei si doresc sa porneasca pe calea perfectionari spirituale, a cunoasterii lui Dumnezeu. sn726o1271mnnz Munca – o datorie. In pofida faptului ca Noul Testament sustine primatul Contemplatiei asupra Actiunii, cit si superioritatea Spiritualului in raport cu Materialul, munca este considerata ca datorie sfinta. Mai mult, Biblia lanseaza unul din principiile ce se va afla mai apoi prezent in mai toate scolile socialiste si expus de apostolul Pavel in urmatoarele cuvinte: “Cel ce nu vrea sa lucreze - sa nu manince”. Tot la munca credinciosii sint indemnati si de Isus Hristos: “Iesi-va omul la locul sau si la lucrarea sa pina seara”. Treptat ideile economice s-au implimentat tot mai adinc in constiinta societatii. Bibliografie: Dumitru Moldovanu “Doctrine economice” Suta – Selejan Sultana “Doctrine economice”
