Rolul si importanta Muntilor Carpati in dezvoltarea economica
Cuprins: Unitati montane. Carpatii romanesti 2 Trasaturi biopedoclimatice si hidrologice 8Etajul muntilor inalti 8Etajul muntilor mijlocii si scunzi 9 Caractere de geografie umana si economica 10Factori care au influentat dezvoltarea umana si economica 10Populatia 12Economia Carpatilor 13 44717yyv69rbv5e Unitati montane. Carpatii romanesti Carpatii romanesti fac parte din marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut in urma orogenezelor alpine. Spre deosebire de Muntii Alpi, in continuarea carora se afla, Carpatii Romanesti sunt munti de inaltime mijllocie, mentinandu-se sub altitudinea de 3000 de metri. Avand o structura cutata, careia i s-a adaugat cea mai intinsa masa vulcanica din Europa, acestia au aspectul unui arc deschis catre vest, Muntii Apuseni formand coarda de legatura dintre cele doua capete. Relieful a luat nastere in mai multe etape orogenetice. Succesiunea miscarilor orogenice, cu etapele de liniste tectonica (in timpul carora agentii subaerieni modelau intens catenele muntoase formand suprafete de denudatie) a dus la infatisarea actuala a reliefului. O caracteristica a reliefului Carpatilor o constituie prezenta unor depresiuni intracarpatice cu resurse de subsol, rezultat al unor framantari tectonice complexe, depresiuni care dau mare varietate spatiului carpatic si au permis popularea accentuata a acestora inca din timpul paleoliticului. Ridicarile in bloc, cu intensitati diferite, in timpul ultimelor faze orogenetice, a masivelor carpatice, au permis raurilor sa-si taie vai mai adanci, relieful capatand un aspect de tinerete. Acest fapt este accentuat si de formele zvelte ale culmilor de peste 2000 de metri altitudine absoluta, opera a actiunii ghetarilor cuaternari (apartinand ultimelor doua glaciatiuni-Riss si Würm). Daca relieful, atat de variat sub aspect morfologic si de complex prin alcatuirea sa geologica, da nota de fond peisajului montan carpatic, clima, prin particularitatile sale zonale si altitudinale contribuie la nuantarea acestuia. Fara a depasi limitele cantitative ale climatului de munte, nuantarile care apar se datoreaza in primul rand altitudinii si apoi pozitiei masivelor muntoase fata de orientarea circulatiei generale a atmosferei. Cea dintai cauza determina repartitia diferentiata cantitativa a fenomenelor atmosferice pe etaje (alpin, subalpin etc.), iar pozitia masivelor duce la perturbarea simetriei etajelor ca urmare a expunerii lor si a transformarilor ce le sufera masele de aer umed vestice dominante si arealele ciclonice in contact cu inaltimile carpatice. Astfel, in distributia temperaturii medii anuale se observa cum, in primul rand, altitudinea joaca un rol foarte mare. Prelucrarea in acest sens a datelor inregistrate arata un contrast termic ( de la zi la noapte si de la iarna la vara) ceva mai mare in Carpatii de Est fata de cei din Vest, amplitudinea termica diurna fiind cu 1-20C mai mare in est, iar cea lunara cu 6-80C. Amplitudinile diurne la altitudini sub 2000 de metri capata cele mai mari valori la sfarsitul verii si cele mai mici in decembrie, pentru ca la peste 2000 de metri maximele sa apara in aprilie si octombrie, iar minimele tot in decembrie. Aceleasi diferente reduse se mentin si in ceea ce priveste regimul precipitatiilor. In general se observa ca, pentru aceeasi latitudine si altitudine, in zonele muntoase vestice cad anual in medie cu 100 ml mai multe precipitatii decat in cele estice, iar in ceea ce priveste depresiunile interioare, acestea primesc tot aproximativ cu 100 ml anual mai putine precipitatii decat zonele exterioare cu altitudini egale. Din punct de vedere hidrologic, Carpatii constituie zona de obarsie si alimentare cu apa pentru toate raurile principale de pe teritoriul tarii. Scurgerea atinge, pentru zonele inalte, cele mai ridicate valori primavara, mai timpuriu in Carpatii Occidentali ( februarie, martie, aprilie) si mai tarziu in restul ramurilor carpatice (martie, aprilie, mai si chiar iunie). Ca urmare debitul cel mai mare al raurilor se inregistreaza tot primavara, cand de obicei topirea zapezii se suprapune cu ploile de primavara. Prelungirea in timp a suprapunerii, mai ales pentru zonele inalte, pana la inceputul verii, face ca scurgerea de vara sa fie ridicata (raurile cu obarsii in Carpatii Orientali, 25-30%). Daca pentru Carpatii Occidentali cele mai coborate valori ale scurgerii medii se inregistreaza toamna, pentru cei Orientali si in parte cei Meridionali, acestea au loc iarna, cand precipitatiile, dominant solide, si fara alternanta de ninsori cu topiri de zapezi, nu permit o scurgere intensa de suprafata. Debitul bogat si constant, in buna parte, ca si panta mare a profilelor longitudinale sunt caracteristici care determina potentialul hidroenergetic ridicat al raurilor carpatice. In plus, necesitatile de apa pentru alimentarea localitatilor, a unitatilor economice si pentru irigatii, paralel cu nevoia regularizarii nivelului raurilor, dau acumularilor de apa din marile bazine artificiale montane functii economice foarte complexe. Constructiile de acest gen realizate pana acum (Bistrita, Uz, Arges, Lotru, Dunare, Barzava, Sadu, Somes etc) au o mare importanta pentru economia nationala, concretizand politica de valorificare superioara a acestor importante bogatii naturale ale tarii, apele. Toate aceste conditii fizico-geografice se rasfrang direct si asupra aspectului pe care il imbraca vegetatia in Carpati. Se evidentiaza prezenta in Carpatii Romanesti a patru etaje vegetale: etajul alpin, care incepe de la altitudinea de 2200 de metri pe inaltimile carpatice din sud, iar pe cele nordice de la 1900 de metri; etajul subalpin, la peste 1650-2200 de metri, in sud si 1500-1900 de metri, in nordul tarii; etajul boreal, situat la peste 1300-1650 de metri, cu exceptia nordului unde incepe de la 1000-1500 de metri; etajul nemoral, la 200-1300 de metri, iar in nord la 400-1000 de metri. Conditiile fizico-geografice specifice cu climat umed si in parte rece, cu o vegetatie de pajisti alpine si intinse paduri, cu roci dure, in mare parte impermeabile, au oferit conditii pentru formarea solurilor cu profunzime redusa, dispuse intr-o evidenta succesiune altitudinala. Astfel, solurile humico-silicatice de pajisti alpine se gasesc pe cele mai ridicate culmi, ocupand cca 3,5% din suprafata Carpatilor; solurile montane brune acide, podzolice brune si podzoluri humico-feriiluviale ocupa 24,8% din suprafata Carpatilor si 8,1% din cea a tarii; soluri montane brun-galbui si brune acide pe 48%, carora in secundar li se adauga, in functie de conditiile locale si alte tipuri pe suprafete mai reduse si specifice nu numai pentru Carpati (brune si brun-galbui de padure, podzolice argilo-iluviale, rendzine si terra-rosa, hidromorfe etc.). Valoarea ridicata a resurselor naturale ale Carpatilor (pasuni, lemn, resurse minerale, ape, materiale de constructie etc.) ca si prezenta numeroaselor depresiuni, a vailor largi sau a plaiurilor etajate, au permis o populare straveche a lor. In anii socialismului, asezarile omenesti de aici au fost electrificate, modernizate, dotate cu constructii culturale si scoase din izolarea lor prin amenajarea de cai de transport moderne. Deosebirile genetice si fizico-geografice ale Carpatilor Romanesti determina divizarea lor in trei mari unitati geografice: Carpatii Orientali, Carpatii Meridionali si Carpatii Occidentali. Caractere fizico-geografice Situati in centrul Romaniei, inconjurand Depresiunea Transilvaniei si constituind in ansamblu un adevarat bastion, Carpatii concentreaza in jurul lor marile unitati morfologice ale dealurilor, podisurilor si campiilor. Ei alcatuiesc cea mai inalta treapta de relief si, prin pozitia lor fata de regiunile inconjuratoare, asigura dispozitia simetrica, in amfiteatru a pamantului romanesc. Ca unitate structurala mai veche, consolidata de timpuriu, Carpatii au jucat un rol important in formarea unitatilor inconjuratoare, atat ca sursa a sedimentelor acumulate in ariile depresionare din jur, cat si ca pivot rigid, avand consecinte evidente in dirijarea evolutiei geologice si in formarea reliefului mai tanar. Totodata, ei reprezinta un bogat castel de ape, din care raurile se indreapta catre Tisa, Dunare si Prut. Prin pozitie, desfasurare si altitudine, Carpatii produc modificari in dispunerea normala a zonelor geografice latitudinale si determina etajarea conditiilor biopedoclimatice din care rezulta structura variata a fondului funciar din tara noastra. In aceasta privinta, Carpatii pot fi considerati, pe drept cuvant, ca element polarizator al peisajului geografic, situand Romania intr-o zona de interferenta a factorilor fizico-geografici din centrul, estul si sud-estul Europei. Carpatii Romanesti ocupa o suprafata de 66303 km2, ceea ce reprezinta 27,8% din suprafata tarii. Lantul carpatic se desfasoara pe o lungime de peste 910 de km, intre Valea Tisei, Defileul Dunarii (Svinita) si Valea Somesului. In lungul lor, Carpatii au latimi variabile: 80 de km intre Oravita si Drobeta-Turnu Severin, 70 de km intre Novaci si Petresti (Sebes), 40 de km in sectorul Muntilor Fagaras, 110 de km in regiunea curburii si intre Prundu Bargaului si Gura Humorului. Adaugam la acestea latimea Muntilor Apuseni de 140 de km intre localitatile Minis si Alba Iulia si 110 de km pe aliniamentul Oradea-Turda. De remarcat ca latimea cea mai mica a lantului carpatic se situeaza in regiunea celor mai mari inaltimi-peste 2500 de metri, in Muntii Fagaras-in timp ce latimile maxime corespund Muntilor cu altitudini ce rareori depasesc 1500-1700 de metri. Relieful Carpatii se desfasoara pe teritoriul Romaniei sub forma unui lant sinuos, determinat de dispozitia platformelor rigide din fata lor si de scufundarea, la sfarsitul cretacicului, a compartimentului central-Depresiunea Transilvaniei. Ridicati in faze orogenetice succesive si alcatuiti din formatiuni geologice eterogene, ei prezinta o structura orografica complexa, cu variatii regionale. Desi masivi in ansamblul lor, vaile transversale adanci ale unor rauri ca Dunarea, Jiul, Oltul, Muresul si Somesul au separat, in cadrul ramurilor carpatice, unitati muntoase bine individualizate. Depresiunile tectonice si cele de eroziunea din cuprinsul lor detin cca 23% din arealul muntos. Acestea, impreuna cu vaile principale, partial transversale au constituit vechi vetre de populare a Carpatilor, iar pasurile de la obarsia acestora aflate la 800-1400 de metri, dar cele mai multe la 1000-1200 de metri altitudine, au inlesnit circulatia peste munte, din Transilvania catre regiunile circumcarpatice si invers. Dintre cele trei ramuri principale ale Carpatilor, recunoscute ca unitati cu caractere geografice diferite si cu orientari corespunzatoare directiilor de cutare, Carpatii Orientali ocupa mai mult de jumatate din spatiul muntos, restul revenind Carpatilor Meridionali (21%) si Carpatilor Occidentali (24%). La scara planetara, Carpatii fac parte din categoria muntilor cu altitudine mijlocie si mica: inaltimea medie generala este de cca 840 de metri, si aproape 90% din suprafata lor se situeaza sub 1500 de metri inaltime. Altitudinile sunt repartizate neuniform in cadrul celor trei unitati carpatice. Cele mai mari inaltimi se intalnesc in Carpatii Meridionali, unde sunt frecvente inaltimile de peste 2000 de metri, iar 11 varfuri depasesc 2500 de metri; printre acestea varfurile Moldoveanu (2544 metri) si Negoiu (2535 metri) din masivul Fagaras constituie punctele cele mai inalte din Carpatii Romanesti. In Carpatii Orientali varfurile oscileaza in jur de 1400-1500 de metri, cu toate ca pe alocuri tind spre, sau chiar depasesc, 1800 de metri; numai in Muntii Rodnei si Caliman acestea trec de 2000 de metri. Altitudinile din Carpatii Occidentali sunt si mai reduse, depasind cu putin 1400 de metri in Muntii Semenic si 1800 de metri in Muntii Apuseni. Din repartizarea inegala a inaltimilor reliefului rezulta diferente insemnate in ceea ce priveste nivelul mediu al altitudinilor: 1136 de metri in Carpatii Meridionali, 950 de metri in cei Orientali si numai 654 de in cei Occidentali. Relieful Carpatilor Romanesti se caracterizeaza printr-o fragmentare accentuata (densitate de 0,5-3 kg/km2), datorata in special vailor fluviatile. Energia reliefului cu valoare medie in jur de 600 de metri, atinge in mod local maxime de cca 1000 de metri, mai ales in Carpatii Meridionali. Inclinarile versantilor sunt diferite, dar predomina cele de 10-300 in proportie de aproximativ 70%. Pantele abrupte (30-450 ) sunt caracteristice masivelor de calcare si conglomerate precum si circurilor si vailor glaciare; in schimb, cele mai slabe inclinari, de numai cateva grade, se intalnesc in cuprinsul suprafetelor de eroziune. De-a lungul Carpatilor se disting numeroase noduri orografice din care se desprind culmi secundare. Caracteristice sunt culmile rotunjite, prelungi si slab ondulate care domina vaile adanci, care deseori coboara in trepte, inscriindu-se in nivelele generale de netezire a muntilor, corespunzatoare complexelor sculpturale Rau Ses si Gornovita. In domeniul sisturilor cristaline din Carpatii Meridionali si Occidentali, interfluviile din regiunea inalta sunt reprezentate de intinse poduri suspendate, conservate ca resturi ale peneplenei carpatice. Situate la altitudini mari, ele sunt foarte adesea marginite de circuri glaciare. Creste zimtate ramificate, cu numeroase varfuri semete caracteristice reliefului alpin, se intalnesc cu precadere in Carpatii Meridionali, rezultat al eroziunii glaciare si periglaciare, ca si in unii munti alcatuiti din calcare masive. Caracterele mentionate releva complexitatea morfologica a Carpatilor, ca segment al sistemului alpino-carpato-himalayan, in conditiile generate de deplasarea placilor euroasiatice si africane, precum si a microplacilor Marii Negre, moesice, transilvane si panonice in stransa legatura cu evolutia rifturilor. Literatura de specialitate consemneaza principalele elemente ale evolutiei Carpatilor. In acceptiunea acesteia, blocurile cristaline din Carpatii Orientali si Meridionali sunt considerate microplaci carpatice fragmentate, consecinta deplasarii placii euroasiatice catre sud-sud-vest si a celei africane in sens invers. Ca urmare, geosinclinalul carpato-balcanic s-a restrans, iar microplaca moesica, opunand rezistenta celor carpatice, segmentate in continuare, a produs curbarea Carpatilor in regiunile Vrancei si a Portilor de Fier. Ca procese dinamice, caracteristice sunt dezvoltarea unor panze de sariaj, aparitia unui nou aliniament de blocuri in zona Culoarului Bargaului, formarea masivului Muntilor Apuseni, cutarea si deversarea catre est a flisului cretacic si flisului paleogen, subductia placii est-europene si formarea lantului vulcanic din Carpatii Orientali, dinamica placilor din zona de curbura a Carpatilor pusa in evidenta de anomaliile gravimetrice din Vrancea si de formarea Depresiunii Brasovului etc. Configuratia actuala a Carpatilor, extensiunea si structura lor geologica se datoreaza unei indelungate evolutii. In orogenezele precretacice s-au format sisturile cristaline prin metamorfozarea unor sedimente vechi si s-au pus in loc masivele granitoide care le strapung. Istoria Carpatilor incepe de fapt cu orogeneza alpina desfasurata in mai multe faze. Cutarile din faza austrica (aptian) si laramica (sfarsitul senonianului) au dus pentru prima oara la conturarea Carpatilor, prin formarea unor panze de sariaj (panza getica in Carpatii Meridionali, panzele de Biharia si de Codru in Muntii Apuseni si cutele-solzi din Carpatii Orientali), concomitent cu scufundarea depresiunilor transilvana si panonica, cu cutarea flisului cretacic si cu alipirea lui la blocurile cristalino-mezozoice. Sirul unitar de munti a fost nivelat in paleogen, cand s-a format peneplena carpatica – respectiv nivelele complexului sculptural Borascu-ale carei urme se mai recunosc inca pe cele mai inalte culmi. Inaltarea generala a Carpatilor s-a produs in faza savica (oligocen superior-acvitanian), iar ramura lor orientala a capatat noi dimensiuni prin cutarea si alipirea flisului paleogen la vechiul teritoriu montan. In miocen si pliocen eroziunea a dus la formarea nivelelor complexelor sculpturale Rau Ses si Gornovita. Fazele orogene stirica, atica si valaha s-au manifestat in Carpati sub forma miscarilor epirogenice, care au inaltat treptat edificiul montan impreuna cu suprafetele lor de netezire, deformandu-le. Ca evenimente mai insemnate mentionam marea transgresiune tortoniana, cand apele marii au patruns in bazinele posttectonice si au transformat temporar partea de vest a Carpatilor intr-un arhipelag, cu consecinte asupra perfectarii nivelelor Rau Ses, si eruptiile vulcanice (sarmatian-cuaternar) care au adaugat Carpatilor Orientali sirul de munti vulcanici pe latura lor transilvana, iar Muntilor Apuseni aparatele vulcanice din Muntii Metaliferi. In urma inaltarii in faza valaha, Carpatii au dobandit inaltimea si dimensiunile lor actuale. Pentru evolutia lor morfologica este de retinut faptul ca miscarile epirogenice care au inaltat treptat (desi inegal) edificiul carpatic au mentinut in permanenta o diferenta altitudinala intre acesta si regiunile imediat invecinate. Ca urmare, Carpatii se contureaza ca o regiune expusa eroziunii, in timp ce regiunile pericarpatice au constituit intinse domenii de sedimentare marina, lacustra sau piemontana, si in acelasi timp nivele de baza care au dirijat eroziunea din regiunea muntoasa. In timpul fazelor de formare a Carpatilor au existat conditii prielnice pentru geneza unor roci si substante minerale utile de mare importanta pentru economia Romaniei. Sisturile cristaline, o parte din sedimentele paleozoice si triasice si intruziunile de banatite contin zacaminte de mangan (Iacobeni, Delinesti), cupru (Balan), fier (Dognecea, Ghelari), bauxita (Muntii Padurea Craiului), ca si o serie de roci utile (feldspat, talc, mica alba, azbest, argile refractare, marmura si calcare compacte). La acestea se adauga carbunii din formatiunile liasice din Banat si din Carpatii Meridionali. Dupa fazele orogenice din cretacic, in bazinele intramontane, invadate de ape in diferitele epoci, s-au format zacamintele de carbune superior de la Petrosani si Comanesti si lignitul din depresiunile Caransebes si Bozovici. Formatiunile flisului contin si ele unele resurse din care amintim zacamintele de titei din gresia eocena de la Moinesti si din gresia oligocena de la Solont, Zemes si Sacel. Eruptiile vulcanice din pliocen au avut o deosebita importanta pentru formarea minereurilor auro-argentifere si a celor complexe de sulfuri metalice din Muntii Apuseni si din regiunea Baia Mare, a celor de fier de la Lueta, ca si a zacamantului de sulf de la Caliman. La acestea se adauga rocile eruptive (andezite, bazalte etc), folosite pentru constructii, si caolinul rezultat din alterarea acestora (Baile Harghita). Izvoarele minerale si mofetele, ca manifestari postvulcanice, au o mare raspandire in lantul vulcanic Caliman-Harghita. Perimetrele de exploatare au introdus modificari antropice remarcabile in peisajul carpatic: concentrari de asezari care, in majoritatea lor, au un profil urban bine precizat, cu functii industriale importante, o retea de drumuri de mare interes economic si insemnate schimbari in structura fondului funciar. Complexitatea structurala si cea petrografica a Carpatilor, precum si succesiunea sistemelor de modelare au avut o vadita influenta in formarea si aspectul reliefului. Eroziunea fluviatila diferentiata in functie de litologie si structura a condus la formarea unor culoare mari. Relieful dezvoltat pe sisturi cristaline si pe roci granitoide mai ales in Carpatii Meridionali si Occidentali, si numai local in Carpatii Orientali ( Muntii Rodnei si Muntii Maramuresului) formeaza puternice noduri orografice, culmi rotunjite, etajate, un sistem de vai inguste si adanci, cu frecvente rupturi de panta. Tot pe aceste formatiuni se pastreaza nivelele de eroziune, formele glaciare, un relief periglaciar crionival reprezentativ. Reteaua hidrografica adancita anterior in panzele de sariaj a prilejuit deschiderea unor ferestre si semiferestre tectonice, iar dezvelirea formatiunilor eterogene ale autohtonului confera eroziunii un caracter epigenetic (Carpatii Meridionali, Muntii Apuseni). Tectonica foarte activa a contribuit la formarea muntilor-bloc in Carpatii Meridionali si in Muntii Banatului, delimitati de depresiuni si culoare depresionare (Valea Cernei, Depresiunea Petrosani, Depresiunea Lovistei). Horsturile si grabenele alaturi de detaliile morfostructurale inscrise de planurile de sistuozitate amplifica aspectele de peisaj din Carpati-abrupturi tectonice si de eroziune, creste zimtate, relief rezidual, grohotisuri etc. Un relief aparte in cadrul Carpatilor il formeaza calcarele, dolomitele si conglomeratele (cu elemente calcaroase sau cu ciment calcaros) cu grosimi apreciabile si puternic diaclazate. In conditiile morfoclimatice specifice (cu persistenta fenomenelor de inghet, cu invelis nival de lunga durata sau cu precipitatii abundente) se dezvolta forme caracteristice de genul platourilor carstice din Muntii Apuseni si Aninei; cheilor Bicazului, Nerei, Barzavei, Carasului; campurilor de lapiezuri si dolinelor din platoul Vlascau, pesterilor din Muntii Mehedinti, Padurea Craiului etc. Formatiunile eterogene ale flisului si stilul propriu de cutare au generat in ansamblu un relief cu altitudini mai mici, dar foarte variat in detaliu, formele structurale si litologice constituind o trasatura caracteristica. In Obcinele Bucovinei sau in Carpatii de Curbura este caracteristica concordanta dintre dispozitia reliefului si liniile tectonice principale. Este astfel consemnat in literatura de specialitate tipul de relief derivat-inversat, rezultat al structurii in solzi care genereaza hogbackuri, iar in depozite putin dure, depresiuni- culoare. Masive proeminente se dezvolta pe gresiile de Fusaru in Muntii Tarcau, pe gresia de Siriu in Muntii Siriu, pe gresia de Kliwa in Muntele Goru, iar in Muntii Ciucului si in Carpatii de Curbura gresia de Cotumba genereaza un peisaj similar. In schimb, formatiunile moi ale flisului (argile, marne) constituie adesea domeniul de dezvoltare a vailor largi, a depresiunilor si de declansare a alunecarilor. Relieful vulcanic este bine reprezentat, gradul de conservare in peisaj si personalitatea sa sunt conditionate de vechimea eruptiilor ( cele mai recente in Muntii Gurghiu-Harghita), de caracterul si intensitatea lor, de mediul aerian sau acvatic in care au avut loc si de sistemul de fracturi pe care a evoluat. Astfel, rocile vulcanice neogene din Muntii Caliman-Harghita, formeaza aparate vulcanice bine conservate, in care pot fi constituite cratere si caldere, conuri adventive si planeze. La acestea se adauga intinsele podisuri de lava si piroclastite moderat fragmentate de o retea de vai tinere, cu caracter divergent sau convergent. Din cauza eroziunii foarte puternice, in Muntii Metaliferi, din aparatele vulcanice s-au mentinut numai dykuri si neckuri proeminente, iar in Muntii Tibles si in Bargau sunt specifice formele subvulcanice exprimate in relief prin maguri. Aspectele actuale al reliefului Carpatilor inregistreaza efectele eroziunii declansate odata cu definitivarea structurii lui geologice. Daca eroziunea a afectat, in primul rand, regiunile consolidate in urma fazelor orogenice din cretacic, ea s-a extins ulterior si asuprea zonei flisului, exondata si alipita Carpatilor in fazele urmatoare. Indiferent de sistemele de modelare, in concordanta cu schimbarile climatice din neozoic, edificiul carpatic a fost modelat in cateva etape, ajungandu-se la suprafetele de eroziune cuprinse in cele trei complexe sculpturale (Borascu, Rau Ses, Gornovita), trasatura cea mai reprezentativa a reliefului carpatic. Regiunile dinspre poalele muntilor au fost partial modelate de apele marilor sau lacurilor, in timp ce cea mai mare parte a teritoriului a constituit domeniul modelarii continentale. Reteaua bogata de vai brazdeaza Carpatii in toate sensurile-favorizata sau nu de litologia sau de anumite linii structurale-fiind conditionata de nivelele de baza generale sau locale si de modificarea in timp a acestora. Astfel, reteaua hidrografica din Muntii Apuseni a evoluat diferit in functie de nivelele de baza din bazinul transilvan si cel panonic. In Carpatii Orientali, vaile s-au extins catre est, pe masura alipirii flisului la masivele cristaline si a retragerii tarmului. Pe latura lor vestica, reteaua de vai s-a modificat odata cu aparitia lantului vulcanic, iar depresiunile de baraj, in care s-au format lacuri, au devenit nivele de baza locale si importante regiuni de convergenta a raurilor; in regiunea de la curbura, evolutia morfohidrografica a fost dirijata de aparitia Depresiunii Brasov si a lacului respectiv, care si el a constituit un nivel de baza local. Miscarile tectonice din Carpatii Meridionali si formarea unor depresiuni intramontane, vremelnic ocupate de ape, au stimulat eroziunea si au dus la formarea vailor transversale prin fenomene de captare si de antecedenta. Ca urmare a inlantuirii acestor fapte, cumpana de ape principala din Carpati a suferit modificari suplimentare, greu de precizat pentru etapele mai vechi de evolutie. Cert este ca in prezent in nenumarate locuri actuala cumpana a apelor nu concorda cu linia celor mai mari inaltimi, punand in evidenta captari efectuate sau iminente, intensitate inegala a eroziunii si tendintele de dezvoltare a unor bazine hidrografice in detrimentul altora. Vaile si depresiunile intracarpatice alcatuiesc areale care prin potentialul lor natural au concentrat o retea de drumuri, asezari si o populatie numeroasa. Ca urmare, presiunea umana asupra peisajului este evidenta. Mutatiile survenite in fondul funciar sunt spectaculoase, ceea ce face ca discontinuitatea geografica reprezentata de vai si depresiuni in masa carpatica sa fie accentuata. Trasaturi biopedoclimatice si hidrologice Carpatii Romanesti se caracterizeaza printr-o mare varietate de peisaje, subliniate selectiv de elemente biopedoclimatice si hidrologice. Etajele de clima, desfasurarea latitudinala, expozitia, particularitatile locale sunt exprimate in compozitia vegetatiei, in cuvertura de soluri, in varietatea surselor de alimentare a retelei hidrografice. Principala retea hidrografica este carpatica prin alimentare si regim, ceea ce face din Carpati un adevarat castel de apa, aici concentrandu-se cca 66% din scurgerea medie multianuala a tarii. Din punct de vedere biogeografic, se constata ca, in linii generale, Carpatii Romanesti prezinta caracteristici comune cu cele ale sistemelor muntoase din Europa centrala si din nordul Peninsulei Balcanice. Presiunea umana a dus la modificare substantiala a ecosistemelor carpatice: in multe masive limita superioara a padurii a fost coborata cu cca 300-400 de metri sub cea naturala; pe mari portiuni in locul vegetatiei forestiere s-au extins pajistile secundare sau chiar in unele depresiuni intracarpatice culturile agricole. Variatia pe verticala a conditiilor climatice, a vegetatiei si faunei determina individualizarea unor etaje biopedoclimatice cu caractere specifice. Valorile altitudinale ale limitelor acestor etaje sunt foarte relative; ele variaza in functie de expozitia versantilor, fiind cu cca 100-200 de metri mai ridicate pe versantii sudici fata de cei cu expozitie nordica, si de latitudine. Pe de alta parte, variatiile grosimii stratului de sol, microrelieful, circulatia advectiva intensa etc. pot determina local coborarea unor asociatii vegetale mult sub limita etajelor pentru care sunt considerate caracteristice. Etajul muntilor inalti Se afla la peste 1700 de metri altitudine si cuprinde 23% din masa carpatica. Acestuia ii este caracteristic un climat rece si umed, cu o intensa circulatie a aerului care implica dezvoltarea unor intense procese de gelifractie. Cantitatea mare de precipitatii constituie sursa principala a alimentarii unei retele hidrografice (izvoare, rauri, lacuri) cu obarsii difuze. Acesta este si domeniul in care se concentreaza cele mai numeroase lacuri glaciare (146), Lacul Mioarelor din Muntii Fagaras fiind situat la cea mai mare altitudine (2282 metri) din toti Carpatii Romanesti si Lacul Seselor din Muntii Godeanu la cea mai mica altitudine din acest etaj ( 1712 metri). Regimul termic, cantitatile mari de oxigen dizolvat si ritmul rapid de aerisire sunt elemente de baza care fac ca la aceste altitudini mari, pastravul sa se gaseasca in conditii optime de dezvoltare. Sub aspect biogeografic, in cadrul sau se individualizeaza doua etaje cu particularitati proprii. Etajul alpin propriu-zis se desfasoara la peste 2000-2200 de metri altitudine. Durata sezonului de vegetatie este scurta, de 3-4 luni o pe an, solurile au un pH ridicat si apartin tipurilor humico-silicatice si podzolice cu un profil slab diferentiat, bogate in humus acid, in conditii de umiditate ridicata ( umiditatea relativa a aerului este in jur de 90%). Vegetatia este saracacioasa, predomina pajistile scunde de coarna cu numerosi muschi si licheni, alaturi de gruparile de plante scunde, adesea formand pernite compacte si palcuri de arbusti pitici. Etajul subalpin (numit de unii autori alpin inferior), situat intre 1700-1800 de metri si 2000-2200 de metri, constituia in trecut domeniul de extensiune al tufarisurilor de jneapan, ienupar si smirdar si a raristilor de limita. Activitatea antropica- defrisarile si pastoritul intens-a condus la extinderea pajistilor de parusca si iarba stancilor si pajistilor de taposica. Pe versantii cu umiditate accentuata se dezvolta tufarisurile de anin verde care, ca si jneapanul, coboara mult in domeniul forestier, in lungul culoarelor de avalanse. In aceste conditii predomina umbrisolurile (solul negru acid, andosolul) si spodosolurile, solul brun feriiluvial si podzolul la care se constata o intensa spalare si debazeificare a materialului mineral. Pe vai si in circurile glaciare mai adapostite zapada se acumuleaza, alimentand reteaua de vai sau formand cuvete nivale temporare. Un reprezentant tipic al faunei alpine il constituie capra neagra. Dintre pasari sunt caracteristice fasa de munte, brumarita, acvila de munte. In lacurile alpine putin adanci se intalnesc tritoni. Etajul muntilor mijlocii si scunzi Este caracterizat printr-un climat moderat, favorabil dezvoltarii padurii, aici concentrandu-se circa 60% din arealul forestier al tarii. Culmile se situeaza de obicei deasupra nivelului norilor stratiformi, ceea ce favorizeaza cresterea insolatiei. Circulatia aerului catre limita superioara a etajului este dominanta din vest, nord-vest, cu viteze mari mai ales iarna si primavara cand se produc doboraturi masive in padurile de rasinoase. Odata cu descresterea altitudinii, circulatia aerului este dirijata conform marilor culoare de vale si scade ca intensitate. Precipitatiile abundente (800-1200 ml anual) determina regimul de alimentare de tip carpatic, cu mai multe variante regionale si cu predominarea surselor pluvionivale, a unei bogate retele hidrografice. Nivelul maxim de pluviozitate se situeaza la 1400-1800 metri altitudine, ceea ce face ca densitatea retelei hidrografice sa depaseasca frecvent 1 kg/km2 in conditiile unor formatiuni geologice impermeabile. Partea superioara a acestui etaj, intre circa 1200-1400 si 1800 de metri altitudine, corespunde din punct de vedere biogeografic cu etajul padurilor de molift ( etajul boreal). In pajistile secundare, formate pe locul molidisurilor defrisate, predomina paiusul rosu si taposica. Aceste pajisti se intalnesc atat ca poieni in interiorul padurilor cat si ca o fasie de dimensiuni variabile mai sus de limita actuala a padurii, in partea inferioara a golului de munte. In functie de variatia conditiilor de relief, solurile brune podzolice si brune feriiluviale, alterneaza cu cele brune acide. La altitudini mai coborate, sub 1200-1400 de metri, se desfasoara subetajul padurilor de fag si de amestec de fag cu rasinoase (partea superioara a etajului nemoral). Pe langa fagetele pure, la altitudini mai mari sunt frecvente amestecurile de fag, brad si molid, iar la altitudini mai mici, fageto-carpinete. Ca urmare a exploatarii preferentiale a bradului in trecut, bradeto-fagetele si bradetele au o raspandire mai mica. In schimb se intalnesc adesea pana la poala muntilor molidisuri compacte, rezultate din plantatii sau conditionate de inversiunile de temperatura. In partea inferioara a acestui subetaj-pe povarnisuri insorite, bine drenate si pe interfluvii netede-apar local gorunete cu caracter extrazonal. In general predomina solurile brune acide; pe roci neutre si bazice s intalnesc soluri brune eu-mezobazice, luvisoluri albice si soluri brune luvice. Lumea animala caracteristica padurilor de munte cuprinde diverse specii de vanat: cerbul, ursul, mistretul, caprioara, la care se adauga rasul, cocosul de munte etc. Varietatea si complexitatea peisajului carpatic, bogatia mare a fondului forestier, intinsele pasuni si fanete, resursele climatice, de apa, la care se adauga cele ale subsolului, contureaza dimensiunile potentialului natural al Carpatilor si au conditionat, in ultimele decenii, mutatii importante in valorificarea superioara a acestuia, asigurand, totodata, mentinerea calitatii mediului geografic. Caractere de geografie umana si economica Desfasurarea activitatilor umane in Carpatii Romanesti a fost favorizata de conditiile naturale ale acestora, care se caracterizeaza, si sub raport social si economic, prin unitate regionala si diversificare locala, oferind o mare varietate de resurse potentiale (minerale, de apa si vegetatie). Umanizarea a mers pana la nivelul asezarilor de tip urban, contribuind efectiv la modificarea peisajului geografic, care s-a intensificat. Implicatiile si consecintele social economice s-au diversificat si s-au impus in peisaj, de-a lungul timpului, sub raport uman, cultural, economic, politic si administrativ, concomitent cu dezvoltarea modurilor de productie. Factori care au influentat dezvoltarea umana si economica Pozitia geografica a Carpatilor, la limitele Europei centrale si rasaritene, a imprimat aspecte de interferenta, care se reflecta si in peisajul umanizat. Desfasurat sub forma de cununa si inconjurand marea depresiune a Transilvaniei, „Carpatii…ne apar in primul rand ca o serie de plaiuri mai mult sau mai putin sculptate si asezate grosso modo in chip de cotruna” (Simion Mehedinti). Forma si directiile principalelor mari unitati-Carpatii Orientali, Meridionali si Occidentali-cu cele doua recurbari, de la extremitatile de sud-este si sud-vest, au impus alcatuirea simetrica a intregului teritoriu, desfasurat, in general, ca un amfiteatru, cununa muntilor fiind inconjurata de contraforturile Subcarpatilor, apoi de dealuri si campii, totul purtand insa amprenta regiunii muntoase, cu toate ca aceasta reprezinta numai 27,8% din suprafata tarii. Pozitia, geneza, alcatuirea geologica, relieful si celelalte elemente naturale ale Carpatilor au imprimat originalitatea, unitatea si individualitatea spatiului geografic romanesc. In acelasi timp, ei au impus si coordonatele prioritare ale diversificarii, manifestata mai ales in altitudine, careia ii corespunde o etajare in sfera potentialului natural si economic. Alcatuirea geologica a Carpatilor-caracterul ei de dispunere longitudinala in Carpatii Orientali, relativ unitara in Meridionali si deosebit de variata, in „mozaic”, in Occidentali-a determinat o mare varietate de resurse ale subsolului, incepand cu combustibili (carbunii, mai ales), minereuri complexe neferoase si mai putin din cele feroase, roci de constructii, ape minerale carbogazoase si termale, alte substante utile, din care se impune, mai ales in ultima vreme, sulful etc. Dezvoltarea si intensificarea umanizarii, cu toata suita de efecte social-economice, avut dintotdeauna un suport favorabil in particularitatile reliefului carpatic-energie si densitatea fragmentarii moderate, frecventa pantelor si culmilor domoale, vai relativ largi, numeroase depresiuni. Vetrele asezarilor si principalele culturi se dezvolta mai ales pe terasele care insotesc raurile. Relieful dezvoltat de roci vulcanice, calcare si flis se impune prin frecventa unui anumit profil economic, in functie de bogatia si varietatea resurselor. Un rol important il prezinta elementul pitoresc al reliefului, care favorizeaza promovarea turismului. Vegetatia spontana, fauna, culturile agricole si zootehnia sunt influentate de conditii climatice, rezultate din interferenta maselor de aer mai umede din vest cu cele continentale mai uscate din est. Principalul fond floristic si faunistic al Carpatilor, ca si al intregului teritoriu al Romaniei, este alcatuit din elemente central-europene si europene in general, ca urmare a intersectarii aici a celor trei mari regiuni geografice europene-centrala, estica si sudica. Din punct de vedere al vegetatiei, poalele Carpatilor Romanesti sunt acoperite de paduri de foioase (fag, mai ales), in timp ce culmile sunt domeniul coniferelor si al pasunilor si fanetelor naturale. Influenta conditiilor climatice este deosebit de transanta in aria carpatica si in privinta plantelor cultivate, impunandu-se culturile de grau de primavara, secara, orz, in pentru fuior, cartof, sfecla de zahar. Resursele vegetale spontane si cele cultivate sunt influentate, insa, si de solurile aflate intr-o mare varietate, dar predominand cele cu profil scurt si cu caracter scheletic. Etajarea specifica vegetatiei a impus si o dispunere in altitudine a unor domenii economice incepand cu cel arabil, pe fundul depresiunilor, pe terasele raurilor si pe clinele domoale ale muntilor, mai ales in Carpatii Occidentali, dupa care urmeaza domeniul economic al padurilor, cu sectoarele sale poienite pe alocuri si, in fine, domeniul economic al pasunilor naturale. Principala sursa de apa pentru ariile circumcarpatice o constituie raurile carpatice, cu ape de calitate. Regimul volumului de apa al retelelor hidrografice din Romania este mentinut, in timpul verii si in perioadele secetoase, de tipul hidric carpatic care asigura debite aproape constante, pe seama alimentarii pluvionivale. Aria carpatica se inscrie in cadrul unitatii hidrogeografice a umiditatii excedentare, apele fiind folosite pentru hidroenergie, alimentarea cu apa potabila, industriala si menajera, pentru irigatii. Vaile transversale, de strapungere completa sau partiala, in primul rand, vaile longitudinale, pasurile si curmaturile, in al doilea rand au constituit, de-a lungul istoriei, punctele obligatorii de trecere, prin care Carpatii Romanesti s-au integrat in relatii de interconditionare cu regiunile vecine. Apele subterane se impun, la randul lor, in potentialul economic national prin potabilitate, prin debite constante, prin importante resurse de ape minerale si termale. Carpatii, in ansamblul lor, au constituit, din preistorie si pana in zilele noastre, o vatra sigura, cu bune adaposturi pentru populatia autohtona daco-getica si, ulterior, romaneasca, in care se intruneau atat conditii naturale de aparare (abrupturi, creste, stancari, defilee, paduri si ape repezi cu vai adanci), posibilitati de trai (apa, terenuri pentru culturi, pasuni, fanete, lemn, bogatii miniere, peste), cat si conditii favorabile pentru schimb prin pasuri si trecatori spre Moldova, Campia Romana, Campia Banato-Crisana, Depresiunea Transilvanei. Peisajelor de munte-cu diversificarile lor regionale, in functie de altitudine, orientarea versantilor, vailor si prezenta depresiunilor intramontane-le corespund diverse resurse potentiale folosite diferentiat in economie. Resursele sunt dominate de un important potential hidroenergetic, de bogatia padurilor (lemn si produse specifice partenerului padurilor), de pasuni si fanete naturale. Diversificarea resurselor naturale genereaza o varietate de tipuri de activitati economice si inscrie in profil teritorial areale de discontinuitati geografice, diferentiate in cadrul celor trei ramuri carpatice romanesti. Populatia Populatia Carpatilor formeaza o parte componenta a mediului geografic romanesc, distincta atat in succesiunea timpului, cat si in repartitia spatiala, ca produs si totodata ca factor activ de transformare a peisajului geografic. Pe baza cunoasterii particularitatilor geografice ale distributiei populatiei se poate diferentia peisajul umanizat de cel natural, ca o realizare milenara a omului. Originea si evolutia populatiei carpatice se inscrie si se integreaza intru totul in ansamblul populatiei teritoriului Romaniei. Elementul cel mai important in evolutia fazelor umanizarii, a proceselor de populare a Carpatilor Romanesti, il constituie faptul ca acest teritoriu s-a inscris ca parte integranta, inseparabila, de la inceput, in cadrul vetrei genetice a geto-dacilor. Carpatii Romanesti au contribuit, de asemenea, la pastrarea Romanitatii orientale, ei fiind ocoliti, in general, de populatiile migratoare. Ei au constituit un factor de cimentare si de omogenizare etnicolingvistica si culturala a daco-romanilor. Carpatii au prezentat in decursul istoriei o importanta majora, exercitand influente care au definit civilizatia materiala si spirituala a poporului roman, incat statul, pe langa trasaturile dunarene si pontice, este, in acelasi timp, si carpatic. Muntii, in ansamblul lor, nu ofera peste tot posibilitati egale sau potentiale similare de asezare, circulatie, pentru activitati economice pe seama resurselor locale. Astfel, specifica este alternanta de convergente, dispersii si discontinuitati in privinta conditiilor de locuire si de circulatie, de activitati economice, generand, pe alocuri, deosebiri sau asemanari, datorita unor influente care in anumite puncte si areale inscriu diferente de ritm, varietate si volum, creand, uneori, chiar confluente antropice. Carpatii, in genere, nu au respins, ci au atras populatia. Din cele aproape 50 de milioane de oameni care locuiesc si muncesc in muntii Europei, poporului roman ii revine o pondere insemnata in vatra sa carpatica, in care fiinteaza si astazi circa 2500 de asezari rurale si 64 de orase, dintre care unele de o deosebita insemnatate economica si culturala, ca Brasov, Petrosani, Hunedoara, Resita, Vatra Dornei etc. Repartitia populatiei din aria carpatica pe etaje de altitudine, a inregistrat un fenomen de pendulare intre fundul vailor largi si al depresiunilor, pe de o parte, si rama muntoasa impadurita, pe de alta parte, fenomen determinat de o serie de factori social-politici si economico-geografic. Elementul dominant in dinamica peisajului geografic il reprezinta asezarile omenesti. Cele infiripate initial la limita padurilor sau poienilor din paduri si in preajma apei au fost primele puncte de sprijin ale indelungatei, dar permanentei si fermei actiuni de umanizare a muntelui, de utilizare a naturii carpatice din jur, cu toate resursele sale. Alaturi de conditiile naturale si de conditiile tehnologice, un rol de seama in imprimarea trasaturilor si particularitatilor geografice ale asezarilor carpatice l-au inscris preocuparile economice ale locuitorilor. Asezarile, situate initial pe malurile apelor si in preajma padurii, si-au extins ulterior vetrele la intersectia drumurilor cu apele flotabile, iar mai tarziu cat mai aproape de sosele si de cai ferate, care ofera posibilitati pentru dezvoltarea industriei si a serviciilor. Activitatile economice au constituit elementul determinant al dezvoltarii functiilor asezarilor. De la caz la caz, exista astazi in Carpati asezari rurale avand ca functie de baza zootehnia (pastoritul), economia forestiera, industria, turismul, dar si unele functii complementare, de interes local, din domeniul culturii, comertului, administratiei. De regula, insa, activitatile economice se impletesc, ceea ce face ca profilul economic sa fie zootehnic-industrial, in timp ce in marile depresiuni, majoritatea asezarilor rurale au ca functie dominanta agricultura. Economia Carpatilor Conditiile naturale ale muntelui, cele mai aspre in comparatie cu acelea ale regiunilor circumcarpatice, au impus activitati economice dintre cele mai austere, ca mineritul, pastoritul si muncile forestiere. Asa au aparut diferentele deosebit de pronuntate intre formele de existenta si activitati social-economice ale ariei de munte, fata de aria circumcarpatica si intracarpatica. Economia Carpatilor are un caracter compensator in raport cu podisurile si campiile. In decursul istoriei, Carpatii nu au reprezentat niciodata granita politica si economica reala, ce au constituit acel liant care a pastrat nestirbite ocupatiile, legaturile comerciale, limba, cultura, obiceiurile, fondul autohton etno-folcloric, ale caror vetre principale salasluiesc in regiunea de munte si la poalele sale. Nici din punct de vedere administrativ ei nu au constituit limite, fie ca era vorba de tari, voievodate, tinuturi sau judete. Si astazi, din cele 41 de unitati administrative existente, 22 de judete cuprind intre limitele lor regiuni de munte, dar si teritorii complementare-de deal, podis si campie. Depresiunile si vaile carpatice, culmile pe care aveau loc nedeile, „targurile de doua tari”, au constituit arii de regenerare, de revitalizare a vietii spirituale neaose romanesti. Pasurile si trecatorile au functionat, de-a lungul mileniilor, drept axe de convergenta si de dispersie a oamenilor, bunurilor materiale si valorilor spirituale. Depresiunile-care adaposteau micile „tari”, stravechi teritorii romanesti, - au constituit arii de polarizare a vietii economice si a culturii, din care si prin care se realiza umanizarea muntelui din jur. In totalitatea sa, regiunea carpatica a aparat viata patriarhala autohtona in fata instrainarii, a suportat influente ale marilor civilizatii si culturi ale Europei si Asiei, care au adaugat forme noi, dar a pastrat neatins fondul valoric autohton. Din punct de vedere social-economic, muntele a exercitat o puternica influenta asupra fortei de munca si economiei din Subcarpati, Dealurile Banato-Crisene, Depresiunea Transilvanei. In acelasi timp, dealurile, podisurile si campiile au conferit Carpatilor caracterul unei zone de complexe conexiuni geografice. Potentialul economic natural se caracterizeaza printr-o varietate de resurse a caror valorificare a aparut si s-a dezvoltat in acelasi timp cu umanizarea muntelui si cu evolutia social-economica a populatiei, component dinamic al mediului geografic, in conditiile unei societati umane superior organizate. Regiunea muntoasa a romanilor, cu valorile sale naturale si economice, a contribuit din cele mai vechi timpuri, la aparitia si dezvoltarea unei culturi materiale si spirituale alcatuite din elemente de mare insemnatate. Poporul roman, care face parte din etniile Europei mijlocii si-au faurit o cultura populara, datorita taranimii care poarta, in totalitatea sa, amprenta continuitatii si unitatii sale in timp si spatiu. Autohtonia si continuitatea romanilor poate fi descifrata cu usurinta in ocupatii, in port, in arhitectura taraneasca, in obiceiuri si in folclor. Agricultura si cresterea animalelor au indelungate traditii in regiunea de munte. Raspandirea agroteraselor atesta afirmatiile din scrierile anticilor, ele constituind o nota distincta a peisajului carpatic umanizat. Agroterasele s-au format inca in perioada etnogenezei poporului roman, ca rezultat al practicii agricole desfasurate pe terenurile defrisate de la contactul versantilor muntilor cu vaile si depresiunile. Ele constituie o dovada a continuitatii si priceperii populatiei romanesti in practica agricola, prin araturi si lucrari agroculturale pe curbele de nivel. Cresterea ovinelor si bovinelor a fost favorizata de existenta pasunilor si fanetelor. In domeniul cresterii ovinelor, Carpatii Romanesti au constituit, din timpuri stravechi, locurile de varat ale unor mari turme care, iarna, erau deplasate in regiunile de campie, adesea la foarte mari distante. Intotdeauna, animalele care au participat la transhumanta erau din rase montane, pentru care deplasarea de iarna spre balta si lunca nu prezenta pericole. In regiunea de munte, romanii au practicat, de-a lungul existentei lor milenare, si cresterea pomilor fructiferi si albinaritul. Un rol la fel de insemnat, in inchegarea culturii materiale si spirituale a romanilor, l-a avut si padurea, care acoperea 60-70% din intregul teritoriu, cele mai mari suprafete fiind in regiunea muntoasa. In legatura cu marea extensiune a padurii s-a dezvoltat si arhitectura populara romaneasca, Carpatii in intregime facand parte din domeniul arhitectural al lemnului, care se prezinta deosebit de unitar si este exprimat si dovedit printr-o mare varietate de forme regionale. Mestesugul olaritului-cu o vechime milenara in tot spatiul romanilor-este prezent si in regiunea de munte. Dovezile vechimii mari a acestei indeletniciri traditionale sunt furnizate de tehnicile de modelare, cuptoarele de ars si tehnica de decorare. Teritoriul carpatic romanesc, cu reteaua sa hidrografica extrem de bogata si cu ape permanente si repezi, se caracterizeaza prin prezenta, inca, a unui insemnat numar de instalatii industriale taranesti actionate de apa, pentru macinat graunte, pentru produse textile si pentru fasonat lemnul. Activitatile economice traditionale-mineritul, exploatarea forestiera si prelucrarea lemnului, cresterea animalelor si, in depresiuni, cultura unor plante-au fost modernizate, in cea mai mare parte, si li s-au adaugat industria prelucratoare si economia turismului. In privinta industriei metalurgice, muntele asigura cea mai mare parte din minereurile feroase, neferoase si carbuni cocsificabili, acestea generand chiar importante grupari industriale (Brasov, Hunedoara, Otelul Rosu, Resita etc.). Industria constructiilor de masini se polarizeaza in gruparile industriale de la Brasov si Resita. Industria chimica are o pondere mai mica, nefiind specifica ariei carpatice, cu exceptia industriei celulozei si hartiei. In schimb, industria materialelor de constructii detine un loc important, mai cu seama in extractia rocilor, dar si in productia liantilor. Economia forestiera si industria de prelucrare a lemnului reprezinta o ramura industriala specifica muntelui, desi in prezent ponderea cea mai mare a acesteia se afla in spatiul circumcarpatic. Industria textila, a confectiilor si alimentara sunt, de asemenea, specifice depresiunilor intramontane. Principalele grupari industriale carpatice, in ordinea ponderii, sunt Brasov, Hunedoara, Resita, Petrosani, Comanesti. Industria mica constituie activitatea cu cele mai vechi traditii, iar profilul acesteia prezinta o structura complexa axata in special pe prelucrarea lemnului, alaturi de care se evidentiaza industria textila, pielaria, ceramica, articolele de artizanat si produse alimentare cu specific local. In general, se constata o crestere a rolului industriei in economia Carpatilor Romanesti, in dinamica peisajului si, mai ales, in procesul de urbanizare si de valorificare complexa a potentialului natural. Potentialul turistic situeaza Carpatii pe unul din primele locuri in cadrul economiei turismului din Romania. Analiza fondului turistic, natural si antropic, dotarilor tehnico-edilitare, infrastructurii si fluxului turistic arata ca pe acest teritoriu exista arii de interes national-ca de exemplu Valea Prahovei-Muntii Bucegi-Culoarul Rucar-Bran, Muntii Fagaras, Retezat, Ceahlau, Rarau, Defileul Dunarii, Muntii Bihor (cu centrul la Stana de Vale), Depresiunea Dornelor etc.-si arii de interes international, Obcinele Bucovinei, care se impun prin marea valoare a fondului cultural cu elemente de arta unice in lume, si Valea Cernei, a carei valoare este cunoscuta inca din antichitate, datorita izvoarelor minerale termele (Baile Herculane). Marea bogatie si varietate a fondului turistic, amplificarea si modernizarea dotarilor tehnico-edilitare si infrastructurii situeaza Carpatii Romanesti pe un lor important in ierarhia muntilor din Europa, cu atat mai mult, cu cat ei au altitudini mijlocii si pot fi strabatuti cu usurinta in toate directiile. Contactul dintre natura si societate, amplificat de patrunderea in intimitatea muntelui a civilizatiei moderne, a produs importante modificari in ecosistemele de munte si nu numai asupra acestora, dar si in sfera traditiilor economice si culturale. Continua modernizare a activitatilor economice, care se desfasoara in conditii dificile, impune restabilirea unor raporturi deseori zdruncinate intre natura muntelui si activitatile societatii si, mai ales, protejarea valorilor naturale umane si spirituale. Bibliografie Geografia Romaniei, vol III Carpatii Romanesti si Depresiunea Transilvanei, Editura Academiei, 1987
